Cuvântul Nou, octombrie 1994 (Anul 5, nr. 1209-1229)

1994-10-14 / nr. 1218

Preşedintele Ion Iliescu a vizitat TIR '94 Aflat ieri In vizită la Târ­gul Internaţional Bucureşti, preşedintele României, de Ion Iliescu, s-a întâlnit cu o serie de oameni de afaceri şi expozanţi din fard, şi de peste hotare, precum şi cu specialişti aflaţi în pavilio­­nul în care expun unităţi româneşti de cercetare ştiinţifică. Dl. Ion Iliescu a vizitat pavilioanele Poloniei, Elve­ţiei, Franţei, pe cel al fir­mei sud-coreene Deewho şi a parcurs spaţiile exterioare ale pavilioanelor în care firme româneşti şi strein­ie expun o importantă ga­mă de produse. Şeful statului a fost apoi oaspetele pa­vilioanelor naţionale ale Austriei, Germaniei, Grec­ei, Italiei şi Spaniei şi a purtat­­ scufii cu ambasadorii a­­cestor ţări, cu consilierii co­merciali ai ambasadelor, cu oameni de afaceri din a­­ceste ţări, ale căror firme sunt prezente la TIR '94. Au fost vizitate pavilioanele Marii Britanii, Cehiei, Slo­vaciei, SU­ A. şi Canadei, precum şi standurile unor societăţi mixte cu capital privat sau de stat. Delegaţie parlamentară egipteană la Bucureşti Ieri, dr. Theodor Maleşca­­nu, ministru secretar de stat, ministrul afacerilor externe, a primit delegaţia parla­mentară egipteană a Consi­liului Sura, condusă de speaker-ul acestuia, Jr. Mustafa Kamo­ Halmi, care efectuează o vizită in Româ­nia. Mai nimfc despre... pantaloni­ ­ Domnule Dobra László, sunteți directorul și managerul Societății comerciale „SECU­­IANA" SA. din Târgu Secuiesc, iar firma dv. este numărul unu în Topul firmelor pe anul 1993 în județul Covasna, top întoc­mit după profitul obținut. Cum LOCUL I, ÎN TOPUL FIRMELOR ’93 e să fii primuţ, cel mai bogat, deci ? :­­ Mă simt fericit că efortu­rile depuse împreună cu cole­gii de la societate n-au fost în zadar, că am reuşit să obţinem un rezultat care se vede.­­ Ca afacerist credeţi că e­­xistă o anume calitate umană care primează, care-l condiţio­nează pe om să reuşească un afaceri? - E destul de greu de spus, dar eu cred că ar fi sincerita­tea şi spiritul, ori capacitatea de a-i atrage pe colaboratori într-o muncă comună, pentru atingerea unor scopuri care se măsoară practic în profitul societăţii. - Ce gânduri de viitor aveţi, ce ambiţii? - în momentul de faţă ne încearcă o mulţumire sufletească pentru faptul că ceea ce am făcut până acum a fost bine, dar asta ne şi obligă, pentru că vin alţii foarte puternic din urmă, deci vom încerca să ne menţinem, dacă nu pe primil loc, măcar între primii.­­ Care este profilul produc­ţiei şi ce perspective contrac­tuale are „Secuiana“ ?­­ Facem numai pantaloni pentru femei şi pentru bărbaţi - lucrăm cu materialul clien­tului, în privinţa contractelor, deşi am întâmpinat unele greu­tăţi în cursul verii, acum a­­vem acoperire pentru sezonul Alexandra MORAR — continuare in pag. 2 — Pâinea, la Dobârlău De fapt nu la Dobârlău, ci în comuna cu acelaşi nume, mai exact, la Dobârlău Vale şi Lunca Mărcuş, sate aparţi­nătoare. Acolo pâinea este a­­dusă la prăvălie mai rar (la „Vale“) şi... deloc la Lunca Mărcuş. Motivul? Nu mai e­­xistă prăvălii ale cooperaţiei, iar particularii nu sunt intere­saţi. „împreună cu cooperaţia (cât a mai rămas din ea) - ne spune domnul Vasile Maxim, primarul comunei - se încearcă găsirea unei persoane demne de încredere pentru încheierea unui contract de cooperare, mai ales pentru produsele de stric­tă necesitate, între care, desi­gur, pâinea“. (ID.) Anul V. Nr. 1218 Vineri 14 octombrie 1994 4 pagini — 50 lei coTiiim si­im-PDimc m­­iiiiiiiiii covasma Conjugând împreună verbul „a învăţa“ în ziua de 15 septembrie mi-am reamintit versurile Leo­­nidei Lari: „Ce zi frumoasă umblă pe pământ / Iluminând egal şi rău, şi bine / Privin­­du-mă, senină, şi pe mine / Ce zi frumoasă, plină de cu­vânt ...“. In legătură şi cu o semnificativă prezenţă a Fun­daţiei culturale „Mihai Vitea­zul" alături de elevii Licealii „Mihai Viteazul", în numele a­­cestei fundaţii, doamna profe­soară Stela Buda, ne-a împăr­tăşit proiecte pentru acest om­­ Consecvenţi cu noi înşine şi din dorinţa sinceră de a spori încrederea elevilor în şcoală precum şi prestigiul şcolii, potrivit resurselor Fun­daţiei noastre, ne am propus ca şi în acest an şcolar să orga­nizăm, mai întâi, în preaj­ma zilei de 1 noiembrie 1994 - când aniversăm prima unire realizată de domnitorul Mihai Viteazul -, un concurs de s­­torie pe această temă cu sprijinul Inspectoratului Şcolar judeţean Covasna, al Inspecto­ratului pentru Cultură şi ar ţi­nut inimos colectiv de profesori de istorie din oraşul nostro recunoscuţi prin competenţa lor profesională, concurs dotat cu importante premii în bani şi obiecte. Va urma, apoi, cea de-a patra ediţie a concursu­lui de matematică „Mihai Vi­­teazul", iniţiat de noi şi intrat de acum în tradiţia organiza­torilor (Fundaţia „Mihai Vitea­zul", Liceul „Mihai Viteazul", Liga elevilor matematicieni de la Liceul „Mihai Viteazul“ şi Inspectoratul Şcolar judeţean Covasna), concurs aşteptat, cre­dem, au interes atât de elevii de la gimnaziu, cât şi de că­tre cei de la liceu. In sfârşit, anul 1994 va fi finalizat cu a cincea ediţie a Festivalului de colinde „Crăciunul la români“, care a câştigat an de an in­ frumuseţe şi bogăţia tradiţio­nalelor colinde. În anul 1995 eforturile noas­te se vor concentra tot în i­­deea sprijinirii și promovării ( consemnat: Florica BÂRSAN Continuare în pag. a 2-a) LANSAREA VOLUMULUI DE VERSURI „OCHI PRIN CADRANE" Luni,­­7 octombrie, ora 12:00, la Muzeul Spirituali­tăţii Româneşti de la Cate­drala ortodoxă din Sfântu Gheorghe va avea loc lan­sarea volumului de versuri „Ochi prin cadrane", al con­cetăţeanului nostru MIRON RUSU BARIAN, volum apă­rut cu sprijinul Ligii cultu­­ral-creştine .Andrei Şaguna" la Editura Tipomur din Târgu Mureş. (D.U.­MITRU) Programul TVR săptămânal ­T DIN LA FABRICA DE BRÂNZETURI SĂRĂMAŞ „Undă verde“ activităţii productive Luni, 17 octombrie, unitatea de producţie cu profil alimen­tar (brânzeturi) din Sărămaţ, aparţinând firmei Milkcom S.R L., îşi începe activitatea productivă. Ştirea ne-a fost furnizată de dl. Paul Costaru, unul dintre patronii firmei, cu prilejul unui dialog avut le»! Ia redacţie.­­ Vestea bucură. Totuşi, cum de la inaugrarea făbricuţei a trecut cam mult timp aproape o lună, şi nu mai ştiam nimic despre ce se mai întâmplă cu făbricuţa de la Sărămaş, mi-am zis că afacerea s-a poticnit. Toate sunt bune. E drept, a fost o pauză destul de lun­gă, dar , din motive întemeia­te. Ea nu s-a datorat lipsei de materie primă sau a vreuna u­­tilaj, ci, pur şi simplu, n-am avut rezolvată problema des­facerii produselor noastre“. Acum s-a rezolvat?" în mare parte, da. N-a fost o treabă uşoară. Ştiţi cum este în economia de piaţă ... Răz­­baţi destul de greu. Clienţii sunt mai exigenţi, mai precauţi, suspicios! chiar, ceea ce nu este un lucru rău, tatonează îndelung terenul Doar e vor­ba de bani şi de prestigiu! fir­mei proprii. In final, am reu­şit să găsim pieţe de desface­re a produselor la Braşov şi Intorsura Buzăului“. „­ E bine şi aşa, la început de drum. Câteva detalii despre ceea ce veţi produce - cât, ce, cu ce? - ar fi binevenite cititorului nostru". „­ Materia primă este colectată de la gospodarii din Ioan NEGULICI Continuare înpag .65 Maniacul sexual a fost depistat Dat fiind că numeroşi cetă­ţeni ne-au cerut clarificări asu­pra aspectelor publicate în zia­rul „Transilvania Expres“ din 1.10.1994, în articolul intitulat „Un obsedat sexual la Sfâ­ntu Gheorghe", purtătorul de cu­vânt al Inspectoratului de Po­liţie al judeţului Covasna, este împuternicit să declare : In urma sesizării unor cetă­ţeni din cartierul „Gării", lu­­crătorii de la Poliţia munci­­piului Sfântu Gheorghe l-au identificat pe numitul P Gy, locuitor în zonă, care a să­vârşit toi public gesturi obscene. Pentru aceste fapte la data de 23 septembrie 1994, sus­­numitul a fost sancţionat con­travenţional, conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoa­­re de 50.000 lei. Ulterior nu am mai fost sesizaţi despre co­miterea a astfel de fapte, care de fapt au fost comise în îm­prejurări şi cu motivaţii dife­­rite faţă de cele prezentate In ziarul „Transilvania Expres". Lt. col. Nicolae IVAN, purtător de cuvânt al Inspec­toratului de Poliţie al judeţului Covasna

Next