Cuvântul Nou, octombrie 2007 (Anul 18, nr. 4999-5021)

2007-10-01 / nr. 4999

Pagina 2 ■ Anul XVIII Nr. 4999 E­DITORIAL O oportunitate lingvistică C. POP S-a vorbit în fel şi chip despre beneficiile pe care aderarea României la Uniunea Europeană ni le-a adus. Mai­­bine spus, urmează să ni te aducă, deoarece până acum populaţia nu a simţit mare lucru. Ba în ultima vreme au reînceput să crească galopant preţurile, taxele, tarifele, după ce a fost o relativă acalmie din acest punct de vedere. Sunt însă voci autorizate, precum cea a braşoveanului Leonard Orbán, comisarul european pentru Multilingvism, (fratele ministrului Ludovic Orbán), care afirmă că intrarea în UE reprezintă o oportunitate istorică pentru ţara noastră în domeniul prezervării şi promovării limbii române. Zice-se că integrarea crescândă a României în UE a generat oportunităţi sporite pentru realizarea de contacte şi schimburi, dicţionarul electronic şi sistemul de traducere automată dezvoltate pentru limba română reprezentând etape importante în vederea înlesnirii interacţiunii dintre cetăţenii Uniunii Europene din ţara noastră şi aceia care trăiesc în alte părţi. Potrivit lui Leonard Orbán, viitorul se arată luminos pentru diferitele naţiuni, deoarece contribuţia la o UE multilingvă este esenţială în asigurarea durabilităţii plurilingvismului pe termen lung. Specialiştii în domeniu afirmă că tehnologiile lingvistice pot să aibă un aport semnificativ la dezvoltarea multilingvismului european, favorizând funcţionarea instituţiilor Uniunii Europene, interacţiunea acestora cu celorlalte state de pe bătrânul continent şi înţelegerea de către ceilalţi europeni a tradiţiilor şi culturilor vecinilor lor din Est. Este adevărat că politica europeană în domeniul multilingvismului poate contribui substanţial la crearea unui climat de bună înţelegere, respect reciproc şi progres. „Există programe comunitare care au cercetat modul în care tehnologiile pot fi utilizate spre beneficiul societăţii şi cetăţenilor, învăţarea limbilor străine rămânând în continuare o prioritate pentru noul program european de învăţare continuă, pentru şcoli şi universităţi, pentru instruirea profesională şi educaţia adulţilor”, crede comisarul european pentru Multilingvism. De asemenea, sunt disponibile fonduri semnificative pentru proiectele lingvistice transversale, care pot lansa noi posibilităţi de stabilire de reţele pentru specialiştii din domeniul educaţiei şi cercetători. în atenţia producătorilor agricoli A început plata subvenţiilor pentru crescătorii de bovine ■ Nu p demult am stat de vorbă cu câţiva crescători de animale, între care Nicolae Macoş din Valea Mare, care deţine în jur de 200 de o­vine, şi Nicolae Cucu din Vâlcele, care are nu mai puţin de 12 vaci cu lapte, ambii nemulţumiţi, ca mulţi alţii, de faptul că încă nu se intraseră în conturile deschise la sucursalele unor bănci din judeţ subvenţiile de la bugetul statului prevăzute de legislaţia în vigoare pentru crescătorii de animale care deţin cel puţin trei vaci cu lapte sau/şi cel puţin 50 de ovine şi 25 de caprine. Luând deunăzi legătura cu domnul ing. Mihai Barcan, directorul Sucursalei Judeţene Covasna a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, am aflat câteva noutăţi îmbucurătoare. „Recent s-a făcut o primă plată la bovine pentru centralizatorul trimis în august la APIA Bucureşti, plată în sumă de 33 miliarde de lei vechi. Tot o primă plată s-a făcut şi la subvenţia pentru laptele livrat procesatorilor. E vorba, desigur, numai de laptele care a corespuns standardelor de calitate ale Uniunii Europene. Cât priveşte subvenţiile pentru ovine şi caprine, am transmis Agenţiei Naţionale un prim centralizator, iar specialiştii noştri a­u efectuat recent un control în teren asupra unui eşantion cuprinzând 10 la sută din crescătorii de ovine şi caprine care au solicitat în baza prevederilor legale în vigoare sprijinul financiar al statului pentru animale din aceste specii.” în consecinţă crescătorii de bovine, mai exact de vaci cu lapte sunt îndemnaţi să-şi verifice în această perioadă cârdurile pentru a intra în posesia sumelor care le­­au fost virate. Totodată, în urna discuţiei avute cu domnul director Mihai Barcan, am mai reţinut că acei crescători ale căror animale nu au fost regăsite în Registrul Naţional al Exploataţiilor au fost notificaţi (înştiinţaţi) de APIA Covasna şi Direcţia Sanitar Veterinară să solicite adeverinţe de la medicii veterinari la care sunt arondaţi şi să depună aceste adeverinţe, împreună cu paşapoartele animalelor, la centrele locale ale APIA de care aparţin. Aceasta, pentru a putea beneficia şi ei de sprijinul financiar al statului, în condiţiile prevăzute de legislația în vigoare. A.GOLCIU SF. GHEORGHE De azi se scumpesc biletele la transportul în comun începând de azi, 1 octombrie MULTI TRANS Sfântu Gheorghe va modifica tarifele de transport atât pentru bilete, cât şi pentru abonamente, în municipiu, ca şi pe rutele spre Câmpu Frumos, Chilieni şi Coşeni, preţul este de 1,20 lei per călătorie, pentru ca pe linia spre Şugaş Băi să fie de 1,40 lei. Tarifele pe bază de abonament vor avea preţul de 41,00 de lei pe liniile 1 şi 2, ca şi pe liniile Sf. Gheorghe - Câmpu Frumos, Chilinei şi Coşeni. Pe traseul Sf. Gheorghe - Şugaş Băi preţul este de 50,00 lei. Un abonament pe toate liniile costă 56,00 lei, iar pe două săptămâni - 25,00 lei. (H.C.D.) In 2008, Noi programe naţionale de sănătate Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) va avea în 2008 alte noi programe de sănătate. Este vorba de programul privind bolile cardiovasculare, programul privind hepatitele, programul naţional de endoscopie şi cel de artroscopie, a anunţat, duminică, ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu. El a subliniat necesitatea dotării cu aparatură modernă a noilor secţii, pentru a se putea pune un diagnostic corect şi a stabili tratamentul corespunzător, dar şi a formării de specialişti. ’’Vom­ încerca să finanţăm prevenţia, starea de sănătate a populaţiei”, a spus responsabilul sanitar. El a adăugat că multe rezultate nu se vor percepe imediat, ci în timp, în context, a evidenţiat importanţa încheierii parteneriatelor între MSP şi asociaţiile pacienţilor, care împreună cu specialiştii vor putea răspunde prompt nevoilor lor. Parteneriatul încheiat duminică cu Asociaţia SANO­ HEP România deschide dialogul între asociaţiile pacienţilor şi instituţiile abilitate ale s­tatului, această asociaţie având­ un reprezentant.ro ConsoiuLMSP. Radare începând de azi se reiau controalele privind respectarea regimului de viteză organizate de către Serviciul Poliţiei Rutiere din IPJ Covasna pe traseele principale, dar şi din municipiile Sf. Gheorghe şi Târgu Secuiesc. Aparatele radar vor fi plasate în câteva localităţi de pe Drumul Naţional 11, cum ar fi Chichiş şi Moacşa, dar şi pe D.N. 10, în Ţara Buzaielor. (H.C.D.) Amenzi Au fost reţinute în ultimele zile patru permise auto, din care unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar restul pentru neacordarea priorităţii. S- au aplicat 12 amenzi pentru depăşiri neregulamentare, opriri în locuri interzise. Au fost retrase, de asemenea, şase certificate de înmatriculare pentru defecţiunile tehnice constatate cu ocazia controalelor efectuate în trafic.(H.C.D.) Social - Politic Minori suspecţi de furt identificaţi rapid Recent un echipaj de Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei municipiului Sf. Gheorghe a fost solicitat de către un bărbat, care a surprins trei tineri în boxa sa aflată la subsolul blocului. Poliţiştii ajunşi la faţa locului i-au identificat pe cei trei minori, D.M. de 17 ani, B.I, de 15 ani, şi M.A., de 17 ani, toţi domiciliaţi în municipiul Sf. Gheorghe. Cei trei au declarat că au­­ pătruns în boxă cu ajutorul unor­­ chei potrivite şi au vrut să­­ sustragă mai multe bunuri. Se continuă cercetările. A poftit la... ouă Agenţii de la Postul de Poliţie din Vâlcele au fost sesizaţi de­­ către un cetăţean din comună despre faptul că un autor necunoscut i-a sustras în lipsă alimente din frigider. în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate poliţiştii, ajutaţi de câinele de serviciu, i- au identificat pe principalul suspect, S. Nicolae, localnic. Suspectul a declarat că fiul său, în vârstă de 13 ani, a adus acasă niște ouă, fără să spună de unde le-a luat. Autoturism spart într-o noapte recentă autori necunoscuţi au pătruns în autoturismul proprietate personală a unui cetăţean din Tg. Secuiesc, de unde au sustras mai multe articole de îmbrăcăminte şi suma de 280 lei. La scurtă vreme oamenii legii i-au identificat pe principalii suspecţi, amândoi minori, M.T., de 16 ani, fără forme legale în municipiul Tg. Secuiesc, şi M. V. de 15 ani, domiciliată în comuna Breţcu. Cei doi minori au declarat poliţiştilor că au cheltuit o parte­­ din suma sustrasă în aceeaşi­­ noapte pe mâncare şi pe băutură, iar suma de 130 lei i-au dat-o spre păstrare lui M. Costel, de 19 ani,­­ care ştia de provenienţa banilor. Obiectele de îmbrăcăminte sustrase au fost recuperate, împreună cu suma de 150 lei, şi au fost predate părţii vătămate. Poliţiştii continuă cercetările­­ sub aspectul săvârşirii­­ infracţiunii de furt calificat. Rubrică realizată de HoriaC. DELIU

Next