Cuvântul Libertății, martie 2010 (Anul 22, nr. 6186-6212)
2010-03-19 / nr. 6202
2 / cuvântul liberian CD O 2o actualitate Reforma învățământului - varianta Funeriu MIRCEA -CANTAR H__ cea ce se întâmplă la nivelul învățământului CL. ,v românesc, paradoxal, după semnarea “Pactetului pentru Educație” nu dovedește altceva decât absența oricărei busole călăuzitoare. Trecem peste faptul că, fiecare ministru, rezemat fie și temporar în demnitatea respectivă, a dorit să-și lase neapărată amprenta asupra Legii învățământului, fără a ști cu tot adevărat ce urmărește. Inspirațiile de sorginte “europeană” au exclus sistematic tradiția autohtonă a învățământului românesc. Și, în consecință, viziunea proprie. Anul trecut, de pildă, pe mandatul Alianței PSD-PDL, s-a discutat la nesfârșit, în contradictoriu, pe pachetul de legi ale educației, în cele din urmă s-a lucrat pe o concepție elaborată de ministrul Ecaterina Andronescu, rectorul Universității Politehnice București, care concepție a fost amendată prin “varianta Miclea”, consilier prezidențial, rezultând un pachet de legi cu geometrie variabilă, din considerațiuni pripite. Invocând nu mai știm ce recomandări externe, premierul Emil Boc a dorit promovarea Legilor Educației prin asumarea răspunderii Guvernului.A fost o întreagă tevatură, la nivelul coaliției guvernamentale, pe seama evitării dezbaterilor parlamentare, și toată “cârpeala” a fost însușită de Guvernul Emil Boc, chiar la 15 septembrie 2009. Contestată de parlamentarii liberali la Curtea Constituțională, a urmat ceea ce era firesc: prin Decizia nr. 1.557/18.11.2009, s-a dispus că Legea Educației Naționale este neconstituțională. Curtea aprecia că ocolirea procedurii de examinare și dezbatere a proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât și în plenul fiecărei Camere a Parlamentului, și recurgerea la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege organică, nu-și găsea o motivare rațională, în condițiile în care nimic nu reclama iminența unei asemenea abordări. Curtea mai constata că, potrivit Programului de guvernare 2009 - 2012, Educația figurează ca o componentă esențială a dezvoltării durabile pentru societate. “A asigura cadrul legal pentru exercitarea dreptului fundamental la învățătură”, în acord cu noile realități sociale, reclamă o reflectare unitară, completă, sistematică și coerentă a domeniului, cu participarea tuturor segmentelor sociale, implicate în acest proces. Dacă “varianta Ecaterina Andronescu” a Legii învățământului a avut deznodământul enunțat, deși eram înștiințați că se vor face “corecturile” necesare, succesorul acesteia este “varianta Funeriu”. Noul ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, dorește un nou sistem de învățământ universitar, bazat pe un sistem de departamente conduse de rectori numiți, nu aleși. Noua lege modifică și bacalaureatul care ar urma să conțină doar două probe scrise, una de comunicare, prin care vor fi evaluate cunoștințele de limba română și o limbă străină, și una de testare a cunoștințelor de matematică și științe. Proiectul mai prevede testarea elevilor la finalul grupei pregătitoare, precum și la finalul claselor a - IV-a, a - Vl-a , a -IX-a, evaluări ce au ca scop orientarea din timp a școlarilor, formarea de planuri individualizate de învățare. Sunt multe detalii noi, fără nici o legătură cu cele prevăzute de Legea învățământului “varianta Ecaterina Andronescu” și, deja, rectorii universităților din țară au reacționat la proiectul “Funeriu”. Cum nu se știe cu exactitate dacă mandatul de ministru al acestuia va fi unul complet, învățământul românesc rămâne unul experimental, pentru tot felul de viziuni, care mai de care mai năstrușnice. ȘTIRI “Fugarii" din PSD sunt “fripturiști" Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a spus ieri că valul de demisii din PSD către grupul parlamentarilor independenți reprezintă “o diversiune cu fugari care nu au picioarele ancorate în realitățile vieții". “Sunt gata să alerge după posturi. Nu le mai place că nu sunt la guvernare. Vor funcții, vor posturi. Trebuie tratați ca atare, sunt oameni fără identitate. Este oportunism curat, este fripturism. Ei luptă doar pentru poziții avantajoase. Am auzit că așa-zisa grupare a independenților,care vrea să își facă și partid, cochetează cu ideea să adere la structurile Partidului Socialiștilor Europeni. Ce fel de stângă reprezintă asemenea oameni? Ce este în mintea lor? Asemenea oameni nu pot să prezinte nici seriozitate, nici încredere ”, a afirmat Iliescu. El a apreciat că grupul independenților se aseamănă cu trecerea PD de la stânga la dreapta, care “a schimbat flamura peste noapte ”. ȘTIRI “Să nu permitem atacuri ale puterii precum cel împotriva președintelui Senatului” Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a declarat, ieri, că social-democrații ar trebui să fie solidari să nu permită atacuri ale puterii precum cel împotriva președintelui Senatului, Mircea Geoană. “Toți suntem într-o echipă, care încearcă să se regăsească într-o nouă etapă a vieții politice, și de care sunt convins că România are nevoie. Condiția este ca noi să fim inventivi, creativi, solidari, și să nu permitem aceste atacuri murdare cum este cel de la Senat împotriva lui Mircea Geoană sau atacurile din teritoriu la adresa colegilor noștri aleși locali”, a declarat Adrian Năstase la Conferința Națională a Organizației de Pensionari a PSD. El a catalogat astfel de acțiuni ale puterii drept “diversiuni și atacuri la adresa sistemului politic, democratic și a vieții economice și sociale”. vineri, 19 martie 2010 România va acorda, la 31 martie, primele “permisuri” de trecere a graniței pentru cetățenii moldoveni, a declarat premierul Emi Boc, prezent la punctul de frontieră Ungheni, unde ministrul de Interne Vasile Blaga a explicat că trebuie asigurate “accesuri” la baze de date pentru aderarea la Schengen. Șeful Guvernului a participat, ieri, la inaugurarea punctului de trecere pe calea ferată a frontierei de la Ungheni între România și Republica Moldova, realizat conform standardelor Spațiului Schengen, spunând că acest punct va dispărea atunci când și Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană. “România și Republica Moldova au un viitor comun în Uniunea Europeană. Noi abordăm cu maximă atenție relația cu frații noștri de peste Prut, în primul rând prin faptul că, la 31 martie, se vor da primele permisuri pentru micul trafic de frontieră, asta înseamnă că aproximativ un milion de cetățeni ai Republicii Moldova din 361 localități eligibile vor putea să vină să stea 90 de zile, realizând micul trafic de frontieră specific tuturor țărilor din UE”, a spus Boc. La ceremonia de inaugurare a punctului de trecere a frontierei de la Ungheni a partici pe pană: “E posibil ca Traian Băsescu să suprapună parlamentarele cu un nou referendum" Este posibil ca Traian Băsescu să propună organizarea unui nou referendum pentru modificarea Constituției odată cu alegerile parlamentare din 2012, în contextul în care legea fundamentală nu va fi modificată prea curând, a declarat, ieri, fostul președinte al PSD Mircea Geoană. “Este posibil ca Băsescu și ai lor să păstreze modificarea Constituției ca un referendum pe care să-l suprapună cu alegerile parlamentare din 2012, repetând și brevetând metoda din primul tur de la prezidențiale, când a venit cu un referendum care era mai degrabă de natură populistă decât de natură practică”, a spus Geoană, la Conferința Națională a Organizației de Pensionari a PSD. El a afirmat că discuțiile despre modificarea Constituției sunt mai degrabă alternative pentru televiziuni. “Nu se va modifica prea cu “Permisuri” de la Boc, “accesuri” de la Blaga... pat și ministrul de Interne, Vasile Blaga, care a arătat că România va avea anul viitor, prin aderarea la Spațiul Schengen, cea mai lungă frontieră de est a Uniunii Europene și va trebui să securizeze grani-————j ța atât pentru populația țării, cât și pentru cei 500 milioane locuitori ai Uniunii. “Nu întâmplător am luat și măsura relocării controlului de frontieră de la Nicolina, din două motive: în primul rând clădirea de la Nicolina este una de patrimoniu și nu o puteam pur și simplu desființa, pentru că observați câte accesuri la câte baze de date trebuie într-un punct care să îndeplinească condițiile Schengen, iar pe de altă parte, conform catalogului Schengen, punctul trebuie să fie aproape de frontieră, ori discutăm la Nicolina de 20 kilometri de aici până acolo”, a arătat Blaga, rând Constituția. Este o discuție mai degrabă de natură să creeze o formă de discuție alternativă la televizoare, pentru că 9 milioane de voturi pentru modificarea Constituției cu teme atât de divergente între partide este extrem de greu de crezut că se va mai întâmpla”, a adăugat Geoană. Fostul lider al social-democraților a reiterat ideea președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, arătând că Traian Băsescu și Emil Boc aduc în discuție teme false. EDITOR: S.C. “CUVÂNTUL LIBERTĂȚII” SA I Redacția și administrația: 200733 Craiova, str. Nicolăescu Plopșor nr. 22A: TEL/FAX 0251/41.41.41.41.24.57. Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului: 116/2271/1991; ISSN 1220-9538 SISTEM DE MANAGEMENT AL CAUTATII SR EN ISO 9001:2008 CERTIFICAT NR. 146/C/2009 Societate cu capital integral privat Cod fiscal: R2303744, P.O. BOX 245-Of. Poștal nr.1, Craiova Email: REDACTOR-ȘEF: MIRCEA CANTĂR Prim-redactor-șef adjunct: MAGDA BRATU Redactor-șef adjunct: MARGA BULUGEAN Publicist-comentator: GEORGE POPESCU DEPARTAMENTE: Actualitate (412613): Laura Moțîrliche, Radu Iliceanu, Ana-Maria Gebâilă Everient(417418): Carmen Zuican, Marin Turcitu Poftă (412418): Denisa Ghiță Economie (411418): Marga Bulugean Învățământ (411418): Carmen Rusan Cultură (411418): Magda Bratu Spoit (411613); Silviu Ghiță, Marius Cîrstov Fotoreporter: Tibi Bologh Secretariat tehnic: (412.457) Calculatoare: (412.613) Publicitate: (412.552) Cotidianul ‘Cuvântul Libertății- folosește informații din surse proprii, ale Agenției Mediafax și DAIS. Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenți de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține.