Cuvântul, ianuarie 1926 (Anul 3, nr. 346-370)
1926-01-15 / nr. 356
AHUl »II Mo. 356. Redacţia şi Administraţia 4, STRADA «ARiNDAR, 4 Telefon f 7809 ^»m înistrad« l 78/10 Redacţia Director: C. GONGOPOL CITIŢI IN PAGINA IV-a Guvernul a instituit cenzura militară integrală în Capitală In regatul Utopiei... Nu ştim daca inspirat de un ilustru dar nefericit cancelar de odinioară, şi care ulterior şi-a perdut capul de-a binelea, marele satrap al României litiere d-l.1C. Brătianu, ne îmbie cu ostentaţiune să călătorim în Utopie, îndărătniciei sedentare, este drept, i se oferă şi altă perspectivă: titlul provizoriu de «patriot» în goleri a muţilor Seraiului. Dar pentru asta trebue să tacă. Dilema e aspră şi concisă. Viziune sau tăcere. Utopie or cenzură. Două limbi te poftesc ca să nu vorbeşti: sunt ale unei foarfeci. Zăngănitul metalic nu e nici măcar al unei săbii... Dacă arma s’ar pune ca o egretă peste chivără. Seraiul ar avea şi ancestrala lui emblemă... • «— Ce vreţi, în definitiv? are aerul să întrebe marele maestru al Utopiei sau cavoului... O ţară făra despotism şi fără tragedie? Nici tiranie şi nici venalitate? Pricepere şi cinste? Dreptate şi trai bun ? O libertate fără ştreang oi guvernare fără de Tancrezi? Maşină constituţională, căreia forţe misterioase să nu-i falsifice rezorturile? Stat fără de stâlpi putregăiţi? Politică fără «vrăjmaşi» care se ajută pe sub mână şi nici cu «prieteni» care se duşmănesc în public? Dar ce uşor le puteţi avea toate acestea! De ce nu emigraţi în regatul Utopiei? «Ca într’un alt Eldorado dacă nu aurul sclipeşte sub paşii fiecăruia, o strălucitoare halucinaţie poate să împartă tuturora cea mai deplină satisfacţie. Nimeni nu se mai gândeşte dacă se simte liber. Dreptatea revine fiecăruia ca printr’un cântar automat care indică orce greutate fără să facă vreun hatâr. O putere egalitară mlădiază parcă şi Destinul: desmoştenirea, dacă trebue să vie, nu se mai împedică de nici un privilegiu. «Poftiţi în ţara fantasmagorică a neantului. Acolo rând pe rând au dispărut toate sursele care creează Conhoversa, adică Acţiunea. «Ideia e moartă în exil. Convingerea a preferit să devie rentieră. Voinţa s’a paralizat... Ca în ţinutul Frumoasei adormite or dacă vreţi mai potrivit în magia unei beţii cu opium, o catalepsie mai mult morală decât fiziologică absoarbe toate facultăţile de cercetare şi de împotrivire. Doar spiritul lăsat să sboare în avionul irealului, fără control şi fără călăuză, face acrobaţii extravagante departe, tot mai departe de viaţă şi de adevăr. «Rămâneţi în regatul Utopiei Existenţa se perindă numai sub bolţile închipuite!. Or cine poate să fie bucuros, iar cel cu aspiraţii mai restrânse să se socoată fericit... N’are decât să-şi închipue concrete halucinaţiile ce-i oferim Oare sluţenia cea mai acerbă nu întâlneşte totuşi un ochi mai indulgent? Dar nu retina este anormală. E imaginaţia care înfrumuseţează«Veniţi să vă indigenăm pe toţi în ţara fericită a Utopiei... Legea nu cuprinde decât o singură reţetă: instigaţia închinuirei către neverosimil şi absurd...* • Şi iată cum Dictatorul ar crede să rezolve problema celui mai vânăt crepuscul de guvernare.. Tăcere de mormânt sau halucinare colectivă- Cădelniţa cu fum de hârtie armenească zăngănim blagoslovire pentru or ce act impur... Or amuţire de piatră funerară fără răsaduri de myosotis. O naţie a cărei vlagă e, or ce s’ar spune, sănătoasă şi intactă aşezată între alternative deopotrivă patologice... O cură de abulie progresivă... 0 piroteală în Utopia dictaturei. Thomas^ Morrus, care era un filosof, a visat şi el un regat imaginar pe care l-a descris în «Utopie...* Dar cancelarul a tot putinte al lui Enricid VII-lea al Angliei, a vrut sa vază ceeace nu putea și zadarnic a încercat să facă. Utopia d-lui I. Brătianu este de a impune altora să nu distingă ceea ce d-sa operează sub ochii tuturor. Thomas Morrus a sfârșit sub secara călăului... D. I. Brătianu îşi va termina cariera în bronz şi pe un mare piedestal de marmură. Fiindcă, în adevăr trăim în reglatul Utopiei unde şi adevărul şi istoria n’au valoare decât cu ştampila oficială. Iarpartidul liberal va continua să păstreze sigiliile. C. Gongopol Parisul aduce un omagiu Regelui Ferdinand In vreme ce d. Tancred, supărat pe bustul necomercializabil al Regelui Ferdinand, îl suprimă din scara de onoare a ministerului desonorat de o veche tradiţie a spertului, Parisul care e republican la el acasă, dar acut monarhic când e vorba de suveranii altor state, sdeoate însfărţit de a sa datorie să înveşnicească în memoria cetăţenilor numele Suveranului nostru, legat de istoria răsboiuirii. «Le Temps» piblică în legătură cu aceasta: «Intr’o propunere din luna, Decembrie si de care consiliul municipal n’a putut lua act decât acum, din motive materiale, d-nii de Fontenay şi Le Provost de Launay semnalează Colegilor că singura dintre marile puteri aliate şi acele ai căror soldaţi au luptat alături de noi în timpul răsboiului. România nu şi-a văzut cooperarea sa amintită printr'o inscripţie cu numele Regelui pe una din străzile sau bulevardele noastre Intr’un scurt şi patetic istoric, cei doi consilieri au amintit mai cu seamă magnificul succes de la Mărăşeşti unde românii fără alt ajutor decât al misiunei franceze, au sfărâmat Ofensiva lui Macfrousen şi au salvat Moldova». Mai departe, «Le Temps» anunţă că cei doi consilieri reprezintănd cartierul Chaillot au cerut ca jumătatea de jos a bulevardului lena, care duce de la grădina Trocadero până la Piaţa lena, să poarte numele Regelui Ferdinand, fără ca prin aceasta să diminueze cu nimic mândria inspirată de marea victorie a lui Napoleon. îndoitul Omagiu, adus de către Pans României şi Suveranului său care a ştiut în Ceasuri de cumpănă să ne conducă la victorie, e mai mult decât o simplă satisfacţie a vanităţei noastre de parizieni ai orientului. E dovada că sensul victoriilor noastre şi al ceasurilor de suferinţă rămase până acum confuze în opinia marelui public aliat, începe să apară în adevărata lumină. Inscripţia unui nume pe o plecă, înseamnă mai puţin poate, decât cuvintele calde, răstite de cei doi Consilieri parizieni, cu acest prilej E adevărat că dintre acești consilieri, nici unul nu se numește Tancred și cu atât mai puțin. Constantinescu. a. b. Biserica ortodoxă de G. M. IVANOV Un nesfârşit şir de momente «ista- • turisim această constatare şi aceasrire» pe care le trăim, a căror importanţă se pierde în neînsemnătatea eternă a lucrurilor pământeşti, un vârtej de fapte şi evenimente în toate domeniile vieţii, diverse şi efemere şi care fac din suprafaţa vieţii o oglindă frântă — izbândesc pentru foarte scurtă vreme să ne sustragă atenţia de la Biserica ortodoxă, al cărei interes devine din zi în zi mai mare şi mai viu. Cu bucurie trebuie să constatăm că oricât ar fi de adânci trăirile ce le provoacă în noi evenimentele istorice, şi oricât am fi ademeniţi de miile de feluri de probleme şi revoluţii cu care s’a încărcat vremea noastră, acum ca şi în trecut Biserica ortodoxă ocupă locul de cinste în viaţa noastră sufletească. Mără bucurie, nu ca spectatori lăturalnici, străini şi departe de viaţa Bisericii noastre, ei ca imediaţi şi conştienţi participanţi în viaţa de glorie sau de umilinţă a ortodoxiei răsăritene. In anii aceştia suntem mai hotărât, ca în alţi ani, siliţi să punem chestiunea raporturilor care există, care ar trebui să existe, între Biserica ortodoxă şi sufletul nostru. Fiind că ceeace s’a întâmplat în vremea noastră, nu s’a mai întâmplat nici când. Ţări întregi sunt distruse de uraganele revoluţiilor barbare şi ateiste, popoare întregi sunt turburate şi mutate din loc, ca de cataclisme subterane, ruine noui şi imense au acoperit civilizaţia şi cultura veacului acestuia. Nu este vorba numai de Rusia , unde revoluţia a prăbuşit istoria şi realităţile ei. Fiecare din popoarele ortodoxe şi-a avut drama proprie, fiecare şi-a văzut instituţii şi legi şi valori sufleteşti prăbuşite, şi tot ce era mai cu drag moştenit din trecut descalificat, batjocorit, azvârlit la pământ de către aceiaşi furie de prefaceri sociale. In mijlocul acestor ruini — singura a rămas neatinsă, neclintită, şi încă mai tare întărită Biserica ortodoxă. Persecutată cu mai multă înverşunare decât în veacurile până la Constantin cel Mare, persecutată de o intelectualitate raţionalistă antibisericească şi pe fată ateistă persecutată de vijeliile negative ale masselor inconştiente, cărora li s’a promis instituţii de moralitate superioară prestigiului Bisericii ortodoxe. — Ea a rămas, neclintită întreagă, nestricată. Cu cât tendinţa vrăjmaşilor Ei de a o umili a fost mai energică, cu atât prestigiul Ei a crescut mai mult. Cu cât mai mult se vorbeşte de inutilitatea ei, cu atât mai necesară devine societăţii, poporului, omului. Cu cât viaţa îşi pierde temeliile de până acum, cât atât oamenii înspăimântaţi şi cuprinşi de panică se adună sub acoperişul El binecuvântat. 91 am văzut că în aceste zile grele, Biserica ortodoxă a arătat nu pumai o uimitoare resistenţă pasivă, ci ceia ce ne interesează : capacitatea de a se organiza, şi prin puterea harului de care este onorată — să atragă la sine inimile şi minţile noastre. Nu însumează nimic că, în Rusia de pildă, atâţi episcopi şi preoţi, şi călugări au pierit şi pier ca nişte mucenici, iar în alte ţârî unde puterea laică şi-a însuşit dreptul de a teroriza Instituţia divină clerul s’a transformat cu mici excepţii în armată politică. Biserica n’a suferit nimic în fond şi vocea celor puţini, vocea celor ce n’au căzut încă, chiamă îndrăzneţ şi îndărătnic pe cei credincioşi în încăperile Ei. In ce constă tăria Bisericii ortodoxe ? Nici catolicul, nici protestantul, nici raţionalistul ateist nu vor pricepe vreodată. Pentru omul apusului — fie că e catolic, fie că e protestant, fie că e ateist, Biserica ortodoxă apare ca o enigmă, dacă bunăvoinţa lor le permite să vadă în Biserica noastră ceva mai mult decât o shismă sau o superstiţie. Există şi printre noi, în ţările noastre ortodoxe o muţime de oameni, cari îngâmfaţi de o cultură apuseană, privesc Biserica noastră de sus în jos, cu dispreţ, ca ceva imperfect şi vremelnic, ceva neputincios şi anacronic, îngâmfat de dogma catolică despre biserica unică, adevăraţii şi centenică, cum îşi consideră catolicul Biserica sa, el vede în Biserica noastră o biserică shismatică, lipsită de adevăr, fiind în afară de adevărul dumnezeesc, slăbită prin dezorganizare seculară, incapabilă atât în consolidarea dogmelor cât şi în acţiunea ei practică. Catolicul nu poate admite că biserica ortodoxă va ocupa un loc însemnat în lume, având o misiune — misiunea acela pe care i-a fixat-o şi i-a clarificat-o însăşi întemeietorul ei. Hristos- Lichidarea schismei ortodoxe este un punct din programul de evanghelizare al papalităţii — o întreprindere care nu dă poftă lichidatorilor de a o studia, de a-i vedea rădăcinile adânci în sufletul orientului, de a-i simţi necesitatea aici, şi de a-i constata nemurirea şi divinitatea. Nici protestantul nu poate înţelege Biserica noastră. In ortodoxia creştină, protestantul vede o formă primitivă a creştinismului. Ca orice fenomen primitiv, creştinismul oriental este lipsit de spiritul ştiinţific — acest spirit, singurul care pentru protestant contează şi dă tărie şi prestigiu oricărei credinţe religioase Criticile ce le aduc protestanţii Bisericii noastre evidenţiază lipsa problemelor educative ale ortodoxiei, lipsa conştiinţei acestor probleme, neputinţa de a-şi însuşi un rol moral propedeutic, pentru a a deveni un factor de creştinism activ. Protestantul care se laudă cu metodele lui ştiinţifice în examinarea şi aprecierea sentimentalităţii religioase a Orientului nu-şi dă niciodată silinţa să considere creştinismul ortodox şi Biserica ortodoxă în perspectiva istorică şi să vadă că istoria popoarelor ortodoxe este la* toria ortodoxiei lor. 91 * puţin lu* cru un popor cu istorie, şi nu în* semnează nimic oare când istoria unui popor se înfăţişează ca istoria religiozităţii sale? Cum nu va rămâne un mister Biserica ortodoxă pentru mintea semiraţionalistă a protestantului, când mintea lui se ar propie de examinarea religiei noastre cu metodele bune numai pentru laboratoriile de fizică sau de chimie ? Iar mulţimea de liberi cugetători ' v £ f '€ / - Guvernul a hotărât definitiv să săvârşească — termenul e propriu pentru faptele guvernului Brătianu — a hotărât, deci, alegerile comunale. Decisiunea d-lui Ionel Brătianu la care s’a raliat fără entusiasm întregul guvern, este o stângace încercare de diversiune, dar este şi o acţiune politică de partid: facilitarea retragerii guvernului prin producerea unei cauze ordinare de schimbare de guvern. Căci d. Ionel Brătanu vrea să părăsească puterea, când n’o mai poate menţine, — aşa cum îi convine d-sale, şi d-sale îi convine să plece prin alegerile comunale. Retragerea guvernului Intr’adevar, — şi afirmăm aceasta cu preciziune — d. Ionel Brătianu a comunicat miniştrilor săi că ţinând seamă de ultimele evenimente, consideră plecarea de la cârmă ca o datorie faţă de Rege şi partid (recte partide şi Rege) şi ca o prudentă actiune politică in vederea viitorului. Guvernul s’ar retrage şi astăzi, dacă ar avea un motiv convenabil şi vrea să şi-l creeze prin alegerile comunale, în care, — nici o îndoială nu are nimeni, — va fi înfrânt. Şi trebue adăugat că d. Ionel Brătianu, in situaţia actuală, preferă retragerea în urma unei Înfrângeri electorale, oricărei alte «soluţii», cu atât mai mult cu cât, după alegerile pentru Camerele Agricole, a promis Regelui să-l pună în măsură a rezolva succesiunea pe baza unei generale consultări a ţării, adică prin alegerile comunale. ANCHETE POffllCg II)^ dreptatea Rostul alegerilor comunale pentru Buescu? GUVERNUL SE VNI RETRAGE IMEDIAT DUPA ALEGERI Situafia caracterizata de d. Al. Constantinescu Situația politica caracterizată de d-l Al. Constantinescu D. AL. CONSTANTINESCU 42 LEI Vineri 15 Ianuarie 1926 Dictatura Nu ni s’a îngăduit să mai discutăm actul dela 4 Ianuarie, s’a rezervat acest privilegiu celor două ziare «Dimineaţa» şi «Adevărul» devenite în urma unui păhărel de vişinată luat ca aldămaş de d. Em. Socor acasă la d. Ionel Brătianu, paznice ale ordinei monarhice-Biata idee monarhică lăsată în grija social-democratului Em. Socor ! De ce ar fi de mirare că s’a putut stabili o alianţă între guvernul Brătianu şi democraţia integrală (până mai eri vajnic hulită de «Viitorul») când au o duşmănie comună faţă de principiul monarhic şi o năzuinţă similară : republica. Evident că ne-ar fi prea uşor să întrebăm atât partidul naţional cât şi partidul ţărănist, ce valoare ar mai putea avea actele votate de adunările cărora li s’a tăgăduit orice existenţă legală Parlamentului ieşit din furtul de urne şi violentarea conştiinţelor» i s’a negat întreaga operă legislativă prin declaraţii reînoite de fiecare partid din opoziţie şi situaţia partidelor s’ar putea discuta în raport cu legislaţia liberală, dar fiindcă ni s’a impus tăcere sub severe sancţiuni de confiscare şi suspendare ocolim acest complicat capitol de strategie politică. Un fapt însă pe care îl discutăm cu toată pasiunea unei legitime îngrijorări este ceiace d. N. Torga a definit plastic şi sintetic «DICTATURA DE IATAC*. Noi nu ne speriem de dictatură, atunci când ea este expresia unei mari simpatii populare fixate într’o voinţă, abdicată într’o autoritate supremă. O dictatură creiată de marile curente populare înfăţişează într’o egală măsură şi puterea şi răspunderea, dar o dictatură deghizată într’o parodie parlamentară, o dictatură laşă este o permanentă sursă de demoralizare a ţării, o provocare stupidă a conştiinţei unei ţări. O dictatură care ar fi corolarul de unică voinţă şi aspră autoritate a unui puternic curent popular, dispare în clipa când fluxul simpatiei populare s’a retras- Orice desamăgire, orice eroare se plăteşte. Forţa Cezarilor este în funcţie de capacitatea lor de realizare a năzuinţelor populare cari l-au creiat. Dar dictatorii improvizaţi în umbra misterioasă a locurilor pe cari o reticenţă morală ne opreşte să le numim, dictatorii nedoriţi, strecurati în costumul de carnaval al unui parlamentarism, dictatorii fardaţi de laşitate constituţională îi socotim ca o primejdie, iar cea mai scurtă şi îngăduitoare tăcere ca vină fără nume. D. N. Iorga işi încheia articolul «Dictaturile de iatac» astfel: «Iar din aceste dictaturi sterpe aceea care desgustă mai multe dictatura leneşă a eroilor de iatacuri ascultând la toate uşile şi hrănindu-se din indicaţiile slugilor». D. Ionel Brătianu în tovărăşia unui om fără răspundere, care se ţine cu o prudenţă de năpârcă în umbra proteguitoare a unei prelungite tăceri, d. Barbu Ştirbey, au luat în antrepriză ţara Când s’a putut statornici în conştiinţa acestei ţări că nu Regele este instanţa supremă care hotărăşte echilibrul curentelor politice ci d. Ionel Brătianu, o mare ştirbire a ideii monarhice s’a îngăduit. Ce reprezintă în ţara Românească d. Brătianu decât un şef de partid? Dar d. Barbu Știrbey nu reprezintă nici atât; atunci cum trebue să-l judecăm oculta prezentă în viața politică? In pielea de liberal ricoşează le pentru ciolanul de la Banca Naţională — dar în ţară, cu toată cenzura şi avertismentele d-lui Tătărăscu (Guţă) adevărul roade ca un acid, faţada patriotismului liberal, care îşi ascunde după tinicheaua văpsită tricolor operaţiile tuturor Constantineştilor, şi Gheorghiilor şi altora încă, tovarăşi când cu Galantzia, când cu Filipovici, când cu oameni treeuu mai mult ori mai puţin pe la toate strungile. Pentru a nu mai pomeni despre acestea, în numele cărei dreptăţi şi cărei onoare, ne va avertiza oare , Tătărăscu (Guţă) ? glonţul. E piele ideală pentru bo- canei: nu roşeşte, o impermeabilă impenetrabilă, era să spun incruptibilă- dar nu în sensul în care incoruptibil rezistă d. Tancred la ademenirea unui comision când nu e dolofan îndestul, ci incruptibilă, în sensul că pielea odată dubită la tăcele ce preced, ca şi cele ce ^. bucarm national-liberala, trece pri mează, sunt confidenţe făcute de foc, aP»* P*1TM- acuzaţii, revoltă ş. d. Al. Constantinescu, ministrul do- TMe f*ră cea mai mică alterare. maniilor şi «capul politic, al guvern Dar glonţul lm Buescu n’a riconului d-lui Brătianu. Dat fiindcă acela era un simplu om D. Al. Constaninescu s’a expri- cinstit, fără să fie liberal. De două mai astfel despre fixarea alegerilor j un, fiarele nu contenesc să im pome comunale în legătură cu situația politică generală: — Noi nu mai putem conduce: am pierdut, pentru că ne-au covârşit evenimentele, iniţiativa. E timpul, deci, să plecăm. Cum? In mod, democratic, prin alegeri, — şi astfel ne indeplinim mandatul şi obligaţiile până la ultima, faţă de ţară, faţă de Rege şi faţă de partid- Şi mai ales faţă de partid, pentrucă am încurcat într’atât situaţia şi alegerile comunale, aruncate In nească numele, în iluzoria nădejde că măcar pentru memoria unui mort, se va face dreptate. Dreptatea liberală e aceasta : Euescu la cimitir şi d. Gheorghiu, mai departe, secretar general al ministerului Unde se fabrică referate apocrife şi unde sub ochii d-lui Vintilă Brătianu, statul e frustat cu milioane de cel dintâi Galantzis ieşit în cale. E adevărat , se spune că d. Gheorghiu nu va rămâne mult la Ministerul de Finanţe. Dar nu pentru a trece înaintre picioarele partidelor ţărănesc judecătorului de instrucţie, ci la şi naţional, o vor încurca şi mai mult. Oricare ar fi viitorul guvern, — a încheiat d. Al. Constantinescu — nu va putea guverna mult, nici descurca complect sit lasfârşitul regimului, pentru a se instala pe viaţă şi hrănit din belşug, la un post de frunte şi mănos al Băncii Naţionale. Justă recompensă, fiindcă mic şi necăjit, a fost atât tia şi foarte curând vom fi din nou de nedreptăţit de gurile rele drăneeesaHe gutui. Buescu va putrezi mai departe. Copiii lui îşi vor sfârşi învăţă -»Calculele d-lui Al. Constanţi-1 fura CT1 ajutorul pensiei făgăduită nesucit, exacte pentru ziua de astăzi nu vor desminţi însă zicătoarea: nimeni nu e profet în ţara lui, de d. Vîntilă Brătianu. Eftină achitare a conştiinţei, cn banii statului ca toate achitările de conştiinţă liberale D. Tătărăscu t.upi, vânează cu telegrame Instigatori şi decapitează cu foarfecele, articolele care duc vâlvă în ţară. Dar instigatorii, d-le Tătărăscu (Guţă) nu sunt acei care «Aurora» scrie: fumează ostentativ o anumită mar «Dar dacă nu cerşeşte pomana CU 1 de tigare şi la cafenea, oolpm teavernării la porţi, pe care alţii le culţ baliverne subversive. Marea de nosc deaproape şi care ţărăniştilor ţigări va fi scoasă din comerţ ca şi le sunt străine, — partidul ţărănesc , portretele din vitrină, de baliverne nu înţelege nici să şantajeze Corea- lumea va obosi. Pe acest front totul na. Partidul ţărănesc a eliminat din reintra în linişte. Dacă face -vne procedeele sale politice, două metode. I va hibă în ţară, apoi nu e nici pre care au dus la situaţia nenorocită de «a. nici lumea adunată la taclale de azi• partidul acesta şi-a impus să nu I cafenea, nici fasciile ori comuniştii practice nici odată nici linguşirea, I urmăriţi de agenţii care smulg gaze nici ameninţarea Suveranului. Pe-Iţele cetăţenilor din tramvaie, ci a chiul mijloc de-a obţine guvernul - centul de instigaţie e când doamna «şahul la rece,,—cum i *e zicea î» Ifal* tiuTMB de la Finanţe, când sper România de eri nu este agreat de tarii d-lui Tancred, când eroul cu partidul care înţelege să aibă faţă tare al paşapoartelor care a fost perle monarh atitudinea unui supus hcuit din apele justiţiei cu mare ce devotat şi leal», greu numai cu undiţa în care d _ . . ... Tonel Brătianu a prins un vermi Exact dar nu mai^ putin L0r: instigatorul unic şi veşnic stre v*rat„cu *?3a orlfro1 “SSI curat printre mâinele agenţilor de rate să înlăture orice posibilitate 0 dosarul fftra(,rie de ştirbire a prestigiului monarhic, l ^ fiecara fl(Wl 0 „ Să răspundă cu franchetă «Aurora» dacă este adevărat sau nu că fără nici o jenă la fiecare răspân-1 tie fruntașii partidului averescan repetă acelaș refren «venim la pu* tere căci avem asigurări de la Bră 'ă. Am amintit cazul Buescu E cronologic cel din urmă. «Se va face lumină» — a fost făgăduială. Şi îndntă puturoasa lumină liberală a început să-şi joace umbrele hâde, care nu respectă nici memoria morţilor tianu»? Este adevărat că atitudinea Fi.indca nu putea punfi la îndoia miloagă din parlament a celor 3-4 minstea unui om . Vintila Brăverescanu a fost o consecinţa a tian„ a desmormântat chestiuni fa gurărilor date de d. Ionel Brătianu? mţliare, atribuind unui gest de des Cum şi-a putut permite un şef de Inttdejde casTnca cedace era desnodământul unei năpaste aruncate in ... îvist pe un om extenuat de muncă şi «Atitudinea unu! supus devotat ! hărtui da intrigile slugilor trătie partid să suplinească rolul monarhului? şi leal» nu poate fi decât o acţiune energică, violentă daci! vreţi şi categorică împotriva elementelor primejdioase principiului monarhic. Pamfil Şeicaru P. S. Când am sfârşit acest articol mi s’a comunicat că guvernul a instituit cenzura pentru toate ziarele, ca persoana lui Barbu Ştirbey să nu mai fie scoasă din umbră, înţelege «Aurora» tragica realitate?niste. D. Vintilă Brătianu, pentru a salva măcar aparenţa de onoare a oamenilor săi de încredere, nu s’a sfiit, cu slaba sa imaginaţie de contabil, să urzească o mică dramă sau un mic roman, fictiv şi stângaci, uitând că şi asemenea literatură cere 0 fantezie care nu se distribuie la un ghişel. Euescu nu mai poate răspunde, ci Gheorghiu îşi pregăteşte maxilare lago Socialiştii şi politica franceză Hotărârea partidului socialist francez, smulsă aproape prin surprindere la o oră când oamenii cum se cade dorm şi după discuţii furtunoase de a participa la guvern în condiţii anumite, este ultima manevră decisivă a fostului cartel, sau cel puţin unor fracţiuni detr’in stil împotriva guvernului Briand. Complotul, dacă se poate numi astfel, a început din ziua când d- Rriand a introdus pe d. Paul Downer, un om departe de cartel, la ministerul de finanţe. Proectele acestui eminent financiar au întâmpinat de îndată opoziţia acerbă a miniştrilor cartelului. Majorarea taxei pe cifra de afaceri a fost respinsă sub ameninţarea unor, demisii colective. Apoi furtuna s’a isprăvit Intr’un pahar cu apă. 7). Downer a păstrat taxa dar ia schimbat numele, şi miniştrii intratabili au părut că se mulţumesc (n această concesie efemeră. De cet S’a spus la congresul socialist chiar, unde d. Harriot a fost acoperit de flori si d Bmand de anateme* s’a așteptat rezultatul decisiei socialiste pentru a se încerca o reformare a unui guvern de cartel. Faptul s’a întâmplat. SocialistH pretind însă majoritatea departamentelor şi alegerea lor. Radicalii care ar fi vrut un guvern Paul Roncour, socialist, dar cu majoritate radicală, vor înghiţi greu asemenea pretenţii Amorul lor pentru socialişti e îndărătnic. Dar mai sunt şi impedimente de alt ordin. Experienţa politicei, cartelului a fost tragică. Un reviriment profund s’a produs în opinia publică franceză. Manifestaţiuni categorice se produc aproape zilnic. Toate corporaţiunile se mişcă. D- Aristide Briand lipsit de acum categoric de concursul socialiştilor şi de al unei părţi din radicali credincioşi oricum celor dintâi, se găseşte la o răspântie decisivă a politicei sale. Nu-şi poate reforma majoritatea decât cu concursul fostului Blob naţional Dar acesta refuză să mai facă treburile altora numai ca simplu figurant. O concentrare republicană largă o singura soluție care rămâne abi- l'ităţei legendare a d-lui Briand Să fie oare cenzura o ultimă reclamă a produselor Știrbey ’Citiți continuarea în pagina Hal ■S