Cuvântul, decembrie 1924 (Anul 1, nr. 23-45)
1924-12-08 / nr. 29
ANUL I No. 29 Redacţia şi Administraţia 4 Str. Sărindar 4 . . . 78K» Administraţia Telefon: 18^0 Redactia Director: C. GONGOPOL „Paşaportul Negru“ Roman senzaţional de moravuri contimporana In fiecare zi in pag. Il-a i ' i -- ta 6 PAGINI EEÎN Luni 8 Decembrie 1524 V. 5 • Nu atât pentru a tulbura pe «fericiţii posesori», cât digestia pretendenţilor la moştenire—a venit iar în discuţie succesiunea liberalilor. Cuvântul şi alte ziare au publicat destăinuiri riguros exacte în privinţa iluziilor perimate ale unuia dintre moştenitorii presumtivi. D. Marghiloman, care este convalescent încă într’un sanatoriu din Viena şi d. Goldiş, care bolnăveşte pe d. Maniu prin hapurile ce ar vrea să-i impue, refuză a deveni infirmierii unui eventual guvern inoculat cu virusul brătienist. Şi iată cum o combinaţie moartă condamnă pe d. Avereseu să rămâie la singura sa vie, de la Severin. Dar dacă una e acum la pământ, — celelalte sunt în aer. Şi nătăfleţii liberalilor trag nădejde pentru o nouă eră de «tragere la stânga» — nu democratică, fireşte. Ar mai avea de stat o «sesiune»... spre a-şi complecta «legislatura».Constituţia însă conturează o legislatură între patru sesiuni ordinare. — Oh! le împlinim până la Februarie viitori aceste patru sesiuni, — şi încă ce ordinare, — spunea ori ţin distins şi spiritual membru al majorităţii. (Pare ceva extravagant, dar există.) O existenţă mai puţin sigură o au ziarele de partid, cel puţin a unor partide. In această privinţă ţărăniştii se găsesc tot la crepuscul — iar Aurora întârzie. E curios cum «partidul cel mai popular» — ni se afirmă asta cu şi fără de prilej, — nu posedă zece mii de cititori ai cotidianelor sale idei. Cine sunt lipsă ! Cititorii, ideile, sau popularitatea într’o zi un ilustru scriitor al nostru deschisese un restaurant, contând pe colaborarea numeroşilor săi prieteni şi admiratori. Dar a trebuit să închidă repede. Şi-şi revărsă apoi amărăciunea: — «Nişte măgari! Mâncau în altă parte şi veneau la mine să se scobească în dinţi... «Măgarii» însă pretindeaucă «mâncarea era scumpă şi proastă». O explicaţie se poate găsi la orice. Se pare că d. Tancred Constantinescu, ministrul industriei, ar fi avut chiar bune în chestia hârtiei. Din nefericire, nebănuind cariera ce aştepta, n’a urmat cura lui Demosthene, care umbla cu o piatră în gură spre a-şi evacua găluştile din gât. D. Tancred le-a păstrat. Şi de acea nu va putea rosti niciodată Un discurs... lapidar, — ca d. Mârzescu de-o pildă. E drept că şi ministrul justiţiei, Oratorul guvernului la Adresă, — epuizat aşaşi auditorul—pare să aibă ceva în gât, — şi nu ce avea Carusso. Amicii săi pretind că-i stau în gât unii colegi din guvern. D. Mârzesciî ar preferi să-l aibă în mână. Şi totuşi... La avut pe d. Franasoviei, — şi i-a dat peste degete primul- ministru. Dar după ce Senatul i-a modificat «legile ordinei», secţiile Camerei le-au făcut harceaparcea. Câte nopţi nu vor fi putut alipi «onorabilii», când d. Mârzescu le apărea ca teribilul tiran al Syracusei, şi dânşii, nişte bieţi Damocles, vedeau mereu deasupră-le spada justiţiei atârnată doar de un subţire şnur de paşaport! Dar după ce l-au auzit deunăzi justificând «criza morală» şi exaltând «opera constructivă» a d-lui Ionel Brătianu, aceeaşi «onorabili», liniştiţi, au prins la inimă şi în deosebi la limbă: «—Ce ea eralmagin, domnule! Cât pe-aci să intrăm mesa» ! D. Mârzescu nu e «de talie», precum nu e d. Dinea de Talleyrand A mai trecut o săptămână şi «marea mişcare în diplomaţie» tot n’a apărut. Cei care ştiau că vor fi rechemaţi nu se mai interesează de nimic. Cei care speră să fie trimişi, se interesează de «ceaiurile» unde se decid ultimele recomandări. S’au cerut agremente, răspunsurile au sosit, — şi n’au nici o urmare. In acest timp peste graniţi evenimente de prima ordine se evidenţiază. E drept, avem pe d. Titulescu la Londra. Dar chiar de-ar fi mai tare decât Metternich şi tot n’ar putea să ne reprezinte pretutindeni. Vremile rămân deasupra oamenilor, ca şi a budgetelor. D. Vintilă Brătianu trebue să fie cel dintâi de această părere. Leul iar a început să scadă, de cum a apărut «formidabilul" său budget, pe care d. Spineanu l-a morfinizat pentru două zile de vacanţă prin discursul rostit către pupitrele abandonate. Gongopol Duminica D. Petronius, care iscăleşte notele «îlnice, pline adesea de interes cultural, ale statului «Viitorul* dă !» rubrica ea de Vineri o goarnă de alarmă împotriva unei broşuri «subversive* răspândită in popor tocmai de Primăria Capitalei, Broşura se chiamă însemnătatea Învăţăturii creştine în alcătuirea nouă a României Întregite, pe înţelesul tuturor fie semnată creştineşte de Un creştin, D. Petronius, alarmat, denunţă: Un «creştin» contra războiului , cu subtitlul: Se răspândeşte o broşură periculoasă ! E senzaţional şi nemaipomenit ! O broşurică de 18 pagini ameninţă să distrugă Statul român ! E nemaiausit: însăşi Primăria Capitalei răspândeşte criminala broşură antirăzboinică ! Am rămas uimit: cunoşteam pe d. Petronius ca pe un om prea blând şi prea delicat ca să bănuiesc în d.sa atâta vigoare de gornist războinic, îl ştiam conştiincios recenzent ca să bănuiesc enormele năzbâtii pe care le scrie în nota d.sale pe seama broşurii denunţate. Cum, din întâmplare, cunosc ca pe mine însumi şi pe «Creştinul foarte ordonat care a scris broşura şi cuprinsul ei, am râs cu hohot de sensibilitatea războinică alarmată brusc a d-lui Petronius». D. Petronius crede că Adecă cardinală» a micului op criminal e «că războiul, oricare« războiţi, este nu numai o calamitate, dar un păcat contra credinţei, o sfidare a lui Dumnezeu». Şi se grăbeşte să concudă pe socoteala bietului creştin «că a fi bun ostaş este a fi în război contra lui Dumnezeu», că bietul creştin e contra serviciului militar, că bietul creştin e adventist, că bietul creştin «periculoş», «nu merită o largă încurajare», ci merită desigur să fie aruncat în Văcăreşti sau în Jilava ! Mărturisesc: nu-i bănuiam d-lui Petronius atâta războinică vigoare în absurditate ! Cu atât mai puţin cu cât d.sa a scris o distinsă carte asupra filosofiei lui Platon. Cât despre «Creştinul broşurii, recunosc că nu merită încurajare fiind că n’are nevoie de ea, nici chiar de-ar veni de la d. Petronius. Broşura i-a fost cerută cu insistenţă de Primăria Capitalei nu pentru a-l încurajă, ci pentru a contribui cu câteva pagini edificatoare la acţiunea de asistenţă culturală pornită cu atâta suflet de d. M. Berceanu. Ea cuprinde cu totul altceva decât crede d. Petronius care nici n’a citit-o. Ideea cardinală e necesitatea credinţei religioase, singura temelie pe care se poate clădi un stat şi o societate. Prin contrast, «creştinul se sileşte să demonstreze că dezastrul vieții contemporane e rezultatul culturii moderne care a înlocuit, la baza ei, Biblia cu studiul exclusiv al naturii. Prin ştiinţă ş maşinism,a ajuns la concluzia practică a moralei biologice, care domină societatea modernă, în locul moralei creştine detronate. Războiul mondial după concepţia germană, specifică broşura) In contrast cu războaiele Cruciadelor, apariţia băncii care inlocueşte In viaţa modernă biserica, şi teribila luptă de clasă sunt arătate ca rezultate ale moralei biologice care proclamă dreptul celui mai tare« război şi libera concurenţă în raporturile social-economice. Cât despre războiul României, «creştinul pe care d. Petronius il denunţă ca adventist periculos, scrie textul: «Am ridicat spada in numele iubirii de neam Si n’a fost unul din vitejii cari au murit să nu fi îngropat in inima lui marea iubire de neam care ne-a împins la lupta de eliberare*. (Pag. II). E adventist, e periculos, d.le Petronius? «Creştinul» crede dimpotrivă, că e prea bun român pentru a fi un creştin perfect. Şi mai crede necesar ca d.ta, după ce vei fi citit broşura, să revii cu o rectificare pentru a nu trece drept farsor in ochii cititorilor ziarului «Viitorul». Nichifor Crainic TEATRUL NOU -OXQ de ADRIAN MANIU Lumina de seu şi proectorul electric. — Unde începe teatrul la noi! — De la Terente la Terentius. — Un îndreptar de nepreţuit. — Revistele de vară. — Prima scenă turnantă : hora ! — Teatrul mistic. — Isus şi Săptămâna luminată. — Explorări în subsolul subiectelor dramatice româneşti. III. E uimitoare prefecţionarea mijloacelor teohnice, pe care le-a asimilat teatrul, în decursul unui singur veac. De la lumânările de seu veşnic mucărite, şi până la gama de lumini în care se poate realiza astăzi orice efect, e un drum uriaş. Tot astfel şi decorurile zugrăvite au luat relief, iar scena patrată de odinioară a reuşit, nu numai să se adapteze tuturor formelor de geometrie, dar şi să se plimbe în jurul ei ca o sfârlează, să se ridice sau să se coboare, să alunece în lături sau spre fund, să se dubleze, să se transforme în celule şi în fine, să se reverse în public. Totuşi evoluţia nu s’a isprăvit, fiece zi aduce o nouă ingeniozitate, ba încă mai prevedem şi alte revoluţii scenice. Uriaşa maşinărie a scenei, îngenunchie sau se înaripează, aleargă sau explodează, urmând cât mai strâns fantezia tot mai obosită, a autorului dramatic. Cea ce nu ne împiedecă de loc să găsim că toate capodoperile se pot interpreta mult mai simplu. • Temeliile teatrului nou nu pot fi solid aşezate, decât cunoscând clar linia de evoluţie a dramaticului, şi încă şi atunci, încercarea de a destăinui viitorul rămâne un simplu vis, mai frumos sau mai fad, neutru că profetizările sunt o specialitate prea grea. De linde începe teatrul la noi? Iată întrebarea cu care dorim să ne călăuzim spre a ști încotro va lumina viitorul. Ei bine, teatrul la noi începe din veacuri îndepărtate. Şi nu mă gândesc de loc în această clipă la amfiteatrele romane, care par să fi lăsat câteva cercuri de piatră şi în ţara noastră. Uitarea le-a coprins, şi târnăcopul scăpărând prin cremeni, aduce-va la lumină cel mult coloare înflorite, şi jilţuri de piatră, fără a ne domeri dacă Ulpiu Traian orânduise pentru soldaţii săi şi spectacole teatrale, şi dacă propaganda civilizatoare se făcea în Dacia Felix cu spectacole de gladiatori sau şi cu un repertor dramatic. Terentius, marele dramaturg din acele vremi (mult mai celebru decât Terente al bălţilor noastre) Introduce nu odată în piesele sale Un personagiu şiret, bun. Uneori leneş, plin de snoave, căruia îi zice «Davos» — adică «Dacul», şi căruia îi putem găsi o oarecare asemuire tot îndemânatecul Figaro al France”at1. Poate că odată vom trage din această însemnare, toate pâlpâirile de lumină pe care le permite fantezia cicălind logica. Cert rămâne deocamdată, că în acele străbune vremi, «Dacii» au intrat în literatura dramatică. Şi erau aduşi nu numai pentru o notă de pitoresc. A compara pe Românii din teatrul contimporan francez, cu «Dacii» din teatrul greco-roman, e încă o desfătătoare digresie pe lângă care trecem. * Domnul I. M. Sadoveanu, cu mult talent, şi o deosebită pricepere, a făcut acum un an, o conferinţă-studiu asupra teatrului românesc, în care aducea multe critici juste, laude drepte şi ipoteze interesante. In treacăt, aşvârlea o idee asupra căreia ţinem să ne oprim. Teatrul nu începe cu piese de teatru. Şi deci originele lui pot fi căutate şi la noi, în ţară, rudimentele reconstituite şi liniile posibilităţilor de evoluţie se pot schiţa în spaţiul critic. Un astfel de rudiment de teatru, regăsit şi despotmolit, reprezintă întotdeauna şi un succes, mai eftin sau mai preţios, după talent. Nu încape îndoială că odiosul gen al revistelor, prinde atât de bine, şi aduce uneori adevărate scântei literare, numai pentru că locul lui e şi înfipt în sufletul publicului. Dacă d-l Tănase ar avea nu numai nas dar şi geniu, ar fi un Aristofan. Piesele antice nu despreţinau actualitatea şi realismul ei. Revistele îşi au un realism ce nu poate fi decât sănătos ori de câte ori nu e sarbăd. Furia batjocoritoare a Românului cerea revistă la oraş, cum are chinitra flăcăul la hora din sat. Că satira flăcăului e mai literară decât cupletul comicului de meserie, ştim. Dar şi balada populară e mai aristocratică decât toată poezia Intelectuală. Actualitatea în sat ridică bici de mătase, înflorit în clopoţei, şi şăgueşte pe fata ce îşi dă cu rumenele, pe nevasta jUcăUşe, pe vecinul beţiv. Scenă şi sală — sunt însăşi homar In gând ne vin Iar toate bhmnurile victorioşilor regi sori de a transforma scenă şi sală — Cercul şi ritmul jocului bătut, sunt puteri ca şi rima. In toate ţările teatrul îşi are Un mănunchi de origine. E azi o banalitate să le mai pomeneşti. Cela ce ce însă nu se face, ceia ce încă ne lipseşte, şi ar fi un îndreptar? de nepreţuit, ar fi studiul comparativ al acestor rudimente, care în alte ţări au dat vlăstar puternic, pe când la noi arta reîncepu în secolul trecut prin transplantări şi asimilări. La fel marii noştri maeştri în pictură şi-au luat tehnica din Paris şi München — pentru că firul rupt al picturii bisericeşti a rămas îndelung ascuns subt molozuri. Teatrul religios — pornind în evul mediu de la misterul «retrăirii închipuite* — a dat în Franţa o serie de drame liturgice pline de misticism naiv şi stângac. Acest izvor de inspiraţie, mult timp înăbuşit de teatrul de ieri al adulterului — a fost regăsit clar şi desfătător de Paul Claudel în piesa «Buna vestire» şi de Matterlinck în actele lui legendare, lângă care «Mona Vana» constitue incontestabilă scădere. Din spectacolul irozilor ce prăznuesc naşterea sfântă, nu a ieşit la noi nici Un lujer nou — afară numai dacă piesa d-lui Iorga intitulată «Isus» deschide şi acest drum. E o nădejde şi o aşteptare pe care trebuie să o menţionăm. Copii jucând religioasa şi sublima naştere, subliniază şi păstrează pentru autorul de geniu, admirabilul subiect. Satiră şi poezie dăinuesc sub chiverile de hârtie, sub steaua zugrăvită naiv. E felul în care cu restrânse mijloace, poporul îşi vede credinţa. Cel ce are putere de gând, va să ducă spre veşnicie, aceste vederi. Deosebirile dintre colindele noastre şi «crăciunurile» celinde franceze ar sublinia şiosebirile dintre teatrul religios român şi cel francez. Atragem atenţia cititorilor asupra unui act intitulat «Săptămâna luminată» scris de blândul poet M SăulescU, azi vitejește mort. Acest net limpede ca o lacrimă, e cea mai fe ri———m«m Citiți continuare în pag. II „CUVÂNTUL“ la PARIS Acţiunea anti-românească Pe când România n’are încă un şef de misiune în Franţa, propaganda contra României se intensifică fără de obstacole România n’are încă un ministru la Paris. Consideraţiunile de bucătărie politică de partid care întârzie alegerea «înaltului guvern» şi decret at d-lui Duca, lasă interese politice şi naţionale de primul ordin fără nici o susţinere autorizată. E drept, prezenţa fostului ministru Victor Antonescu nu împlinea lacuna din ce în ce mai simţită. Şi de atunci propaganda vrăjmaşe a putut să se extindă, pentru a lua acum proporţii tot mai mari. Recrudescenţa acţiunei sovietice Venirea guvernului Herriot şi simpatiile manifeste ale socialismu fiul francez pentru Soviete au făcut să se activeze propaganda antiromânească de către numeroşi agenţi ai bolşevismului, cărora recunoaşterea Sovietelor de către Franţa şi instalarea d-lui Krassin la Paris le dau posibilităţi şi mai numeroase. Complezenţa actualului guvern francez pentru toată această infiltraţie este cunoscută. O reacţiune contra ei, în ce priveşte interesele româneşti, nu poate veni decât din cartea noastră. Dar cine s’o facă? Princine să mutăm? Căci vrăjmaşul este bine organizat. Şi iată dovada: Agenţiile antiromâneşti din Paris Acţiunea anti-românescă este condusă în Franţa de firmătoarele oficii: «Rushaia Gazeta» din Paris, care are ca colaborator pentru corespondenţe LA CHIŞINĂU 75 LA SUTA DIN POPULAŢIE ESTE CU NOI». Acest Friedman este în _ _____ sărcinat cu teza plebiscite din Basarabia^pe Anatolu,uî ■" Basarabia, după lie Verşcovschi, primit act cu recomandaţiunea lui Feodorov de la «Naşa Reci» din Bucureşti. «Association de nouvelle amitié franco-russe», cm se diul în Rue de Lafayette 105. La această asociaţie se găseşte un memoriu despre situaţia din Basarabia, scris de Max Goldenberg, care are colaborator pe un oarecare Friedman, originar din Basarabia şi aflat la Paris. Acest Goldenberg a jucat un rol important in politica Sovietelor faţă de Basarabia şi de România în general. Friedman a spus intr’o convorbire: «NOI SUNTEM ASIGURAŢI LA CHISINAU, ORHEI SI CETATEA ALBA. NE ÎNDOIM DE TIGHINA. PRINCIPALUL PENTRU NOI ESTE CHISINAUL, DRUMUL SPRE MOLDOVA, SPRE IAŞI. Ce se opune de către România acestei reţele a duşmanilor! Exista un vag birou de presă la legaţiunea noastră din Paris, dar activitatea lui a fost întotdeauna nulă. Un serviciu de propagandă Românească nu este. Şi după cum am văzut ce se petrece cu numirea ministrului României la Paris, aşa trebue să se întâmple şi cu fondurile care ar trebui alocate unei serioase opere de propagandă, modelul plebiscitului din Silesia. El şi colaboratorii lui pun mari speranţe în Republica moldovenească de peste Nistru «Agence commerciale russe» cu sediul in Bă. Raspail, între Bd. Montparnasse şi Rue Leopold Roufpert, şi «Depozitul de cărţi Moscova», cu sediul in Rue Du puytren. Propaganda românească bugetului laapta .Sentințele d-lui C. Spineanu A vorbit d. Cesar Spineanu. Ce a spus? C® a susţinut? Cine ar putea resuma ! Mai just ar fi să te întrebi despre ce n’a vorbit ? Sunt oameni care fac impresia că vor să spue deodată tot ce ştiu, şi mai ales ce nu ştîu. Cu impresia aceasta am rămas după ce am ascultat două ore si jumătate pe d. Spineanu. Inceputul a fost bun, credeam că voi asculta un discurs făcut cu me-1 suspensie miliarde, nu se mai pot rodă—d. Spineanu este profesor de admite. Trebiie să găsiţi un teme matematici—când primele vorbe au din». Care ? Nu ne-a spus. «Nu este fost: «Bugetul nu este real». «Echilibrarea cheltuelilor cu nişte venituri aşa de mici nu poate conduce la un buget real». Dar după aceasta, zăpăceala începe. Fără niciun şir, fără legătură, vorbeşte de monetă, de căi ferate, de atelierele Griviţa conces-'onate unei societăţi, apoi incendiate şi în fine reluate de stat. «Nu s’au pedepsit incendiatorii «Nu s’au încasat daunele incendiului dela societăţile de asigurări», exclamă d. Spineanu, «de aceea aveţi mai puţine vagoane de marfă şi căile ferate nu se pot normaliza». Apoi, făcând impresia că continuă aceiaş frază: «Căile ferate nu se vor normaliza decât desfiinţânduse regionalele, dându-Ie independenţa şi scoţând politica, din administrata lor». Apd imediat: «Politica d-v. economică, domnilor ? Vedeţi reforma agrară, care are două părţi: împărţirea pământului şi cultura lui». Aşa a vorbit două ore plimbânduse prin toate domeniile, pentru « sporurile cu care vă lăudaţi; din tablourile mele resultă sume mai mici». Pe ce se vor fi bazând tablourile d-sale, nu ne-a spus. Şi aşa cu taxele de consumaţie, cu taxele de timbru şi înregistrare, cu monopoluri« etc. A terminat sentenţios adresându-se d-lui Vintilă Brătianu : «Nu, normalizarea nu poate veni decât dacă dv. vă veţi normaliza concepţiile financiare, economice şi monetare»! Ce sfat de normalizare ar trebui să-ţi dăm noi cam te-am ascultat două ore şi jumătate, d-le Spineanu? Tranole Citiţi în pag. IV: Partidul ţărănesc se orientează spre dreapta Pregătirea alegerilor germane Campania electorală in Germania este un toi. Manifeste, Întruniri, discursuri, toate partidele şi toţi şefii desfăşură o actvitate febrilă, şi pronosticurile sunt deopotrivă de Împărţire. Astfel, extremiştii din dreapta, ultramonarhişti sau «racişti» pierd tot mai mult teren. Ludendorf, care Ie este animatorul rezerva ultima jumătate de oră ei* principal, de abia a putut întruni 800 de tarilor de cifre bugetare. Cu această inși la o adunare convocată zilele trei ocase a început să conteste toate evaluările bugetare. «Impozitele directe încasate în 18 luni, lăsând în cuie în grădina zoologică din Berlin.... Profeţii electorali nu le acordă de cât mai puţin de jumătate din mandatele ce au deţinut în fostul Reichstag, adică vRo 14. Comuniştii nu par să fie favorizaţi adevărat că au dat funcţionarilor de o soartă mai bună. Două duzini din foştii lor deputaţi sunt în temniţă sub inculpare de uneltiri contra siguranţei statului, iar conducătorii cari se află în libertate, o au din ce în ce mai restrânsă. Naţonaliştii germani, monarhişti şi dânşii, au o tactică mai oportunistă. Dânşii susţin aplicarea planului Dawes în unele regiuni, se fac rezerve acolo unde nu simt nevoia de a-şi ascunde gândurile adevărate. In general îşi vor păstra locurile, cu câteva excepţii puţin numeroase. Populiştii d-lui Stressemann au aspiraţii pentru o preponderenţă parlamentară, care să dea şefului lor conducerea politicei germane, dar acestor speranţe nu li se atribue mult temei. De fapt, centrul catolic işi va păstra aproape sigur actuala situaţie de arbitru în determinarea unei majorităţi, şi partidele republicane către care se desenează un curent favorabil, vor profita de pierderile extremiştilor de ambele nuanţe. IL IMI ! MM ... . exp........ Reînvierea teatrului de păpuşi In articolul său de ieri, «D. Lupe- Deci, dacă în cursul anului, două datu ucigaşul lui Luchian», frunta- dame aşezate la marginea literatuşui prozei româneşti de azi, d. Cezar Petrescu a tras cu o nobilă revoltă câteva energice lovituri de spadă — în baltă. Nobila Revoltă a d-lui Cezar Petrescu o înţelegem: ea e a noastră a tuturor cari înţelegem ce s’a pierdut pentru mândria culturală şi pentru educaţia artistică a ţării noastre prin vinderea la licitaţie a celor mai bune tablouri de Luchian. Ele s’au împrăştiat pentru totdeauna în colecţiile particularilor. Cine le va putea admira acolo decât fericiţii cumpărători ! Publicul va ignora, mai departe opera marelui creator de lumină. Numele lui Luchian, ca şi al lui Grigorescu, va deveni tot mai mult un nume de mitologie. Ce folos pentru posteritate că Grigorescu şi Luchian au însemnat în arta românească două momente unice — aşa cum Eminescu însemnează în poezie momentul unic, — dacă opera unuia a fost asvârlită în barbaria revoluţiei ruseşti, iar a celuilalt a fost lăsată să se risipească în patru vânturi, când, cu ridicula sumă de 500.000 lei, ar fi putut să fie dăruită de stat ţării întregi pentru veacul veacului! înţelegem revolta dureroasă a d-lui Cezar Petrescu. Ce s’a pierdut în Grigorescu şi în Luchian, cu nimic nu se mai poate repara. Dar d. Al. Lapedatu ! Cu ochii neputinţei sale de cenuşă va fi citit rândurie d-lui Cezar Petrescu şi nu va fi priceput nici de data aceasta nimic, nimic, nimic. («O, nimic cât eşti de mare» ! Ai ajuns chiar ministru la Arte 1) Dar poate d. Lapedatu se va dumeri puţintel din rândurile noastre. D-le Am văzut-o în sfârşit şi pe asta. Profesorul Nicolae lorga învinuit de afaceri D. Virgil Madgearu in veşnica.agita, fie de paiafă cu târâte în burtă şi cu muzicuţă democratică în cap, a ţinut să nu cruţe Camera de acest spectacol, şi par.idul său de această scădere. Răspunsul profesorului lorga, a fost trimis de la mărfimea de unde d. Mad. ,gearu se vedea mărunt cu ghiosolănaşul ministru, nu e vorba de un oarecare rabo, la subțioara aşa cum o va înne. Luchian de care îţi aduci aminte vag că ar fi scris în antichitate Dialogul Morţilor, sau aşa ceva. E vorba de un pictor român, un mare pictor român care a murit sărac şi paralitic acum vreun deceniu. Se chema tot aşa : Luchian. Ştefan Iuchian ! Picta cu predilecţie flori. Şi dacă d-ta ai fi intrat vreodată într’un muzeu de artă europeană, şi dacă ai şti şi d-ta ce e aceea pictură şi dacă ai fi văzut şi tablouri de Lagistra cândva istoria timpurilor noastre de gălăgios vicleim politic. Vedefi scena. Deoparte profesorul lorga al cărui suflet a străbătut cultura romănească intr’atăta încât »«-fi vine să-l mai numește «domnul lorga», cum nu spui domnul Eminescu, domnul Anatole Prance ori domnul Mihail Sadoveanu; de altă parte d. Madgearu, care e şi dânsul, dacă nu ne înşelăm, profesor, dar căruia «M.fi vine să-i spui decât «dom. . . . « . Ivanul» după cum spui d. Popescu ori chian, ai şti că aproape nu există în domnustică pictura universală un mai mare creator de flori ca acest Ştefan Luchian al nostru. Despre acest Luchian zice d. Cezar Petrescu că d-ta l-ai ucis a doua oară... Dar văd bine că nu pricepi nimic. Şi ştiu bine de ce. Fiindcă ciceronele d-tale artistic d. Alexandru Mavrodi nu ţi-a suflat nimic despre acest Luchian. El nu poate preţui decât horticultura d-nei Filotti Athanasiu. Pe aceea îţi porunceşte s’o cumperi. Şi d-ta te execuţi cu umilită promptitudine fiindcă eşti «un om cum se cade», — cum ar zce milos d. N. Iorga! Dar decât să ne amărîm dând explicaţii zadarnice, hai mai bine să râdem. Fapt e că în materie de artă românească bietul domn Lapedatu e condus de d. Mavrodi. D. Mavrodi face uneori şi lucruri bune — ca să mai acopere pe celelalte. Astfel a instituit la ministerul Artelor două mari premii anuale pentru poezie şi proză. Au fost acordate anul trecut d-lor Octavian Goga şi Mihail Sadoveanu. La banchetul cu care au fost sărbătoriţi premiaţii, d. ministru Al. Lapedatu «om cum se cade», a mărturisit singur că nu dânsul, ci d. Mavrodi a instituit premiile. Şi-a descoperit astfel motorul actelor sale la ministerul Artelor. nu au fost trimise să vadă ce mai e pe la Paris, cu sume de care niciun artist adevărat şi nici o publicaţie românească nu s’au învrednicit, d. Mavrodi le-a trimis. D. Lepedatu numai a iscălit. Dacă Opera Română a fost concesionată în scandaloasele condiţii cunoscute, d. Mavrodi a concesionat-o. D. Lapedatu numai a iscălit. Ce e atunci d. Lapedatu ! E, după propria-i mărturisire, un fel de Vasilache în mâinile d-lui Mavrodi. Când d. Mavrodi, ascuns după paravan, trage sfoara, Vasilache ridică mâna mecanic şi iscăleşte o decizie. Când d. Mavrodi nu trage sfoara, Vasilache nu se mişcă. Opera Irianchian ar fi intrat în patrimoniul naţional prin acest simplu mecanism al teatrului de păpuşi. Când te gândeşti de ce fleac atârnă uneori lucrurile eterne... Radu Miroslav „Afacerile” Profesorului N lorga Dorinu Virgilică, aşadar, a învinuit pe profesorul Iorga, că tipăreşte cârti pe care câteodată încasează — oroare ! — 10 la sută din beneficiul net. Că pe altele le donează pentru a sluji propaganda noastră peste graniţă. Şi că — mişelia mişeliilor — pe articolele sale, profesorul Iorga, om sărac, fără alt venit decât leafa şi scrisul, a încasat in câteva rânduri fantasticile sume de câte 1000 lei, atât cât țara plăteşte pe două zile d.lui Virgilică, preţ comicăriilor sale parlamentare Că asemenea netrebnică discuţie s’a putut pune, e semnificativ pentru nivelul la care se coboară culturalismul partidului ţărănesc. Sumele primite de oamenii politici care figurează in consiliile de admnistrație ale tuturor băncilor şi întreprinderilor, afacerile scandaloase din care şi-a făcut venit chiar fratele celui ce conduce partidul țărănesc, cointeresări şi gheşefturi, toate «« însemnează nimic, dispar înaintea crimei săvârşite de profesorul Iorga. închipuiţi-vă : a îndrăznit, la zece cărţi scrise gratuit, să primească 10 la sută din loc. -rificiul net al celei de a unsprezecea ! Nemaipomenit scandal ! Intelegm surâsul feciorelnic al i-lor, Alexandru & Tancred Constantinescu... c. P.