Cuvîntul Nou, ianuarie 1991 (Anul 2, nr. 278-297)

1991-01-04 / nr. 278

✓ • Oficialităţile din ţa­ra noastră, de comun a­­cord cu cele de la Chişi­nău, au avizat favorabil deschiderea a două punc­te de frontieră cu Repu­blica Moldova. Iir Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, E­­duard Şevardnadze, a a­­vertizat că actuala politi­că externă a ţării sale nu va putea continua dacă vor persista încercările de destabilizare ale unor cer­curi politice conservatoa­re­ din interior. © Casa Albă nu deţine nici un indiciu că Saddam Hussein ar intenţiona să respecte rezoluţiile O.N.U. în privinţa situaţiei din Golf. © Două milioane de muncitori turci nu s-au prezentat la lucru ieri în semn de protest faţă de rata crescută a inflaţiei, care nu acoperă nivelul scăzut al creşterii salarii­lor­ (24 sa Revelion postrevoluţionar M-am născut, într-o zodie norocoasă. Nu mai reţin da­că ursitele mi-au hărăzit un revelion 1991 pe cinste, dar cert este faptul că l-am avut. E drept, ideea mi-a ve­nit prin noiembrie, cînd am trimis invitaţii instituţiei prezidenţiale, membrilor Gu­vernului, partidelor, Alianţei Civice, sindicatelor etc., etc. Prea se ciondăniseră luni de Fantezii de iarnă zile şi mi-am zis că poate cu prilejul Anului Nou să-i fac fraţi măcar pentru o noapte. M-am bucurat ne­spus, aflînd că mulţi au dat curs invitaţiei mele, mai cu seamă că alesesem un loc de basm, cu aer tare, brazi în­cărcaţi de zăpadă şi un şef de cabană întreprinzător şi bucătari clasa întîi. Un loc de­parte de zgomotul nelinişti­tor al străzilor Capitalei. Mîncarea a trebuit s-o asi­gur eu. Carnea am luat-o la preţ liberalizat de la un gos­podar de prin partea locu­lui, brinza, de la un depozit I.C.R.A. din Olanda, măsli­nele din Grecia, ceapa roșie de la un amic de la între­prinderea de sîrme Turda, vinul de Panciu de la o cra­mă din München. Ce să vă mai spun, am „navlosit“ cu folos timp de trei săptămîni. Meniul alcătuit de bucătarul șef a fost de-a dreptul ulu­itor, sortimentaţia fiind de toate culorile... politice. Ca să nu se supere nimeni. Sa­lată à la Russe pentru fese­­nişti, salată de Boeuf, ţără­niştilor, monarhiştilor — schweizer, liberalilor — car­tofi franţuzeşti. Se făcuse ora 20, cînd au început să „curgă" musafirii, în sala luminată a giorno, datorită nemţilor, şi-au fă­cut apariţia domnul Iliescu, însoţit de nelipsitul său ... zîmbet, domnul Cîmpeanu, braţ la braţ cu domnul Pa­triciu, preafericitul Teoctist cu generalul Stănculescu, Pe­tre Roman cu liderii sindi­cali, cei de la societatea „Ti­mişoara“ cu Corneliu Vădim LNEGURA (Continuare in pag. a 2-a) Cotidian social-politic al județului Covasna, Anul II Nr. 278 Vineri 4 ianuarie 1991_________4 pagini — 2 lei MESERII CARE AU FOST „Cu pălăria ridicată îi saluţi pe Om şi pe Dumnezeu" Către sfîrşitul anului tre­cut, la Tîrgu Secuiesc, în ve­chiul lui atelier am stat de vorbă cu Kovács József, om de 82 de ani, singurul şi pro­babil ultimul pălărier din fostul oraş al breslelor. — Cîţi ani ţi-au trebuit ca să-nveţi meseria ? — Opt. Patru ani ca uce­nic şi alţi patru ani calfă. — Se mai păstrau breslele pe-atunci ? — Nu. Industrializarea le-a înghiţit. Cel de la care am învăţat meseria — pe care tot Kovács József îl chema şi care îmi era un fel de rudă — era încă pe vremea aia singurul pălărier din o­­raş­— Ce fel de pălării făceaţi? — Negre, maro, verzi, gri, nu 5—6 modele, dar cerute erau numai vreo două-trei. In general făceam doar pălă­rii ţărăneşti. Cit despre mă­rimi, făceam vreo 8—9, de la numerele 51 la 58. — Există vreo legătură în­tre mărimea capului şi inte­ligenţă ? — N-am observat-o. Am văzut la viaţa mea şi oa­meni mici cu minte multă şi proşti cu capul mare. — în zonă cine purta mai mult pălării: românii sau se­cuii ? — Aici, la noi, in Trei Scaune se purta pălăria în aceeaşi măsură şi in aceleaşi modele. Doar ciobanii purtau o pălărie anume,­­cu boruri mici, în rest oamenii de rînd purtau aceleași pălării. — Și eu cred că oamenii de rînd seamănă între ei De fapt cum se face o pălărie ? — Sint mai multe etape. Lina se ia, se spală, se piap- Ioan DRAGAN (Continuare in pag. a 2-a) După cum am prevăzut, venirea intempestivă în ţară a ex-regelui a generat un val de luări de atitudine pro şi contra, s-au aruncat pe piaţă destule argumente care încearcă să susţină o o­­pinie de partid. Numai aşa ne explicăm că s-au ocolit multe răspunsuri care trebu­iau date în „cestiunea rega­lă", lăsîndu-ne cu impre­sia (?) că ele nu conveneau unor ei sau altora. Ne gîndim, astfel, la mo­dul cum vehemenţii parla­mentari promonarhişti au o­­colit subiectul venirii legale sau ilegale a familiei regale în ţară, cum n-au suflat o vorbuliţă despre lipsa vi­zei, despre folosirea unor nume fictive, despre acele stegulețe cu stema regală. • Viaţa creştină • MECANIZATORII (în pag. a 3-a) • Cocteil magazin (în pag. a 4-a) !­­ • AGENTURA AMERI­CANA FACE DECLARATII... © O ARMA FORMIDABI­LA © TRANSPORTURI ROMANESTI EFECTUATE SUB PAVILION... STRAIN ! Despre incredibilele matra­­pazlîcuri efectuate sub „înal­tul patronaj“ al... odiosului, ziarul influent care este „Washington Post" face dez­văluiri senzaţionale, aşa du­pă cum s-a putut vedea din precedentele relatări ale a­­cestui serial. Iată ce se scrie, negru pe alb, în amintitul ziar­, „Agentura americană a declarat că în special cana­lul de scrugere a informaţii­lor din România (de pe vre­mea lui Ceauşescu), ca şi, în general, cel est-european au făcut posibilă una din cele mai mari acţiuni de spionaj din anii '80, perioadă în ca­re crescuse tensiunea dintre Est şi Vest, iar în Europa Centrală sistemele militare Tranzacţiile oneroase ale lui Ceauşescu (4) se modernizaseră d­eoarece erau aliatele cele m­i apro­piate ale Uniunii Sovietice, ţările membre ale­­Tratatului de la Varşovia primeau în mod regulat armament mili­tar sub controlul strict im­pus de Moscova. De exemplu, spionii arma­tei americane văzuseră mo­dele mai vechi ale „Shilkăi“, un sistem antiaerian captu­rat de israelieni în timpul războiului din 1973 cu Egip­tul şi Siria. Dar nu exami­naseră cea mai recentă va­riantă a acestei­­ arme sovie­tice, care avea modificări ra­dicale la radarul de depista­re a ţintei, dispunînd de pa­tru arme computerizate. Acest lucru a fost posibil după ce au cumpărat-o de la... români (!), prin anul 1985. Surse militare declară că armata americană nu de- Horia C. DELIU (Continuare in pag. a 7­il considerindu-le, probabil, nor­male pentru o vizită de re­culegere la mormintele stră­moşilor. Oare dacă a avut intenţii atît de curate, de ce CQGITQ Picătura de otravă d-l Mihai nu ne-a spus şi nouă ? Nouă, respectiv ţării. Nu s-a dat nici o replică la (re)dezvăluirile privind averea familiei von Hohen­­zoller und Sigmaringen, mo­bilă sau imobilă care o de­păşea, se pare c chiar şi pe cea a lui Ceauşescu... Nu s-a răspuns nici la o altă în­trebare — e drept, nerostită dar aşteptată — privind ro­lul regelui în venirea comu­niştilor la putere. Ni s-a bă­tut destulă monedă despre fapta eroică a debarcării lui Antonescu,­ a acelui Mareşal care a dus aproape singur povara responsabilităţii par­ticipării noastre efective la război. Şi a dus-o cu demni­tate. Nu aşa cum a proce­dat suveranul său cînd l-a dat pe mina comuniştilor. Dar, pentru că le este con­venabil, unii consideră acest Gabriel FLORESCU (Continuare in pag. a 2-a) De ce părinţii au mai puţină grijă de copii ca înainte ? Noaptea de Revelion a fost în­că o dovadă în privin­ţa asta: puşti de 12, 13, 14 ani, cărora le stătea mult mai bine prin ca­să la ore tîrzii din noapte, te făceau să-ţi stea sarmaua-n gît, cu bubuituri ca-n vestul sălbatic. Noroc că n-a păţit nici unul nimic la vreun ochi (ne-am interesat la spital de treaba asta), dar faptul că i-au ţinut treji toa­tă noaptea şi pe ţîncii de vîrste mult mai mici nu-i onorează, nici pe ei, nici pe ai lor părinţi, care nu-i ştiu ţine în frîu. Palatul nimănui? In urmă cu un an pre­zentat cititorilor noştri, într-un serial, „cea mai cea" construcţie din Româ­nia — „Casa Republicii“ — edificiu megalomanic, ce îi obsedase pe „cei doi“. Imediat ce se deschisese vizitării publicului, am e­­fectuat o amplă documen­tare la faţa locului, rămî­­nînd, cum se spune, inter­zis de opulenţa acestui pa­lat faraonic, ridicat în plin centrul Capitalei României ! De ce revin acum ? Pentru că în acea perioadă se organizase un sondaj de opinie în rin­­dul vizitatorilor care ajun­seseră la cîte 8—9 mii pe zi (!,) în legătură cu des­­tinaţia „casei". Am citit în caietele de impresii tot felul de opi­nii, unele judicioase, al­tele hilare. Cetăţeni ro­mâni şi străini îşi dădeau cu presupusul asupra uti­lităţii, a funcţionalităţii unei asemenea „opere“ arhitectonice de dimen­siuni unice în Europa. Mai ales că imediat du­pă Revoluţie lumea era încă terorizată de cum­plita presiune exercitată de „odioşi“, aşa incit orice contact cu ceva în care fuseseră ei implicaţi îi fă­cea pe mulţi să fie oripi­laţi. Şi­ totuşi ceva tre­buie făcut. Pentru că vizitatorii în­cepuseră să devasteze în­căperile, tăind fotoliile din piele de viţel pentru a-şi face... pingele la pantofi (!?!), sălile cele mai im­portante au fost închise, rînd pe rînd, ajungîndu-se în final la oprirea acce­sului publicului larg în incintă. Ca la noi, la ni­meni ! Oricum, costul în­treţinerii se ridica la su­ma de 2 milioane de lei pe lună, încasările din vînzarea biletelor pentru vizitarea somptuosului pa­lat neacoperind pierderi­le se imput­ea deci o mă­sură. S-a hotărît, ca ata­re, continuarea lucrărilor. H. DELIU (Continuare în pag. a 2-a)

Next