Cuvântul Liber, august 2001 (Anul 13, nr. 149-171)

2001-08-01 / nr. 149

Q_____________ „SINDROMUL” KOSOVO - TRAGEDIA MACEDONIEI! (Urmare din pag.1) de „politică duplicitară In Balcani", atâta vreme cât gherilele teroriste albaneze sunt antrenate în Albania, de instructori americani şi britanici, cât sunt mână în mână cu mai-marii contrabandei cu arme, cu mafioţii drogurilor şi ai prostituţiei. Armele capturate de la gherilele UCK, cu serii din dotarea NATO, sunt o dovadă elocventă! * Şi în cadrul minorităţii albaneze dăinuie opinia unanimă că „războiul este o catastrofă!" Dar... Numai aşa, zic ei, se apără „identitatea culturală" (unde am mai auzit noi asemenea expresii?). Urmărire, înrăutăţirea situaţiei, „case arse şi inimi zdrobite", după expresia unui albanez. Sunt cuvintele ironicului, în asemenea momente de cumpănă, Sefedin Nuredini, directorul albanez al Teatrului Naţionalităţilor, cel care îşi duce gândul până la capăt: „Iar după zece ani, această poveste a limbii va fi ridicolă, pentru că limba mondială va fi chineza!" Pe noi, românii ardeleni, în ciuda tuturor adversităţilor şi a diversiunilor puse la cale împotriva noastră, înainte, la 20 martie şi după evenimentele tragice de la Târgu-Mureş, ne-au salvat inteligenţa, curajul, cumpătarea, toleranţa şi bunul Dumnezeu! Au fost elementele care ne-au ferit de o periculoasă deschidere a Cutiei Pandorei încă demult pregătită de cei care nu ne iubesc. Un licăr de speranţă există. Preşedintele Trajkovski şi sfetnicii lui macedoneni s-au întâlnit la Ohrid cu reprezentanţii minorităţii albaneze, locul în care a fost înnobilat Nichita Stănescu cu „Cununa de aur" pentru poezie. E bine că mai-marii clipei aleg un loc cândva „sfinţit de sufletul poeziei" Festivalului internaţional de la Struga. El poate avea un stimulativ rol simbolic. Sentimentul de insecuritate rămâne încă dominant, într-o astfel de atmosferă, în care unii doresc răgazul de pace, doar pentru a se pregăti de război, calmul cu greu poate fi menţinut. Aşa că războiul civil, nedeclarat încă oficial, în ciuda unor poziţii comune de ultimă oră, privind utilizarea limbii albaneze în unele localităţi macedonene în care această minoritate este preponderentă, poate izbucni oricând! P.S. Cu gândul la crearea unei Albanii Mari, după tipicul aceloraşi scenarii vizând desprinderea unor teritorii din trupul ţârii, urmează, cumva, sâ declanşeze războiul de gherilă şi albanezii din Muntenegru? Balcanii continuă să rămână „butoiul cu pulbere" al Europei! DRfiMfiBfiSfiRflBIEI (Urmare din pag.1) Oare cum ar putea supravieţui un popor, care-i depersonalizat şi care-i împins în bezna din groapa inculturii şi batjocurii? De s-ar naşte un al doilea Eminescu, atunci ar fi nevoit să caute o formă superioară pentru cuvântul „epigoni" şi ca ea să-şi umple toată opera. Altceva în societatea care-l va înconjura nu-i mai rămâne să vadă, atâta timp cât noţiunile de „frumos", de „demnitate" şi „dreptate" vor fi cuvinte arhaice, însă cum să se nască un al doilea Eminescu, dacă pe primul mulţi nu-l cunosc? Căci, la noi, intelectualii, specialiştii cu diplome de studii superioare şi grade ştiinţifice sunt numai pe hârtie, fiind apreciaţi în altă ţară şi ignoraţi în A noastră. Am ajuns ca valoarea spirituală să fie prigonită de cea materială, într-un ungher pustiu şi rece. Şi atunci, fără cultură, fără patriotism, în minciună şi în sărăcie, icoana Basarabiei e spartă şi călcată cu cruzime în picioare. Şi-s foarte puţini cei care continuă lupta pentru iluminare şi dreptate, care aruncă colacul salvării conştiinţei naţionale, a raţiunii şi a demnităţii, întru a ne salva, a ne ridica fruntea şi a ne şterge lacrimile, întru a urca în barca Viitorului promiţător şi Unic pentru toţi românii. Căci „suntem români şi punctum". Şi numai când vom înţelege acest lucru, şi vom intra în esenţa lui, că suntem români şi trebuie să ne înălţăm, să ne preţuim, numai atunci vom avea puterea şi fericirea, scumpă Basarabie, de a-ţi strânge toate cioburile ascuţite, de a te reîntregi, de a te face, iarăşi, o icoană sfântă, dătătoare de credinţă şi suflet să te strângem la piept şi să plângem cu lacrimi, în sfârşit, de fericire şi să te punem cu toţii în „casa-mare" (Ţara Românească), căreia îi aparţii, de-a pururea, în vecii vecilor, BASARABIE! LEVA"1. MIERCURI, 1 AUGUST 2001 Dosarele istoriei Români precursori ai Uniunii Europene IDEEA DE „ STATELE UNITE ALE EUROPE!” ÎN GÂNDIREA POLITICĂ A LUI I. G. DUCA (1930) I. G. Duca dorea ca această integrare politică suprastatală să fie dublată de o integrare economică, de „federaţia economică", în viziunea sa, această „federaţie economică" trebuia să se întemeieze pe „înţelegerile capitaliste" („carteluri", trusturi), şi pe „unificarea regimului muncii", ajungându-se la „stabilirea unei vieţi economice paneuropene". „Federaţia economică" paneuropeană era menită să facă faţă concurenţei americane şi ostilităţii Rusiei Sovietice, pentru a scoate Europa din criza economică de supraproducţie din 1929-1933. în plan spaţial, I. G. Duca a preconizat o integrare de dimensiuni „paneuropene", incluzând de la început România ca membru fondator al „Statelor Unite ale Europei", dar excluzând cele două puteri europene care refuzau să participe: Rusia Sovietică, din cauza ostilităţii sale faţă de statele capitaliste, şi Anglia, deoarece nu dorea să se separe de dominioanele sale de pe alte continente. De fapt ca şi guvernul Maniu, liderul PNL nici nu dorea o federaţie cu Rusia comunistă, în faţa refuzului Angliei (pe care el ar fi dorit-o în „federaţie"), I. G. Duca preconiza o lume multipolară, în care „Anglia şi dominionurile ei să constituie o federaţie aparte şi să avem, cel puţin deocamdată, în lume trei mari federaţiuni: Statele Unite ale Europei, Statele Unite ale Americii şi Statele Unite ale Imperiului Britanic". în acest sens, fostul ministru de externe român împărtăşea viziunea globală a lui R. Coudenhove-Kalergi. în plan procedural, I. G. Duca a constatat că „după părerea generală se susţine că Statele Unite ale Europei nu se vor putea alcătui politiceşte decât după ce se va fi ajuns la o înţelegere, la un fel de federaţie economică". într-adevăr, această procedură, de integrare prioritar-economică a fost promovată de însuşi Briand la Adunarea Ligii Naţiunilor din septembrie 1929 şi susţinută permanent de guvernele Maniu şi Mironescu. Dar I. G. Duca era convins că, în realitate „se va petrece tocmai contrariul: închegarea politică va proceda pe cea economică. Motivul? Ca să realizezi politiceşte Statele Unite ale Europei ai nevoie să lupţi numai cu câteva prejudecăţi, pe când ca să realizezi economiceşte aceste State Unite trebuie să lupţi cu interese, cu mari şi aprige interese". El opta deci pentru o integrare politico-economică paneuropeană în două etape: mai întâi integrarea politică, instituţională, apoi cea economică, funcţională. Argumentul său era de ordin pragmatic, el apreciind că integrarea politică era mai uşor de înfăptuit având drept principal obstacol mentalităţile tradiţionale, pe care le credea mai uşor de depăşit decât divergenţele de interese economice. El minimaliza divergenţele politice dintre state, precum şi rezistenţa vechilor mentalităţi, temându-se mai mult de divergenţele economice. Opţiunea procedurală a lui I. G. Duca devenea concordantă cu Memorandul Briand din 1 mai 1930, care preconiza integrarea prioritar-politică (deci contrariul celei susţinute în septembrie 1929), dar era opusă celei a guvernului Maniu. Realitatea integrării postbelice va valida însă integrarea prioritar-economică. în viziunea lui I. G. Duca, necesitatea istorică impunea mai întâi triumful ideii naţionale, prin desăvârşirea unităţii statelor naţionale în forma din 1918, apoi integrarea lor politică într-o nouă organizaţie, de tip supranaţional. în situaţia de dinainte de 1918, „o asemenea federalizare nu ar fi fost posibilă". Insă după 1918, „azi, când unitatea etnică a diferitelor state europene este un fapt împlinit, a venit şi momentul prielnic pentru federalizarea lor", prin agregare, adică o integrare europeană supranaţională a statelor, cu sens centripet, nicidecum reorganizarea lor internă. Fostul ministru de externe român aprecia că participarea statelor naţionale la acţiunile Ligii Naţiunilor era de natură să schimbe „mentalitatea" tradiţională, pregătind „terenul în vederea creaţiunii unor State Unite ale Europei". Mergând mai departe, prin crearea unor instituţii paneuropene după modelul celor ale Ligii Naţiunilor, dar cu atribuţii lărgite, în mod „firesc se ajunge la constituirea federaţiunii europene". Ca şi Iuliu Maniu, I. G. Duca prelua moştenirea ideologică a naţionalismului romantic, ilustrat de G. Mazzini, V. Hugo, Napoleon III, N. Bălcescu, D. Brătianu, care militau pentru formarea statelor naţionale şi integrarea lor ulterioară în „Statele Unite ale Europei". Pentru I. G. Duca, ideea naţională (concretizată în statul naţional unitar român) era perfect compatibilă cu ideea de unitate europeană. Integrarea economică era considerată de I. G. Duca mult mai dificil de realizat din cauza concurenţei dintre economiile naţionale. Totuşi, el credea că, după înfăptuirea integrării politice şi sub presiunea crizei economice, agravată de concurenţa americană şi de ostilitatea Rusiei comuniste, o „federaţie economică", „paneuropeană" devenea necesară şi posibilă. Desigur, doctrina economică protecţionistă a PNL l-a determinat pe I. G. Duca să nu acorde prioritate integrării economice, fapt pe care el nu l-a mărturisit direct. Comparativ, guvernul Maniu, urmând doctrina PNŢ a porţilor deschise, acorda prioritate tocmai integrării economice. Opţiunea paneuropenistă a lui I. G. Duca era împărtăşită şi de Constantin Argetoianu, om politic cunoscut prin pragmatismul său, care în perioada 1927-1930 era unul dintre fruntaşii PNL, în februarie 1929, Argetoianu îşi exprima convingerea că secolul XX va fi al „internaţionalismului politic" pe linia deschisă de Liga Naţiunilor şi, prin urmare, „chestiunea Pan-Europei este la ordinea zilei de mâine". PNL în ansamblul său şi-a asumat ideea integrării paneuropene în programul oficial adoptat la Congresul său din luna mai 1930, într-o exprimare lapidară, în termeni generali. în concluzie, ca exponent autorizat al PNL, I. G. Duca a susţinut în 1930 ideea paneuropeană din perspectiva interesului naţional al României, el situându-se astfel în galeria iluștrilor precursori ai actualei integrări europene. drd. SIMION COSTEA întrebări pregătite pentru a fi adresate prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbăn, rămase fără răspuns! Aflând din mass-media şi de la oficialităţile judeţului Mureş că sâmbătă, 28 iulie 2001, ora 10, la Târgu-Mureş, cei doi premieri - Adrian Năstase, al României, şi Viktor Orbán, al Ungariei, vor ţine o conferinţă de presă cu tema „Aplicarea Legii statutului maghiarilor din afara graniţelor („Legitimaţia de ungur") pe teritoriul României”, am considerat că-i bine să particip şi eu. Am calitatea de corespondent de presă al Revistei „România Eroică”, din Bucureşti, cu legitimaţia nr.10, valabilă pentru anii 2001-2002. Considerând că am dreptul să pun câteva întrebări domnului prim-ministru al Ungariei, mai ales că foarte mulţi locuitori ai municipiului Târgu- Mureş m-au rugat să abordez probleme privind tema în discuţie, cu consecinţe greu de prevăzut. Am fost împiedicat, pur şi simplu, de către unii „oficiali", spunând că nu sunt „acreditat" în acest sens. Iată care sunt întrebările şi problemele pe care doream să le aduc la cunoştinţă, cu această ocazie, domnului primministru al Ungariei, Viktor Orbán. 1) De ce oficialii din Budapesta vor, cu orice preţ, să facă din România un poligon de încercare de tipul „Kosovo" între etnii, prin separatism, revizionism, iredentism şi chiar prin duşmănie între cetăţenii români? 2) Dacă nu era mai cinstit şi mai uman ca statul ungar, în loc să dea Legitimaţie de maghiar urmaşilor asasinilor care au ucis mişeleşte în timpul teroarei ungarohorthyste în Transilvania, zeci de mii de români, evrei, slovaci, romi şi, în unele cazuri, chiar unguri cu vederi democratice şi umaniste, să dea stimulente morale şi materiale urmaşilor victimelor împuşcate cu sânge rece la Ip, Trăznea, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Bistriţa, Huedin, Mureşenii de Câmpie, Sărmaşu de Câmpie, Moisei, Câmpia Turzii, Luduş, Lechinţa de Mureş, Cucerdea, Lăscud, Brâncoveneşti, Sucutard, Geaca, Cătina Visuia, Bandu de Câmpie, Vişeu, Idicel Pădure, Silea, Fărăgău, Voivodeni, Bărdeşti, Sântana de Mureş, Orşova-Mureş şi în alte localităţi din România? 3) Cu ce scop oficialităţile din Budapesta au pregătit în mod subtil, cele 18 cadavre pentru a fi aduse la Târgu-Mureş, în 20 martie 1990, când ne-am aflat la un pas de o situaţie amintind de „Sindromul Kosovo" la Târgu-Mureş, situaţie evitată datorită intervenţiei Armatei Române şi a Uniunii Vatra Românească? 4) Când îşi va asuma Ungaria responsabilitatea pentru trimiterea evreilor, ţiganilor, românilor, chiar a unor maghiari şi slovaci din Nordul Ardealului, aflat sub ocupaţia administraţiei horthyste, în urma cedării lui prin Diktatul de la Viena, în lagărele de exterminare naziste? 5) Când are de gând statul ungar să reclădească cele peste treizeci de biserici româneşti distruse, sub aceeaşi administraţie horthystă, în Nordul Ardealului ocupat între septembrie 1940 şi septembrie 1944? Colonel(r) prof. VASILE T. SUCIU, preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, judeţul Mureş Micul honved are gânduri mari: VISEAZA CA NOUA EUROPA SA FIE EUROPA COMUNITĂŢILOR (Urmare din pag.1) neoficială, organizată de diferite grupuri române şi maghiare ale societăţii civile, în primul rând de grupul reformist (revizionist, cum l-a numit Adrian Năstase) din cadrul UDMR. Bálványos este, de asemenea, şi fieful lui Viktor Orbán şi al partidului său, premierul ungar fiind, încă de pe vremea când nu era decât lider de partid, un invitat permanent. Iar cea mai mare parte a audienţei de sâmbătă de la Tuşnad a aplaudat - cum s-a văzut şi la televizor - furtunos cele spuse de premierul ungar. Şi încă ceva. Audienţa de la Tuşnad este compusă din cetăţeni veniţi din Ungaria, dar cei mai mulţi erau maghiari din Transilvania, susţinătorii acelei platforme al cărei lider este Tóró Tibor, adeptă a liniei dure din UDMR, care consideră prea „împăciuitoristă" poziţia lui Marko Bela şi condamnă colaborarea în Guvernul român. De aceea, chiar cu riscul huiduielilor împotriva unora dintre vorbitorii români (cum a fost cazul ministrului informaţiilor, Vasile Dâncu, dar nu şi al preşedintelui Adunării Parlamentare a OSCE, Adrian Severin), poate ar fi mai bine ca reprezentanţii oficiali ai poziţiei Guvernului român şi cât mai mulţi la număr să-şi prezinte cu fermitate punctul de vedere în problemele delicate ale raporturilor cu minorităţile, în general, şi minoritatea maghiară, în special, ale colaborării cu UDMR şi ale relaţiilor româno-maghiare. Pentru că, altfel, Universitatea de vară de la Bálványos devine doar o cutie de rezonanţă pentru propagarea pretenţiilor cercurilor maghiare ale căror exponenţi sunt Viktor Orbán, Tóró T. Tibor sau Tőkés László.