Cuvîntul Nou, ianuarie 1991 (Anul 2, nr. 278-297)
1991-01-04 / nr. 278
✓ • Oficialităţile din ţara noastră, de comun acord cu cele de la Chişinău, au avizat favorabil deschiderea a două puncte de frontieră cu Republica Moldova. Iir Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Eduard Şevardnadze, a avertizat că actuala politică externă a ţării sale nu va putea continua dacă vor persista încercările de destabilizare ale unor cercuri politice conservatoare din interior. © Casa Albă nu deţine nici un indiciu că Saddam Hussein ar intenţiona să respecte rezoluţiile O.N.U. în privinţa situaţiei din Golf. © Două milioane de muncitori turci nu s-au prezentat la lucru ieri în semn de protest faţă de rata crescută a inflaţiei, care nu acoperă nivelul scăzut al creşterii salariilor (24 sa Revelion postrevoluţionar M-am născut, într-o zodie norocoasă. Nu mai reţin dacă ursitele mi-au hărăzit un revelion 1991 pe cinste, dar cert este faptul că l-am avut. E drept, ideea mi-a venit prin noiembrie, cînd am trimis invitaţii instituţiei prezidenţiale, membrilor Guvernului, partidelor, Alianţei Civice, sindicatelor etc., etc. Prea se ciondăniseră luni de Fantezii de iarnă zile şi mi-am zis că poate cu prilejul Anului Nou să-i fac fraţi măcar pentru o noapte. M-am bucurat nespus, aflînd că mulţi au dat curs invitaţiei mele, mai cu seamă că alesesem un loc de basm, cu aer tare, brazi încărcaţi de zăpadă şi un şef de cabană întreprinzător şi bucătari clasa întîi. Un loc departe de zgomotul neliniştitor al străzilor Capitalei. Mîncarea a trebuit s-o asigur eu. Carnea am luat-o la preţ liberalizat de la un gospodar de prin partea locului, brinza, de la un depozit I.C.R.A. din Olanda, măslinele din Grecia, ceapa roșie de la un amic de la întreprinderea de sîrme Turda, vinul de Panciu de la o cramă din München. Ce să vă mai spun, am „navlosit“ cu folos timp de trei săptămîni. Meniul alcătuit de bucătarul șef a fost de-a dreptul uluitor, sortimentaţia fiind de toate culorile... politice. Ca să nu se supere nimeni. Salată à la Russe pentru fesenişti, salată de Boeuf, ţărăniştilor, monarhiştilor — schweizer, liberalilor — cartofi franţuzeşti. Se făcuse ora 20, cînd au început să „curgă" musafirii, în sala luminată a giorno, datorită nemţilor, şi-au făcut apariţia domnul Iliescu, însoţit de nelipsitul său ... zîmbet, domnul Cîmpeanu, braţ la braţ cu domnul Patriciu, preafericitul Teoctist cu generalul Stănculescu, Petre Roman cu liderii sindicali, cei de la societatea „Timişoara“ cu Corneliu Vădim LNEGURA (Continuare in pag. a 2-a) Cotidian social-politic al județului Covasna, Anul II Nr. 278 Vineri 4 ianuarie 1991_________4 pagini — 2 lei MESERII CARE AU FOST „Cu pălăria ridicată îi saluţi pe Om şi pe Dumnezeu" Către sfîrşitul anului trecut, la Tîrgu Secuiesc, în vechiul lui atelier am stat de vorbă cu Kovács József, om de 82 de ani, singurul şi probabil ultimul pălărier din fostul oraş al breslelor. — Cîţi ani ţi-au trebuit ca să-nveţi meseria ? — Opt. Patru ani ca ucenic şi alţi patru ani calfă. — Se mai păstrau breslele pe-atunci ? — Nu. Industrializarea le-a înghiţit. Cel de la care am învăţat meseria — pe care tot Kovács József îl chema şi care îmi era un fel de rudă — era încă pe vremea aia singurul pălărier din oraş— Ce fel de pălării făceaţi? — Negre, maro, verzi, gri, nu 5—6 modele, dar cerute erau numai vreo două-trei. In general făceam doar pălării ţărăneşti. Cit despre mărimi, făceam vreo 8—9, de la numerele 51 la 58. — Există vreo legătură între mărimea capului şi inteligenţă ? — N-am observat-o. Am văzut la viaţa mea şi oameni mici cu minte multă şi proşti cu capul mare. — în zonă cine purta mai mult pălării: românii sau secuii ? — Aici, la noi, in Trei Scaune se purta pălăria în aceeaşi măsură şi in aceleaşi modele. Doar ciobanii purtau o pălărie anume,cu boruri mici, în rest oamenii de rînd purtau aceleași pălării. — Și eu cred că oamenii de rînd seamănă între ei De fapt cum se face o pălărie ? — Sint mai multe etape. Lina se ia, se spală, se piap- Ioan DRAGAN (Continuare in pag. a 2-a) După cum am prevăzut, venirea intempestivă în ţară a ex-regelui a generat un val de luări de atitudine pro şi contra, s-au aruncat pe piaţă destule argumente care încearcă să susţină o opinie de partid. Numai aşa ne explicăm că s-au ocolit multe răspunsuri care trebuiau date în „cestiunea regală", lăsîndu-ne cu impresia (?) că ele nu conveneau unor ei sau altora. Ne gîndim, astfel, la modul cum vehemenţii parlamentari promonarhişti au ocolit subiectul venirii legale sau ilegale a familiei regale în ţară, cum n-au suflat o vorbuliţă despre lipsa vizei, despre folosirea unor nume fictive, despre acele stegulețe cu stema regală. • Viaţa creştină • MECANIZATORII (în pag. a 3-a) • Cocteil magazin (în pag. a 4-a) ! • AGENTURA AMERICANA FACE DECLARATII... © O ARMA FORMIDABILA © TRANSPORTURI ROMANESTI EFECTUATE SUB PAVILION... STRAIN ! Despre incredibilele matrapazlîcuri efectuate sub „înaltul patronaj“ al... odiosului, ziarul influent care este „Washington Post" face dezvăluiri senzaţionale, aşa după cum s-a putut vedea din precedentele relatări ale acestui serial. Iată ce se scrie, negru pe alb, în amintitul ziar, „Agentura americană a declarat că în special canalul de scrugere a informaţiilor din România (de pe vremea lui Ceauşescu), ca şi, în general, cel est-european au făcut posibilă una din cele mai mari acţiuni de spionaj din anii '80, perioadă în care crescuse tensiunea dintre Est şi Vest, iar în Europa Centrală sistemele militare Tranzacţiile oneroase ale lui Ceauşescu (4) se modernizaseră deoarece erau aliatele cele mi apropiate ale Uniunii Sovietice, ţările membre aleTratatului de la Varşovia primeau în mod regulat armament militar sub controlul strict impus de Moscova. De exemplu, spionii armatei americane văzuseră modele mai vechi ale „Shilkăi“, un sistem antiaerian capturat de israelieni în timpul războiului din 1973 cu Egiptul şi Siria. Dar nu examinaseră cea mai recentă variantă a acestei arme sovietice, care avea modificări radicale la radarul de depistare a ţintei, dispunînd de patru arme computerizate. Acest lucru a fost posibil după ce au cumpărat-o de la... români (!), prin anul 1985. Surse militare declară că armata americană nu de- Horia C. DELIU (Continuare in pag. a 7il considerindu-le, probabil, normale pentru o vizită de reculegere la mormintele strămoşilor. Oare dacă a avut intenţii atît de curate, de ce CQGITQ Picătura de otravă d-l Mihai nu ne-a spus şi nouă ? Nouă, respectiv ţării. Nu s-a dat nici o replică la (re)dezvăluirile privind averea familiei von Hohenzoller und Sigmaringen, mobilă sau imobilă care o depăşea, se pare c chiar şi pe cea a lui Ceauşescu... Nu s-a răspuns nici la o altă întrebare — e drept, nerostită dar aşteptată — privind rolul regelui în venirea comuniştilor la putere. Ni s-a bătut destulă monedă despre fapta eroică a debarcării lui Antonescu, a acelui Mareşal care a dus aproape singur povara responsabilităţii participării noastre efective la război. Şi a dus-o cu demnitate. Nu aşa cum a procedat suveranul său cînd l-a dat pe mina comuniştilor. Dar, pentru că le este convenabil, unii consideră acest Gabriel FLORESCU (Continuare in pag. a 2-a) De ce părinţii au mai puţină grijă de copii ca înainte ? Noaptea de Revelion a fost încă o dovadă în privinţa asta: puşti de 12, 13, 14 ani, cărora le stătea mult mai bine prin casă la ore tîrzii din noapte, te făceau să-ţi stea sarmaua-n gît, cu bubuituri ca-n vestul sălbatic. Noroc că n-a păţit nici unul nimic la vreun ochi (ne-am interesat la spital de treaba asta), dar faptul că i-au ţinut treji toată noaptea şi pe ţîncii de vîrste mult mai mici nu-i onorează, nici pe ei, nici pe ai lor părinţi, care nu-i ştiu ţine în frîu. Palatul nimănui? In urmă cu un an prezentat cititorilor noştri, într-un serial, „cea mai cea" construcţie din România — „Casa Republicii“ — edificiu megalomanic, ce îi obsedase pe „cei doi“. Imediat ce se deschisese vizitării publicului, am efectuat o amplă documentare la faţa locului, rămînînd, cum se spune, interzis de opulenţa acestui palat faraonic, ridicat în plin centrul Capitalei României ! De ce revin acum ? Pentru că în acea perioadă se organizase un sondaj de opinie în rindul vizitatorilor care ajunseseră la cîte 8—9 mii pe zi (!,) în legătură cu destinaţia „casei". Am citit în caietele de impresii tot felul de opinii, unele judicioase, altele hilare. Cetăţeni români şi străini îşi dădeau cu presupusul asupra utilităţii, a funcţionalităţii unei asemenea „opere“ arhitectonice de dimensiuni unice în Europa. Mai ales că imediat după Revoluţie lumea era încă terorizată de cumplita presiune exercitată de „odioşi“, aşa incit orice contact cu ceva în care fuseseră ei implicaţi îi făcea pe mulţi să fie oripilaţi. Şi totuşi ceva trebuie făcut. Pentru că vizitatorii începuseră să devasteze încăperile, tăind fotoliile din piele de viţel pentru a-şi face... pingele la pantofi (!?!), sălile cele mai importante au fost închise, rînd pe rînd, ajungîndu-se în final la oprirea accesului publicului larg în incintă. Ca la noi, la nimeni ! Oricum, costul întreţinerii se ridica la suma de 2 milioane de lei pe lună, încasările din vînzarea biletelor pentru vizitarea somptuosului palat neacoperind pierderile se imputea deci o măsură. S-a hotărît, ca atare, continuarea lucrărilor. H. DELIU (Continuare în pag. a 2-a)