Cuvântul Nou, martie 2006 (Anul 17, nr. 4532-4558)

2006-03-01 / nr. 4532

Publicitate Premierul Tăriceanu consideră... (Urmare din pagina 1) apreciat că ‘ceea ce este grav ‘este că Partidul Democrat a propus amendarea acestor proiecte. ‘Mie mi se pare o mare greşeală. Aceste proiecte sunt pregătite avut inclusiv funcţii importante în vechea securitate şi care ne învaţă acum regulile jocului democratic’, a precizat primul­­ministru. Totodată, Tăriceanu a reafirmat faptul că trebuie să existe permanent în societatea românească un control public asupra serviciilor secrete. De asemenea, premierul a apreciat că ‘nici o structură nu trebuie să se situeze în afara controlului democratic’. ’Puterile trebuie supuse unui control democratic. Mi se pare că trebuie să funcţionăm în cadrul acestui sistem de echilibru şi control reciproc al puterilor pentru ca să nu existe riscul unor derapaje care pot fi periculoase pentru o societate democratică. Unde vor fi serviciile puse nu are importanţă cu condiţia existenţei acestui control democratic asupra lor’, a conchis primul-ministru. Atelier de produ­­cţie publicitară Decorări auto Obiecte prom­oţionale *'•. ... v Reclame luminoase r% Bauere 'Ifel.: 0788-311882 «tar. 1 Dec. 1^1« nr. 15. Sf. Gheoriihi. S.C. MOPACO S.A. VINDE PRIN LICITAȚIE Autoutilitară TV 14 LICITAȚIA se ţine la sediul societăţii în fiecare joi a săptămânii de la orele 14. Informaţii la telefon 0740-175.433. ^ (163)J Cu drag... (Urmare din pagina 1) oferirea unor mărţişoare mai aparte celor aflate la volan. Maşinile la volanul cărora se vor afla reprezentante ale sexului frumos vor oprite în trafic, iar şoferiţele vor fi ...felicitate! Comisarul-şef Ioan Huţanu, şeful serviciului Circulaţie din judeţ, ne-a informat că în cursul zilei de azi câteva sute de şoferiţe vor avea plăcuta surpriză să constate că poliţiştii nu-s băieţi răi, oferindu-le câte o floare, un pliant şi felicitări cu ocazia zilei de 1 Martie. „Avem la dispoziţie în jur de o mie de felicitări şi pliante cu Recomandări pentru participanţii la trafic, care vor fi dăruite împreună cu o garoafă şoferiţelor drept mărţişoare", ne-a precizat ieri cms.-şef Ioan Huţanu. Considerăm că este şi aceasta o metodă de a îmbunătăţii imaginea publică a Poliţiei", în cursul zilei de azi conducătoarele auto ce se vor­­ deplasa pe raza municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, ca şi pe tronsoanele din judeţ ale Drumurilor Naţionale 10, 11 şi 12 vor avea plăcuta surpriză a unor opriri neprevăzute în trafic, datorate Mărţişorului. Le felicităm şi noi pe toate femeile, şoferiţe sau nu, cu prilejul zilei de 1 Martie, dorindu-le tot binele din lume! PRIMĂRIA COMUNEI SITA BUZĂULUI, județul Covasna, scoate la licitație publică în data de 07.03.2006, ora 1000 masă lemnoasă pe picior, astfel: 1. Partida nr. 256 Buzăiel­i 389 mc. rărituri 2. Partida nr. 194 Pârâul Sitei 46 mc. rărituri 3. Partida nr. 259 Valea Zăbrătăului 283 mc. rărituri. Relații suplimentare la sediul primăriei sau la telefon 0267 373090; persoana de contact: viceprimar Morar Gheorghe. Lichidator judiciar vinde primului cumpărător imobilul (casă, curte, grădină, livadă) situat în localitatea ARACI nr. 311 (18 km de Braşov) la prețul de 57.375 RON. Telefon: 0722 505504. (147) » . ANUNŢ* începând din data de 01.02.2006 Electrica Sf. Gheorghe trece la noul sistem de facturare care presupune: - Citirea contoarelor la interval de 3 luni, - Distribuirea facturilor prin factorii poştali - încasarea facturilor prin : - Ghişeele Electrica şi Oficiile poştale în mediul urban­­­Oficiile poştale şi factorii poştali în mediul rural Electrica Sf. Gheorghe roagă pe toţi consumatorii să asigure accesul împuterniciţilor săi pentru citirea contoarelor de enegie electrică PROGRAM DE CITIRE A CONTOARELOR ÎN LUNA MARTIE 2006 1ZON­A SF. GHEORGHE 16.03.2006 SANCRAI 93.03.06 l .'',s-­o,Niisrr\ \l..\kiiurn ,\ l­­­im.: Data Zona de citire Municipiul Sf. Gherogh­e Strada: 16.03.2006 VÂLCELE 03.03.06 P­e­r­k­o, C­i­m­i­t­i­r, K. a­n­t­a, F­e­h­e­r M, A­d 01.03.2006 BANKI DONATH,NR.1­ 51,BL24.42,CRANGULU1.2-5,LIVEZII 17.03.2006 ILIENI 03.03.06 Pod, Vas. P.P. Roz. Mori 01.03.2006 DÓZSA GYÖRGY 17.03.2006 SANCRAI 03.03.06 T.Vlad. Bl. 1, Dózsa,Beth. 01.03.2006 FABRICII,MUNCITORILOR,SĂLCIILOR 20.03.2006 DOBOLII DE JOS 06.03.06 O­jeluia 01.03.2006 FABRICII.BL7,5,CRANGULU1.BL3,4,CSÁSZÁR BALINT.BL5 20.03.2006 LAZARENI 06.03.06 Achim A. bl. 1,2 01.03.2006 JÓKAI MÓR 1- 70,FERMEI 1-10 20.03.2006 RECI 06­.03.06 Achim bl.25,Molnár .1 29 01.03.2006 JÓZSEF ATTILA,62-113,DÓZSA GYÖRGY,FURC112-20,ERDO 21.03.2006 ANINOASA 06.03.06 Dózsa Gy. Bl.41,42 01.03.2006 MUNCITORI LOR. 1-42, FUZES 1-28,TIGARETEI. 1-80 21.03.2006 BITA 07.03.06 Ojdula 01.03.2006 . SĂLCIILOR 21.03.2006 CORMOLAU 08.03.06 Lunga 01.03.2006 TEXTILISTILOR.BL1,3,5,7,FABRICII NR.9-13,15­ 57 21.03.2006 RECI 08.03.06 llilile 01.03.2006 TUTUNULUI.2-24,RARAULUI.1-30,DÓZSA GYÖRGY. 1-56 22.03.2006 MAGHERUS 09.03.06 Lunga 01.03.2006 ZÖLD PETER. 1-17.JOZSEF AT I ILA NR. 1-6,7-61,BL1/A,]/ 22.03.2006 SACIOVA 09.03.06 Lemnia 02.03.2006 BUDAI NAGY ANTAL. 1-48,BOLYAI JAN0S.l-25,CSURG01-22 ZONA BARAO;r 10.03.06 Lenini a 02.03.2006 FLORILOR. 1-27,STADIONULUUO-12,SIMS­ MERIA .2-6 Data Orasul Baraolt, Strada: 10.03.06 Mereni 02.03.2006 KOOS KAROLY NR.25-61,62-100,ANDREI SAGUNA NR. 1-15 01.03.2006 Kossuth Lajos 2-117 13.03.06 Martanus 02.03.2006 KOOS KAROLY.2-20,BL26,FABRICII 1,TÁNCSICS MIHÁLY 2-20,BL6 01.03.2006 Mihai Eminescu 1-35 13.03.06 Mereni 02.03.2006 UMBREI.2-19,BL7,VIITORULUI,BL7/B/C 02.03.2006 Ady Endre 1-19 14.03.06 Martanus 02.03.2006 VANATORILOR,PRIVIGHETORILOR,VIORELEI,SOARELUI 02.03.2006 Kossuth Lajos 154-257 14.03.06 Ghelinta 02.03.2006 VÂNĂTORILOR,SALCÂMILOR 02.03.2006 Kossuth Lajos 56-118, 120-203 15.03.06 Ghelința 02.03.2006 ZORILOR,PRIMĂVERII 02.03 2006 Noua 16.03.06 G­h­e­l­i­n­ț­a 03.03.2006 ANDRE­I SAG­UNA N­R. 10-18,BL7,23,1A-B 02.03.2006 Sport 16.03.06 Marale 03.03.2006 BRAZILOR,BERZEI. 02.03.2006 Stadion ZONA COVASNA 03.03.2006 CIMITIRULUI,VARADY JÓZSEF 03.03.2006 Apel 70-131, 155-281 Data Zona de citire Orasul Covasna Strada. 03.03.2006 GHIOCEILOR,ROZELOR,GAROAFEI. 03.03.2006 Kulcsár 01.03.06 Stefan C Marc;Garii;Gara Mare 03.03.2006 SPITALULUI, LIBERTĂȚII, VICTOR, BABES 03.03.2006 Margaritar 01.03.06 Petofi;Arinului;Mesteceni;File 03.03.2006 VARADY JÓZSEF, CANEPEI;ARKO, 03.03.2006 Petet­ Sándor 01.03.06 Filatura; Vulturilor;Tigrii;Por 03.03.2006 VARADY JÓZSEF, VARADY PARCELLA 03.03.2006 Scurta 02.03.06 Prundul de Jos;Dozsa Gy.Timar;. 03.03.2006 VULTUI dLC)iy CRUMBEIlDR GRADINA I dLOI d6­NDUNOJ3ARIALISE 03.03.2006 Varga 02.03.06 Salcimurii;berzci;Saivanului;p 06.03.2006 ANDREI SAGUNA BL5A,STADIONULUI ,BL5B,GAB,SCURTA.6 06.03.2006 Apei 44-66, 107-151 02.03.06 Piliskc;Timar;Aurel V;Bercseny 06.03.2006 ANDREI SAGUNA BL8BCD,CENTRALEI BL11AB,12A 06.03.2006 Dózsa György 03.03.06 Stefan C Marc;Soimilor;Eroilor 06.03.2006 ANDREI SAGUNA ,BL2A,2B,3AB,4AB 07.03.2006 Ozunca Bai 1­78, 135, 154, 157, 160 03.03.06 Pava de Sus;Plevnci;Podului;Tu 06.03.2006 CENTRALEI BL12B,13ABCD,VASILE GOLDIS,14A 07.03.2006 Ozunca Bai 79-134, 136-178 03.03.06 Aurel V Bl 2 C.B1 4 B.A;B1 6 06.03.2006 CENTRALEI BL15D,16ABCD,17A 08.03.2006 Braduti 208-269, 301, Bloc 06.03.06 Aurel V Bl 2 C.B14 B.A;B1 6 06.03.2006 CENTRALEI BL 17B.18AB.VASILE GOLDIS BL19,PRESEI 08.03.2006 Brăduti 99-115, 136-207 06.03.06 Morilor;Pacurarilor;Strimpta.C 06.03.2006 SCURTA BL.9ABCD, 10AB.ANDREI SAGUNA ,BL8A 09.03.2006 Braduti 1­85 06.03.06 Mihai E.Cuza V.Morilor 06.03.2006 VASILE GOLDIS BL. 14BCD,CENTRALEI BL15ABC 09.03.2006 Braduti 86-95, 116-135, 270-315 07.03.06 HC­C.Primaverii.Cuza V.Apelor;P 07.03.2006 LÁSZLÓ FERENC.BL 1 AB,2AB,3 AB 10.03.2006 Talisoara 1-70 07.03.06 Baia de Piatara.Principala. Mi 07.03.2006 PRESEI BL16,VASILE GOLDIS BL 11 10.03.2006 Talisoara 203-284 07.03.06 Mihai E Bl 98A A.B.C, Mihai E; 07.03.2006 SPITALULUI.BL3,4,5,6 13.03.2006 Talisoara 125-202 08.03.06 Mihai E.Cuza V.Morilor 07.03.2006 SPITALULUI. BL7,8,9,10,11,11A 13.03.2006 Talisoara 71-124 09.03.06 ZABALA 07.03.2006 VASI­LE GOLDIS.BL24,SPITALULUI BL1,2 14.03.2006 Belin 364-462 10.03.06 ZABALA 07.03.2006 VASILE GOLDIS ,BL20,21,22 14.03.2006 Belin 493-621 13.03.06 ZABALA 07.03.2006 VASILE GOLDIS 15,PRESEI,BL 17,18,MUZELOR.BL12A 15.03.2006 Belin 643-753 14.03.06 ZABALA 07.03.2006 VASILE GOLDIS BL 8 16.03.2006 Belin 148-252 15.03.06 ZABALA 07.03.2006 VASILE GOLDIS BL12,13,14 16.03.2006 Belin 253-362 16.03.06 PAPALTI 09.03.2006 LÁSZLÓ FERENC BL4AB.5AB.6AB 17.03.2006 Belin 1-114 17.03.06 PAPALTI 09.03.2006 LÁSZLÓ FERENC BL8,9,10;MUZELOR.BL12B 17.03.2006 Belin 392-498, 620-675 20.03.06 PAPALTI 09.03.2006 MUZELOR BL.12 CD 20.03.2006 Belin 9, 30,115-147,212-214 21.03.06 BOROSNEL MIC VALEA MIC 09.03.2006 SANATATII.BL15ABCD;PRESEi.BL13,14 21.03.2006 Aita Mare 1-37, 109-110, 404-440 22.01.00 BOROSNEL MARE 09.03.2006 TEILOR BL5BC.6A.6BC, 1A 21.03.2006 Aita Mare 172-256 23.03.06 BOROSNEL MARE 09.03.2006 TEILOR BL3BC,4AB,5A 22.03.2006 Aita Mare 152-168, 320-403 ZONA INTORSURA BUZĂULUI 09.03.2006 VASILE GOLDIS BL1,2,TEILOR BL3A 22.03.2006 Aita Mare 37-151 Data Zona de citire Orasul Intorsura Buzăului Strada: 09.03.2006, VIITORULUI BL1BCDE.2A 23.03.2006 Aita Mare 200-323 01.03.2006 Bl.4a,b 5b,PCl,6a,b,c,l lc 10.03.2006 DEALULUI BL25.26 23.03.2006 Aita Medie 94-127, 316-337 01.03.2006 Bl.10c,c,g,l ld,9b,c,10d 10.03.2006 DEALULUI BL9.10.1l TURN 24.03.2006 Aita Medie 129-198 02.03.2006 Fabricii,Brazilor,Tunel 10.03.2006 DEALULUI.BL9,10.11,1 IB.FACLIE1 BL.12ABC 24.03.2006 Aita Medie 200-315 02.03.2006 Observatorului 10.03.2006 FACLIE1.BL13ABC.15AB 27.03.2006 Aita Medie 1­93 03.03.2006 Bisericii,Iazului 10.03.2006 FĂCLIEI.BL15CD,DEALULUI.BL14ABC­D 27.03.2006 Aita Medie 338-442 03.03.2006 M.Viteazu-centru 10.03.2006 VIITORULUI BL2BC.3ABCD 28.03.2006 Mina Capeni 308-379 06.03.2006 Aviatorului.Tunel 10.03.2006 VIITORULUI BL4ABC.7A,UMBREI.BL7 28.03.2006 Mina Capeni 316, 382-431 06.03.2006 Paraului, Aviatorului 10.03.2006 VIITORULUI BL5,6 GARSONIERA ZONA TC. SECUIESC 07.03.2006 M.Viteazu. Fabricii 13.03.2006 DEALULUI.BL27.STADIONULUI.BLIGABODEF Data Zona de citire Orasul Tg. Secuiesc, Strada: 07.03.2006 Ciumelnic Str. Principala 13.03.2006 DÓZSA GYORGY.21 AB,2AB;BOLYAI JANOS BL.3 ABCD.4ABCDE 01.03.06 Bcth.bl.7,Dozsa bl.7,T.Vladim. 08.03.2006 Ciumcrnic Str.Principala 13.03.2006 STADIONULUI BL17ABC,BL.19 01.03.06 Bethlen G. Bl. 1,Petőfi Bl.2 08.03.2006 Ciumernic Str.Argintar, Str. Principala 13.03.2006 STADIONULUI.BL22AB 01.03.06 Constr.bl.5, Petöfi S. bl.6 09.03.2006 Ciumernic Str.Chichirau 13.03.2006 VARADY JÓZSEF, BL 1 ABC,3ABC 01.03.06 str.Oituz bl.2A, 2B, 3C 09.03.2006 Ciumernic Val.Larga,Valea Crăciun, Valea Popi, Valea Stani 13.03.2006 VASILE, GOLDIS BL. 23-24 02.03.06 Curtea , 51,52,53,54,55 10.03.2006 Crasna, Putca 13.03.2006 CARAS 02.03.06 Curtea 39-43,­ 45-46 10.03.2006 Cremenea, Sita Mica 14.03.2006 HAGHIG 02.03.06 Grădinii, Râului 13.03.2006 Floroaia Str. Principala 15.03.2006 ARACI 02.03.06 Petőfi, Ady 13.03.2006 Floroaia Str.Paraul Baila, Str. Principala 15.03.2006 ARIUSD 02.03.06 str. Rozelor bl .45 ,Oituz 3C 14.03.2006 Floroaia Str. Principala, Hobaia,Ciocanas NO 15.03.2006 HETEA 02.03.06 Trandafir, Bl.13 14.03.2006 Floroaia Str. PrincipalaO 16.03.2006 ARIUSD 03.03.06 1 Dec. 1918 bl. 22, Dózsa bl.22 15.03.2006 Floroaia Str. Floroita CONSILIUL LOCAL DOBÂRLĂU ORGANIZEAZĂ LICITAȚIE pentru închirierea unui spaţiu din clădirea fostelor grajduri comunale Dobârlău în data de 22 martie 2006, orele 11,00 la sediul Consiliului local Dobârlău. Relaţii la sediul Primăriei Dobârlău, telefon 0267-375.818. (164) Anul XVII Nr. 4532 S.C. GOSPODĂRIA COMUNALĂ S.A. SFÂNTU GHEORGHE Str.Banki Donath nr.27 Anunță LICITAȚIE PUBLICĂ pentru vânzarea mijloacelor fixe independente. Informații la Biroul Mecano-Energetic, str.Fabricii nr.41. Telefon 311.017/127. LICITAŢIILE se vor ţine la: 14,21 şi 28 martie 2006, orele 10,00 la sediul societății. (156) INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI COVASNA scoate la concurs 37 posturi de director şi 20 posturi de director adjunct de la unităţile de învăţământ din judeţ. Concursul va avea loc în perioada 3-14 aprilie 2006. Perioada de înscriere: 3-24 martie 2006. Lista posturilor vacante şi informaţii referitoare la concurs sau afişate la inspectoratului. Telefon 0267-314.782. (165) MICA PUBLICITATE VÅNZĂRI ________________________________CASA________________________________ VÂND casă particulară, curte și grădină, cumpă garsonieră bloc 105. Telefon 0740-618115. (f55A)_____________________________________________________________ VÂND 8 camere din cărămidă, 1000 mp, teren, curte, 1.150.000.000 negociabil. Telefon 323.485;0743-061798. (SE) APARTAMENTE ___________________________DOUACAMERE___________________________ VÂND două camere, decomandat, Gară et.II, 600.000.000. Telefon 323.485, 0743-061.798. (RD)_______________________________________________________________ _____________________________ÎNCHIRIERI_____________________________ Ofer spre închiriere apartament patru camere. Telefon 0744-341.536. (177) _______ Telefon 353.766. (176)__________________________­__________________________ ________________________OFERTA DE SERVICIU________________________ AMG Personnel recrutează pentru muncă străinătate: ospătari, bucătari, barmani, patiseri, brutari, măcelari, menajere, paznici, recepționeri, vânzătoare, necalificaţi. Comision după plecare. Telefon 0241 /548.090E-mail:amg­personnel@yahoo.com.au. (151)___________ AMG Personnel oferă contracte străinătate pentru: oţelari, zugravi, mecanici, pădurari, electricieni, electronişti, sudori, sudori CO, acreditaţi ISCIR. Comision după plecare. Telefon 0241-548.094. E-mail: amy-personnel@yahoo.com.au. (151) Plecări urgente în Grecia, menajere, baby sitter, bărbați în construcții. Telefon 0742-151.339.(158)______________________________________________________________ ____________________________ALTE VANZARI__________________________ Societate Comercială VÂND camion MERCEDES, 4 tone sarcină utilă, total maxim autorizat 7450 kg. Telefon 0267-315.626, 0722-931.124. (187)______________________

Next