Cuvântul Nou, iunie 1993 (Anul 4, nr. 872-892)

1993-06-01 / nr. 872

­ Nepreţuita politică preţurilor Din momentul anunţării eliminării subvenţiilor deve­nise foarte clar că sarabanda creşterii preţurilor va cu­noaşte accente poloneze sau italiene, iar şirul indexărilor şi compensărilor nu va reuşi să ne facă viaţa mai uşoară. Dar, pentru că şi in acest caz există un dar, chiar in con­diţiile aplicării reformei, ale penetrării tot mai accentuate a economiei de piaţă, Guvernul avea datoria de a încerca menţinerea sub control cel puţin a unor preţuri practica­te de regiile autonome, deci de unităţile economice ce-i sunt în mare parte subordonate. Sigur, nu ar fi fost uşor din punct de vedere financiar, însă la o stopare cât de cât a haosului preţurilor tot s-ar fi ajuns. Să fim însă mai ex­pliciţi. Din surse demne de încredere aflăm că în viitorul foarte apropiat taxele telefonice (începând de la instalarea unui post, costul unei convorbiri sau serviciile de teltex şi fax) vor „sălta" din nou considerabil. Pentru ce această creştere? Bineînţeles, nu pentru asigurarea unor servicii mai prompte, cu o aparatură modernă sau pentru conecta­rea tuturor posturilor la sistemul telefonic automat inter­naţional. Nu, în mod cert nu. Această regie autonomă îşi va acoperi astfel „pierderile" din acordarea unor lefuri deloc mici (raportate la cele practicate în ţara noastră), sa­lariaţilor săi, deci unor angajaţi de stat. Putea statul să îngheţe puţin aceste „costuri de producţie" suportate de ce­tăţean şi să confere comunicaţiilor un statut de serviciu de necesitate şi nu de lux? Sigur că ar fi putut, dar n-a fă­cut-o, alegând o cale ce nu-i dă bătăi de cap. Unde sunt însă promisiunile electorale ale F.D.S.N.? In mod asemănător s-ar fi putut proceda în transpor­turi, rutiere şi feroviare. Menţinând un preţ rezonabil pen- I tru serviciul prestat s-ar fi putut menţine un preţ cores- I punzător şi la o serie de produse alimentare şi nealimen-tare. Astfel că, atât In preţul cărnii, cât şi al laptelui, o parte însemnată a creşterii se poate pune în „cârca" trans­porturilor. Iar de aici, lanţul slăbiciunilor se leagă perfect. « Şi atunci, ce mare brânză a făcut Guvernul acordând in- I­dexuri şi compensări din buzunarul nostru? » Aceeaşi situaţie apare şi în (dar nu numai) cazul­­ RENEL, crescând în mod artificial costul kilowatului -Exe- 4 cutivul mai bagă o dată mâna în buzunarul cetățeanului,­­ furându-l fără ruşine. Fără îndoială, ar fi o utopie să­ por­ni­nim de la premisa că reforma s-ar putea realiza fără sa­­­­crificii. Din partea tuturor. Dar, oare, de ce avem Guvern? ! Şi încă unul supradimensionat (să nu uităm că, potrivit­­ Constituţiei, înmulţirea sau modificarea structurii ministe­­­­riale ar trebui aprobată de Parlament — chiar dacă a-­­­ceastă procedură ar fi o pură formalitate în condiţiile ma­­­­jorităţii deţinute de coaliţie — lucru ce nu s-a făcut)? Toc- 1 mai pentru a căuta soluţii de atenuare a sacrificiilor, de­­ găsire a unor căi de ieşire. După cum a lucrat până acum­­ — şi iată că au trecut deja 6 luni de guvernare — Execu- J tivul ar pica în mod sigur la un examen-bilanţ, deficitul­­ balanţei sale fiind mult prea încărcat, tot ceea ce Guver­­­ nul ar putea aduce în apărarea sa apropiindu-se vertiginos­­ de cota zero. 1 Gabriel FLORESCU CloriDIAN SOCIAL-POLITIC AL JUDEȚULUI N OVASHA „Ziua întreprinzătorului privat“ In ziua de 29 mai a.c., în salonul Restaurantului „Şu­­gaş", a avut loc un simpo­zion organizat de „Consiliul Naţional al întreprinderilor Mici şi Mijlocii", Filiala Co­­vasna. Au participat domnii: Mircea Mosora, preşedintele Filialei Covasna, Domokos Ernő, reprezentantul Agenţiei de Privatizare din judeţ, Ion Aldescu, preşedintele „Clubu­lui Oamenilor de Afaceri“, numeroşi patroni ai unor so­cietăţi private, prospere, din judeţul nostru. In luările de cuvânt s-au acuzat unele la­cune ale Legii privatizării, precum şi dificultăţile majore prin care trec firmele particu­lare. Vom reveni cu câteva interviuri acordate în exclu­sivitate pentru cotidianul nos­tru (V.I.) Diplomaţi la Sfântu Gheorghe Vineri, 28 mai, un impre­sionant grup de diplomaţi — şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în ţara noastră — au efectuat o­­scurtă vizită în municipiul Sfântu Gheorghe. S-au făcut scurte popasuri la Catedrala ortodoxă, Biserica catolică şi Grupul statuar Mihai Viteazul. Discreţia în care s-a desfăşurat vizita ne împiedică să furnizăm şi alte amănunte... Astăzi, fiind 1 iunie, gândurile noastre se în­­dreaptă cu toată dra­gostea spre toţi copiii lumii, cărora le dorim o copilărie fericită şi un viitor sub cele mai fa­vorabile auspicii. La mulţi ani, copii! Cu o comisie fantomă se bate pasul pe loc Dacă în satul aparţinător Lunga aplicare a Legii fondu­lui funciar nu mai ridică probleme deosebite, în schimb în oraşul Târgu Secuiesc pâ­nă acum doar 13 la sută din persoanele îndreptăţite au fost puse în posesie. Cu acest procentaj localitatea ocupă, probabil, ultimul loc în ju- APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR nerli In posesie. Problema sunt, în primul rând, cu cei numiţi din oficiu, reprezen­tanţii celor două ocoale sil­vice — Târgu Secuiesc şi Sânzieni — al I.A.S. Catali­na, I.F.E.T., Amidex şi O.G.A., care invocă posibilitatea de a se împărţi între obligaţiile profesionale şi cele ce de­curg din calitatea de membru al comisiei. Apoi, doi dintre cei trei specialişti de la Cen­trul agricol orăşenesc şi-au încetat activitatea, unul schimbându-şi locul de mun­că, iar celălalt din motive de sănătate. Dacă îi mai punem la socoteală şi pe cei trei membri­ pensionari, care ne­­maiprimindu-şi din decembrie anul trecut drepturile băneşti cuvenite, refuză să mai ac­tiveze, rezultă că doar o trei­me din membrii comisiei mai sunt la „post". „In aceste condiţii, deşi a­­vem un plan de parcelare bine gândit, acesta nu poate fi adoptat, deoarece la nici o det, iar perspectivele de re­cuperare, pe termen scurt, nu sunt deloc promițătoare. Prac­tic, la Târgu Secuiesc, de a­­proape un an de zile, se bate pasul pe loc. De ce, am aflat de la domnul Zatyi An­drei, secretarul Primăriei şi, totodată, cel al Comisiei oră­şeneşti. Pentru că, pur şi simplu, această comisie este inoperantă. Majoritatea mem­brilor ei nu mai participă de mult la şedinţele în care ar trebui luate deciziile ce pri­vesc aspfej^ rpncrae:aî£.. pa- (Vomtţţiu^r­e în pag. a 2-a) Aurel GOLCIU Anul IV Nr. 872 Marți 1 iunie 1993 4 pagini — 15 Iei O CASĂ CU MULŢI COPIi Casa de copii şcolari din oraşul Târgu Secuiesc găz­duieşte 119 elevi de vârstă şcolară, ce frecventează cursu­rile începând din clasa a doua până în clasele de liceu sau profesionale. Copiilor de aici le sunt asigurate mai toate condiţiile ce ar fi ne­cesare însuşirii cunoştinţelor de cultură generală, precum şi dezvoltării lor fizice şi mo­rale. Departe de părinţii lor (pentru că unii nu i-au dorit, alţii n-au posibilităţi materia­le sau nu le permite starea sănătăţii să le asigure creşte­rea şi educarea), lipsiţi de dragostea şi căldura părin­tească, de armonia unui că­min, aici, în „casă" se fac e­­forturi ca toate acestea să nu-i­­afecteze psihic sau fizic pe copii. Le-au fost astfel puse la dispoziţie sală de festivităţi, cluburi, sală de gimnastică pentru fete, sală de sport, fiind în curs de amenajare şi o sală de bibliotecă. De obicei, sâmbăta şi duminica se organizează seri de dans sau alte activităţi distractive. Vasilica CIOBANU (Continuare în pag. 1­2-ai Tranziţia şi victimele sale Societăţile vor fi de-a pu­ruri constituite din adapta­bili şi neadaptabili. Trecerea bruscă la economia de piaţă, salturile ameţitoare ale pre­ţurilor, perspectiva şomaju­lui sau lipsa de perspectivă, produc şocuri sociale violente pentru unele naturi umane. „Foaia de sănătate" a unei societăţi se oglindeşte astfel fidel în fenomenul infracţio­nal şi starea de maladizare psihică a populaţiei. Am fă­cut un raid la Spitalul de Neuropsihiatrie din Sfântu Gheorghe şi am avut ne­plăcuta surpriză să aflăm că de doi ani încoace a cres­cut numărul internărilor, capacittatea spitalului ris­când să fie depăşită. Doamna soră medicală Maria Geor­­geta Tomovici, ne-a pus la dispoziţie cu amabilitate o cazuistică semnificativă. • C.R., profesoară, din Ba­­raolt, sindrom depresiv acut: „Nu putem rezista vieţii a­­cesteia trepidante, copiii nu mai au interes pentru şcoală, se­ gândesc şi ei, oricât de mici ar fi, tot la bani şi afa­ceri, nu ştiu încotro ne în­­dreptăm, salariile noastre, ale cadrelor didactice nu sunt nici măcar decente, nu mai sper decât să ies la pen­sie cât mai repede!“. P S. DOINA, 25 ani, do­miciliată în Covasna: „Sunt din Petroşani, am mai fost căsătorită, sunt la al treilea soţ, toţi m-au chinuit, am 4 copii, lucrez la Filatura Covasna, nu ne ajung banii, am luat de câteva luni 10.000 lei. Soţul lucrează la mobilă, se aude că va deveni şomer, când mergem cu copiii prin oraş, ne cer îngheţată, nici măcar atâta lucru nu le pot da, sunt la a treia tentativă de sinucidere!“. Nu putem da sfaturi. Rostul unui ziarist se rezumă doar la atât, din păcate, să sem­naleze! Restul să acopere ci­titorul, care cum doreşte, cu propria-i imaginaţie! Dar ros­tul unui ziarist mai e şi a­­cela să amintească oameni­lor că viaţa este totuşi foarte frumoasă cu condiţia să te situezi, dacă se poate, dea­supra urâciunilor ei şi să îndeşi în­ ea cât mai multă frumuseţe! Victor IANCT 11 N­ 4

Next