Cuvântul Liber, noiembrie 2002 (Anul 14, nr. 215-236)

2002-11-26 / nr. 232

CUVÂNTUL MARȚI, 26 NOIEMBRIE 2002 REPERE CULTURALE • Fără nici o îndoială, personalitatea săptămânii este NICOLAE BĂLCESCU (1819-1852), de la a cărui moarte se împlinesc joi, 28 noiembrie, 150 de ani, își începe activitatea politică destul de devreme. Astfel, la 1840, pe când se pregătea pentru cariera militară, face parte din „Conjuraţia lui Dumitru Filipescu" alături de Eftimie Murgu, J. A. Vaillant, C. Telegescu etc. Acuzaţi de „complot criminal", liderii vor fi arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. încă minor, Bălcescu a fost reţinut la mănăstirea Mărgineni, executând doi ani şi jumătate din cei trei prevăzuţi de sentinţă, va părăsi locul de detenţie foarte bolnav de plămâni, boală care îi va provoca moartea în 1852 (tuberculoză). Abia eliberat, împreună cu I. Ghica şi Christian Tell pune bazele unei noi societăţi „Frăţia", care se pune în slujba luptei naţionale. La 1 ianuarie 1847, în faţa studenţilor români de la Paris, el va susţine celebrul discurs în care trasează liniile programului revoluţionar. Atinge apogeul carierei sale politice în anii revoluţiei de la 1848-1849, fiind unul dintre conducătorii mişcării din Ţara Românească. Este membru al celui de al doilea guvern provizoriu instituit după abdicarea lui Gh. Bibescu.Va depune mari eforturi în vederea punerii în practică a prevederilor programului revoluţionar. Face parte şi din delegaţia care se va înfăţişa sultanului pentru a obţine recunoaşterea noii situaţii interne a Ţării Româneşti. După înfrângerea revoluţiei din sudul Carpaţilor, va milita pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania şi unirea forţelor revoluţionare româneşti şi maghiare. Mai mult, va obţine din partea autorităţilor habsburgice recunoaşterea neutralităţii lui Avram Iancu în evenimente. I se-a lăsat nu doar amintirea unui luptător şi ideologist, ci şi numeroase opere istorice, precum: „Mersul revoluţiei în istoria românilor", „Românii sunt Mihai Voevod-Viteazul" etc. • Ziua de 1 decembrie a fost proclamată ZIUA MONDIALĂ A LUPTEI ÎMPOTRIVA SIDA, cel mai puternic flagel al zilelor noastre. De la diagnosticarea primei victime,în 1981, Sida - provocată de virusul HIV, al imunodeficienței umane -, a determinat moartea a numeroase persoane, un procent destul de ridicat fiind reprezentat, din păcate, de copii. • 1 Decembrie 2002. ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. O zi a cărei importanţă este binecunoscută de toţi românii. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, sfârşitul primului război mondial ne aducea şi unirea mult aşteptată. Precedată de alipirea Basarabiei (29 martie/7 aprilie 1918) şi Bucovinei (15/28 noiembrie 1918), unirea Transilvaniei cu Patria Mamă îndeplineşte dezideratul de veacuri al poporului român. Acum, după 84 de ani, România îşi vede recunoscută poziţia în Europa, îşi vede recunoscute meritele. Să fie într-un ceas bun! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! MONICA AVRAM Miercuri, 27 noiembrie TÂRGU-MUREŞ - Arta: Cum să cucereşti bărbaţii. Tineretului: Infidela. REGHIN - Patria: Regatul de foc. LUDUŞ - Flacăra: Con Ex­press. TEATRU TEATRUL ARIEL, mâine, 27 no­iembrie, la sediu, orele 9,30 şi 11. MOTANUL ÎNCĂLŢAT (secţia română). SPICUIRI DIN PROGRAMUL TV Miercuri, 27 noiembrie ROMANIA 1­7.00 Jurnal 7.10 Bună dimi­neaţa, România! 10.30 Tele­shopping 11.00 Seară bună (r) 12.00 România !... şi strada (r) 12.10 Aglomeraţie în garaj (r) 13.10 Corect (r) 13.15 Pasiuni 14.00 Jurnalul de prânz 14.30 Oameni ca noi 15.00 Bucuriile muzicii 16.00 Panorama 17.05 Aglomeraţie în garaj (s) 17.55 Ştiri 18.00 Vitrina lui Leo (I) 18.30 Minijurnal 18.35 Vitrina lui Leo (II) 19.00 Jurnal. Meteo. Sport 19.50 Avanpremieră 20.00 Pe ţărm (dramă SF, SUA, p. a ll-a) 22.05 Seară bună 23.00 Jurnalul de noapte 23.30 Nocturna artelor 0.30 Marele jazz 1.30 Puncte cardinale (r). TVR 2 8.00 Arta apărării (r) 8.30 Sabrina, vrăjitoarea adolescentă (r) 9.00 Documentar 9.30 Locuinţă pentru doi (r) 10.00 Dimineţile unui bărbat cuminte 11.20 Tradiţii (r) 11.55 Splendorile naturii 13.00 Prietenii lui Piticot 13.45 Desene animate 15.05 Toţi împreună 16.00 Atlas (r) 16.30 Expediţie în necunoscut 17.00 Tată, am încurcat-o! (s) 17.35 Afaceri la cheie 18.00 Zestrea românilor 18.35 Desene anima­te (r) 19.05 Familia şi legea (s) 20.00 Forţele naturii 21.05 Locuinţă pentru doi (s) 21.40 Preţul banilor (dramă, Italia, 1997) 23.25 Cauza şi defectul 0.25 Ştiri 0.35 Preţul succesului. ANTENA 1 7.00-8.00 Antena 1 Târgu-Mureş - Ceasul deşteptător 8.00 Cafeaua cu sare 10.00 Isabella (r) 11.00 Maria Emilia (s) 12.45 Misiune imposibilă (s) 14.00 Din dragoste (r) 16.00 Antena 1 Târgu-Mureş - Actua­litatea mureşeană 16.50 Ştiri 17.00 Isabella (s) 17.50 Babilonia 19.00 Observator 20.00 Canal TV 21.00 Cacealmaua 22.00 Observator 22.25 Antena 1 Târgu-Mureş - Observator 22.30 Marius Tucă Show 0.00 Dile­mele vârstei (s) 0.30 Babilonia (r) 1.45 Observator (r). PRO TV 7.00 Teo (r) 7.55 Omul care aduce cartea 8.00 Ştirile PRO TV 9.05 învaţă engleza cu Victor 9.30 Tânăr şi neliniştit (s/r) 10.30 ProMotor(r) 11.00 Bucătăria lui Radu (r) 11.30 La bloc (r) 12.00 Nume de cod: Eternity (r) 12.55 Ştirile PRO TV 13.00 13-14 cu Andrei 14.15 Criminaliştii (s) 16.00 Tânăr şi neliniştit (s) 17.00 Ştirile PRO TV 17.30 Urmărire generală 17.45Teo 19.00 Ştirile PRO TV 19.45 Răzbunătorul (acţiune, SUA, 1989)­­21.45 Meci din Liga Campionilor UEFA. Ştirile PRO TV (la pauza meciului) 23.45 Alege ASIA O.CO.Ro. X şi Zero 0.15 Rezumat UEFA 1.15 Ştirile PRO TV 1.30 Dosarele X (s). PRIMA 7.00 Prietene şi rivale (r) 8.00 Zid 11.30 Hit 40 (r) 12.25 Clip Art 12.30 Levintza prezintă (r) 13.00 Ambianţa (r) 13.30 Rica oceanului (s, d.a.) 13.45 Prietene şi rivale (s) 14.45 în familie (r) 15.30 în căutarea dreptăţii (s) 16.30 Nemuritorul (s) 17.30 Copiii spun lucruri trăsnite 18.00 Focus 19.00 Rica oceanului (s. d.a.) 19.30 Vrei să fii miliardar? 20.00 în familie (s) 20.30 Cronica cârcotaşilor 22.00 Poliţia în acţiune 22.30 Focus Plus 23.15 Nemuritorul (s) 0.15În căutarea dreptăţii (s) 1.15 în familie (r) 1.45 Focus (r). ACASĂ 6.00 Perla, cărările iubirii (r) 6.50 între iubire şi ură (r) 7.45 învaţă spaniola cu Victor (r) 8.00 Doctorul casei (r) 8.15 Povestiri adevărate (r) 8.45 Căsuţa poveştilor (r) 9.15 Secretul iubirii (r) 10.15 Terra nostra (r) 11.15 De 3 x femeie (r) 12.05 2 plus 2 (r) 12.15 Clona (r) 13.15 Dragoste şi putere (r) 13.40 Femei înşelate (s) 15.00 Dădaca (r) 15.30 Betty cea urâtă (s) 16.20 Terra nostra (s) 17.20 Perla, cărările iubirii (s) 18.20 între iubire şi ură (s) 19.20 Doctorul casei 19.30 Povestiri adevărate 20.00 Secretul iubirii(s)21.00 De exfemeie 21.50 2 plus 2 22.00 Clona (s) 23.00 5­ shopping 23.05 Dragoste şi putere (s) 23.30 Povestiri adevărate (r) 0.00 învaţă spaniola cu Victor (r) 0.15 Betty cea urâtă (r). TELE 7 abc 7.35 Telejurnal (r) 8.05 Videoclipuri 11.00 Film documentar 12.00 Docu­mentar DW (r) 13.00 Videoclipuri 14.00 Surprins (r) 16.30 Fabrica razei de soare (s/r) 17.00 Film documentar (r) 18.00 Documentar DW 18.30 Telejurnal 19.00 Documentar DW 19.30 Apel, crimă (r) 21.00 Melodii, melodii 22.00 Documentar DW (r) 23.00 Telejurnal (r) 23.30 Videoclipuri 1.00 Activ FM. HBO 8.00 Amintiri dureroase (dramă, 1999) 9.30 Galaxy Quest (comedie, 1999) 11.10 Băi, care mi-ai sutit maşina? (comedie, 1999) 12.35 Mickey „Ochi albaştri" (comedie, 1999) 14.15 A noua poartă (thriller, 1999) 16.25 Cercul de foc (ac­ţiune, 2000) 18.10 Pe picior mare (comedie, Spania, 2000) 20.00 Raiul pe Pământ (dragoste, 2000) 21.35 Scary Movie (parodie, 2000) 23.05 Băieţii nu plâng niciodată (dramă, 1999) 1.00 Crimă mondenă (thriller, 2000). ROMSAT INFO CHANNEL 16.00 Romsat informativ. Informaţii CATV. Recomandări TV. Agendă culturală. Horoscop. Curs valutar. Ştiri. Informaţii utile. Anunţuri. Important. PRO TV TÂRGU-MUREŞ 6.40-7.00 Ştirile locale (r) 17.00 Ştirile locale, în pauza meciului - ştirile locale. Epigrama zilei Unui politician abil E fiul unui tată pripăşit Şi-i ştie bine, azi, tot naiul Că multe şi pe mulţi i-a păcălit, în primul rând, electoratul! Prof. NIC. MĂLĂU ( Berbec. Din mai multe puncte de vedere vă puteţi considera noro­coşi. Şi în viaţa relaţio­nală este o zi favorabilă, dacă veţi avea tactul de a trata cu atenţie problemele delicate. ’ Taur. Prietenii ni-i ale­nBHhfgem singuri. Atraşi pu­­vNTA term­e de persoanele din anturaj, riscaţi gelozia rudelor. Sensibilitatea anturajului este vizibilă. Căutaţi să fiţi rezonabili. Gemeni. Sensibilitate accentuată. Doar cine vă cunoaşte cu adevărat ştie că ceva se petrece cu dv. Un nou stil de viaţă, abandonarea unor funcţii şi preocupări sunt câteva schimbări pe care le acceptaţi de bună voie. Rac. Aveţi prilejul şi * răgazul să meditaţi mai ** mult asupra vieţii dv. personale. Primiţi cu interes invitaţiile, vă lansaţi în diverse activităţi cu perspective promiţătoare. Descoperiţi remedii pentru stoparea unor necazuri ce pot viza poziţia dv. socială. Leu. Noutăţi cu efecte magice asupra psihicului dv. Demersurile în carieră vor avea ecouri favorabile asu­pra bugetului dv. după circa 15 zile. Dialoguri discrete, proiecte pe muchie de cuţit. Ţineţi cont de intenţiile celorlalţi din anturaj. Fecioara. Optimism. Pro­iecte noi, prieteni noi. Se­­ conturează ocazii deosebite, de care este bine să profitaţi. Este firesc să manifestaţi încredere în cei care ştiu când este bine să acţionaţi. Aveţi puterea materială să vă împliniţi o dorinţă. Balanţa. Rezistenţa psi­hică valorează mult. Obliga­ţii morale numeroase, idei care pot fi aplicate în practică, încheiaţi pace cu persoane dificile. La capitolul bani, iniţiativele de astăzi se vor derula în mai multe etape. Dificultăţi în relaţiile sentimentale. Scorpion. Vă urmăreşte o presimţire nu foarte agrea­bilă, determinată de o umbră aruncată de Saturn în constelaţia dv. Din fericire, pesimismul este de scurtă durată, va fi trecător. EL*şi Săgetător. Pentru dv. poate fi una din cele mai norocoase perioade, Jupiter şi Soarele formează un aspect extrem de favorabil, semnificând vitalitate, spirit de iniţiativă şi mare şansă. :­g^ Capricorn. Două motive de bucurie vor umple această perioadă bună a Lunii, când zonele finan­ciarului şi a profesionalismului vă sunt extrem de profitabile. Primiţi bani, iar relaţiile cu partenerul de viaţă decurg excelent. Vărsător. Două-trei clipe de suspans în acti­vitatea curentă vă vor pune la încercare abilitatea şi rezis­tenţa nervoasă. Din fericire, veţi ieşi cu bine din situaţia delicată şi veţi rămâne cu o experienţă plină de pilde. Peşti. Curba financiară urcă brusc spre un maxim, deci s-ar putea să primiţi bani. Relaţiile în mediul profesional sunt armonioase. Clipa merită să fie trăită! Important este să atrageți în jurul dv. persoane utile, echilibrate. MII DE MULŢUMIRI ! Mă numesc­ Hegye Ilonka, sunt domiciliată în Sighişoara şi sunt pensionară. Aici, în Târgu-Mureş, locuieşte una dintre fiicele mele. Am un nepoţel la Grădiniţa cu program prelungit nr. 14, strada Ion Buteanu nr. 18. De multe ori vin în vizită şi eu îl duc pe nepoţel la grădiniţă. Aş vrea să exprim mulţumirile mele doamnei directoare, Boroş Maria, şi tuturor angajatelor ei, pentru acea îngrijire egală la toţi copiii, indiferent dacă sunt români, maghiari sau rromi, dacă provin din familii bogate sau sărace. în această grădiniţă este foarte mare iubirea faţă de copii, pentru că şi la bine şi la rău sunt alături de ei. Doamna directoare este într-adevăr o a doua mamă pentru copii. Se vede că are nişte angajaţi cu o pregătire deosebită. Le doresc sincere urări de bine şi multă putere de muncă! Cu multă dragoste, HŐGYE ILONKA

Next