Cuvîntul Libertății, octombrie 1996 (Anul 8, nr. 1853-1883)

1996-10-14 / nr. 1866

Lui Elțin i se citește in stele Operația președintelui Boris Elțîn va reuși, însă el va trebui să se retragă din viața politică peste doi ani, afirmă celebrul astrolog mexican Abraham Mansalio, cunoscut pentru profețiile sale. Succesorul liderului rus va fi o persoană de 45-48 de ani, cu o mare popularitate, care va conduce Rusia promovînd o politică social­­democrată. Dintre personalitățile afirmate, în acest moment, pe scena politică rusă, vîrstei indicate îi corespund doar generalul Lebed și șeful adiinistrației prezindențiale, Anatoli Ciubais. .Italia politică, dar nu numai, se află sub șocul scandalului generat de descoperirea unui microfon-spion sau, în limbaj popular, a unei “căpușe”, în biroul de la Roma al lui Silvio Berlusconi, făcută publică joia trecută. Reacții dure și inelemente au venit din toate părțile: a reacționat stupefiat primul ministru, Romano Prodi, din America, ce a declarat că e un fapt deplorabil și regretabil și că a ordonat, deja, o investigație asupra întîmplării. A reacționat în același mod și Maximo D’Alema, ca să nu cităm decît doi principali adversari politici ai lui “Cavaliere”. E interesant că toate ziarele, dar absolut toate, au preluat scandalul și s-au situat in corpore de partea șefului opoziției parlamentare italiene. Ca să dăm un exemplu semnificativ, L’Unità, organul PDL-ului, partid aflat la putere, dedică scandalului nu mai puțin de trei pagini, două interioare, plus jumătate din prima pagină. Editorialul acestui ziar se intitulează, semnificativ: “Imediat, adevărul”, o caricatură de pe prima pagină a influentului cotidian “La Reppublica” îl prezintă pe Berlusconi în pat, sub plapumă, răvășit de nesomn, comentînd: “Iată de ce nu puteam să dorm din 1994 încoace”. Partidul lui Berlusconi “Forza Italia” a anunțat că mîine va face denunțul public la magistratură, dar ministrul de Interne, Napoletano, dă asigurări că investigațiile vor începe imediat și vor fi foarte serioase. Evenimentul a căpătat dimensiunea unui scandal, numit aici un Watergate italian, și fiindcă el urmează unul altuia, care îl are protagonist pe nu mai puțin faimosul Antonio Di Pietro, fostul “regizor” al acțiunii “Mîini curate” (n.b. -fostul adversar al lui Berlusconi însuși). Di Pietro e obiectul unei posibile investigații, grație tot unei interceptări telefonice, iar avocatul său, a cărui voce s-ar afla pe înregistrare, dezminte că ar fi el acela care vorbește. E vorba, în fapt, de o sumă de bani trimisă într-o bancă din Austria. Ziarele deplîng faptul că, exceptînd cîțiva colegi de guvern, fostul judecător și azi ministrul Lucrărilor Publice nu este apărat aproape de nimeni. Cum se vede, climatul e confuz și otrăvit, aici, în Italia, căci, comentează analiștii politici, însuși statul de drept și democrația se găsesc într-un real și grav pericol. Spre deosebire de noi, însă, afacerea nu e pusă în seama vreunui serviciu secret, ci a unor posibili magistrați, iar, în plus, tot ca o diferență, opinia publică a reacționat aici cu o vehemență promptă și neobișnuită, acoperind tot spectrul politic. Nimeni n-a pus la îndoială veridicitatea faptei, cu excepția Ligii de Nord, nimeni n-a comentat negativ, nimeni nu s-a arătat indiferent, în rest, timpul continuă să se amelioreze, iar sîmbătă am putut urmări și eu de pe terasa unui bloc, unde mă aflam în vizită, eclipsa de soare, care aici s-a putut observa cel mai bine în Europa. Pe curînd, GEORGE POPESCU Perugia, 13 oct. a.c. Un Watergate în Italia Scandalul interceptărilor telefonice România a făcut progrese importante în ceea ce privește îmbunătățirea relațiilor cu vecinii și așa Alianței Nord-Atlantice îi este deschisă,­­ iu­ a declarat adjunctul secretarului de stat al SUA, Strode Talbot. LUNI, 14 OCTOMBRIE 1996 • 8 PAGINI - 400 LEI • ANUL VII NR. 1866 | C­O­T­I­DIA IM I­N­D­E­PENDENT Dacă admitem realitatea că PDSR Dolj, deși n-a cîștigat alegerile locale, nici nu le-a pierdut, și, în plus, și-a adjudecat staff-ul Consiliului Județean, autoritate­a administrației publi­­ce, putem avansa premisa unui bun punct de plecare și 3 pentru alegerile de la noiembrie Raportîndu-ne a.c. la efervescența elec­torală în care se află majoritatea partidelor și formațiunilor po­litice, surprinde oare­cum expectativa, cel puțin interesantă, a PDSR, în general, și, în context, a PDSR Dolj, care pînă acum și-a făcut timid prezența în arena electorală, pendulînd între tatonare și decizie fermă. Și, cum nu inhibarea, la atacurile con­centrice ale presei, pare să fie motivul real al tergiversării intrării în plină campanie, n-ar fi deloc exclus să asistăm la... surprize. Fiindcă, de data aceasta, există certitudinea, spre deosebire de alegerile din 1992, cînd PDSR abia se coagula după fracționarea FSN, lo­viturile năucitoare vor veni de pe ambele flancuri, din partea CDR - USD - ANL, dar și din partea PSM - PUNR - PRM, partenerii de guvernare de pînă mai ieri. Un fel de Scylla și Charibda, ce vor trebui evitate. Cu alte cuvinte, intuim, PDSR își ascute, încă, săbiile, finisează strategia și, mai ales, discursul electoral, convins, probabil, că cei mai vioi nu sunt întotdeauna nici cei mai inteligenți, nici cei mai plini de tact Rutina PDSR se vrea, indiscutabil, mai bine distilată, limbajul mai aromat, discursul cît mai argumentat și coerent, orice piruetă galantă riscînd să fie gratuită sau cel puțin inoperantă. Lăsînd opoziția să­­și facă numărul electoral, PDSR Dolj trebuie să dea raportul în teritoriu, să-și evalueze public, realist, matur și lucid activitatea foștilor parlamentari și să avanseze promisiuni credibile, însușite de candidați. Neîndoielnic, însă, cîțiva “ași” sînt ținuți, discret, în mînnecă și așteptăm să vedem momentul în care PDSR îi va ---------scoate. Interesantă este bătălia pentru captarea votului populației localităților rurale, prinsă în vîrtejul muncilor cîmpului, prea puțin ispitită de dialogurile încru­cișate, etalate seară de seară de partide și oferite de televiziune. Cu Mișu Negrițoiu și Ion Predescu - capete de listă la Cameră și, respectiv, Senat­­, PDSR Dolj pare înnobilat și, mai mult ca sigur, greu de poticnit în fața electorilor. Rămine de urmărit rigoarea celorlalți protagoniști, forța lor de convingere, dar și eficiența demersului. Greu de presupus că PDSR Dolj se consideră, apriori, învins, în alegerile ce vin, așa cum se grăbesc analiștii să estimeze, în temeiul unor sondaje cel puțin discutabile. MIRCEA CANTĂR Ieri după-amiază ne-a trecut pragul binecuvîntat al redacției dl.ing. VIRGIL POPESCU,­ ministrul Comunicațiilor. Chip senin, fire deschi­să, spirit pragmatic, pus­­ cu profe­sionalism și generozitate­ - în slujba oamenilor, distinsul oaspete ne-a furnizat cîteva informații de real interes pentru doljeni. * CARAULA: au fost declanșate lucrările pentru punerea în funcțiune a unei microcentrale telefonice de care vor beneficia 120 de abonați. * MAGLAVIT: un fapt aparent minor­­ la Mînăstirea din localitate s-a instalat un post telefonic, ceea ce a necesitat “plantarea” a 60 de stîlpi de telecomunicații și derularea unui cablu de telefon pe un traseu de 3 km. * PODARI: telefonizarea satelor Balta Verde și Livezi, pînă la sfîrșitul lunii octombrie a.c., în cadrul acțiunii de modernizare și mărire a capacității centralei cu­ 200 noi numere. * ISALNITA: instalarea unei centrale telefonice digitale de 1.000 de linii și darea în funcțiune pînă la finele lunii curente. * Dr.ing. "Virgil Popescu, ministrul Comunicațiilor, ne-a măr­turisit că, astăzi, împreună cu directorul tehnic al Direcției de Telecomunicații Dolj, Victor Popescu - amîndoi fiind candidați pe lista PDSR pentru Senatul României - va vizita orașul BAI1­EȘTI (obiectiv­ de investiții: centrală digitală pentru 1.500 de noi abonați), comuna AMĂRĂȘTII DE JOS (analiza stadiului­­ de execuție a investiției privind instalarea centralei digitale­i‘GOLDSTAR”de 1000 linii telefonice, cu finalizare în această lună), municipiul CRAIOVA (analiza investițiilor din județ în domeniul telecomunicațiilor, programată la D.Tc. Dolj). Craiovean prin naștere, absolvent al Liceului­­„Bălcescu”, promoția 1965, dl. ministru al Comunicațiilor va reveni în Bănie joi seara. (D.L.) PDSR DOLJ O expectativă... interesantă ~ ? Oaspete al redacției noastre: Ministrul Comunicațiilor PRIN HOTARIRE DE GUVERN: Comunele IȘALNIȚA, PIELEȘTI și SIMNICU DE SUS - racordate • I la distribuția de gaze naturale a Prefectura județului Dolj fost înștiințată de Departamentul pentru Administrația Publică Locală - Direcția Ad­ministrației de Stat­­ că, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului României nr. 939/ 8. IO. 1996, s-a aprobat comunelor Ișalnița, Pielești și Șimnicu de Sus să fie racordate la dis­tribuția de gaze naturale. Cotele aferente maxime sunt de: 1079 mc/h (Ișalnița), 1755 mc/h (Pielești) și 1500 mc/h (Șimnicu de Sus). Tot prin aceeași HG s-a mai aprobat un debit instalat de 1500 mc/h pentru extinderea consumului de gaze naturale la gospodăriile populației, prin instalarea de noi receptori în mu­nicipiul Craiova și alte localități cu distribuție de gaze în funcțiune. An­terior, prin HG nr. 386/ 1996, comuna Fărcăști beneficiase de înființarea distribuției de gaze naturale la gospodăriile populației (1584 mc/h). Regionala de Distribuție Gaze Craiova a fost, deja, înștiințată și, în con­secință, va demara ope­rativ în teritoriu lucrările de rigoare. (M.A.) Preaplinul toamnei în Piața Centrală Recoltele celui mai bogat anotimp al anului inundă în aceste zile și piețele craiovene. Ieri, în Piața Centrală din Craiova abundența produselor agro-alimentare trezea sentimentul preaplinului. Prin “munții” de varză, gogoșari, castraveți comison, ardei gras și capra puteai zări absolut tot ceea ce o gospodină și-ar dori să aibă în propriile cămări. Nu se poate spune că producătorii agricoli țineau foarte tare la preț, concurența fiind una acerbă. Kilogramul de gogoșar și ardei gras oscila în jurul a 1500 lei, fasolea uscată - 3500-4000 lei, conopida - 1500-2000 lei, strugurii de masă - 1500-1700 lei, cartofii - 850-1000 lei, brînza - 6000-8000 lei. Litrul de lapte se vindea, însă, la un preț dublu decît cel comercializat prin magazinele ALIA (1500 lei). Prețul unui ou varia între 330 și 400 lei. Merele se pot procura la prețuri cuprinse între 700 și 1000 lei, lămîile - 4000 lei, bananele - 3300 lei. Berbecii, curcanii, rațele, găinile și cocoșii stăteau în așteptarea cumpărătorilor, în sectorul special... neamenajat, pe aleile de acces în piață. Inițiativa de reamenajare­­ a pieței este vădită. O parte din mesele placate cu marmură au înlocuit, deja, vechile “postamente” pentru marfă, componentele altora, de același fel, fiind stivuite într-un colț al pieței, în așteptarea instalării. în acest sezon, mesele se dovedesc a fi, însă, insuficiente, din moment ce hala de carne este înconjurată de producătorii-comercianți ce-și etalează produsele pe folii de plastic sau direct pe asfalt. Cert este că, indiferent de modul etalării mărfurilor, gospodinele aveau, ieri, ce și de unde alege. O vioară scîrțîie din zorii zilei, la intrarea în Piața Centrală. Este un personaj cunoscut craiovenilor - bărbatul orb, cu o pălărie jerpelită și nelipsita vioară. Sunetele se amestecă aiurea, de cele mai multe ori, ceva a “dor și jale”. Alături, pe trotuar, o bătrînică aștep­­tînd mila trecăto­rilor. Tarabe cu lozuri, brichete, linguri și ulcele. Luminări, mături, grămezi de varză. De la chioșcurile cu casete audio răsună strident muzică lăutărească. Trei țigănuși încearcă să fure o găină. Țăranul aleargă după ei înjurînd, găina scapă, fugind disperată pe sub tarabe. Cîntarele negustorilor funcționează după reguli deocamdată necunoscute. 2 kilograme de mere pot fi doar 1,5 kg, la taraba din stînga. Vînzătorii fac scandal, de ce să le cîntărim, ce-avem cu ei, cîntarele sînt bune, așa e omul, nimic nu-i convine, că ne-am învățat toți să facem pe deștepții. Persoana cu “cîntăritul” strigă după gardieni, dar aceștia au dispărut. Democrația înflorește, toată lumea vociferează. Pînă la încăierare mai e un pas. De pe margine se strigă: “Pungașii! Pe ăștia nu-i prinde nimeni!”. Gospodinele răsuflă puțin, așezîndu-se la coadă la gogoși. “Ia gogoașa-nfuriată!” - lozinca zilei. Conopida a devenit o trufanda­­ la 3500 lei bucata. Oamenii întreabă și pleacă. Pe toate gardurile și chioșcurile se zăresc afișe electorale. Mai sunt și din cele vechi, de la alegerile locale. Campania electorală “e-n tot și în toate”. Și în piață, și în fenomenele paranormale. Românii încep să creadă că sînt “poporul ales”. Oamenii discută despre noul Ierusalim, sfîrșitul lumii, NATO, salarii, castraveți și gogonele, mestecînd gogoși și răsfoind “Infractoarea roz”. Cu sacii de varză în brațe și cu gîndul la serialul sud­­american de pe TVR 2, se dezbat aprins toate problemele lumii contemporane. Atmosfera pare a fi desprinsă dintr-o farsă tragică, într-un decor dezarticulat. Din cînd în cînd, pe trotuarul cenușiu mai cade un bănuț, în vreme ce arcușul alunecă fără noimă pe corzile viorii sparte... LUMINIȚA RISTEA Pe trotuarul mai cade un cenușiu bănuț... PAULINA URUCU Afacere cu fasole Regele Cioabă i-a înșelat pe țiganii bulgari cu 100.000 de dolari, într-o afacere cu fasole, relatează săptămînalul bulgar “168 Ceasa”. Anul trecut, în orașul bulgar Loveci, Cioabă a comandat 100 de tone de fasole, expediate, după o săptămînă, de multimilionarul Ilia Gheorghiev, unul din liderii romilor de la sud de Dunăre. Regele țiganilor români, nerespectînd înțelegerea, nu a plătit nici măcar un cent din cei 100.000 de dolari, spunînd că fasolea a fost plină de gărgărițe. > FLASH < > FLASH « ANIVERSARE !» Aflăm de la dl. colonel Nicolae Văduva că mîine, 15 octombrie, se împlinesc 15 ani (15 cu 15 dau bine!) de la înființarea Direcției Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției, instituție care are în subordinea sa un număr de 8 inspectorate cu același profil la nivel național. * VALOROASĂ APARIȚIE EDITORIALĂ y La Editura LOTUS C0 Craiova a apărut, în foarte bune condiții grafice, "Citogenetica și evoluția plantelor", de prof. Ion Tița, doctor (singurul de pe la noi!) în genetica plantelor. Cartea este definită ca "interesantă, utilă și accesibilă" și recomandată cu căldură cadrelor didactice, elevilor și stundenților, de către prof.dr.doc. Petre Raicu, de la Universitatea București. * ASTFEL DE REALȚII ROMÂNO-BULGARE V Lucrătorii Poliției orașului Calafat au identificat pe Mirea Ion, de 47 ani, cu antecedente penale, din localitate, care a sustras de la un cetățean bulgar, aflat în piață, bunuri în valoare de 60.000 lei. Așa ne facem noi de tîrgi.Se înțelege că surăciosul de Mirea a fost introdus în arestul poliției, iar cercetările în privința sa merg mai departe. ACCIDENT MORTAL în comuna Leu, Plopșoreanu Simion, de 46 ani, șofer (!), din Craiova, conducînd imprudent o autospecială, proprietatea S.C. C. S.A., a acroșat cu partea dreaptă o căruță care se deplasa în aceeași direcție de mers, iar cu partea stingă­­ un autoturism care circula din sens opus și în mod regulamentar, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului de la volanul autoturismului, Linca Ion, de 45 ani, din Craiova. Cele trei vehicule au fost avariate. Autorul accidentului a luat-o astfel, predestinat în... direcția numelui său, unde are nu numai de reflectat, ci și de plătit cu ani grei. “VACANȚA MARE” SE DĂ ÎN SPECTACOLI Joi, 17 octombrie, și vineri, 18 octombrie a.c., la Casa de Cultură a Studenților (sic!) din Bănie, trupa de rîs "Vacanța Mare" se va da în spectacol cu cîte două reprezentații "transparente": "Vampiri în izmene". Tot vineri, la ora 13, în sala de marmură a C.C.S., va fi lansată caseta video "Te uiți și privești", urmată de, sau concomitent cu o altă casetă video: "Sticla cu trei capace". HAI ÎN PARCUL AUTO! Parcul auto din România și-a multiplicat caii-putere de 2,9 ori în ultimii șapte ani. Statistica arată că la 11 locuitori revine un automobil și la 7,3 locuitori­­ un autovehicul Vîrsta medie a zeului-motor a ajuns la 11,5 ani (foarte ridicată, susțin specialiștii). Corespunzător situației, deși România, în general, nu merge deloc pe roate, și gradul de poluare a luat-o razna. BUM-BUM! în dimineața acestei zile, începînd cu ora 9, la Centrul Militar din Tîrgu Jiu, Filiala Gorj a Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România reia scenariul bătăliei de la Podul Jiului, extrem de dramatică, din timpul primului răboi mondial. Locuitorii municipiului, deprinși mai mult cu liniștea operelor de artă brâncușiene, nu au de ce s-o rupă la fugă. SUEERIM de stres Institutul Francez pentru Studiul Mortalității (brr!) ne-a copt-o și acum ne-o servește caldă: 86 la sută dintre români suferă de stres accentuat. Nici Occidentul nu e scutit de stres, numai că acolo bîntuie stresul de competiție, care nu e tot una cu stresul de incertitudine, specific nouă, românilor. Cine știe ce ne-o mai aștepta mîine. Pe poimîine, așadar! ÎNTÎLNIRI ELECTORALE Dl. prof. dr. Stelian Cincă, neobosit candidat independent, a cutreierat Doljul, de-a lungul și de-a latul (Ișalnița, Șimnic, Podari, Făcăi, Fărcaș, Calafat, Băilești etc.), prezentînd - ca ecologist ce se respectă - soluții pentru stoparea poluării aerului, apei și solului de către unitățile industriale din zonă. Despre "Contractul omului cu natura", programul său electoral, a vorbit, sîmbătă și duminică, la Cercul­­ Militar. FLA1H < = FLA5H < Întîlnirea de sîmbătă,­ cu fiii Băileștiului, manifestare de suflet, a cărei tradiție a fost reînnodată în acest an aniversar, la inițiativa Primăriei orașului, Centrului de Cultură din localitate și Inspectoratului pentru Cultură Dolj, a s-a dovedit un minunat prilej de comunicare spirituală. Pe firul emoției regăsirii, a întoarcerii la matcă, au fost rememorate momente din istoria așezării, s-au depănat amintiri din copilăria și tinerețea fiecăruia dintre invitați, ce au pornit a-și contura personalitatea în același spațiu de obîrșie, au fost evocate figuri marcante, între care un loc de seamă l-au ocupat celebrul actor AMZA PELLEA și celebrul aviator PETRE IVANOVICI. Amintim doar cîteva dintre personalitățile care și-au exprimat gîndurile la emoționanta revedere: actorul Marcel Iureș, ing. aviator Constantin Ivanovici, plasticianul Iulian Voinea - autor al statuii “Amza Pellea”, Paul Mitroi, judecător la Curtea Supremă de Justiție, Paul Topuzu, prodecan în cadrul Universității din Timișoara. Ultimul cuvînt i-a revenit renumitului scriitor Petre Anghel: “Băileștiul este minunat pentru că Dumnezeu a voit să ne naștem aici și, în mod miraculos, ne întoarcem întotdeauna la el, cu emoție. Pentru mine, Băileștiul nu poate fi decît centrul universului”. Grija participanților pentru soarta orașului s-a concretizat în expunerea unor acțiuni de perspectivă (precum extinderea canalizării și introducerea unei rețele de gaze), a posibilităților de realizare a acestor obiective, lansarea de propuneri privind revigorarea actului cultural, amenajarea unor spații de agrement și crearea condițiilor de recreere pentru tineri. Cu aceeași ocazie, formațiile artistice locale au susținut un spectacol, au fost depuse coroane de flori la monumentele din localitate și a fost deschisă o complexă expoziție în care se regăsesc documente istorice, volume ale scriitorilor băileșteni, picturi, semnate de Maria Dunavățu, Gigi Miloș, Ioana Stepanov Mitroi și, în mod inedit, de scriitorul Petre Anghel, exponate de artă plastică aparținînd plasticianului Iulian Voinea și sculptorului Marcel Voinea. Dacă s-a făcut simțit regretul că numeroși fii ai orașului nu au reușit să ia parte la eveniment, a rămas, totuși, speranța că a doua săptămînă din octombrie va fi, de acum înainte, dedicată întîlnirii tuturor băileștenilor, oriunde s-ar afla. LELIANA LĂZĂRICĂ Băileștenii, la vatra Vinde au ars tăciunii Domnul Barbărasă își face garaj... Obosit, se pare, de multiplele obligații profesionale ce le incumbă funcția de secretar al Consiliului Județean Dolj, dl. Gheorghe Barbărasă și-a permis, sîmbătă, în plină eclipsă parțială de Soare, să dedice o bună parte din prețiosul său timp unei îndeletniciri cu caracter lucrativ. Așadar, ispitit să-și ocrotească autoturismul proprietate personală, ceea ce, omenește vorbind, este preocupare firească, s-a apucat de o treabă, a înfipt în bordura trotuarului stîlpii de susținere ai viitorului garaj, intrînd binișor și în spațiul verde de lîngă blocul unde își are apartamentul, tot proprietate personală. Cuprins de euforia hărniciei, a uitat, se pare, faptul că un garaj construit chiar lîngă scara blocului, pe domeniul public al Primăriei Craiova, are, indiscutabil, nevoie de aprobări precum certificat de urbanism, certificat de construcție, acte imperios cerute de Legea administrației publice locale, adică tocmai legea pentru care dumnealui este plătit, la consiliu, ca să o vegheze?! Noi ce să zicem? Zicem și noi ca latinii, cuprinși de gesturi euforice, imperiale: Quod licet Iovis, non licet bovis, în traducere liberă: Ce este permis Zeului, nu-i permis omului de rînd. Dl. Gheorghe Barbărașă e și el un zeu local. De mucava, în vremuri de mucava! (I.G.) Craiova, cu sediul în Calea București bl. 21 C parter (telefon 41.34.99), vă așteaptă sa cumpărați unități F.N.I.

Next