Cuvântul, decembrie 1926 (Anul 3, nr. 625-648)
1926-12-08 / nr. 631
ANUL al HHea No. 631. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 4. STRADA SĂRINDAR, 4 Telefon •l 18/09 Administraţia leleron: 78/10 Reldactia Director politic: TITUS ENACOVICI Director: €. GONGOPOL mmmmmmmmmmammmmmmmmmammmammmmmm Publicitatea ziarului« concesionată exclusiv» SOCIETĂŢII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER șI S. BERGER Str. Eug. Carada (fostă Karagheorghevici), 9 Telefon: 11/84 Oromolu - Canetti -W^N---Nu e inutil să-i prezintăm publicului. Primul este avocățelul din Craiova, numit de Take Ionescu guvernator al Buneii Nationale, calitate în care s’a bucurat de încrederea domnului Vintilă Brătianu. Pentru a-l prezenta pe al doilea mă voi servi de dosarul No. 4277 din 1926 de la tribunalul Ilfov secţia I comercială. Canetti (Jean-Jacques) împreună cu cumnatul său Moscu Sabetay sunt proprietarii magazinului: «Vie Parisienne». Canetti (Jean-Jacques) prin interpuşi între cari emanatul Sabetay şi procuratorul său general H. Bermann şi domnii Alex. Carianopol, George Vorvoreanu, prietenii domnului Oromolu dela Banca Olteniei din Craiova, fondează la 10 Martie 1926 o societate anonimă «Magazinele Româneşti» cu 1 milion capital din care 300.000 lei vărsaţi (notaţi cifrele). Peste 79 de zile adică la 19 Iunie 1926 «Magazinele Româneşti» sporesc capitalul la 60 milioane lei şi cooptează în consiliul de administraţie pe onorabilul primar al Capitalei şi viitor ministru Anibal Teodorescu şi pe d. D. Cristescu secretarul general al Băncii Naţionale a României, decernând celui d’întâi demnitatea de preşedinte al consiliului de administraţie pe care onoratul Anibal Teodorescu o primeşte. Sub asemenea patronaj, Canetti (Jean-Jacques), după ce numeşte pe directorul său de la «Vie Parisienne», directorul comercial al societăţii «Magazinele Româneşti începe a opera înăuntru şi în afară a societăţii, începe a cumpăra pe credit şi negustorii îi dau marfă, pe obrazul preşedintelui şi a membrilor consiliului. In acelaş timp, Canetti (Jean Jacques) obţine deja consiliul de administraţie al societăţii «Magazinele Româneşti» autorizaţia de a trata şi o nmmira pentru societate, magazinele «Vie Parisienne», proprietatea sa, şi «Ruleta» proprietatea fraţilor Kühnberg. iată deci o societate cu 1 milion capital din care 300.000 lei vărsaţi, după ce îşi sporeşte capitalul (probabil numai pe hârtie, căci nu se ştie ca s’a subscris din noua emisiune, care cumpără două magazine din care «Ruleta» a fraţilor Kühnberg aflaţi în moratoriu şi datorând 100 milioane lei. Operează bine Canetti (Jean Jacques)! Cu ocazia cumpărării magazinului «Trrdleta», societatea «Magazinele Româneşti» se obligă solidar cu fraţii Trolenborg să plătească o datorie de 40 milioane pe card cei din urmă o contractase la Banca Olteniei din Craiova, în Iunie 1926.Iată o nouă minune. O bancă cu 10 milioane capital dă unui singur client un credit, de 40 milioane lei. Începe să apară guvernatorul Băncii Naţionale şi îostii titlului a«p«mî °»•+!col. In sfârşit la finele lui Octombre curent «Magazinele Româneşti» cer moratoriu iar fraţii Kühnberg sunt în declarare de faliment Canetti (Jean-Jacques) a reuşit deci să înşele ne negustorii cari i-au făcut credit servindu-se de numele domnilor Anibal Teodorescu. D. Cristescu oameni cărora nu le este permis, tocmai fiindcă au o situaţie să-şî împrumute numele întreprinderilor în care operează escrocii. Nu era de datoria acestor domni să se intereseze, cum este posibil, ca pe criza din vara trecută, un magazin să-şi ridice capitalul devin la 60 milioane1? Nu erau datori aceşti domni să se intereseze ce s’a acoperit, din noua emisiune1? Catiotti (Jean Jnemies) a reuşit să frusteze Banca Naţională servindu-se deprotecţia domnului Ocomolu obţinută într’un chip de ome ne repugnă să ne ocupăm. Cele 40 milioane lei împrumutaţi de Banca Olteniei, provin dintr’un scont al Bănci! Naţionale, acordat prin protecţie nepermisă, de guvernatorul Oromolu, care a ţinut să probeze că la d-sa incapacitatea este unită cu necinstea. Care este urmarea acestei protecţii, în împrejurările de azi? Banca Olteniei nu va putea plăti Băncii Naţionale cele 40 milioane şi păgubitul în ultimă instanţă va fi Banca Naţională. Iată ce înseamnă să pui oameni de nimic în locuri mari. Un incapabil este mai periculos prin ceea ce face, decât prin ceia ce incapacitatea nu-i permite să facă. Lipsa unei politici monetare a Băncii Naţionale, interviewurile idioate, au compromis iare Şi institutul nostru de emisiune, dar protecţia acordată unui escroc aduce când cel mai incapabil guvernator pe care l-a avut Banca Naţională, părăseşte o situaţie cu care nu se va mai întâlni, încheiem campania pe care am dus-o contra lui, pe tema incapacităţii, cu un episod de necinste. Oromolu reprezintă unitatea de măsură a incapacităţii. Oromolu- Canetti va desemna personajul complectat, incapabilul necinstit. Titus Enactivte! Ministrul afacerilor străine deschide o anchetă IE". Astăzi trebuia să apară în Cuvântul primul capitol din seria pe care o anunţasem, şi care ar îi purtat titlul Diplomaţia şi amorul,, unde nu era, desigur, vorba despre idile inocente, nici despre ceva care se poate cu înlesnire povesti. Ni s’a atras stăruitor atenţiunea asupra unei alte laturi a acestui proces desgustător. Ministerul afacerilor străine, din causa câtorva elemente ce trebuesc înlăturate, ar putea să apară chiar în ochii prietenilor de peste graniţă, într’o formă pe care ţinuta lui morală în genere, n’o merită. Reprezentanţa oficială permanentă a României în afară s’ar putea găsi discreditată în întregime, prin scandalul pe care îl constitue prea îndelunga tolerare a unor deochiaţi. In momentul când ne gândeam să încredinţăm dosarul ce ni s’a comunicat în mâinile guvernului, aveam tocmai în vedere aceste scutpuluri legitime a căror seriositate ne-a fost din nou înfăţişată. Or, Cuvântul nu este o tribună de scandal. Nu ne dăm însă înapoi nici dela dânsul, dacă numai prin aceasta s’ar putea face o îndreptare. Menţiunea noastră a fost,, deschizând campania anunţată, să realizăm un bine public, trecând cu aerul roşu peste o racilă prea veche. Dacă acelaş resultat putem obţine, fără riscul regretabil ca din noroiul răscoit, să sară stropi şi pe obrazul ţârei, şi — altcum destul de ponegrită prin propaganda adversarilor, o considerăm atins ţelul propus. In acest sens avem asigurări fornăie, precise, categorice din partea superioarelor foruri competinte. Tot cea ce în mod acoperit, fireşte, era să apară în Cuvântul, s’a pus pe faţă şi fără de înconjur sub ochii şi autoritatea d-lui I. Mitilincu, ministrul afacerilor străine. Guvernul este astfel sesizat- Avem încredere în cercetarea lui şi eventualele sancţiuni ce trebuesc luate. Cuvântul, aşteptăndu-te, nu se angajează însă decât la o vremelnică rezervă. Libertatea noastră de acţiune rămâne neştirbită, dacă nici de astădată nu se va îndeplini ceea ce trebue. In acest înţeles, de altminteri, am stabilit desesizarea noastră provizorie, lăsând această sarcină în mâinile ministrului afacerilor străine. Şi opiniunea faţă de care Cuvântul şi-a asumat răspunderea, la timp are să știe. C. Gentjopol ----..-xxoxx------ - -------ootjîoo—----- Guvernul e fericit: a repurtat o Diare victorie». Aşa, cel puţin, cred iniţiaţii în secretele guvernării, care are atâtea secrete... Evenimentele politice ar fi răsturnat complect socotelile d-lui Ionel Brătianu, încât stăpânirea liberală asupra guvernului Averescu s’ar fi transformat într’o totală aservire a partidului liberal: ceeace era tutela d-lui Brătianu, deodată, brusc, s’a schimbat în beneficiul celei mai mari libertăţi pentru guvern. — Guvernul poate face ce vrea: tutorii nu mai există, de astăzi salutul iniţiaţilor către navei auroră a politicei. Stabilizarea leului are consimţământul d-lui Vintilă Brătianu Marea chestiune care era «casus belii» pentru d. Vintilă Brătianu de îndată ce măcar timid şi pe ocolite o enunţau economiştii şi financiarii guvernului Averescu, — d-nii Garoflid şi Manoilescu, — stabilizarea leului — are, de câtva timp, de câteva zile consimţimântul d-luiî Vintilă Brătianu Acest, consimţimânt l’a cerut guvernul Averescu dela venirea lui la cftimă, — şi d. Vintilă Brătianu l’a refuzat categoric. Se ştie că refuzul lua adesea forme ameninţătoare. Se ştie că guvernul n’a putut face un pas în domeniul ce avea chiar o vagă contingență cu politica d-lui Vintilă Brătianu. Se opunea chiar d. general Averescu. Acum guvernul poate face stabilizarea leului: d. Vintilă Brătianu nu se va mai opune, sub nici o formă. Guvernul a ajuns guvern, — printr’un miracol. Miracolul, — şi «reversul» lui Miracolul este «convertirea» d-lui Vintilă Brătianu. S’au întâmplat evenimente şi sunt în marş atâtea perspective mari pentru partidul liberal, încât d. Ionel Brătianu a impus d-lui Vintilă Brătianu, — calmul şi rezerva unui adevărat opozant, care nu mai poate dicta guvernului. Nici chiar guvernului d-lui general Averescu. Aceasta e fapt. Dar să se fi resemiat d. Vintilă Brătianu, — n’ar mai fi fost d. Vintilă Brătianu.... De aceea, sub rezerva aceasta, în dosul miracolului, d. Vintilă Brătianu lucrează pentru schimbarea guvernului, cu slabele d-sale, — astăzi într’adevăr, slabe, — puteri: ar vrea să poată face schimbarea guvernuilui mai repede. ca să facă d-sa stabilizarea teului, — sau ca să se întoarcă, odată la putere, înapoi la «politica» d-sale, — căci cine poate ști ce se petrece în tenebrele capului d-lui Vintilă Brătianu ? ^ ANCHETE POLITICE „Concesiile" d-lui V. Brătianu Tutorele guvernului admite stabilizarea leului ...Dar lucrează pentru schimbarea guvernului. D. VINTILĂ BRĂTIANU TANCREDUL SIMBOLIC Dumnezeu s’a milostivit sub forma norocului, de neamul acesta căruia îi lipsesc minţile cumpănite. Inţelepeiunile politice tocmai în anii când statul român cere zi de zi mai răspicat restaurarea unei disciplini naţionale capabilă de a da trăinicie istorică ilarului destinului răsplătitor al unei jertfe prea mari. Dacă n’ar fi milostenia norocului, politica de nătângă vrajbă a partidelor ne-ar lichida curând, curând. Cât a trecut dela Decembrie 1918 când voinţa românească din Ardeal a coborît idealul în lumina clară a realităţilor dând în sfârşit odihna morţilor noştrii? Abia opt ani şi totuş, dacă ne-am pune să facem socoteala tuturor greşelilor săvârşite de partidele noastre, cutremuraţi am măsura norocul ce menţine arhitectura statului românesc împotriva loviturilor ce le dau cu o dementă inconştienţă — fără deosebire — oamenii poliţiei. Ce-am făcut în noile provincii decât să deslănţuim desmăţul electoral, anarhizând spiritele, risipind zestrea de entuziasm, de clan pe care ne-au adus-o nouile provincii . Politica naţională a statului român? S’a lăsat ca un capitol de preocupare poliţistă, subcomisarii rămânând paznicii ordinei sufleteşti a statului românesc. Bineînţeles că partidul liberal a ţinut să ducă la maximum dispreţul umilitor faţă de noile ţinuturi. In lipsă de altă situaţie se dădea unui partizan loc, de deputat sau senator în Ardeal sau Basarabia. Candidatul tâîbcâia ades pe hartă să descopere ținutul unde era expediat ca din taina urnelor să fie scos reprezentant al poporului. Agamită Dandmaelie reeditat și actualizat se multiplică în noile provincii unde Pristanda are acum mult mai multe prilejuri de a se încurca la socoteala steagurilor. Până acolo s’a împins batjocura că în alegerile din 1922 un pretor primind o telegramă laconică în care i s’a anunțat doar «S’a trimis Laurent Clement» nu a înţeles că e vorba de marca unei maşini şi era cât pe aci să proclame deputat fără contracandidat bec... Laurent Clement. Sinistră glumă. Un fapt, petrecutacum câteva zile la Tg. Mureş impune oricărei inteligenţe româneşti o serioasă meditaţie. îndoliat de pierderea Ignatului constantinese, partidul liberal caută să aplice principiul continuităţii a le cochon est mort, vive le cochon — şi fără nici o ezitare Tancred a fost proclamat Porcul al II. Cum dimensiunile istorice ale lui Porcu I covârşesc debila personalitate politică a Tancredului, constantinesc ca înclinări dar Porc fără să aibă rasă d. Ionel I. C. Brătianu a hotărît să-l valorifice politiceşte. Unde? Fireşte în Ardealul devenit involuntar azilul tuturor căzăturilor politice. Căfrăni, şef al organizaţiei liberale din Tg.-Mureş, Tancredul constantinesc a pornit să-şi ia in primire vasalii. Dar pentru prima dată în istoria liberală, o organizaţie întreagă refuza să ratifice un firman al şefului şi nu numai că proclamă demiterea Taneredului bâlbâit (cu fâlmacii peltice) dar pornesc în corpore de la el uliul parâului la hotel să-l huiduiască. Cititorul să-l imagineze pe Tanered (zadarnic proclamat Peren al II) singur într’o cameră de hotel ascultând vuetul formidabil al huîduc,Iilor, valurile de ură asaltând’ intrările, nepricepând nimic, liiid încercând să articuleze narai de exmreria ned,,nier,i'ii «Cuc cum cecu nnnnaaamm făăăcucucut nimic. dedcdece vorrr săăăă mă list mânatăăă? Mâna cuprinsă de bâţâelile fricei punând mâna pe receptorul telefonului, bărbâiala peltică, potronelele în vocale şi truda dramatică în formularea desperatei cheliei procurorului şi a armatei ca să-l apere, toate pot forma un amar material de meditaţie politică. Un fost ministru ameninţat de cetăţenii revoltaţi ? Nimic mai normal. Un fost ministru ameninţat, de bandele de bătăuşi organizate de un partid advers? Nimic mai firesc. Dar un fost ministru ameninţat de întreaga organizaţie a partidului fiindcă a cutezat să vie cu firman de şefie de la centru, este cu totul inedit. Dacă o organizaţie a partidului liberal în disperare porneşte să-şi atace şeful impus de însuşi d. I. C. Brătianu, lesne îşi poate oricine închipui ce pot gândi ceilalţi oameni din ţinutul Mureşului, cum se vor fi simţind ei de jigniţi, umiliţi de prezenţa Tancredului Constantînesc. Ce reprezintă pentru naţia românească metecul Tancred ? O ru* * * síne. Ce reprezintă pentru partidul liberal metecul Tancred ? O neruşinare provocatoare. Atunci de ce se urmăreşte cu atâta persistenţă inflaţia politică a Tancredulu! succesor ridicol al Ignatului defunct? Şi de ce se trimite mai ales în Ardeal Taneredul simbolic? In război d. Ionel Brătianu a intrat tânăr, ca după doi ani să iasă albit de griji, uriaşa clădire a rtomânîei mari l’a vlăguit de puteri.ai drum spre pământul făgâduinţii d. Ionel Brătianui a cunoscut tragica clină a îmielii «treacă acest pahar de la mine»... Cum vom putea oare să pricepem rostul continuităţii constantinesciene, rostul Tancredului simbolic impus chiar de d. Ionel Brătianu ? De ce să mânjească templul ridicat cu atâta trudă Tancredul simbolic, chiar arhitectul templului ? Şi cât poate dura milostenia norocului acestei naţii ? Paroh! Şeicaru Oameni din cărți SIXTINE de MIRCEA ELIADE M^Coo--- «La sensualité est le ferment de la nature temi cine: sans ee don décisif, il pout y avoir des nuges. il n’y a pas de femmes». Ilemg de G dur mont: Sixtine Ic. XXXVI) pentru ca Saba Moscovici a îndrăznit, a realizat ceiace Hubert d’Entragnes se mulțumise să imagineze. Sixtine nu poate fi osândită: «Voyons, est-ce ma faute. La fleur appartient à qui la cueille», iar Hubert n’ă știut să culeagă floarea. Ceiaee l-a hotărât — cu toată durerea lăuntrică — să se întoarcă iarăș în lumea de fantasme și de gânduri din care, brutal, îl coborâse Sixtine. „ E un adevăr crud acela pe care—inconştient, ca orice femee ~ l-a vădit Sixtine. Incompatibilitatea vieţii interioare cu izbânda asupra realităţilor exterioare. Şi, deci, şi asupra femeilor. Sixtine a înţeles prea puţin din intensa, complexa, aproape halucinanta viaţă interioară a lui Hubert. Sixtine nu putea înţelege. Pentru că Sixtine era femeie, şi femeile nu înţeleg niciodată. Ci nu mai simt şi ghicesc. Iar sufletul lui Hubert — torturat, proteic, maladiv, rafinat, nuanţat — nu putea fi ghicit. Sufletul lui Hubert — ca al oricărui cerebral ~r trebuia cunoscut printr’o simpatie intelectuală, de care Sixtine (foeiaina...) n’a fost capabilă. Sixtine a intuit numai, şi destul de vag, tumultul sufletesc al prietenului său. A bănuit că multe şi adevărate comori se ascund intrânsul. Dar Sistine nu se putea preţui. I’entrucă Sixtine nu era o cerebrală. Dealtfel — alăturare termenilor acestora implică o contradicţie. Sixtine nu era o cerebrală. Nici nu putea fi. După cum nu poate fi nici o femeie. Cerebral — viaţă interioară. Contemplaţie, analiză, rafinarea stărilor sufleteşti, valorizcarea excesivă a datelor conştiinţei, purificarea — cel puţin temporală — de impulsuri senzuale, desinteresare faţă de realităţile imediate şi finala tensiune către transcendent.. Nimic din toate acestea — în sufletul Sixtinei. Sufletul Sixtine!... Poate niciodată mar fi pătruns întrânsuî, dacă n’ar fi ajutat’o cei din jurul său. Sixtina — ca orișice femeie —• nu izbutea să se cunoască pe sine. Ceia ce e lesne de înțeles. Sufletul Sixtinei (foemnina...) era alcătuit din elemente sensoriale. Elemente obscure, contradictorii, r.cstabilea_ cari arareori puteau fi împreunate în lanţul conştiinţei. Nu se cobora acolo lumina personalităţii. Nu se întâlnea voinţa perseverentă care dă unitate stărilor de conştiinţă şi ţel dinamismului lăuntric. Ci numai capriţia şi încăpăţânare. Sufletul Sixtinei e vag şi turbure ca un lac învăluit în ceaţă. La răstimpuri, valuri însufleţesc zgomotos suprafaţa lacului. Sunt crizele sufleteşti prin care trece Sixtine. Crize hotărâte de impulsuri sexuale, de enervarea fizică, de plictiseală, din dorinţa şi în acelaş timp teama de inedit. Crize prielnice masculilor crescuţi la adăpostul ecxebralismului. Crize cari aduc lauri falşi pe frunţile scunde ale donjuanilor. Şi cari sunt considerate de femei ca semne autentice ale unei frământate vieţi sufleteşti. Dealtfel , deosebirea nu este făţişă. Foarte mulţi dintre cei cari-şi afirmă naiv masculinitatea — pot fi trecuţi, fără grija de a fi săvârşit o greşeală, în lagărul celuilalt sex. Toţi acei lipsiţi de viaţă interioară, fie de posibilităţi de viguroasă şi disciplinată acţiune — nu aparţin sexului viril. Sixtine nu e o femee de rând. Ceiaee e cu atât mai dureros. In trupul ei nu clocoteşte o senzualitate bolnavă. Dimpotrivă. Şi cu toate acestea - - Sixtine a căzut ca oricare altă femeie. A căzut pentru că un bărbat a trecut de la intenţii la fapte şi şi-a luat ceiaee nu se putea tun decât prin forţă. Poate. Sixtine o iubea pe Hubert d’Entragues. 11 iubea, — deşi nu-1 putea înţelege, şi nu putea dezvălui această dragoste. Sixtine nu mai voia să aleagă. In viaţa ei — îşi alesese soţul. Şi dezamăgirea fusese atât de cruntă, încât nu mai îndrăznea să repete experienţa. Totuş, Sixtine nu se putea lipsi de iubire. Iubire — aşa cum o înţelegea ea: senzuală, cu uşoare timbre de nostalgie, presărată cu poeme, cu fantezii, cu confesiuni. Şi, pentru că nu mai voia să-şi aleagă masculul — Sixtine aştepta, Aştepta ea cineva să îndrăznească Aştepta să fie luată. Să fie luată aproape fără voia ei, — ca să fie la adăpost de orice responsabilitate. Atitudinea expectativă — « »purifică sexului întreg. Şi se întâîneşie tot mai jos, coborând în lumea animală. Orice femeie aşteaptă, an invingător. Sunt rare acelea cari au curajul şi puterea să-şi caute şi săşi aleagă tovarășul. Atitudínaa pasivă e mai comodă. Și 8 pritenieA (CiUH continuarea f» oaeimr »uc* Nu putem osândi pe Sixtine. Nu putem osândi că s’a lăsat luata aproape fără împotrivire, după o noapte de bal — de rusul Saba Moscovici. Că s’a lăsat luată chiar în noaptea când făgăduise o întâlnire prietenului și adoratorului ei Hubert d’Entragues. Faptele trebuiau să se petreacă astfel. Pentrucft Sixtine nu era decât o femee. Iar Hubert un cerebral. Iar cerebralitatea — dacă nu dizolvă virilitatea, o sublimează, o -------------------------- depărtează de manifestarea ei prinl pagube materiale. In momentul Imordială, acţiunea. Sixtine a căzut Miercuri 8 Decembrie S9St. •*‹: :» La Viena a apărut o cărţulie: «Das fünfte Evangelium». Ea se ocupă cu viaţa lui Isus Cristos şi are pretenţia să fie o «lucrare ştiinţifică». E ştiinţifică, pentru că ne înfăţişează pe «adevăratul Isus». Cel pe care îl ştiam noi până acuma, era fals. Trebuia să apară d. Runes (şi încă şi Dagobert pe deasupra) pentru ea să ne-o spună: întâmplarea e banală. Dar d. Dagobert Runes e din Sadfigura. Ceea ce dă într’un fel şi măsura intelectualităţii sale. Iorgu de la Sadagura a lui Alexandri îi e oarecum frate bun în ale ştiinţei. In afară de aceasta d. Dagobert mai este şi Evreu, fiul unui advocat din târguşorul bucovinean amintit, şimotiv de mândrie naţională — şi-a trecut examenul, de bacalaureat acum patru ani la Cernăuţi. Iată deci atâtea motive ca presa compatriotă cernăuţeană să treacă prin toate emoţiile din lume. Iar foaia naţională «Czernowitzer Morgenblatt» să recenzeze în numărul din 27/XI/926 lucrarea d-lui Dagobert, prin pana d-lui Cora (băţ ?) care găseşte că lucrarea ar fi o adevărată «evanghelie a adevărului»— spre deosebire de celelalte patru, scrise de oameni mai puţin «de ştiinţă» ca d. Dagobert, oameni cari nefiind decât nişte bieţi sfinţi ignoranţi ca Matei, Marcu, Luca şi loan nu avuseseră fericitoarea ocazie să se adape la isvoarele de gândire pură ale ştiinţei sadagmeno- vieneze, şi cari, ca atare, nu pot fi decât evangheliile falsului sau în cel mai bun caz ale ignoranţei. Şi, mă rog, care sunt năucitoarele descoperiri ale d-lui Runes, care în sfârşit pune pe Cristos în lumina ştiinţei? Ştie Dagobertul nostru naţional de pildă, că Isus nu are nimic dea face cu divinitatea şi cu religia; şi că el nu e decât un simplu om, un visător şi un slăbănog, năcăjit de tovarăşii lui, cu o neînfrânată sete de putere, refugiat într’o visărie bolnăvicioasă; iar pe lângă toate altele şi cu anumite legături către o grecoaică bătrână şi ţignită, care îi inculca ideia că el ar fi însuş fiul lui Dumnezeu. Ş. a. m. d. Grozav de analfabet trebue, să fie redactorul foaei cernăuţene, dacă se lasă «epatat» de asemenea descoperiri sensaţionale, îmi închipui că dacă şi d-sa şi-ar fi trecut acum pari ani bacalaureatul la Cernăuţi (anul ăsta nu, pentru că anul ăsta bacalaureatul nu se trecea cu cartea, ci cu ghioaga sau revolverul) ar fi aflat şi d-sa, dacă nu de altcineva celuţin de Renan, care tocmai aceasta a încercat: umanizrea lui Isus. Iar dacă mai cerea şi vreun ziar — de pildă «Cuvântul» de Duminecă —ar fi fost destul de «om de ştiinţă» pentru a cunoaşte că nu e nevoe nici măcar să fii Evreu pentru a face asemenea descoperiri sensationae (deci, mândria naţionala a lui Cernowitzer Morgenblatt, şi bucuria,... la mâna stângă!). Studiile de această natură sunt de origine şi factură protestantă, iar literatura chestiunii, foarte bogată, mai ales de limbă engleză şi germană. Că şi conaţîo- nalii apuseni confraţi întru ştiinţă ai d-lui Dagobert de Sadagura vor fi având partea lor în această ramuă de«cercetări», e incontestabil. Dar în niciun caz nu sunt ei iniţiaorii şi inventatorii acestei «christologii ştiinţifice şi pozitiviste». Ceea ce d. Runes aduce nou în materie este tonul vulgar, nerespectuos şi de scandal; atitudinile primare a unui om străin de ale ştiinţei, speriat de senzaţionalul locurilor comune, necesitatea aproape organică de a mânji, de a murdări obiectul cercetărilor sale. O inferioritate morală, fără nici un fel de scuză, pe care Corobătescul recenzent crede că o poate numi obiectivitate ştiinţifică. Ce însemnătate poate avea pentru ştiinţă conţinutul celei de a cincia evanghelii, e uşor de înţeles pentru cei cari mănuesc cărţile şi ideile nici una, întrucât asemenea studii (Citiți continuare în pag. II-a). -------«^90—— 0 ii iii O pagină de istorie a fost pusă la punct zilele acestea. Și fusese tocmai necesar. Trebuia osândită, risipită, o minciună care devenise obrasnică. Abia opt ani trecuseră, da când s’au întâmplat în legătură cu Unirea Ardealului fapte cari puteau să-i compromită împlinirea, fapte ştiute de foarte multă, lume şi trecute până acum, indulgent, cu vederea, şi iată-l pe autor abuzând ei tacita clemenţă ce nici nu era încă definitivă şi pronunţând dânsul osânda asupra altora, în vreme ce lui îşi pregătia statuie şi avea pretenţia să ne impună să i-o acceptăm. Bineînţeles, nu-i vorba despre nimeni altul, decât tot despre personajul cultural, al cărui singur contact cu cultura — dacă compilaţia şi insulta la adresa celui care a împlinit pentru întâia oară visul întregirii neamului, se numeşte cultură — a fost în ziua când a scris manualul de istorie « a patriei maghiare», în care insulta pe Mihai Viteazul. E vorba tot despre d. Vasile Goldiş. Personajul acesta («cultural», cum îi place să se intituleze mereu) a crezut că poate deveni parazitul unei statui a lui Vasile Goldiş «eliberatorul»,întocmai cum, atâţia ani de zile, a fost parazitul ortodoxiei şi culturii. Şi a provocat. «Astra» l-a decretat «autor al unirii». Nepotul său Tioneu, prefectul judeţului Arad, l-a numit «erou al unirii», în decizia pe care a pus-o pe actul de parcelare a parcului prefecturii Aradului: «se va vinde numai eroilor unirii». E-adevărat, nimic mai uşor decât să te decretezi un astfel de erou când ai la îndeplână premiile «Astrei» şi un nepot în fruntea unei prefecturi de judeţ. Dar nu e mai greu nici lumii acesteia imense de români, să te pună la punct, când înainte de ’Alba-lula n’ai făcut decât să împiedici convocarea adunării de unire și ai fost împiedicat să continui a trata cu Oscar fassa rămânerea Ardealului la Ungaria, iar când adunarea dela Alba-lulia s’a întrunit totuși, ai prezentat tipărită din care ai împiedicat tipărirea convocării adunării de unire — o rezoluţie de „autonomie» a Ardealului, şi ţi-a fost suprimată de tineret (prin delegaţii săi, Silviu Dragomir, Zenobie Pâclişanu şi T. Broşu). Punerea la punct s’a întâmplat. O mistificare mai mult, a fost clarificată ! Un parazitism mai mult, a fost împiedicat să ne etaleze titluri de îndreptăţire! Isaia Tolan D. V. COLDIȘ