Cuvântul, ianuarie 1926 (Anul 3, nr. 346-370)

1926-01-15 / nr. 356

AHUl »II Mo. 356. Redacţia şi Administraţia 4, STRADA «ARiNDAR, 4 Telefon f 7809 ^»m înistrad­« l 78/10 Redacţia Director: C. GONGOPOL CITIŢI IN PAGINA IV-a Guvernul a instituit cenzura militară integrală în Capitală In regatul Utopiei... Nu ştim daca inspirat de un ilustru dar nefericit cancelar de odinioară, şi care ulterior şi-a perdut capul de-a binelea, marele satrap al României litiere d-l.1C. Brătianu, ne îmbie cu ostentaţiu­­ne să călătorim în Utopie, îndărătniciei sedentare, este drept, i se oferă şi altă perspec­tivă: titlul provizoriu de «pa­triot» în go­leri a muţilor Sera­iului. Dar pentru asta trebue să tacă. Dilema e aspră şi concisă. Vi­ziune sau tăcere. Utopie or cen­zură. Două limbi te poftesc ca să nu vorbeşti: sunt ale unei foarfeci. Zăngănitul metalic nu e nici măcar al unei săbii... Dacă arma s’ar pune ca o egretă peste chivără. Seraiul ar avea şi an­cestrala lui emblemă... • «— Ce vreţi, în definitiv? are aerul să întrebe marele maestru al Utopiei sau cavoului... O ţară făra despotism şi fără tragedie? Nici tiranie şi nici venalitate? Pricepere şi cinste? Dreptate şi trai bun ? O libertate fără ştreang oi guvernare fără de Tancrezi? Maşină constituţională, căreia for­ţe misterioase să nu-i falsific­e re­­zorturile? Stat fără de stâlpi pu­tregăiţi? Politică fără «vrăj­maşi» care se ajută pe sub mână şi nici cu «prieteni» care se duş­mănesc în public? Dar ce uşor le puteţi avea toate acestea! De ce nu emigraţi în regatul Utopiei? «Ca într’un alt Eldorado dacă nu aurul sclipeşte sub paşii fie­căruia, o strălucitoare halucina­ţie poate să împartă tuturora cea mai deplină satisfacţie. Nimeni nu se mai gândeşte dacă se sim­te liber. Dreptatea revine fiecă­ruia ca printr’un cântar automat care indică or­ce greutate fără să facă vreun hatâr. O putere ega­litară mlădiază parcă şi Desti­nul: desmoştenirea, dacă trebue să vie, nu se mai împedică de nici un privilegiu. «Poftiţi în ţara fantasmagorică a neantului. Acolo rând pe rând au dispărut toate sursele care creează Conh­oversa, adică Acţiu­nea. «Ideia e moartă în exil. Con­vingerea a preferit să devie ren­tieră. Voinţa s’a paralizat... Ca în ţinutul Frumoasei adormite or dacă vreţi mai potrivit în magia unei beţii cu opium, o catalepsie mai mult morală decât fiziologi­­că absoarbe toate facultăţile de cercetare şi de împotrivire. Doar spiritul lăsat să sboare în avio­nul irealului, fără control şi fără călăuză, face acrobaţii extrava­gante departe, tot mai departe de viaţă şi de adevăr. «Rămâneţi în regatul Utopiei Existenţa se perindă numai sub bolţile închipuite!. Or cine poate să fie bucuros, iar cel cu aspira­ţii mai restrânse să se socoată fe­ricit... N’are decât să-şi închipue concrete halucinaţiile ce-i oferim Oare sluţenia cea mai acerbă nu întâlneşte totuşi un ochi mai in­dulgent? Dar nu retina este anor­mală. E imaginaţia care înfrumu­seţează­«Veniţi să vă indigenăm pe toţi în ţara fericită a Utopiei... Legea nu cuprinde decât o singură re­ţetă: instigaţia închinuirei către neverosimil şi absurd...* • Şi iată cum Dictatorul ar cre­de să rezolve problema celui mai vânăt crepuscul de guvernare.. Tăcere de mormânt sau haluci­nare colectivă- Cădelniţa cu fum de hârtie armenească zăngănim blagoslovire pentru or ce act im­pur... Or amuţire de piatră fune­rară fără răsaduri de myosotis. O naţie a cărei vlagă e, or ce s’ar spune, sănătoasă şi intactă aşe­zată între alternative deopotrivă patologice... O cură de abulie pro­gresivă... 0 piroteală în Utopia dictaturei. Thomas^ Morrus, care era un fi­losof, a visat şi el un regat ima­ginar pe care l-a descris în «Uto­pie...­* Dar cancelarul a tot putin­te al lui Enricid V­II-lea al An­gliei, a vrut sa vază ceeace nu putea și zadarnic a încercat să facă. Utopia d-lui I. Brătianu este de a impune altora să nu distingă ceea ce d-sa operează sub ochii tuturor. Thomas Morrus a sfârșit sub secara călăului... D. I. Brătianu îşi va termina cariera în bronz şi pe un mare piedestal de mar­mură. Fiindcă, în adevăr trăim în re­glatul Utopiei unde şi adevărul şi istoria n’au valoare decât cu ştampila oficială. Iar­­partidul liberal va conti­nua să păstreze sigiliile. C. Gongopol Parisul aduce un omagiu Regelui Ferdinand In vreme ce d. Tancred, supărat pe bustul necomercializabil al Rege­­lui Ferdinand, îl suprimă din scara de onoare a ministerului desonorat de o veche tradiţie a spertului, Pa­­risul care e republican la el acasă, dar acut monarhic când e vorba de suveranii altor state, sdeoate în­­sfărţit de a sa datorie să înveşni­­cească în memoria cetăţenilor nu­mele Suveranului nostru, legat de istoria răsboiuirii. «Le Temps» pi­­blică în legătură cu aceasta: «Intr’o propunere din luna, De­­cembrie si de care consiliul munici­pal n’a putut lua act decât acum, din motive materiale, d-nii de Fon­­tenay şi Le Provost de Launay sem­nalează Colegilor că singura dintre marile puteri aliate şi acele ai că­ror soldaţi au luptat alături de noi în timpul răsboiului. România nu şi-a văzut cooperarea sa amintită printr'o inscripţie cu numele Rege­lui pe una din străzile sau bulevar­dele noastre­ Intr’un scurt şi patetic istoric, cei doi consilieri au amintit mai cu seamă magnificul succes de la Mărăşeşti unde românii fără alt ajutor decât al misiunei franceze, au sfărâmat Ofensiva lui Macfrou­­sen şi au salvat Moldova». Mai departe, «Le Temps» anunţă că cei doi consilieri­ reprezintănd cartierul Chaillot au cerut ca jumă­tatea de jos a bulevardului lena, care duce de la grădina Trocadero până la Piaţa lena, să poarte nu­mele Regelui Ferdinand, fără ca pr­in aceasta să diminueze cu nimic mândria inspirată de marea victo­­rie a lui Napoleon. îndoitul Oma­giu, adus de către Pans României şi Suveranului său care a ştiut în Ceasuri de cumpănă să ne conducă la victorie, e mai mult decât o sim­plă satisfacţie a vanităţei noastre de parizieni ai orientului. E dovada că sensul victoriilor noastre şi al ceasurilor de suferinţă rămase până acum confuze în opinia marelui public aliat, începe să apară în adevă­rata lumină. Inscripţia unui nume pe o plecă, înseamnă mai puţin poa­te, decât cuvintele calde, răstite de cei doi Consilieri parizieni, cu acest prilej E adevărat că dintre acești consilieri, nici unul nu se numește Tancred și cu atât mai puțin. Con­­stantinescu. a. b. Biserica ortodoxă de G. M. IVANOV Un nesfârşit şir de momente «ista- • turisim această constatare şi aceas­rire» pe care le trăim, a căror im­portanţă se pierde în neînsemnăta­­tea eternă a lucrurilor pământeşti, un vârtej de fapte şi evenimente în toate domeniile vieţii, diverse şi e­­femere şi care fac d­in suprafaţa vieţii o oglindă frântă — izbândesc pentru foarte scurtă vreme să ne sustragă atenţia de la Biserica orto­doxă, al cărei interes devine din zi în zi mai mare şi mai viu. Cu bucurie trebuie să constatăm că oricât ar fi de adânci trăirile ce le provoacă în noi evenimentele is­torice, şi ori­cât am fi ademeniţi de miile de feluri de probleme şi re­voluţii cu care s’a încărcat vremea noastră,­­ acum ca şi în trecut Bi­serica ortodoxă ocupă locul de cins­te în viaţa noastră sufletească. Măr­­ă bucurie, nu ca spectatori lătural­nici, străini şi departe de viaţa Bi­sericii noastre, ei ca imediaţi şi con­ştienţi participanţi în viaţa de glo­rie sau de umilinţă a ortodoxiei ră­săritene. In anii aceştia suntem mai hotă­rât, ca în alţi ani, siliţi să punem chestiunea raporturilor care există, care ar trebui să existe, între Bise­rica ortodoxă şi sufletul nostru. Fiind că ceeace s’a întâmplat în vremea noastră, nu s’a mai întâm­plat nici când. Ţări întregi sunt dis­truse de uraganele revoluţiilor bar­bare şi ateiste, popoare întregi sunt turburate şi mutate din loc, ca de cataclisme subterane, ruine noui şi imense au acoperit civilizaţia şi cultura veacului acestuia. Nu este vorba numai de Rusia , unde re­voluţia a prăbuşit istoria şi realită­ţile ei. Fiecare din popoarele orto­doxe şi-a avut drama proprie, fie­care şi-a văzut instituţii şi legi şi valori sufleteşti prăbuşite, şi tot ce era mai cu drag moştenit din trecut descalificat, batjocorit, azvârlit la pământ de către aceiaşi furie de pre­faceri sociale. In mijlocul acestor ruini — sin­gura a rămas neatinsă, neclintită, şi încă mai tare întărită Biserica or­todoxă. Persecutată cu mai multă înverşunare decât în veacurile până la Constantin cel Mare, persecuta­tă de o intelectualitate raţionalistă antibisericească şi pe fată ateistă persecutată de vijeliile negative ale masselor inconştiente, cărora li s’a promis instituţii de moralitate su­perioară prestigiului Bisericii or­todoxe. — Ea a rămas, neclintită întreagă, nestricată. Cu cât tendin­ţa vrăjmaşilor Ei de a o umili a fost mai energică, cu atât prestigiul Ei a crescut mai mult. Cu cât­ mai mult se vorbeşte de inutilitatea ei, cu a­­tât mai necesară devine societăţii, poporului, omului. Cu cât viaţa îşi pierde temeliile de până acum,­­ cât atât oamenii înspăimântaţi şi cuprinşi de panică se adună sub a­­coperişul El binecuvântat. 91 am văzut că în aceste zile grele, Biserica ortodoxă a arătat nu pu­mai o uimitoare resistenţă pasivă, ci ceia ce ne interesează : capacita­tea de a se organiza, şi prin pute­rea harului de care este onorată — să atragă la sine inimile şi minţile noastre. Nu însumează nimic că, în Rusia de pildă, atâţi episcopi şi preoţi, şi călugări au pierit şi pier ca nişte mucenici, iar în alte ţârî unde puterea laică şi-a însuşit drep­tul de a teroriza Instituţia divină clerul s’a transformat cu mici excep­ţii în armată politică. Biserica n’a suferit nimic în fond şi vocea celor puţini, vocea celor ce n’au căzut încă, chiamă îndrăzneţ şi îndărăt­nic pe cei credincioşi în încăperile Ei. In ce constă tăria Bisericii orto­doxe ? Nici catolicul, nici protestantul, nici raţionalistul ateist nu vor pri­cepe vreodată. Pentru omul apusu­lui — fie că e catolic, fie că e pro­testant, fie că e ateist, Biserica or­todoxă apare ca o enigmă, dacă bu­năvoinţa lor le permite să vadă în Biserica noastră ceva mai mult de­cât o shismă sau o superstiţie. Exis­tă şi printre noi, în ţările noastre ortodoxe o muţime de oameni, cari îngâmfaţi de o cultură apuseană, privesc Biserica noastră de sus în jos, cu dispreţ, ca ceva imperfect şi vremelnic, ceva neputincios şi ana­­cronic, îngâmfat de dogma catolică des­pre biserica unică, adevăraţii şi cen­tenică, cum îşi consideră catolicul Biserica sa, el vede în Biserica noas­tră o biserică shismatică, lipsită de adevăr, fiind în afară de adevărul dumnezeesc, slăbită prin dezorgani­zare seculară, incapabilă atât în con­solidarea dogmelor cât şi în acţiu­nea ei practică. Catolicul nu poate admite că biserica ortodoxă va ocu­pa un loc însemnat în lume, având o misiune — misiunea acela pe care i-a fixat-o şi i-a clarificat-o însăşi întemeietorul ei. Hristos- Lichidarea schismei ortodoxe este un punct din programul de evanghelizare al pa­palităţii — o întreprindere care nu dă poftă lichidatorilor de a o stu­dia, de a-i vedea rădăcinile adânci în sufletul orientului, de a-i simţi necesitatea aici, şi de a-i constata nemurirea şi divinitatea. Nici protestantul nu poate înţe­lege Biserica noastră. In ortodoxia creştină, protestantul vede o formă primitivă a creştinismului. Ca orice fenomen primitiv, creştinismul o­riental este lipsit de spiritul ştiinţi­fic — acest spirit, singurul care pen­tru protestant contează şi dă tărie şi prestigiu ori­cărei credinţe reli­gioase Criticile ce le aduc protes­tanţii Bisericii noastre evidenţiază lipsa problemelor educative ale or­todoxiei, lipsa conştiinţei acestor probleme, neputinţa de a-şi însuşi un rol moral propedeutic, pentru a a deveni un factor de creştinism activ. Protestantul care se laudă cu me­­todele lui ştiinţifice în examinarea şi aprecierea sentimentalităţii reli­­gioase a Orientului nu-şi dă nicio­­dată silinţa să considere creştinis­­mul ortodox şi Biserica ortodoxă în perspectiva istorică şi să vadă că istoria popoarelor ortodoxe este la* toria ortodoxiei lor. 91 * puţin lu* cru un popor cu istorie, şi nu în* semnează nimic oare când istoria unui popor se înfăţişează ca istoria religiozităţii sale? Cum nu va ră­mâne un mister Biserica ortodoxă pentru mintea semiraţionalistă a protestantului, când mintea lui se ar propie de examinarea religiei noas­­tre cu metodele bune numai pentru labor­atoriile de fizică sau de chi­mie ? Iar mulţimea de liberi cugetători ' v £ f '€ / - Guvernul a hotărât definitiv să săvârşească — termenul e propriu pentru faptele guvernului Brătia­nu — a hotărât, deci, alegerile co­munale. Decisiunea d-lui Ionel Brătianu la care s’a raliat fără entusiasm în­­tregul guvern, este o stângace în­cercare de diversiune, dar este şi­ o acţiune politică de partid: facilita­rea retragerii guvernului prin pro­ducerea unei cauze ordinare de schimbare de guvern. Căci d. Ionel Brătanu vrea să pă­răsească puterea, când n’o mai poa­te menţine, — aşa cum îi convine d-sale, şi d-sale îi convine să plece prin alegerile comunale. Retragerea guvernului Intr’adevar, — şi afirmăm aceas­ta cu preciziune — d. Ionel Brătia­nu a comunicat miniştrilor săi că ţinând seamă de ultimele evenimen­te, consideră plecarea de la cârmă ca o datorie faţă de Rege şi partid (recte partide şi Rege) şi ca o pru­dentă actiune politică in vederea viitorului. Guvernul s’ar retrage şi astăzi, dacă ar avea un motiv convenabil şi vrea să şi-l creeze prin alegeri­le comunale, în care, — nici o în­doială nu are nimeni, — va fi în­frânt. Şi trebue adăugat că d. Ionel Brătianu, in situaţia actuală, pre­feră retragerea în urma unei În­frângeri electorale, ori­cărei alte «soluţii», cu atât mai mult cu cât, după alegerile pentru Camerele A­gricole, a promis Regelui să-l pună în măsură a rezolva suc­cesiunea pe baza unei­ generale consultări a ţării, adică prin alege­rile comunale. ANCHETE POffllCg II)^ dreptatea Rostul alegerilor comunale pentru Buescu? GUVERNUL SE VNI RETRAGE IMEDIAT DUPA ALEGERI Situafia caracterizata de d. Al. Constantinescu Situația politica caracterizată de d-l Al. Constantinescu D. AL. CONSTANTINESCU 4­2 LEI Vineri 15 Ianuarie 1926 Dictatura Nu ni s’a îngăduit să mai discu­tăm actul dela 4 Ianuarie, s’a re­zervat acest privilegiu celor două ziare «Dimineaţa» şi «Adevărul» devenite în urma unui păhărel de vişinată luat ca aldămaş de d. Em. Socor acasă la d. Ionel Bră­tianu, paznice ale ordinei monar­hice-Biata idee monarhică lăsată în grija social-dem­ocratului Em. So­cor ! De ce ar fi de mirare că s’a putut stabili o alianţă între guver­nul Brătianu şi democraţia integra­lă (până mai eri vajnic hulită de «Viitorul») când au o duşmănie co­mună faţă de principiul monarhic şi o năzuinţă similară : republica. Evident că ne-ar fi prea uşor să întrebăm atât partidul naţional cât şi partidul ţărănist, ce valoare ar mai putea avea actele vota­te de adunările cărora li s’a tăgăduit orice existenţă legală Parlamentului ieşit din furtul de urne şi violentarea conştiinţelor» i s’a negat întreaga operă legislati­vă prin declaraţii reînoite de fie­care partid din opoziţie şi situaţia partidelor s’ar putea discuta în ra­port cu legislaţia liberală, dar fiindcă ni s’a impus tăcere sub se­vere sancţiuni de confiscare şi sus­­­pendare ocolim acest complicat ca­pitol de strategie politică. Un fapt însă pe care îl discutăm cu toată pasiunea unei legitime în­grijorări este ceiace d. N. Torga a definit plastic şi sintetic «DICTA­TURA DE IATAC*. Noi nu ne speriem de dictatură, a­­tunci când ea este expresia unei mari simpatii populare fixate într’o voinţă, abdicată într’o autoritate supremă. O dictatură creiată de marile curente populare înfăţişea­ză într’o egală măsură şi puterea şi răspunderea, dar o dictatură de­ghizată într’o parodie parlamenta­ră, o dictatură laşă este o perma­nentă sursă de demoralizare a ţării, o provocare stupidă a conştiinţei unei ţări. O dictatură care ar fi corolarul de unică voinţă şi aspră autoritate a unui puternic curent popular, dis­pare în clipa când fluxul simpatiei populare s’a retras- Orice desamă­­gire, orice eroare se plăteşte. Forţa Cezarilor este în funcţie de capaci­tatea lor de realizare a năzuinţelor populare cari l-au creiat. Dar dictatorii improvizaţi în um­bra misterioasă a locurilor pe cari o reticenţă morală ne opreşte să le numim, dictatorii nedoriţi, strecu­rati în costumul de carnaval al u­nui parlamentarism, dictatorii far­daţi de laşitate constituţională îi so­cotim ca o primejdie, iar cea mai scurtă şi îngăduitoare tăcere ca vi­nă fără nume. D. N. Iorga işi încheia articolul «Dictaturile de iatac» astfel: «Iar din aceste dictaturi sterpe aceea care desgustă mai mult­e dic­tatura leneşă a eroilor de iatacuri ascultând la toate uşile şi hrănin­­du-se din indicaţiile slugilor». D. Ionel Brătianu în tovărăşia unui om­ fără răspundere, care se ţine cu o prudenţă de năpârcă în umbra proteguitoare a unei pre­lungite tăceri, d. Barbu Ştirbey, au luat în antrepriză ţara­ Când s’a pu­tut statornici în conştiinţa acestei ţări că nu Regele este instanţa su­premă care hotărăşte echilibrul cu­rentelor politice ci d. Ionel Brătia­nu, o mare ştirbire a ideii monar­hice s’a îngăduit. Ce reprezintă în ţara Românească d. Brătianu decât un şef de partid? Dar d. Barbu Știr­bey nu reprezintă nici atât; atunci cum trebue să-l judecăm oculta pre­zentă în viața politică? In pielea de liberal ricoşează le pentru ciolanul de la Banca Naţio­nală — dar în ţară, cu toată cenzura şi avertismentele d-lui Tătărăscu (Guţă) adevărul roade ca un acid, faţada patriotismului liberal, care îşi ascunde după tinicheaua văpsită tricolor operaţiile tuturor Constan­­tineştilor, şi Gheorghiilor şi altora încă, tovarăşi când cu Galantzia, când cu Filipovici, când cu oameni treeuu­ mai mult ori mai puţin pe la toate strungile. Pentru a nu mai po­meni despre acestea, în numele că­rei dreptăţi şi cărei onoare, ne va avertiza oare , Tătărăscu (Guţă) ? glonţul. E piele ideală pentru bo-­ canei: nu roşeşte, o impermeabilă impenetrabilă, era să spun incrup­­­tibilă- dar nu în sensul în care inc­oruptibil rezistă d. Tancred la ade­menirea unui comision când nu e dolofan îndestul, ci incruptibilă, în sensul că pielea odată dubită la tă­cele ce preced, ca şi cele ce ^. bucarm national-liberala, trece pri mează,­­ sunt confidenţe făcute de foc­, aP»* P*1TM- acuzaţii, revoltă ş. d. Al. Constantinescu, ministrul do- TMe f*ră cea mai mică alterare. maniilor şi «capul politic, al guvern Dar glonţul lm Buescu n’a rico­­nului d-lui Brătianu. Dat fiindcă acela era un simplu om D. Al. Constaninescu s’a expri- cinstit, fără să fie liberal. De două mai astfel despre fixarea alegerilor j un,­ fiarele nu contenesc să im pome comunale în legătură cu situația po­litică generală: — Noi nu mai putem conduce: am pierdut, pentru că ne-au covâr­şit evenimentele, iniţiativa. E tim­pul, deci, să plecăm. Cum? In mod­­, democratic, prin alegeri, — şi ast­fel ne indeplinim mandatul şi obli­gaţiile până la ultima, faţă de ţa­ră, faţă de Rege şi faţă de partid- Şi mai ales faţă de partid, pen­trucă am încurcat într’atât situaţia şi alegerile comunale, aruncate In nească numele, în iluzoria nădejde că măcar pentru memoria unui mort, se va face dreptate. Dreptatea liberală e aceasta : Euescu la cimi­tir şi d. Gheorghiu, mai departe, se­cretar general al ministerului Unde se fabrică referate apocrife şi unde sub ochii d-lui Vintilă Brătianu, sta­tul e frustat cu milioane de cel din­tâi Galantzis ieşit în cale. E adevă­rat , se spune că d. Gheorghiu nu va rămâne mult la Ministerul de Fi­nanţe. Dar nu pentru a trece înain­tre picioarele partidelor ţărănesc j­udecătorului de instrucţie, ci la şi naţional, o vor încurca şi mai mult. Ori­care ar fi viitorul gu­vern, — a încheiat d. Al. Constan­tinescu — nu va putea guverna mult, nici descurca complect sit la­sfârşitul regimului, pentru a se in­stala pe viaţă şi hrănit din belşug, la un post de frunte şi mănos al Băncii Naţionale. Justă recompen­să, fiindcă mic şi necăjit, a fost atât tia şi foarte curând vom fi din nou de nedreptăţit de gurile rele dră­­neeesaH­e gutui. Buescu va putrezi mai depar­­­te. Copiii lui îşi vor sfârşi învăţă -»Calculele d-lui Al. Constanţi-1 fura CT1 ajutorul pensiei făgăduită nesucit, exacte pentru ziua de astăzi­­ nu vor desminţi însă zicătoarea: ni­meni nu e profet în ţara lui, de d. Vîntilă Brătianu. Eftină achi­tare a conştiinţei, cn banii statului ca toate achitările de conştiinţă li­berale D. Tătărăscu t­.upi, vânează cu telegrame Instigatori şi decapitează cu foarfecele, articolele care duc vâlvă în ţară. Dar instigatorii, d-le Tătărăscu (Guţă) nu sunt acei care «Aurora» scrie:­­ fumează ostentativ o anumită mar «Dar dacă nu cerşeşte pomana CU­ 1 de tigare şi la cafenea, oolpm­ tea­­vernării la porţi, pe care alţii le cu­l­ţ baliverne subversive. Marea de nosc deaproape şi care ţărăniştilor­ ţigări va fi scoasă din comerţ ca şi le sunt străine, — partidul ţărănesc , portretele din vitrină, de baliverne nu înţelege nici să şantajeze Corea-­ lumea va obosi. Pe acest front totul na. Partidul ţărănesc a eliminat din reintra în linişte. Dacă face -vne procedeele sale politice, două metode. I va hibă în ţară, apoi nu e nici pre care au dus la situaţia nenorocită de «a. nici lumea adunată la taclale de azi• partidul acesta şi-a impus să nu I cafenea, nici fasciile ori comuniştii practice nici odată nici linguşirea, I urmăriţi de agenţii care smulg gaze nici ameninţarea Suveranului. Pe-Iţele cetăţenilor din tramvaie, ci a chiul mijloc de-a obţine guvernul - centul de instigaţie e când doamna «şahul la rece,,—cum i *e zicea î» Ifal* tiuTMB de la Finanţe, când sper România de eri­­ nu este agreat de tarii d-lui Tancred, când eroul cu partidul care înţelege să aibă faţă tare al paşapoartelor care a fost pe­rle monarh atitudinea unui supus hcuit din apele justiţiei cu mare ce devotat şi leal», greu numai cu undiţa în care d _ . . ... Tonel Brătianu a prins un vermi Exact dar nu mai^ putin L0r: instigatorul unic şi veşnic stre v*rat„cu *?3a orlfro1 “SSI curat printre mâinele agenţilor de rate să înlăture orice posibilitate 0 dosarul fftra(,rie de ştirbire a prestigiului monarhic, l ^ fiecara fl(Wl 0 „ Să răspundă cu franchetă «Auro­ra» dacă este adevărat sau nu că fără nici o jenă la fiecare răspân-1 tie fruntașii partidului averescan repetă acelaș refren «venim la pu*­­ tere căci avem asigurări de la Bră 'ă. Am amintit cazul Buescu E cro­nologic cel din urmă. «Se va face lu­mină» — a fost­ făgăduială. Şi îndn­tă puturoasa lumină liberală a în­ceput să-şi joace umbrele hâde, care nu respectă nici memoria morţilor tianu»? Este adevărat că atitudinea Fi.indca nu­­ putea punfi la îndoia miloagă din parlament a celor 3-4 m­i­nstea unui om . Vintila Bră­­verescanu a fost o consecinţa a tian„ a desmormântat chestiuni fa gurărilor date de d. Ionel Brătianu? mţliare, atribuind unui gest de des Cum şi-a putut permite un şef de Inttde­jde casTn­ca cedace era desnodă­mântul unei năpaste aruncate in ... îvist pe un om extenuat de muncă şi «Atitudinea unu! supus devotat ! hărtui da intrigile slugilor trătie partid să suplinească rolul monar­hului? şi leal» nu poate fi decât o acţiune energică, violentă daci! vreţi şi ca­tegorică împotriva elementelor pri­mejdioase principiului monarhic. Pamfil Şeicaru P. S. Când am sfârşit acest arti­col mi s’a comunicat că guvernul a instituit cenzura pentru toate zia­rele, ca persoana lui Barbu Ştirbey să nu mai fie scoasă din umbră, în­ţelege «Aurora» tragica realitate?­niste. D. Vintilă Brătianu, pentru a salva măcar aparenţa de onoare a oamenilor săi de încredere, nu s’a sfiit, cu slaba sa imaginaţie de con­tabil, să urzească o mică dramă sau un mic roman, fictiv şi stângaci, ui­tând că şi asemenea literatură cere 0 fantezie care nu se distribuie la­­ un ghişe­l. Euescu nu mai poate răspunde, c­i Gheorghiu îşi pregăteşte maxilare­ lago­ ­ Socialiştii şi politica franceză Hotărârea partidului socialist francez, smulsă aproape prin sur­prindere la o oră când oamenii cum se cade dorm şi după discuţii fur­tunoase de a participa la guvern în condiţii anumite, este ultima mane­­vră decisivă a fostului cartel, sau cel puţin unor fracţiuni detr’in stil împotriva guvernului Briand. Complotul, dacă se poate numi ast­fel, a început din ziua când d- Rri­and a introdus pe d. Paul Downer, un om departe de cartel, la ministe­rul de finanţe. Proectele acestui eminent finan­ciar au întâmpinat de îndată opozi­ţia acerbă a miniştrilor cartelului. Majorarea taxei pe cifra de afaceri a fost respinsă sub ameninţarea unor, demisii colective. Apoi furtuna s’a isprăvit Intr’un pahar cu apă. 7). Downer a păstrat taxa dar ia schimbat numele, şi miniştrii intra­tabili au părut că se mulţumesc (n această concesie efemeră. De cet S’a spus la congresul socialist chiar, unde d. Harriot a fost acope­rit de flori si d Bm­and de anateme* s’a așteptat rezultatul deci­siei socia­liste pentru a se încerca o reforma­re a unui guvern de cartel. Faptul s’a întâmplat. SocialistH pretind însă majoritatea departa­mentelor şi alegerea lor. Radicalii care ar fi vrut un guvern Paul Roncour, socialist, dar cu majori­­tate radicală, vor înghiţi greu ase­menea pretenţii Amorul lor pentru socialişti e îndărătnic. Dar mai sunt şi impedimente de alt ordin. Expe­rienţa politicei, cartelului a fost tra­gică. Un reviriment profund s’a produs în opinia publică franceză. Manifestaţiuni categorice se produc aproape zilnic. Toate corporaţiuni­­le se mişcă. D- Aristide Briand lipsit de acum categoric de concursul socialiştilor şi de al unei părţi din radicali cre­dincioşi ori­cum celor dintâi, se gă­seşte la o răspântie decisivă a poli­ticei sale. Nu-şi poate reforma majoritatea de­cât cu concursul fostului Blob naţional Dar acesta refuză să mai facă treburile altora numai ca sim­plu figurant. O concentrare republicană largă o singura soluție care rămâne abi- l'ităţei legendare a d-lui Briand Să fie oare cenzura o ultimă reclamă a produselor Știrbey ’Citiți continuarea în pagina H­al ■S

Next