Cuvântul Liber, octombrie 2010 (Anul 22, nr. 194-215)

2010-10-01 / nr. 194

CINE DĂ TONUL? (Urmare din pag. 1) A făcut „pa­şi paşi" tuturor, a băgat viteză şi s-a dus. Cum şi cine să-l oprească tocmai pe preşedinte?! Vorba dulăului Samson din fabula „Câinele şi căţelul": „Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei!". Care preşedinte, care, din lume, dintr-o ţară - poate doar Hugo Chavez ar fi petrecut, ca şef de stat, până dimineaţa, la ora 5, tocmai cu Gigi Becali, apoi să urce la volan? Chiar să mai existe, repetăm, pe undeva, un asemenea şef de stat? Chiar celebrul votcar Elţân, al Mamei Rusii, cam des­gustător din licorile bahice, era ceva mai discret, mai reţinut, mai ales în faţa unui public ce îi urmăreşte orice mişcare, orice gest! Dar despre replica dată, tocmai de un preşedinte, unei ziariste care, trimisă de şefii ei, îşi făcea doar meseria? Enervat, iritat la culme de o întrebare tipic gazetărească, a făcut-o pe jurnalistă, chiar preşedintele României, „ţigancă împuţită"! Chiar „merita", oare, o nevinovată întrebare un asemenea răspuns, care te trimite cam cu totul în altă parte, în cea a clarei discriminări etnice?! Nu-i pentru prima oară când preşedintele Traian Băsescu se inspiră, parcă - deoarece n-am crede să fi citit pamfletul - din cartea „Țara măgarilor" a lui C. Zeletin, folosind ca marinar, ca „lup de mare", un limbaj suburban, de căpitan de vas, „pe unde - spunea cu umor un profesor universitar - nu se citesc nici Cicero, nici Platon, nici Aristotel, nici Heidegger!" Avocatul care i-a spus-o în faţă, după ce l-a văzut dându-şi, spectaculos, în petic, că-i pare rău că l-a votat o dată, dar a doua oară nu, este, în accepţiunea prezidenţială, un... dobitoc! Frumos! Dar gazetarii, care-i stau ca sarea în ochi, spinul acela în talpă, credeţi că au scăpat de bălăcăreala prezidenţială?! Cei care nu sunt dispuşi să-i cânte în strună, să-l linguşească, cei care au coloana dreaptă şi nu fac sluj şi fel de fel de compromisuri sunt ba „găozari", ba „moguli", ba „nenorociţi", ba „faruri luminoase"! C-aşa-i vine dumnealui la gură! Asta ştie, asta face! De acea antologică remarcă, porumbel negru zburat din gura prezidenţială, atunci când i se reproşa că românii apăsaţi, insultaţi, dispreţuiţi, umiliţi, mai ales medicii, pleacă. Îşi iau lumea în cap, părăsindu-şi ţara, desigur vă amintiţi. „Să nu mai facem o dramă că pleacă!",­­conchidea preşedintele. Adică, să plece! Nu are nicio importanţă, cât de mică măcar, că ne pleacă specialiştii de care-i atât de mare nevoie prin spitalele României, medici pentru a căror pregătire, pentru a căror specializare postuniversitară statul român a cheltuit, fără de care sănătatea românilor se duce de râpă. Medicii iau calea pribegiei! „Valea! Plecaţi toţi! Eu şi papagalul Boc să rămânem!", suntem siguri că, în forul său interior, astfel clamează domnul Băsescu. Cam asta-i plăcerea lui. Profesorii? Să plece şi ei! Asta doreşte şeful statului. Mai puţini înseamnă mai puţine salarii, economii la bugetul statului! Nu spunea, tot el, preşedintele: „Ei muncesc 16 ore pe săptămână. Eu şaisprezece pe zi!" Ce are una cu alta? O plesneală jalnică. Nici nu se putea o mai nimerită „logică" precum nuca în perete! N-am agreat-o, din anumite motive, niciodată pe Mona Pivniceru, dar am considerat că a fost jignită, atunci când, la o şedinţă a CSM, l-a înfruntat pe preşedinte, cu curajul celui care ştie că nu are nimic de pierdut, adresându-i o întrebare incomodă. Răspunsul a venit imediat, ferm ca o sentinţă: „V-aş condamna imediat, doamnă!". Chiar aşa?! Despre etichetările de genul „guzgan rozaliu", adresate unor oameni politici şi patroni, am mai scris la vremea aceea. Regretabil, de-a dreptul, este că limbajul preşedintelui a fost copiat, doar după trei zile, şi de primarul din Călăraşi, Nicolae Dragu, repezit şi el la gură, atunci când câţiva cetăţeni nu i-au împărtăşit şi îmbrăţişat opiniile. Alegătorii lui de mai ieri doar sunt „javre",­­ „nemernici", „gaşcă de derbedei şi golani". I­­­nvitat la un post de televiziune să-şi explice ieşirea greu de motivat, da spectaculos cu parul I în’ baltă, stropindu-şi, cu tâmpenia care i-a ieşit din gură, chiar marele şef de la Bucureşti: „Tentativă esudă de lovitură de stat! Anarhie! ! Asta a fost’în 24 septembrie!" Dacă nu-s­i acceptate elucubraţiile din capul lui, atunci este I vorba de anarhie­, deci, şi de lovitură de stat. ] Prestaţie jalnică, într-­o pledoarie pentru I „atentatul cu şapca", uitând că până şi lui I George W. Bush, fostul preşedinte al SUA, i-a I zburat un pantof peste cap, că Helmuth Kohl,­­cancelarul Germaniei, care a fost bombardat cu ouă şi roşii, a zâmbit larg şi n-a mai fost vorba despre o „lovitură de stat, eşuată". Acest individ face de ruşine PDL! Luat la întrebări, cinicul primar de Călăraşi zice că a luat „modelul" poliţiştilor protestatari. Inexact! Cei de teapa lui Dragu, săritori dintr-o barcă politică în alta, din 1990 încoace, au învăţat totul de la Băsescu! în primul rând, chiar domnul Băsescu şi ai lui contribuie la destructurarea autorităţii statale, nu presa, care are o cu totul altă părere decât a lui despre viaţa românului şi starea actuală a naţiunii, atâta timp cât nici măcar morala formală nu mai este azi respectată în România! Dacă a trânti, cu năduf, o caschetă de poliţist în ograda prezidenţială, însoţită de ţâpârituri despre „javră", este „atentat la siguranţa naţională", atunci nenorocirea, treptată, premeditată a României ce este? Oare nu acesta-i realul atentat la viaţa românilor, la demnitatea şi la bunul-simţ? Acesta-i atentatul real la siguranţă naţională! Chiar să nu îşi dea seama, tocmai şeful statului, că tot ce s-a întâmplat vinerea trecută (şi s-ar mai putea să se întâmple!) este o chestiune de psihologie a maselor mereu întărâtate de măsurile antipopulare, de provocările intenţionate, tot mai dese? Mişcările de acest fel, spontane, scapă uneori de sub control. Aşa că să mai lăsăm falsele pudori în numele unor orgolii! Da, se mai întâmplă ca nu întotdeauna marea „mămăligă", ci nişte „mămăliguţe" mai mici să explodeze. Iar speculaţii, pe această temă, se fac, şi e firesc să fie aşa. Pentru sloganul-sintagmă „javră ordinară" - cum titra ziarul „Adevărul"-, a plătit „Buldogul". Adică ministrul de Interne, Vasile Blaga, unul dintre miniştrii Guvernului Boc, un ardelean care a mai făcut câte ceva pentru Executivul de la Bucureşti. Blaga şi-a prezentat demisia de onoare, iar lui Traian Băsescu i s-a oferit aşteptatul prilej să scape de el, ca o reglare de conturi. Atâta aştepta. O mişcare greşită la Interne! Lui Vasile Blaga nu i-a cerut nimeni demisia. El singur, refuzând poziţia de „Drepţi!" în faţa lui Traian Băsescu, şi-a dat-o! Demisia numită „de onoare", cuvânt cam necunoscut în lumea politică de azi! îmbătat de putere, preşedintele se bucură şi se felicită în sinea lui. Traian Băsescu, dator vândut lui Vasile Blaga, se amăgeşte! El a obţinut o victorie „ă la Pyrhus". Chiar să nu-şi dea seama că el a pierdut, total, controlul în PDL, în care are loc schimbarea de gardă? Ce a pus el la cale, în urma protestelor poliţiştilor, prin plecarea lui Vasile Blaga, este o lovitură de bumerang şi se va întoarce, sigur, împotriva lui. Unii spuni că, astfel, lui Vasile Blaga i-ar creşte cota de popularitate în partid, alţii, că n-ar fi exclus ca el să fie viitorul candidat la preşedinţie! Speculaţii! întrebarea cea mai simplă, la îndemână, este următoarea: Vasile Blaga şi-a dat demisia! De ce nu şi Traian Băsescu? De ce nu şi Emil Boc? Chiar să nu simtă ei via reacţie populară împotriva regimului impopular? Din păcate, preşedintele şi puternicii clipei văd doar efectele, nu­ şi cauzele! Cauzele nu-i interesează? Nu văd cum se prăbuşesc, rând pe rând, sistemele din sănătate, învăţământ, cultură, administraţie publică, siguranţă naţională? Că românii nu-i mai recunosc, nici pe cei din Parlament, nici din mişcarea sindicală, în cascada asta ameninţătoare de proteste? în locul lui Vasile Blaga, preşedintele Traian Băsescu l-a adus pe Traian Igaş, din eşalonul trei. Igaş, mare cântăreţ de manele-înlocuitor „perfect" al lui Vasile Blaga, pe care, se pare, încă de la început îl cam strâng bocănii Internelor. Ce merite, oare, îl recomandă? Că-i neam şi protejat al finului preşedintelui, Gheorghe Falcă, primarul Aradului? Vai de noi, dacă un ospătar (nu aveam ceva împotriva acestei meserii!) din Pecica ajunge, prim scenarii de culise,în Parlament, apoi ministru! Da, e adevărat, şi Napoleon spunea că orice soldat poartă în g­raniţă bastonul de general. Deci, prin logică simplă, oricine din România poate ajunge ministru! Chiar şef de stat! De ce­­ nu? Doar suntem în cea mai originală demo-­­ craţie! Şcoala? Vax. Meritele? La fel. Pilele şi­­ rudele să trăiască! Despre limbajul prezidenţial, atât de colorat,­­ ce să mai spunem? Da, e adevărat, poliţiştii au­­ depus un jurământ de credinţă. Ca şi jandarmii.­­ Ca şi medicii. Dar, oare, Traian Băsescu nu a­­ depus, şi el, un jurământ, să fie şi preşedintele­­ celor nemulţumiţi, frustraţi de gafele guvernan- ]­ţilor, apăsaţi de umilinţe şi dezamăgiri? Aşadar, cu cântec înainte, domnule preşedinte! Ce fericiţi suntem noi, românii! ! CUVÂNTUL VINERI, 1 OCTOMBRIE 2010 GHIŞE ŞI... LIBERTATEA PRESEI! (Urmare din pag. 1) dreptul îndoielnice, unele de tot hazul, rupte de realitate, neconforme chiar cu prevederile constituţionale, cuprinse în articolele 30 şi 31 ale Legii fundamentale româneşti, privind inviolabilitatea „libertăţii de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertăţii creaţiilor". Aşa cum „cugetă" domnul Ghişe, prin proiectul amintit, gândul duce spre cenzura clasică, încălcându-se articolul 31: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit". Oare, pentru senatorul Ghişe, nu-i suficientă cenzura economică, aplicată atât de drastic azi presei scrise mai ales, şi ar trebui reintrodusă înăbuşirea libertăţii cuvântului? E clar că domnul Ghişe doreşte şi urmăreşte să fie puse pumnul în gură şi botniţă presei, pentru el nepermis de liberă! Cică e nevoie de „atestări", de „consultaţii la psiholog" chiar! Totul, din grija „părintească" a autorităţilor pentru a salva, cică, prestigiul jurnalistic al breslei care să fie o „profesiune liberală". Ţin din nou să-i atrag atenţia coautorului şi susţinătorului liberal al răsunătoarei penibilităţi că presa, ca profesiune liberală, n-a inventat-o „reformatorul" Ghişe, ea fiind aşa de când se ştie. îl mai anunţ că, personal, sunt profesionist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, cu cotizaţia plătită, în urma unor dure atestări, prin examene privind scrisul (conţinutul şi stilul), o limbă străină, sistemul propriu de scriere rapidă, folosirea mijloacelor moderne. Toate acestea le făceam, pe atunci, la cererea mea! Aşa că nu mă face pe mine „profesionist" domnul Ghişe. în plus, această atestare mi-au acordat-o cititorii mei, conferindu-mi, de patru ori la rând,„onoarea de a fi cel mai citit gazetar mureşean, la Gala „Omul Anului". în consecinţă, cu atât mai puţin aş avea nevoie de amintita „protecţie a autorităţilor", strecurată de el pe sub uşa diversiunii. Tot ca gazetar profesionist atestat, după 50 de ani cu condeiul în slujba adevărului şi a cetăţeanului, nu am nevoie, chiar deloc, de „revoluţia jurnalistică" a unui gazetăraş din generaţia '90, care are încă multe, chiar foarte multe de învăţat, tocmai pentru a i se face plăcere domnului Traian Băsescu, preşedintele căruia presa îi stă ca un ghimpe în ochi, considerând-o „atentat la siguranţa naţională". Ceva îmi spune că, în cazul amintit, este vorba de o clară, mizerabilă, diversiune îndreptată împotriva libertăţii presei, cel mai mare câştig pentru cea de-a patra Putere, după 1989! îl asigur pe domnul Ghişe, în mod cert manipulat prin scenarii de culise, pentru plătirea unor poliţe şi punerea în practică a unor răzbunări, că, după 20 de ani, nu va reuşi să pună botniţă adevăraţilor „câini de pază ai democraţiei". Democraţia, în România, nu mai poate fi înăbuşită, oricât ar asuda unii, conform gândului stupid, ascuns, al celor care nu agreează libertatea de exprimare, porniţi să-i trimită la popreală pe gazetarii incomozi, adevăraţii profesionişti, nedispuşi cedărilor, compromisurilor! Până l­na­ alta, folositor ar fi, pentru România şi poporul român, să treacă pe la psiholog, să se caute serios la cap, mai întâi politicienii, în frunte cu Băsescu şi Boc, urmaţi de unii parlamentari, printre ei şi iniţiatorul stupidului proiect de Lege a presei, Ioan Ghişe! Da, incontestabil, un proiect de lege privind presa este necesar. Dar I să fie făcut de oamenii din interior, de jurnalişti cu experienţă, nu de I cine se nimereşte, îndesând, ca într-un sac, toate aberaţiile şi­­ stupizeniile! Un proiect de lege plecând, mai întâi de toate, de la­­ îndemnul lui Nenea Iancu: „Cinste şi gramatică!". Suficiente sunt motivele, în faţa atâtor aberaţii şi absurdităţi, să-l­­ determine pe un apreciat jurnalist să exclame: „Tâmpenii face şi I Opoziţia, nu doar Puterea!" ! P.S. Un proiect de lege, oricare ar fi el, mai ales în acest domeniu al­­ exprimării neîngrădite, care nu vizează interesul, demnitatea şi­­ verticalitatea naţionale, este egal cu zero! A Amânarea — „înţelepciune" a Curţii Constituţionale? ! ! (Urmare din pag. 1) sfetnic bun. Nu cumva le este frică de luarea unei decizii inco­mode pentru Puterea formată din Traian Băsescu, Emil Boc, parla­mentarii conduşi de Roberta Anastase, cea acuzată de fals, uz de fals, abuz în serviciu, pentru modul dezastruos, ruşinos de-a dreptul, în care a condus dezba­terile şi votul la Legea pensiilor, în postura celui mai faimos Pristanda al secolului 21? Sub ochii unei Românii întregi, au avut loc cel mai vizibil abuz, cea mai evidentă sfidare, cea mai grosolană, cea mai ruşinoasă măsluire postdecembristă a unui vot! O măsluire a unei realităţi! Un furt la drumul mare, ca în Codrii Vlăsiei! în istoria postdecembristă a Camerei Deputaţilor n-a mai existat un preşedinte atât de slab în toate privinţele! Tupeişti fără limite, având-o în frunte pe Roberta Anastase,cea prinsă şi dovedită ,furând la vot, strigă „Hoţii!". Poate că tocmai de acest adevăr le este teamă membrilor Curţii, atunci când trebuie să ia o decizie, atunci când se ştie că 80, prin nicio matematică, nu poate fi egal cu 160! Pentru că furtul, oricum am lua lucrurile, rămâne furt. Ruşinea aceea nu e, cum aiurea spunea cineva, în Casa Poporului! Ea este în casa domnişoarei Roberta şi a celor care i-au ţinut isonul şi i-au stat tovarăşi la furt. Mai poate, oare, avea cineva încredere în această Găgăuţă? Cine mai poate crede că ea şi cei din jurul ei mai pot constitui minimul garant al demo­craţiei? Disoluta, în acest context, a statului, a Guvernului, a Parla­mentului este tot mai simţită, în locul tâmpeniilor debitate, minţind un întreg neam românesc, mai potrivită ar fi, urgent, demisia celor definitiv compromişi. Poate că astfel gândesc şi membrii, ezitanţi, ai prea bătrânei Curţi Constituţionale!

Next