Cuvântul Libertății, ianuarie 2002 (Anul 14, nr. 3708-3731)

2002-01-28 / nr. 3728

XIII, Nr. 3728_________Luni, 28 ianuarie 2002 12 pagini 4000 lei Graficianul Lucian Irimescu - noul președinte al IfAP-Filiala Craiova Funcția de președinte al filialei craiovene a Uniunii Artiștilor Plastici din România a fost vizată, se pare, de la bun început de câțiva dintre artiștii craioveni, între care Lucian Iri­mescu, Marcel Voinea și Alexandru Isba­­șca, toți conștienți de responsabilitățile ce le­­-ar fi revenit în cazul unui succes și mai ales de faptul că fotoliul acestei instituții nu este de­loc comod mai ales acum, când inclusiv UAP din România se confruntă cu numeroase pro­­­­bleme, mai ales pe linie financiară. Șansa a fost însă de partea graficianului Lucian Iri­­­­mescu, ales președinte pentru o perioadă de trei ani de zile, după care vor avea loc noi alegeri. Pictorul Alexandru Isbașca se va mulțumi în acest interval cu o funcție de vicepreședinte în Biroul de Conducere, ca și sculptorul Marcel Voinea și artiștii Cristian Popa (arte decorative) și Ion Preda (designer). De ase­menea, domnia sa împreună cu noul președinte vor face parte și din dele­gația pentru Adunarea Generală pe țară, care va avea loc la București, în decursul lunii februarie, „rezerva” fiind artistul Stelian Ghigă. Victor Pârlac, cel care a condus până în prezent destinele acestei instituții, ne-a precizat că, în total, au existat șapte propuneri pentru noul președinte al UAP - Filiala Craiova și că Lucian Irimescu a reușit să obțină numai câteva voturi în plus față de „contracandidații“ săi. în cadrul adunării de sâmbătă au fost puse în discuție și câteva probleme organi­zatorice, între care alcătuirea unei baze de date pe calculator pentru artiști, înfrumusețarea spațiilor de expunere a lucrărilor, în funcție de fon­duri, și păstrarea planului expozițional pe anul 2002, recent întocmit, cu mici rectificări în privința prezentării expozițiilor de grup. Specialiștii s-au pronunțat MAGDA BRATU Bebelușul găsit lângă Spitalul 1 a fost ucis Investigațiile întreprinse în cazul bebelușului descoperit decedat într-un container de gunoi amplasat lângă Spita­lul Clinic Județean nr. 1 Craiova (ce a fost prezentat în numărul anterior al cotidianului nostru) au dat roade: este vorba despre pruncucidere, după cum precizează șeful Secției 2 Poliție Craiova. Anchetatorii nu exclud posibilita­tea ca iresponsabila mamă să fie una dintre studentele cazate în căminele din apropiere. Traseul Craiova - Breasla s-a desființat Călătorii care doresc să parcurgă traseul Craiova - Breasta și retur cu mijloacele de transport ale RAT Craiova pot folosi, începând de astăzi­ numai cursele Craiova - Predești, au anunțat reprezentanții regiei. Condu­cerea unității a considerat nerentabilă menținerea ambelor rute în circuitul de transport exterior asigurat de RAT, desființând astfel linia Breasta. Tarifele practicate pe traseul 22, Craiova - Predești, sunt de 11.000 lei - o călătorie până la capăt de linie­­ și 8.000 lei­­ până la Breasta, iar orele de plecare a autobuzelor, din Bănie, sunt: 5,20,7,12,14,30,16,17,30,19,30. . MARIAN BĂDÎRCI Constantin-Adrian Dragnea va fi Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova Vineri, 1 februarie, de la ora 11, în Sala Albastră a Universității din Craiova va avea loc ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Constantin-Adrian Dragnea din Bucu­rești. Domnia sa este în prezent președintele Federației Române de Patinaj, implicându-se cu pasiune în revitalizarea acestui sport în Româ­nia. De-a lungul întregii sale cariere a participat la numeroase întruniri internaționale. Este laureatul unor numeroase ordine și distincții, printre care Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a lll-a 2000, pentru întreaga activitate profesională și socială și premiul „Leon Teodorescu” al Academiei Olimpice Române pentru Știința Sportului, pe anii 1999-2000. DANA DAMAN AJOFM -ul a luat o „țeapă“ de o jumătate de miliard de lei O jumătate de miliard de lei este suma cu care a reușit să prejudicieze administratorul a două firme craiovene Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Dolj, până ca responsabilii să descopere falsurile în acte de care s-a folosit individul. Daniel Ștefan Luca a fost arestat preventiv la mai bine de doi ani și jumătate de la încropirea afacerii cu pricina. In calitate de administrator a două firme - SC “Cerebral Elec­tric” și SC “Lud­rom” - un craio­­vean a reușit să “răpească” Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională Dolj cu­­ nu mai puțin de o jumătate de miliard de lei. Daniel Ștefan Luca, în vârstă de 30 de ani, a demarat “afacerea”, în luna iunie a anului 1999. Când a încheiat cu AJOF­­M-ul, în baza prevederilor OG nr. 35/1997, două convenții, folosin­­du-se de 58 de contracte indivi­duale de muncă false. A fost ne­voie de scurgerea a mai bine de doi ani și jumătate până ca res­ponsabilii să descopere „substra­tul” așa-ziselor afaceri ale lui Luca. Cercetările demarate în ul­tima lună a anului trecut, în acest caz, de cadrele Biroului econo­­mico-financiar al Poliției munici­piului Craiova, au intrat în linie dreaptă acum câteva zile, când Daniel Ștefan Luca a fost prezen­tat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propu­nere de arestare preventivă, ca urmare a comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals. Magistrații au dat aviz favorabil propunerii anchetatorilor, astfel că Daniel Luca a fost introdus în ares­tul IPJ Dolj, în baza unui mandat eliberat pe termen de 30 de zile. Urmează ca instanța să decidă cu privire la pedeapsa ce i se cu­vine lui Luca, pentru faptele co­mise. CRISTIAN VASILCOIU centrele de Fostul director general al Grupului Gelsor, Nicolae Popa, a fost dat ... urmărire­a Interpol De ciudă că femeia cu care trăiește e iute de picior. Un bărbat își maltratează propriii copii, în vârsta de 2 și, respectiv, 3 ani Situația se precipită la Calafat O barjă sârbească a cedat, motorina a început să se scurgă în Dunăre Una din barjele sârbești eșuate pe malul românesc al Dunării, în apropiere de Calafat, s-a fisurat în două locuri, iar motorina pe care aceasta o transporta a început să se scurgă în Dunăre. Dimineața zilei de sâmbătă (26 ianuarie a.c.) a găsit autoritățile dol­­jene în stare de alertă. Asta după ce, de pe una din barjele sârbești eșuate pe malul românesc, în apro­pierea Portului Calafat, s-au înregis­trat scurgeri de motorină în Dunăre. Vasul respectiv s-a fisurat în două locuri, dar, din fericire, cantitatea de combustibil petrolier ce s-a deversat în apele fluviului nu a fost, până în prezent, una însemnată. Totuși, res­ponsabilii români au urgentat ope­rațiunile de transferare a sutelor de tone de motorină de pe ambarcațiu­nea sârbească, fiindcă orice întâr­ziere poate duce la o adevărată ca­tastrofă ecologică, pe care, până acum, autoritățile române au reușit să o evite, ca urmare a promptitudi­nii cu care au intervenit. Lucru ce nu poate fi spus și despre partea sâr­bească, din moment ce vecinii noștri evită să adopte o poziție clară și să dea o mână de ajutor în acest caz. Reprezentanții Căpităniei Portului Calafat și ai Prefecturii Județului Dolj au decis să-l acționeze în instanță pe căpitanul împingătorului sârb Kar­­lovak, deoarece acesta a abando­nat cele patru barje eșuate la Cala­fat. De asemenea, autoritățile româ­ne au pus sechestru pe motorina ex­trasă până în prezent de pe vasul în discuție, cât și pe acesta, până la momentul în care iugoslavii vor achi­ta contravaloarea cheltuielilor ope­rațiunilor de salvare întreprinse. CRISTIAN VASILCOIU Alte deta­loi băieței au fost internați în stare gra­vă la Spitalul Jude­țean din Craiova, după ce au fost bătuți cu bestialitate de că­tre propriul tată. Cel mai m­are dintre copii povestește că nu este pentru prima dată când ajunge la spital, după ce “tăticul”, care vine beat acasă, îl lovește cu pumnii și îi face “bubă la ochi”. Deși trăiește de aproape cinci ani tot într-un scandal cu ta­tăl copiilor, mama acestora va mai da naștere, peste câteva luni, altui vlăstar. R­omcmk București Constanța Craiova Galați Iași’ Piatra Neamț Ploiești Timișoara BANCA ROMÂNEASCA S.A. Banca Românească lansează cârdurile VISA Banca Românească iți oferă acum confortul tranzacțiilor tale. Noile cârduri Visa îți permit efectuarea de plăți către comercianți sau eliberări de numerar, cu toată siguranța de care ai nevoie. Alege tipul de card care te avantajează și intră în lumea Visa! Cardurile sunt disponibile la toate sucursalele Băncii Românești. L­a 12 ani după dispariția lui­ Ceaușescu se aud destu­le voci nostalgice și edul­corate de un sentiment al disoluției dus până la resentiment și unora le este dor de o stare de lucruri care nu­ s-a putut curma decât cu sânge și lacrimi. „Era mult mai bine înain­te”, se grăbesc să afirme oamenii încercați de sărăcia actuală, deloc de neglijat, lipsiți de locuri de muncă și de pâinea zilnică, incapabili să achite factura agentului termic, oa­meni simpli care „înainte" nu spu­neau că e bine decât dacă li se or­dona, resemnându-se să strecoa­re printre dinți că e rău. „Era mai bine sub Ceaușescu”, fiindcă suntem, vai, prea departe de aerul tonic al normalizării. Comemo­rarea zilei de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, la Scornicești, dar și la cimitirul Ghencea invită la crudă și netrucată reflecție. Ne este dor de aerul sulfuros-triumfalist al disciplinei­­ de partid, de cele două ore de în­doctrinare televizată și vibrant culti­­că, de ordinea milițienească, de „Scânteia” nivelatoare până la idio­țenie, de stadioanele în delir coman­dat în care copiii subnutriți desenau lozinci cu trupuri plăpânde, de fastul „coreean” în care elevii deveneau țărani, țăranii-muncitori, muncitorii - activiști, activiștii -intelectuali, așa încât nimeni nu mai era nimeni și-și pierdea identitatea într-un marasm colectiv, apoplectic. O asemenea anamorfoză, o schimonosire a vieții și a memoriei ne face să credem că a suferi astfel era un coșmar, dar a fi suferit la timpul trecut e un capital de duioșie. Firește, nu putem abando­na unele analize îndelungi și subtile. Deși, ne lipsesc, din păcate, multe elemente care, puse cap la cap, să dea imaginea de ansamblu a epocii. E­ adevărat, Ceaușescu a izbutit cât­va timp să adoarmă resentimentele anticomuniste ale populației, decă­zută vremelnic din starea de națiu­ne, și să-și confecționeze portretul­­ unui conducător patriot (momentul august 1968) și neconvențional ideo­logic. însă, la începutul anilor ’80, după cum mărturisea Corneliu Mă­­nescu în dialogul purtat cu Lavinia Betea („Convorbiri neterminate”, Ed. Polirom), Ceaușescu era departe atât de Uniunea Sovietică, dar și de Occident, decuplat și izolat de am­bele extremități și ideologii, într-un soi de protocronism ideologic și cul­tural păgubitor pentru țară; relațiile sale externe se limitau, fatalmente, la statele africane și asiatice, state de la care avem și astăzi datorii de re­cuperat și pe care numai Dumne­zeu știe dacă le vom mai recupera vreodată, deși România și-a plătit datoriile către Occident până la ulti­ma centinuă, „grație” aceleiași stupi­de politici a mâinilor curate care ne-a adus atâta rău pe piețele de desfa­cere occidentale, aproape singurele care contează. Să ne reamintim că țara noastră fusese prima din „lagă­rul socialist” care încheiase acorduri de cooperare cu Comunitatea Euro­peană, dar și singura din CAER,în 1989, care nu mai avea raporturi de cooperare cu acest organism inter­național. E de mirare că țări ca Portu­galia și Danemarca își închiseseră ambasadele de la București? Se poate discuta, firește, despre intențiile sale "nobile”, deși, reiau, lipsesc elemente vitale pentru a în­țelege politica de independență ideo­logică și economică dusă până la izolaționalismul cel mai crâncen. în Polonia, de exemplu, fostul dizident Adam Michnick, în prezent director al prestigiosului cotidian „Gazeta Wy­­borcza", a putut dialoga cu genera­lul Jaruzelsky „fără ură și părtinire”, deși militarul de fier instituise fără să ezite legea marțială în țara cuprinsă de greve. Mărturie stă o carte cele­bră, „Restaurația de catifea”. Ori nouă, celor care vrem să înțelegem cum a fost cu putință, ne lipsește din bibliotecă un dialog purtat de un Mic­­hnik al nostru cu Ceaușescu, într-un moment când acesta pierduse pute­rea supremă în stat. Revenim la evenimentele de la Scornicești sudate naiv-nostalgic la cele din Ghencea și avem credința că nu s-a conturat o nostalgie de nivel național, o ideologie a ceau­­șismului, ci, mai degrabă, asistăm la nostalgia propriei tinereți a unor oameni care n-o pot rupe cu trecu­tul lor, strâns legat de o anumită epo­că. E o nostalgie de tip conservator, împleticită în propriu-i vis de revan­șă, care asistă neputincioasă la pro­­priile-i ruine și nu se decide să con­struiască ceva nou. Nu atât o ideo­logie sau un sistem politic au de apă­rat, de cauționat cei care s-au pe­rindat la aceste comemorări, cât un conținut de viață prost plasată sub semnul „victimei”, un pariu propriu pe care nu ei l-au pierdut însă, o amintire de album pe care riscă s-o transforme în coșmar al propriei vieți. Sub acest semn negativ rezultă un tip de discurs în care sentimentalis­mul juvenil, iată posibil la oameni de vârsta a treia, nu­­ hai să-i spunem­­ ramolisment indus de viruși pro­pagandistici care și-au făcut dato­ria, o obstinație psihotică și angoa­să mentală duc la strania adeziune a ceva mort și îngropat, dincolo de experiența personală justificativă. Viața fiecăruia e mai mult decât un partizanat politic, oricât de justificat ar părea el în sine până la un punct. De vină sunt și elitele care l-au cul­tivat pe Ceaușescu și n-au izbutit o coagulare a sentimentului general de respingere sau împotrivire. Ceea ce nu înțeleg cei ce regre­tă este acest lucru simplu și profund bogat pentru toată lumea: viitorul este datoria fiecărui individ care s-a desprins de trecutul său. Chiar și râzând, de la Marx citire, NICOLAE BOANGIU Voci nostalgice *­ /< VISA­­ [UNK] BANCA TRANSILVANIA L Electron ANUNȚA VREMURI BUNE Debit în lei. Dobândă avantajoasă. Comision 0% (pentru operațiuni în rețeaua Băncii Transilvania). Valabil în toată V­a­si România. Acceptat oriunde este­­ afișată sigla VISA. Disponibil în orice sucursală a Băncii electron Transilvania. UN FENOMEN GLOBAL Ai c­ordul Is. ^ SC CEREALCOM SA DOLJ cu sediul în str. Bibescu nr. 3 Craiova Vinde Făină de panificație tip 650 ’ la prețul de 5000 lei/kg*TVA Tărâțe de grâu la prețul de 1800 lei/Kg Livrarea se face din depozitele silozului Jiul, cartier Sărari, Str. împăratul Traian, nr. 299 Telefon 093/18.98.05

Next