Cuvântul Liber, decembrie 2018 (Anul 30, nr. 231-247)

2018-12-04 / nr. 231

— CUVÂNTUL MARȚI, 4 DECEMBRIE 2018 Romania şi Pactul Global pentru Migraţie - Si maniem pe Tramp sau o satisfacem pe Merkel? (Urmare din pag. 1) pe europeni, în numele luptei împotriva spălării banilor - sunt înregistrate tranzacţii, nume - se pare că Bruxelles-ul împarte cârduri bancare fără nume unor indivizi pe care nu îi cunoaştem, nu se ştie ce vor şi dintre care mulţi devin terorişti, infractori, deci ameninţă siguranţa europenilor", iar despre viza de imigrant, premierul ungar spune că avem de-a face cu deschiderea porţii prin care fluxul de imigranţi poate năvăli, din nou, în Europa. Pentru a calma spiritele, dar fermă pe poziţii, diplomaţia germană încearcă să prezinte un tablou în culori pastelate a Pactului, explicând că acesta trebuie susţinut şi votat pentru că, printre altele, nu este un tratat internaţional, deci nu presupune constrângeri în materie de drept internaţional; nu aduce atingeri suveranităţii statelor; oferă un cadru adecvat de gestionare a imigraţiei, fenomen caracteristic vremurilor actuale, care impune necesitatea unei cooperări la scară largă; reprezintă un angajament în favoarea universalităţii drepturilor omului (susţine sporirea protecţiei pentru copii şi femei, lupta transfrontalieră împotriva traficului de fiinţe umane); este văzut ca un instrument de ajutorare a muncitorilor calificaţi aflaţi în căutare de muncă şi a ţărilor care au nevoie de ei; este benefic pentru dezvoltarea economică şi socială a unor ţări etc. La polul diametral opus se situează analiza efectuată de organizaţia neguvernamentală Gatestone Institute, care observă, de la bun început, că „Pactul nu se referă la refugiaţii care încearcă să scape de persecuţii în ţara lor, ci promovează ideea că migraţia - indiferent de motivul ei - trebuie încurajată, autorizată şi protejată" şi, mai mult, prin semnarea acordului „migraţia va deveni efectiv un drept al omului (...) Statele membre ale ONU nu numai că trebuie să-şi deschidă graniţele pentru imigranţii lumii, ci şi să-i ajute să-şi aleagă viitoarea ţară, oferindu-le informaţii complete despre ţara în care doresc să se stabilească". Ţările de primire, se arată în cuprinsul Pactului, trebuie să asigure „promovarea respectului reciproc dintre culturile, tradiţiile şi obiceiurile populaţiilor primitoare şi cele ale imigranţilor prin punerea în operă a celor mai bune practici în materie de politici, programe şi activităţi de integrare, inclusiv în ce priveşte mijloacele de promovare a acceptării diversităţii şi de facilitare a coeziunii şi incluziunii sociale". Or, se întreabă analiştii­­ până unde se va ajunge cu respectarea tradiţiilor şi dacă semnatarii ar putea fi obligaţi să tolereze, de pildă, „tradiţia" africană a mutilării genitale feminine, o practică deja obişnuită în ghetourile cu imigranţi din Londra şi Paris. Un alt capitol al Pactului prevede măsuri de educaţie a populaţiilor gazdă, inclusiv a presei, prin „promovarea de reportaje independente, obiective şi de calitate, prin informarea profesioniştilor din presă privind chestiunile migratorii" şi chiar să instituie norme etice şi „să priveze de subvenţii sau ajutoare materiale toate organele de presă care promovează sistematic intoleranţa, xenofobia, rasismul şi alte forme de discriminare faţă de imigranţi, totul cu respectarea deplină a libertăţii presei". Se impun­­ mai specifică documentul - „eliminarea tuturor formelor de discriminare, condamnarea şi combaterea expresiilor, actelor şi manifestărilor de rasism, discriminare rasială, de violenţă, xenofobie şi toate formele de intoleranţă faţă de imigranţi, potrivit legislaţiei internaţionale privind drepturile omului", întrucât aceşti termeni nu sunt definiţi în mod clar, analiştii Gatestone observă că, pentru ţări care agreează imigraţia (Franţa, Germania, Suedia), noţiuni precum „rasism" şi „xenofobie" sunt perfect acoperitoare pentru punerea sub învinuire penală şi înăbuşirea criticilor la adresa migraţiei în masă. La noi în ţară - deşi au rămas puţine zile până la reuniunea de la Marrakech - subiectul, departe de a fi supus unei necesare şi ample dezbateri publice, a fost trecut sub tăcere, guvernanţii aflându-se, ce-i drept, în situaţia delicată de a-şi atrage critici dure de la „partenerii strategici", indiferent de care parte s-ar ralia. Mai pe româneşte, avem de ales între a-l supăra pe Trump, ori de a-i supăra pe Merkel şi Macron (cu care tocmai ne-am pupat, la cel mai înalt nivel). La 22 noiembrie, mai multe organizaţii neguvernamentale au organizat un protest în faţa Ministerului de Externe, acesta fiind însă insuficient sau deloc mediatizat. într-un comunicat, nepreluat de „presa mare", se arată că semnarea Pactului Global privind Migraţia încalcă prevederile Constituţiei (care stipulează că România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil" şi că „pe teritoriul statului nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine") şi ar avea consecinţe nefaste asupra societăţii, înlesnind inginerii sociale dubioase. „Avertizăm că înlesnirile create de această Convenţie se constituie într-o inginerie socială globală de disoluţie a popoarelor europene. Aceste experimente cu populaţii duc la un dezastruos amestec genetic şi religios. Noi, românii, nu suntem islamofobi. Dar, privind efectele pe care această migraţie le-a avut asupra altor state occidentale (Germania, Suedia, Franţa etc.), realizăm simplul adevăr: acela că migraţia islamică nu are şanse de integrare în niciun popor gazdă. Este suficient să privim la buletinele de ştiri din ţările de mai sus, la crime, la războaie stradale, la crasa nesupunere civică, la violenţele contra poliţiei, la impunerea Sharia în suburbiile şi cartierele islamice din atâtea şi atâtea oraşe europene, la violuri în masă etc., cât să realizăm că aşa zisul multiculturalism (melting-pot), aşa cum este el invocat de cercurile marxiste, nu este decât o imensă ipocrizie (...). în afară de asta, o serie de state din Europa - Austria, Croaţia, Polonia, Cehia, Bulgaria, plus SUA şi Australia, au declarat că se retrag din acest Tratat şi nu vor semna Pactul Global privind Migraţia. Suntem alături de aceste state!" - se arată în Declaraţie. De menţionat că textul Pactului nu este disponibil în limba română, iar în Parlament, o singură voce - deputatul Daniel Gheorghe - s-a manifestat, explicit, împotriva adoptării acestui acord, care este de natură a schimba, fundamental, legislaţia, „a revizui politicile, opţiunile şi căile existente, procedurile naţionale relevante". „Migraţia va fi definită drept fundamental al omului. Prin semnarea acestui tratat, vom ajunge la o situaţie în care, statele naţionale vor delega la un nivel supranaţional administrarea fluxurilor migratorii şi a crizelor generate de afluxul de imigranţi, cât şi de migraţia ilegală (...) Odată cu acest pact, pe care ONU îl doreşte spre a implementa o serie de măsuri şi o serie de norme internaţionale care pun aşa-zisul drept la migraţie mai presus de suveranitatea naţională şi de dreptul statului de a-şi gestiona propriile frontiere, vom ajunge la un concert internaţionalist, care a existat la un moment dat într-o anumită zonă ideologică, fără frontiere, fără state, fără autorităţi, fără armate, fără legi. Putem ajunge la o anarhie naţională dacă noi dăm curs semnării acestui tratat. Nu întâmplător, Statele Unite şi încă şase membre UE au refuzat să mai facă parte din acest pachet de negociere al ONU privind migraţia şi s-au retras pe considerentul că acesta contravine dreptului fundamental ca orice naţiune să-şi gestioneze propriile interese (...). Aşadar, cer public Guvernului României să se retragă din Pactul ONU privind migraţia", a declarat deputatul, subliniind, în declaraţia sa politică, faptul că, prin acest Pact, România îşi deleagă suveranitatea unei organizaţii supranaţionale, încălcând prevederile Constituţiei României. Parlamentul, „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" (art. 61 din Constituţia României) mai are la dispoziţie câteva zile pentru a fi consultat pentru a se pronunţa prin vot (aşa cum au făcut şi celelalte ţări europene) asupra unei teme de importanţă covârşitoare pentru evoluţia întregii societăţi româneşti. Ceea ce ne îndoim că se va întâmpla. Desigur, cetăţenii ar fi îndreptăţiţi să afle un cuvânt lămuritor din partea preşedintelui Iohannis, dar, e de presupus că ori nu-l interesează, ori nu comentează (decât, eventual, în presa străină), ori e plecat în concediu, la mumiile din Pompei. Oricum, pe moment, toate indiciile (inclusiv poziţia ambiguă a ministrului de Externe, potrivit căruia Pactul este „doar un document de orientare şi nu are efecte juridice") conduc spre concluzia că documentul va fi semnat de ţara noastră, fără respectarea regulilor democraţiei parlamentare, angajamentul României neavând mandatul reprezentativ impus de regulile democraţiei şi ale statului de drept. ...Ceea ce ar fi trist, desigur, dar n-ar fi pentru prima dată... (surse - gatestoneinstitute.org, Reuters, MTI, activenews.ro, hungarytoday.hu) Ultima oră­ într-un anunţ sec şi oficial, Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele Iohannis a semnat memorandumul propus de Guvern privind semnarea Pactului. Conferinţă­­ duhovnicească Ieri, 3 decembrie 2018, de la ora 18.00, cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a avut loc conferinţa duhovnicească „Folo­sul duhovnicesc al Postului Crăciunului”. Conferinţa s-a desfăşurat în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, avându-l în calitate de invitat special pe Părintele Stareţ Teodor Libeg. Evenimentul a fost organizat de Liga Tinerilor Ortodocşi Români din Târgu-Mureş în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox din Târgu-Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş şi instituţiile media din localitate. Coordonator, Pr. IULIU FLOREA * fmn­­Sg f ass ««• # «smm ăSP 4S* r-^- . Aniversarea Centenarului Marii Uniri şi Ziua Naţională­­ sub faldurile Drapelului Ţării, intonarea Imnului Naţional, defilarea Forţelor Armate şi răsunătorul cântec „NU UITA CĂ EŞTI ROMÂN! “ („Şi-n Ţara asta te-ai născut să ai stăpân!”) „ Sărbătoarea Centenarului contravine direcţiei generale a politicii globalizante (...) România este trasă azi de coteţul acesta al comunităţii europene, care n-are niciun fel de scrupul. Pe cealaltă parte simţi umbra Rusiei, dar simţi şi strategia americană. Nu suntem aceeaşi placă turnată ca pe vremea lui Brâncoveanu? Nu se repetă istoria?" (Dan Puric, regizor) Deşi românii patrioţi ar fi vrut ca aniversarea Centenarului Marii Unirii să fie şi mai impresionantă, după atâtea chinuri îndurate de Neamul Românesc până să îşi vadă împlinit idealul formării statului naţional unitar(W­8), trebuie să recunoaştem însă - cu convingerea că rămânerea noastră în această Ţară mirifică este o onoare şi nu o ruşine - emoţia naţională creată de felul în care, într-adevăr, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată, s-au derulat festivităţile în mod solemn, pe tot cuprinsul României, în sfârşit, cu toată ofensiva nimicitoare a „minunatei lumi noi", o lume întreagă a avut ocazia să vadă că şi în România, o Ţară atât de dezonorată mediatic şi spoliată de „prieteni" din exterior, există stabilitate instituţională la nivel de Stat, defilare militară de excepţie şi civism public... în rest, este regretabil că s-a resimţit totuşi, încă o dată, cum „mâna" adepţilor globalizării încearcă să ne impună cât mai rapid ritmul antinaţional şi anticreştin al preconizatei societăţi „progresiste", după cum rezultă din indolenţa cu care A. Ivan, rector al Academiei SRI, ne-a lăsat să înţelegem că sărbătorirea modestă a Centenarului Marii Uniri ar fi fost programată la nivel de stat (CSA­T?) ca nu cumva să se trezească în ţară energiile naţionaliste, totodată acuzându-ne diversionist că face „jocul" Rusiei „fie cu naţionalismul, fie cu familia tradiţională, fie cu creştinismul versus occidentalismul"! Măi, să fie... înţelegem astfel că, dintr-o asemenea perspectivă manipulatoare, ar fi mai uşor de priceput cum a fost posibil ca, în această Măreaţă Sărbătoare Naţională, însuşi preşedintele Iohannis să se opună ţinerii unui minut de reculegere în cinstea eroilor români căzuţi pentru Marea Unire (cum se prevăzuse în programul iniţial, propus de Armată, în deschiderea ceremonialului de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf), iar „groful" de Alba lulia (primarul M. Hava) să se „plângă" că... nu are bani pentru a organiza şi mai eficient aniversarea Marii Uniri din municipiul său (dar anterior sponsorizase cu mii de euro publicaţia antiromânească Dilema!) şi... nepăsându-i că întinează memoria românilor decimaţi din Transilvania (de la tragerea pe roată până la tunuri) prin decizia sa ca la Alba lulia să poată defila nişte figuranţi care să simbolizeze asupritoarea armată imperială habsburgică (austriacă)! Faptul că asasinii românilor au fost aşadar „la modă", de Centenar, s-a observat şi la Bucureşti, într-un proiect estimat la peste 100.000 euro, unde s-au prezentat pe panouri doi criminali ai strămoşilor noştri: generalii von Mackensen şi Koch! Dar... „nu-i bai", căci „coana" UE nu pare deloc să fie deranjată de acei idioţi utili, care nu cunosc Istoria Românilor sau o răstălmăcesc nepăsători, atâta vreme cât vin năucitori în întâmpinarea „resetării" societăţii „învechite", pentru instaurarea unei noi „ordini"... la ordin, unde pancartele cu inscripţia Penaiistan li se par mai importante decât idealul României Mari, unde lozinca „La mulţi ani în UE, România!" le este mai dragă decât românismul lui Eminescu, unde interesele de grup le găsesc mai superioare decât interesele noastre naţionale... Niciodată, însă, unora ca aceştia nu le vom cere „dreptul" de A IUBI trecutul măreţ şi sfânt al strămoşilor noştri! Binecuvântează, Doamne, Neamul Românesc! Prof. COSTEL NEACŞU

Next