Cuvîntul Nou, noiembrie 1980 (Anul 13, nr. 2731-2755)
1980-11-01 / nr. 2731
ANUL XIII, Nr. 2731 Festivalul naţional „Cîntarea României“ CALITATE ŞI EFICIENŢĂ Faza orăşenească a actualei ediţii • Festivalului naţional „Cîntarea României“ a debutat, recent, la Sfîntu Gheorghe sub bune auspicii, prin spectacolul prezentat de artiştii amatori ai întreprinderii textile „Oltul". Cu un repertoriu nou, ancorat mult mai mult in viaţa şi preocupările colectivului de muncă al acestei unităţi economice, concretizat în textele brigăzii artistice ale formaţiei de estradă, spectacolul a cîştigat un conţinut, a reuşit să capteze atenţia şi interesul publicului, cei prezenţi în sala clubului „Gheorghe Doja" din localitate, avind cuvinte de laudă despre tematica abordată, pentru evoluţia artiştilor pe scenă. Exemplul dat, şi nu este singular, vine să sublinieze o idee mai veche, dar mereu actuală, aceea a calităţii programelor artistice. De ce o readucem în discuţie ? In această perioadă, după cum se ştie, vor avea loc şi în alte oraşe şi în comune spectacole, activităţi cultural-educative în cadrul fazei orăşeneşti şi intercooperatiste a Festivalului naţional „Cîntarea României". Toate acestea trebuie să răspundă exigenţelor, adică să se constituie in adevărate puncte de referinţă in ceea ce priveşte calitatea, puterea lor de influenţare a conştiinţei. Spunem aceasta deoarece şi acum mai există localităţi, unităţi economice şi instituţii unde nu s-a creat cadrul propice necesar desfăşurării unei activităţi educative care să poarte însemnele înaltei calităţi. Mai exact, nu se recurs la împrospătarea, actualizarea repertoriului formaţiunilor, la promovarea acelor genuri artistice cu valenţe educative sporite — brigadă artistică, montaj literar, dans tematic, teatru scurt şa. .nu s-a respectat graficul de repetiţii, fapt pentru care nici nu s-au prezentat spectacole, sau dacă au fost prezentate nu s-au ridicat la cotele exigenţelor. Am aminti aici unele formaţii artistice de la I.M.A.S.A., I.A.M.E., de la multe cămine culturale, precum şi unele unităţi economice din Tîrgu Secuiesc, Covasna. Este drept, timpul care a mai rămas pină la declanşarea în tot judeţul a fazei superioare din cadrul festivalului, dar folosit la maximum, cu eficienţă de factorii educativi, poate să determine un salt valoric în privinţa repertoriului, a interpretării artistice, dat fiind faptul că există condiţii materiale corespunzătoare unei activităţi cultural-artistice bogate şi de inuit nivel. IOAN NEGULICI Pumnul şi palma, intîio scriere romanescă a autorului Razei de cobalt şi Biletului la control, aminteşte de poetul şi eseistul remarcabil din acelea. Primul e prezent, cred, prin subiectivism, înţeles in general ca interpretare, dar şi ca disproporţionare a reprezentării, în fine prin asprimea sub care traduce, pe o partitură totuşi interioară, realitatea. Eseistul, mai uşor de pănuit, rezidă în ideistică, tema romanului recent pare a se fi dezvoltat sub privirea ideologului, pregătit mai mult să mediteze la o realitate ce i s-a oferit, spre a o filtra prin sita necesităţii politice, intr-un cuvînt, a opţiunii, iar nu să înregistreze şi producă imaginativ faptele. De aici, prin urmare, şi însuşirile ce vor caracteriza, mai încolo, chipurile personajelor (activiştii Manole Suru şi Vladimir Cernea), tema romanuluipolitică, întrucit reflectă o practică aferentă, trăgînd de ea concluzii doctrinare, însă şi morale), naraţiunea ca atac. Aceasta din urmă, începută memorabil încă din Prolog (să nu uităm că el precede întreaga lucrare, iar nu numai volumul I, care ni s-a dat, o dimineaţă înşelătoare), e întreruptă pe latura epică, m afora albiei ei vădindu-se tocmai polemica de idei, dezbaterea analitică, disputa între protagonişti. Dealtfel, aici găsim şi punctele tari ale cărţii. Formarea ca activişti politici, într-o şcoală superioară de partid, a lui Manole Suru şi Vladimir Cernea nu e altceva decit un mod de a vorbi, cu mijloacele literaturii, despre formarea unor conştiinţe politice, prinse, acestea, totdeauna in proces, adică în acţiune Nu sunt ocolite, se înţelege nici traumele în viaţa afectivă, intimă, ori pe planul convingerilor teoretice. Multe din acestea le apar celor doi, cind nu doar ca ştirbiri ale personalităţii lor morale — vezi şedinţa de excludere înscenată lui Vladimir Cernea-, atunci ca (în ocazii mai grave, cruciale), compromisuri ce ar apăsa pe autoritatea regimului socialist, ai cărui oşteni sînt, dintr-o adîncă şi invulnerabilă convingere. Tocmai de aceea, reanatizarea aces-DUMITRU POPESCU: '«Pumnul și pal mia a* tor momente, cu un ochi lucid, trecut prin focul purificator al practicii, analiză reluată nu fără luptă, uneori doar lăuntrică, altădată sub forma dialogului inflamat, între ei sau cu factorii de răspundere de atunci, semnifică însă, mereu, un salt în conştiinţa eroilor, smulgerea acesteia din tihna dogmatică şi pătrunderea într-un alt cerc de vârstă, deopotrivă mai proaspătă şi mai matură, un ciclu deci al calităţii. Fiind un roman al timpului conştiinţei (cu ciclurile ei). Pumnul şi palma nu e mai puţin, aşa cum ziceam, o carte politică; este, mai exact, una de acest fel. Căci, dacă problemele dezbătute sunt, iată, cele ale adevărului istoric, e drept să repetăm că acesta nu e nemijlocit reproductibil, dar e un produs al activităţii spirituale conştiente, adică operative ideologiceşte. Adevărul istoric e, astfel, adevărul conştiinţei ce şi-l asumă , validitatea lui politică apare şi devine pe măsură ce este apropiat de o conştiinţă aflată, ca, în devenire politică. Aceasta este experienţa pe care o realizează cei doi eroi ai romanului lui Dumitru Popescu şi, in acelaşi timp, experienţa de la care se reclamă autorul însuşi, ca participant la realitatea despre care mărturiseşte şi, nu în ultimul rînd, ca făuritor, totuşi, al aceleia, acum într-un spaţiu şi o lume impainate, cu alte cuvinte aparţinînd net literaturi. A.I. BRUMARU Ciclul TABLOURI MUZICALE, manifestare culturalartisticâ găzduită de Galeriile de artă din Sfîntu Gheorghe, a fost inaugurat, in această săptămină, cu un medalion J. BRAHMS, la realizarea căruia şi-au dat concursul artişti din Braşov şi Cluj-Napoca. SADOVEANU Conferenţiar pentru învăţătorii din Transilvania I n deceniul al treilea al veacului nostru şi mai tirziu, mulţi dintre învăţătorii de la şcolile din oraşele şi satele Transilvaniei povesteau deseori în clasele lor copiilor, mai ales cu prilejul unor lecturi literare, fapte şi date despre Mihail Sadoveanu, evocînd şi episoadele legate de modul şi împrejurările în care-l cunoscuseră nemijlocit pe marele scriitor. Asemenea date erau legate şi de faptul că Mihail Sadoveanu a fost unul dintre profesorii, mai exact spus conferenţiarii, invăţătorilor din Transilvania. Episodul este mai puţin cunoscut nefiind consemnat nici in cronologia vieţii şi operei scriitorului publicată in fruntea multor ediţii mai noi ale scrierilor sale. ...După primul război mondial, Ministerul Instrucţiunii Publice din Bucureşti şi Consiliul Dirigent, cu sediul la Sibiu, iniţiază cursuri de calificare şi de perfecţionare pentru învăţătorii din Transilvania, în vara anilor 1920—1925. Cursurile se desfăşoară la Şcoala normală din Deva, iar printre profesori şi conferenţiari se află, alături de braşoveanul Gh. Bogdan-Ducă, şi Mihail Sadoveanu care prezintă prelegeri despre dicţiune şi despre istoria literaturii române. Este uşor de imaginat interesul deosebit cu care erau ascultate lecţiile lui Mihail Sadoveanu, dacă ţinem seama de prestigiul de care se bucura marele scriitor (din 1923 şi membru al Academiei Române) priin operele sale publicate pină atunci, dar şi prin farmecul unanim recunoscut al expunerilor sale, prin darul său înnăscut de neîntrecut povestitor. Ne putem imagina, de asemenea, captivantele sale lecţii de istoria literaturii române, cu capitole speciale consacrate cronicarului Ioan Neculce, lui Ion Creangă şi lui Mihai Eminescu. Fiecare dintre învăţătorii care au urmat acele cursuri de la Deva au plecat acasă la încheierea lor cu cel puţin un autograf de la Mihail Sadoveanu. Certificatele lor de absolvire purtau şi semnătura coferenţiarului Mihail Sadoveanu. Cursanţii au mai plecat şi cu cite o fotografie memorabilă, cu chipurile lui Mihail Sadoveanu, Gheorghe Bogdan-Duică, ale altor profesori sau conferenţiari şi ale învăţătorilor prezenţi la această şcoală de perfecţionare a dascălilor transilvăneni. Pe lingă conferinţei pe care le prezenta în cadrul acestor cursuri, prezenţa la Deva i-a oferit lui Mihail Sadoveanu prilejul de a cunoaşte oraşul, împrejurimile sale, graiul ardelenesc, obiceiuri şi oameni, tradiţii istorice, folclor, multe elemente pe care le va utiliza in viitoarele sale opere, ai căror eroi sunt ardeleni sau ale căror acţiuni cuprind şi episoade care se petrec in Transilvania. De aici şi din aceşti, ani a izvorît şi opera sadoveniană. Memoriu lui cuconu Ilie Leu despre o călătore in locuri depărtate, tocmai la Deva, apărută in numărul pe august 1925 al revistei Viaţa Românească de la Iaşi. ŞTEFAN PETRARU Stăffi re iernaţi din tată-n fiu St,' î rezemaţi din tată-n fiu ce colbul nopţilor. Aşteptăm stingheri pe după scorburi de soare vinatul hăituit de foamea noastră care nu se îndură să se apropie, injunghiem primul gînd întors şi rătăcit de haită şi I ronţăim nesăţioşi. Apoi aprindem pentru o noapte, două focuri de strajă. Ne tragem pleoapele peste vedere şi, rezemaţi cum stăm de colbul nopţilor, ajungem reazeme. RADU SELEJAN ÎNDELETNICIRI ŞI OBICEIURI TRADIŢIONALE De la artă la profesionalism Spuneam în articolul din săptămîna trecută că, pînă la eliberarea ţărănimii de iopăgie, pe vremea cind popular a comunităţilor săteşti nu era diferenţiată din punct de vedere material, valoarea tinerelor era dată numai şi numai de muncă, de măiestria în a ţese şi o coase. Mai spuneam că cusutul cămăşilor a avut viabilitate pînă la stratificarea comunităţilor, adică pînă la pătrunderea ideologiei şi relaţiilor economice capitaliste in aceste comunităţi In urma eliberării ţărănimii de iobăgie se creează posibilitatea de a cumpăra pămînt, iar răspindirea plugului de fier înlesnește cultivarea unor terenuri din ce în ce mai întinse. Valoarea fetei de măritat nu mai este cea a hărniciei și talentului, ci este dată de avere, de zesire. Fiind preocupată să agonisească bani, ea nu mai are timp să coase, astfel incit îndeletnicirile în domeniul odei populare în general şi a cusutului în special, devin inutile, simple pierderi de timp. încetarea îndeletnicirilor artstice în masă se justifică şi prin apariţia unor sortimente de produse textile ieftine, executate şi decorate la maşină. Totuşi cîteva decenii încă după eliberarea ţărănimii de sub iobăgie s-a mai păstrat obiceiul de a se purta cămăşi şi ii cusute. Numai că, in fiecare sat acestea sunt cusute de o femeie specializată, contra cost. La început această femeie era, de obicei, in virstă, inaptă pentru alte munci. Matirziu insă profesionalizarea cusutului popular se accentuează, această artă fiind practicată, încă din tinereţe, de cusătoare care fac din amintita îndeletnicire o profesie. Incepînd cu aceeaşi perioadă, arta populară capată un alt rol, o altă semnificaţie: ea nu mai exprimă talentul fetei ci superioritatea ei materială. Majoritatea membrilor comunităţii săteşti s-au transformat din creatori în consumatori de artă populară. Acest declin se reflectă cu claritate în sărăcirea modelelor, în uniformizarea lor — proces firesc dată fiind fantezia, omeneşte limitată a unei singure cusătoare a satului, cea profesionistă — dar şi în apariţia unor culori ţipătoare, vădit comerciale, care fac ca împodobirea să devină împepeţenare. De aici pînă la modă nu e decit un nas. Despreaceasta însă, pe viitor. SERES ANDRAS al Valorii Urmori gu Secuiesc, preocupat perificarea cit r duselor pădui de tehnicianu ress, șeful ce nizat produci pentru lumînc caret . . expor vantajoase. — Este un Dor din cite pădure, sarcir realizat. — Intr-adev tul pe care i să-l îndeplini datorită tir care a făcut slabă, apoi ținui care s-a coltat de culari şi vîndut lu Gheorghe (U'mo' — Circa 70( — incinte ■ — Mult mai — Să se f mărul cumpe mult ? Nicide ni incă nu cantităţi sufic tă lumea, de folosite cu rr planificarea face pentru la nevoi noi fiecare cumpi ATITUDINI (Urmor şi-a reclamat meu ma Ior faţa de sing spăl pe faţe să vadă lum Firesc, la faţ trimisă o coistatat că de I.C. Prins cu mile. Tot aşe i-au auzit u nu-i dă nici , că „da cu nora, ea, ştie ce s-ar prididi singur că... Totul a pe dos, adie nu bănuia ! şi-a reclamat cit timp vaţa nespălată, sinea care şi na sa nu-şi foarte greu... La C.A.P. C codatului sf