Cuvântul Poporului, 1927 (Anul 9, nr. 1-52)

1927-01-15 / nr. 3

In 6 pagini, cu supliment economic.) An. IX. Sâmbătă 15 Ianuarie 1927. Nr. 3 Organ al Partidului National Român din Transilvania AROM­AMETUL Pe un an — — — — — — — 200 Lei Pe o jumătate — — — — — îoo , Pe trei luni — — — — — — — 50, In America pe an — — — — — 600 , REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Pintenului 1, (la Librăria Săteanului) PREŢUL UNUI EXEMPLAR LEI 3.— ANUNŢURI Şl INSERAŢ 1*U N 1 se primesc la biroul administraţiei nlaatre UN RÂND Clt LITERE MARUNTE : Prima oară‘ — — — 5 Lei A doua şi a treia oară 4 Lei Din afară şi din lăuntru Primul ministru ungur, Beth­len, a ţinut la Debreţin un discurs înflăcărat, arătând în linii generale direcţia politi­cei externe a Ungariei, ce­rând vehement revizuirea tratatelor de pace şi dreptul de autodeterminare al Un­gurilor aflaţi azi sub stăpâniri streine. Poate că chiar vorbitorul nu crede în această preten­­ţiune absurdă, însă aşteaptă efectul celor spuse, dela re­­acţiunea ungurilor dela noi, seli­cţiune fiind lângă grani­ţa românească. Sentimentele ungurilor dela noi le cunoaştem îndeajuns, atitudinea lor provocătoare o vedem zilnic, concluziunile ce trebuesc să le tragem sunt categorice, întărirea materi­ală, morală şi culturală a ro­mânismului şi zidul de apă­rare e gata. Din această întărire va reu­şi o ambiţie naţională, care va distruge slăbiciunile ce as­tăzi se manifestă pretutinde­­nea, din a căror cauză sun­tem insultaţi în casa noastră. Obrazul ţării prea este păl­muit de toate liftele descăle­cate pe acest mult răbdător pământ românesc. La ce ne putem aştepta mâine, dacă azi rabinul Ti­­relsohn, membru în consiliul comunal al oraşului Chişi­nău, ne insultă în şedinţă pu­blică? Se propovedueşte înconti­nuu patriotism şi conştiinţă naţională, dar ce folos, că atacurile în contra noastră se înteţesc din zi în zi, fie din afară fie dinlăuntru­­şi re­­acţiunea nu se vede. Nu trebue reacţiune sân­geroasă sau provocătoare, ci numai aducerea la realitate a visătorilor nebuni de peste graniţe, ridicarea suveranităţii naţionale cât mai sus, şi im­punerea tuturor conlocuitori­lor noştri de a respecta cu sfinţenie această suveranitate. Statul trebue să fie respec­tat de toţi cetăţenii lui, iar dacă nu, are dreptul şi mij­loacele necesare, ca să im­pună acest respect. Noi cunoaştem dreptul, a­­vem toate mijloacele legale, dar suntem sau prea nepă­sători, sau nu aplicăm învă­ţămintele din trecut pentru viitor. Şi una şi alta sunt numai în detrimentul României ca stat, şi al neamului ca po­por. I. B. Roni după unirea tutur piților Importantul discurs al dlui Ioan Lupaş, ministrul sănătăţii publice, rostit în şedinta de la 3 Decemvrie a Camerei. Desfiinţarea consiliului dirigent şi nevoia unităţii naţionale (um­are şi sfârşit) Lucrul acesta, ardelenii l-au în­ţeles la vreme, fără să ştie ce păreri au savanţii în materie. Dl Al. Mavrojani: Dar nici nu le cunoşteau. Dl I. Lupaş, ministrul sănătă­ţii şi ocrotirilor sociale: Nu le cunoşteau, instinctiv însă şi-au dat seama de necesitatea timpu­lui şi, la începutul anului 1920, înţelegând că înfiinţarea unui or­gan de conducere locală, cum era Consiliul dirigent, au adus o hotărâre, cu covârşitoare majori­tate, pentru desfiinţarea acelui Consiliu dirigent. Deşi hotărârea aceasta nu era pe placul conducă­torilor, deşi dv. ştiţi că de atunci încoace, un adevărat potop de eremiade a fost în­­chestia aceas­ta şi poate s-a mai ivit vreun gând pentru reînfiinţarea lui, măcar în altă formă; vedem to­tuşi aici o dovadă, că poporul nos­tru din Ardeal şi conducătorii lui politici, al căror bun simţ nu a pu­tut fi întunecat de hipertrofia am­biţiilor misionarice, au avut şi la 1920 simţul realităţilor şi instinc­tul sănătos, care i-a îndrumat, să nemerească tocmai calea cea bună. Sunt dintre acei, cari înţeleg să recunoască meritele fostului Consilu dirigent. Ştiu cum s-a muncit, în acel Consiliu dirigent, în care am muncit şi eu, zi şi noapte, în calitate de secretar general la culte. Dar alături de părţile bune, voi recunoaşte că şi acolo s-au făcut greşeli cum este lucru firesc să se facă. Ni­meni nu este infailibil, în lumea aceasta, nici în politică, nici în administraţie, nici în alte dome­nii ale vieţii. Cei ce se cred in­failibili, cad, cum am văzut în a­­nii din urmă, în cele mai multe greşeli, însăşi pretenţia aceasta de infailibilitate este o erezie. Greşala cea mai gravă a aces­tor politiciani cu pretenţii de in­failibilitate a fost încercarea de a­­sdruncina principiul autorităţii prin atacuri excesive. Am înţeles ca un guvern să fie combătut, dar cu mijloace urbane, cu mijloace civilizate; nu am înţeles ca ură aceasta împotriva unui guvern să meargă aşa de departe încât, peste capul guvernului, să lo­vească în purtătorul Coroanei, care este simbolul scump al uni­tăţii naţionale şi despre care în­şişi cei ce au atacat spuneau la 1920... Dl D. R. Ioaniţescu: Domnule preşedinte, regulamentul nu per­mite să se aducă in discuţiune Coroana (întreruperi). Dl­­. Lupaş, ministrul sănă­tăţii şi ocrotirilor sociale, că o consideră ca o pavăză a tuturor aspiraţiunilor noastre populare, (întreruperi pe băncile partidului naţional-ţărănesc). Defăimarea ţării în străinătate Dar, domnilor, dacă agitaţiu­nile acestea s-ar fi mărginit nu­mai înlăuntrul graniţelor ţârii, tre­ceam la ordinea zilei şi nu le re­levam în măsura în care suntem datori a le releva, pentru a con­tribui la îndreptarea lor. Ele au fost duse însă şi peste graniţă, într-o broşură, scrisă la 1923 în limba franceză şi răspândită în străinătate, broşură întitulată: „Lupta contra absolutismului în România* şi care, evident, nu­mai servicii bune nu a putut să aducă patriei noastre în străină­tate. Fiindcă am avut întotdeauna curajul civic de a-mi spune cu­vântul în faţa oricui, mi-am spus cuvântul şi faţă de unii din aceia, cari au contribuit la facerea şi la răspândirea broşurii amintite. .l-am întrebat: cum credeţi com­patibilă cu chemarea unui adevă­rat partid naţional pornirea de­testabilă de a face astfel de pro­pagandă în străinătate? Şi ştiţi, ce răspuns am primit ? Mi s-a spus: apelul la străinătate este şi necesar şi folositor pentru că toate progresele pe care le-a re­alizat România în cursul veacului al XIX sunt a se mulţumi inter­­venţiunii puterilor europene în politica ţării, fără această inter­­venţiune România nu ar fi putut face progresele pe care le-a rea­lizat în timpul din urmă. La a­­ceasta am răspuns: eu înţeleg foarte bine să fac apel la străină­tate în anumite cazuri motivate, dar nu înţeleg să defăimez ţara în străinătate. (Aplauze pe băn­cile majorităţii şi ale partidului­­­beral). Eu înțeleg foarte bine să fiu recunoscător pentru orice contri-

Next