Cuvântul Liber, ianuarie 2002 (Anul 14, nr. 1-21)

2002-01-15 / nr. 9

A EDITORIA­L LECŢIII ARGENTINEI­ tât Puterea, cât şi Opoziţia, deopotrivă, împărtăşesc unanim aceeaşi părere: 2002 va fi un an dificil! De la şeful statului la primul ministru, de la consilieri la parlamentari, de la funcţionarul public la omul de rând de pe stradă, convingerea una este: dacă Parchetul Anticorupţie, Programul Naţional pentru Prevenirea Corupţiei, Grupul de Control, Analiză şi Coordonare a Activităţii de Prevenire a Corupţiei vor fi ineficiente, dacă mita şi economia paralelă subterană nu vor fi stopate, dacă privatizarea - care merge şontac­­şontâc - nu va aduce banii salvatori necesari ţării, dacă autorităţile nu vor întrona ordinea şi respectul faţă de lege, dacă vor întârzia soluţiile pentru a îndepărta de români frigul, foamea şi sărăcia, atât de actuale, la ceva bun nu ne mai putem aştepta. Nu vom îngroşa, prin aceste opinii personale, rândurile adepţilor alarmişti ai „drobului de sare". Atragem doar atenţia că până şi Washingtonul ne-a împuns, iarăşi, în piept, cu degetul arătător, ameninţător, atrăgându-ne atenţia asupra corupţiei, fapt ce ne-a adus nouă, românilor, un capitol în plus, deschis pentru acceptarea noastră, odată şi odată, în UE. Nu înţelegem, sinceri să fim, de ce trebuie să ne ceară străinii să facem ordine în propria casă şi să stârpim ce-i chiar sub nasul nostru?! Oare nu ne-am acoperit încă de destul ridicol în faţa lumii? Când 38 de consilieri, din 65 ai Consiliului General al Primăriei Capitalei, au relaţii de afaceri tocmai cu instituţia în care lucrează, putreziciunea începe încă din inima fructului! Când caracatiţa asta ameninţătoare cuprinde instituţiile statului, de la Poliţie la Justiţie, de la Preşedinţie la Guvern, de la ministere la Parlament, de la patroni de firme la slujbaşi publici, totul trebuie situat sub semnul alarmei! Când ofensiva împotriva corupţiei începe cu graţieri de partid, când profesori şi directori de şcoli sunt obligaţi, pentru a-şi păstra pâinea, să semneze adeziuni de înregimentare, când gafele se ţin lanţ, până la partidul unic, dinainte de 1989, nu mai este mult. Când taraful Cotrocenilor se încăpăţânează să acopere, cu batista pusă pe ţambal, sărăcia lucie, în mersul împleticit „doi paşi înainte, un pas înapoi", oricând ar putea sosi şi momentul rotirii toroipanului pe deasupra capului! Când toţi hoţii, şmecherii, profitorii,îmbogăţiţii peste noapte prin furt, când miliardarii LAZAR LADARIU (Continuare în pag. a 7-a) Informaţii gratuite pentru cetăţenii români care călătoresc în spaţiul Schengen Direcţia Consulară a Ministerului Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în spaţiul Schengen un post telefonic tip Televerde, prin care se pot solicita, gratuit, informaţii privind condiţiile de călătorie în aceste ţări. Numărul de telefon care poate fi apelat de pe teritoriul României, începând cu 15 ianuarie 2002, este 0800.101.01. Direcţia Consulară din MAE oferă informaţii, în zilele lucrătoare, între orele 8,30-20,30, iar, în zilele nelucrătoare, între orele 9-14 începând din anul 1987, în fiecare an, la 15 ianuarie, Biblioteca Judeţeană Mureş celebrează ziua de naştere a lui MIHAI EMINESCU printr-o nouă ediţie a medalionului literar­­artistic „PORNI LUCEAFĂRUL..." Astăzi, de la ora 17, în Sala mică a Palatului Culturii, va avea loc cea de-a XVI-a ediţie a tradiţionalei manifestări. Se propun, la acest moment memorial, câteva puncte de program de real interes cultural­­artistic: conferinţa Mihai Eminescu sau mitul din noi, susţinută de prof. Petru Curticăpean, o selecţie din lirica eminesciană, în rostirea studenţilor Universităţii de Artă Teatrală: Alina Taloş, Dan Trifescu, Cristina Voicu; creaţii muzicale pe versuri de Mihai Eminescu interpre­tate de soprana Mihaela Ţâru şi Corul mixt al Filarmonicii de Stat dirijat de Vasile Cazan (în repertoriu, şi o creaţie a dirijorului târgumureşean). Din patrimoniul de carte de şi despre Eminescu, vor fi prezentate ediţiile anului jubiliar 2000 intrate în colecţiile Bibliotecii Judeţene. Coordonatorii manifestării, domnii Dumitru Poptămaş şi M. Art. Mircea, îi asigură pe virtualii spectatori de consistenţa şi buna calitate a acestui medalion, prin care Biblioteca Judeţeană deschi­de seria manifestărilor cu public din anul 2002. MIHAI CĂLIMAN IIPOMI LUCEAFĂRUL...“ - EDIŢIA A XVI-A - Comentariu Greşeala de la început Acum, când vedem că recon­strucţia României noi este un adevărat fiasco, pare firesc să ne întrebăm unde s-a greşit, într-o analiză mai amănunţită se poate constata că nu doar aplicarea modelului de societate a fost eronată, ci a lipsit modelul însuşi. Să vedem, deci, cum stau lucrurile. Faptul că schimbarea regi­mului comunist din România a fost gândită şi dirijată din exterior îl dovedeşte cu prisosinţă, pe lângă multe altele, şi lipsa noas­tră totală de participare la pregă­­tirea societăţii pe care noi, astăzi, vrem să o edificăm, capi­talismul. De fapt, ceea ce avea să vină nu ştiam nici noi, oamenii de rând, dar nici cei proaspăt instalaţi la putere, aduşi, pur şi simplu, în primele rânduri nu atât de o forţă politică închegată, cât de valul evenimentelor. IOAN CISMAŞ (Continuare în pag. a 7-a) UMĂ BUCUR CĂ OAMENII ÎNCEP SĂ NE ÎNŢELEAGĂ” »­ ­ Interviu cu domnul col. MARIUS STELIAN BONTEANU, comandantul CJJ Mureş - - Domnule colonel, sunteţi sub arme, cum se zice, de mai bine de 25 de ani, iar la arma jandarmi din 1990, azi fiind comandantul Comandamentului de Jandarmi Judeţean Mureş. Există, în străfundul sufletului dv„ acum, după atâţia ani, o undă de regret pentru că aţi optat pentru haina militară?­­ Dacă aş spune un hotărât NU, mulţi ar crede că sunt un fariseu. Dar, să nu uităm că viaţa de militar trebuie să o îndrăgeşti, să te identifici cu idealurile şi cauza ei. Eu cred, să-mi scuzaţi lipsa de modestie, că sunt un OM care onorez haina militară, lucru demonstrat de aprecierile pe care unităţile pe care le-am comandat le-au primit, atât din partea celor care au beneficiat de serviciile noastre, cât şi din partea superiorilor noştri.­­ Eu zic că nu atât haina militară vă caracterizează, cunoscându-vă, cât de cât. Totuşi, prin unitatea pe care o comandaţi trec mulţi tineri şi, la rândul dv., sunteţi părinte. în general, se spune că acela care nu a făcut armată nu este bărbat. Ce credeţi, TARFIN TODEA (Continuare în pag. a 6-a) La Târgu-Mureş Al doilea transplant de celule STEM Echipa doctorului Benedek István a realizat, ieri, cel de-al doilea transplant de celule STEM la Centrul din Târgu-Mureş. Cei 5 medici şi cele 4 asistente au realizat, în prealabil, o recoltare de celule STEM din sângele periferic al pacientului, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Braşov. După congelarea acestora, focarele de infecţie ale pacientului au fost asanate şi, timp de câteva zile, bolnavului i s-au aplicat tratamente cu citostatice. Transplantul propriu-zis a constat în introducerea celulelor STEM în organismul bolnavului. Potrivit spuselor domnului doctor Benedek, pentru ca transplantul să reuşească, este nevoie ca noile celule să producă serii celulare, astfel că următoarele zile vor decide dacă pacientul va suporta transplantul. O operaţie de acelaşi gen, pentru salvarea unui tânăr în vârstă de 22 de ani, din Harghita, a fost efectuată în Centrul de transplant FLORENTIN DEAC (Continuare în pag. a 7-a) DUBLU EVENIMENT Mâine, 16 ianuarie 2002, la ora 13,00, va avea loc, la Gale­riile „Cuvântul liber", din Târgu- Mureş, vernisajul expoziţiei de grafică a tinerei artiste Aniela Flavia Astalus, elevă la Liceul de Artă din Târgu-Mureş. Prezenta expoziţie personală se alătură celorlalte prezenţe plastice pe simezele româneşti sau din străinătate, fiind precursoarea celei ce se va deschide la Centrul Cultural European din Bucureşti. Saltul calitativ al lucrărilor este evident şi abordarea tema­tică mai pregnantă. Cu sigu­ranţă că, din nou, publicul vizitator va fi încântat şi aici, dar şi la Bucureşti. Cu acelaşi prilej, se va lansa şi noua lucrare a domnului Ioan Astalus. Este vorba de un minighid despre plante medi­cinale. Cartea cuprinde 75 de plante desenate de autor şi doreşte să se constituie într-un îndrumar pentru îndrăgostiţii de natură, şi nu numai. Acest dublu eveniment, găzduit de „Cuvântul liber", este doar primul dintr-un lung şir, prefigurat pentru anul în curs. (I.A.) loan Astalus ffian/e m epoc/nezie

Next