Cuvîntul Liber, aprilie-iunie 1992 (Anul 4, nr. 64-126)

1992-04-01 / nr. 64

,,Pete“ pe obrazul diasporei româneşti (III) NORMAN MANEA: „FELIX CULPA. Mircea Eliade şi fascismul românesc" Erijîndu-se un exponent al o­­piniei publice care „îşi manifestă cu atît mai constant curiozitatea, cu cît răspunsul la întrebările sale este mai vag sau nu primeş­te răspuns“, scriitorul Norman Manea pare să nu realizeze gra­vitatea demersului său demola­tor de cultură românească, pen­tru că.........oricum, această con­fruntare este mai puţin drama­tică decît dacă s-ar produce în­tr-un stat comunist totalitarist. Ecoul acestei confruntări aga­sante se regăseşte şi în ultimul volum al «Jurnalului»“ — con­tinuă prozatorul. «Am luat la cunoştinţă (scrie Eliade, n.n.) de faptul că FURIO JESI mă împroaşcă cu un capi­tol întreg de calomnii şi jigniri, in cartea sa recent apărută, «CULTURA DI DESTRA» (Cul­tura Dreptei). Cunosc, de multă vreme, că IESI mă consideră antisemit, fascist, gardist (de la Garda de Fier, n.n.). Este de pre­supus că mie îmi pune «în cir­că» şi BUCHENIVALDUL ... Nu se prea adevereşte de ce pe mi­ne m-a ales pentru cartea­­ sa (carte pe care n­-am s-o citesc şi deci n-am să-i dau satisfacţia unui răspuns). (6 iulie 1979)» Dar, faptul în sine este atît de agasant, încît omul de ştiinţă — bătrînul înţelept numeşte o car­te ca fiind calomnioasă, deşi n-a citit-o, mai mult, nici nu inten­ţionează s-o citească, pentru ca nu cumva să fie nevoit să răs­pundă ... Chiar şi după ce şi-a recîştigat detaşarea, tot un răs­puns evaziv oferă : «Barbă Neagră povesteşte că JEAN SERVIER i-a relatat : din Israel s-au primit indicaţii pre­ţioase referitoare la etichetarea mea ca fascist, pentru ca astfel să devin ţinta atacurilor. Barbă Neagră zice că aceasta l-a ener­vat pe Servier. Cred, dar tot nu ştiu ce să fac!» (4 iulie 1979). Care ar fi oare semnificaţia ironiei şi a autocompătimirii, a atasării demascate? Ce ar simbo­liza ele ? O rană deschisă, vino­văţia, atitudinea distantă faţă de ameninţările vieţii cotidiene? Acestea, la adresa acelora care, din rîndul emigraţiei, care l-au cunoscut pe bărbatul cu maniere alese, atent, inimos, dispus la toate , ar fi considerat de necon­ceput că trebuie să se confrunte cu asemenea acuzaţii ? ! Dacă omul nu este capabil să dezmintă acuzaţia, şi, prin asta, să-şi motiveze enervarea, atunci nu este uşor de întrevăzut o strategie de scăpare. Sunt încă vii în amintire propaganda iste­rică a nazismului denigrator, a­­roganţa distrugătoare, ororile răz­boiului, precum şi taberele mor­ţii ... ! La început, nazismul n-a în­semnat camere de gazare ; în mod treptat, prin viclenie şi u­­milinţă, a răbufnit şi s-a trans­format într-un «ritual al morţii». Dar, în momentul cînd încer­căm să înţelegem natura vinovă­ţiei colective sau individuale, nu avem voie să-i uităm pe „misio­narii" şi „tovarăşii“ acestei a­­pocalipse, care încă de la înce­puturi au întrevăzut grozăviile programului totalitarist, aceasta chiar înainte de aplicarea lui". (va urma) (Traducere din „Magyar Napló", octombrie 1991). Selecţia textelor — MARIANA FLOREA Puterea de cumpărare a salariului Pentru caracterizarea cît mai completă a evoluţiei fenomenelor sociale din perioada de tranzi­ţie la economia de piaţă, sunt utilizaţi mai mulţi indicatori privind: veniturile, consumul, înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată, puterea de cumpărare, nivelul de instruire, starea de sănătate etc. Calcularea lunară a indicelui preţurilor de consum al popu­laţiei, ince­pînd cu lina noiembrie 1990, a dat posibilitatea eviden­ţierii operative a evoluţiei ni­velului preţurilor şi tarifelor, a puterii de cumpărare a salariului, exprimată prin raportul dintre indicele salariului şi indicele preţurilor de consum. Luind ca bază (100 la sută) luna octombrie 1990, indicele salariului mediu şi cel al preţu­rilor de consum pentru salariaţi au evoluat cu dinamici spectacu­loase. Astfel, indicele salariului mediu net a crescut în octom­brie 1991 la aproape 300 la sută, în decembrie 1991, la 350 la sută, iar în ianuarie 1992 la aproape 385 la sută. In schimb, indicele preturilor de consum a crescut în octombrie 1991, la 350 la sută, în decembrie 1991 la 450 la sută, iar în ianuarie 1992 la 531 la sută, ceea ce înseamnă o rată medie lunară a inflaţiei, pe e­conomie, de 11,8 la sută. Dacă se ţine seama de faptul că în aceeaşi perioadă salariul mediu net de economie a crescut de 3,5 ori, rezultă că, în fapt, salariul real a scăzut cu aproximativ 28 la sută. Pe baza datelor furnizate de Comisia Naţională pentru Sta­tistică mai desprindem faptul că în luna octombrie 1991, com­parativ cu aceeaşi lună a anu­lui precedent, ponderea consu­mului alimentar în totalul chel­tuielilor de consum a crescut, la familiile de salariaţi, de la 44,8 la sută la 50 la sută, pe seama reducerii corespunzătoare a ponderii mărfurilor nealimen­tare şi a serviciilor. De altfel, ponderea cheltuielilor pe o fa­­milie de salariaţi demonstrează că pentru consumul alimentar s-au cheltuit 8.624 de lei, pentru mărfuri nealimentare 6.945 de lei, iar pentru servicii 1.663 de lei. Dar din bugetul de venituri provenite din salarii s-a renun­ţat în mare parte la achiziţio­narea de bunuri nealimentare şi la unele servicii. Cu toate aces­tea, dezechilibrele mari dintre salariile medii nete şi cheltuieli sunt deosebit de pregnante. GIF BARBULESCU foileton: Ce vis ciudat! Am avut un vis ciudat. Eram, parcă, undeva, într-o pito­rească staţiune de odihnă (la munte sau la mare, nu mai ştiu) şi abia am apucat să cumpăr un ziar proaspăt din Ca­pitală. Am început să citesc şi nu-mi venea să cred ochilor. „Mîine a avut loc.. “ Cum adică „mîine“? Dar aşa scria, chiar pe prima pagină. O greşeală de tipar, o scăpare a co­recturii? Nu ştiu. Deci: „Mîine a avut loc o şedinţă extra­ordinară a Guvernului. Pe ordinea de zi, indexarea preţurilor. Dl. ministru al trezoreriei şi fînaţelor a prezentat o infor­mare cu privire la creşterea aberantă a salariilor şi pensii­lor, insuportabilă pentru societăţile comerciale, care vor da faliment în absenţa unor măsuri eficiente de protecţie finan­ciară. Guvernul a hotărît indexarea urgentă a preţurilor, în­­cepînd de la 1 aprilie, cu 11,1 la sută .. M-a trezit din somn lătratul liber al unui cline de pripas care s-a aclimatizat în cartierul nostru, încă pe vremea „ne­­chezolului“ de un leu şi 75 de bani. Nu eram nici la Sinaia, nici la Eforie-Sud sau la Tuşnad-Băi. A dispărut şi ziarul în care se scria despre ,,indexarea preţurilor“. Am visat, vai, doar am visat! Şi ce vis ciudat am avut! Am visat. Şi ce bine m-am simţit în acea frumoasă sta­ţiune de odihnă! Dar acum, gata, m-am trezit la ... realitate. ŞT. NEKANICKI DIN COLŢUL TRIBUNEI Cioloboc*, pe fază­ în meciul de duminică dintre ASA Electromureş — FC Argeş, Cioloboc a fost cel mai periculos şi cel mai „ri­sipitor“ atacant al gazdelor, care în prima repriză a marcat două goluri spectaculoase, mai ales­ primul, şut puternic, din vole, sub bara transversală, făcînd inutil plonjonul porta­rului argeșean. Coautor al acestui frumos gol a fost Stoica, a cărui pasă lungă, dată ca la carte, a facilitat centrarea din care s-a înscris și cel de-al doilea gol. De­carul tîrgumureșean, în meciul de duminică, a jucat mijlo­caş — coordonator, distribuind reușite pase extremelor, pu­­nînd la grea încercare apărarea argeșenilor. In minutul 45, Cioloboc a înscris cel de-al doilea gol al său, si astfel echipa gazdă conducea con­fortabil, la pauză, cu trei la zero, după o repriză frumoasă, dîrz și sportiv disputată. Cea de-a doua parte a jo­cului nu s-a ridicat la nivelul celei dinţii. Ploaia, vîntul şi eliminarea din teren a fură­torului Sălăgean (păcat de izbucnirea nervoasă a acestuia) au transformat jocul într-unul de uzură, lipsindu-l de fa­zele spectaculoase din prime­le 45 de minute. Totuşi, tîrgu­­mureşenii au mai înscris un gol, împărţind scorul etapei cu Dinamo Bucureşti , care a cîştigat partida tot cu patru la zero. IO­AN HUSAR CUVîNTUl tarer paotwa ? „Nici un pas înapoi !“ (Urmare din pag. I) ră glia pea Ştefană, exclamă: „Corp la corp, şi nici un pas înapoi!“ Doritorii de... fe­deraţie, conducătorii bandelor teroriste din Transnistria — i-am numit aici pe Igor Smirnov, Karaman, Andreeva — se miră­­ chiar fariseic: „Cazacii? Au venit din pro­prie iniţiativă!“ Au mîncat, deci, usturoi, dar gura nu te miroase! Cine mai poate fi, oare, prostii, cînd banca din Tiraspol efectuează operaţii financiare pentru plata merce­narilor cazaci din Crimeea şi Omsk chiar?! Şi mai rămîn cîteva probleme care ridică serioase semne de întrebare: de ce, oare, atîta nepăsare vă­dită din partea­­ forumului mondial, cînd un membru, de-acum cu drepturi depli­ne, al ONU este victimă a agresiunii încriminate de drep­tul internaţional?! Totul — în pofida actului final de la Helsinki şi a semnăturilor de pe declaraţia CSI de la Kiev! Republica Moldova să fie, într-adevăr, situată în o cu totul altă zonă de interese? S-ar putea. Vom trăi şi vom mai vedea. ­A „Intre partide «luptele» se dau, firesc, în sfera ideilor“ (Urmare din pag. 1) proprie, cînd grănicerii vor fi români pe ambele maluri ale Prutului. Şi mai cu seamă atunci cînd România va avea o situaţie economică suficient de bună şi stabilă, încît unirea să nu fie numai o chemare afectivă pentru cei despărţiţi de noi, ci şi tentaţie economică. Ne place, nu ne place, şi în acest fel se pune problema. — UDMR este privit de PUNR ca duşman sau partener de dialog social şi politic, ţinînd seama că aceste două partide­­ reprezintă cele două etnii importante care convieţuiesc de sute de ani în Transilvania? — Din păcate, în Transilvania, sute de ani românii co- I vîrşitori majoritari nici n-au fost recunoscuţi că există nici-­­ decum ca „etnie“ importantă Singurii recunoscuţi au fost ungurii, secuii şi saşii Dar asta e o altă poveste, chiar dacă starea s-a prelungit pînă prin anul 1968 cu defuncta regiune autonomă maghiară, PUNR nu reprezintă „etnia“ română, ci ideea unităţii naţionale şi a statului naţional român. Este evidentă diferenţa dintre aceste două partide, de vreme ce lideri ai minorităţii etnice maghiare au militat şi militează prin UDMR pentru „statul multinaţional român“, pentru federalizarea şi „ helve­­tizarea“ României. In acest sens, se racordează şi pun în miş­care „maşini“ de dezinformare cu anvergură mondială. PUNR nu se află şi nici n-ar fi firesc să se afle în duş­mănie cu vreun partid. Termenil dumneavoastră mi se pare dur, nejustificat. între partide „l’up‘ele“ se dau firesc, în sfera idelor, iar acestea se confruntă, bineînţeles, prin dialog. Cînd se exprimă idei antinaţionale, dialogul nu mai are obiect. Nici duşmănia n-are loc. Compătimirea, da. — Există disensiuni în PIM­R? — Nu, deşi acestea s-a încercat să fie incluse dinspre alte două partide. Unul mare, altul mic. Cel mare a renunţat, cel mic mai încearcă. — Cum se împacă viaţa dumneavoastră personală cu pos­tura de parlamentar? — Postura de parlamentar e tot parte a vieţii mele, iar viaţa mea e, evident, personală. încap uneori două săbii in aceeaşi teacă, dar totdeauna încape stiletul. Recunosc că simt presiunea­ înghesuită îmi este ceea ce dumneavoastră numiţi „viaţa personală“. — Vă mai preocupă arta plastică? — Este imposibil să mă mai preocupe. Abia dacă mai am răgaz să privesc prin vitrinele galeriilor de artă. Sper că ochii şi mîinile mele sâ nu fi uitat meseria, după abandonarea uneltelor vreme de peste doi ani şi jumătate. Mă onsolez cu gîndurile că artiştii vor spune că am fost un bun senator, iar parlamentarii că am fost un bun artist... Sînt singurul plastician din Parlament, deci cel mai bun ... _— Ce credeţi că sîntem în primul rînd: români sau oameni (adică bărbaţi şi femei)? — Argumente biblice mă determină să spun '■ă Dumnezeu ne-a creat ca oameni, adică bărbat şi femeie. Deci, sîntem mai întîi oameni. Dar tot Dumnezeu a vrut să ne despărţim prin limbile vorbite, ca pedeapsă pentru vanitatea noastră care a zidit Turnul Babei. Lumea a devenit astfel, totuşi, mai fru­moasă. Ne şade mai bine aşa, de mai multe etnii. Dar dacă de fiecare dată sîntem de o anumită etnie, parcă nu totdeauna sîntem și oameni. 26 martie 1992 A consemnat PETRU IONESCU Basarabia, foc continuu (Urmare din pag. I) hitleriştilor, ca şi pe ale jan­darmilor români, întrecuţi pri­n cruzime şi unii şi ceilalţi de gardiştii şi cazacii de-acum. Beţi, isterizaţi, trec cu maşi­nile lor val-vîrteţi, împuşcă, capturează, torturează, tilhă­­resc, ucid. Za­cem­?, îi întrebi. „Am venit să vă apărăm!“ răspund De cine? „Oi ru­mân!“. Limpede scopul: ge­nocidul. Nu de ieri-alaltăieri demarat. Pe un „amănunt“ nu au mizat: neînchipuita răbdare a blajinilor moldoveni naşte o ură pe măsură, ca proporţie. Riposta violentă a blîndeţii s-a lăsat prea mult aşteptată. Care va fi, totuşi, ieşirea, între muze şi arme? „Cînd arme­le vorbesc, muzele tac“ ştiam. Şi mai ştiam, aflasem sîmbă­­tă, 28 martie, cu puţin mai devreme, despre ora H (ora 20) a decretării stării de război. Atunci, la un spectacol oma­giind reîntregirea ţării, ne­dumerirea mea am adresat-o, interogativ, d-lui Ion Ungu­­reanu, ministrul culturii şi al cultelor, aflat în splendida Casă a artei. Răspunsul: „Urîtul este un cuvînt care provine de la a urî. Ura este religia ocupanţilor, se închină minciunii. Dragostea uneşte oamenii. Proslăvim pe această scenă Arta, Legea, pe Dum­nezeu. Arta, cultura, credinţa ne vor lumina, ne vor scoate la liman!“. Dă, Doamne, oamenilor dra­goste, nu ură! Deocamdată, în felia însîngerată de Românie de strajă la Răsărit, vorbesc mai răspicat armele, ucigînd o primăvară promiţătoare, ucigînd primăveri. Să nădăj­­duim că ceasul Basarabiei, în­­ pofida voinţelor oarbe, nu va mai indica niciodată ora ofi­cială a Moscovei. Fie ea şi ... de vară! „Ştefănitul“, vorba poetului Vieru, a început... !otffOrdan.

Next