Cuvântul Libertății, iunie 2013 (Anul 25, nr. 7162-7185)

2013-06-29 / nr. 7185

14 / cuvântul libertății sp •;•­ rt — «Marea Bielă”, li ediția centenară Astăzi ia startul pentru a 100-a oară Turul Franței, cu pornire din Corsica Ediția jubiliară a Turului Franței începe astăzi în Corsi­ca, acolo unde „Marea Buclă” nu a călcat până acum. Organizatorii au renunțat la prolog pentru doar a treia oară în ultimii 46 de ani pentru a vizita o cât mai mare parte din insula înconjurată de Marea Tireniană și Marea Me­­diterana. Prima etapă, care se va desfășura între Porto Vecchio și Bastia, este complet plată, fiind de așteptat ca britanicul Mark Cavendish să poarte pentru prima oară în carieră tricoul galben. Turul va rămâne în Corsica pentru primele trei etape, urmând să revină pe continent pe 2 iulie, atunci când este programat contratimpul pe echipe de la Nice, pe o distanță de 25 de km. De pe Coasta de Azur se va ajunge în Pirinei la capătul primei săptămâni de concurs. Duminică, pe traseul Bastia - Ajaccio, va fi prima etapă de efect. Atât Mont Ventoux, cât și Alpe d’Hu­­ez se regăsesc pe parcursul acestei ediții a Marii Bucle. Din cele 21 de etape, șapte sunt de plat, șase de munte înalt, cinci de munte mediu și trei de contratimp, dar și o plimbare nocturnă prin Paris, o premieră, care va încheia grandios această ediție specială a Turului, pe Champs Elysees. Cu o medie de două milioane de spectatori pe etapă, Marea Buclă are o audiență mult mai mare decât Jocurile Olimpice sau orice turneu final de fotbal. Princi­palii favoriți sunt spaniolul Alberto Contador, dublu câș­tigător al Turului, și britanicul Chris Froome, care posedă cea mai bună echipă, Sky, dar surprize pot produce Cadel Evans Joaquim Rodriguez sau Alejandro Valverde. Marii absenți sunt Bradley Wiggins, câștigătorul de anul tre­cut, și Vincenzo Nibali, care a terminat în galben „Il Giro” anul acesta. Ca de obicei, Eurosport România va transmi­te fiecare etapă a Turului. Armstrong: „Nu poți câștiga Turul fară dopaj” înainte de startul Turului, americanul Lance Arm­strong, de 7 ori câștigător, dar căruia i s-au retras titlu­rile după scandalul de dopaj, a declarat că este imposi­bil să câștigi Turul fără să te dopezi. „Este imposibil să câștigi Turul Franței fără să te dopezi, pentru că Turul este o probă de rezistență în care oxigenul este deter­minant. Sunt de acord cu ștergerea numelui meu din palmares, însă Turul a avut loc între 1999 și 2005, nu-i așa? Atunci trebuie să aibă un câștigător, dar cine? Nimeni nu s-a prezentat pentru a revendica tricourile mele. Nu eu am inventat dopajul. Nu voi reuși nicioda­tă să repar totul, însă voi petrece întreaga viață încer­când să fac asta”, a declarat Lance Armstrong pentru Le Monde. După retragerea celor 7 tricouri galbene ale lui Lance, recordul este de 5 succese, deținut de 4 ru­tieri: francezul Jacques Anquetil( 1957, 1961,1962,1963, 1964), belgianul Eddy Merckx (1969,1970,1971,1972, 1974), francezul Bernard Hinault (1978,1979,1981,1982, 1985) și spaniolul Miguel Indurain (1991, 1992, 1993, 1994,1995). sâmbătă, 29 iunie 201­3 Pagină realizată de COSMIN STAICU teul ediției cu numărul 100 a Turului Franței: Etapa 1 29 iunie. Porto- Vecchio - Bastia 212 km Etapa a 2-a 30 iunie. Bas tia-Ajaccio 154 km Etapa a 3-a 1 iulie. Ajac cio-Calvi 145 km Etapa a 4-a 2 iulie. Nice -Nice (contratimp) 25 km Etapa a 5-a 3 iulie. Cag­­nes-sur-Mer - Marseille 219km Etapa a 6-a 4 iulie. Aix­­en-Provence - Montpel­lier 176 km Etapa a 7-a 5 iulie. Montpellier-Albi 205 km Etapa a 8-a 6 iulie. Castres - Ax 3 Domaines 194 km Etapa a 9-a 7 iulie. Saint- Girons-Bagncres-de-Bigorre 165 km Etapa a 10-a 9 iulie. Saint-Gildas-des-Bois-Saint-Malo 193 km Etapa a 11 -a 10 iulie. Avranches - Mont-Saint-Miche! (ITT) 33 km Etapa a 12-a 11 iulie. Fougcres - Tours 218 km Etapaal3-a 12iulie.Tours-Saint-Amand-Montrond 173 km Etapa a 14-a 13 iulie. Saint-Pourțain-sur-Sioule-Lyon 191 km Etapa a 15-a 14 iulie. Givors - Mont Ventoux 242 km Etapa a 16-a 16 iulie. Vaison-la-Romaine - Gap 168 km Etapa a 17-a 17 iulie. Embrun - Chorges (ITT) 32 km Etapa a 18-a 18 iulie. Gap - Alpe-d’Huez 168 km Etapa a 19-a 19 iulie. Bourg-d’Oisans - Le Grand-Bomand 204 km Etapa a 20-a 20 iulie. Annecy - Annecy - Semnqz 125 km Etapa a 21 -a 21 iulie. Versailles - Paris Champs-Élysées 118 km — Evaluarea și componența echipelor: Sky Procycling - Nu mai poate conta pe Bradley Wig­­­­gins, accidentat, dar tot este cea mai puternică echipă a Turului, Chris Froome fiind considerat favorit la victoria­­ finală. Nume precum Porte, Bonson Hagen, Siutsin sau Ki­­­­rienka au cotă bună și anul acesta. (Christopher Froome, Richie Porte, Edvald Boasson Ha­­. gen, Peter Kennaugh, Vasil Kirienka, David Lopez, Kan- i stantsin Siutsou, Ian Stannard and Geraint Thomas) I Saxo-Tinkoff - Contador se poate baza pe o echipă re­­­­marcabilă și speră să îi sufle lui Froome tricoul galben la 1­1 final. (Alberto Contador, Michael Rogers, Roman Kreuziger,­ ­ Nicolas Roche, Matteo Tosatto, Daniele Bennati, Sergio I Paulinho, Jesus Hernandez, Benjamin Novai) I Garmin Sharp - David Millar speră să-și adauge alte­­ victorii de etapă și anul acesta. (Andrew Talansky, Christian Vande Velde, Dan Martin, David Millar, Jack Bauer, Ramunas Navardauskas, Rohan Í Dennis, Ryder Hesjedal, Tom Danielson) BMC - Deși are 36 de ani, Cadel Evans crede că se­­ poate implica din nou în lupta la vârf, posedând o echipă I 1 destul de bună. (Cadel Evans, Tejay van Garderen, Philippe Gilbert, Brent I Bookwalter, Marcus Burghardt, Amael Moinard, Steve Mo­­r­rabito, Manuel Quinzinto, Michael Schär­ Lampre Merida - Are o echipă experimentată, condusă­­ de Damiano Cunego. Printre italieni s-au strecurat colum­­­­bianul Serpa și polonezul Niemiec.­ ­Matteo Bono, Davide Cimolai, Damiano Cunego, Elia i Favilli, Roberto Ferrari, Adriano Maiori, Manuele Mori, I Przemyslaw Niemiec, Jose Serpa.' Katiușa - Joaquim Rodriguez se află printre favoriți,­­ deși e greu de crezut că poate termina în galben pe Champs I Elyses, (Joaquim Rodriguez, Pavel Brutt, Alexander Kristoff, I Aliaksandr Kucinski, Alberto Losada, Daniel Moreno, Ga- 1 tis Smukulis, Iuri Trofimov, Eduard Vorganov) I Movistar - Alejandro Valverde este cotat cu șanse bune­­ pentru a prinde Top 5 la final. (Alejandro Valverde, Nairo Quintana, Rui Costa, Andrey­­ Amador, Jonathan Castroviejo, Ruben Plaza, Imanol Er­­i­viti, Ivan Gutierrez, Jose Joaquin Rojas) RadioShack-Leopard - Posedă rutieri de valoare pre­­­­cum Andy Schleck, numit lider în locul fratelui său, Franck, suspendat pentru dopaj, dar și Jens Voigt, Haimar Zubel­­dia sau Andy Klódén. (Andy Schleck, Jan Bakelants, Laurent Didier, Tony Gal­­lopin, Markel Irizar, Andreas Klöden, Maxime Monfort, Jens Voigt, Haimar Zubeldia) Lotto-Belisol - Vine cu Andre Greipel, care va fi un ri­val serios pentrui Mark Cavendish la sprinturi. (Jurgen Van den Broeck, Lars Bak, Bart De Clercq, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Jürgen Roelandts, Marcel Sieberg, Frederik Willems) Europear - Pierre Rolland și Thomas Voeckler sunt aș­teptați să facă show pe munte. (Pierre Rolland, Thomas Voeckler, David Veilleux, Kevin Reza, Jerome Cousin, Yukiya Arashiro, Davide Malacarne, Cyril Gautier, Yohann Gene) FDJ - Thibaut Pinot este marea speranță a gazdelor, fi­ind secondat de Pierrick Fédrigo,­ ­Thibaut Pinot, Arthur Vichot, Nacer Bouhanni, William Bonnet, Murillo Fisher, Jérémy Roy, Pierrick Fédrigo, Ar­nold Jeannesson, Alexandre Geniez) Cofidis­­ Liderul Rein Taaramae are ca obiectiv o clasa­re în Top 10. (Rein Taaramae, Yoann Bagót, Jerome Coppel, Egoutz Garcia, Christophe Le Merel, Guillaume Levarlet, Luis Angel Mate, Rudy Molard, Daniel Navarro) Ag2r-La Mondiale - Echipă fără pretenții, va încerca să se implice în evadările de etapă pentru a ieși în evidență. (Jean-Christophe Péraud, Romain Bardet, Samuel Du­­moulin, Maxime Bouet, Blel Kadri, Sébastien Minard, John Gadret, Hubert Dupont, Christophe Riblon) Omega Pharma-Quickstep - Mark Cavendish este poa­te cel mai bun sprinter din Tur, iar Sylvain Chavanel aspiră la tricoul alb cu buline roșii.­ ­Mark Cavendish, Sylvain Chavanel, Michal Kwiatkow­­ski, Tony Martin, Jerome Pineau, Gert Steegmans, Niki Ter­­pstra, Matteo Trentin, Peter Velits) Cannondale - Slovacul Peter Sagan vrea să-și păstreze „tricoul verde”, în care a terminat anul trecut la echipa care a pierdut sponsorul Liquigas. (Peter Sagan, Maciej Bodnar, Kristijan Koren, Alessan­dro De Marchi, Alan Marangoni, Fabio Sabatini, Ted King, Brian Vandberg) Argos-Shimano - Marcel Kittel este unul dintre sprin­terii de clasă ai Turului. (Roy Curvers, John Degenkolb, Tom Dumoulin, Johan­­­­nes Fröhlinger, Simon Geschke, Marcel Kittel, Koen de Kort,­­ Albert Timmer, Tom Veelers­­i Belkin - După ce Rabobank a renunțat la finanțare din­­ cauza scandalurilor de dopaj, firma americană Belkin a pre­­­­luat echipa olandeză. Bauke Mollema și Robert Gesink sunt­­ considerați lideri.­­Lars Boom, Laurens ten Dam, Robert Gesink, Tom Lee­­­­zer, Bauke Mollema, Lars Petter Nordhaag, Bram Tankink,­­ Sep Vanmarcke, Maarten Wynants) Astana - Fără Vincenzo Nibali, câștigătorul „Il Giro” de­­ anul acesta, formația kazahă va miza pe cățărări pe Jakob , Fuglsang,­ ­Jakob Fuglsang, Assan Bazaiev, Janez Brajkovic, Enri- i co Gasparotto, Francesco Gavazzi, Andrey Kashechkin, | Fredrik Kessiakoff, Alexey Lutsenko, Dmitri Muraviev) i Euskaltel-Euskadi - Toți cei nouă rutieri ’’portocalii” , care vor merge în Le Tour sunt de origine bască, lider este­­ Igor Anton, frații Izagirre sunt specialiști în evadări, în­­ timp Mikel Astarioza are prim-plan la cățărare. (Igor Anton, Mikel Astarloza, Gorka Izagirre, Jon Izagir- | re, Jüan Jose Lobato, Mikel Nieve, Juanjo Oroz, Ruben j Perez, Romain Sicard) Orica-GreenEdge - Stuart O’Grady (39 de ani) va fi la al­­ 17-lea Tur consecutiv, egalând recordul lui George Hinca­­s­pie în sezonul trecut și intenționează să participe și în 2014,­­ atunci când va avea 40 de ani. (Michael Albasini, Simon Clarke, Simon Gerrans, Matt i Goss, Daryl Impey, Brett Lancaster, Cameron Meyer, Stuart i O’Grady, SveinTuft) Sojasun - La a treia participare consecutivă în Turul Franței, va miza în evadări pe Julien Simon, Julien El Fares sau Jonathan Hivert. (Anthony Delaplace, Jonathan Hivert, Cyril Lemoine, | Alexis Vuillermoz, Brice Feillu, Julien Simon, Julien El Fares, j Jean-Marc Marino, Maxime Médérel) Vacansoleil-DCM - După frații Izagirre de la Euskaltel,­­ Vacansoleil vine cu o altă pereche de frați, olandezii Boy și­­ Danny van Poppel. La doar 19 ani, Danny este cel mai­­ tânăr rutier care participă în Marea Buclă din ultimii 60 de­­ ani. (Kris Boeckmans, Jüan Antonio Flecha, Thomas De j Gendt, Johnny Hoogerland, Sergey Lagutin, Wout Poels, j Boy van Poppel, Danny van Poppel, Lieuwe Westra) I I

Next