Cuvîntul Nou, ianuarie 1992 (Anul 3, nr. 529-548)

1992-01-15 / nr. 536

Pag. 2 Preţurile urcă, gindirea economică stagnează... Foarte multe din creşte­rile de preţuri care ne a­­saltează acum nu se dato­­resc unor cauze externe, ci ele maschează minusuri interne de care agenţii e­­conomici se feresc să se o­­cupe. Costul unui borcan de gem de pildă, n-a cres­cut de 4—5 ori numai din cauza scumpirii materiei prime, ingredientelor sau energiei, ci şi ca urmare a menţinerii unui număr de salariaţi peste necesar, e­­xistînd (în parte de înţe­les) reţinerea de a da afa­ră personalul neproductiv. Iar de aceea noi, cumpă­rătorii, trebuie să plătim în plus pe unitatea de pro­dus. De asemenea, se bagă mîna tot în buzunarul nos­tru pentru a surmonta cheltuielile legate de o no­tă de plată energetică mai mare, în loc să se caute so­luţii pentru reducerea a­­cestora. La rindul său, productivitatea se menţine la un nivel redus din mo­tive ce ţin adesea tot de componenta subiectivă. Dar pentru această lene mas­cată plătim şi ne lamen­tăm tot noi preferăm să dăm vina pe climatul po­litic, in loc să mai căutăm şi brrna din propriul ochi. Despre imobilismul gîn­­dirii conducătorilor de a­­genţi economici, despre frica lor de a lua decizii Pe propria răspundere, de a Încerca să apropie pro- PĂREREA = ==MF.ftE dusele de standardele in­ternaţionale ce să mai vor­bim ? Aţi văzut cumva în ultimii doi ani ca un pro­dus românesc (dar hai să nu ne extindem şi să spu­nem doar : covăsnean), pe lingă scumpire să mai a­­ducă ceva în plus la ca­racteristicile sale ? S-a schimbat cumva calitatea pîinii, a untului, a salamu­lui, pantofilor, hainelor veselei, benzinei, becuri­lor, apei minerale etc. etc.? Nici gînd. Ba unele sînt parcă și mai proaste decît au fost... A devenit oare design-ul ambalajului mai atractiv ? Ne sînt vîndute produsele în condiţii mai igienice, în cutii sau sti­cle asemănătoare cu cele din vest, pe care mulţi le colecţionăm (şi folosim) de parcă ar fi cine ştie ce trofee ?... La toate aceste întrebări răspunsul nu poate fi decît negativ, dar de plătit plătim în plus! Calitatea este o noţiune abstractă în România! Ne-a mai rămas speranţa (dar, aşa cum evoluează gîndirea întreprinzătorului român, pus doar pe rapi­dă căpătuială, probabil că tot nu ne vom urni din loc într-un răstimp previzibil) că privatizarea marilor so­cietăţi comerciale va adu­ce un vînt înnoitor în a­­cest domeniu și ne va scoate din retardarea o­­rientală în care continuăm să ne bălăcim. Gabriel FLORESCU CUM ÎMPĂRŢI­M PORTOCALE LA ŞAPTE COPII ? Doamna Vereş Maria din municipiul Sfîntu Gheorghe, mamă a şapte copii, a fost chemată la Crucea Roşie să pri­mească în dar un pachet pentru sărbătorile de iarnă. O faptă bună, un gest frumos, însă amăgitor; din cauza con­ţinutului, mama n-a îndrăznit să desfacă pachetul în faţa celor şapte copii( şase dintre ei sunt şcolari). Acesta este şi motivul pentru care doamna Veres M. ne-a vizitat la re­dacţie, să „mulţumească“ pentru... atenţia ce i se acordă. In ce consta darul respectiv: un kg de zahăr un kg de o­­rez, o cutie de cacao cu zahăr, un pateu şi un pacheţel cu biscuiţi. ..Cum să împart copiilor... darul primit ? ! Am im­presia că ceea ce s-a făcut a fost doar în bătaie de joc — ne spunea doamna Veres Maria. La fel a procedat şi Sin­dicatul „Sanitas“, în care sunt înscrisă încă de la înfiinţa­rea acestuia şi pentru care plătesc ICO de lei pe lună, de-aici am primit un kg de portocale, adică cinci portocale pentru şapte copii...“ Sigur situaţia este foarte neplăcută. Cei care fac ase­menea acte de binefacere trebuie să se gîndească şi la ast­fel de aspecte. Cum s-ar zice, să o facă cu mai mult... su­flet. Sau, dacă nu au, să nu o facă deloc. Vasilica CIOBANU „Sîntem români şi vrem să rămînem români” "Urmare din pag. 11 Nu stăruim acum asupra detaliilor turneelor întreprin­se de Mihai Eminescu în Transilvania cu trupa Pascaly. Important este că din această călătorie Eminescu se îna­poia îmbogăţit cu cărţi, cu „materialuri folclorice“ şi cu o sporită experienţă de viaţă. „La Sibiu, Arad şi Oraviţa su­­fleurul a fost impresionat de apariţia printre spectatori a unui mare număr de ţărani, în costume naţionale specifice zonelor respective, cum la Timişoara a cunoscut dragostea de teatru a oamenilor simpli din rîndurile muncitorilor, pretutindeni afirmîndu-se cel mai entuziast interes pentru limba română şi slujitorii ei". Nu putem încheia fără a arăta că profunda cunoaştere de către Eminescu a situaţiei românilor din Ardeal a stat la baza articolelor „In unire e tăria“ şi „Echilibru“ apărute în „Federaţiunea“, numerele din aprilie-mai 1870, în care se arăta: „E timpul să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decît a orişicui) noi nu sîntem şi nici nu vrem să fim maghiari ori nemţi. Sîn­tem români, vrem să rămînem români şi cerem egală în­dreptăţire a naţiunii noastre". " (Urmare dip pag­at cru (un mal care, ca să mă exprim prozaic, trebuia mu­tat mai la vale) se amorsea­ză 10 încărcături şi urmează detonarea. Se înregistrează 3 rateuri 1­3 încărcături neex­plodate şi atunci se procedea­ză la amplasarea a încă 11 în­cărcături în ideea că astfel vor exploda prin „simpatie“ — cum se spune — și cele trei rateuri. Dar, culmea I și la această detonare se consta­tă rateuri şi atunci oamenii se apucă să dezamorseze în­cărcăturile care nu exploda­seră. Se scot fitilele de la două încărcături. Cineva apu-^­­că doar să mai spună: „e pe-aproape una care arde“, restul nu s-a mai auzit. Se produce o explozie puternică, explozie care „rade“ pur şi simplu şi depozitul cu astra­­lită în locul cu pricina (se formează un crater cu un dia­metru de 2 m şi adîncime de 1 m. Asta ca să vă daţi sea­ma de puterea exploziei). Bo­kor Alexandru şi Molnár An­drei îşi pierd viaţa iar Vasi­le A­ion­es­ei, grav rănit, se a­­lege „doar“ cu incapacitate temporară de muncă. Din cele spuse pînă aici s-ar putea deduce că lucrul in se­miîntuneric ar fi cauza. Nu este aşa !!! Oamenii şi-au luat toate măsurile de prevedere legale. Şi atunci ? — veţi în­treba desigur. Iată concluzii­le a două buletine de verifi­care eliberate de Institutul pentru securitate minieră Pe­troşani. Primul se referă la explozibilul utilizat. Aşadar, în buletinul nr. 205 din 10 de­cembrie 1991 se specifica în­tre altele că „explozibilul AS­TRALITA (lot nr. 116 , fa­bricat în 5.09.1991) corespun­de calitativ normelor STAS 498/1985 d­l... excepţia bri­­zanţei, care este de 12,67 mm faţă de 16. Menţionăm că a­­cest fapt nu influenţează si­guranţa în funcţionare, ci nu­mai efectul de rupere care va fi mai redus”. Aşadar, nici dinamita nu-i de vină ! A­­tunci (din nou) cine ce ? Păi n-au mai rămas decit... cap­sele ! Şi iată, se face lumină prin buletinul de verificare nr. 2411 din 19 decembrie 1991 al aceluiaşi institut, în care scrie negru pe alb: cap­sele nu corespund condiţiilor de calitate prevăzute prin STAS 3388/1984 (s.n.). Reţi­nem sumar că din probele fă­cute 40 la sută din capse nu corespund la proba de bri­­zanţă: 50 la sută dau rateuri (s.n.), 8 la sută nu dau pute­rea de penetraţie corespunză­toare. Cine­ a fost ,cu cansă“ pusă la fabricarea şi livraa unor asemenea pericole publi­ce vom afla mai tîrziu, cîn­d ancheta va fi finalizată. Spe­răm ca toţi cei în culpă să fie traşi la răspundere, aşa cum o cere legea! Trei oameni au sărit în aer! CUVtNTUL NOU Anul IT­ Nr. 536 Recensămîntul (Urmare din paza 11 compararea unor indicatori. Vom observa că politica de manipulare va pune în lumi­nă nişte realităţi care unora nu le vor conveni. Şi atunci, poate prea tîrziu, se vor în­treba: unde ne-a fost capul ? „Ţara secuilor“ va fi depopu­lată de secui — cine i-o fi mîncat, se vor întreba demo­grafii şi sociologii —, numă­rul romilor va fi atît de mic încît nu vor fi destui nici pentru un partid — care par­tid­ va trebui, probabil, să se autodizolve Vom afla cîţi intelectuali a­­vem, care este structura pe profesii, cîţi şomeri, cîţi co­pii, cîţi handicapaţi, cîţi pen­sionari, dar toate acestea mult mai tîrziu. Şi poate vom re­greta, unii dintre noi, că n-am zis cum ne-a dictat con­ştiinţa, ci cum ne-au dictat alţii. Urmaşul domnului Király Károly Chiar dacă mai tîrziu tre­buie să vă anunţăm că lo­cul domnului Király Károly în Senatul României, de un­de a fost exclus ca urmare a neparticipării la votarea Con­stituţiei României, a fost luat de d-l Kozsokár Gábor. Judeţul Covasna continuă, deci, să aibă un vicepreşedin­te în Senat. Noi, muritorii de rînd, îi urăm succes d-lui Ko­zsokár, şi de ce nu, la mai mare spre binele şi prosperi­tatea noastră, a tuturor, indi­ferent de vîrstă sex, naţiona­litate şi credinţă. Reţete culinare parţial onorate la... angajare De curînd s-a încheiat un al doilea curs pentru califi­carea unor (în majoritate) şo­meri in meseria de bucătar­­cofetar-ospătar, în organiza­rea Oficiului Judeţean al For­ţei de Muncă, în colaborare cu Grupul Şcolar de Coope­raţie din municipiul Sfîntu Gheorghe. Cursul a fost ur­mat și absolvit, în urma e­­xamenului final de un nu­măr de 25 de persoane, din­tre care pentru 15 persoane cheltuielile au fost suportate de oficiul amintit, pentru 7 persoane (fără venituri, căci nu au drept la ajutor de șo­maj) gratuit, iar alte 3 per- RUBRICA ŞOMERULUI soane şi-au plătit cursul. Au beneficiat deci de această ca­lificare şi 22 de şomeri, ca­re pînă la găsirea unui loc de muncă rămîn la acelaşi ne­dorit statut. Cursul a durat 14 săptămîni, iar opinia celor care l-au urmat era că a­­cesta a fost util. Examenul s-a încheiat inclusiv cu o pro­bă practică ce a constat din prepararea unor produse cu­linare, prezentate intr-o reu­şită expoziţie culinară, aşa cum se poate vedea şi din fo­tografia de mai jos. De reuşita expoziţiei nu depinde însă din păcate, şi şansa fiecărui ab­solvent al cursului de a găsi un loc de muncă. De ce ? Ei bine, pentru faptul că chiar o bună cunoaştere a reţetare­­lor artei culinare face faţă cu greu economicităţii (ca să nu spunem puţinătăţii) reţetelor pătrunderii şi angajării în­tr-un loc de muncă pe profil. Ele, aceste ultime reţete, sînt la îndemîna patronilor sau a şefilor unităţilor de alimenta­ţie publică încă de stat, fie­care cunoscindu-şi prea bine interesul, propriile socoteli. Să vedem în continuare ca­re este practic orizontul de... aşteptare, de şansă al găsirii locului de muncă mult dorit, aşa­­ cum ni l-au relatat cursanţii înşişi cînd i-am în­trebat ce şanse au şi cum cred, concret, că vor putea să se angajeze. Adrian Maier, 17 ani : „Sper să-mi găsesc un loc de muncă. Am promisiuni să mă angajez ca ospătar, dar e cu semnul întrebării, deocamda­tă ...“ Liliana Popa, 16 ani: , I-a promis cineva mamei că mă angajează la barul unui chioșc privatizat, promisiunea exis­tă, voi avea actul de califica­re la mînă, sper că mă voi angaja“. Benedicta Pruteanu, 27 de ani: „Pînă la 15 ianuarie sunt plătită ca necalificată la , Snack bar“. Mi-a promis șe­ful că mă va lua vara ca se­zonieră la terasă, deci promi­siune am. Certitudine ? E 99 la sută, căci e vorba de un particular“. Li­via Corbu, 46 de ani: „Am promisiune la bucătăria unui restaurant particular. Sper să mă angajeze. De mîi­­ne bat la ușa patronului cu certificatul de calificare la mine ...“ László Ana, 38 de ani: , Şanse, promisiuni aş avea, dar fără calificare era greu. Acum sper să mă angajez. Sîntem pregătiţi profesional, cursul a fost util. Problema e cu preţul ridicat al produse­lor din reţetar“. Majoritatea dintre cursanţi erau femei şi am notat ideea pe care ne-a precizat-o doam­na Nicoleta Roşia, responsa­bila cursului, anume că acest curs ar putea să fie urmat nu doar de femeile fără un loc de muncă, ci de orice femeie care... nu ştie să gătească, ti­nere soţii şi mame. Ei da, e o idee bună, mai ales că reţeta angajării matrimoniale nu e probabil atît de condiţionată precum e cea a angajării la patronul sau şeful unui res­taurant. Doru MOLDOVAN

Next