Cuvîntul Nou, februarie 1992 (Anul 3, nr. 549-569)
1992-02-01 / nr. 549
Pag. 2 Gheorghe Asachi — 160 de ani de la crearea Arhivelor statului în Moldova — In acest an se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea ARHIVEI STATULUI la IAŞI şi 130 de ani de la coordonarea arhivelor ŢARII ROMANEŞTI şi MOLDOVEI UNITE, dintr-un singur centru. Este interesant însă, pentru noi cei ce simţim şi trăim istoria românilor, să cunoaştem eforturile întreprinse de predecesori pentru ca o astfel de instituţie să poată lua naştere. Incontestabil unul din aceşti oameni de mare cultură şi patrioţi a fost marele erudit GHEORGHE ASACHI. Avea vocaţia enciclopedistului, cunoscînd limbile germană, polonă, franceză, rusă, engleză și italiană, pe lingă cele clasice in care excela. Apoi să nu uităm, dacă literatura timpului nu avea taine pentru dînsul poseda calitatea de inginer şi avea doctoratul în filosofie. După temeinice studii făcute la Lwow, Viena şi Roma, în timpul cărora mult timp a petrecut citind în biblioteci şi răscolind arhive, reîntors în ţară, a constatat cu durere că toate activităţile de stat erau strict controlate de cei ce simţeau dispreţ pentru naţia română. („O ceată de fanarioţi“, cum afirma acesta). 1827 este anul marelui incendiu din Iaşi. Atunci flăcările au mistuit nepreţuitele documente şi arhive lăsate la voia întîmplării, aruncate prin poduri şi uitate de nevrednici slujbaşi şi dregători. Marele patriot începe să strîngă după cum poate „tezaurele“ noastre scrise şi să se gîndească la crearea unui local trainic cu bolţi şi obloane de fier care să fie ferit de foc şi păzit In permanenţă, începe în sensul celor precizate să trimită tot felul de memorii mai marilor timpului. In gazeta ALBINA ROMÂNEASCA, al cărei mentor tot el era, ki 3 829, scria că de la 1 ianuarie 1830 se vor publica „documente oficiale şi administrative ale principatului“, deoarece „ştiinţa şi păstrarea pentru acturi fiind neapărat trebuitoare pentru acei ce au interesuri“. Vara lui 1829 este momentul in care comitetul moldo-valah pentru elaborarea REGULAMENTULUI ORGANIC îl are ca secretar pentru partea moldoveană pe GHEORGHE ASACHI. Şi în această calitate eforturile sunt continuate pentru existenţa unei „Arhive generale“. Zorii luminoşi aiizbânzii se arată în 1831 la 3 noiembrie, cînd Obştesca Adunare definitivează şi autentifică Regulamentul Organic care în articolul 366, referitor la înaltul Divan, stipula că va avea trei secţii din care a treia era „masa (secţia — n.n.) arhivelor“, unde, pe lingă arhiva Divanului, vor fi păstrate „acturile publice, precum anaforale hrisoave, hatişerifuri atingătoare de dreptăţile şi pronomiile (privilegiile — n.n.) Moldovei“. La 1 ianuarie 1832 a fost numit ca arhivist al „Obşteştii Obicinuitei Adunări“ GHEORGHE ASACHI. Ca primul conducător al Arhivelor Statului din IAŞI în perioada 1832— 1849 şi 1857—1858, marele pionier al arhivistică româneşti s-a preocupat organizarea Arhivei Statului ca instituţie independentă şi de preluarea documentelor aflate la particulari sau diferite instituţii, precum şi de copierea documentelor privind istoria românilor aflate la Vatican, Moscova, Kiev, Odesa, Viena, Lwow, Cracovia şi In multe alte părţi fiind în adevăratul înţeles al cuvîntului un om potrivit la locul potrivit. Marcel VLADESCU Istoria şcolilor româneşti (Urmare dir. pag. I) de în şcoală a comunităţii“. Autorul apreciază că „şcoala corespunde ţelului, şi marea majoritate a populaţiei române ştie deja şi limba maghiară“. Iată deci formulat clar şi explicit scopul fundamental şi final al şcolilor pentru „minoritari“ existente la sfîrşitul secolului trecut. In finalul prezentării, se arată că în 1892 se duceau discuţii pentru ridicarea şcolii la rang de „şcoală de stat“, eventual cuplată cu grădiniţa, aşa cum merita o staţiune atît de renumită precum era Vilcelele atunci. Directorul şcolii era Goldstein József, comerciant şi proprietar (după cum sP cede sponsorizarea are tradiţii serioase la noi în judeţ . De la începutul secolului trecut, pînă în 1871, Ariuşdul a avut două şcoli: una reformată şi una ortodoxă. Şcoala reformată a luat fiinţă în jurul anului 1813, iar cea ortodoxă cîţiva ani mai tirziu. Salariul învăţătorului, care era şi cantor, era mic, iar locuinţa sărăcăcioasă. In aceste condiţii a funcţionat ca învăţător pînă în anul 1873 Kozma Vazul. După pensionarea sa, a urmat Szebeni János, iar din ,1815, cînd şcoala a fost transformată în şcoală de stat, Balász Ferencz. Acesta a organizat în 1869 o clasă pentru instruirea adulţilor, în care „peste puţine luni au înhăţat să scrie şi să citească 60 de persoane de ambele sexe“, cit şi o bibliotecă pentru elevi şi o casă de depuneri a şcolii, primind pentru această rodnică activitate „numeroase recompense morale şi bani“, în 1892, după pensionarea sa, postul a fost ocupat de Zafiroi Lajos, „învăţător cu diplomă, stenograf calificat şi profesor de muzică“. Şcoala ortodoxă de la Micfalău, a luat fiinţă în anul 1848, cînd a fost construit şi un local corespunzător. La această şcoală a predat la început Boer György, in limba română, urmat de Pop Miklós şi Streza David în limba maghiară şi română. Deoarece populaţia ortodoxă era săracă şi nu putea singură să-şi construiască o şcoală, cele două comunităţi religioase (ortodoxă — care cuprindea două treimi din sat şi romano-catolică) au convenit să construiască împreună o şcoală a comunităţii. In realizarea scopului propus s-a primit un ajutor substanţial din partea statului, datorită demersurilor făcute de inspectorul şcolar Réthi Lajos. Astfel, din anul 1872, comuna dispunea de o şcoală frumoasă şi încăpătoare, dar în care deşi elevi majoritari erau români, limba română nu se mai preda... Incercînd cîteva concluzii pe marginea celor prezentate, este de menţionat in primul rînd lipsa şcolilor ortodoxe româneşti dintr-o serie de sarje din judeţ, care la mijlocul secolului al XVII-lea aveau puternice comunităţi româneşti şi biserici strămoşeşti (Leornia, Turia, Poian, Ghelinţa, Ozun, Uieni, Baraolt, Căpeni şi Vîrgheş). Şcoli confesionale româneşti nu existau nici în localităţile judeţului, care, acum un secol, aveau comunităţi româneşti cu peste IOC de suflete (Bicsad, Bicfalău, Comandău, Aita Mare, Aita Medie, Aita Seacă, Băţanii Mari Valea Zălanului). Se observă apoi că în timp şcolile româneşti sînt înfiinţate mult mai tîrziu decît cele maghiare, majoritatea dintre ele ființînd de pe vremea împărătesei Maria Terezia (1740— 1780) și a regimului absolutist austriac. CUVINTUL NOU Anul III Nr. 549 I (Urmare din pag II abandon familial şi tot în anul 1983 este condamnat de Judecătoria Braşov la 1 an închisoare pentru două infracţiuni de înşelăciune. în septembrie 1989 este arestat pentru trei infracţiuni de înşelăciune — eliberat in 2 aprilie 1990 — şi tot in 1990 Judecătoria Sfîntu Gheorghe îl condamnă la 18 luni închisoare pentru două infracţiuni de înşelăciune. Toate acestea nu le-a „povestit“ în declaraţiile pentru care i-au acordat autorităţile de la Budapesta „protecţia“ statului maghiar, în judeţul Covasna ex „preşedintele“ Transilvaniei a lucrat ca şef secţie electronică industrială la Cooperativa „Arta“ din întorsura Buzăului, zonă neexplorată suficient. Ii cad în cursă Cristian Purecel şi Ovidiu Ion Olteanu, din Barcani, pe care îi înroală cu numai 1.500 lei şi-aşa... îşi dă în petic şi ajunge la Judecătorie. Pe rol mai erau şi alte matrapazlîcuri la gărzile patriotice, unde a luat acont pentru executarea unui aparat care să semnalizeze gradul de poluare a aerului, împreună cu G0ţia, Zaharia Cornelia, dispune de un document cu semnătura domnului Szálasz Andrei, fost gospodar-şef la C.J. de partid, pentru acces la „casa specială“ de la Arcuş. Ceea ce l-a revoltat cel mai mult şi arăta tuturor, (guvern maghiar, organizaţii internaţionale, ambasade etc.), este că nu a voltat pe 20 mai 1990, fiind posesorul unei hîrtii ştampilate prin care i se comunica faptul că nu are dreptul să vreze. Dar cum să voteze cînd abia ieșise de la mititica, cu ajutorul Decretului de amnistie nr. 3/1990, la 2 aprilie 1990. O urmă (liftwart din pag 11 la abonaţii publici şi privaţi, pentru îmbunătăţirea calităţii reţelei stradale şi a serviciilor de salubritate a municipiului. Aceasta întrucit, deşi ştim că alegerile locale vor aduce un alt tablou al administraţiei, al mobilării“ Primăriei, cei aleşi au nevoie să preia lucrări deja demarate, municipiul fiind un organism cu foc continuu care trebuie în permanenţă administrat. — Apropo de alegeri, cit la sută dintre candidaţi sunt dintre actualii funcţionari publici ai Primăriei? — E necesară mai Intii o clarificare. Structura actuală a consiliului Primăriei a avut din capul locului un caracter tranzitoriu, ea fiind constituită prin mandatarea de către Prefectură a opt persoane din U.D.M.R., F.S.N. sau independenţi, după alegerile generale din 1990. Problema se pune acum cu totul altfel: în total sînt propuşi opţiunii electoratului la aceste alegeri un număr de 80 de candidaţi pentru 23 de posturi de consilieri municipali, inclusiv patru candi de bine daţi la funcţia de primar al municipiului. Dintre cei 80 candidaţi doar 4 fac parte din structura actuală a Primăriei. E o dovadă a orientării partidelor pentru un plus de prospeţime a mandatului viitor de 4 ani, unul nu lipsit de greutăţi şi imprevizibil. Oricum, noi in Primărie respectăm regula casei, aceea că aici nu facem politică, ci servim interesele cetăţenilor. — Ce experienţă aţi acumulat ca viceprimar şi ce aţi face, omeneşte posibil, dacă aţi fi reales? — întrebarea e dificilă în sensul sincerităţii răspunsului, al angajamentului pe care-l conţine finalul ei. Ca experienţă, un an şi trei luni e puţin ca durată, dar în acest răstimp densitatea evenimentelor a fost atît de mare îneît el poate fi considerat un deceniu condensat. — Aţi tmbătrînit frumos, în Primărie? — în perspectivă voi constata probabil că a fost un răstimp In care am îmbătrânit. M-aş bucura să constat că am îmbătrînit frumos. Din păcate, Primăria nu-ţi permite să anticipezi o asemenea frumuseţe. Concret, într-un an — Va urma — au trecut pragul birourilor noastre, ale primarului şi viceprimarilor, peste 3.500 de cetăţeni numai cu probleme de locuinţe. Peste 4.500 cetăţeni şi-au cerut drepturile la pămînt. Atîta doar şi ar fi destul pentru atîţia ani. La care s-au adăugat foarte multele probleme social-edilitare, economice etc. Toate activităţile a trebuit să le desfăşurăm într-o perioadă plină de multe convulsii. Şi, de ce să nu o recunoaştem, nici dumneavoastră, ziariştii nu ne-aţi iertat... într-un an sărac am reuşit să păstrăm încă nivelul urban al municipiului, o stare de linişte şi încredere a cetăţenilor, un climat civic. Indiferent de randamentul dat, îi asigurăm pe cetăţeni că am fost şi rămînem adepţi fermi ai probităţii morale, dincolo de apartenenţă politică, etnie etc.. Primăria a reprezentat şi trebuie să reprezinte centrul permanent de garantare a drepturilor omului, ale cetăţeanului. — Ce vă călăuzeşte in viaţă în raporturile cu oamenii? — Totdeauna, în postura în care am fost m-am glndit la un proverb care zice: Cînd bei apă să te gîndeşti mereu Ia Izvor. E frumos să laşi o urmă de bine într-o lume plină de apariţii şi dispariţii. Casa de cultură a sindicatelor din Sfîntu Gheorghe trece prin mari greutăţi. Iniţial aflasem că e pe cale de faliment. Greutăţile s-au dovedit însă a fi altele. Cel puţin aşa am aflat in urma unui dialog purtat cu domnul Mircea Ştefan, directorul instituţiei. — Cum stau lucrurile, domnule director? — Totul a început intr-o zi de miercuri ... — Nu marţi? Parcă atunci sînt cîte două ceasuri rele... — Nu, era intr-o miercuri, cînd printr - o la 100.000 de lei lunar. — Și-atunci, care va fi soluția? Vine, vine primăvara? — Din păcate, chestiunea e groasă rău. Pierdem și acea brumă de venituri, de la cercuri şi dansuri, pe care le mai avem. Ca să nu mai vorbim de riscul spargerii instalaţiilor, cu pierderi extraordinare. — Aţi fost măcar anunţaţi, avertizaţi? — Nu ni s-au dat nici un fel de somaţii, de termene scadente. Absolut nimic! — N-aţi putea „divorța"? Există soluția unor radia- Cultură şi galeşi notă telefonică primită din partea conducerii R.A.G.C.L., am fost anunţaţi că, datorită pierderilor mari de agent termic — 200 mc. de apă caldă în 24 de ore — pe care le au, ne vor întrerupe furnizarea de agent termic pe o perioadă nedeterminată. — Deci asta e. Eu auzisem că sînteți în pragul falimentului. — Nu, nicidecum. Facturile sînt achitate la zi, ultima fiind cea pe luna decembrie anul trecut. Numai încălzirea a fost de 165.000 de lei. Joi, 16 ianuarie, am purtat discuţii cu dînşii. — Și-aţi dat-o la pace? — N-am ajuns la vreo soluţie, nici măcar de compromis, cu toate că noi ne-am angajat ca, pe lîngă consumul curent, normal, să suportăm şi pierderile, pina la un plafon de pînă toare electrice, nu credeţi? Ele avînd — spre deosebire de caloriferele de-acum — avantajul că pot fi folosite numai UNDE şi CIND ai nevoie! — La 500.000 de lei ciţi bani avem noi disponibili acura... Asta e bilanţul financiar pe 1991. Din '89 pînă azi n-am primit nici un leu, de nicăieri. Din ce am putut face rost plătim şi lefurile la şapte oameni, şi încălzirea, şi apa rece, şi vidanjarea, şi toate cele. Chiar şi aşa, fără spectacole — pentru că ele ar trebui să fie urmărite în palton şi gaioşi — şi fără activităţi, contravaloarea curentului electric se ridică la 50.000 de lei pe lună. —Pe tema lipsei de activităţi vă propun un interviu separat. Rezistaţi? — Dacă nu rezist, suport! Ioan DRAGAN