Cuvântul Liber, aprilie-iunie 1998 (Anul 10, nr. 63-125)

1998-04-01 / nr. 63

]WVr ^ cU ­IN PREMIER FflRfifiVERE începutul acestei săptămâni a marcat un moment de necesară cotitură pe scena vieţii politice de la noi. Luni, 30 martie, la ora 20, cu o mină de martir înghiţind în sec dinaintea microfoanelor şi camerelor de luat vederi, Victor Ci­orbea şi-a silabisit, grav, demisia, atât din funcţia de premier, cât şi din aceea, neocupată vreodată, de primar general al Capitalei. Parcă şi mai liniştit şi mai enervant de calm ca de obicei, fostului premier i-a lipsit, totuşi, zâmbetul nătâng şi diagonal care se lăţea, de regulă.­Peste deciziile prin care s-au închis porţile a zeci de societăţi comerciale. Mii şi mii de oameni au rămas pe drumuri (un fapt deloc anormal pentru o economie de piaţă), dar acest lucru pare mai puţin important. Esenţialul este că, înainte de a-i lăsa muritori de foame, Victor Ciorbe­a a lăcrimat sincer pentru fiecare în parte, iar apoi, noaptea, după şedinţele de „cenaclu guvernamental", sub cergile austere ale Palatului Victoria, pentru toţi laolaltă. Din păcate, experienţa tristă a dlui Iliescu, cel mai „sărac şi cinstit" demnitar de pe suprafaţa planetei, nu i-a folosit aproape deloc lui Vic­tor Ciorbea care, în faţa unui întreg popor înmărmurit s-a trezit că-şi face inventarul bunurilor mobile şi imobile pe care le deţine. Astfel, am putut afla, nu fără durere, că averea fostului prim-ministru se rezumă la un apartament cu 3 camere şi un autoturism „Dacia 1300", fabricat în anul 1976 e.n. Mai lipsea să mai auzim doar că televizorul şefului cabinetului de la Bucureşti e un „Miraj 3" pe lămpi, că frigiderul e un „Fraţi "primul tip, şi acela luat la mâna a şaptea, din talcioc, iar maşina de spălat a Lăcrămioarei (consoarta dumnealui) are şi o sfântă pereche de pedale, pentru situaţiile disperate. Cutremuraţi, am fi umplut, la rându-ne, batistele de lacrimi şi i-am fi cerut, desigur, ca, înainte de plecare, să-şi treacă pe nume măcar ceva aparatură electrocasnică mai de Doamne, ajută. Stupizenia vinovat-naivă a unui asemenea gest este, practic, nemărginită. Un premier care mănâncă la birou slănină cu ceapă şi îşi duce izmenele la reparat­e, în fond, un motiv de jenă naţională de care opinia publică ar trebui, mai degrabă, ferită cu delicateţe. Iar ca să fim mai elocvenţi, vă sugerăm să vi-l imaginaţi, fie şi pentru o clipă, pe cancelarul Germaniei, Helmut Kohl, declarând presei că, de mai bine de 10 ani, de când conduce destinele nemţilor, nu a reuşit să-şi cumpere maşină nouă, rămânând astfel tot cu Trabantul lăsat moştenire de un unchi scăpătat din fosta R.D.G. Păi nu s-ar ţine electoratul cu mâinile de burtă de râs? Lăsând ironia la o parte, trebuie să subliniem, obligatoriu, un fapt pe care chiar fostul premier l-a recunoscut, voalat: una dintre cele mai grave erori personale pe care acesta le-a comis a fost aceea de a nu demisiona din funcţie atunci când a simţit că acest lucru se impune. Tocmai din această cauză, abdicarea de luni, anunţată cu doar câteva ore înaintea expirării ultimatumului PD, seamănă până la identificare cu o deplorabilă agăţare de scaun şi funcţie, oferind, în acelaşi timp, formaţiunii politice conduse de Petre Roman deliciul unei victorii fără drept de apel. MARIUS ÎNSURĂŢELU (Continuare în pag. a 10-a) ..Retrologie si istorie agrara" •un simpozion în premieră pentru judeţul Mureş Prefectul judeţului Mureş, dr. Dorin Florea, s-a întâlnit, ieri, în sala mare a Palatului administrativ din Târgu-Mureş, cu reprezentanţi ai unor agenţi economici, manageri şi oameni de afaceri, cărora le-a solicitat sprijinul pentru orga­nizarea, la Târgu-Mureş, a celei de-a 16-a ediţii naţionale a simpo­zionului de „Retrologie şi istorie agrară”. Această manifestare se va desfăşura în perioada 24-26 august a.c. în judeţul Mureş, la solicitarea Ministerului Agricul­turii, constituind o premieră pentru judeţ. Organizatorii speră să implice în această activitate, în calitate de mediatori, Camera de comerţ, industrie şi agricultură Mureş, alături de FPS, în intervenţiile lor, Naznan Jeno, directorul Direcţiei agricole E.M. PAŞCAN (Continuare în pag. a 2-a) ­Gavril Dejeu, premierul celor zece feile Primul ministru interimar, Gavril Dejeu, recunoaşte­ că are, împreună cu guvernul, „nişte atribuţii limitate", urmând să se ocupe doar de problemele administrative pentru a asigura o continui­tate a activităţii­­în ţară, iar problemele politice vor fi preluate de următorul guvern. „Personal, voi lupta ca această perioadă de interimat să fie cât mai scurtă, fiindcă este nevoie ca România să aibă un guvern care să fie capabil de asumarea răspun­derilor grave şi grele ale reformei din ţară. Dacă voi face parte sau nu din noul guvern, va fi o chestiune de negociere între şefii de partide, de accept al preşedintelui ţării. Bugetul nu poate fi decât susţinut de către guvernul interimar. Noi nu avem voie să propunem legi, acte normative, dar pe cele care sunt deja înaintate Parlamentului le putem sus­ţine în numele Executivului". Comentariul zilei NECESARA ALIANŢĂ * * Evenimentul de acum 80 de ani, unirea Basarabiei cu România, act care a declanşat amplul proces de formare a României Mari, a avut un ecou benefic printre naţionaliştii noştri contemporani. Faptele mari ale înaintaşilor de atunci i-au cam pus pe gânduri pe cei care până acum, trebuie să o recunoaştem, mai mult s-au întrecut în vorbe, nefiind capabili nici măcar de propria unitate. Credem că pasul cel mai serios şi mai important făcut spre unitate, fără de care nici o izbândă nu poate exista, este cel de vineri, de la Târgu-Mureş, care s-a materializat într-o adunare populară impresionantă. Participând la desfăşurarea eveni­mentului, suntem de părere că filialele Mureş ale PRM (Adrian Moisoiu), PUNR­­Funar (Ovidiu Iosif) şi PSM (Cornel Chiorean) au fost foarte inspirate în organizarea unei astfel de manifestări aici, la Târgu-Mureş, în această seccă a românismului, într-un moment atât de greu pentru ţară, pentru starea de spirit a românilor, care au simţit în mod imperios nevoia unui dialog cu liderii lor. In consecinţă, românii au venit în număr atât de mare, aproape şase mii, din cele mai diverse colţuri ale Ardealului, nu atât din dorinţa de a-şi vedea la faţă idolii politici, cât din nevoia stringentă de a le transmite acestora, ca un imperativ, mesajul ferm, izvorât din voinţa lor, al nevoii de unitate de acţiune. Nicicând din 1990 n-am mai văzut români atât de îngrijoraţi de soarta ţării, atât de neliniştiţi de ceea ce se petrece în Târgu-Mureş. Criza politică IOAN CISMAŞ (Continuare în pag. a 3-a) A fost adoptat Programul principalelor lucrări şi activităţi din judeţul Mureş întrunit, ieri, în şedinţă. Comitetul director teritorial de pe lângă Prefec­tura Mureş a adoptat Programul principalelor lucrări şi activităţi din judeţul Mureş, pe anul 1998. Struc­turat pe 11 capitole, programul a fost corelat cu obiectivele cuprinse în Programul de guvernare, stabilind direcţiile de acţiune în sectorul economico-financiar, agricultură şi silvicultură, protecţia mediului, infrastructură, protecţia muncii. E.M. PAŞCAN (Continuare în pag. a 2-a) Chirurgie modernă la Târgu-Mureş Dar, vom avea specialişti şi aici, în România! Parafrazarea reclamei cu ciocolata care face ravagii în ţara cantoanelor, cred că poate fi acceptată dacă menţionez: o metodă chirurgicală modernă, des folosită în occident, „laparoscopie", un doctor spe­cialist din Elveţia şi faptul că prezenţa sa la Târgu-Mureş va conduce la selecţionarea şi, în viitorul apropiat, la pregătirea unor medici români în metoda amintită. Să fiu mai clar. Săptămâna aceasta, la invi­taţia dl prof. univ. dr. Silviu P. Olariu, şeful Clinicii de obste­trică ginecologie, din cadrul Spitalului clinic judeţean, dr. Gabriel de Candolle, din Gene­va, doctor cu o impresionabilă carte de vizită, îşi desfăşoară un program demonstrativ de intervenţii chirurgicale, prin laparoscopie. Faţă de metoda clasică, laparoscopia are un grad mic de traumatizare, ceea M.JERCA (Continuare în pag. a 12-a) Vreme frumoasă, care continuă să se încălzească. Cel mai mult senin, vânt slab la p moderat. Temperaturile minime vor oscila între -2 și zero grade C, iar cele maxime între 12 -14 grade C. Refulările unui fariseu (II) Iar pentru că nu a avut această înţelepciune, mă voi limita să-i adresez lui (pentru curiozitatea şi luarea la cunoştinţă a celor care s-au lăsat luaţi de val, dar care trebuie să afle adevărul!), următoarele întrebări la care, dacă-i bărbat şi mai are brumă de demnitate, să-mi și răspundă. 1. Când a fost sincer, într-a­­devăr, cu românii dl. Ovidiu Iosif? Atunci când deputat P.U.N.R. fiind, apărea, ca avocat, într-un proces împotriva primarului peunerist al Reghinului, de atunci, Eremia Pop? Aceasta se petrecea tocmai în preajma campaniei electorale. Consecinţa? Ne-a dat peste cap toată zona şi am pierdut o bună parte a electoratului reghinean şi de pe întreaga Vale a Gurghiului. 2. Ca deputat, de câte ori a fost prezent, în teritoriu, în cei patru ani, printre peuneriştii care l-au ales? 3. Chiar se cădea ca un deputat, trimis în Parlamentul României de electoratul P.U.N.R. să apere, în alt proces, tocmai un udemerist aflat în litigiu cu terenul pe care urma să fie construită biserica ortodoxă din Vila? 4. Când a fost sincer (dacă a fost, cumva, Vreodată!) Ovidiu Iosif? Atunci când, prins cu atâtea procese, ca deputat, care trebuie să fie prezent acolo unde l-au trimis alegătorii să le apere interesele, adică în sala de dezbateri, uneori din 4 zile îşi onora obligaţiile doar 2? Şi când te gândeşti, nimeni nu a cerut pentru asta să fie fluierat! Chiar doreşte să aduc şi să public listele xeroxate şi să ne spună cine l-a semnat în lipsă? N-ar fi mai corect decât să-mi inventeze mie vini închipuite şi să mi le arunce în cârcă - ştiut fiind că am şi eu dreptul la opţiune atunci când e vorba­ de calitatea umană! - să dea înapoi banii încasaţi nemeritat? 5. E frumos şi demn să vorbească dumnealui de moralitate când, în condiţii ştiute, a lovit cu automobilul şi a făcut praf (nu contează dacă a fost sau nu pe o trecere de pietoni din cartierul Tudor) o femeie, trimiţând-o pe lumea cealaltă? Chiar LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a)

Next