Cuvîntul Nou, septembrie 1970 (Anul 3, nr. 142-145)

1970-09-05 / nr. 142

CONSULTAŢIE Ştiinţa conducerii societăţii Conf. univ. dr. MARIN VOICULESCU Mai mult ca oricînd, în preocupările politologilor, sociologilor, economiştilor, demografilor, juriştilor — şi în general a specialiştilor din domeniul ştiinţelor sociale — intră problemele privitoare la ştiinţa conducerii societăţii. Dacă rămînem fideli înţelepciunii că ştiinţa e o limbă şi, am adăuga, o limbă bine făcută, interesul specialiştilor pentru a investi aceste ramuri cu predicatele ştiinţei nu mai este inexplicabil. Ultimii 20—30 de ani Înseamnă tot atiţia ani de căutări şi rezultate în vasta problematică ce priveşte procesul de conducere a societăţii, înţeleasă ca un „colos" economic, social, politic, juridic ce acţionează după anumite criterii obiective, principii generale şi specifice obiective. Societatea, exprimîndu-ne mai exact, reprezintă un sistem social general, un sistem închegat structurat pe subsisteme de grade diferite de generalitate. ^Dezvoltarea contemporană rapidă înregistrată atît în sistemul socialist cît şi în cel capitalist, prezenta şi consecinţele revoluţiei ştiinţifico-tehnice contemporane, impun imperios o ramură sau disciplină anume care să permită procesul diagnozei şi prognozei sociale. Această imperativă cerinţă este cu atît mai justificată în condiţiile socialismului, cînd, în temeiul mutaţiilor intervenite în relaţiile da producţie, de proprietate, în ideologie are loc treptat procesul transformării acestei discipline într-o veritabilă ştiinţă. Conducerea ştiinţifică izvorăşte din realităţile social-politice concrete şi trebuie să-şi aducă oficiile în perfecţionarea mecanismului de conducere, de dirijare, de reglare şi autoreglare. De aceea, în ultimii ani îndeosebi, conducerea partidului nostru acordă o deosebită atenţie ştiinţei conducerii proceselor sociale, politice, socotind-o una dintre cele mai importante ştiinţe sociale. „In etapa actuală, subliniază secretarul general alpartidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, devine o necesitate imperioasă ridicarea nivelului conducerii operei de făurire a noii orînduiri sociale. Azi, conducerea construcţiei socialiste devine una din ştiinţele de importanţă hotărîtoare pentru progresul social multilateral. Se impune intensificarea activităţii de studiere temeinică a fenomenelor vieţii sociale, pe baza materialismului dialectic şi istoric, ridicarea continuă a cunoştinţelor politice, ideologice şi profesionale ale tuturor cadrelor, ale comuniştilor, ale întregului nostru popor" (Nicolae Ceauşescu, Cuvîntare la Adunarea festivă consacrată centenarului naşterii lui Vladimir Ilici Lenin, Editura politică, Bucureşti, 1970, p. 54). Sigur, experienţa acumulată în opera de edificare şi împlinire a socialismului, sarcinile construirii în perspectivă a orînduirii comuniste au permis şi permit o conducere conştientă a proceselor sociopolitice din ce în ce mai ştiinţifică, mai scientizată dar aceasta are loc într-un proces. Aşezarea conducerii în toate domeniile pe o viziune şi o schelă riguros ştiinţifice presupune găsirea unor sisteme, unei metodologii, unor tehnici practic verificate. Fără a se confunda conducerea ştiinţifică — ca proces dirijat de partidul comuniştilor, proces bazat pe cunoaşterea legăturilor obiective generale şi specifice, a condiţiilor obiective şi subiective ale fiecărei ţări, cu ştiinţa conducerii — ca ramură speială care îşi propune studiul metodic al societăţii înţeleasă Ca sistem social global, dinamic, complex, ele se interinfluenţează. Dacă conducerea ştiinţifică este o cerinţă, o premisă şi un cadru prielnic pentru ştiinţa conducerii, la rîndul ei ştiinţa conducerii este chemată a contribui prin cercetări concrete şi prin motivări teoretice la fundamentarea conducerii ştiinţifice. „Conducerea operei de construire a socialismului şi comunismului devine o ştiinţă tot mai complexă, aş putea spune o ştiinţă hotărîtoare pentru victoria noii orînduiri. Pentru că trebuie să înţelegem, tovarăşi, a şti să foloseşti metodele cele mai juste pentru asigurarea progresului ştiinţei şi culturii, pentru dezvoltarea bazei materiale, a găsi formele cele mai potrivite de organizare care să ducă la unirea întregului popor în construcţia socialistă — sînt probleme de importanţă vitală pentru mersul înainte al noii societăţi". (Nicolae Ceauşescu, Cuvîntare la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Academiei de învăţămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu", de pe lîngă C.C al P.C.R., Scînteia nr. 8363 din 12 martie 1970). Tot cu acest prilej, făcînd o paralelă între specificul activităţii, al posibilităţilor de verificare existente în domeniul social-politic şi acela al ştiinţelor naturii, tovarăşul Ceauşescu continua ! „E mai uşor, în ultimă instanţă, să lucrezi într-un laborator, într-un institut de învăţămînt sau în oricare domeniu de activitate decît să înfăptuieşti în viaţă politica de organizare şi conducere a poporului pe calea societăţii comuniste. Tocmai de aceea problema ştiinţei conducerii devine, în condiţiile noastre, problema esenţială pentru dezvoltarea cu succes a societăţii noi, problema hotărîtoare pentru triumful comunismului" (Idem). Prin urmare, noua ramură care se impune — ştiinţa conducerii — are o îndoită semnificaţie: teoretică şi practică. La orice ştiinţă ea trebuie să vizeze generalul, trebuie să desprindă, prin teorie, esenţial ANUL III nr. 142 pag. 2 ) P entru cel care a avut prilejul să asiste vreodată atmosfera ce precede o premieră teatrală, clipele acelea rămân de neuitat. Pregătirile febrile, forfota neostoită a actorilor şi a maşiniştilor, elementele noi de decor, întreaga butaforie, creează o stare emoţională deosebită, convertită în acel atit de celebru „trac". Poate că nu aş fi evocat aici toată această gamă de senzaţii trăită cindva în lumea teatrului, dacă de foarte curind, n-aş fi refăcut un itinerar afectiv similar, de această dată pe cu totul alte coordonate. Pregătirile pentru premieră, o importantă „premieră" . . . industrială, se făceau la Tirgu Secuiesc, pe celebra de-acum platformă industrială. Fabrica de amidon, adevărată „vedere“ în constelaţia unităţilor economice de acest fel din EuropaV, se află în aceste zile în preajma debutului. Chiar dacă pentru unii analogia cu lumea teatrului va părea fortuită, pentru cel ce a avut răgazul să cunoască îndeaproape fabrica şi mai ales să-i cunoască pe oamenii ei, comparaţiile vor părea fireşti. Spun aceasta, fiindcă odată pătruns în acest veritabil laborator care este însăşi fabrica şi mai ales odată ce ai deprins cit de cit rostul aparaturii ultramoderne din fiecare secţie, gîndul că ,,numărătoarea inversă" ce vesteşte clipa, „startului" productiv este edit de aproape, emoţionează. De altfel, oamenii pe care i-am cunoscut aici şi pe care i-am rugat să-mi spună ce simt în aceste ceasuri dinaintea. .. „premierei", mi-au vorbit în mod invariabil despre acelaşi lucru: emoţie, mîndrie, nerăbdare şi pe undeva chiar de „trac", izitez fabrica. îl am drept ghid pe inginerul şef Alexandru Rihter, unul din oamenii cei mai greu de găsit loi aceste zile prin birouri. Reuşesc să-l „prind" la secţia glucoza, in urma investigaţiilor susţinute ale unui binevoitor. Facem cunoştinţă. Omul din faţa mea, îmbrăcat în bluză şi pantaloni de salopetă, aparent nervos, cu mîinile mereu agitate, gata parcă să intervină pentru a mai îndrepta ceva, pentru a mai verifica încă odată ceva, inspiră paradoxal mult calm, multă siguranţă. Aveam să mă conving mai apoi, că toate aceste semne exterioare ale febrilităţii, proveneau din dorinţa lăuntrică de a pune totul „la punct", în cele mai mici detalii. Faptul că am fost trimis să lucrez și aici, constituie o mare cinste pentru mine, căci îl consider un semn al deplinei împliniri profesionale. înainte de a veni la Tîrgu Secuiesc, am lucrat la Fabrica de amidon din Sinsimion, una din cele mai mari unităţi de acest fel din ţară. Sunt la Sinsimion de la terminarea facultăţii. Am lucrat împreună cu soţia fing. Eva Rihter - n.n.) 10 ani în acea fabrică. Ne leagă pe amîndoi multe amintiri, multe succese de muncă. Acum am venit tot împreună la Tîrgu Secuiesc. Am cunoscut noua fabrică, utilajele atît de complexe şi perfecţionate, am cunoscut noul colectiv şi am rămas aici. Dacă vreţi o comparaţie revelatoare pentru modernitatea acestei întreprinderi, vă pot spune că faţă de „sora” ei din Sinsimion, Fabrica de amidon din Tirgu Secuiesc produce cu acelaşi număr de oameni, de trei ori mai mult ! Totul este automatizat. De la descărcarea vagoanelor care aduc materia primă - porumbul sau cartofii - şi pină la ambalarea produselor finite. Operatorii care deservesc instalaţiile, nici nu iau măcar contact cu amidonul in diferitele sale faze de prefacere. Totul se comandă şi se dirijează de la panourile de comandă. Aş vrea să mă opresc puţin asupra acestor panouri, cu toate că am mai scris despre ele. De fiecare dată însă, reeditez impresia primară. In dosul puzderiei de beculeţe colorate, adevăraţi ochi ciclopici la dimensiuni liliputane ce „clipesc“ concomitent, pulsează vitalitatea unui motor. Orice semnal luminos discordant, va însemna o defecţiune. Operatorul care le verifică, mă asigură însă, că astfel de incidente nu se vor produce. Refac mental, de la marele tablou de comandă din secţia de înmuiere, întregul traseu al materiei prime. Drumul porumbului de la siloz la bazinele de înmuiere, apoi în morile ce-l macină în trei trepte pentru a-i elimina germenele, mai departe prin cele șapte hidrocicloane, ale căror site curbate servesc la separarea amidonului brut de borhot. Urmează cele două rînduri de hidrocicloane care purifică amidonul şi drumul firesc se continuă prin giganticul filtru rotativ ce deshidratează glutenul. Fluxul tehnologic nu se opreşte aici. Urmează secţia de uscare, de glucoză. Pretutindeni conducte şi ţevi de toate diametrele. Pretutindeni, albul strălucitor al curăţeniei. Se vede cit de colo, cit îşi iubesc oamenii de aici fabrica. deoarece am amintit despre oameni, trebuie spus că multe destine umane s-au metamorfozat odată cu durarea Fabricii de amidon. In special tinerii au manifestat o vădită predilecţie pentru munca aceasta nouă de operator, stăpini ai agregatelor şi ai formulelor chimice. De fapt, aproape toţi cei 200 de salariaţi care vor munci aici, au urmat cursuri de calificare, de ridicarea calificării, ori de însuşire a parametrilor noilor utilaje. Unii au fost trimişi la Şcoala profesională pentru industria amidonului din Sibiu, devenind muncitori calificaţi, alţii şi-au desăvîrşit specializarea tot la Sibiu, devenind maiştri. Institutul politehnic din Galaţi a „furnizat", la rîndu-i, ingineri tehnologi, cadre cu o temeinică pregătire profesională. Se poate spune fără putinţă de tăgadă, că pentru „examenul" producţiei, toată lumea s-a pregătit sirguincios. Mi-au spus-o aceasta tinerii Ioan Ciobanu, originar din Sinzieni, calificat in meseria de operator la staţia de epurare, Antal Balogh, din Lemnia, care a învăţat tainele profesiei de operator la fabricarea amidonului şi a glucozei, Orbán Ildikó, din Tirgu Secuiesc, devenită laborantă, Bartók Mátyás, care a preferat volanului, meseria de operator la tratarea apei. Şi fără îndoială, exemplele ar putea continua. La Tîrgu Secuiesc, oamenii au învăţat într-un timp record noi profesiuni. Mai grele, dar mai frumoase. Cu responsabilităţi mai mari, dar şi cu satisfacţii majore. "Find „numărătoarea inversă" se va termina, marcind „startul" productiv al acestei adevărate bijuterii a industriei noastre alimentare, oamenii aceştia vor fi la posturi. Şi chiar dacă vor avea „trac", totul va funcţiona, cu siguranţă, perfect ! HORIA C. DELIU CARNET DE REPORTER ÎN AJUNUL UNEI J PREMIERE" !