Cuvântul Nou, octombrie 1993 (Anul 4, nr. 957-977)
1993-10-01 / nr. 957
Pag. 2 NOTE*STIRI*INFORMAții • Soarele a răsărit la ora 6,13 și va pune la ora 17,57. Din acest an au mai rămas 93 zile. • Din calendarul creștin ortodox: Acoper, Maicii , Domnului; Sf. Ap. Anania. Cursuri de balet şi gimnastică ritmică Şcoala de Arte Sfântu Gheorghe reia, începând cu acest an de învăţământ, cursul de balet şi gimnastică ritmică pentru copii şi adolescenţi intre 4—16 ani. Se fac înscrieri până la 15 octombrie inclusiv. Se pot înscrie şi foşti cursanţi, care au întrerupt studiile din motivele cunoscute, înscrierile se primesc până la data de 15 octombrie a.c. Doritorii — fete şi băieţi — se pot adresa pentru informaţii suplimentare la sediul instituţiei din Piaţa Libertăţii nr. 9, telefon 313565, între orele 8—16. (A.G.) La „Agrosol” e încă vară ! Am intrat în luna octombrie, şi la serele-solar ale S.C. „Agrosol“ SA. Sfântu Gheorghe, recoltatul legumelor termofile, adică iubitoare de căldură, e încă în toi. Şi, după cum am aflat de la domnul director Vasile Man, dacă „Doamne fereşte, nu dă un îngheţ peste noi, o să avem ce adune aproape toată luna“. In prezent, in cele două magazine ale acestei societăţi comerciale — cel din Piaţa Mihai Viteazul şi cel de pe strada Mikes Kelemen — precum şi şi chioşcul din Piaţa Centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, se desfac, de regulă, de trei ori pe săptămână — luni, miercuri şi vineri — tomate, castraveţi cornişon, atât pentru murat cât şi de salată, ardei graşi — introduşi în acest an în cultură cu foarte bune rezultate — gogoşari, ardei iute, varză, frunze de ţelină, gogonele, morcovi. Şi încă un amănunt, deloc lipsit de importanţă, preţurile de desfacere cu amănuntul sunt mai mici decât cele practicate pe piaţa ţărănească (A. Golciu). Bani pentru restaurarea monumentelor şi îngrijirea cimitirelor Eroilor Din iniţiative Uniunii naţionale a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, în judeţul Covasna a luat fiinţă Comitetul judeţean pentru restaurarea şi îngrijirea monumentelor şi cimitirelor Eroilor, al cărui preşedinte este domnul colonel (r.) Liviu Griştean. Suntem organizaţie juridică, neguvernamentală şi apolitică, formată din cadre militare în rezervă şi retragere (pensionari militari). Pentru restaurarea şi îngrijirea acestor obiective ale neamului românesc şi cinstirea eroilor noştri naţionali avem nevoie de fonduri băneşti. în acest scop, Comitetul judeţean Covasna a deschis la Banca Comercială Română SA., filiala Sfântu Gheorghe, contul nr. 45 10 55 42. Rugăm persoanele fizice şi agenţii economici, care doresc să sprijine această activitate patriotică şi de suflet, să contribuie cu sume băneşti in contul nostru. Putem fi căutaţi la telefonul nr. 31 21 25, Sfântu Gheorghe, luni şi joi, între orele 12—14. Vă mulţumim anticipat. Comitetul judeţean Covasna Gajdo Kálmán, in vârstă de 37 ani şi soţia sa, Enikő, 28 ani, sunt căsătoriţi din 1980, au şapte copii şi o gospodărie de invidiat în comuna Cernat. Bărbatul a plecat de dimineaţă, împreună cu fiul cel mare, să repare un cuptor de pâine, la o consăteancă. Munceau vârtos şi, din când în când făceau o„haltă“, rostogolind pe gât cu înghiţituri repezi, dintr-o sticlă de alcool. Acasă, Enikő primeşte către orele 13 în vizită un obişnuit al casei, nimeni altul decât Köszöni Iosif, In vârstă de 63 de ani, duhnind a băutură. Ii căzuse cu tronc bătrânului tânăra femeie şi in Ultima vreme pândea când nu era Gajdo acasă şi se grăbea să o viziteze. A venit şide data aceasta răsucindu-şi gândul cel rău prin minte. Trece direct la propuneri, mai întâi ca Enikő să meargă cu el la bufetul din sat, ca să bea o bere şi să mai stea de vorbă, aşa cum ştia el, privind-o adânc în ochii Enikő îl refuză categoric şi bătrânul pleacă bodogănind şi promiţând că se va întoarce peste câteva ceasuri cu berea. Se întoarce către orele 17, dar fără bere, e tot mai aprins în dorinţa lui. Ii promite de astă dată, tinerei femei suma de 20 000 lei, cu condiţia să se culce cu el chiar acolo pe o crimă la ceas de seară laviţe din bucătărie şi chiar acum. Bătrânul o răstoarnă brusc pe dormeză şi se aruncă peste ea. Ca un făcut, exact în acele clipe, uşa de la intrare se deschide şi apare soţul! Văzând bărbatul culcat peste nevastă-sa şi intenţia clară a acestuia, îl ridică din spate şi întorcându-l către el, ii plesneşte fulgerător şi cu sete, direct în faţă. Lovitura a fost atât de puternică, încât bătrânul îşi pierde cunoştinţa, în cădere se izbeşte cu capul de marginea sobei de gătit, vasul cu apă fierbinte se răstoarnă nestp el Soţul gelos Îl izbeşte cu sălbăticia, îi calcă în picioare, apoi îl saltă din nou şi-l împinge cu ceaifai incinte ,capul victin ei întâlneşte violent pragul de sus al uşii şi se prăbuşeşte cu faţa pe treptele de ciment care urcau la bucătărie. Gajdo se întoarce spre propria nevastă, răfuiala continuă cu ea, o izbeşte cu pumnii şi picioarele. După un timp, sesizează că cel azvârlit pe trepte nu mai mişcă, îl întoarce cu faţa în sus şi-i observă chipul scăldat în sânge. Speriat, Gajdo îl târeşte până în mijlocul curţii, scoate câteva găleţi cu apă şi le aruncă peste trupul nemişcat, apoi se repede şi încearcă să-i activeze trespii; fiiia Totul a rămas zadarnic, cel prăbuşit nu mai dădea nici un semn că l-ar mai interesa lumea aceasta. Este anunţat doctonul comunei. Salvarea, dar nu se mai poate face nimic. Moartea a fost violentă şi s-a produs prin hemoragie internă. Gajda Kálmán a fost arestat şi învinuit de omor... Victor IANCULESCU CUVÂNTUL NOU Anul IV Nr. 957 Conferinţa de presă la Inspectoratul judeţean de poliţie în dimineaţa zilei de 29 septembrie, la sediul Inspectoratului judeţean de Poliţie, a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia domnul colonel Gh. Oprea, flancat de domnul colonel Gh. Dobriţă şi domnul maior Nicolae Ivan, a făcuit un succint bilanţ al activităţii poliţiei in trimestru! Încheiat, concretizat prin cifre şi concluzii. Nu ne putem plânge de lipsa unei transparenţe faţă de presă (mai ales faţă de alte judeţe), a activităţii Poliţiei judeţene. Aşadar, ne anunţă Inspectoratul judeţean, infracţiunile sporesc şi, ce-i mai îngrijorător, cresc cele violente, încheiate cu ultraje, tentative de omor şi omoruri. Pentru toate acestea, cauza cauzelor, rămâne consumul exagerat de alcool. • Au avut loc furturi din fondul silvic şi din recoltele acestui an, cazuri mai grave, li Ghelinţa şi Zăbala, dar şi la Târgu Secuiesc, Ozum, Baraolt, Sfântu Gheorghe. „ Au fost descoperiţi pe teritoriul judeţului traficanţi de valută, aur şi argint. Ca să ne înscriem şi noi în „rândul lumii“, avem şi deţinători de stupefiante: în mod ilegal, 3 persoane deţin 150 bucăţi dialgin, substanţă cu efect stupefiant. „ O sursă aproape permanentă de activare a stării infracţionale rămân comunităţile ţigăneşti. Acolo şi în localităţile învecinate „înfloresc“ violenţele, specula cu cai şi bunuri furate în prealabil, înşelăciunile, traficul de volută. Mulţi ţigani sunt nevoiţi să cadă „în păcat“ pentru că n-au nici un mijloc de existenţă. Există o scrisoare a unui grup ţigănesc, adresată Prefecturii, în care o anunţă pe numita instituţie că: „Aici, la Vâlcele, suntem în situaţia de a opri maşina de pâine şi a ne autoservi, pentru a ne hrăni copiii!“. „ In ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, situaţia e chiar şocantă: in ultimele luni s-au produs mai multe accidente în care şi-au pierdut viaţa 14 persoane şi 30 au fost grav rănite. Se cere, de urgenţă, semaforizarea în municipiul Sfântu Gheorghe. „ Mulţi locuitori ai judeţului nu-s în legalitate pe linie de evidenţa populaţiei: peste 1 300 adulţi şi 500 copii. Unele mame profită de acest lucru: după ce nasc la maternităţi, îşi abandonează copiii, spun că merg acasă să-şi ia buletinul şi nu se mai întorci . Sunt pe punctul de a se finaliza dosarele societăţilor de întrajutorare „STASSICOM“ SRL. şi „SAN MARCO“ S.R.L., în evidenţele cărora au ieşit la iveală multe nereguli, de la nereguli contabile, la a medatarea unor chitanţe de premieri şi premieri peste rând. Ce-i mai grav, e că mai mulţi funcţionari ai C.E.C.ului şi ROMTELECOM-ului sunt solidari în unele infracţiuni cu patronii jocurilor! Faţă de toate aceste grupuri de infracţiuni ca şi faţă de altele, organele de poliţie îşi vor dubla eforturile de prevenire, dar şi de depistare din stadii incipiente a infracţiunilor. Victor IANCULESCU Mioara a întâlnit şi oameni cumsecade... In iarna trecută, Maria Csamo şi-a părăsit fiica, Mioara Elena, lăsând-o în îngrijirea tatălui ei. E mult spus „în îngrijire“, pentru că tatăl minorei, Csamo Francisc e cioban şi prea puţin vine pecrasă, prin Zagon. Şi, nici măcar nu are casă, casa părintească unde trage din când în când a fost vândută de părinţi altor persoane, ca să aibe cine să le poarte de grijă la bătrâneţe. Mioara a rămas practic.... a nimănui. Pentru un timp, căci spre primăvară a fost luată in ocrotire de doamna Szabó Etelka, care-i cunoştea situaţia şi care s-a gândit că până se găseşte o soluţie, Mioara poate rămâne un timp în casa sa. Soţii Szabó, însă, oameni în vârstă, n-aveau cum să aibă grijă de minoră prea mult timp, fapt pentru care doamna Szabó Etelka a apelat la factorii de drept în soluţionarea problemei minorei. Aşa se face că Autoritatea tutelară şi de asistenţă socială de pe lângă Consiliul local Zagon, in urma anchetei efectuate de colectivul de sprijin al acesteia asupra cazului de faţă, propune internarea minorei Csamo Mioara Elena la o casă de copii. La puţin timp după aceea, anume în 22 septembrie a.c., Comisia judeţeană pentru ocrotirea minorilor hotărăşte internarea Mioarei în Casa de copii cu şcoală ajutătoare Olteni Asum Mioara e înconjurată de elevii din clasa întâi. Are 10 ani, dar numai în acest an a cunosut băncile şcolii. Aceasta, ce-i drept, şi din cauza bolii de care suferă (oligofrenie), dar şi datorită faptului că părinţii nu s au ocupat de creşterea, sănătatea şi educarea ei. Vasilica CIOBANU *Tata mare!... Spovedaniile... (Urmare din pag. 1) şi unul dintre cele mai oportuniste, de stânga. Pentru un partid care ar fi putut arbitra de pe o poziţie de centim, situaţia in care a ajuns este, din punctul meu de vedere, jenantă! — Jenantă pentru o opinie aparţinând centrului, dreptei, sau stângii? — N-am fost niciodată şi nu voi fi de stânga. Mie mi-a fost destul de greu cât am avut a mă lupta cu persoane din anturajul meu, am fost Invingăor, când însă a trebuit să mă lupt cu instituţii n-am mai putut. Incet-încet, în rândurile „Vetrei Româneşti“ şi P.UNR. au venit „caii troieni“, care reprezintă interesele altor partide! Şi se comportă distrugând o identitate pe care partidul a avut-o. Numai cu lozinci şi fluturări de steaguri nu se face politică pe termen lung. P.U.N.R. nu este partidul unei minorităţi, minoritate care şi-ar justifica unele excese, ci s-a pretins a fi al unei majorităţi. In cei trei ani de existenţă, ar fi trebuit să absoarbă unele formaţiuni mai mari sau mai mici. In ce mă priveşte, puteam să duc „Vatra Românească“ în braţele preşedintelui Iliescu şi să fac din ea un cuib al partidelor de stânga, dar n-am făcut-o! Sunt un învins politic, dar nu unul moral!... (Va urma)