Cuvântul Liber, iulie 2000 (Anul 12, nr. 129-149)

2000-07-01 / nr. 129

--------------------------------i:»n­d­:ifii,-------------------------------. CADRILUL ORDONANŢELOR DE URGENŢĂC­ onsiderând că acestei „reforme", numită „lichidare minus dezvoltare", îi mai lipseşte ceva, Guvernul României s-a hotărât, în pragul verii, să vină în faţa cetăţenilor ţării cu o altă dovadă a neputinţei lui proverbiale şi a diletantismului arhicunoscut, răspunzând comenzii politice, Legea electorală se modifică, în sensul impunerii măririi pragului de la 3 la 5 la sută, pentru alegerile generale, prin ordonanţă de urgenţă! Acum, dacă Puterea tot a dat de pământ cu articolul 200 din Codul penal, legalizând homosexualitatea, de parcă numai asta mai lipsea României, după o agricultură distrusă, creată cu mari eforturi în deceniile anterioare, după o industrie făcută una cu pământul, după falimentarea,în serie, a băncilor, mai trebuia, spre satisfacţia unora, şi un prag elec­toral pe placul Puterii. „Necesitate" subordonată unor scopuri precise, gândită de mult, ca o contrapondere la propunerea unor parlamentari privind votul uninominal care ar fi asigurat stoparea accesului pe liste a unor hoţi, a unor mafioţi şi lichele, ordonanţa aceasta, emisă la încheierea sesiunii parlamentare, constituie o altă „corigenţă" a Guvernului român. Nu-i de mirare că această operaţie estetică de ultimă oră este numită, de un politolog, „o invenţie extravagantă". De fapt, cu ordonanţe date peste noapte, pentru modificarea (interzisă prin Constituţie!) a unor legi organice, unele cu consecinţe negative asupra vieţii sociale, economice, culturale şi politice de la noi, românii s-au obişnuit. Renumite, în acest sens, sunt ordonanţele de urgenţă nr. 22 şi 36, privind modificarea Legii învăţământului şi a administraţiei publice locale. Chiar era nevoie de ele atunci? Erau ele impuse de anumite evenimente extraordinare ale ţării? Chiar ar fi trebuit modificate legi organice importante, cum ar fi Legea învăţământului şi cea a administraţiei publice, prin ordonanţe de urgenţă? Nu! Jocuri politice păguboase, într-un moment în care învăţământul românesc dispare, pur şi simplu, în 90 de localităţi din Harghita şi Covasna, prin care copiii nici nu mai ştiu să răspundă româneşte, atunci când sunt întrebaţi LAZĂR LĂDARIK­ . (Continuare în pag. a 6 -a) Medici de familie din întreaga ţară s-au întâlnit la Târgu-Mureş Organizată anul acesta la Târgu-Mureş, Conferinţa na­ţională a Societăţii de me­dicină generală şi majcină a familiei reuneşte, în acest sfârşit de săptămână, peste 400 de specialişti din întreaga ţară - prestigioşi medici gene­ralişti şi farmacişti repre­zentând renumite firme pro­ducătoare de medicamente. Ieri, la Teatrul Naţional, în deschiderea lucrărilor con­ferinţei, au luat cuvântul oficialităţi medicale din LIA VINŢELER (Continuare în pag. a 6 -a) LA CONSILIUL JUDEŢEAN -ÎNŢELEGERE UDMR -PDSR ? » Convocată pe 30 iunie, şedinţa de validare a Consi­liului judeţean Mureş a fost suspendată prin neîntrunirea cvorumului necesar. Astfel au început şi sfârşit lucrările unei şedinţe care se anunţa furtunoasă - dată fiind miza pusă în joc: structura de conducere a C.J. Spre de­osebire de ziua anterioară, când au boicotat şedinţa Consiliului local municipal Târgu-Mureş, vineri­­cu asul în mânecă, conferit prin numărul mandatelor obţinute-toţi cei 17 consilieri UDMR au fost prezenţi în sală, acestora alăturându-li-se cei 5 consilieri aleşi ai PDSR, şi câte unul de la PD, respectiv ApR. , Deşi la un moment dat se remarcase prezenţa reprezen­tanţilor celorlalte formaţiuni politice care au obţinut locuri în C.J., aceştia au dispărut în timp util... până la începerea şedinţei. Judecând după prezenţa în sală, jocurile privind condu­cerea Consiliului judeţean par a fi făcute, ele incluzând UDMR, care şi-a anunţat în numeroase rânduri intenţia de a avea de această dată preşe­dinţia C.J., şi PDSR. Aceste înţelegeri au fost negate în (A.B.) (Continuare în pag. a 12 -a) MEDICINA TÂRGUMUREŞEANĂ, ÎN EUROPA 1 7 R: Die profesor, ca urmare a activităţii dumneavoastră profesionale şi ştiinţifice aţi fost cooptat în Academia Europeană de Medicină, deci, cum s-ar spune în mass me­dia contemporană, aţi reuşit „intrarea în Europa" nu ca turist sau om politic, ci ca aca­demician. Fără discuţie, este o realizare de vârf pentru care vă felicit şi mă simt obligat să vă întreb care au fost criteriile pe baza cărora aţi obţinut acest înalt titlu? B: „Intrarea în Europa" aşa cum este numită ea, presupune în primul rând, obţinerea de rezultate demne de apreciat în propria-ţi ţară şi apoi recunoaşterea acestor rezultate peste graniţele ţării şi dacă este posibil chiar pe plan mondial. Dacă aceste deziderate au fost îndeplinite, Europa este generoasă şi pri­mitoare, fiindcă ea merge, nu pe principiul respingerii valorilor, ci al atragerii lor. R: Mi-aş permite să afirm că este, în speţă cazul dumneavoastră, al profesorului Ovidiu V. Buţiu, care în data de 27 martie 2000 aţi obţinut titlul de membru academician al „European Academy of Dermatology and Venerology" de pe lângă GH. BARBULESCU (Continuare în pag. a 7 -a) ! ^Exportatorii de mobilă, loviţi din nou „în credtet”, preţurile materiilor prime au crescut cu peste 30%! Industria mobilei - una din cele mai viabile ramuri ale economiei româneşti, în primii ani de la revoluţie a ajuns (îndeosebi după 1996!) la... sapă de lemn! Cauza? Una singură: creşterea aberantă (şi necontrolată) a preţurilor materiilor prime. Astfel, în condiţiile în care lemnul brut din pădurile ţării este ex­portat (cu sutele de garnituri de tren), în Occident, producătorii de mobilă din România sunt obligaţi - aproape lunar sau tri­mestrial­­ să facă față GHEORGHE GHIRGIU (Continuare în pag. a 5 -a) Biblioteca județeană M­U R­E­Ş FPS Mureş îşi restrânge activitatea­ începând cu 1 august a.c., Serviciul teritorial Mureş al FPS va trece în faza a doua a restruc­turării - echivalentă cu reducerea a două posturi din cele 8 exis­tente - urmând ca restructurarea finală să se realizeze la începutul lunii septembrie. Mihai Popa, şeful FPS Mu­reş, declară că în acest mo­ment instituţia pe care o con­duce mai are în portofoliu 23 de societăţi, 11 dintre ele fiind în diferite stadii de privatizare. ADELA BOŢAN (Continuare în pag. a 12 -a) Dacă nu-i post de primar, e bun şi cel de viceprimar Există unii oameni care se cred născuţi doar pentru funcţii. Pentru ei nu contează dacă le-au şi onorat, dacă au sau nu cu ce motiva aceas­tă pretenţie. Ei ştiu una şi bună, că acolo le şade bine şi se simt minunat pentru că, dacă nu curge, picură, şi ceva avantaje personale tot mai sunt, în rest, mai va. Ei uită că îndeosebi funcţiile publice, pe lângă drepturi, mai­ cer şi unele obligaţii faţă de cei mulţi, că tocmai aici sunt potriviţi acei oameni care, prin natura fiinţei lor, sunt dispuşi mai mult s­ă dea decât să primească­şi nu invers. Aţi ghicit desigur despre cine este vorba de această dată, de fostul primar al mu­nicipiului Târgu-Mureş, dl Fodor Imre, descălecat din funcţia sa supremă prin voinţa comună a electoratului român şi IOAN CISMAŞ (Continuare în pag. a 5 -a) Comentariu URGI CCPCS1

Next