Cuventul, decembrie 1927 (Anul 3, nr. 943-971)
1927-12-08 / nr. 950
Anul ai ilMea No. 950 RED AC I * * * A tii ADMINISTRAȚIA 4, Bl^ABA oAKIMDAK, 4 Tf»l«tnn I Jie/lu Administraţia i eieton ^ m/y he(laC(La Director politic: TIT4JSILNACOVICl Director €• 6OHQOP01 t'uuficiuucu jumiiui, coace^iuattkwt exclusiv SOCIETAtli GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BIRSEK Str. Eug. Carada (toata ttaragheorgievici) g i'eî®IOii • 511/84 Scrisoare deschisă Înalt Prea Sfinției Sale Domnului Domn Dr. Miron Cristea, Patriarh a! României -----»*0»----- înalt Prea Sfinţite Stăpâne. Nici nu ieşiseră bine din teascuri foile noastre, anunţând că vom redeschide discuţia asapra unor stări din biserică, când oameni din nemijlocită apropiere mi au comunicat adânca Stăpâniei Voastre nemulţumire. Nu am fost suprins. Asemenea sentimente mi-au fost transmise şi la sfârşitul verii, pe vremea când începusem acţiunea de lămurire a dificultăţilor canonice şi dogmatice în care a alunecat ierarhia noastră bisericească. Dacă ele mu au întristat, trebue să mărturisesc totuș că nu au putut să mă clatine eu nimic în hotârîrea mea- îjtiam doară că în raporturile personale pe cari I. P. S. Voastră a binevoit să mi le îngăduie, nu sa strecurat vreodată — deoparte sau de alta — nemulțumiri; că prin urmare, nu aş putea fi bănuit că la baza acţiunii mele stau mărunte animozităţi sau resentimente personale. Mai ştiam că Sf. Sinod al Bisericii noastre îmi dăduse anumite încarc attri şi că I. P S. Voastră era în curent cu spiritul de stricta ortodoxie şi aspră disciplină bisericească în care am înţeles să împlinesc mandatul Sfântului Sobor. Îmi înerupuiam deci că voiu fi la adăpost de orice bănuială pe care cu un eufemism aş vrea să o numesc subiectivătaia insă că astăzi purtătorii de vorbe — cari se dau drept ai I. P. S. Voastre — formulează în potriva mea, dar nu ca pornind dela ei, două plângeri: că aş scrie după îndemnul unui prieten, — că aş fi un LA, ba i’s tot m păvi'i ai, biserică- Plângeri grave, cari echivalează cu o acuzaţie. Să le cercetăm . Mai întâiu ceie două învinuiri nu pot sta alături; dacă scriu dintr’un îndemn din afară, nu prea pot fi un turburător primejdios, căci acţiunea mea ar înceta in momentul in care «incitatorul] ar obosi sau ar schimba de părere. In al doilea rând, I. P S. Voastră știe precis câ în momentul în care eu scriam articolul «Legea* cu care am început acţiunea «inspiratorul» meu eventual era de mult peste hotarele ţării, plecat într’o vreme în care nici unul din noi nu putea bănui precipitarea evenimentelor şi necesitatea campaniei de lămurire. Ştiu pe de altă parte că P. S. Voastră cunoaşte — ca şi mine — pe presupusul inspirator ca pe un om de hotărîre și de curaj. Nu ar fi sâ-l insultăm bănuindu-1 că, dacă ar fi avut ceva de spus și ar fi vrut să spună a recurs la serviciile altuia! Lăsând la o parte insulta absolut gratuită care mi se face mie- considerându-mă ca interpus. Am eu aerul! Să lăsăm prin urmare să cadă aceasta învinuire, penibilă pentru ambele părţi prin lipsa ei de demnitate omenească, şi să trecem la a doua: că aş fi un primejdios tulburător al păcii din biserică. Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, Eu nu mă voiu încumeta să spun din capul locului că nu e aşa. Dar dacă eu îmi impun această rezervă metodica în judecarea situaţiei, am dreptul omenesc să cer aceeaş obiectivitate şi de partea cealaltă. Sunt tulburător! Dar de ce! Pentru că am pus în discuţie anumite probleme delicate, o recunosc, dar cari privesc de aproape însăşi fiinţa bisericei noastre! Asta nu e suficient. Aş fi în adevăr un primejdios, tulburător, dacă afirmaţiile mele ar fi nefundate, dacă cineva m’ar fi încredinţat de aceasta şi dacă totuş aş fi persistat în atitudinea mea de agitator- a căzut! Mă îndoiesc, îmi permit a aminti Înalt Prea Sfinţiei Voastre că argumente valabile împotriva tezei mele nu am văzut încă până astăzi. Cine spune că nu am dreptate! 1. P S. Voastră? Mă rog de iertaredar în această chestiune părerea I. P. S. Voastre nu poate să fie decât o părere, de aceeaş esenţă cu a mea sau cu a oricărui alt om de rând, cu mai multă pregătire ştiinţifică şi teologică la Stăpânia Voastră decât la mine, o recunosc bucuros; dar ea tot părere rămâne, şi nu lege. Iar între noi doi nu poate hotărî decât un judecător a cărui părerea să fie lege. Şi acesta nu poate fi decât Sfântul Sinod, după aşezarea sobornicească a bisericii noastre drept credincioase. Iată de ce înalt Prea Sfinţite Stăpâne, nu pot fi următor sfaturilor cari mi-au fost transmise. Eu sfaturilor nu pot eruja decât atunci când mă conving, oricât de înalt şi respectat ar fi locul de unde ele pornesc. Sau, în bun creştin, eu mă supun judecătorului meu firesc. Dar cer, pentru aceasta, să se facă în aceata. Şi mă întreb: de ce, dacă eu sunt în adevăr un turburător aşa de primejdios, — de ce, dacă acţiunea mea strică bisericei, nu s’au luat măsuri bisericesc legale pentru neutralizarea răului? Schimbările produse, prin împrejurări, în biserica noastră au pus — din punct de vedere canonic şi dogmatic — în discuţiune însăş fiinţa legală şi structura intimă a acestei biserici. Indueli au început să se strecoare în sufletul credincioşilor cu simţul răspunderii. Nu era normal şi indicat să se pună capăt acestei incertitudini prin convocarea Sf. Sinod? Parlamentul a votat, peste capul autorităţii dogmatice bisericeşti, o lege care — după însăş părerea unui luminat arhiereu de scaun — este anticanonică. Nu era cazul să se convoace Sf Sinod care să judece situaţia? De ce, înalt Prea Sfinţite Părinte, nu se convoacă Sfântul Sinod? Cine are interes la prelungirea acestei situaţii, neclare în cel mai bun caz, şi cine se teme de judecata sfântului Sinod? Eu , nu. Căci eu declar că mă supun acestei judecăţi, oricare ar fi ea. Iată un drum precis de deslegare a greutăţilor. II indic deschis. Iar în aşteptarea cuvântului care liberează, rămân al înalt Prea Sfinţiei Voastre plecat şi supus duhovnicesc fiu, Mae Ionescu Angajare Există nu unul, ci câteva ordine repetate ale ministerului de Răsboiu, prin care se interzice formal fi expres comaundanţilor de unităţi de a obliga pe ofiţeri şi reangajaţi la diverse cotizaţii cari apasă în chip oneros asupra soldei — şi aşa destul de insuficientă. Şi cu toate acestea ordinele nu se respectă. Ni se comunică astfel că garnizoana Timişoara a obligat cu ordin în scris pe toţi ofiţerii să se cotizeze cu câte 160—300 tei pe luna, pentru un monument ce urmează a se ridica la... Sibiu. Noi înşine suntem în posesiunea unei asemenea «recomandaţii» din partea unui corp de trupă care are indiscreţia să fixeze mai dinainte cotizaţia lunară, nu numai pentru ofiţerii activi, — dar chiar şi pentru cei de rezervă. Chestiunea aceasta are două laturi. Prima, mai puţin importantă priveşte aşa numita industrie a monumentelor de răsboiu. Fiecare comună, fiecare regiment ţine să-şi aibă neapărat monumentul său comemorativ al răsboiului. Banii se adună, şi uneori se şi împart. Fapte ca sculptori mediocri, pietrari şi ipsosari au făcut averi din aceste monumente comemorative. De ce toată lumea trebue să construiască asemenea monumente nu ştie minteni, dar se construesc totuş. A doua latură a chestiunii e însă mai importantă, pentru că priveşte foarte de aproape bugetul — aşa de sărăcăcios — al tuturor ofiţerior. Cel ce scrie aceste rânduri a fost pe vremuri salariat al ministerului de răsboiu. Aţi văzut vreodată un buletin ce însoţeşte soldat , pusă sus în cap suma ce se cuvine a fi primită după lege, şi pe urmă încep reţinerile: cărţi pe cari nu le-ai comandat dar cari ţi se impun pentru că sunt scrise de cine ştie ce om de sus, — abonamente la reviste pe care nu le citeşti, contribuţii «benevole», înscrise din oficiu, «cărămizi», cotizaţii la un cazinou pe care nu-l frequentezi şi care uneori de abia de aci înainte se va înfiinţa, la care astăzi se adaugă cotizaţii pentru monumentul Crucii Roşii, pentru monumentul Artileriei, Infanteriei, Cavaleriei, al Diviziei, al Corpului, ş. a. m. d. Poate că unii dintre autori vor crede că exagerez. Să verifice. Cn cine are un prieten sau rudă ofiţer. Să-i ceară buletinul de soldă. — şi se va încredinţa. Şi totuş ordinele sunt formale. Ştiam că la armată era obiceiul ca ordinele să se execute. Dacă nu se face, e că sunt motive. Pe cari totuşi, ministru nu le poate socoti valabile. De aceea am scris rândurile acestea, ca un apel. O intervenţie hotărîtă de sus, şi răul se va curma. Nu se poate să nu se curme. încă odată avem încredere în omenia d-lui ministru de răsboiu. Pentru că e — la un buget așa de sărac — și o chestie de omenie. Skythes ---------—0X0--------- «Gruparea încurcă lumea generalului Averescu, de bine de rău, a rămas să-şi ducă mai departe speranţele fără de-a doua zi şi marile sale disensiuni şi după congresul de zilele trecute, în care s’a reuşit prin ameninţări şi laşitate amânarea unei lichidări complecte. Situaţia grupării Averescu, care ar putea înşela încă pe naivi, ne sileşte, pentru lămurirea opiniei publice — şi pentru latura tragi comica a situaţiei, care amusă, — să ne mai ocupăm odată de ea, cu atât mai mult cu cât suntem în prezenţa unor elemente noui, — adică s’au emis noui speranţe şi se aşteaptă alte manifestări care să intereseze viaţa politică Gesteralul Averescu aşteaptă o ofertă de colaborare la guvern Informaţui din intimitatea generalului Averescu arată că şeful grupării averescane, care înainte de congres oferise d-lui Vintilă Brătianu un concurs la guvernare, o colaborare la guvern la care şeful guvernului, — după cum am arătat la timp — nici n’a răspuns, aşteaptă acum o ofertă din partea dlui Vintră Brătianu, Congresul de Duminecă, crede generalul Averescu, « o manifestaţie care indică gruparea fostei aşa zisei partid al poporului nu numai ca... succesoare la guvern, dar înainte de toate, ca o colaboratoare firească a regimului actual. (Cu toată rezoluţia antiliberală a comitetului de direcţie, impusă generalului Averescu... Generalul Averescu găseşte anormal din partea d-lui Vintilă Brătianu» care a negociat în urma cererii Regenţei, o colaborare cu naţionalţărăniştii (şi-a eşuat) să nu... ofere colaborarea şi altor partide sau grupări, chit că şi acestea îl vor refuza, (ceea ce însă nu e cazul generalului Averescu), pentru a-şi împlini astfel un mandat al Regenţei- D-l V. Brătianu despre generalul Averescu Pentru a se vedea însă cât este de real «acordul» pe care pe şoptite încearcă din nou să-l acrediteze agenţii generalului Averescu în opinia publică, — un acord între d. Vintilă Brătianu-Regenţa şi generalul Averescu (!?) — vom inregistra o reflecţie a şefului guvernului actual după întrevederea cu şeful grupării avereseane, — asupra acestuia. GENERALUL AVERESCU A ÎNCEPUT SA MI PRODUCĂ O REPULSIE FIZICA. Este aceasta într’adevăr, o bază potrivită pentru un acord. ANCHETELE POLITICE Generalul Averescu așteaptă, o ofertă de colaborare la guvern D. Vintilă Brătianu despre generalul Averescu 3 LEI AM FI PREA CRUZI In timp ce naţional-ţârăniştii au deslănţuit o serie de întruniri în care verbul violent de execuţie a unui regim găseşte simplu ecou in mulţimile ce vin nu să asculte ci mai mult să primească infuziuni de curaj, gruparea generalului Averescu şi-a reales şeful care a ţinut un discurs partizanilor convinşi, entuziaşti, fiindcă nu avea ceva mai bun de făcut. S’ar putea spune că i sbitoarea deosebire dintre tonul energie, categoric, al naţional-ţărăniştilor şi expunerea moioc desplânată a generalului Averescu se datoreşte vârstei, dar oricât ar fi de înaintată vârsta bătrânului general, situaţia grupării sale e de aşa natură încât, o ridicare de ton ar răsuna destul de comic. De aceeia, şeful a recomandat ca «membrii devotaţi ai partidului să facă lumină informând masele din ţară, pentru a putea recâştiga simpatia lor», ba accentuând obiectivitatea, a recomandat, partizanilor să socotească drept exemplu pe naţionalţărănişti neosteniţi în propaganda electorală. Vă imaginaţi pe Gogu Văleanu pornind ca d. I. Mihalache să răscolească mulţimile? Să fim serioşi 0 încercare a grupării d-lui general Averescu de «recâştigare» (deci recunoaşterea unei situaţii) a «simpatiei maselor» este o încercare de o aşa de îndelungă durată, de o aşa problematică posibilitate de isbândă, încât partizanii vor porni fiecare cu o discretă colindă, în căutarea unui plasament. Nu toţi fireşte, fiindcă nu toţi vor îi acceptaţi. Cine să primească broscoiul tăvălit în funingene Bérlésen? Ce să facă din acest personal a cărei gură — vagin de bivoliţă — nu poate articula o frază acceptabilă ? Trar pe rotundul cretin Goguleţ Văleanu—alambic de fecale (procedeu primitiv pentru prepararea amoniacului , al cărui aspect ar putea salva de la faliment un eiic ambulant, cine l-ar primi ? Dar sunt ceilalţi care au o valoare personală ce nu este în funcţie de osciraţiile de naufragiu ale partidului, sunt ceilalţi ce nu se pot resturna la «o acţiune de refacere a popularităţii pierdute, acţiune pe care o concepe cu atâta calm generalul Averescu. Dacă n’ar exista popularitatea organizată, încadrată aproape militareşte, a naţional-ţărăniştilor care de fapt deţin ritmul vieţii politice româneşti, atunci îndemnul de «recâştigare a simpatiilor» ar avea o justificare. Dar acum când pulsaţia vieţii româneşti a fost confiscată de naţional-ţărănişti, când un partid solid stăpân pe toate forţele economice ale ţării având şi guvernul, se clatină în faţa ofensivei naţional-ţărăniştilor şi le oferă transacţia colaborării, ce poate să facă gruparea generalului Averescu? Dar exact în momentul când şeful grupării puitorului recomandă o acţiune de luminare a maselor asupra forţei morale şi politice pe care o reprezintă, s’a produs demisia d-lui Doremidont Popovici. In sine personajul nu înseamnă nimic şi demisia nu înseamnă o pierdere, cel mult pentru naţional-ţărănişti dacă vor accepta în rândurile lor prea numeroase pentru a mai avea nevoe de înmulţirea numărului, dar demisia lui Doremitasul Popovici conţine câteva grave acuzaţii. Nu are Coremidentul autoritate morală? De acord, dar are autoritatea complicităţii, mărturia grea a tovarăşului. Cităm: «Astăzi domnule preşedinte sunt în stare a vă face o dureroasă mărturisire; intimul D-voastră d. Petre Papacostea a împiedicat arestarea celor vinovaţi pentru fraudele, săvârşite la Fondul bisericesc şi Banca regională a Bucovinei, comunicând telefonic procurorului general al Curţii de Apel din Cernăuţi, că este expresa D-voastră dorinţă de a clasa chestiunea şi de a renunţa la ideea arestării vinovaţilor. Probabil că această intervenţie a d lui Papacostea s’a făcut pentru aceleaşi motive binecuvântate, pentru care d-sa şi-a permis să-mi pună în vedere anumite beneficii materiale în schimbul renunţării campaniei pe chestia Fondului bisericesc». Recitiţi aceste destăinuiri — un procuror general la discreţia unui telefon, în Franţa a provocat faimoasa afacere Pochette — ca să puteţi măsura de unde pornesc darurile descompunerii morale a ţării. Şi nu vor rămâne aceste destăinuiri fără urmare, şi nu trebue îngăduită complicitatea tăcerii din partea guvernului care este sesizat de existenţa unor fraude săvârşite la Fondul Bisericesc şi Banca regională a Bucovinei şi de acceptarea unui ordin telefonic de a clasa chestiunea de către procurorul general al Curţii de Apel din Cernăuţi. Ministrul de justiţie nu-şi poate însuşi tactica tăcerii. Cum nici Doremidentul bucovinean nu este uşă de biserică, foştii lui comparşi îi vor deveni.El — poate — mici indelicateţi penale şi în faţa noastră se va desbate procesul moral al averescanismului. D. general Averescu declară totuşi seuind în mod normal, partidul nostru va fi chemat să-şi asume răspunderea guvernării, ca un partd cu experienţă şi maturitate politică recunoscută». Mărturisim admiraţia noastră pentru acest eroic optimism menit să dea unei agonii iluminarea unei speranţe absurde. Dar generalul uită că Ion I. C. Brătianu a murit, iar în locul Regelui este o regenţă ce nu-şi poate permite luxul anei violentări a ţării. Şi naţional-ţărănişti sunt stăpâni politiceşte pe ţară. Am fi prea cruzi dacă am turbura consolatorul optimism ce uşurează finalul grupării generalului Averescu. Pamfil Şeicaru Revedem toate încercările modernismului în limbă românească (suntem siliţi să întrebuinţăm cuvântul astfel fiindcă nu recunoaştem curentului la noi, cu excepţia celor patru nume citate în foiletonul trecut, nu aderenţe spirituale autohtone, dar nici orientări proprii nefalsificate de proză şi împrumut). Ne amintim o întreagă Literatură adulmecând scandalul ca un unic suport proză înoită cu verbe de ruşine pentru epatarea tuturor vinuţilor şi cumpătărilor, poezie chinuită pe şease limbi şi pe o complectă lipsă de talent şi ortografie, manifeste cu prevestiri de cataclism universal lipite domestic fie geamurile lupturilor. Ne înveseleşte amintirea unor expoziţii naugurate în întuneric şi jazz, a unor conferinţe citite la lumina unor lumânări de complot sau cununie şi a unor reviste cu violenţe de expozie cosmică. Pe atunci le acceptam cu îngăduinţă, cu simpatie chiar, fiindcă ghiciam, dincolo de naivitatea şimportanţa afişată a tuturor ştren-tări nor, o gimnastică numai, prevestind o artă. Cititori, deparaziaţi-vă creerii, fusese strigătul, ■are ne amuza pentru vioiciunea feţitor mânuind praştia cu mâini oribile de soldaţi ai unei «cauze». Aplaudam antrenaţi cruciada şi aşteptam peste acest divertisment inedit, adevărul experienţelor sincere şi insfarşit interiorizate. Dar n’a fost. Căci sportul tenta. Avea uşurinţi, la care e greu să renunţi pentru o muncă adâncită cu stăruinţă şi fără succese imediate. Temperamentele îşi câştigaseră drumul lesne al improvizaţiei şi se opriau aici suficiente. Unde sfârşia excrocheria şi unda începea arta? Toţi, care din lipsă de daruri convertiau spiritul nou şi tânăr în xpresie nesinceră şi uşoară, n’au înţeles că chiar în cea mai deplină inepţie limitele dintre înşeciune şi adevăr se păstrează luminos. Şi au stăruit ştrengăreşte provocând —în locul acelei pe dnpt aşteptate aerisiri — o confuzie necesară lor. Astăzi, când un fapt divers ne aminteşte atâtea eforturi ratate şi când reiităm o preţuire a tuturor încercărilor moderniste de până acum, toate pozele şi atitudinile îşi arată, în uitare complectă, trista lor inutilitate. Şi pentru că făgăduiam o scurtă trecere în vederea unor socoteli încheiate, ne grăbim să ştergem în câteva cuvinte zarva de revoluţie sau numai de chef a ■■■■■ câtorva «curente» şi «direcţii» pentru a ne păstra bucuria singurelor realizări valabile. Cităm din acele don quichoteşti apariţii de arenă spaniolă ale unor reviste (Punct. 75 H.. P. Integral) numele de seamă ai® răsvrătiţilor. Harte Voronca, Mihail Cosma, Victor Brauner, Stephane Roll. Cariere hazlii cu trei trepte egale ducând spre terasa largă a unei celebrităţi europene — fiindcă necontrolebilă: mediocritate, pastişa, revoltă Nici un soiu de învecinare cu arta nu îi scuză şi nici măcar o străduinţă chinuită şi sinceră a unei căutări, tăiată în sânge şi în suflet, i ştrengărie în culoare, în poezie şi în invenţie. Cochetărie, care—chiar atunci când, conştientă de diletantismul său, nu caută altceva decât înfăţişarea unei inteligenţe, — izbuteşte, vulgar şi ieftin, o deşteptăciune. Desigur nici această pomenire nu li s’ar fi cuvenit acelor dimiiiri sterpe, dacă nu ar fi trebuit să le recunoaşetm o singură urmă Au. compromis adevărul unor experienţe posibile în deplină sinceritate şi au autentic adevăr spiritual. Au creat confuzii şi au făcut ignorată — falsificând-o pe măsura lor — linia tremurată şi sfântă, pentrucă porţia din tinereţea unui Vino nou, a unei sensibilităţi. Diletanţi n’au înţeles-o. Peseuri au paricaturizat-o Proşti, au confundat-o. Păcate, care nu ar fi fost niciodată primejdii, dacă drumurile proprii modernismului ar fi fost clar ştiute. Dar ele trebuiau să se deschidă cu preţul unor dibuiri şi ale unor greşeli răscumpărate doar de sinceritate. In nelămuririle clipei, orice eşec gratuit lovia drept şi speria turmentarea Numai în chipul acesta înţelegem, de ce singura grupare, muncită de dorul unei definiri de sine — aceea de la Contimporanu! — nu a putut stărui totuşi în cunoaşterea sa neuşurată de concesii. Pe încetul confuzia temperamentelor s’a impus şi toate poziţiile au fost câştigate .E un fel de a vorbi Căci clipa aceea însemna sigur falimentul. Existenta cu(Cititi continuul ca in pag. 2-a). Joi B Decembrie 1927 -“l*l“*‘l “ ~ r 1 |||---M ..........0 Mmn Mii mi.. In broşura «Pro domo» (Extras din Analele Dobrogei, VIII, 1927), d. C. Brătescu încearcă a-mi da o dojană iHintru «îndreptarea», apărută în lucrarea mea «Studii asupra litoralului Sabia-Ecrene» (Mem. Academiei Rom. 1927). Faptul că d. B. a tipărit şi a răspândit acele atribute şi reproşuri contra mea, îmi impune publicarea apărării de faţă, care — dacă d. C. B. n’ar fi devenit personal, — prin răspunsul d-lui prof. G. Yâlsan nici n’ar fi fost necesară. Intr’o clarificare obiectivă, laudele şi ofensele n’au ce căuta. Tot aşa în «Pro domo», unde cuvintele de laudă, abstrăgând de faptul că erau inutile şi superflue, dispar şi devin nul© faţă de cele jignitoare Chiar un singur cuvânt răuvoitor are importanţă preponderantă şi este deciziv faţă de alineate întregi favorabile. D. B. nu s’a mulţumit însă cu publicarea acelei broşuri, vădit ofensatoare la adresa mea, ei, ulterior, m’a căutat personal, o vizită inutilă şi rău venită, din cauza modului, cum d- B. şi-a permis să vorbească cu mine. Numai faptul că la această discuţi© n’au asistat martori, mă face şi sileşte, să nu amintesc în acest răspuns anumite chestiuni, pe care le-a atins d. B. Ce priveşte chestiunea priorităţii. «Punerea la punct» a d-lui Vâlsan (Acest ziar, 22 şi 24 Nov. o.) este atât de completă, încât ar fi inutil să mai insist asupra reproşului pe care mi l-a făcut d. O. B. N’am căutat să satisfac susceptibilitatea nimănui, ci am îndreptat o eroare de a mea în citarea de autori. N’a fost nimic personal când, prin «îndreptarea» publicată, mam justificat, — şi trebuiam să fac aceasta, — de ce acele rezultate ştiinţifice le am atribuit în 1924 unui autor, iar în 1927 altuia Când însă cineva îndrăzneşte sămi spună că eu numai de aceea aş fi scris «Îndreptarea», ca d. G. Vâlsan, — căruia printr’o penibilă întâia olar© Academia i-a dat spre consultare manuscrisul, — să-mi facă un raport favorabil: o asemenea afirmaţie sau bănuială este o adevărată josnicie. Cum puteam eu să prevăd, că lucrarea mea ştiinţifică va ajunnge în mâna unui membru al Academiei din secţia literară? Când am aflat, că manuscrisul fusese la Vâlsan, am rămas consternat într’adevăir şi dacă n’ar fi fost prea târziu şi raportul deja înaintat Academiei, desigur că mi aş fi retras lucrarea, cu atât mai mult, încât aveam ocazie destulă pentru publicarea studiului într’altă parte, chiar in străinătate. In broşura «Pro domo», d. B„ făcând aluzie la studiul meu asupra litoralului, spune că «a trecut timpul enciclopediştilor», amintind şi de «primejdia de a cădea în superficialitate». Ironie inutilă, cu atât mai mult încât în prefaţa lucrării mele modeste, dată fără pretenţii, am caracterizat-o ca «informaţiuni prealabile pentru cercetări viitoare, detailate şi specializate». Pentru ce atunci această abatere a d-lui B- de la chestia priorităţii ştiinţifice . Factimpresia unei încercări de răsbunare sau intimidare (?), — cu prea puiţină obiectivitate, mai ales însă fără motive, la tot cazul fără succes Mai mult încă. In «Pro domo», Brătescu vorbeşte despre «stângăcii de stil», «stângace intervenire» şi «gestul şi mai stângaci al d lui Lep şi». Cum se împacă că, în una şi aceeaş scriere, d. Brătescu cere, «să nu se păcătuiască faţă de susceptibilitatea fireasca» a d-lui, apoi decretează «stângăcii» la alţii ? Prin ce d. Brătescu se crede chemat sau îndreptăţit să mă dojenească ca pe un elev de al lui? Probabil tot pe baza de Dr. I. LEPSI consideraţiuntil că dânsul e profesor universitar, iar eu numai profesor secundar, cum în mod solemn mi-a atras atenţia, când m’a vizitat. să nu-şi facă iluzii d. B. Respect ierarhia culturală, deci şi pe profesorii universitari şi mă aplec înaintea superiorităţii ştiinţifice. Felul însă cum a scris despre mine şi cum mi-a vorbit d. Brătescu, apoi activitatea dânsului de pân’acum, mă tace, să NU i recunosc superioritatea culturală, ştiinţifică, deci nici nu-i recunosc dreptul de a judeca asupra mea. Cred că aici nu este locul să-i mai specific motivele, doar le cunoaşte destul de bine, după cum le vor înţelege şi alţii. Regret numai câ această aserţiune a mea pare (în aparenţă) lipsită de modestie. Era însă necesar să-l lămuresc pe d. B. asupra părerii mele, căci altfel ar fi crezut, poate, că din motive, de respect sau altele mă supun judecăţii dânsului. Mai bine să mă judece alţii, mai chemaţi. Părerea omului care nu arată obiecti(Citiţi continuarea în pag. 11a) xox—— Fiscalitatea d-lui Vintilă Brătianu ia proporţiile unei calamităţi publice. Ştirile cari vin din Ardeal sunt grave. Agenţii ministerului de finanţe vând forţat averea din bătătura oamenilor pentru achitarea dărilor întârziate. Nu se acordă păsuiri. Ordine sunt date ca severitatea cea mai strictă să fie exercitate. In acelaş timp gazelele aduc ştirile despre multiplele pungăşii administrative, descoperite la Bucureşti şi aiurea şi în privinţa cărora rigurozitatea celor în drept este mult mai potolă. Dar ministrul de finanţe în furia-i impozabilă asupra unei ţări pe care politica sa a dus-o la rând nu trece peste omenie, dar şi pe0 legi. Astfel într'o circulară dată pe la mijlocul lunei trecute şi intitulată «instrucţiuni m iscălite de ministrul de finanţe însuşi, se poate citi textual următorul aliniat: «Ele (declaraţiile individuale pentru proprietăţile clădite urbane în vederea noului recensământ) se dau chiar pentru imobilele care se bucură de scutire, in vedere ca aceste venituri vor fi cuprinse IN VENITUL GLOBAL AL CONTRIBUABILILOR». Or, clădirile noui sunt scutita după lege pe o perioadă de timp de impozitul global. Legea unificării contribuțiilor directe pin art. 60 al. a. spune că intră în vendtul global impozabil numai veniturile nete constatate în vederea impunerei la impozitele elementare, așa cum ele s-au determinat pentru acele impozite. Deci nu intră şi veniturile clădirilor noui, care sunt scutite. In mod ilegal au fost impuse la global acele venituri, şi asupra acestui abuz a revenit însuşi ministrul de finanţe anul acesta, dispunând scutirea. Atunci cum ordonă acum reintrarea în ilegalitate? Şi cum este posibil ca un ministru să îndrăznească a modifica o lege, să transgreseze în chip categoric dispoziţiile ei printr’o simplă circulară? Iată exemplul dezordinei şi anarhiei de sus în forma cea mai primejdioasă. D. Vintilă Brătianu este actualmente şi preşedinte de consiliu. II aşteptăm să facă iarăşi declaraţii în Cameră asupra respectului legalităţii. Quidam