Cuvântul Nou, aprilie 2002 (Anul 13, nr. 3347-3370)

2002-04-23 / nr. 3364

Anul XIII Numărul 3364 8 pagini Marți 23 aprilie 2002 2500 lei ATIPICII EUROPEI Dumitru MANOLACHESCU Au revenit românii la “matca” de stânga la alegerile din 2000 şi­ uite că nu trecură decât doi anişori şi se luară după noi şi ungurii, care s-au săturat de dreapta conservatoare şi naţionalistă a lui Victor Orbán şi­ au votat socialiştii lui Peter Medgyesy. Poporul suveran votează ce doreşte, ce-l taie capul, nu ce-i spun americanii, NATO ori sondajele de opinie. Aşa făcură şi ungurii, urmând exemplul românaşilor, care s-au întors în somn, după 4 ani de experienţe cu o aşa-zisă “dreaptă”, pe partea stângă. Somnul românilor ţine şi-acum, pe stânga, dar asta-i altă poveste, care tot la “atipici” ne încadrează. Victoria de duminică înseamnă că socialiştii unguri vor forma guvernul împreună cu liberalii de stânga, concept pe care l-am încercat şi noi şi care nu ne-a adus nimic bun, dar asta ţine de datele concrete ale fiecărei ţări, la urma-urmei cine mai are timp să priceapă ce înseamnă dreapta, stânga, centru, ce vor extremele, unde merg ideologiile şi programele, ce vor şi ce promovează ele? Viaţa omului contează, nu ideologia, dacă se reduc taxele şi impozitele e OK, dacă trăieşti mai bine n-ai de ce să-i schimbi pe cei care te guvernează bine şi eficient, fie ei şi comunişti... Atipici se dovedesc a fi şi atât de stilaţii europeni din Franţa, care şi ei se dau după noi. Iată, în turul doi de scrutin la Prezidenţiale francezii i-au trimis pe Jacques Chirac şi Jean Marie le Pen, lăsându-l pe-afară pe socialistul Lionel Jospin, care s-a supărat aşa de tare încât a ameninţat că se retrage din politică. Situaţie oarecum albastră pentru francezi, care se văd puşi în situaţia să doarmă cu “dinamita le Pen” sub cap. Aşa încât, imediat după anunţarea rezultatelor primului tur de scrutin au urmat ample manifestaţii de stradă împotriva extremei drepte xenofobe, fasciste, antisemite... N-a fost şi la noi la fel, în 2000? Nu s-au dus în turul doi la Prezidenţiale Iliescu şi Vadim Tudor? N-am tremurat noi de grija criticilor mai-marilor Europei, care ne-au acuzat, fie şi voalat, de predispoziţie spre extremism şi naţionalism feroce?! Să-i vedem acum pe francezi pe unde vor scoate “le Pen”, vreau să zic “cămaşa”... Dacă mă gândesc bine şi la italieni e la fel, “le Pen”-ul lor e Berlusconi, ditamai premierul, ditamai magnatul, considerat fascist şi antisemit, dar asta nu i-a împiedicat pe italieni să-l aleagă şi chiar să-l suporte la guvernare, ştiut fiind că în Italia guvernele se schimbă mult mai repede decât... amantele. De bulgari ce să mai vorbesc, mai atipici decât ei nu cred că există, nu cred să mai existe pe lume un popor care să-şi aleagă un fost rege - premier şi un comunist - preşedinte. Revenind la victoria socialiştilor unguri, care vor avea în viitorul Parlament majoritatea, rămâne de văzut în ce fel va afecta ca bunele relaţii româno-ungare, stabilite cu atâta trudă şi cu atâtea sacrificii de electorat de liderii celor trei formaţiuni politice din România şi Ungaria aflate, într-un fel sau altul, la guvernare şi am numit aici PSD, UDMR, FIDESZ. Se ştie că liderii UDMR au mers pe mâna lui Victor Orbán atraşi de cântecul de sirenă al Legii Statutului maghiarilor, acum se văd puşi într-o situaţie oarecum jenantă faţă de Partidul Socialist, care nu a dat doi bani pe această lege şi pe avantajele oferite de ea maghiarilor din afara graniţelor Ungariei. Important este că, iată, nici la români, nici la unguri partidele care reprezintă dreapta extremă n-au ajuns la Putere, în Ungaria respectivul partid n-a ajuns nici măcar în Parlament, la noi nu se știe dacă PRM, urcat bine în scări la alegerile din 2000, e de dreapta, de stânga ori de centru, politica lui anarhist-populistă nu e deloc coerentă, totul se învârte în jurul liderului şi al intereselor sale, aşa că nici la noi aşa-zisa extremă PRM nu reprezintă un pericol real. Iată cum oferim noi şi ungurii lecţii Franţei, după ce-am trecut şi noi prin ceea ce trec ei acum. Cronica optimistului DARNIC Mi-a venit în minte că darnic s­­ar putea să vină de la dare. Adică dacă-ţi plăteşti dările către statul român se cheamă că eşti darnic. Dacă nu, eşti... deştept. Ceea ce, iară mă duce gândul, dacă eşti darnic eşti, logic, prost! Cam aşa e, de vreme ce premierul Năstase ne anunţă că accizele la benzină, alcool, cafea cresc din nou, de la 1 mai, pentru că datornicii către stat nu-şi achită dările. Marile societăţi, de la care s-au molipsit şi societăţile mici şi mijlocii, au văzut că nici un datornic n-a ajuns la închisoare şi­ au renunţat să fie proşti, devenind şi ei... rău-platnici. De aici se trage următoarea gândire temeinică: "Bugetul statului a fost lipsit de aproape 9000 de miliarde de lei în ultimul an, ceea ce e o sumă foarte mare. Ca să acopere această gaură, guvernul creşte preţurile la benzină, cafea, alcool, ceea ce înseamnă creşterea tuturor celorlalte preţuri. La benzină, cel puţin, este a 4-a creştere de preţuri în doar 3 săptămâni. Bravos, domnilor, că bine-o mai aduceţi din condei! întrebarea e: ce vină avem noi, cei care ne plătim corect şi la timp obligaţiile căte stat?! Poate că suntem prea darnici, ori prost de darnici... ANONIMUS Cotidian social-politic al județului Covasna Programul “Zilele Sfântu Gheorghe” miercuri, 24 aprilie 2002 Astăzi, în cadrul manifestărilor “Zilele Sfântu Gheorghe” de la ora 15 la Casa de cultură municipală va avea loc un concurs de cunoştinţe istorice locale denumit “Barangola” şi tot de la aceeaşi oră în parcul central va avea loc inaugurarea Pavilionului (cu colaborarea fanfarei Kovács András - Reci). La ora 17 - concert cu formaţia Kalaka (Budapesta) la Casa de cultură a sindicatelor; ora 19 - Spectacolul Teatrului Odeon din Bucureşti cu piesa “M... Butterly” de David Henry Hwang (regizor Ada Lupu) - în sala mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe; de la ora 20 - petrecerea de dans popular la casa de cultură municipală, sărbătorirea unui an de la apariţia revistei “Csigalépcső” - revistă pentru tineret, prilej cu care va avea loc o întâlnire cu cititorii - sala “Kamara" a Teatrului. (D.A.) Autorităţile se gândesc să ajute Spitalul din Vâlcele în urma recentelor controale efectuate de reprezentanţii CNASS, Colegiul Medicilor şi Ministerului Sănătăţii în unităţile medicale covăsnene s-a constatat necesitatea sprijinirii celor două spitale de importanţă naţională din judeţ, Spitalul de Boli Cardiovasculare din Covasna - Voineşti şi Centrul de Patologie Neuromusculară din Vâlcele. O soluţie pentru rezolvarea problemelor financiare şi de dotare ar fi trecerea lor de de la CASS Covasna sub tutela Ministerului Sănătăţii. Situaţia dramatică în care se află centrul de Patologie Neuromusculară din Vâlcele, unitate care, datorită subfinanţării ar trebui să-şi închidă porţile la 1 august, a captat atenţia echipei de­­ control condusă de consilierul primului ministru, Dan Georgescu. Fiind unicul spital de profil din Europa care tratează această patologie, reprezentanţii celor trei instituţii au promis sprijin, întrucât aparatura de care dispune acest spital este foarte veche, în zilele următoare, un specialist de la Ministerul Sănătăţii va veni la Vâlcele pentru a evalua necesarul de investiţii pentru dotarea spitalului. (R.C.) Azi, 23 aprilie, zi specială şi pentru unii ostaşi, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitorul Forţelor terestre­­ din Armata României - Precizează dl. col. Viorel Tîmplaru, comandantul Garnizonei Sf. Gheorghe­­ • Ziua de 23 aprilie este deosebită nu numai pentru cei care poartă prenumele de Gheorghe, George, Georgeta etc, ci din câte ştim şi pentru o parte a o­staşilor din Armata Română...­­ Sfântul Mare Mucenic Gheorghe reprezintă, într-adevăr, ocrotitorul Forţelor terestre din Armata României. El a trăit în vremea împăratului Diocleţian, fiind de neam luminat şi făcând parte din ceata ostaşilor ce purtau denumirea de tribuni. A fost un luptător viteaz, ajungând conducător de oaste în garda imperială. Pentru calităţile sale deosebite a devenit apoi ocrotitorul Armatei Române, în general, şi al Forţelor terestre, în special.La rândul lor acestea sunt purtătoarele biruinţei poporului român de-a lungul istoriei sale în toate conflictele militare. Se ştie că de-a lungul vremii Biserica şi Armata şi-au menţinut rolul de piloni indestructibili ai societăţii româneşti, aşa stând lucrurile şi în prezent, constituind forţe biruitoare ale rezistenţei împotriva oricăror cutremure care încearcă să le destabilizeze. Sfântul Gheorghe a vegheat cauza dreaptă a luptei poporului român pentru înfăptuirea dorinţei sale de neatârnare şi dezvoltare liberă. Sub patronajul său spiritual pedestrimea şi cavaleria au încununat cu biruinţă lupta dacilor împotriva năvălitorilor, creând astfel cele mai vechi izvoare istorice ale naţiei noastre. -Şi revenind spre contemporaneitate, ce ne puteţi spune? - Armata terestră vegheată permanent de Purtătorul său de biruinţă, Sf. Gheorghe, s-a întrupat în trunchiul poporului nostru şi a crescut odată cu el. De la pedestrimea de altă dată la cavelerie, şi apoi la armata terestră s-a trecut firesc. Faptele de vitejie ale Forţelor terestre româneşti din prima jumătate a secolului XX sunt remarcabile, cele două conflagraţii mondiale călindu-le în luptă şi producând jertfe importante pe câmpul de bătălie. Un fapt îmbucurător şi un act de dreptate după evenimentele din decembrie 1989 l-a reprezentat dobândirea dreptului Forţelor terestre de a avea o zi sărbătorească creştină proprie, fiind aleasă data de azi- 23 aprilie. Vreme de cinci decenii a existat o ruptură adâncă, artificială,­­pusă de regimul comunist între cei doi piloni ai societăţii, Biserica şi Armata. Numai că propaganda nu a putut anula credinţa şi spiritul justiţiar al poporului român. Fidelă cauzei drepte şi năzuinţei spre mai bine, Armata română a reuşit în cei 12 ani trecuţi de la Revoluţie să străbată cu rezultate tot mai bune perioada de tranziţie. Forţele terestre româneşti au devenit cunoscute în ultima vreme şi peste hotare, unităţi şi subunităţi participând la misiuni de menţinerea păcii în zone de conflict din Bosnia, Albania, Kosovo şi mai recent în Afganistan, dovedindu-se şi cu aceste prilejuri buna lor pregătire militară, disciplina şi spiritul umanitar care îi animă pe ostaşii noştri. ...Iată de ce Sfântu Mucenic Gheorghe, care este numit de biserică drept purtător de biruinţă, a reuşit să transmită acel har şi Armatei, calitate dovedită cu prisosinţă de-a lungul existenţei sale. C. FOCŞĂNEANU 33H9 m­WVdS I /3iTiam­ V39 tanusa Măcar în acest week-end: Viteziştii nu şi-au mai “dat în petec” ca altă dată pe raza judeţului nostru­ ­ Solicitarea expresă a primului-minstru privitoare la înăsprirea controalelor pe şosele pentru depistarea şi amendarea celor care depăşesc viteza legală a dat primele rezultate - Horia C. DELIU Avându-se în vedere numărul tot mai mare de accidente rutiere grave şi foarte grave în care aproape săptămânal îşi pierd viaţa sau sunt răniţi mulţi oameni la nivelul întregii ţări - cazuri de acest fel consemnându-se şi pe raza ju­deţului Covasna în primul trimestru al anului acesta - primul ministru, dl. ADRIAN NĂSTASE, a solicitat în cadrul Teleconferinţei de vineri cu prefecţii, luarea unor măsuri organizatorice deosebite de către Poliţie pentru depistarea amendarea vitezomanilor. Adică a acestor şofen-kamikaze, care nu-şi fac numai tat rău, ci şi partenerilor de drum nevinovaţi. De la începutul anului s-au înregistrat la nivel de ţară 277 de accidente în urma cărora au decedat 123 de persoane şi au fost rănite 252. Să nu uităm că şi în judeţul Covasna au pierit în urma unor evenimente pe şosele nouă persoane (şoferi, pasageri şi pietoni), un număr mare faţă de ei aceeaşi perioadă a anului trecut. Tocmai spre a se găsi un “antidot” eficient acestei situaţii îngrijorătoare de pe şoselele româneşti s-a dispus ca în week­­end-ul abia încheiat toate aparatele radar din ţară să fie trimise pe şosele, fiind depistaţi nu mai puţin de 3812 de şoferi vitezomani, valoarea amenzilor depăşind cifra record de un miliard de lei. Enorm! Pe plan local, după cum atenţiona încă în ziarul nostru de sâmbătă, 20 aprilie a.c. dl. lt. col. Ioan Huţanu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cov­asna, aparatul radar urma să lucreze în două schimburi, fiind plasat în câteva puncte mai speciale de pe drumurile de mare afluenţă, DN 1-1 şi DN 12. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ca o notă biună însă, faţă de alte dăţi la noi în judeţ nu s-au consemnat fapte deosebite, semn că şoferii ori s-au speriat, ori au înţeles că nu­ mai e de joacă, conformându-se în mare prevederilor D­ecretului 328/1966, care reglementează circulaţia pe drumurile publice Totuşi, aşa c­um ne-a precizat în cursul zilei de ieri dr. mr. Marian Ioniţă, din cadrul Poliţiei Rutiere covăsnene, aproape 0 suta (mai exact 98) de vitezişti t0t s-au găsit şi pe melagurile noastre, cel puţin atâţia au fost depistaţi, la Chichiş, Ozun, Moacşa şi municipiul Sfântu Gheorghe Dacă în alte părţi s-au înregistrat şi valori record de 170 km/h, la noi în judeţ doar opt şoferi au ieşit din valorile normale, depăşind cu peste 20 km/h viteza admisă în localităţi. Ceea ce nu este foarte mult faţă de traficul unei zile pline, dar asta nu însemnă că trebuie să se continue să se gonească nebuneşte, oricând putând să se ivească o surpriză neplăcută, un trecător imprudent, un autovehicul ce efectuează o depăşire incorectă, impactul devenind astfel inevitabil. Direcţia Poliţiei Rutiere române a dat dispoziţie să se intensifice activitatea de disciplinizare a conducătorilor auto, luându-se măsuri severe împotriva acelora care încalcă cu bună ştiinţă limitele legale de viteză. Aparatele radar din toate judeţele vor fi scoase să lucreze de acum înainte şi noaptea, încercându-se temperarea acelora care apasă în neştire pe acceleraţie. *** Aşadar, mare atenţie, dragi conducători auto, şi în perioada următoare, deoarece viteza a devenit “Inamicul public nr. 1” în ţara noastră. Distrigaz­ul a oprit robinetul Sfântu Gheorghe fără apă caldă Mult mai repede decât anul trecut, în plină sărbătoare a orașului, în municipiul Sfântu Gheorghe a venit „anotimpul duşurilor reci“. Ieri de la ora 12.00, conducerea Distrigaz Sfântu Gheorghe a dispus oprirea robinetului de gaz metan. Astfel, neavând combustibil pentru menţinerea în funcţiune a centralelor termice din municipiu, acestea nu vor mai putea furniza populaţiei apă caldă. Constantin Neagu, şeful Distrigaz Sfântu Gheorghe ne-a declarat că măsura a fost luată în conformitate cu ordinul 80 al Ministerului Industriilor şi Resurselor, din cauza imenselor restanţe neîncasate. Aceste datorii însumează acum peste 100 de miliarde de lei. Deşi erau pesimişti, reprezentanţii celor cinci societăţi de termoficare din Sfântu Gheorghe au încercat în cursul săptămânii trecute să încheie un protocol cu Distrigaz SUD Braşov, în vederea încheierii unui program realist die reeşalonare a datoriilor. Negocierile nu au avut însă sorţi de izbândă. „Ni s-a impus transformarea datoriilor din lei în euro, lucru imposibil de realizat, deoarece o mare parte din datornici sunt instituţii bugetare, în al doilea rând, noi nu putem pune în calcul şi penalităţile şi, de asemenea, nu am fost de acord cu plata taxei de redeschidere a gazului, întrucât aceasta este extrem de mare (25% cuantumul datoriilor istorice) “, ne-a declarat Valeriu Șerban, directorul S.C. Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe. Până acum, nimeni nu a putut să aproximeze data redeschiderii robinetului de gaz metan. Gurile rele spun că ne aşteaptă o vară în care vom face baie la lighian. (R.C. D.D.F.) Marea Britanie va acorda României asistenţă pentru elaborarea politicii industriale Experţii Departamentului de Comerţ şi Industrie din Marea Britanie vor asista reprezentanţii Ministerului Industriei şi Resurselor (MIR) în elaborarea şi implementarea politicii industriale în România, în cadrul unui program twinning co-finanţat de Uniunea Europeană (UE), a anunţat, luni, ministrul Industriei, Dan Ioan Popescu. Popescu a mai spus că România va deschide, în curînd, capitolul “Politică Industrială” în negocierile cu UE. “Obiectivele programului de twinning vizează, în primul rînd, întărirea capacităţii Ministerului Industriei de a elabora şi implementa politica industrială din România”, a adăugat Popescu. Printre obiectivele programului mai figurează transferul de know­how către instituţiile din România implicate în elaborarea politicii industriale, identificarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi adoptarea unor strategii de asistenţă pentru restructurarea unor sectoare industriale, cum ar fi cel minier. Valoarea totală a finanţării este de 630.000 de euro, din care 600.000 de euro reprezintă fonduri nerambursabile acordate prin programul PHARE al UE. Programul se va derula pe o perioadă de pînă la 15 luni şi va include, pe lîngă specialişti britanici, experţi din Franţa şi Polonia. Programul de twinning a fost lansat, luni, la sediul MIR, în prezenţa şefului Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele şi a ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Richard Ralph. Asociaţia Animatorilor Elevi, Studenţi şi Tineri „FONTIS” şi-a inaugurat noul sediu Ieri, în prezenţa primarului municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Albert Almos, a viceprimarului Petho István, a reprezentantului membrilor fondatori ai Fundaţiei FONTIS din Elveţia, dl. Menyhárt Tibor, a reprezentatei Guvernului Elveţiei, doamna Beatrice Stucki, precum şi a reprezentanţilor firmelor care au proiectat şi executat lucrările a fost inaugurat noul sediu a Asociaţiei Animatorilor Elevi, Studenţi şi Tineri FONTIS din Sfântu Gheorghe. Acest nou „domiciliu” se va afla de acum încolo în clădirea piscinei acoperite din Lunca Oltului la etajul 1 al clădirii. Potrivit discursului preşedintelui asociaţiei, dl. Kövér Sándor, totul a început ca o poveste: naşterea unui copil, care din nefericire intră în comă chiar la naştere, ba mai mult îşi pierde şi părinţii. Aflat în comă, acest copil visează o călătorie în care întâlneşte o fântână (FONTIS) şi îşi întâlneşte viitorii părinţi adoptivi care vor depune tot efortul să-i salveze viaţa şi, chiar mai mult, să-i dea şi un nume odată cu aflarea naşilor. Operaţia pe care /-**• ■! r»X /"» oi oo r-„! 11 11 Aofo ai IIGUUI oa KJ OUICIC OU­JIIUI OOIC foarte costisitoare dar atât părinţii adoptivi, cât şi naşii vor depune tot efortul. Astfel că prima parte a operaţiei iată că a reuşit, iar ea va continua pentru că acest copil nu trebuie lăsat să moară. Şi iată care este povestea viitorului „Centru multifuncţional pentru tineret”. Aşa cum spunea primarul municipiului (tatăl, adoptiv) acesta este un vis mai vechi al lor, iar acum începe să prindă contur şi în realitate. Actuala construcţie ar merita poate să intre chiar în Cartea Recodurilor pentru că ea a fost începută acum 15 ani ca „Unitate de prestări servicii”, pentru ca din lipsă totală de fonduri să fie lăsată pradă, ani la rând, golanilor şi hoţilor. Poate că dacă nu s-ar fi primit sprijinul financiar al colaboratorilor clădirea ar fi fost dată uitării. Până în prezent s-au investit în „Centrul multifuncţional pentru tineret” aproximativ 3 miliarde lei, sumă în care au fost incluse şi proiectele derulate pe parcursul anului trecut. în acest an intenţionează să organizeze o tabără la care să participe 10 tineri români şi 10 tineri din Elveţia. Aceştia vor avea sarcina de a amenaja spaţiul pentru instalarea /'gIac OH Ho noim ilam­aro în waHaraa CCIVi uu v/uivu luiv/ui ■ I ■ v U­ 4V1 înfiinţării centrului de informatică începând din luna iulie 2002. Daniela ANDREI Doriţi să fiţi informaţi la timp cu tot ceea ce se întâmplă în judeţul dumneavoastră, în ţară şi peste hotare? ABONAŢI-VĂ LA CUVÂNTUL NOU !­­ Cu doar 30.000 lei, veţi primi ziarul în fiecare dimineaţă acasă.­­ Pentru plata abonamentelor vă stau la dispoziţie: -oficiile POŞTEI ROMÂNE - chioşcurile RODIPET­­­H-PRESS prin casieria Háromszék din str. Presei nr. 8/A DE CE SĂ PLĂTEŞTI DUBLU ?

Next