Cuvîntul Nou, august 1971 (Anul 4, nr. 395-421)

1971-08-01 / nr. 395

Pag. 2 ŞTIINŢA ŞI TEHNICA Poate fi evitată coroziunea metalelor ? Această problemă, prezentînd o mare impor­tanţă, îndeosebi pentru industria chimică, şi-a găsit recent rezolvarea prin două procedee ro­mâneşti, care au căpătat calificativul de invenţii. Inginerii Ion Dobrescu­, Ştefan Pîrvule­scu şi Victor Popescu-Pietriş de la întreprinderea „Amicorozivul" din Bucureşti, au stabilit un procedeu cu o deosebită eficienţă pentru pro­tecţia anticorozivă a reactoarelor utilizate în fabricarea acidului fosforic. Potrivit metodei propuse de inginerii bucureşteni, pe pereţii reactorului se aşează straturi omogene dintr-o glazură specială. Această stratificare, nu pre­zintă coeficienţi de contracţie diferiţi şi are o rezistenţă mecanică şi chimică deosebită. Prin utilizarea procedeului se evită, de asemenea, depunerea gipsului rezultat din reacţiile chi­mice. Aceste calităţi anticorozive şi tehnolo­gice prelungesc mult timpul de folosire a in­stalaţiilor, ceea ce contribuie la mărirea efi­cacităţii economice a invenţiei. Un procedeu de protecţie a realizat şi ingi­nerul Vaier Vasile Pop, de la Institutul de Cer­­cetări pentru Foraj şi Extracţie din Cîmpina. El a creat o bandă rezistentă care poate fi aplicată cu uşurinţă pe conductele metalice destinate a fi îngropate. Bandajul respectiv protejează izolaţia exterioară a ţevilor, care uneori se deteriora la montajul în şanţuri. în U.R.S.S. a fost realizat un aparat cu care se pot executa cele mai fine operaţii din do­meniul neuro-chirurgiei fără a se recurge la trepanarea craniului. în instalaţie s-a recurs la un reflector sferic, care vibrează cu o frecvenţă ce ajunge la 2 milioane de ori pe secundă. Trecînd prin ea­în Anglia s-a realizat un detector de fum, care semnalizează rapid apariţia incendiilor. Pereţii interiori ai camerei detectorului sînt ionizaţi cu un material radioactiv şi izolaţi de mediul exterior. Cînd fumul pătrunde în ca­mera exterioară, între camera exterioară şi sele­craniului, undele sonore se ficilizează în­­tr-un punct anumit al creierului, pe care-l distrug. Uneori puterea acestui impuls de înal­tă Frecvenţă atinge 20 000W. S-a demonstrat, experimental, că metoda a­­custică aplicată celulelor vii exclude conse­cinţele secundare ale operaţiei, cea interioară se produce o diferenţă de po­tenţial, care se amplifică şi se transmite blo­cului de comandă a sistemului de semnalizare. Asemenea detectoare pot fi folosite la tem­peraturi de la — 10° C la + 60° C. Un de­tector controlează încăperi cu un­­ volum de 280 m.c. Operații fără bisturiu Dispozitiv de semnalizare a incendiilor : \ Folosind rezervele din rucsacul dumneavoastră CIORBĂ DE PEŞTE Pentru o persoană se pun 400 gr apă la fiert, cu cite o lingură de rîntaş cu slănină, conservă de zarzavat, plus­ cea­pă în rotocoale. Se curăţă o farfurie plină de ciuperci proas­pete, care vor fi tăiate în felii egale; vom prăji peste 400 gr ulei gata, ciupercile fiind puse în supă la fierbere. Aromati­­zarea se va face cu sărurile rezerve. Vor mai fi adăugate 3—4 bucăţi de boabe de ienupăr. Tăiem peştele curăţit în bucăţi egale şi vom adăuga 1 lingură de pastă de tomate în supa. La terminare se va adăuga şi un păhărel de rom sau 1 pahar de vin. CIUPERCI CU SLĂNINĂ­­ (pentru 4 persoane) Ciupercile spălate foarte bine vor fi tocate în felii egale, în tigaie punem 100 gr slănină afumată în felii mici şi cînd s-a prăjit pe jumătate adăugăm ciuperci şi o lingură de ceapă rotocoale din rezervă. Frigem sub capac pînă la scăderea umezelii. Punem o lingură de rîntaş rezervă, o lingură de pastă tomate şi atîta apă cit să se formeze un sos nu prea subţire. Servim cu mămăligă caldă, presărată cu rotocoale de ceapă prăjită. Folosim din sarea cu miros de usturoi. ALEXANDRU WOLFF LA ÎNCEPUT AU FOST GRECII Ideea existenţei vieţii pe corpurile cereşti este veche de mai bine de două milenii. Apariţia ei a fost determinată de dezvoltarea timpurie a astrologiei şi de personificarea aştrilor existentă în toate mitolo­giile antice. Civilizaţia elină, creatoare a celui mai bogat patri­moniu ştiinţific al antichităţii, a prilejuit şi exprima­rea primelor opinii asupra acestei probleme. A­stfel Anaximene a formulat ipoteza că în cer există mai multe corpuri asemănătoare­ cu Pămîntul, iar Anaxa­­gora şi Plutarh gîndeau că Luna este aidoma planetei noastre, fiind locuită de fiinţ­e inteligente. Argumentele lor erau de ordin exclusiv filozofic, dar ideea a dovedit o vitalitate excepţională, înari­­pînd imaginaţia unor generaţii succesive de scriitori. Autorul primului roman de ficţiune despre o călă­torie cosmică este Lucian din Samosate, care a trăit în secolul al II-Iea e.n. Cartea sa, intitulată „Vera Historia“, povesteşte peripeţiile unor marinari a că­ror corabie a fost ridicată de o trombă marină pînă la Lună. Acolo eroii lui Lucian au cunoscut pe „Hippogypi", nişte fiinţe ciudate care călăreau pe Vul­turi cu trei capete, în Evul Mediu, ideea pluralităţii lumilor locuite fiind considerată contrarie dogmelor creştine, a fost combătută viguros de către biserică. Unul din­ moti­vele pentru care călugărul italian Giordano Bruno a fost ars pe rug în 1600 era tocmai faptul că acesta susţinuse teoria existenţei vieţii pe corpurile cereşti. De asemenea, persecutarea lui Galilei s-a datorat, în parte, împrejurării că inventatorul lunetei astrono­mice a presupus că pe suprafaţa Lunei trăiesc oa­meni. ACEASTĂ SCARĂ DUCE LA LUNĂ Răsturnînd imaginea falsă, conform căreia Pămîn­tul trona în centrul Universului, Kepler şi Copernic au dat un nou impuls fanteziei „lunatecilor", între ■ 1634, cind însuşi savantul Kepler a publicat romanul său de ficţiune intitulat „Somnium", în care prezen­ta seleniţii ca pe nişte locuitori ai cavernelor, şi 1835, cînd a avut loc scandalul mistificării Lunei, li­teratura călătoriilor cosmice imaginare a fost înflo­ritoare. în paginile zecilor de cărţi apărute în aceste două secole temerarii astronauţi au ajuns în Lună traşi de vulturi, de gîşte sălbatice, azvîrliţi de un resort, ridi­caţi de un balon sau de un magnet, de rouă închisă în nişte sticle prinse de brîu ori, pur şi simplu, s-au urcat pe o... scară („Man în the Moon" a vicarului englez Israel Jobson). Alături de mijloacele năstruş­nice concepute de scriitori s-a nimerit însă şi proce­deul judicios folosit în zilele noastre: racheta. Pri­mul scriitor care şi-a expediat eroul cu ajutorul ra­chetelor a fost Savinien de Cyrano de Bergerac, el însuşi devenit mai târziu eroul unei cunoscute piese de teatru. Printre scriitorii celebri care au abordat tema că­lătoriilor lunare se numără şi Daniel Defoe, Al­lan Poe, Jules Verne şi H. G. Wells. Ceea ce s-a numit „mistificarea Lunii" a dovedit, în 1835, în ce măsură numeroşi oameni erau dispuşi să accepte existenţa viaţii pe alte corpuri cereşti. A­­cest bluff celebru­­s-a datorat ziaristului Richard A­­dams Locke, care a publicat un reportaj fantezist a­­supra creaturilor lunare văzute, chipurile, cu marele telescop al lui sir John Herschel. Reportajul, intitulat pompos „Mari descoperiri astronomice făcute recent de sir John Herschel, U­. D. F.R.S. etc. la Capul Bunei Speranţe", a apărut în foileton în revista „Sun" de la New York, în septembrie 1835. El a beneficiat de credulitatea unui public larg şi a pro­dus un scandal notoriu. Astfel, pe planeta roşie se pot observa cu telesco­pul numeroase pete închise, de mărimi şi forme va­riate. Savanţii sunt de părere că aceste pete ar fi zo­ne umede şi fertile acoperite cu o vegetaţie specifi­că. Ipoteza este susţinută, în special, de faptul că, după cum s-a dovedit şi pe cale fotografică, petele mar­­ţiene nu sunt nişte­­formaţii stabile (cum sunt, de pildă, „mările" de pe Lună), ci sunt foarte, variabile. îndată ce pe Marte se iveşte primăvara şi calota polară în­cepe să se micşoreze, petele închise­ din apropierea ei se întunecă şi mai mult. Această întunecare se ex­tinde vertiginos dinspre polul planetei către ecuato­rul ei, probabil pe măsură ce vaporii de apă pătrund în atmosfera marţiană. Fenomenul s-ar putea datora, desigur, şi unor schimbări pur chimice, ale scoarţei planetei. Totuşi, analizînd radiaţia infraroşie emisă de petele întune­cate de pe Marte, astronomii au dovedit că ele cu­ ORIZONTAL: 1. Suport metalic sau din lemn ce însoţeşte ridica­rea oricărei construcţii — Giganţi; 2. Metal uşor, extrem de utili­zat în construcţiile moderne — Energiei; 3. întindere de teren — Firide; 4. Agenţia de asigurări — Conducătorul unui institut ele în­­văţămînt superior; 5. in ţiglă — Hale de producţie ; 6. Program de lucru — Extremităţile unui turn ; 7. în perete­ — Parcelă ; 8. Cămin sătesc destinat activi­tăţii artistice. 9. Se construiesc multe în prezent pentru folosinţă particulară — Glob luminos ; 10. Baie — Scripete ; 11 Şade — Ele­­menţi de construcţie acoperiţi cu un strat din alte materiale. VERTICAL: 1. Muncitori ce exe­cută lucrări de fundaţii — Con­stantin Stănescu ; 2. Imobil — Etaj ; 3. Argilă moale, întrebuin­ţată în construcţii — Element ar­hitectural format dintr-un arc şi elemente de susţinere; 4. Canal pentru scurgerea apelor — Poar­tă ; 5. Fără valuri — Argilă arsă folosită pentru acoperişuri (pl.); construcţii; 10. Arc — Identic; 6. Vestibul — Tudor Lungu; 7. 11. A face parte integrantă din­ Pronume — A munci; 8. Lucrător tr-un lucru — Ce se bate în zid, — Foc pe sfîrşitel; 9. Are — Material metalic întrebuințat în CONSTANTIN DELIU ■ I m I­U 3 s . M­C­O­U / i? ' 3­4­5­6­2­3 ■ m ‘ ' Ei s m C IV a CUVlNTUB NOU PICASSO „CETĂŢEAN DE ONOARE AL PARISULUI“ Celebrul pictor Pablo Picasso a fost numit, prin decizia unanimă a Consiliului parizian, „cetăţean de onoare al Parisului“. Distincţia i-a fost acordată cu prilejul ani­versării a 90 de ani de viaţă, din care 70 petrecuţi în capitala Fran­ţei. COVOR URIAŞ La muzeul de arte aplicate din Aşhabad (R.S.S. Turkmehă) se află un covor uriaş, confecţionat acum 30 de ani. Covorul are o suprafaţă de 200 m­, o greutate de 850 kg şi conţine 50 de milioa­ne noduri de diferite culori. CA LA TEATRU.. Richard Ea­kin, profesor de zoo­logie la Universitatea din Califor­nia, se poate lăuda că a­ descoperit o metodă originală de predare a cursurilor de specialitate. Cînd predă studenţilor un curs despre originea speciilor, el se prezintă grimat în aşa fel incit să semene cu Charles Darwin, iar la cursul de genetică apare în faţa audito­rilor cu trăsăturile lui Mendel. Eakin arăta că recurge la aceste „culise universitare pentru,, a „surmonta apatia devenită obiş­nuinţă la sudenţii săi“. APĂRAREA ACUZĂ In ultimul timp, cetăţenii ame­ricani intentează acţiuni judiciare împotriva... propriilor lor avocaţi. Şi asta din ce în ce mai des. După cum arăta revista „U. S. News and World Report“ intr-o anchetă realizată pe această te­mă, numărul afacerilor de acest gen a crescut cu 25 la sută faţă de perioada ultimilor cinci ani. Revista menţionează, de aseme­nea, şi cauzele care duc la si­tuaţii de acest gen : erorile gra­ve ale avocaţilor în cursul pro­ceselor, „relaţiile îndoielnice“ în­tre avocaţi şi clienţii lor, escro­cheriile flagrante ale unor jurişti etc. CANICULA IN CIUBOTKA In luna iulie, termometrele lo­calităţii Pevek, situată dincolo de Cercul polar, au înregistrat o Temperatură neobişnuită pentru regiunile polare , minima — plus 20 grade, maxima — plus 30 gra­de Meteorologii au explicat că a­­ceasta se datorează unui val de aer cald venit din sud, iar locui­torii Pevekului s-au simţit timp de 10 zile, cit a durat canicula, ca pe litoralul Mării Negre. , „TOP SECRET“ IN AER LIBER Recent, în oraşul american Phi­ladelphia a fost organizată o ori­ginală expoziţie în aer liber. A fost aleasă cea mai animată stra­dă a oraşului unde au fost ex­puse copiile unor documente „top secret" ale F.B.I.-ului, ale căror originale fuseseră furate în lunia­ martie a acestui an și cău­tate, fără rezultat, pînă la ora actuală. W­­ilETN­TI INFORMA­ŢII ŞTIINŢIFICE în căutarea vieţii extraterestre Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, povestirile despre călătorii imaginare în Lună au intrat în de­clin. Ele au rămas în afara curentului principal al ro­manelor ştiinţifico-fantastice. Cauza principală a a­­cestei dizgraţii este faptul că perfecţionarea mijloa­celor optice de studiere a satelitului nostru a permis astronomilor să afirme cu destulă convingere că Lu­na este­ un astru mort, lipsit de atmosferă şi apă. DACA NU PE LUNĂ, ATUNCI MĂCAR PE MARTE Fantezia scriitorilor s-a îndreptat, aşadar, spre planetele sistemului solar, şi în primul rînd spre Mar­te, pe care astronomul italian G. Schiaparelli a desco­perit, în 1877, o reţea întunecată de linii pe care le-a considerat ca fiind nişte canale de irigaţie construite de marţien­. Descoperirea sa a stîrnit senzaţie, la vre­mea respectivă, şi teoria canalelor marţiene mai are şi astăzi adepţi, deşi ulterior s-a dovedit că aşa-zise­­le canale nu sunt ţinut geometrice, ci­ nişte sisteme de pete mărunte dispuse în formă de benzi. De fapt, în ciuda dezminţirii teoriei lui Schiapa­relli, posibilitatea existenţei vieţii pe Marte — măcar sub formă vegetală — nu este exclusă şi în sprijinul său au fost aduse numeroase argumente bazate pe observaţii, prind unele substanţe organice care se găsesc în al­gele de pe Pământ. Aceasta nu constituie încă o pro­bă incontestabilă a existenţei algelor pe Marte, dar, în lumina faptelor cunoscute, este greu de crezut că asemenea substanţe organice complexe au putut să apară pe Marte în afara organismelor vii. RUDELE NOASTRE SUNT SAU FOARTE CIUDATE, SAU FOARTE ÎNDEPĂRTATE Informaţii deosebit de importante cu privire la compoziţia­ chimică a corpurilor cereşti au putut fi obţinute cu ajutorul spectrometriei care studiază, prin descompunere, radiaţia emisă de un corp, iar în ultimele decenii, astrofizica a beneficiat d­in plin de ştiinţa propagării radioundelor şi de descoperirile fi­zicii atomice. Pe măsură ce au fost deduse condiţiile fizice de pe suprafaţa planetelor sistemului solar, probabili­tatea existenţei unor forme de viaţă superioară a scăzut. Temperaturi de plus sau minus cîteva sute de grade, atmosfere ultrar­arefiate sau strivitoare, com­puse din bioxid de carbon, amoniac, hidrogen etc., nopţi eterne şi radiaţii cosmice ucigătoare, acestea sunt condiţiile în care ar trebui să trăiască locuitorii planetelor învecinate. Totuşi, adepţii pluralităţii lumilor locuite nu s-au descurajat. Biologia le-a furnizat numeroase exemple de vietăţi care prosperă chiar pe planeta noastră în condiţii inacceptabile pentru om. Ele trăiesc în zona îngheţului veşnic, în craterele vulcanilor, la 7—8 mii metri adîncime în ocean. Există chiar paraziţi ca­re îşi desfăşoară, nestingheriţi, activitatea într-un mediu de acid cianhidric. Desigur, pe Pămînt toate aceste cazuri constituie nişte excepţii, dar ele pot fi astfel tocmai pentru că , mediul cel mai răspîndit pe planeta noastră este cel bogat în apă şi oxigen, adică în elementele a­oside­­rate de noi ca indispensabile vieţii­. Este firesc, deci, ca fiinţele terestre superioare să fie cele care s-au dezv­oltat în acest mediu predominant, favorabil evo­luţiei complexe şi pe scară largă. Nimic nu ne îm­piedică să ne imaginăm, de pildă, o evoluţie simila­ră în condiţiile temperaturii ridicate şi ale atmosferei de bioxid de carbon existente pe planeta Venus. In acest caz însă, fraţii noştri întru Soare ar trebui să fie foarte deosebiţi de noi, iar comunicări­a cu ei ar constitui o problemă mai grea chiar decit călătoria pînă la locul lor de baştină. O altă şcoală de gîndire a partizanilor existenţei unor fiinţe superioare în Cosmos situează viaţa extra­terestră în alte constelaţii. Ei au emis ipoteza că o parte din stelele Galaxiei sunt înconjurate de pla­nete, la fel ca şi Soarele, şi că unele din acestea tre­buie să ofere condiţii favorabile vieţii. Observaţii e­­fectuate în ultima vreme au confirmaţi în mod indi­rect că şi alte stele au planete. Întrucît distanţa bină acolo este prea mare, planetele altor stele nu au pu­tut fi văzute cu telescopul, dar existenţa acestora a fost dedusă din perturbările produse de masa lor a­­supra traiectoriei stelelor vizibile, în jurul cărora se rotesc. Metoda este eficace şi a fost aplicată, pen­tru prima oară, în 1846 de către, matematicianul fran­cez Le Vender, care a dedus prin calcul existenţa planetei Neptun. Luîndu-se în consideraţie şi alte mărimi astrofi­­zice , viteza de rotaţie, luminozitatea şi temperatura superficială a stelelor, se poate afirma cu mare pro­babilitate că stele de tipul G K şi M sunt înconju­rate de sisteme planetare. Şi­ deoarece aceste clase reprezintă un procent mare din stelele Galaxiei noastre, rezultă că sistemele planetare constituie un fenomen frecvent în întreaga Galaxie, printre cele cîteva zeci sau chiar sute de milioane de planete (estimarea aparţine astronomului englez Jeansi este foarte probabil să existe numeroase planete cu con­diţii de­ viață asemănătoare celor terestre. Din păca­te, distanta pînă la cea mai apropiată este de cîtiva ani-lumină, ceea ce exclude posibilitatea unei călă­torii la faţa focului în condiţiile actuale ale dezvol­tării cosmonauticii. ADRIAN MÎNTULESCU ANUL IV. Nr. 395 FILATELIE . * Ce a adus anul 1911 in filatelia românească Azi ne propunem o pauză în „Istoria fila­­teliei", pentru a face (fig. 1) cunoştinţa cu emisiu­nile apărute în pri­mul semestru al aces­tui an în ţara noas­tră. Primele emisiuni se referă la unele ani­versări. Conducătoru­lui revoluţiei de la (fig. 5) 1821, Tudor Vladimi­­rescu­, i se consacră un timbru cu ocazia celei de a 150-a ani­versări a comemorării morţii sale. Timbrul reprezintă pictura lui Th. Aman (fig. 1). A­­nului internaţional de luptă ,împotriva rasis­mului şi discriminării rasiale i se dedică un timbru reprezentând simbolic unirea dintre rase. Evenimentele princi­pale din țara noas­tră, din această pe­rioadă a anului, nu sunt trecute cu vede­rea. Astfel Congresul sindicatelor deschide seria cu o valoare, ur­mată de o valoare de­dicată noului sediu al Muzeului de Istorie al R.S.R. şi de o emisiu­ne de trei valori în­chinată măreţului eve­­niment de la 8 Mai: ,,A 50-a aniversare a creării P.C.R." (fig. 2). Navelor cosmice so­vietice : Luna 16 şi Luna 17-Lunahod, li s-au dedicat două fru­moase valori asam­blate într-o frumoasă coală (fig. 3). Emisiu­nea „Apolo 14“ se compune dintr-o sin­gură valoare asam­blată într-o reușită coală. Sportul este repre­zentat în această pe­rioadă printr-o emisiu­­ne de „Turism". Fauna a găsit re­prezentare într-o emi- / sîune ,de, șase, valori, sintetizînd tot ceea ce are mai frumos rasa canină, (fig. 4). Ultima emisiune a­­părută , Balkanfila III, s-a editat cu ocazia reuşitei expoziţii bal­canice ce a avut loc recent la Bucureşti. Seria se compune din şase valori reprezen­tând cîte o pictură de femeie în port naţio­nal din fiecare ţară balcanică. Ţara noas­tră este­­ reprezentată prin pictura lui Carol Pop de Szatmary: „Argeșeanca" și prin colita ce reprezintă „Hora" lui Th. Aman (fig. 5). DAN VINTILA î . (fig. 4) fj­­ * I....... › uf SEEll s lilIPI' ' MM: mm ■; ‘ ■ ‹ ■ ax X'X ‡ ο ο. v. (fig- 3)

Next