Cuvântul Libertății, aprilie 2002 (Anul 14, nr. 3782-3807)

2002-04-22 / nr. 3800

Posedând licență CATV, S.C. ISFLORI Servcom intră, în curând, în Craiova Deținând 14 licențe de televiziune prin cablu, în localități din județul Dolj. S.C. Isflori Servcom S.R.L. a dobândit, la 14 martie a.c., din partea CNA, licență CATV și pentru municipiul Craiova. Anterior, unicul operator pentru televiziune prin cablu, abilitat, era doar S.C. Terra Sat- aflată într-un parte­­neriat cu Primăria Municipiului - care cumpărase și rețeaua UNISAT, licența Cony Sat fiind redusă cu cinci ani, în urma sancțiunilor aplicate de CNA. Se anticipează că, din confruntarea ofertelor CATV ale celor doi operatori abi­litați, în câștig vor fi, neîndoielnic, cetățenii municipiului Craiova. ANCA POSPAI Ostroveni și Siliștea Crucii au trecut linia de sosire Din cele de 99 de unități administrative ale județului, doar două se pot lăuda că au încheiat aplicarea Legii 1/2000. După Ostroveni, comună care a încheiat de ceva timp și aplicarea Legiil 8/1991, iată că și Siliștea Crucii a reușit să ajungă la final. Ce-i drept, comisia locală de la Ostroveni a avut o misiune ușoară: doar 12 titluri de eliberat. Comisia locală de la Siliștea Crucii a avut de eliberat 51 de TDP, corespunzătoare unei suprafețe de 204 hectare. Cele două comune sunt urmate îndeaproape de Giurgița, cu un procent realizat de peste 90% și Drăgotești - procent de 84,11%, iar 26 de comune au reușit performanța de a nu elibera nici un titlu de proprietate. Un exemplu: Scaiești, deși nu are de eliberat decât 12 titluri. Probabil că acolo comisia locală se ghidează după principiul strămoșesc „grăbește-te încet...’’ NICOLAE BOANGIU „Dragostea“ fiului față de mamă O femeie în vârstă de 73 ani, din Craiova, a fost internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Județean nr.1 Craiova, cu diagnosticul “traumatism cranio-facial prin cădere”. La o zi după internare, a survenit decesul pacientei și, cu ocazia efectuării necropsiei, s-a concluzionat că moartea a fost violentă, dar leziunile fatidice se puteau produce și prin căde­re, urmată de loviri de corpuri dure. Cercetările ulterioare au scos la iveală o desfășurare incredibilă a evenimentelor. După probatoriul administrat de polițiști, cu sprijinul unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a stabilit că trecerea în neființă a Constantinei Volintiru a fost cauzată de un conflict între aceasta și fiul său, Petrișor Marian (40 ani), în urma căruia cel din urmă a început să o lovească ba cu pumnii, ba cu picioarele. Tot scandalul a început pe fondul unor înțelegeri mai vechi generate de trecerea dreptului de proprietate de la victimă la agresor. Pentru fapta sa, Petrișor Marian este cercetat în stare de arest preventiv, pe termen de 30 zile, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. CRISTI PĂTRU BANCA TRANSILVANIA S.A. Sucursala Craiova, str. Iancu Jianu, nr. 16, telefon: 051/41.97.45; fax: 41.97.47. website: www.bancatransilvania.ro acordă credite BERD pentru IMM NOI căutăm o cale de a Vă spune „DA“ L­ovitură de teatru în Parcul Romanescu Sorin Clrtu si­ 9­9 Toate spitalele din România primesc jumătate din bugetul anual al unei unități similare din Stockholm ; întotdeauna avem grijă de tine. De aceea, pentru a fi mai aproape de cei dragi, îți punem la dispoziție serviciile Western Union. Western Union este cel mai rapid mod de a primi bani din toată lumea. Beneficiază de serviciile Western Union în toate sucursalele și agențiile noastre din țară. BANCA ROMÂNEASCĂ­mpreună cu tine, întotdeauna. WESTERN! TRANSFER UNION! UE BANI Cel mai rapid mod de a trimite bani in toată Inima. Pentru Informații referitoare la serviciile Western Union, contactează-ne la telefonul gratuit de tip Telverde 0800 12345. Constantin Ecobici, directorul Direcției 1 ■ de Sănătate Publi­că Dolj (foto), s-a întors extrem de dez­amăgit de la Con­ferința Spitalelor Est- Vest, care a avut loc, săptămâna tre­cută, la București.. Acesta ne-a decla­rat că, în urma pre­zentărilor făcute de colegii de breaslă din celelalte țări participante, pur și simplu s-a amă­rât” întrucât a rea­lizat, o dată în plus, unde se situează sis­temul sanitar româ­nesc. 9 a dat demisia Remiza albă înregistrată sâmbătă de FC Extensiv, pe teren propriu, în compania minerilor de la Zlatna, a provocat o neașteptată lovitură de teatru. Antrenorul Sorin Cîrțu și-a anun­țat demisia, oficializată de președintele clubului, Ștefan Zotei, într-o conferință de presă. Succesorul lui Sorin Cîrțu a fost desemnat Vasile Silaghi, fost preparator fizic al echipei Animozi­tățile dintre frații Nicu și Eugen Mihăilescu au atins punctul critic, se pare, sâmbătă, după schimbarea lui Pavel Badea, finul ex-antrenorului FC Extensiv a irosit, sâmbătă, în partida cu Minaur Zlatna, oportunitatea de a depăși în clasament pe FC Baia Mare și de a se apropia de liderul UT­ pag.11 Conform așteptărilor, câștigătoare­­ Maria Antoaneta Dobrescu Procesul de fuziune din­tre PSDR și PDSR s-a finalizat, la nivelul Dol­jului, o dată cu consti­tuirea Organizației de Fem­ei a Partidului So­cial Democrat. Actul fi­nal al reprezentației a avut loc, sâmbătă, 20 aprilie a.c., într-o atmo­sferă rigidă, pe scena Fi­larmonicii „ Oltenia”. /­ # In cinstea Marelui Mucenic Gheorghe, sărbătorit mâine, Bâlciul Prporului - la Țuglui Pentru sătenii din comu­na doljeană Țuglui, ieri a fost zi de sărbătoare. Adunați cu mic, cu mare, pe izlaz, în punctul pe care îl numesc Caval, lo­calnicii au luat parte la Bâlciul Proorului - cum altfel organizat decât cu mici, bere, răcoritoare, dulciuri și tarabe cu ni­micuri­­, serbare câmpe­nească prilejuită de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. SC Agropower SRL Țuglui a pierdut SC Cervina Segarcea La capătul unui an și jumătate de judecată, vineri, Curtea de Apel Suceava, prin sentință definitivă și irevocabilă, a constatat nulitatea con­tractelor de vânzare-cumpărare acțiuni emise de SC Cervina SA Se­­garcea și concesionare teren, încheiate între Ministerul Agriculturii și Alimentației și SC Agropower SRL Țuglui. De fapt, a fost menținută sen­tința nr. 1764/22 iunie 2001 a Tribunalului Dolj, în temeiul căreia judecăto­rul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Dolj dispunea radierea SC Agropower SRL. în momentul de față MAAP a redevenit proprietarul acțiunilor SC Cervina Segarcea și urmează să-și desemneze repre­zentanți în AGA și CA. MI. ALEXANDRU 23 aprilie - Ziua Forțelor Terestre 5 Mâine, când întreaga suflare creștinească îl sărbăto­rește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtăto­rul de biruință, este aniversată, de asemenea, Ziua 9­7­7 si­i Forțelor Terestre ale Armatei Române. In cinstea­­ acestei zile și a patronului ei spiritual, Brigada 2 Mecanizată “Rovine” organizează, în Garnizoana Craiova, o serie de manifestări ffl Punct ■ PSD Dolj: Retușarea personajelor secundare S­cena politică a Doljului n-a excelat, în ultimii 12 ani, în puternice și sim­patice personalități, capabile să po­larizeze atenția obștei, apropiin­­du-se de portretul robot al liderului. Am putea accepta chiar realitatea că nu personalitățile autentice con­feră nota distinctivă a perioadei ce­nușii ce o traversăm. Definitorii sunt, mai curând, relevanța social politică și ecoul mediatic dobândi­te, peste noapte, de tot felul de per­sonaje secundare. Asistăm la o invazie de oameni de mâna a doua, a treia și a patra, seduși de parvenirea pe linie politică. Con­vinși că în plan strict profesional, oricât de sus ar urca, rămân vul­nerabili, putând fi oricând striviți. A ajunge aparatcid, iată un splendid triumf schizoid al comunismului peste timp. Democrația de tranzi­ție a generat, în primul rând, ve­­detizarea mediocrității, șansa acordării dotării precare intelec­tual de a se impune cu insolență, înlocuind probitatea profesională cu tupeul și legitimitatea morală printr-un instinct de oportunitate. Funcționari palizi, anonimi, pe care țu i-i poți imagina responsabili de bloc, se aferează pe la festivi­tăți de tot felul, cu zel stângaci de figuranți. E ticsită scena politică a Doliului de indivizi la care dispro­porția între calibrul profesional și poziția publică adjudecată e ame­țitoare. Absența oricărei perfor­manțe anterioare, semidoctismul, și nerușinarea, stupurile gramati­cale par singurele înzestrări cu perspective de reușită. Ce s-a în­tâmplat la Conferința județeană a femeilor social-democrate stâr­nește zâmbete de circumstanță și dovedește că sentimentul ruși­nii s-a atrofiat iremediabil. Când senatorul de Dolj, Maria Antoa­­neta Dobrescu, o profesoară cel mult cumsecade a urbei, arsă de anvergura problemelor județului, nu admite contracandidat la func­ția de președinte și sfidează ori­ce recomandare a delegației per­manente a PSD Dolj, pe care o execută cu aplomb de moașă co­munală, realizăm dimensiunea catastrofală, dar și plictisitoare a momentului. Dorea uimirea să fie totală și să nu mai înțelegi ceva, delegația permanentă a PSD Dolj, la rândul său, îl reabilitează pe Nicu Marinescu, fost director al SC Comcereal Dolj, trimis în judecată de Parchetul Județean, sub acuzarea de înșelăciune în convenție prin mijloace fraudu­loase, fals în înscrisuri sub sem­nătură privată, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, reco­­mandându-l ca “potrivit” pentru funcția de inginer șef la SNIF Dolj, în această sminteală generală, în care se înoată, legitimându-se fără discernământ politic tot felul de personaje obscure, unele chiar dubioase, PSD Dolj are nevoie de un singur lucru: un sondaj ve­ridic de opinie privind cota sa de popularitate în rândul electoratului din această parte a țării. S-ar con­vinge atunci că mulți vor deja, cât mai repede, o altă piesă, în care nu există doar personaje banale, și în care distribuția nu e alcătuită numai din dubluri. MIRCEA CANȚĂR

Next