Cuvîntul Liber, aprilie-iunie 1990 (Anul 2, nr. 68-129)

1990-04-03 / nr. 68

Anul II. Nr. 68 (76)v-Redactor-şef 4 pagini Marți, 3 aprilie 1990^ LAZAR LADARIU 50 de bani COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC ŞI INDEPENDENT PARASTAS PENTRU EROI Foto: PARASCHIV DIMA la partile de veghe are 3stanieL.. Tîrgu-Mureş, 31 martie, 1990, ora 12,30. La monumentul ridicat în cinstea Eroilor Revoluor^stre din decembrie 1939, act energic "eclat dreptul la o viaţă liberă, a . parastas de pv.nen. a celor ce sufletele noastre cu trupul lor, atmosfera pioasă a rugăciunilor consam, de rînduiala noastră bisericească, la postas au luat parte protopopul Gheorghe Sinan, protosinghel Emilian Telcean, protopopul Aurel Sămărghiţan, preoţii Silviu Negruţiu, Nicolae Streza şi Mihail Pop. A fost prezentă o mulţime de oameni. Un Cuvînt de suflet a rostit părintele Nicolae Streza. Din partea Consiliului judeţean al Frontului Salvării Naţionale, a Consiliului judeţean provizoriu de Uniune Naţională şi Primăriei judeţului au fost depuse coroane de flori. La ceremonie a luat parte o delegaţie a CJPUN, condusă de domnul vicepreşedinte Kolozsvári Zoltán. După cum se ştie, iniţiativa marcării în mod solemn şi pios, la 31 martie, a împlinirii a 100 de zile de la victoria Revoluţiei din Decembrie, a aparţinut FSN, domnului preşedinte Ion Iliescu, care au dorit, şi cu acest prilej, ca ţara întreagă să aprindă candelele sfinte ale aducerii aminte, să reînnoiască lumina recunoştinţei Eroilor martiri care au căzut pentru libertatea poporului român, a României libere, act ce a însemnat sfîrşitul unei lumi şi începutul alteia noi, angajarea forţelor democratice pe calea refacerii economice, culturale, pe calea refacerii întregii spiritualităţi româneşti, a afirmării, cu adevărat, a valorilor societăţii în infinita lor diversitate. Şi acum ne înclinăm cu smerenie în faţa Eroilor noştri care şi-au dat viaţa în încleştarea cu un duşman perfid, ne plecăm frunţile şi îngenunchem spre ţărîna care odihneşte Eroii noştri tineri, maturi, soldaţi, civili, bărbaţi sau femei. Lor le datorăm libertatea. Lor trebuie să ne închinăm! Să nu uităm acest lucru niciodată! Eroi ai Revoluţiei! Voi n-aţi murit niciodată, pentru că sînteţi veşnicia speranţei noastre în destinul şi fericirea României libere! N.A. Din primele zile ale Revoluţiei, am promis cu toţii că nu-i vom uita niciodată pe Eroi şi că toate le vom schimba în bine, că nu vom uita să-i pomenim în rugăciuni şi să le aprindem o luminare, care prin lumina ei să ne unească intr-un legămînt etern: Libertate — Democraţie — Demnitate. Şi totuşi, autorul acestor rînduri nu-şi poate reţine o întrebare: de ce n-aţi fost prezenţi la parastas şi dv., domnilor de la partidele „istorice“? Puterea înseamnă şi recunoştinţă, reculegere, pioşenie, bun simţ, toleranţă... Ea ne cere să aprindem măcar o luminare pentru Eroii noştri. Căci Ei merită mult, mult mai mult!\ MIHAI BOCAI \ Vrem să trecem grabnic la munca cimpului! în spiritul adevărului vă informăm că cele scrise în articolul Ţăranul e suveran, apărut în „Cuvîntul liber“ din 10 martie curent, la adresa noastră și a altor oameni din satul Filea nu sînt întemeiate. Mai întîi de toate precizăm că cei pe care domnii Gheorghe Bîndilă (Mocanu), Galafton Gliga, Ioan Bîndilă, Vasile Paşcan şi Gheorghe Bîndilă (al Măriuchii) îi acuză de opoziţie şi că „se amestecă în treburile noastre“ sunt în marea lor majoritate cooperatori şi nu doar muncitori şi pensionari de stat. Singurul lucru adevărat este că satul continuă să fie scindat, că oamenii se suspectează şi se acuză în loc să fie uniţi şi înfrăţiţi. Şi nu noi purtăm vina. Şi noi şi tot satul a fost de acord (şi am votat) cu dezmembrarea fostei cooperative agricole, cu atribuirea de terenuri şi cu împărţirea animalelor în spiritul legii. Discordia a început în momentul cînd domniile lor au pretins ca şi cei 15 ari de teren tor ajutător, atribuit în vechea legislaţie, să fie luat şi dat vechilor proprietari sau moştenitorilor lor. Această măsură este nedreaptă şi inechitabilă, fie şi numai din IOAN TÎRNAVEAN, DUMITRU BÎNDILĂ din satul Filea (Continuare în pag. a 3-a) Uc) 8 Uf In pag. a 2-a: SPORT Cu ochiul „ca o frunză de leuştean...“ La cîţiva ani după petrecerea lui fizică pe rîul fără întoarceri, strania voce ne-a făcut recent — cînd calendarul cel drept ar fi însemnat, la 31 martie trecut, cel de-al 57-lea anal naşterii sale — să tresărim la auzul lecţiei despre poezie, una din cele mai grele ale vieţii, imposibil de conceput în afara profundei responsabilităţi. Cu acelaşi nestins dor de Nichita, cum simplu i se adresau copiii poeziei, fără care viaţa ar fi fără rost, păşea drept, nu doar pe acea alee plină cu frunze, ci prin amintirea noastră cu întreg „rîsul-plînsul“ existenţei noastre, cu cele „11 elegii “ cu „Laus Ptölemaei“, amintindu-ne, încă o dată, nouă, muritorilor de rînd, că „timpul este lumină“, că armonia cu universul înseamnă autogenerare continuă departe de gratuitatea unui joc, fieel şi liric, că, desenîndu-şi poemul pe coala de hîrtie intr-un exerciţiu al spiritului, el împrumuta, de fapt, limbajul zeilor, cum s-ar fi exprimat un alt mare poet al vremii. L-am zărit trecînd printr-o pădure, dar îl vedeam petrecîndu-se pe Calea Victoriei poeziei cu acea forţă expresivă a emoţiei în care versul devine necesitate, în imediata vecinătate cu plăcerea rezonanţei viorii plecînd dintr-o structură internă. „Amintiri nu are decit clipa de acum“ (Cîntec), exclama pentru „Noi, locuitorii acestei secunde“, cu ochii la marea „acoperită de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri, în picioare“. L-am mai privit o dată trecînd cu garoafa înflorind înserarea, la butonieră, iar în lucrarea justiţiară a timpului mereu în favoarea sa, la „frontiera sufletului“ ochiul minţii vedea „mina ca o frunză cu cinci degete“, „petala strigării“ şi tristeţea lui care „aude nenăscuţii cîini pe nenăscuţii oameni cum îi latră“. Augustul lui chip atins de aripa geniului, aureolat la Struga cu cununa din frunze de aur, se însoţeşte mereu cu cîntecul Orfeului român răsunînd în vîlvătaie nepieritoare peste apele Crinului Negru şi ale Ohridului. Pururi sprijinit de propriul pămînt, cel considerîndu-se pe sine „locul de muncă al cuvintelor“ într-o materie iluminată de coerenţa „hemografiei“, adică scrierea cu tine însuţi într-o subordonare a oului cu lumea, ca o „pasăre care zboară invers“ pe sub „Măreţia frigului" îşi rosteşte „Elegia a opta hiperboreeană“, ca pe acel unic Credo: „... a vorbi despre limba română este ca o duminică“. „Responsabil cu vîrtejul Limbii Române“, Nichita Stănescu ne aruncă o privire enigmatică şi înţelegătoare din vecinătatea Luceafărului, cu ochiul lui „ca o frunză de leuştean“ şi ne zice: „Nu mor caii cînd vor cîinii“. Pentru simplul motiv că, în originala lui viziune, Mihai Viteazul a intrat „de-a călare“, în Alba Iulia, pe un cal nu pe un cîine i lazăr lAdamu „Grand hotel“ - camerele 504-50. La Tîrgu-Mureş, ziua de 20 martie 1990 se anunţa liniştită şi frumoasă. Această impresie s-a păstrat pînă în jurul orei 9,30, cînd, din mai multe direcţii, spre centrul oraşului, s-au îndreptat coloane de oameni furioşi, ca o mare bîntuită de furtună. Această mare învolburată de oameni s-a oprit în piaţa din faţa clădirii CPUN al judeţului, care a fost asediată şi răvăşită, cameră cu cameră, de indivizi cu minţile înfierbîntate, care, în numele „democraţiei şi al unor drepturi închipuite de ei“, au distrus tot ce le-a apărut în cale. Aceleaşi nenorociri s-au abătut şi asupra interioarelor clădirii primăriei municipale, sub motivul căutării unui anumit membru al CPUN, învinuit de întîmplările petrecute cu o zi înainte. în acest tumult de vijelie şi ură a trecut ziua care prevestea furtuna violentă ce a început în jurul orei 18, cînd, cele două tabere, despărţite de cordonul poliţiei, au trecut la atac cu sticle incendiare, pietre, bîte, securi, bile metalice, cuţite, lanţuri, răngi, bastoane de cauciuc, anume confecţionate — de către cine şi unde? — şi alte instrumente de lovire. In scurt timp au apărut mașinile „Salvării“, care cărau IOAN HUSAR (Continuare în pag. a 4-a) Desen de HOREA REMUS EPURB '/■