Cuvântul Libertății, mai 2017 (Anul 29, nr. 8336-8360)

2017-05-05 / nr. 8339

2 / cuvântul libertății Alertă meteo de ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara Administrația Națională de Me­teorologie (ANM) a emis, ieri, o in­formare de ploi torențiale, vijelii și grindină, pentru aproape toată țara, valabilă de ieri, de la ora 16.00, până sâmbătă la ora 6.00. Meteorologii avertizează că vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter toren­țial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Cantitățile de apă vor de­păși local 15...201/mp și izolat 30...40­1/mp. Pe parcursul zilei de astăzi (5 mai) și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (5/6 mai), manifestările de instabilitate atmosferică se vor sem­nala cu precădere în zonele deluroa­se și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia. Conducerea ALDE a votat excluderea lui Daniel Constantin din partid Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a declarat, ieri, că Biroul Per­manent al formațiunii a votat exclu­derea lui Daniel Constantin cu un “vot covârșitor”, mai fiind excluși din formațiune Mircea Banias și Eugen Durbacă. Excluderea a fost votată după încercări de “mediere” care nu au ajuns la “niciun rezultat”. “S-au votat 3 excluderi din partid în per­soana domnului Daniel Constantin, domnului Mircea Banias și domnu­lui Eugen Durbacă. Nu a fost făcute și alte propunei de excluderi. Aceste nume se știu­ deja de o săptămână. A fost o săptămână în care s-a încercat o mediere cu doi dintre cei aflați aici pe listă care au depus anumite acți­uni împotriva partidului injustiție, dar din păcate nu s-a putut ajunge la nici­un rezultat și atunci am fost nevoiți să luăm această decizie astăzi. Un vot covârșitor din 96 de prezenți au fost 92 de voturi pentru Daniel Constan­tin și câte 91 pentru ceilalți”, a decla­rat vicepreședintele ALDE Andrei Gerea. Președintele PSD, Liviu Drag­­nea, a declarat, ieri, că regretă exclu­derea lui Daniel Constantin și faptul că fostul copreședinte ALDE și Că­lin Popescu Tăriceanu nu au găsit „o punte care să îi unească”, precizând că majoritatea parlamentară nu va fi afectată de excluderea acestuia. EDITOR: S.C. ED­PRESS COM S.R.L. Redacta și administrația: 200733 Craiova, str. Nicolăescu Plopșor nr. 2 A, TEL/FAX 0251/41.41.41. 41.24.57. Numar de înmatriculare la RegisM Comerțului: 116/1410/2005; ISSN 1220-9538 SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII SR EN ISO 9001:2012 CERTIFICAT NR. 406/02012 Societate cu capital integral privat Cod fiscal: R0 17758027 Email: mediafax@mail.cutpress.ro __________Internet: www.cvtoress.ro__________ REDACTOR-ȘEF: ___________MIRCEA CANTĂR___________ Prim-redactor-șef adjunct: ____________MAGDA BRATA____________ Redactor-șef adjunct: __________MARGA BULUGEAN__________ DEPARTAMENTE: Actualitate: Laura Mou­ridhe, Radu Eceanu, Valentin Ceaușescu Eveniment Carmen Zuiian Economie / Politică: Marga Bulugean Educație: Crisi Pătu Culturi Magda Bratu Spoit Marius Cristor, Cosmin Staicu Fotoreporter Trei Botogh Secretariat: 0251.412.457 Publicitate: 0251.412.552 Redacția: 0251.412.613 Respw&sitate Inscu pentei conține artcoUu aparție aitațirii De asemenea, in cont unor agenți de presă și personal ®­ citate, responsatoarea juridică le apar*. vineri, 5 mai 201­7 actualitate Comisia Juridică din Senat a revenit asupra amendamentulu­i privind grațierea pedepselor pentru corupție și a respins Membrii Comisiei juridice din Se­nat au revenit, ieri, asupra amenda­mentului privind grațierea pedepse­lor pentru corupție, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD și ALDE s­­au abținut. „în raport cu împrejura­rea că avem totuși prinse și neexcep­­t*"1 tate infracțiunile de corupție despre care am discutat ieri, în raport și de declarațiile făcute de liderii PSD, în speță de președintele partidului și de premier, membrii comisiei din partea PNL și USR vă propun să revenim asupra votului de ieri în ceea ce pri­vește infracțiunile de corupție, să le includem în categoria excepției de la grațiere”, a solicitat Daniel Fenechiu. El a mai spus că argumentele țin de soluția diferită față de infracțiunile din Legea 78/2000 și de declarațiile publice ale PSD. „Lucrurile trebuie reglementate în mod uniform, iar pe de altă parte este foarte bine ca să avem o poziție clară și unitară a PSD în legătură cu infracțiu­nile de corupție, pentru că dacă parlamentarii PSD sunt de acord respectăm acest lucru, însă în raport cu declarațiile liderului PSD credem că e binevenită această propunere a noastră”, a adăugat senatorul PNL. La rândul său, senatorul USR George Dircă a afirmat că faptele de corupție produc conse­cințe deosebit de grave și iremediabile. „Vreau să vă reamintesc că fapte de corupție au lăsat să se întâmple o tragedie. Colectiv, fapte de corupție fac ca pe spațiile verzi din București să fie ridicate blocuri și construcții care nu mai pot fi demolate, care ne afectează viața”,­­ și Dircă. Președintele Comisiei juridice din Senat, Șer­­ban Nicolae, a spus că nu înțelege argumentele invocate de Fenechiu, referitoare la declarațiile liderilor PSD. „Dacă ar fi să luăm așa, ar în­semna să v-aș solicita să vă manifestați con­secvent cu poziția dnei Turcan, care spunea că PNL luptă împotriva Justiției. Dar astea fac parte din folclorul specific declarațiilor de presă”, a afirmat Nicolae. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a catalogat respingerea în Comisia Juridică a Senatului a amendamentu­lui privind grațierea pedepselor pen­tru corupție drept “o veste bună”, pre­cizând că “a prevalat înțelepciunea”. “E o veste bună, ce să spun. A pre­valat înțelepciunea”, a declarat minis­trul Justiției, la ieșirea din sediul Con­siliului Superior al Magistraturii; îna­inte de vot, ministrul Justiției preci­zase că instituția pe care o conduce susține proiectul de lege privind gra­țierea în forma inițială, fără amenda­mente. La rândul lor, președintele instanței su­preme și procurorul general au transmis că sus­țin punctul de vedere transmis de Consiliul Su­perior al Magistraturii pe această speță. “Grațierea este o instituție prevăzută în Co­­dul penal, este o instituție care s-a aplicat, ce-i drept, rar, de-a lungul timpului și prin definiție s-a aplicat doar infracțiunilor cu un grad de pericol social redus. Infracțiunile de corupție sunt infracțiuni care au un nivel ridicat de peri­col social și care, prin tradiție, pentru că ne referim la celelalte legi anterioare, nu au făcut obiectul actelor normative de amnistie sau gra­țiere”, a declarat președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. Ministrul Justiției. „E o veste buna. A prevalat înțelepciunea" Legea care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern, constituțională CCR a respins ca “Inadmisibilă” cererea Avocatului Poporului Legea care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern este constituțională. CCR a respins, ieri, ca inadmisibilă, excepția de ne­constituțional­itate ridicată de Avocatul Popo­rului la Legea 90/2001 care îi interzice lideru­lui PSD Liviu Dragnea să facă parte din Gu­vern din cauza condamnării definitive cu suspendare, după ce a amânat de patru ori o decizie, potrivit unor surse. Dragnea: „Nu este pentru mine. Nu îmi schimbă acțiunea politică" Președintele PSD, Liviu Dragnea, a de­clarat, ieri, înainte de pronunțarea CCR pri­vind Legea 90, că decizia Curții nu îi schimbă cu nimic acțiunea politică, afir­mând că îl susține în continuare pe pre­mierul Sorin Grindeanu. „Nu îmi schimbă (decizia CCR-n.r.) cu nimic nici atitudi­nea, nici cursul vieții, nici acțiunea politi­că, avem un prim-ministru pe care eu îl susțin și un Guvern pe care eu îl susțin. Nu este o decizie pentru mine”, a declarat pre­ședintele PSD, Liviu Dragnea, înainte de pro­nunțarea CCR, la solicitarea jurnaliștilor. CCR a dezbătut, ieri, pentru a cincea oară în decurs de două luni, timp în care amânat de patru ori o decizie, Legea 90/2001 care îi inter­zice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu­­ suspen­'dare, președintele CCR precizând că este cea mai grea soluție. CCR a luat în dezbatere această excepție de neconstituțional­itate, pen­tru prima dată, în 7 martie. Deși judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepției de neconsti­­tuționalitate de fiecare dată, nu au reușit să se pună de acord și să tranșeze prin vot în favoa­rea uneia sau a alteia dintre soluții, astfel încât speța a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai. Legea vaccinării. Prima dezbatere publică, în 11 mai Ministerul Sănătății a anunțat că joi, 11 mai, va avea loc, la sediul Institutului de Sănătate Publică, pri­ma dezbatere publică pe tema legii vaccinării. Cei care vor să ia cu­vântul în cadrul ședinței trebuie să trimită și în format electronic pro­punerile pe care le vor prezenta. Propunerile vor fi trimise adresa de email propuneri@ms.ro, cu speci­ficarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data tri­miterii și datele de contact ale ex­peditorului, până miercuri, 10 mai. Potrivit Ministerului Sănătății, luarea cuvântului se va face în or­dinea înscrierii, iar timpul alocat pentru fiecare persoană este de trei minute. Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane pre­zente la ședința publică. La dezbatere publică vor parti­cipa Florian Bodog, ministrul să­nătății, Rareș Trișcă, secretar de stat, Alexandru Rafila, consilier personal al ministrului Sănătății, Amalia Șerban, director general, Direcția generală asistență medica­lă și sănătate publice, reprezentanți ai Direcției generale programe - Agenția Națională pentru progra­me, Direcției generale resurse umane, juridic și contencios, ai Institutului Național de Sănătate Publică și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Proiectul legii vaccinării a fost pus în dezbatere publică în urmă cu aproximativ o lună și a ridicat multe semne de întrebare atât pă­rinților, cât și medicilor sau orga­nizațiilor de sănătate. în această formă a proiectului nu există un capitol destinat sancționării celor care nu imunizează copiii sau care îndeamnă la nevaccinare, dar mi­nistrul sănătății, Florian Bodog a declarat că o astfel de secțiune ar putea fi introdusă în urma dezba­terilor publice.

Next