Cuvîntul Nou, decembrie 1971 (Anul 4, nr. 500-526)

1971-12-01 / nr. 500

Pag. 2 O poveste de dragoste, frumoasă şi cuceritoare poveste de dragos­te romanul „Adîncuri“ apărut cu trei ani în urmă în limba ma­ghiară şi recent tradus în limba română. Te cucereşte întîi realis­mul crud al observaţiei, conden­sat într-o anecdotică liniară şi o exprimare neostentativă, limpe­de, fără „intelectualistele“ am­biguităţi; te captează apoi efor­tul eroinei de a se integra în „normal“, în aspra condiţie u­­mană a oamenilor sănătoşi, cu psihologia lor, lipsită de „adîn­­curile“ infirmităţii. Simplificind lucrurile, s-ar putea afirma că ro­manul se circumscrie literaturii „cazului“, a anormalului; psiholo­gia infirmului, temă fertilă şi se­ducătoare, are, în cazul de faţă, alte coordonate, într-un fel mis­tificate : angoasa, susceptibilita­tea radicală, sensibilitatea ultra­giată, disimularea, răutatea, inte­riorizarea exagerată, şi alte „spe­cificităţi“ pe care se pune accent în literatura anormalului sînt elu­date sau cînd, totuşi, îşi fac loc nu mai sînt puse pe seama ano­maliei, ci pe ciudăţenia firii o­­meneşti. Szabó Gyula îşi anulează cu desăvîrşire prezenţa sa aucto­­rială ; romanul, construit la per­soana I, dă glas confesiunii Zsu­zsikai. „Mă numesc Zsuzsika. Sun­tem­ două surori. Sora mea Eva e cu patru ani mai mare ca mi­ne (...) Am şi eu un leagăn, ne-am plictisit de el, dar e atîta zăduf că ar trebui să mă las în adîncul fîntînii. Şi mai e şi Jan­csika aici, el n-are leagăn, aşa că mă apucă cheful să mă dau cu el în leagăn ...“ Sub semnul acestei plăcute spo­­rovăieli începe romanul, stil lim­pede, simplu, ritmat. E vorba doar, de un copil de 6 ani, pă­răsit de mamă, trăind în volup­tatea mîngîierii bunicii şi adora­ţia tatălui. Naratoarea, recte Zsu­zsika, îşi cenzurează perfect tră­irile; ea îşi va derula confesiu­nea, dar nu vom afla-o decît la sfîrşitul lecturii, cînd va avea o vîrstă matură, soţie, şi mamă, de acum. Femeia, care a trăit, totuşi, o dramă, va intra cu na­turaleţe în lumea copilăriei, înre­­gistrîndu-i un pic amuzată eta­pele, fără a le retrăi pentru că trauma fizică şi morală, se pro­dusese în anii aceia fragezi. La 6 ani cade împreună cu micul Jan­csika din leagănul cu pricina pri­­lejuindu-şi o gravă fractură a şi­rei spinării — infirmitate care o va urmări şi apăsa toată viaţa ; dar dacă primii ani ai copilăriei — accidentul, lunile de spitalizare, revenirea printre copii, efortul fe­tiţei de a-şi eclipsa infirmitatea printr-o permanentă vervă spiri­tuală, neastîmpăr intelectual, şo­tii, spirit bătăios — sînt reme­moraţi ca pentru sine, mai tîrziu, Szabó Gyula ADÎNCURI însă, începînd de la vîrsta de 15 ani, Zsuzsika se adresează în ex­clusivitate „lui“, tonul cărţii pri­meşte un surplus de explicitate, de nostalgie adolescentină ; toto­dată şi structura romanului se modifică ; acesta îşi va alimenta acţiunea din scrisorile celor doi, fără însă a se transforma într-un roman epistolar propriu-zis ; căci Zsuzsika nu numai că va comenta citatele din scrisorile reciproce trimise în 5 ani de zile, dar ea va transforma dialogul scrisori­lor într-unul viu, cu doi protago­nişti, Zsuzsika şi Béla, în felul a­cesta timpul epistolar, cu cel re­al, cu cel psihologic al eroinei vor fuziona într-o ciudată atempo­ralitate ; deduci totuşi că lucru­rile trebuie să se fi petrecut îna­inte şi după Eliberare; spaţiul, de asemenea, se reduce la „satul meu“, „oraşul nostru“ pentru că de fapt locul de desfăşurare a proceselor este conştiinţa şi psiho­logia femeii-pitică, care a fost Zsuzsika. S-au cunoscut prin scris, pe cînd erau amîndoi elevi, vor continua să destăinuie hîr­­tiei gîndurile lor fierbinţi vre­me de 5 ani, timp în care el va fi trecut prin şcoală şi stagiu mi­litar, iar ea va fi devenit profe­soară, apoi funcţionară într-un sat vecin cu al lui. O iubire curată şi tonică pentru ambele părţi ; zeci de planuri pentru cînd se vor întîlni. Dar întîlnirea va fi punctul de vîrf după care va în­cepe degringolada ; nu pentru că pe Bela l-ar fi speriat statura pi­tică a iubitei, nici pentru că pe lucida Zsuzsika ar fi înspăimîn­­tat-o frumuseţea şi vigoarea băr­batului , ci pentru că lucrase prea mult imaginaţia — bătuse prea mult cîmpii însorite, senine — capcana adolescenţei. Sublimul va eşua într-o amară resemnare ; amîndoi îşi vor întemeia un că­min cu altcineva; după şapte ani se vor întîlni cu aceleaşi între­bări mute, cu acelaşi dor nerostit. „Adîncuri“ este romanul unei iubiri ; autorul nu s-a ferit de romantisme, le-a presărat, dim­potrivă, din abundenţă, în struc­tura personajelor, în momente­le cheie, în împrejurările-limi­­tă ; arhitectonica are mai mult ar­monia amănuntului decît a între­gului ; autorul are ştiinţa depistă­rii semnificaţiei şi savoarei amă­nuntului psihic , un peisaj, stare de suflet, o obsesie, o supersti­ţie („rolul cireşelor şi a lunii lui april în viaţa mea“). Dar, în an­samblu, romanul pare eterogen şi neîmplinit; suspensul din fi­nal nu-i conferă un plus de sens şi simbol ci îl defavorizează, lip­­sindu-l de mesaj şi concluzie. Ră­­mîne totuşi zbuciumata iubire a Zsuzsikai şi trista ei resemnare. ANNA COŢIE Pelicula documentarului a sur­prins, atunci pe tărâm nipon, grozăvia crimei, şi vieţile chir­cite, şi ochi nevinovaţi întorşi definitiv spre un cer sticlos, mort. Totul era strivit atunci de­ puterea absurdă a „ciuper­cii atomice“... Au rămas martori oculari, contaminaţi încă de radiaţii... Au urmat mărtu­rii ... Şi lumea a pornit să răs­­pîndească, peste ruinele tre­cutului, liniştea păcii. In pre­zent, pentru­ viitor. Pericolul distrugerii persistă însă ! Îm­potriva lui se ridică conştiin­ţele clare, oameni care nu au uitat, cei care vor să-şi urce urmaşii spre lumină... Posesori ai unor astfel de „instrumen­te“, artiştii-oameni, artiştii­­lucizi au lansat şi ei — sub formă artistică — grave aver­tismente. Unul dintre acestea este şi filmul „Secretul plane­tei maimuţelor“ şi, ce este in­teresant, el e realizat în ţara cu cele mai acute contradic­ţii... Sugestivă este formula pe care o foloseşte regizorul a­­merican Ted Post pentru a-şi transmite mesajul. In cadrul unor coordonate fantastice (ne aflăm deja în anul 1995.. ) el cultivă alegoria. In această „evoluţie inversă“ în care go­rila este superioară, omul fiind aşezat pe ultima treaptă, simi­litudinile cu lumea secolului XX sînt adesea transparente: gorila-ostaş, care propovă­­duieşte ca singură posibilitate de existenţă forţa, incitînd fiinţele cu raţiune rudimentară la invazie ; cimpanzeii-sa­­vanţi, care cu un plus de gîn­­dire, prevăd dezastrul şi se o­­pun războiului , omul­ normal care este redus la neputinţă în acest univers absurd. Ast­fel incit situaţiile imaginate de realizatorii filmului au cores­pondenţe directe cu posibie e­venimente de pe Terra: exer­ciţiile militare, maimuţele hi­doase urlînd a război... Spectatorul se va întreba fi­resc, cum s-a ajuns la aceas­tă situaţie absurdă, în care ignoranţa este luată drept su­perioritate ori raţiune de a fi! Pentru acest spectator şi în primul rînd pentru cei care trebuie să vadă şi să audă, fil­mul dezvăluie tragicul „se­cret al planetei maimuţelor“ ... Acolo, în „zona interzisă" a planetei a existat civilizaţia omenească. Cineva sau cîţi­­va pe care astronauţii Taylor şi Brent îi blestemă, au aprins însă focarul şi... Civilizaţia a fost îngropată, evoluţia specii­lor s-a răsturnat, în favoarea iraţionalului!... Şi tocmai prin această atmosferă stranie, cu ruine de viaţă înmormînată, filmul spune un categoric „nu“ chiar şi voalat de alegorie, ca­re se întregeşte prin apariţia altor fiinţe, mult „superioare“ omului, care se roagă unui dumnezeu tehnic : bomba a­­tomică... Sub măştile lor în­gheţate se ascund cranii cu piele smulsă de radiaţiile pri­mului dezastru. Ei semnifică naţiunea superioară . Se „roa­gă“ bombei atomice... Şi lup­ta din final, dintre gorile şi a­­ceşti nebuni rafinaţi, repre­zintă, în fond, lupta dintre ig­noranţă şi geniul răului. Iar gestul omului, care declanşea­ză el însuşi explozia atomică, simbolizează dorinţa acestuia de a stinge definitiv răul (ur­­mînd „legea“ alegoriei — răul actual), sursa atîtor sumbre presimţiri... Aceasta pentru ca Terra se­colului XX să nu devină o planetă moartă, poate satelitul unei alte planete din milioa­nele de galaxii!... DAN GIUREA „Secretul maimuțelor“ -9 avertisment cinematografic PENTRU MICII SPECTATORI ! După reuşitul spectacol cu piesa „Unchiul Temistocle“ de Tudor Muşatescu, formaţia de teatru a Liceului de cul­tură generală din întorsura Buzăului, pregăteşte sub în­drumarea profesorului-regizor Oliviu Bobeş — pentru micii spectatori — lucrările dramatice „Foişorul“ de Alexandru Adrian şi „Băiatul cu chitara“ de Alecu Popovici. Printre elevii care participă în mod frecvent, cu entuziasm la re­petiţii amintim pe Tiberiu Modroiu, Elena Tohăneanu, Daniela Mihai, Adrian Pătrunjel, Carol Petrie, Mariana Popica, Constantin Cristea, Cornel Crăciun ş.a. (I.N.). „VIAŢA“ desen de CAROL DENEŞ CUVÎNTUL NOU Librarul , va recomandă EDITURA POLITICA: Mircea Sîntimbreanu — „SA STAM DE VORBA FARA CATALOG !“ Volumul a apărut iniţial în a­­nul 1967, iar acum, ca urmare a solicitărilor stăruitoare ale u­­nor cadre didactice, instruc­tori, pionieri şi părinţi, se reeditează într-o formă revă­zută. La prima ediţie lucra­rea s-a epuizat într-un timp record. Autorul tratează în volum, într-un stil remarcabil, prin-­­ cipalele aspecte ale vieţii pio-­­ nierilor şi şcolarilor : învăţă­tura, răspunderea pentru în­deplinirea îndatoririlor pio­niereşti, cinstea, onoarea, cu­rajul, demnitatea în relaţiile colegiale, voinţa, autodiscipli­­na, respectul faţă de părinţi şi profesori, preocuparea pen­tru alegerea unei profesiuni etc. Bogat ilustrată de Iurie Darie, cartea se adresează su­telor de mii de pionieri, pre­cum şi tuturor celor ce se ocupă de educaţia lor. Costin Murgescu — „ECHI­PA DE CONDUCERE ÎN UNI­TĂŢILE ECONOMICE“. Eseuri despre munca şi conducerea colectivă. Autorul, actualmente direc­torul Institutului pentru stu­dierea conjuncturii economice internaţionale şi vicepreşe­dinte al Asociaţiei române de marketing, adună în lucra­re reflecţiile şi observaţiile sale asupra experienţei româ­neşti de trecere de la perfec­ţionarea metodei muncii în co­mun la instituţionalizarea conducerii colective în care se oglindeşte mai consecvent natura socialistă a întreprin­derilor, dubla calitate a celor ce lucrează în cadrul lor — proprietari ai tuturor mijloa­celor de producţie şi produ­cători ai întregii avuţii naţio­nale, caracterul puterii de stat şi al întregii orînduiri socialiste. Autorul reliefează nu nu­mai considerente de eficien­ţă economică ce au dus la a­­ceastă instituţionalizare, dar şi cerinţele de transformare a muncii în bucurie a crea­ţiei conştiente, de punere în valoare a energiei şi capaci­tăţii creatoare a fiecărui membru al societăţii. Recent, tovarăşul Nicolae Ceauşescu insista asupra ce­rinţei de a se trata probleme­le de organizare ale econo­miei ca probleme teoretice şi ideologice, subliniind totoda­tă importanţa participării tot mai active a clasei muncitoa­re şi a întregului popor la conducerea societăţii „deoare­ce numai astfel democraţia socialistă se va afirma drept cea mai avansată democraţie din lume“. In lumina acestor gînduri au fost scrise paginile acestei cărţi. I. FLOREA István Tibor, cel mai bun tenismen Pe Szabó Ludovic, antrenorul centrului de tenis pentru copii din localitate, l-am găsit în sala de şedinţe a Consiliului judeţean pentru educaţie fizică şi sport unde analiza comportarea tenis­­menilor la campionatul republi­can al centrelor de copii de la O­­radea, care a avut loc între 6—12 septembrie. Am avut o scurtă convorbire pe această temă. — Deşi vă ocupaţi de o perioa­dă scurtă de acest resort, aţi ob­ţinut totuşi rezultate bune, după cum am citit şi în presa de spe­cialitate. Ce ne puteţi spune în a­­cest sens ? — După un an şi jumătate de activitate la secţia de copii, am participat la patru con­cursuri unde am obţinut re­zultate foarte bune. Amin­tesc­ că la campionatul republi­can desfăşurat la Bucureşti, am o­­cupat locul III, la Oradea în ca­drul „Cupei Dr. Petru Groza“ lo­cul II (prin István Tibor), iar a­­cum, la campionatul centrelor de copii de la Oradea unde au par­ticipat echipele de copii reprezen­tînd 20 de oraşe cu vechi tradi­ţii în tenis, ca Arad, Brăila, Constanţa, Deva, Iaşi, Hunedoa­ra, Oradea şi altele, oraşul nostru, reprezentat de echipa de copii a Asociaţiei sportive „Sanitarul“ a avut o comportare bună. In cadrul acestui campionat s-au desfăşurat trei probe­­ la catego­ria copii 8—10 ani, 11—12 ani, şi 13—14 ani. — Rezultatele ? — La campionatul centrelor de copii unde au participat peste 170 de copii, la categoria 8—10 ani, titlul de campion al ţării pe acest an a revenit lui István Tibor, elev în clasa a IV-a A, de la Li­ceul nr. 1 din localitate, fapt pen­tru care a­ fost inclus în lotul na­ţional, fiind chemat pentru anul viitor la un cantonament de două luni. Alături de el s-a evidenţiat e­­levul Cziko Árpád, din clasa a V-a a Liceului nr. 1, care a ocu­pat, tot în acest campionat, locul IV (categoria 11—12 ani) şi jucă­torul Nemes Páll, elev, (locul V). După părerea mea, ca antre­nor, rezultatele obţinute sunt foar­te bune, centrul nostru fiind în­fiinţat abia în anul trecut. Ţin să mulţumesc atît părinţilor, condu­cerii Asociaţiei sportive „Sanita­rul“ cît şi Consiliului judeţean pentru cultură fizică şi sport pen­tru sprijinul acordat. — Pentru viitor ce planuri veţi ? — Vom continua în acelaşi ritm, cu aceeaşi seriozitate, antrenamentele pentru ca şi în anul viitor rezultatele să fie tot atît de frumoase. Anul 1972, va fi un an greu privind re­zultatele, atît la concursul indi­vidual cît şi la campionatul pe echipe, datorită faptului, că ju­­cătorii-copii sunt într-o perioadă cînd trec de la o categorie infe­rioară la una superioară, unde concurenţa este şi mai mare. Spe­răm totuşi să avem o comportare care să onoreze judeţul nostru şi în această ramură sportivă. GH. BRÅILEANU Baschet Ştiinţa Sf. Gheorghe — Voinţa Tîrgu Mureş 29—65 (11-26) Baschetbalistele de la Ştiinţa n-au mai fost în vervă ca un me­ciul cu Rapid Deva. Ele întîlneau pe fruntaşa clasamentului, echipă cu un bogat palmares. Mureşen­­cele s-au impus chiar din primele minute de joc, printr-o bună comportare a întregii echipe. Oas­petele au dominat printr-un joc tehnic şi individual foarte bun, la care s-a mai adăugat şi o exce­lentă condiţie fizică. In plus, ele au în jucătoarea Opriciu (selec­ţionată în,,, echipa, naţională) o bună coordonatoare şi realizatoa­re, care a pus coechipierele în multiple situaţii de a marca. Victoria mureşencelor nu ne surprinde. Ea este perfect expli­cabilă prin buna comportare şi prin ... scor. Principalele realizatoare­­ Mol­nár (9 p. accidentată în repriza a II-a), Reb­i (6 p.) Berszan (4 p.) Mark (4 p.) pentru gazde şi Opriciu (11 p.) Lukacs (13 p.) Farkas (10 p.) Novak (9 p.) Papp (10 p.) pentru oaspete. Arbitrii Ştefan Palici şi Mircea Măieran din Braşov, au condus foarte bine formaţiile: Ştiinţa (an­trenor Vancsa Albert): Rethi, Ber­szan, Molnár, Biro, Daczo, Mar, Iuga, Kiss, Iuhos, Mark, Miklós, Balazs şi Voinţa Tîrgu Mureş: (antrenor Ladislau Gruber), O­­priciu, Farkas, Abraham, Papp, Novak, Szakács, Brassay, E. An­tal, Magyari, Lukács, Brassai B. GH. BRIOTA Echipa, de lupte libere a Asociaţiei sportive „Autosport" Sfîntu Gheorghe care a reuşit performan­ţa promovării în categoria A. Foto : G. BORTNYIK In urma întîlnirii redactorilor ziarului „Cuvîntul nou“ cu citi­torii de la Cooperativa meşteşu­gărească „Avîntul“—Covasna, răs­pundem întrebărilor puse de aceştia­­ Zonda Eugenia şi Maria T. — Covasna. Conform H.C.M. nr. 1356/22 iunie 1968, art. 1 lit. a, ajutoarele materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat pentru incapacitate de muncă determi­nată de boală sau accident, se stabilesc astfel : — pînă la 2 ani vechime ne­întreruptă în muncă — 50 la sută din salariul tarifar lunar ; — de la 2—5 ani vechime ne­întreruptă în muncă — 65 la sută din salariul tarifar lunar ; — de la 5—8 ani vechime ne­întreruptă în muncă — 75 la sută din salariul tarifar lunar ; — peste 8 ani vechime neîn­treruptă în muncă — 85 la sută din salariul tarifar lunar ; Conform aceluiași act norma­tiv, art. 1 lit. e, pentru sarcină și lehuzie concediul de boală se calculează astfel­­ — 85 la sută pentru angajatele cu o vechime neîntreruptă în muncă de peste 12 luni; Poșta juridică — 65 la sută pentru angajatele cu o vechime neîntreruptă în muncă de 6—12 luni ; — 50 la sută pentru angajatele cu o vechime neîntreruptă în muncă pînă la 6 luni; — 94 la sută pentru angajatele ce nasc al treilea copil şi următo­rii indiferent de vechimea neîn­treruptă în muncă. Bede Tibor — Covasna. Acţiu­nea înaintată Tribunalului jude­ţean Covasna a fost respinsă. Hotărîrea este definitivă şi poate fi atacată numai pe calea recur­sului extraordinar. Gheorghe L.­­ Covasna. In conformitate cu art. 35 din Legea pensiilor nr. 27/1966, angajaţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea unei pensii şi sunt lip­siţi de mijloace proprii de exis­tenţă au dreptul la ajutor social ce se plăteşte din fondul de asi­gurări sociale de stat, dacă se în­cadrează în una din următoarele situaţii : bărbaţii în vîrstă de 62 de ani şi femeile în vîrstă de 57 de ani şi au o vechime de cel pu­ţin 5 ani efectiv lucraţi. Deci, nu puteţi pretinde ajutor social pînă la împlinirea vîrstei de 57 de ani. IOAN LASCU, procuror Comisiile de judecată, organe obşteşti de influenţare şi jurisdicţie—un loc pentru reclamaţii plăsmuite Cunoscut şi apreciat ca im­portant, rolul comisiilor de ju­decată — organe obşteşti de in­fluenţare şi jurisdicţie — sporeşte în etapa actuală corespunzător tendinţei generale de perfecţio­nare a activităţii întregii socie­tăţi. Contribuind la creşterea rolului opiniei publice în com­baterea abaterilor de la norme­le de convieţuire socialistă, prin activitatea desfăşurată, comisia de judecată de pe lîngă Consiliul popular al comunei Dobîrlău, a reuşit într-o bună măsură să-şi ducă la îndeplinire sarcinile ce i-au revenit. Ceea ce dorim de fapt, este relevarea unui aspect deloc de neglijat, al modului cum înţeleg unii cetăţeni rolul comisiilor de judecată şi de aici a consecinţe­lor negative pe care le generează această „înţelegere“. Acest as­pect se evidenţiază la o cît de sumară cercetare a dosarelor re­zolvate sau în curs de rezolvare. Concret, ne vom referi la con­cepţia greşită, la optica deforma­tă pe care „o posedă“ unii ce­tăţeni ai comunei şi care creea­ză dificultăţi în munca acestui organ. Din cele 76 de „cazuri“ rezolva­te de la începutul anului pînă în prezent (cifra este semnifica­tivă într-un anume sens) nu pu­ţine sînt acelea care pur şi sim­plu nu aveau de ce să-şi „caute" rezolvarea aici. Cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună unii cetăţeni asaltează (acesta este cuvîntul) comisia, cu reclamaţii bazate pe fapte ireale sau în cazurile mai fericite, cu probleme minore, u­­nele hilare chiar. In prima cate­gorie se înscrie plîngerea făcu­tă de Ioan Curuţ, împotriva pă­durarului Vasile Pătrunjel pe motiv că acesta din urmă i-ar fi bătut copilul, fapt verificat şi constatat ca fiind ireal. Din a doua categorie, spicuim cîteva ce ni s-au părut semni­ficative . Viorica Ganea îl chea­mă în faţa comisiei pe Ioan Ar­­cuşan cerînd nici mai mult nici mai puţin decît să i se impună acestuia „să lase şi alţi tineri să-i vină în curte pentru a sta de vorbă“, pe motiv că respec­tivul avînd „sentimente deosebi­te“ pentru ea, nu permite „acce­sul" altor eventuali pretendenți în preajma adoratei..« Elena Banciu îl reclamă pe Gheorghe Marcu pe motiv că ar fi... auzit că acesta din urmă ar fi insul­tat-o (sic !). Vasile Boroş cheamă în faţa comisiei pe Maria Beche­­teş, învinuindu-i... clinele că i-a mîncat noaptea o găină (sărma­nul cîine). Dacă ar fi să căutăm o cul­me a acestui tip de acţiuni ar trebui în mod expres să cităm plîngerea făcută de Alexandru Iacob împotriva lui Viorel Ganea pe motiv că ultimul i-a bătut noaptea în poartă şi l-a deran­jat. .. Dacă completăm, că „pî­­rîtul“ a acționat în dorința de a cere un serviciu, atunci într­­adevăr trebuie să tragem conclu­zia că e mai sănătos să sărim gardul decît să batem la poarta cuiva de teama vreunui nou Ia­cob. Limitîndu-ne numai la cele cîteva exemple, concluzia ce se desprinde e că nu toţi cunosc suficient de bine atribuţiile co­misiei de judecată sau unii (ce­ea ce e mai trist) chiar dacă le cunosc le ignoră cu bună ştiin­ţă. Urmarea firească a acestei stări de lucruri este supraaglo­merarea comisiei cu dosare ca­re-şi aşteaptă rezolvarea. Şi aici cîteva cifre vor fi, credem, concludente. (Precizăm că cifrele reprezintă numărul de cazuri re­zolvate în ziua respectivă). 16 în 19 mai 1971, 13 în 2 iunie, 15 în 4 august. Oare este posibil — o­­meneşte — ca în cele cîteva cea­suri afectate unei şedinţe să se rezolve, să zicem 16 pricini? O măsură pentru limitarea pe vii­tor a unor asemenea situaţii s-a luat. Este vorba de crearea unei filiere intermediare, în sensul că orice reclamaţie este mai în­tîi prezentată Consiliului popular Dobîrlău pentru a se stabili da­că este sau nu de competenţa comisiei. La aceasta, credem noi, s-ar mai putea adăuga, cu re­zultate sperăm bune, o mai lar­gă popularizare în rîndurile ce­tăţenilor a atribuţiilor acestei comisii şi în general a rolului său în viaţa comunei. în felul acesta s-ar putea asi­gura un climat propice, de bună înţelegere între cetăţenii comu­nei, contribuind astfel la ridi­carea satului pe acele culmi ale civilizaţiei către care năzuim cu toţii. Profesor CONSTANTIN NIŢU — Şi dacă tot n-ai nici o treabă hai la comisia de judecată, c­om găsi noi vreo pricină, pe drum ANUL IV. Nr. 500

Next