Cuvântul Liber, mai 2000 (Anul 12, nr. 86-106)

2000-05-03 / nr. 86

COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MIERCURI, 3 MAI 2000 • ANUL XII.­­K. «O (2.71«) • 1.0.PAGINI, 1.5(H) LEI. V­ IIUN­UCI.ll­UMROASA SĂRBĂTOARE eniţi să ia lumină în bisericile neamului în noaptea strălucirii sărbătorii înalte, cereşti, a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, biruitorul morţii, cel care viaţă le-a dăruit celor din morminte, românii născuţi creştini, ca popor, s-au mai convins, o dată, că orice societate care se respectă se sprijină pe cei patru stâlpi de bază ai dăinuirii ei: biserica, armata, şcoala şi familia. Luminoasa sărbătoare, a nopţii unice a învierii Mântuitorului, sub chemarea tânguită, prelungă, a dangătelor clopotelor, ca o victorie, prin flacăra lumânărilor, acea lumină dintre cele două lumi - a vieţii şi a morţii -, a mai dovedit, o dată, dacă mai era nevoie, că, în viaţa aceasta zbuciumată şi atât de trecătoare, totul se dobândeşte prin suferinţa urcării Golgotei. Aşa se explică şi mesajul trimis spre cele patru zări de Prea Fericitul Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin care se precizează că, mai mult ca oricând, azi valoarea umană trebuie aşezată la loc de cinste, că, din vatra strămoşească până dincolo de hotare, în cele patru zări, fiinţa dumnezeiască se însoţeşte cu magnificul final al romanului unui mare prozator român: „Dacă dragoste nu e nimic nu e!” Sub strălucirea luminii cereşti, după deniile şi slujba Prohodului din Săptămâna Patimilor, în Casa Domnului şi Poartă a Cerului, mai presus de vanitatea, de orgoliul şi neputinţa omenească, însoţită de evlavie şi smerenie, a triumfat biruinţa dumnezeiască, aureolată de versetul 12, capitolul 8, al Sfintei Evanghelii după Ioan, superb prim vers al poemului oricărui început: „Eu sunt Lumina lumii...” Luminoasa sărbătoare a fost, la acest sfârşit de veac şi de mileniu încărcat de toate relele vieţii moderne, prilej potrivit pentru a arunca o privire în urmă spre pildele apostolilor, spre trăiri din realitatea imediată, care să cuprindă, şi vânzarea lui Iisus, pe cei treizeci de arginţi, şi Calvarul, şi răstignirea, apoi învierea Lui, văzută prin necesara trezire de mâine a unei Românii la viaţa de toţi aşteptată. LAZÁR LÁDÁRUL (Continuare în pag. a 5 -a) M€T€ Vremea se va răci Cer variabil, tem­porar noros după­­amiază, mai ales la munte, unde izolat se vor semnala averse de ploaie însoţite şi de descărcări electrice. Vânt slab la moderat. Temperaturile ma­ximele la 20 grade, temperaturile mini­me: 4 la 8 grade. Centrul de prevedere a vremii Sibiu r DIN IUBIRE PENTRU SEMENI Sute de credincioşi s-au îndreptat, şi în acest an, spre Recea, Biserica Mănăstirii devenind neîncăpătoare pen­tru cei ce au ales să fie pre­zenţi la Slujba învierii, în acest lăcaş de referinţă spiri­tuală ortodoxă. Dacă anul trecut, de Sfintele Paşti, la Biserica purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului" s-au înălţat rugi pentru cei ce, atunci, şi-au pierdut viaţa în conflictul din Kosovo, anul acesta Părintele Arhi­mandrit Ioan, duhovnicul Mănăstirii Recea, a îndemnat pe cei prezenţi să continue tradiţia, în prag de sfârşit de secol şi mileniu, „pe făgaşul credinţei noastre ortodoxe, ameninţată de influenţe străine, de atei şi sectanţi". „Lumină din lumină, Dumnezeu Adevărat" a răsunat în graiul credincioşilor, în modestia contemplaţiei şi în nerăbdarea săvârşirii celei mai preţioase dintre Sfintele Taine, cea a acceptării învierii lui Hristos, a împărtăşirii din trupul său, prin primirea pâinii şi a vinului. Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele Arhimandrit Ioan Iovan şi preoţi ce au venit să- i fie alături, în prezenţa Maicii Stareţe Cristina şi în cântul soborului de maici, a reamintit „sacrificul suprem, cel mai de preţ, prin care Iisus s-a jertfit pe Sine, din iubire pentru semeni, întru Mântuire". LIAVINTELER ÎNTOARCEREA la izvoare Sub lumina de miere a lunii mai, în binecuvântarea blân­deţii dumnezeieşti, marţi, în cea de-a treia zi după învierea Mântuitorului nostru, toate drumurile credincioşilor au dus spre bisericuţa ortodoxă din Moşani. Ca într-o întoarcere la izvoare, urmaşii românilor trăitori altădată pe o întreagă Vale a Nirajului (cu peste o sută şi ceva de ani în urmă, încă născuţii în credinţa strămo­şeasca a neamului vorbeau limba mamei cea română), din Veţa, Lăureni, Sânişor, Poieniţa, Şardu Nirajului, Livezeni, cărora li s-au alăturat credincioşi din Târgu-Mureş, Ungheni, Sân­­craiu de Mureş, Reghin, Bistriţa, Vatra Dornei, până la cei de pe Valea Izei - Maramureş, au venit să asculte, să-şi plece genunchii şi fruntea şi să se roage la Sfânta L. DA RUJ (Continuare în pag. a 16 -a) Dr. MURIeŞ Credincioşii greco-catolici din cartierele Tudor şi Unirii ale muni­cipiului Târgu-Mureş au participat la Slujba învierii la cele­ două biserici de care dispun. Pentru ceilalţi credincioşi catolici de rit oriental, care n-au avut altă posibilitate, Slujba învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost celebrată, duminică dimineaţa, în sala mare a Palatului Culturii. Slujba solemnă de Sfintele Paşti care a urmat „învierii" a fost oficiată de protopopul Liviu Sabău, împreună cu preoţii Ioan Popa, Ilea Emanoil, Dan Fodor şi s-a încheiat printr-o procesiune religioasă prin centrul­­ municipiului Târgu-Mureș. Târgu-Mureş, telefon: 13.19.30, mobil: 094­79.79.31, distribuitor al produselor AZOMUREŞ, OLTCHIM, CYAN­AMID, MONSANTO, DOW AGROSCIENCES, SUMITOMO vă oferă toată gama de pesticide: ERBiQDE, Fungicide, insecticide, rodenticide, ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE, la preţ de Azomureş. SEMINŢE Unisem DEPOZIT: Târgu-Mureş, strada Libertăţii nr. 120 MAGAZINE: Târgu-Mureş, strada Cuza Vodă nr. 8; Târgu-Mureş, Piaţa „7 Noiembrie"; Sighişoara; , Luduş; Târnăveni; Reghin; Sărmaşu; Iernut; Miercurea Nirajului; Band; Ungheni; Sânpaul; Râciu;­ Teaca. Plata se face pr de contract, cu p­a­p­ioane agricole, sau p la recoltare. baza

Next