Cuvîntul Libertății, septembrie 1997 (Anul 9, nr. 2172-2201)

1997-09-15 / nr. 2186

Prin telefon, de la trimisul nostru special la Stockholm, DAJV LUPESCU Naționalul craiovean cucerește Septentrionul Ediția a IV-a a Festivalului Con­venției Teatrale Europene este găzduită, în perioada 10-20 sep­tembrie a.c., de marea metropolă suedeză Stockholm, care anul viitor va fi capitala culturală a Europei. Manifestarea din aceste zile, desfășurată sub deviza “NORD­­SUD”, reunește companii teatrale din 15 țări, printre care Spania, Franța, Austria, Grecia, Sălicia, Luxem­burg, Olanda, Italia, Africa de Sud, Danemarca, Finlanda, Slovenia. România este reprezen­tată de Teatrul Național din Craio­va, singurul invitat cu două specta­cole distincte: “Titus Andronicus”, de William Shakespeare și “Iona”, de Marin Sorescu. Ca recunoaștere a valorii sale de­ excepție, Naționalul din Bănie a fost invitat cu cea mai numeroasă trupă - 40 de persoane. Monumentala reprezentație cu “Titus Andronicus”, în regia lui Silviu Purcărete și scenografia Ștefaniei Cenean, a fost urmărită, cu sufletul la gură, de cei peste o mie de iubitori ai Thaliei, care au umplut pînă la refuz sala mare a Teatrului Municipal din Stockholm, în fapt un complex și ultramodern centru cultural, cu șase săli de spectacol. Ștefan Iordache, unul dintre cei mai valoroși actori români din toate timpurile, a dovedit o formă de zile mari, în rolul protagonistului. El a fost acompaniat, cu brio, de Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Valentin Mihali, Ozana Oancea, Valeriu Dogaru, Mirela Cioabă, Valer Dellakeza, Leni Pințea Homeag, Marian Negrescu, Remus Mărgineanu, Tudorel Petrescu, Angel Rababoc, Ion Colan, Lucian Albanezu, Con­stantin Cicort. în premieră a evoluat Tudorel Filimon, care a preluat rolul regretatului Vladimir Juravle. Admirabil a fost și debutul lui Alexandru Pîrlogea, căruia i-a fost încredințat rolul copilului, întrucît primii doi interpreți - Andrei Popescu și Luchian Mănescu - au depășit pragul vîrstei de 14 ani. Aici, la Stockholm, reprezentația craiovea­­nă cu numărul 92 a celei mai sîngeroase tragedii shakespear­iene a impresionat asistența prin ineditul viziunii regizoral-scenografice, prin virtuțile de spectacol total, întemeiat pe sincretismul artelor și, desigur, prin aplombul, cadența copleșitoare și rafinamentul artei histrionice. Succesul de sîmbătă seara, de la Stockholm, cu “Titus Andronicus”, al Naționalului craiovean a fost “bisat”, duminică (n.r. - aseară), prin cutremurătoarea parabolă existențială “Iona”, de Marin Sorescu, al cărei unic interpret, polivalentul actor Ilie Gheorghe, este și autorul regiei. i­ Trebuie sa urnim din loc cazul învătămîntului românesc . Interviu cu dl. prof. DORIN POPOVICI, inspector școlar general 15 septembrie. Clinchetul de clopoțel anunță învătămîntului preuniversitar doljean, s­au începerea unui nou an școlar, în această zi, fiecare pregătit cum se cuvine pentru eveniment. Ami dintre noi redevenim, fie și pentru o clipă, copiii considerat oportun să-L intervievăm, cu această care, așezați în bancă, răsfoiesc cu emoție paginile ocazie, pe dl. prof. DORIN POPOVICI, inspector Abecedarului și sorb cu nesaț cuvintele celui de la școlar general, cel care, alături de ceilalți membri catedră. Cele 391 grădinițe, la 40 școli primare, 239 ai conducerii Inspectoratului Școlar Județean, școli gimnaziale, 47 licee și grupuri școlare, 6 și-a luat inima-n dinți­i să urnească din loc carul unități de învățămînt special, cîte numără rețeaua invățămîntului românesc”. * Cu ce gînduri începeți anul școlar 1997-1993? * Bune. Sînt obligat să merg pe “varianta plus”, întrucît, în fiecare an școlar, copiii și părinții așteaptă de la noi, educatorii, lucruri frumoase, noi modalități prin care să arătăm că tot ceea ce facem în învățămînt are importanță pentru prezent și, mai ales, pentru viitor. * De la T sep­tembrie a.e. a intrat în vigoare Legea privind Statutul per­sonalului didactic. Ce efect produce? * încă se discută despre procentul care poate fi realizat în condițiile economico-financiare din momentul de față. Probabil, sporurile salariale prevăzute­­ A consemnat­­~f DIANA NEAMȚU (Continuare în pag. a 8-a) Cu siguranță, cea mai mare afluență a populației o re­prezintă, la fiecare sfîrșit de săptămînă, nu sta­țiunile de agrement sau pădurile din jurul Craiovei, ci... Tîrgul din cartierul Romanești. Mii de cetățeni vin aici interesați de un produs sau altul, alții pentru a cerși și, la fel de mulți, pentru a vinde îm­brăcăminte și în­ —minnim­călțăminte adusă de peste mări și țări, iar, ceilalți așa, doar în postură de ... gură-cască. Ieri, la intrarea în tîrg, din cinci în cinci metri, vînzători de casete audio își testau marfa, făcînd ca “Vacanța Mare” și Maria Ciobanu să pară a se lupta pentru supremație. Tot la intrare: kitsch-uri înrămate, ologi cerșind­, comercianți de mizilie și de ceaunuri. Cu cît înaintezi, cu atît atmosfera devine mai apăsătoare, vînzătoare de haine vechi, care nu au posibilitatea pătrunderii în spațiul special amenajat în acest scop, ce expun tricouri, fuste, pan­taloni și pantofi ce au depășit demult gradul de uzură, stau aliniate, în soarele năucitor, cu o mină ținînd umbrela protectoare, iar cu alta aranjînd puținele produse oferite spre vînzare. “Spuma” produselor la mîna a doua este, așa cum spuneam, în spațiul amenajat. Aici poți găsi de la jucării, ciorapi purtați, lenjerie intimă și pînă la blănuri, căciuli și încălțăminte. Tocmeala merge, dar nu la toate co­merciantele, unele știind să-și vîndă marfa, altele de­venind recalcitrante dacă îndrăznești să oferi mai puțin decît cer­ele: “Ete, vrei să fii și fru­moasă, să porți pantofi cu toc și să-i iei pe de­geaba”. Un comerciant de motosapă cere 4,8 milioane lei și le spune “inte­resaților”: “Costă cît un cal, da’ nu-i dai de mîn­­care, și lucrează singură”. Produsele din lemn, tablă, piesele pentru autoturisme, televizoarele, congelatoarele, “Daciile” și “Oftcif’-urile recondiționate, animalele sînt punctele de atracție a mii și mii de cetățeni, la sfîrșit de săptămînă. PAULINA URUCU X ct­eZe m­în­tî Centrul de atracție s-a mutat din spațiile de agrement în tîrg Geamuri tERMOPAN fabricate cu tehnologie italiană la Craiova. Va oferă securitate maximă [**] POPE­Cil • produce și montează geamuri termopan transparente, oglindă, colorate, antiefracție, antiglonț, etc. • Execută timplărie din aluminiu cu profile Italia Cei mai buni producători români: ELBA, CLUJANA, GUBAN, TEXTOR, sunt prezenți acum în raioanele de profil ale magazinului "MERCUR". "MERCUR" S.A. este distribuitor autorizat al produselor "CLUJANA" Cluj-Napoca (încălțăminte) și "TEXTOR" Tîrgu-Mureș (țesături decorative), pe care le oferă agenților economici interesat!. Telefon 051/41.79.05. (F) Str. Vlad Țepeș, nr. 2. Telefon: 051/1244.07,12.33.08. Fax: 051/41.63.97 ANUL VIII NR. 2186 j LUNI, 15 SEPTEMBRIE 1997 8 PAGINI - 700 LEI O stingă— norocoasă ?! Cînd Romano Prodi, șeful atualului guvern de stînga din Italia, a aflat că în biroul său de la Palazzo Chigi a izbucnit un incendiu minor, rămas fără urmări, a dat o replică inteligentă pe care jurnaliștii s-au grăbit s-o preia și s-o aplaude: “Bine că n-a ars dosarul coaliției!” Profesorul de economie de la Universitatea din Bologna a vrut să sublinieze, iar jurnaliștii au înțeles foarte bine, că programul actualului executiv, sprijinit de o coaliție catalogată la început de către aceiași jurnaliști drept împotriva naturii și, deci, lipsită de șansă, e salvat și că există cale liberă ca el să-și atingă toate obiectivele propuse. Replica lui Prodi avea, ce-i drept, fundament și motivație în realitate: într-un timp relativ scurt (un an și cîteva luni) ceea ce păruse multor analiști aproape imposibil de gîndit a început să prindă contur. Astfel, economia italiană a marcat, chiar în această vară, creșteri spectaculoase la toți indicatorii, pro­­mițînd relansarea visată, s-a diminuat, în limitele propuse de programul de guvernare, datoria publică, ajunsă, în anii anteriori, la cifre inimaginabile și, desigur, pe acest fond tonic, s-au înre­gistrat rezultate spectaculoase la rata inflației, au crescut puțin și veniturile bugetarilor și ale pensionarilor etc. Iată, deci, că un guvern de stingă, dar unul constituit în baza unei susțineri extrem de largi, mergînd de la foștii democrat-creștini și ecologiști și pîna la comuniștii contestatari ai popularului Bertinotti, a reușit ceea ce adversarii lor de dreapta le-au prezis a nu reuși în ruptul capului, să calmeze, în primul rînd, inflația, să relanseze economia și să întărească moneda națională pînă la pragul de a-i determina pe “durii” din CE să accepte Italia ca pe un partener egal, ceea ce s-a și întîmplat. Evocăm această experiență nu pentru a proba viabilitatea stîngii în lume (acesta e un lucru verificat), ci mai ales pentru a vedea ce anume din mecanismul unei coaliții atît de laxe a determinat o funcționare aproape perfectă. Mai întîi, în ciuda divergen­țelor majore, deseori considerate in­surmontabile, ale partenerilor aflați la Putere, guvernul lui Prodi și-a văzut ca un regal simț al realității de treabă, aplicînd spiritul unei reforme care - așa cum s-a spus - era, în esența sa, profund liberală. In al doilea rînd, s-a trecut cu relativă ușurință peste interesele de grup­­ și de partid­­, iar în al treilea rînd, Opoziția însăși a dat dovadă de multă responsabilitate, oferind chiar o mînă de ajutor Puterii, atunci cînd aceasta, dornică să aplice măsuri drastice, s-a lovit de veto-ul comuniștilor, partenerii lor de coaliție. Sigur că datele economiei italiene sunt altele decît ale noastre, dar măcar cu titlu de exemplu ar merita să medităm puțin asupra acestei experiențe, cu gîndul că poate și la noi, aceisti ori în viitorul apropiat, forțele politice ar putea să învețe cîte ceva, că tot se tot plimbă prin lume pe banii noștri, cu diurne și indemnizații grase. GEORGE POPESCU La manifestările dedicate comemorării lui Avram Iancu Premierul Victor Ciorbea a fluierat copios! Peste 10.000 de clujeni au participat, vineri seara, la manifestările dedicate comemorării a 125 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Prezent la manifestări, premierul Victor Ciorbea a fost fluierat copios, minute în șir, domnia­ sa etichetînd fondul sonor ca o dovadă a democrației, “orchestrarea” aparținînd Opoziției. La manifestările de la Cluj au participat președintele PUNR, Valeriu Tabără, președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, vicepreședintele PSM, Adrian Păunescu, președintele Societății Cultural Patriotice “Avram Iancu”, Zeno Opriș, și liderii filialelor clujene ale partidelor politice. Premierul Ciorbea a promis moților din Apuseni, duminică, la Țebea, telefoane mobile pentru a rezolva problema telefoniei rurale în zonă. El le-a amintit celor prezenți, în timp ce aceștia fluierau, cuvintele lui Avram Iancu: “Continuați să vorbiți înainte, eu plec în munți să fac revoluție!”. Ciorbea a mai spus că a face acum revoluție înseamnă a continua reforma. Ciorbea a mai precizat că în calitatea sa de primul mai ajuns primarul general al Capitalei și, ulterior, prim-ministru, consideră că patriotism înseamnă a pune bazele unei țări de care­­ să fie m­îndri toți eroii neamului.______________________ Mai bine mai tîrziu, decît niciodată­­ Doljul va primi încă 700 milioane lei pentru calamități Zilele trecute s-a publicat în­ Monitorul Oficial H.G. nr. 476, în baza căreia se aprobă alocarea sumei de 7000 miliarde lei, din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1997, cu ajutor financiar de primă urgență ce se acordă populației și autorităților locale din județele afectate de calamitățile din lunile iunie-august a.c. Așa cum ne-a informat dl. ing. Ion Voiculescu, președintele Consiliului Județean, Doljul va primi suma de 700 milioane lei. în lista publicată în M.O. este specificat faptul că se acordă 400 milioane lei - sprijin financiar familiilor afectate de inundațiile din iunie, pentru refacerea caselor și anexelor gospodărești în localitățile Apele Vii, Celaru, Dioști și Mîrșani, și 300 milioane lei pentru refacerea obiectivelor sociale avariate din aceleași localități. Aceste sume se adaugă celor 750 milioane lei alocate conform HG nr. 327/8 iulie 1997, ajutor financiar care, în prezent, se repartizează familiilor afectate din localitățile amintite, de către comisiile stabilite prin ordin al prefectului, iar în săptămînă 15-21 septembrie a.c. sumele aferente fiecărei localități vor fi transmise, de către Direcția Finanțelor Publice Dolj, la trezoreriile de care aparțin comunele nominalizate, de unde ordonatorii principali de credite, respectiv primarii si contabilii, se vor ridica și repartiza in baza listelor întocmite de comisii. Cele 300 milioane lei - alocate pentru re­facerea obiectivelor sociale avariate - s-au repartizat astfel: Dioșt­ - 155 milioane lei; Celaru - 95 milioane lei, Apele Vii - 36 milioane lei și Mîrșani - 13 milioa­ne lei. Acum totul depinde de operativi­tatea și... exactitatea datelor (costurilor) folosite de către comisiile respective. NICOLAE BABĂLĂU ■ La Oficiul de Stare Civilă vine... poliția - Plecînd în concediu, fără să procedeze la o predare de gestiune, doamna Victorița Teacă, funcționară la Oficiul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Craiova­­ o să aibă, acum, ceva probleme cu poliția, care a sigilat, deocamdată, biroul respectiv și va începe de astăzi investigațiile, întrucît a dispărut un carnet cu 25 certificate de deces. Se anunță un scandal... luminos. ■ Vineri și sîmbătă - 612 sancțiuni de circulație - cînd se circula brambura prin municipiul Craiova, dar și prin județ, și se parchează la fel, este o realitate, numai că în anumite zile agenții de circulație, din cadrul Poliției Rutiere, realizează adevărate “recorduri nedorite”: vineri și sîmbătă, de exemplu, s-au aplicat conducătorilor auto 612 sancțiuni, în valoare de 9,7 milioane lei, s-au ridicat, în vederea suspendării, 43 de permise de conducere, din care 5 permise pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Au mai fost reținute și 22 de certificate de înmatriculare pentru de­fecțiuni tehnice. Nici circulația pietonală nu este mai brează, nerespectarea culorilor semafoarelor fiind de-a dreptul îngrijorătoare. ■ “Derapaj” la... EUROTAX3 - Conducerea SC EUROTAXI Craiova, fosta secție de taximetre a­­ JTL, are de mai multă vreme “bătaie de cap” reală cu lucrătorii de poliție din cadrul Biroului de combatere a crimei economico-financiare, aparținînd Poliției Municipale. Cel mai “șifonat” este, momentan, fostul director Martin Vasile, mutat la Baia Mare, căruia i s-a întocmit dosar penal, și fostul con­­tabil-șef, Marcel Năstase, dar ancheta este departe de a fi încheiată. ■ Ultima spargere - Gheorghe Marius (17 ani), domiciliat în cartierul Rovine, bloc K-17, sc. 2, ap. 9, fără ocupație, a fost prins în flagrant de o patrulă a poliției, aflată în rondul de noapte, în timp ce spărsese vitrina magazinului SC TEROS SRL, din str. “Petre Ispirescu”. Polițiștii susțin că Gheorghe Marius mai are la activ cîteva spargeri de magazine, din care a sustras bunuri în valoare de circa cinci milioane lei, el întreținîndu-și existența dintr-o astfel de activitate infracțională... riscantă. ■ Și-a tăiat bărbatul cu toporul­­ în stare de ebrietate, pe fondul unui conflict spontan, Petcu Verginica, 53 de ani, din Vîrvoru de Jos, în noaptea de 13/ 14 sept. a.c., și-a lovit, repetat, cu toporul, bărbatul­­ Vasile Petcu­­ în pulpa piciorului stîng, secționîndu-i artera femuro-tibiană. în urma hemoragiei declanșate, victima a decedat, iar împotriva făptașei, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Dolj urmează să dispună, mai mult ca sigur, în cursul zilei de azi, măsura arestării preventive. ■ Domnul Radu Berceanu - anul II­ - Liderul PD Dolj și vicepreședintele Camerei Deputaților, dl. Radu Berceanu, s-a încumetat, spre lauda domniei sale, să “traverseze” cursurile Facultății de Drept “Nicolae Titulescu”, din cadrul Universității din Craiova, înscriindu-se temerar la cursurile de fără frecvență. Toate au fost cum au fost, pînă ce dl. Radu Berceanu a ajuns la “proba de foc a sesiunii” - Dreptul roman - prof. univ. dr. Teodor Sîmbrian, șeful catedrei fiind imun la orice... demers de sensibilizarea sa. Izbutind, cu mare șansă, miraculoasa promovare a examenului, dl. Radu Berceanu este, deja, în anul II și poate considera “tratativele” cu aliații de guvernare ai partidului său, pe marginea Legii fondului funciar, o bagatelă pe lîngă emoțiile trăite, în sala de examen. Așa-i albește omului barba­ H Trei braconieri mai puțin -Motroc Nicolae, 45 ani, str. Bisericii nr. 46, Constantin Teleru, 38 ani, str. Căprioarei nr. 61, ambii din Craiova, și Fulga Alexandru, 38 ani, din Terpezița, satul Căruia, au fost suprinși în noiembrie ’96, în perimetrul pădurii satului Pleșoi, la o vînătoare, fără a avea autorizația legală, emisă de AJVPS Dolj. împotriva lor s-a declanșat inițial urmărirea penală pentru braconaj, faptă incrimintă de Legea 103/1996, în cele din urmă... au “scăpat”, dar armele le-au fost reținute de poliție și, peste toate, AJVPS Dolj i-a “ras” ca vînători. ^TvőrrcT încă din bătrîni, fostul Bulevard “23 August”, ca și Lunca Jiului au constituit o zonă de agrement atractivă pentru craiovenii de toate vîrstele. Secvențele ală­turate, împreună cu altele pe care le vom publica în zilele următoare, par a vorbi, în prezent, despre un teritoriu al nimănui, deloc tentant pentru o promenadă du­minicală. Foto: MIHAI VILĂU

Next