Cuvântul Nou, mai 1996 (Anul 7, nr. 1607-1627)

1996-05-01 / nr. 1607

PAG. 2 Votaţi candidaţii noştri PARTIDUL DEMOCRAŢIEI SOCIALE DIN ROMÂNIA (P.D.S.R.) P.D.S.R. este un partid social-democrat, modern, naţional, de centru-stânga, popular, care militează pen­tru realizarea în România a unei societăţi moderne pros­pere, a DEMOCRAŢIEI SO­CIALE. Crezul politic prin care P.D.S.R. se înscrie în rândul partidelor social-de­­mocrate, are ca sistem de valori încrederea în adevăr, dreptate, patriotism, statut militar naţional, democrat şi social, competenţă, pro­fesionalism şi efort perso­nal, pluralism politic, drep­turile omului, justiţie, soli­daritate socială, în concep­ţia P.D.S.R., regimul politic şi forma de organizare a statului, adecvate actualei situaţii din ţara noastră, sunt cele republicane. P.D. S.R. promovează în continu­are: economia socială de piaţă; integrarea ţârii noas­tre în structurile europene şi euroatlantice, protecţia socială şi interesele naţio­nale în condiţiile date ale României şi ale vieţii mon­diale. P.D.S.R. a contribuit ho­tărâtor la elaborarea şi a­­doptarea Constituţiei, a în­tregului pachet de legi ca­re vizează realizarea statu­lui de drept, a reformei social-economice, a creşte­rii susţinute a ponderii şi a rolului proprietăţii particu­lare prin cele mai adecvate forme de privatizare, com­baterea fenomenelor antiso­ciale, a corupţiei, asigura­rea unei reale protecţii so­ciale, în principal, a tineri­lor şi a categoriilor defa­vorizate. P.D.S.R. asigură principa­lul sprijin politic Guvernu­lui actual, care are ca obi­ective: stoparea declinului producţiei industriale şi a­­gricole; continuarea refor­mei economico-sociale; re­ducerea inflaţiei; relansa­rea activităţii economice, lu­ând în considerare atât va­lorificarea capacităţilor şi a resurselor proprii cât şi a­ TRIBUNA ELECTORALA tragerea capitalului străin. Societatea democraţiei so­ciale, pentru care acţionea­ză P.D.S.R., este diferită e­­senţial atât de socialismul totalitar monopolist, cât şi de capitalismul primitiv şi arhaic. Noua societate a de­mocraţiei sociale, pentru care vă propunem să votaţi, este una bazată pe valorile democraţiei sociale, adică: bunăstare pentru toţi indi­vizii, legalitate şi justiţie, dreptate şi solidaritate so­cială, libertate. Noi suntem împotriva privaţiunilor eco­nomice şi politice, îngrădirii libertăţii economice, a co­rupţiei, incompetenţei şi imposturii. Candidaţii noştri au pro­grame clare, realizabile, ca­re vin în întâmpinarea do­rinţei cetăţenilor de rezol­vare a problemelor majore cu care se confruntă colec­tivităţile locale, de nivel co­­munal, orăşenesc şi jude­­ţean. Aceste probleme se vor rezolva fără încălcarea principiilor sus-menţionate, la care se adaugă convin­gerea P.D.S.R., că trebuie întronata o adevărată auto­nomie locală in condiţiile legii, care să servească oa­menilor, indiferent de apar­tenenţa lor etnică. Cea mai bună formă de afirmare a identităţii noastre naţiona­le este programul politic bun, care defineşte cu cla­ritate viitorul acţiunilor noastre, perspectivele pe care le oferim. Identitatea naţională ne-o păstrăm şi ne-o afirmăm printr-o ope­ră de construcţie politică şi instituţională care răspunde intereselor poporului nostru şi care, suntem convinşi, îi asigură un viitor european. Transilvania nu va fi nici cedată, nici pierdută, poli­tica oricărui guvern P.D.S.R. va ţine seama de aceasta. Problema reală este de a nu o transforma în zonă de con­flict interetnic. De aceea este importantă supremaţia legii şi respectarea ideilor enunţate de noi aici. VOTAŢI-NE CU ÎNCRE­DERE! CANDIDAŢII NOŞTRI REPREZINTĂ VIITOAREA PROSPERITATE. PENTRU TOŢII Consiliul judeţean Covasna al P.D.S.R. Călătorii frauduloşi îşi fură singuri căciula d­ in ultimii ani, ca urmare a scăderii traficului pe ca­lea ferată. Inclusiv la tran­sportul de călători, o serie de case de bilete din hal­te şi gări ale unor locali­tăţi rurale au fost închise, cheltuielile cu salariile ca­sierilor nemaijustificându-se, în consecinţă, persoanele care urcă în tren în aces­te staţii au obligaţia să se prezinte la personalul de tren pentru cumpărarea de bilete, care se vând la preţ normal, de gară. Numai că nu puţini sunt cei care se sustrag de la această o­­bligaţie, călătorind deci fraudulos. Aşa se face că în dimineaţa zilei de marţi, 23 aprilie, pe ruta Târgu Secuiesc - Breţcu, după cum ne-a precizat o anga­jată a serviciului control financiar din cadrul Re­gionalei CFR Braşov - ca­re nu a dorit să-şi dezvă­luie identitatea - au fost depistate fără bilete câteva zeci de persoane care au urcat la trenul 4561, în sta­ţiile Sânzienî, Poieniţa, Belani, Mereni, Lutoasa. Au fost aplicate amenzi totali­zând 70000 de lei. Mulţi din­tre cei aflaţi în culpă au adoptat o poziţie recalci­trantă, unii chiar agresivă. Problema este, după cum ne spunea interlocutoarea, că dacă în viitor majorita­tea celor care călătoresc pe această porţiune vor continua să nu-şi cumpere bilete, s-ar putea ca re­gionala să hotărească sus­pendarea circulaţiei trenu­rilor de călători între Târ­gu Secuiesc şi Breţcu din motive de nerentabi­l­itate. Or, se ştie, costul unei călătorii pe calea ferată este oricum mult mai mic decât cu autobuzul. Culmea e că sunt şi na­vetişti care nu îşi cumpă­ră abonamente, aşa încât la o eventuală suspendare a trenurilor pe respectiva porţiune, se vor trezi că nu vor mai avea cu ce a­­junge la locurile de mun­că. Ce faceţi fraţilor, nu vă duce capul să înţelegeţi că vă furaţi singuri căciu­la? ! Aurel GOLCIU "CUVÂNTUL NOU" Anul VII Nr. 1607 ty&Mati di iarnă, (Urmare din pag 11 răspunsul­­ şi-l duci ime­diat la camera de oaspeţi“. Zis şi făcut: şoferul şi paz­nicul au curăţat zăpada, au făcut un foc zdravăn, aşa încât oamenii (care aveau mâncare în traistă) s-au simţit cum nu se poate mai bine. Mai mult, seara au mers la familia Chelemen să dea un telefon acasă să-i liniştească pe-ai lor. Mare le-a fost mirarea când au găsit uşa descuiată. „Cum, doamnă, au întrebat miraţi, dumneavoastră staţi cu uşa deschisă la zece noaptea?" ,,Da’ ce, aici e Bucureşti?“, a venit firesc răspunsul doamnei Ana Chelemen. A doua zi, către prânz, au reuşit să plece, după multe mulţumiri, dând şi te­lefon din Bucureşti deîn­­dată ce au sosit, cu bine. Au mai sunat şi de Sfântu Gheorghe, mulţumindu-le celor doi salvatori până a­­tunci necunoscuţi, primarul Gheorghe Bariu şi şoferul lui, Gheorghe Chelemen. „Nu credeam să mai existe asemenea oameni" au spus ei. Uite că mai există! Breviar electoral • Candidaturile pentru alegerile locale vor fi de­puse de partidele politice, alianţele politice şi candi­daţii independenţi până în ziua de 4 mai 1996 inclusiv. • Propunerile de candi­daţi se depun după cum urmează: pentru Consiliul Judeţean - la Biroul Elec­toral de Circumscripţie Ju­deţeană cu sediul la Prefec­tura judeţului Covasna, pentru consiliile locale şi primari­­ la birourile elec­torale de circumscripţie co­munale, orăşeneşti, munici­pală. • Biroul Electoral Central face cunoscut că din inter­pretarea ansamblului preve­derilor Legii nr. 70/1971 pri­vind alegerile locale, repu­blicată, rezultă că una şi aceeaşi persoană poate să-şi depună candidatura atât pentru funcţia de con­silier în Consiliul local co­munal, orăşenesc, munici­pal sau de sector al Muni­cipiului Bucureşti, după caz, cât şi pentru funcţia de consilier în Consiliul jude­ţean, respectiv în Consiliul general al Municipiului Bu­cureşti. • Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană poate fi contactat la tele­foanele 314 670 sau 315190, int. 26. Programul biroului pentru primirea propuneri­lor de candidaţi: zilnic in­tre orele 8-16, iar sâmbătă, 4 mai, între orele 8-24. • Conform art. 45, al. 1 din Legea nr. 70/1991, re­­­publicată, acceptarea in­ candidaturi de către biroul electoral de circumscripţia poate fi contestată de către cetăţeni, partide politice, a­­lienţe politice şi alianţe e­­lectorale în termen de 5 zi­le de la afişarea propune­rii de candidatură, după caz, de la expirarea terme­­nului de depunere a candi­daturilor. Afişarea se face în termen de 24 ore de la înregistrarea candidaturii. • Partidele politice, ali­anţele politice şi alianţele electorale trebuie să depu­nă la Birourile electorale de circumscripţie judeţean şi locale numele şi prenu­mele reprezentanţilor car® vor face parte din aceste birouri în zilele de 5-6-7 mai. Comunicările transmi­se după acest termen nu se iau în considerare. • Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală nr. 1 Sfântu Gheorghe are sediul în clădirea Consiliu­lui local, camera 28-29, te­lefoane 314 443 sau 316 957 int. 108, avâ­nd prop­rom d® lucru zilnic între orele 8-16. Sâmbătă, 4 mai, biroul va fi deschis până la ora 24. Listele cu propunerile de candidaţi admise de birou se vor afişa în holul de la intrarea Consiliului munici­pal. (G. FLORESCU) Castelul suspinelor.. (Urmar® din pag. I) anume s-a vrut renovarea şi amenajarea lui pentru cămin-spital, urmând a fi luat spre folosinţă de că­tre Inspectoratul teritorial de stat pentru handicapaţi. Lucrările de reparaţii tre­buiau să intre în cheltuia­la Primăriei Valea Crişului Şi-ar fi însemnat alocarea de la bugetul statului a cel puţin 500 milioane lei, su­mă ce nu a fost însă a­­probată. „Destinaţia de cămin-spital este măsura cea mai potrivită de a sal­va castelul, întrucât aceasta presupune o chestiune de interes social, iar în ju­deţul nostru nu funcţio­nează o unitate asemănă­toare. Mai mult, şi împre­jurimile cu alei şi zone verzi sunt adecvate unei astfel de activităţi - ne spunea interlocutorul. Era suficient dacă primeam măcar 100 milioane de lei ca să în­cepem lucrările şi, ulterior, poate se mai găseau surse de finanţare, în cazul în care această variantă nu este valorificată nici cu pri­lejul defalcării şi aprobă­rii bugetului pe anu­l 1996, Primăria este nevoită să găsească o altă soluti® pentru repararea şi darea în folosinţă a castelului. Ne -am gândit, aşadar, să tratăm cu patronii firme­ ce au tăbăcarie şi secţie de confecţii din pieţe pe teritoriul comunei Cg să o­­cupe spaţiile din castel. In atare situaţie, vom avea nu­mai avantaje, şi anume: pa­za clădirii va fi asigurată fără să plătim pe cineva anume; din chiria ce o vom stabili şi primi, vom începe lucrările de reparaţii, e­­şalonat pe fiecare tronson, existând posibilitatea să ne acorde în avans o sumă oarecare pentru acest lu­cru; odată ce castelul va fi preluat de această firmă, intenţionăm să înfiinţăm aici şi o microcantină, nu numai pentru muncitorii lor, ci şi pentru oamenii nevoiaşi din comună, deci o cantină socială, vor fi rezolvate pentru viitor în­­treţinerea corespunzătoare a clădirii şi înfrumuseţarea împrejurimilor ei.“ Se pare că această din urmă iniţiativă a Primăriei va rezolva atât salvarea de la pieri­re a castelului, cât şi realizarea unor ve­nituri la bugetul­ local.

Next