Cuvântul Nou, iulie 2003 (Anul 14, nr. 3719-3745)

2003-07-08 / nr. 3725

Anul XIII Nr. 3725 0 I T 1I 1I L FOAIE DE CUGET ŞI SIMŢIRE ROMÂNEASCĂ * A I /--------------------------------------------------------\ s________________________________­ 0 CARTE EVENIMENT: IMAGINEA GERMANULUI ÎN LITERATURA MAGHIARĂ de JOHANN WEIDLEIN - Fundaţia Culturală Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj Napoca, 2002; Traducere din limba germană de Petru Forna și Gheorghe Olteanu - E Sâmbătă, 28 iunie a.c. în cadrul manifestărilor "Zilele Andrei Șag­una”, a avut loc dezbaterea pe marginea volumului “imaginea germanului in literatura maghiară". Au participat profesori, muzeografi, intelectuali ai judeţului, studenţi, elevi etc. Pe marginea celor spuse cu acea ocazie, spicuim opinii în rândurile ce urmează, marcând mai întâi, câteva repere biografice ale autorului acestei cărţi - dr. Johann Weidlein, preocupărilor sale, precum şi cuvântul unuia dintre traducătorii acestei cărţi, dr. Gheorghe Olteanu. Reamintim faptul că dr. Gheorghe Olteanu, originar din judeţul Covasna, în prezent locuitor al cunoscutei staţiuni balneare Baden-Baden, din Germania, este un bun cunoscător al limbii şi culturii ger­mane (pe care le-a însuşit din familie, mama sa fiind de etnie germană), dar şi a celei maghiare (pe care şi-a însuşit-o din copilărie şi a perfecţionat-o în perioada studiilor în limba maghiară, inclusiv în timpul celor doi ani de facultate). Repere biografice ale autorului Dr. Johann Weidlein (1905-1994) S-a născut în 1905 într-o familie de ţărani germani din Murga (“Turcia suabă”). A studiat ungaristica şi germanistica la Universitatea din Budapesta, devenind membru activ al cercului ştiinţific condus de marele profesor şi savant al germanilor din Ungaria, Jakob Bleyer. Weidlein a fost şi un colaborator asiduu al singurei reviste ştiinice a timpului dedicată germanilor din Ungaria, “Deutsch-Ungarische Heimatblater” (1929). S-a dedicat studiilor de dialectologie, istorie şi etnologie, cercetării culturii germanilor din Ungaria în raport cu cultura maghiară, scrierile sale dobândind recunoaştere din partea Academiei Ungare (1935). între 1930 şi 1940 a fost profesor gimnazial la Szarvas, apoi director al primului gimnaziu german din Budapesta şi docent al Universităţii Maghiare Regale din Debreţin. După 1940 a fost inspector al gimnaziilor şi proaspăt înfiinţatelor licee de limba germană. Emigrând în Germania, din 1946 a devenit consilier şcolar şi director de studii la gimnaziul din Schorndorf-W Wurttemberg. Opera sa ştiinţifică se caracterizează prin cunoştinţe interdisciplinare, erudiţie şi pozitivism, toate acestea grefate pe un puternic spirit polemic. Volume (selectiv) Maghiarizarea germanilor în Ungaria şi Germania, 1955; Istoria germanilor din Ungaria în documente (1930-1950), 1958; Naţionalismul rasist maghiar. Documente despre istoria spirituală maghiară în secolul al XX-lea­, 1961; Ant­isemitismul ungar în documente, 1962; Prestaţii culturale în Gemania, 1963; Politica revizionistă a Ungariei şi căderea celui de al treilea Reich. Vina Ungariei în Al Doilea Război Mondial și în decăderea germanilor din Ungaria, în lumina documentelor maghiare, 1976. 31. Volumul"„Imaginea germanului in literatura maghiară” cuprinde 131 de pagini, partea a doua fiind prezentată în limba germană. Din cuprins:­­ ■ Scopurile naţional-politice ale creaţiei literare ungare Germanul în literatura maghiară până la sfârşitul perioadei curuţilor (1711) Reconstrucţia Ungariei in secolului al XViti-tei (1711-1780) începuturile naţionalismului (1780-1825) Kazinczy Ferenc şi germanii Katona József Germanii în scrierile Széchényi şi Kossuth (1825-1848) Germanul în descrierile de călătorie Germanul in operele lui Petőfi, Tompa şi Arany Jókai Mór şi germanii , Germanii in cântecele curuţilor Germanul in epica şi lirica maghiară de la 1872 la 1914 Germanul in romanul realist Germanii în operele lui Herczeg Ferenc Germanii lui Tormay Cecilia Germanii lui Ady Endre, Szabó Dezső şi la populişti De ce Weidlein Născut şi format în Ungaria, profund cunoscător al literaturii, istoriei, spiritualităţii maghiare, martor şi victimă a expulzării germanilor unguri după Al doilea Război Mondial, dr. Johann Weidlein era predestinat să întemeieze ungaristica germană. Folosindu-se de o imensă documentaţie primară, inaccesibilă necunoscătorilor limbii maghiare, a construit o operă extrem de solidă, rupând cu tradiţia cercetării germane, care se limita la preluarea datelor şi a perspectivei autorilor maghiari. Deschizător de noi perspective, dureroase prin lipsa lor de complezenţă, era inevitabil să suscite atât admiraţie, cât şi adversitate. Greu de combătut în “problemă”, adversarii săi încearcă să-l ignore sau recurg, atunci când sunt confruntaţi cu opera lui, la metoda discreditării. Celui a cărui soţie a fost secuiancă, fiica unuia din foştii lideri ai partidului maghiarilor din Transilvania, şi care a dorit reconcilierea germano-maghiară prin adevăr, i se reproşează “antimaghiarismul”. Creator al unei opere de referinţă, de mare erudiţie şi întindere, care i-a marcat decisiv şi pe unii cercetători maghiari, Weidlein rămâne indispensabil, cu deosebire pentru cei interesaţi de istoria formării mentalităţii maghiare. Gheorghe OLTEANU O contribuţii de importantă adusă la dezvoltarea ungaristicii şi germanisticii Autorul lucrării “Imaginea germanului în literatura maghiară, dr. Johann Weidlein, cel mai bun cunoscător al istoriei literaturii ungare, a tratat realităţiile istorice dintr-o "perspectivă interioară”. Ceea ce impresionează încă de la început la această carte este faptul că autorul ei se bazează pe o documentaţie foarte vastă, precum şi precizia cu care a reuşit să surprindă istoria formării mentalităţii maghiare, în care vioara întâi a fost literatura. Una din intenţiile creatorului cărţii în discuţie era de a scoate în relief rolul jucat de poeţi şi scriitori în construirea destinului maghiarilor, influenţa lor asupra istoriei, în care “scriitorul este conducătorul, nu politicianul”. Această idee este ilustrată cu numeroase exemple şi citate din diverse publicaţii maghiare. “Cea mai mare cerinţă pentru poetul ungur era aceea ca opera sa să aibă un caracter naţional”(P.15), adică să cuprindă masele, dând astfel forţă ideii, în relaţie cu viaţa socială şi cu literatura din Ungaria, germanul, chiar maghiarizat fiind, era prezentat ca duşman al maghiarilor:”Există oare un pericol mai mare şi un mai vechi blestem pentru maghiari decât germanul?” (revista “Occidentul”, 1933, p. 270). Adevăraţii şi singurii stăpâni în Ungaria erau consideraţi numai “maghiarii de rasă pură” ori istoria ulterior a demonstrat şi în Germania unde poate duce această ideologie. în urma acestei prigoane rasiste a scriitorilor au avut de suferit în primul rând evreii şi germanii. Politicienii erau dominaţi şi influenţaţi de scriitori şi poeţi. Scriitorii maghiari cereau nici mai mult, nici mai puţin decât “expulzarea şvabilor din Ungaria”, într-un elan de purificare etnică, considerat de mulţi drept "sarcină istorică”. Imaginea germanităţii în creaţia literară ungară “se bazează pe operele celor mai mari şi mai populari­ poeţi şi scriitori, care au rămas nebăgaţi în seamă până acum de către cercetătorii maghiari care au făcut prezentări în limba germană” (p.22), este meritul autorului de a fi remarcat importanţa cunoaşterii istorice prin literatura maghiară de-a lungul timpului. Lucrarea sa se vrea un document clarificator atât pentru maghiari, cât şi pentru germani. Influenţa culturală germană în Ungaria era foarte puternică. “Abia în epoca noului naţionalism din sec. al XIX-lea au izbutit poeţii maghiari să se elibereze de influenţa germană, resimţită ca apăsătoare, ridicându-se la o proprie operă creatoare”. (p. 23) Pe la mijlocul secolului al XV-lea, tensiunile dintre maghiari și germani deveniseră proverbiale, iată un citat ilustrativ dintr-o culegere de proverbe a călugărului carmelit Veit. V. Huendler: “Când marea nu va mai avea nisip, când cerul va fi fără sfinţi, când dracul nu va mai putea ispitii suflete, atunci vor fi prieteni şi germanii cu ungurii, şi popii cu ţânţarii.” Desigur, cauzele acestor neînţelegeri sunt istorice: în secolul al XVI­­I-lea (între 1711-1780) are loc reconstrucţia Ungariei. Aceasta a fost înfăptuită sub Carol al VI-lea şi Maria Terezia. Sub conducerea Habsburgilor şi după model german, în acest secol statul ungar capătă din nou o înfăţişare europeană. Există numeroase dovezi în literatura maghiară care depun mărturie în legătură cu justa percepere şi preţuire a Măriei Terezia pentru evoluţia vieţii maghiare. După 1711, Ungaria a fost reconectată la civilizaţia vestică răspândită de Viena, prin mijlocie germană. Astfel influenţa europeană-germană devine tot mai puternică, dar în acelaşi timp naţionalismul maghiar începe să prindă contur. între 1780-1790, împăratul Iosif al ll-lea impune în Ungaria ideile iluminismului. Efectele acestora (eliberarea ţăranilor, abrogarea scutirii de taxe a mobilimii maghiare şi introducerea limbii germane ca limbă oficială în locul limbii latine) au trezit nemulţumirea nobililor şi au influenţat formarea naţionalismului maghiar. Reacţia naţională a pornit şi în Ungaria de la literatură. Izbucnirea ostilităţilor a avut ca pretext tocmai ordonanţa privitoare la limbă a lui Iosif al ll-lea (1784). Naţionalismul maghiar întors împotriva Vestului prinde glas în “primul roman original” - “Etelka” (1788) al profesorului din Szeged Dugonics András. Dar chiar şi acest roman care se vroia “original” nu era scutit de influenţa germană. Romanul lui Dugonics viza ridicarea gloriei Ungariei şi trezirea patriotismului. Dugonics se ridica şi împotriva colonizării germanilor în Ungaria, în urma hotărârii Dietei din 1722. El concepea colonizarea ca pe o germanizare. Şvabii care veniseră ar fi fost vinovaţi până şi de faptul că limba maghiară era necizelată. El cere preoţi şi învăţători maghiari pentru coloniştii germani, pentru ca aceştia să poată fi maghiarizaţi. Pe parcursul cărţii apar nenumărate exemple şi citate ilustrative menite a reliefa modul în care literatura reflectă o stare de fapt istorică. Deşi, “germanii apar în viaţa maghariilor adesea sub o înfăţişare nesimpatică, ba chiar duşmănoasă, ei au jucat totuşi, în acţiunea lor generală, rolul unui demiurg folositor şi necesar”. (p. 182). Din păcate, de multe ori istoria este deformată cu bună ştiinţă,iar adevărul este greu de găsit. Contribuţia dr. Johann Weidlein la aflarea adevărului se concretizează în paginile acestei excelente cărţi documentare. Ordinul de deportare emis de guvernul ungar la 22 decembrie 1945 împotriva cetăţenilor ungari de naţionalitate germană a distrus colaborarea de mai bine de 250 de ani dintre germani şi maghiari. Drumul istoriei fiecărui popor este presărat cu drame şi tragedii de tot felul. Nici poporul maghiar n-a fost scutit de acestea, precum nici alte popoare, dar este timpul reconcilierii istorice, al cunoaşterii adevărului şi al cunoaşterii de sine. Cartea prezentată astăzi este una din contribuţiile importante pe care autorul o aduce la dezvoltarea ungaristicii şi germanisticii şi la aflarea adevărului istoric. Nu putem încheia fără a aduce câteva cuvinte de sinceră apreciere traducătorilor Petru Forna şi Gheorghe Olteanu, care prin valoroasa lor muncă “de culise” ne-au oferit conţinutul lucrării într-o frumoasă limbă românească. Cartea se recomandă tuturor celor care doresc să cunoască mai bine istoria şi literatura maghiară. Prof. Mihai TRIFOI O lucrare obligatorie în bibliografia intelectualilor maghiari, germani şi nu numai Cartea “Imaginea germanului în literatura maghiară” este o lucrare excelentă care prilejuieşte cunoaşterea în profunzime a caracteristicilor principale ale psihologiei colective a ungurilor. Volumul ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a intelectualilor maghiari şi germani - din ţările respective şi de oriunde - dar în egală măsură şi din bibliografia tuturor celor care convieţuiesc cu ungurii din Ungaria şi din ţările vecine. Dintru început se cuvin aduse mulţumiri pentru şansa oferită cititorului român de a cunoaşte problematica abordată, în egală măsură autorului Johann Weidlein şi traducătorilor Petru Forna şi dr. Gheorghe Olteanu. Este regretabil că până la această lansare- dezbatere, opinia publică românească a fost atât de puţin avizată de apariţia unei cărţi eveniment.­­Aşa cum a rezultat din intervenţiile participanţilor cu ocazia lansării, parcurgerea lucrării amintite, deşi se referă la imaginia germanului,în literatura maghiară , totuşi^ oferă posibilitatea înţelegerii mai bune a motivaţiei şi dimensiunilor istorice, ale­ discursului şi comportamentului concetăţenilor noştri maghiari faţă de comunităţile româneşti, în general şi faţă de cele din zonele unde românii sunt numeric minoritari, în mod special. Cele mai frecvente teme şi “obsesii” prezente azi în mass-media maghiară precum cele referitoare la: schimbarea compoziţiei etnice, asimilarea, colonizarea, poziţia faţă de limba oficială a ţării, sau faţă de tot ceea ce este străin limbii şi culturii maghiare, sunt prezente în mentalul colectiv maghiar, încă de acum câteva secole. Lucrarea cuprinde atâtea pasaje de intoleranţă maximă faţă de germani şi limba germană, dar şi faţă de sârbi, slovaci, români, toate rostite de unele dintree cele mai mari personalităţi ale culturii maghiare­­ încât multe dintre ele cu greu pot fi reproduse astăzi. Johann Weidlein maghiară...Căci atâta vreme cât aceasta nu se va întâmpla, noi ( ungurii n.n.) nu vom putea fi fericiţi nici în privinţa situaţiei nostre naturale şi morale, nici in privinţa situaţiei nostre de cetăţeni’ (p.47) Fabchich József, preotul catolic la oraşului Raab, în sec XIX oraş pur german, scria:" şvabilor cu care ne-am procopsit trebuie să li se impună cu forţa nume ungureşti. Trebuie fie să înveţe ungureşte, fie să moară", iar Dobrentei Gabor îi scria lui Kazinczy din călătoria sa de studii în Germania: “Pe germanul de aici ii respect foarte mult, dar pe cel de acasă, care a cotropit în mare măsură pământul ţării mele, fără să fi avut vreun merit, înăbuşind cultura maghiară, nu-l pot suferi" (p.52). Conform doctrinei Monore “Dacă cineva mănâncă “pâine ungurească”-deci, dacă trăieşte în Ungaria- trebuie să vorbească limba maghiară, căci Ungaria aparţine maghiarilor“ (p.53). Petőfi proclamă cu convingere, în poezia sa “Poporul maghiar”­,"Nu-i stăpân aici decât unul singur, maghiarul" (p.54). La 8 aprilie 1848, când o delegaţie a sârbilor a solicitat guvernului de la Pesta asigurarea limbii şi a naţionalităţii lor, Kossuth a răspuns, ca purtător de cuvânt guvernamental:”Într-o ţară nu se pot vorbi o sută de limbi, trebuie să fie doar una, în Ungaria e maghiara, căci ungurească este libertatea din care s-au împărtăşit şi ceilalţi locuitori" (p. 66). Széchényi în "Popor de la Răsărit “nu doar că-i socoteşte pe nemaghiari străini, ci le indică şi patria din afara graniţelor Ungariei unde să plece. Ungaria însăşi nu are obligaţia de a-şi bate capul cu păstrarea limbii lor materne şi a culturii, căci aceasta este o sarcină a popoarelor lor de origine, din afara Ungariei" (p.64). Bajza József (1804-1858), provenind dintr-o familie asimilată de slovaci, considerând maghiarii ca “singurul popor al lui Dumnezeu din Europa", al cărui viitor nu poate fi decât fericit...,considera că este o deosebită onoare a ţi se îngădui să fii maghiar şi spera că popoarele nemaghiare se vor grăbi să fie părtaşe la această mare onoare, lăsându-se maghiarizate pe loc" (p.73). Petőfi, născut în localitatea slovacă Kiskoros, fiul lui Ştefan Petrovici şi al Măriei Hruz, nu era maghiar ci asimilat slovac şi “ca atare se simţea obligat să-şi sublinieze permanent maghiaritatea. Asimilaţii au dorit întotdeauna să fie cei mai buni maghiari, după cum a remarcat în repetate rânduri Szabó Dezső. Cel mai simplu mod de a-şi demonstra maghiaritatea îl constituia permanenta ultragiere a nemaghiarilor din ţară"(p.80). Din vasta operă poetică, în care este abordată problemetica conveţuirii maghiarilor cu nemaghiarii, în lucrare sunt redate fragmente din poeziile “Către naţiune” şi “Pe viaţă şi pe moarte”. IMAGINEA GERMANULUI In LITERATURA MAGHIARĂ PAS BILD DES DEUTSCHEN mdk*r •» UNGARISCHEN LITERATUR M "Sus, ţara mea, poporul meu, sculaţi-vă maghiarii... întrebaţi unde e duşmanul ? Lăsaţi întrebările! E peste tot, oriunde vă îndreptaţi privirile, Şi cel mai rău dintre toţi este acela Căruia vă­ încredeţi ca unui frate. Printre noi, acolo se arflă cei mai mari duşmani, Acolo stau falşii fraţi, răufăcătorii... De­­-ar ajunge sentinţa la moarte! Chiar de-ar curge înmiit sângele, Chiar dacă pârâul de sânge din stradă Se va revărsa prin ferestre în case Uşor nu scăpăm de duşmanii din afară De cade pe butucul călăului capul nemernicului”. “De la Carpaţi până la Dunărea de Jos Un răcnet de furie, o furtună sălbatică! Cu părul zburlit şi fruntea plină de sânge Maghiarul stă singur în luptă şi nenorocire... Croaţi, germani, sârbi şi români, Ce vă repeziţi cu toţii la ţara ungară? Sabia care v-a cruţat de turci şi de tătari Sclipeşte în mâna maghiarului... Căci corbi sunteţi voi,­ corbi scârboşi, Dar maghiarul nici vorbă să moară, încă nu, Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru Va zugrăvi el pe cer purpuriul zorilor... N-o să fie pace până când ultimul strop de sânge Nu se va scurge din blestematele vostre inimi... Ridică-te deci, maghiare, împotriva acestor hoarde, Căci­ doar binele şi sângele tău sar în ochi... Cândva ne-am luptat cu leii, Acum să ne devoreze această cloacă de păduchi?” (p.89) Majoritatea referirilor la germani, din capitolul “ Germanii în cântecele curuţilor” (p. 111-139) sunt greu de redat, datorită limbajului deosebit de dur la adresa acestora. Apoi, cititorul va avea surpriza să cunoscă o altă faţă şi a lui Ady Endre care, atunci când s-a pus în discuţie originea sa maghiară, a strigat revoltat:...” Pentru cei care fac pe maghiarii şi pentru mâncătorii de ceaţă/ Pentru maghiarii proveniţi din şvabi/ Eu nu sunt maghiar“ (p. 169). Cât de “realiste” sunt aprecierile la adresa limbii maghiare din capitolul "Germanii în romanul realist”, putem aprecia din scrierile lui G. Gárdonyi: ”O mai frumoasă, mai desăvârşită şi mai bogată limbă decît cea maghiară nu are nici o naţiune... Maghiara este limba universală ajutorului. Mai avem nevoie doar de câţiva scriitori ca Petőfi, ca Arany şi Jókai sau ca mai recent apărutul Madach, şi atunci făclia geniului maghiar se va ridica pe culmea culturilor universale şi va lumina întregul mapamond...” (p. 151). Din lunga serie a citatelor pe care am evitat să le reproducem, redăm totuşi doar un fragment din poezia “Omul nou”, de Horvath Bela, scrisă în 1946: “Aşa că tremuraţi în faţa mea, şvabi idioţi,/ în mutrele vostre vomit ciuma./ Eu viu sau mort va vânez,/ Ucigaşilor, păgâni băutori de sânge!/ Şi strig cu curaj din noaptea mormântului meu/ în urechilor maghiarilor pângăriţi:/ Sus de plop spânzuraţi-l pe trădător, de vârful plopului!/ ...Să atârne de plop, acolo să rămână,/ Şi atunci va fi din nou fericită patria mea maghiară."(p.174). Spre final, reproducem constatarea englezului Boner, redată în lucrarea Maghiarii de Franz v. Loher V r N-ai să auzi­­ nici frânc! vreun maghiar spunând o vorbă bună despre un adversar politic; el se exprimă în legătură cu acesta mereu în cel mai dispreţuitor mod...Ar fi foarte greu să găseşti în domeniul politicii o persoană mai nedreaptă şi judecând mai plină de prejudecăţi ca el”.(p.176) Concluziile cărţii sunt prezentate în capitolul “Rezumat şi perspective", din care redăm selectiv: “Voinţa nestrămutată de a asimila a avut ca urmare faptul că trecutul maghiar nu mai era voie să fie prezentat conform adevărului, căci atunci nemaghiarii ar fi arătat prea puţină înclinaţie spre maghiarizare. Conştiinţa de sine a maghiarilor s­­a ridicat la valori nelimitate sub impresia falsurilor istorice comise cu bună ştiinţă, şi­­a pierdut orice bază reală, fiind astfel nevoită să se îndrepte împotiva Europei, în primul rând împotriva germanilor... Germanilor din Ungaria, care au răspândit cultura europeană în acestă ţară încă de pe vremea Sfântului Ştefan, participând activ în fruntea reconstrucţiei de după 1686, ba s-au mai aflat şi permanent de partea maghiarilor în răscoalele maghiare contra Habsburgilor, au fost declaraţi gunoi şi bălegar ce trebuie izgonită. Germanilor le-a fost rezervat şi un alt rol important: din ura împotriva lor s-ar fi constituit naţionalismul maghiar... La aceeaşi concluzie ajunge şi Illyés Gyula, laureat al Premiului Herder pe anul 1970, care a constatat că “în trecut maghiarimea a fost o naţiune doar în măsura în care a fost duşmănoasă faţă de germani”. Autorul, Johann Weidlein, conchide: “Unele mituri istorice atât de îndrăgite ar trebui înlăturate, purcezându-se, în sfârşit, pe drumul adevărului cunoşterii de sine. Cărţile de istorie ale Ungariei de astăzi (1977 n.n.), adoptă aceeaşi atitudine faţă de germani ca acelea a epocii naţionalismului, ba chiar renunţă adesea la ideile marxismului când e vorba să accentueze animozitatea “eroilor naţionali" faţă de germani...îrn astfel de condiţii, nu este de aşteptat o schimbare a imaginii germanului în literatura maghiară”. Din cele prezentate rezultă că, volumul “Imaginea germanului în literatura maghiară”, poate constitui un îndemn pentru unele studii viitoare având ca posibile teme, imaginea maghiarului în literatura germană, sau de ce nu imaginea românului în literatura maghiară sau imaginea maghiarului în literatura română. Despre imaginea românului şi a României în publicistica maghiară post-decembristă, din judeţele Covasna şi Harghita, va veni timpul când se va scrie tomuri întregi, toate constituind exemple edificatoare de “toleranţă” şi “deschidere europeană” faţă de un popor şi faţă de o ţară care ştie să ierte dar, cu certitudine nu va uita “tratamentul" de care s-a bucurat, la cumpăna dintre mileniile al ll-lea şi al Ill-lea, din partea unor lideri de opinie ai unei “minorităţi majoritare" trăitoare în arcul intracarpatic. Dr. Ioan LĂCĂTUŞU O carte despre trecut cu... învăţăminte pentru AZI şi VIITOR Imaginea celuilalt - străinul - este una din temele propuse spre cercetare de către şcoala istorică franceză, care a dezvoltat studiul imagologiei, al studiului psihologiei şi mentalităţilor popoarelor. Istoricul dr. Johann Weidlein îşi înscrie demersul istoric, tocmai pe aceste coordonate, care dezvăluie nu doar o privire asupra celuilalt - străinul (germanul) - dar, în subsidiar creionează în modul cel mai elocvent, cadre istorice, idei politice, grefate pe realităţile Ungariei şi programul ei politic, ai cărui pioni de avangardă au fost intelectualii maghiari - poeţi, scriitori, gazetari etc. Cartea de faţă este un demers istoriografic de mare importanţă, pentru studiul germanisticii şi ungaristicii. Cu excepţia unor cercetări sporadice, din păcate, istoriografia românească prezintă încă, carenţe in ce priveşte o abordare imagologică români-maghiari. Librarian se înscrie, în ceea ce contemporanii ar putea numi azi, învăţăminte din trecut, pentru exerciţiul toleranţei de azi, al convieţuirii şi nu numai, într-o Europă în care ideea de civism, trebuie să primeze asupra conceptului etnic, întrucât accentul pus pe drepturile individului, înseamnă accentul pus pe nevoile lui culturale, spirituale și in cele din urmă, pe manifestarea lui ca persoană liberă. Orice limitare, delimitare care nu presupune interculturalitate şi multiculturalitate, riscă să conducă la prejudecăţi, la extrapolări de genul unor poezii şi texte literare - cu manifest de ură şi intoleranţă - aşa cum prezintă cartea de faţă, cu efecte educative şi culturale extrem de negative pentru generaţiile următoare. Teoriile, conceptele propuse de marii poeţi şi literaţi maghiari pentru poporul maghiar, pentru etnicii maghiari ai secolului al XIX-lea, propun un discurs al excluderii, al izolării, al lipsei de alteritate, contrare chiar, ideilor de libertate promovate de curentul revoluţionar de la 1848. ...Cu regret pentru acest trecut, pentru un român trăitor în Covasna şi Harghita, cartea de faţă îl pune în faţa unor teorii şi concepte care se (pot) repeta, cel puţin la punctul care se numeşte mass-media maghiară şi al unor lideri ai ei, al căror discurs exclusivist duce mai degrabă la tensionare şi inflamare etnică, decât, deschidere şi dialog. Şi, un cuvânt traducătorilor - mulţumiri pentru interesul privind traducerea acestei cărţi şi cunoaşterii de către contemporani a adevărului istoric. Acest adevăr ne poate conduce măcar, la luarea în considerare a unui principiu vechi creştin, e toc pentru toată lumea. Violeta PĂTRUNJEL PAGINĂ REALIZATĂ DE VIOLETA PĂTRUNJEL Vom exemplifica, redând doar câteva dintre aceste citate, lăsându-i cititorului posibilitatea să reflecteze la conţinutul şi mesajul lor, invitându-l astfel la o lectură pe cât de captivantă, pe atât­ de instructivă. Nemedi L. (1736) este de părere că “maghiarul a trebuit mai întâi să înveţe din nou să-l urască şi să-l respingă pe german, pentru a putea să păstreze independenţa naţională a dezvoltării sale spirituale (p.34) Contele Széchényi, în jurul anului 1840 ,îndemna maghiarimea la maghiarizarea altor popoare, scriind că maghiarizarea este cea mai sfântă sarcină a fiecărui maghiar (p.39) Decsi Samuel, în 1790, cerea “ca limba maghiară să fie răspândită in întreaga ţară, căci aşa cum orice francez ştie franţuzeşte, tot la fel fiecarea locuitor din Ungaria trebuie să stăpânescă limba Apare sub îngrijirea Ligii, cultural - creştine "Andrei Şaguna" şi a Despărţamântului"Astra" Covasna-Harghita Anul XII Nr. 112 - Serie nouă - 3

Next