Cuvîntul Nou, martie 1973 (Anul 6, nr. 885-911)

1973-03-01 / nr. 885

Pag. 2 •;'" », 4--0 ■•. ;•' 1 Un răspuns pentru care trebuie să fie pregătit fiecare Cu câteva săptămâni în urmă a avut loc adunarea generală a oamenilor muncii de la U.E.I.L., întorsura Buzăului. Acest eveni-i­ment major din viaţa colectivu­lui de aici a constituit, ca dealt­fel pretutindeni în celelalte uni­tăţi economice ale judeţului, ca­drul propice afirmării unor va­loroase iniţiative izvorâ­te din înalta conştiinţă muncitorească, patriotică a tinerei generaţii ca­re, sub deviza „Tineretul — fac­tor activ în îndeplinirea cinci­nalului înainte de termen“, s-a angajat să aducă o contribuţie mai însemnată la realizarea a­­cestui deziderat ce călăuzeşte as­tăzi efortul de gîndire şi muncă creatoare a întregului popor. Atunci, în sfatul salariaţilor întreprinderii, uteeiştii, tinerii şi-au luat însemnate angajamen­te. Fundamentate temeinic pe a­­naliza rezultatelor obţinute pînă atunci, a resurselor existente, angajamentele celor trei brigăzi de tineret ale fabricii de lăzi, înscriu peste sarcinile unităţii un plus de 75 metri cubi lăzi, e­­chivalentul valoric fiind de 154.500 lei. Acum, la încheierea celei de-a doua luni a­ anului se constată cu satisfacţie că anga­jamentul luat atunci devine rea­litate. Cei peste 45 metri cubi lăzi obţinuţi în surta ianuarie peste sarcinile de­­ plan sunt, de­sigur, un argument convingător. Fără îndoială, acest succes apar­ţine colectivului celor trei bri­găzi. Nu este mai puţin adevă­rat însă că el se datoreşte şi muncii depuse în parte de fie­care membru al acestui colectiv. Obişnuim adeseori ca atunci cînd prezentăm realizările obţinute să ne mulţumim în a sublinia a­­partenenţa globală a lor la e­­fortul general. Am încercat de­­ această dată să pătrundem, cum s-ar spune, mai profund în re­sorturile succesului semnalat. Deşi e dificil de stabilit ce „co­tă parte“ i-ar reveni fiecărui membru al unei brigăzi în ob­ţinerea succesului colectiv, am­ încercat să aflăm pe cit posibil acest lucru tocmai pentru că în ultimă instanţă colectivul nu es­te o noţiune abstractă, ea defi­nind un ansamblu de personali­tăţi individuale care acţionează în acelaşi sens, dar fiecare în parte. Am ales, aşadar, trei u­­tecişti, doi dintre ei membri în brigada de tineret condusă de maistrul Ion Stroe, brigadă care a contribuit la depăşirea reali­zată în luna ianuarie cu ro­oc­ lăzi. Circularistul Gheorghe Mun­teanu, ţintuitoarea Paulina Mun­­tean, membră în această briga­dă, ca şi sortatorul Ion Ticuşan de la depozitul de cherestea, au încercat să ne răspundă la o în­trebare deloc uşoară. „Care este contribuţia dumneavoastră per­sonală în obţinerea succesului colectiv“ ? Să le dăm cuvîntul: Gheorghe Munteanu : „Mese­ria de circularist, fără să mini­malizez importanţa celorlalte meserii, este meseria de bază a întreprinderii. De la noi porneş­te tot fluxul de fabricaţie. Eu asigur, cu alte cuvinte, materia primă pentru celelalte operaţii. De calitatea şi cantitatea ei de­pind rezultatele celorlalţi colegi de muncă, care execută operaţii­le următoare“. Paulina Munteanu : „Intreda­­rea dumneavoastră mi se pare interesantă. De multe ori, atunci cînd la sfârşitul unei luni facem bilanţul, suntem­ tentaţi să atri­buim rezultatele obţinute în e­­gală măsură tuturor membrilor­ echipei. Uităm uneori că cole­gul „X“ are o absenţă nemoti­vată, care a produs în ziua res­pectivă greutăţi în fluxul teh­nologic, sau că „Y“ a lăsat să treacă mai departe un produs necorespunzător calitativ. Eu nu mă sfiesc, atunci cînd primesc astfel de semifabricate, să le dau înapoi pentru remedieri. Mai sînt unii care strîmbă din nas, dar încetul cu încetul trebuie să-i facem să înţeleagă că brigada nu-i o formaţie de lucru în care te ascunzi după paravanul suc­cesului colectiv. Mă simt res­ponsabilă în ceea ce fac de două ori : o dată faţă de mine şi apoi faţă de munca colegilor mei. O­­peraţia pe care o execut trebuie să nu altereze calitatea celei precedente, adică a colegului, şi nici să creeze greutăţi celui cărei urmează pe flux, în ultimă in­stanţă este o chestiune de con­ştiinţă care se traduce practic în ceea ce numim autocontrol“. Ion Ticuşan : „Operaţia de sor­tare a cherestelei în aparenţă e simplă. Cheresteaua pe care o primim de la Fabrica din Zăbră­tău se încadrează în trei catego­rii de calitate — A.B.C. Ce se poate întâmpla însă dacă aceas­tă sortare e necorespunzătoare calitativ şi dimensional? Bineîn­ţeles că survine refuzul benefi­ciarilor interni sau externi, ne­­realizarea sarcinilor de plan la producţia marfă vîndută şi în­casată. Toate acestea, înseamnă la un loc, o pată pe marca fa­bricii. Pînă acum, personal a­­cest lucru nu mi s-a întîmplat. Secretul? Stăpînirea deplină a Munteanu Paulina g ji profesiei. Succesul, desigur, es­ - te colectiv. Nici nu s-ar putea­­ altfel cînd lucrezi într-o briga- ji dă. La întrebarea cit din el a­­­­parţine fiecăruia, cifrele sunt greu­­ de precizat. Dar, există un alt răspuns pentru care trebuie să­­ fim pregătiţi: partea mea de­­ contribuţie este egală cu cea a­­l fiecărui coleg de muncă“. _____________________ *, Tineretul. — factor activ în îndeplinirea cincinalului înainte de termen Munteanu Gheorghe Ticușan Ion Pig . Ti­nara la care Vara era pe sfîrşite. Cu nos­talgia firească pe care ţi-o trezeşte despărţirea de anii de studenţie, de colegi, dar şi cu emoţia unui nou început de drum, a ieşit pe poarta In­stitutului pedagogic. Pe repar­tiţia pe care o ţinea strîns in mină, cîteva cuvinte: „Sita Buzăului, Şcoala generală Bo­­bocea“. Oameni şi locuri ne­cunoscute o aşteptau la acel început de drum. „N-am mai avut răbdare să sosească 1 septembrie, data cînd trebuia să mă prezint la catedră, şi­ am venit cu cîteva săptămîni mai devreme. Pri­mul cunoscut — primarul co­munei — tovarăşul Aurel Tu­doran. Mi-a vorbit cu multă căldură despre comună şi oa­menii ei, apoi am pornit spre şcoală ... De atunci au trecut patru ani. Astăzi, numele profesoa­rei de limbă română Filofteia Dragnea, este rostit cu respect şi dragoste de elevi, părinţi, colegi , oamenii în mijlocul cărora s-a format. „M-am integrat repede în viaţa de aici, mi-au plăcut oa­menii şi locurile, colectivul în care muncesc, plin de elan, de pasiune pentru profesie. Seara, după orele de şcoală, in casa gazdei se adună vreo 20 de femei ale satului, la cer­cul de citit pe care Tea­m aşa îi spun ele şi toţi ceilalţi oa­meni ai satului, fetei care mai păstrează încă ceva din candoarea adolescentină — îl conduce. Recenzii de cărţi, fragmente citite din zbuciu­mata istorie a vieţii Vitoriei Lipan, eroina „Baltagului“, poeziile „Luceafărului de la Ipoteşti“, trezesc în oameni sen­timente nebănuite. Satisfacţii ? Da, desigur, sînt multe , lega­te de şcoală, de locuitorii sa­tului. Cea mai mare însă a trăit-o cu doi ani în urmă cînd comuniştii au primit-o în rîndurile lor, recunos­­cîndu-i astfel virtuţile profe­sionale şi etice. Anul acesta s-ar putea spune că e un an greu pentru Tea. O aşteaptă un examen deosebit. Prima promoţie pe care a purtat-o din clasa a V-a va părăsi nu peste mult timp băncile şco­lii. Sunt oare pregătiţi cei 16 elevi ai clasei a VIII-a, a că­rei dirigintă este ea, Dragnea Filofteia, să pornească mai de­parte, să-şi croiască un drum drept, cinstit în viaţă ? Răs­punsul nu poate fi decit unul, unul singur : da, sunt ! Rezul­tatele obţinute pînă acum, în­tăresc această afirmaţie. Si­tuaţia şcolară a clasei pe care a îndrumat-o timp de patru ani profesoara de limbă ro­mână, n-a înregistrat nici un elev repetent, iar de doi ani şi cuvîntul corigent a fost scos din ,,circulaţie“. Explicaţia e simplă şi ne-a fost dată de tînăra profesoa­ră : „Mă simt apropiată de virsta acestor copii şi-mi a­­mintesc de fiecare dată că şi eu am fost elevă. Niciodată relaţiile dintre mine şi ei n-au avut nici măcar o undă de rigiditate, l-am obişnuit să-mi spună toate păsurile şi in mă­sura în care am putut, i-am ajutat întotdeauna. Am mun­cit aşa, cu conştiinţa mereu trează că profesorul este un al doilea părinte, că de felul in care pregătim şi modelăm noi caracterul copiilor, de cunoş­tinţele pe care le transmitem, va depinde comportarea lor viitoare. Şi această atitudine, această comportare nu poate fi decât una singură, de dra­goste pentru muncă, ţară şi oamenii în mijlocul cărora trăiesc.“ rânduri și fapte Pagină realizată de AUREL GOLCIU CUVÎNTUl NOU Toate rîurile ţării Sînt mîndria noastră Adunate-n apa mării Către zarea-albastră Rîurile noastre toate Murmură sub stele Prin cîmpiile bogate Ale ţării mele a literară a tinerilor RIURILE frîuri, rîuri, apă vie Braţ de braţ vă leagă Duceţi înspre fericire Ţara noastră dragă. MARIANA CIUBUCA, cl. a VIII-a B — Liceul întorsura Buzăului DIMINEAŢA Aştept ca ora să-mi bată în fereastră Cu străluciri de-amiază şi zvon de clopoţei Se-aude-n depărtare un murmur de speranţă Şi parcă văd atomul cum se preface-n roi. Ascultătoarea mea lăută mi-acoperă suflarea Pecetluindu-mă cu zarea şi cu marea Te ştiu, te-aud, te laud în cint Cu tine regăsesc poieni de feerie Şi-n inimă-mi se zbate aceeaşi melodie. Prof. DRAGNEA FILOFTEIA, Sc. generală Bobocea Gospodarii Sitei Buzăului Acţiunile de muncă patriotică iniţiate şi desfăşurate în anul trecut de tinerii din Sita Buzău­lui şi satele aparţinătoare, sub îndrumarea Comitetului comunal U.T.C., au înscris în bilanţul ac­tivităţilor acestei organizaţii, o serie de succese ce confirmă spi­ritul gospodăresc, grija pentru bunul mers al obştei. Cele a­­proape 600 zile lucrate la între­ţinerea pepinierei din Zăbrătău, ca şi cele 7 hectare de păşune curăţate, plantarea a 3 hectare de pădure, amenajarea, tot la Zăbrătău, a unui teren de tenis de cîmp bituminizat şi a unuia de handbal, mare parte din lucră­rile executate la construirea Că­minului cultural din Sita Bu­zăului, stau desigur mărturie a­­cestui lucru. Şi, pentru a nu dez­minţi renumele de gospodari pe care şi l-au cîştigat prin aceste acţiuni, anul acesta alte fapte a­­semănătoare se vor adăuga celor de pînă acum. De fapt, ele au şi început să fie înregistrate în ciuda sezonului rece. Astfel, ute­eiştii din­ Crumernic şi ceilalţi tineri ai satului, au participat, a­­lături de cei vîrstnici, la îm­­prăştierea a trei tone de îngră­şăminte chimice pe păşunea co­munală. — Pe Viorica Popica o cunosc din clasa I; sintem­ prietene foar­te bune atît la şcoală cit şi-n a­­fara şcolii. Am concurat mereu de-a lungul anilor pentru pre­miu, dar niciodată n-am fost in­vidioasă, cînd doar cîteva sutimi ne despărţeau pentru că bunăta­tea şi spiritul ei de colegialitate te împiedicau să nutreşti un a­­semenea sentiment... — O cunosc, de asemenea, de opt ani, de cînd sîntem colege; am activat împreună în organi­zaţia de pionieri, am participat la cor, la echipa de dansuri. Ne-am împăcat întotdeauna foar­te bine. Dealtfel, cu Viorica nu poţi să fii supărată niciodată, fe­lul ei de-a fi te face să-i cauţi mereu prezenţa. Aşa începeau cele două reco­mandări ale elevei mai sus a­­mintite, la primirea în rîndurile U.T.C., recomandări făcute de două din colegele ei de clasă: Anişoara Lupoi şi Felicia Po­pica. S-o cunoaştem şi noi mai în­­îndată ce primăvara îşi va face simţită prezenţa, ne-a măr­turisit secretarul Comitetului co­munal U.T.C. Sita Buzăului, to­varăşul Ştefan Bokor, uteriştii din centrul de comună şi din sa­tul­ Ciumelnic, împreună cu cei­lalţi tineri, vor începe amenaja­de aproape. Viorica Popica este elevă în clasa a VIII-a la Şcoa­la generală din Brădet. Din cla­sa I, fotografia ei a fost o per­manenţă la tabloul de onoare. Datorită activităţii depuse în ca­drul organizaţiei de pionieri a Recomandarea şcolii, începînd cu clasa a V-a a fost aleasă comandanta unită­ţii. La începutul acestui an şco­lar s-a despărţit cu greu de cra­vata roşie, de ceilalţi pionieri, cu care, timp de trei ani a or­ganizat atîtea acţiuni interesante. Am ascultat şi părerea tovară­şei diriginte — profesoara Elisa­­beta Mărgineanu . — E o fată multilaterală. La învăţătură, la toate obiectele a­­re numai medii de 10, e o bună rea a două baze sportive - un teren de fotbal şi unul de hartd­­bal — şi a unei piste de popice, iar cei din Bobocea şi Zăbrătău îşi vor aduce contribuţia la con­struirea a două săli de clasă şi a unui atelier şcolar. Vom cură­ţa, de asemenea, o suprafaţă de peste 20­ hectare de păşuni, iar pe terenurile supuse eroziunii vom planta salcîmi. In Crasna şi Zăbrătău ne-am propus să de­frişăm 90 hectare de păşuni“, recitatoare, dansatoare, cîntărea­­ţă, sportivă, tot ce vrei. — Cum credeţi că reuşeşte în toate? — In clasă e atentă şi activă la toate orele. Unde nu înţelege, sau are vreo neclaritate, întrea­bă, cere lămuriri, face legătură cu noţiunile anterior cunoscu­te. Deci, la ea totul are o înlăn­ţuire logică, învaţă judecind, a­­daptînd. — Peste puţin timp vei termi­na clasa a VIII-a, e un nou pas pe care trebuie să-1 faci în via­ţă. Notele-mi spun că te pre­găteşti. Ţi-ai ales profesia? — învăţătoare. Voi da admi­terea la un liceu pedagogic. — îţi place şi româna şi spor­tul şi matematica şi muzica. In general, îţi plac toate obiec­tele? — E firesc, o învăţătoare tre­buie să ştie să predea, la fel de bine, toate aceste materii... VASILE VEREGUŢ, Subredacţia întorsura Buzăului #1 Festivitatea primirii de noi membri in U.T.C. la Şcoala generală din Brădet Acolo sus la Zăbrătău, în­tre culmile acoperite de albul imaculat al unei ierni care pînă mai ieri se încăpăţînase să nu sosească, s-au adunat cu timpul o mină de case de oa­meni gospodari, o fabrică în care rotunjimile lemnului, cu­nosc începuturile altei vîrste hărăzite de om într-o lungă metamorfoză şi o şcoală în care clinchetul cristalin al clopoţelului cheamă o vîrstă să-şi împlinească drumul spre mîine, o vîrstă care trezeşte în fiecare din noi nostalgia amintirilor — pionieria. O su­tă de cravate roşii în adierea vîntului ce stârneşte cîntecul brazilor, o sută de cravate ro­şii aleargă pe coridoare spre bucuria recreaţiei şi­ apoi din nou cu obrajii îmbujoraţi de aerul aspru, sănătos al mun­ţilor, se aşază în băncile ca­re pentru noi, cei trecuţi în altă vîrstă, au rămas locuri de răgaz ale gîndurilor. Anii pionieriei, anii în care grija pentru lumina slovei se împleteşte firesc cu cântecul, cu joaca, cu este alte minuna­te activităţi pe care jurnalul detaşamentului, al unităţii le cuprinde în filele sale, tot atîtea prilejuri de bucurie şi mîndrie atunci cind­ pionierii Zăbrătăului îl răsfoiesc. Im­presii din drumeţiile cercu­lui de turism, succesele an­samblului coral (care tocmai se pregătea pentru concursul pionierilor şi şcolarilor, faza pe zonă), audiţii muzicale, ore de neuitat petrecute in lumea miraculoasă a­­ basmelor. Pe unul din coridoarele şcolii o hartă realizată de membrii cercului de filatelie, atrage a­­tenţia prin ingeniozitatea cu ca­re a fost alcătuită. Fiecare judeţ al ţării este reprezentat de mărci poştale ce semnifi­că specificul industrial, portul popular, frumuseţile naturii. Un minunat material didac­tic al cărui caracter intuitiv este evident. Dar cea mai ma­re mîndrie a purtătorilor cra­vatelor roşii din Zăbrătău, este, fără doar şi poate, Mu­zeul satului. Deşi ideea de constituire a lui a aparţinut ce­lor din cercul de folclor, con­dus de profesoara de limbă română Maria Purtică, cu tim­pul numărul donatorilor a de- O SUTĂ DE CRAVATE ROŞI păşit pe cel al membrilor cercului. A început o eferves­centă activitate de colecţiona­re a unora dintre cele mai reprezentative piese ale por­tului popular, unelte cu care bunicii practicau meşteşugu­rile transmise din tată-n fiu, din vremuri pe care astăzi e greu să le mai numeşti în ani. O roată de tors şi una de fă­cut fire, două costume naţio­nale cusute in muşte şi paete, scaune scobite în lemn, şter­gare cu motive populare na­ţionale, un căuş de zer în­crustat şi cîte alte zeci şi zeci de obiecte descoperite prin po­durile caselor ori prin şuri, curăţate şi reconstituite pot fi văzute astăzi in acest muzeu. Călătorului care a poposit prin Zăbrătău şi ar dori să-şi fa­că o imagine completă de­spre istoria acestor locuri, de­spre oamenii lor, muzeul în­jghebat din truda şi dragostea purtătorilor cravatelor roşii, pentru tezaurul folcloric al zăbrătăuanilor, i-ar fi de­ ma­re folos. Relu Bularca, Doina Olteanu, Culiţă Lupşa, Găitan Petre, sunt numai câţiva din fonda­torii lui. Despre activitatea celor o sută de cravate roşii din Ză­brătău s-ar mai putea scrie desigur multe, ca şi despre planurile lor de viitor: or­ganizarea unui concurs de schi, dotat cu „Cupa Zăbrătă­ului“, ca şi a unuia de săniu­ţe la care vor invita pe cole­gii lor din Ciumernic, Sita Bu­zăului, Bobocea şi Crasna, programul pe care-l pregă­tesc pentru mamele lor, în cinstea „Zilei de 8 martie“, şi eite alte ginduri, care cu si­guranţă vor fi in curînd tre­cute in jurnalul unităţii la capitolul realizări. Acolo sus, la Zăbrătău, in­tre culmile acoperite de albul imaculat al unei ierni care pînă mai ieri se încăpăţînase să nu sosească, acolo unde s-au adunat cu timpul o mină de case de oameni gospodari, o fabrică în care rotunjimile lemnului vremuit cunosc în­ceputul unei lungi metamor­foze hărăzite de om, paşii m-au purtat pe coridoarele li­nei şcoli in care clinchetul cristalin al clopoţelului chea­mă o vîrstă să-şi împlinească drumul spre mîine . .. ANUL VI. NIr. 883 PATRIA MEA ! Am avut ocazia să fac excursii peste hotare, să cunosc noi oameni, noi obiceiuri. Oricît de bine m-am simţit în aceste ţări, aşteptam cu multă nerăbdare să mă reîntorc acasă, să-mi revăd patria, minunatele col­ţuri din natură pe care aceas­ta ni le oferă. M-am născut în aceste ţi­nuturi pitoreşti şi nu mă voi putea niciodată despărţi­ de ele. Să pornim într-o călătorie imaginară prin ţară, de­­ la munte spre mare. Munţii, a­­ceşti giganţi împietriţi, a că­ror creştere sunt veşnic aco­perite cu o diademă de nea, iar deasupra lor soarele, cu cercul lui auriu, străluceşte ca o aureolă. Dar, iată, în preajma noastră se întinde o pădure deasă de brazi, iar mai jos alta, de foioase. Pă­trundem în această pădure. La intrare, stau doi brazi falnici, asemenea unor oşteni la por­ţile unei cetăţi. De prin tufi­şuri sosesc să ne spună un bun venit in această împărăţie de basm iepuraşii, veveriţele şi toţi cîntăreţii pădurii. Inain­­tind spre centru poate ne vom întîlni cu Lizuca, care împreună cu clinele ei, Pa­­trocle, caută casa bunilor ei bunici. Dar, să ne despărţim de această împărăţie de smarald şi să plecăm mai departe, căci avem multe locuri încă de vă­zut. In faţa noastră strălu­ceşte în bătaia soarelui parcă o mare aurie. Sînt holdele de grîu, care se leagănă lin, iar printre spice strălucesc ma­cii roşii ca para focului. Cit de bogată eşti, patria mea! Cu păduri răcoroase, holde de grîu, de porumb, iar pe Valea Prahovei apar păduri de son­de. Apele, ca nişte fire ar­gintii de beteală, străbat ţara şi, captate în hidrocentrale, ne dau lumina. Mergind cu o viteză uimitoare, ca vîntul şi ca gîndul, am ajuns şi pe malul mării. Litoralul românesc atrage an de an mii de turişti străini care ne vizitează ţara. Privind de sus noile staţiuni ale litoralului: Olimp, Jupi­ter, Venus, Neptun le poţi a­­semui cu un şirag de perle aruncat pe malul mării, toate fiind construite într-un stil arhitectural modern. Marea, ca o imensitate albastră, se întinde la marginea ţării, iar deasupra­­ ei, pescăruşii zboa­ră în apropierea ţărmului, pentru a da veste marinari­lor că se apropie o ţară minu­nată, pentru a le ura un bun venit. Cit de repede a trecut tim­pul în compania acestor fru­museţi, şi călătoria noastră a luat sfîrşit! MONICA ŞERBAN, elevă în clasa a Vl-a a Liceului Nr. 2. — Sfîntu Gheorghe .. .ŞI UŞA CAMEREI NU S-A MAI DESCHIS. .. Pe covorul înflorat, cuburile se răspîndiseră cu zgomote înfun­date. Mai înainte, alcătuiseră un castel, exact aşa cum îl văzuse în cărţile cu poveşti. Mina băieţelului încerca să le aşeze din nou unul peste altul. — Mămico, hai mai fă-mi un castel, aşa cum știi tu !. .. ... Pe covorul înflorat începură să se înalţe „zidurile“ unui alt castel. Risete, strigăte de bucurie. Mama zîmbea. ... Deodată uşa camerei se deschise încet. — V-am prins. Ce faceţi aici ? . .. — Uite, tăticule, ce castel am ! Iţi place ? — E grozav. Dar parcă îi mai trebuie un turn, acolo în colţul din dreapta. Nu ? ... In cameră era cald, bine. Băiatul adormise. Un zîmbet îi înflorise în colţul gurii. Visa. .. .Timpul trecea pe nesimţite... Şi într-o zi uşa camerei nu se mai deschise încetişor. Cel care le „tulbura“ jocul nu mai ve­nea ... Plecase, uitînd căldura camerei, bucuria şi dragostea co­pilului, a soţiei. Plecase fără să spună un cuvînt. Ca un laş. Întrebările băieţelului rămăseseră fără răspuns. Zîmbetul ma­mei dispăruse,... colţul din dreapta al castelului rămăsese fă­ră turn. Despre cel care trebuia să-l pună nu mai știau nimic. întreba­se mama în stingă și-n dreapta. Zadarnic. De la serviciul lui, i se spusese că plecase. Unde ? încotro ? După un timp aflară că luc­­ra într-un oraș la zeci și zeci de kilometri de ei. L-au chemat la telefon... „Nu vreau să mai aud de voi“ și trînti receptorul în furcă. Greutăţile începură să-şi facă loc. Copilul crescuse, avea ne­voie de multe. Acum mergea şi la şcoală. Dar cel mai mult îi lip­sea dragostea tatălui, căldura lui. Il cheamară din nou. De data aceasta la tribunal. Se purta ca un străin. Acceptă cu greutate să plătească întreţinerea copilu­lui. De ce ? Era doar obligaţia, datoria lui; era băiatul lui. .. . Promisiunea rămăsese doar promisiune. Banii nu fuseseră trimişi. Părăsise şi acel loc de muncă numai pentru a i se pierde urma. ... In zadar... Acum stătea în faţa instanţei, a familiei sale. Era la fel de străin cu ei... Primise pedeapsa cu capul plecat. — Mamă, uite, acolo e tata ... — Da, acolo e tata... Şi printre pleoape i se furişă o lacri­mă. Ce infracţiune a săvîrşit şi în cadrul cărui articol se încadrea­ză ? Bibliografie :Codul penal. Cupon de participare Numele Profesia 8 Adresa

Next