Cuventul, ianuarie 1928 (Anul 4, nr. 972-1002)

1928-01-15 / nr. 986

Anul al IV-lea No. 986 RED AC I 1A fdl ADJVUhicTK ATIA 4, blnAUA sAiUN­AK, 4­­ ,7»/U. Administratia teleson , 37^9 rredacţia Direfctor politic: TITUS ENACOVICI Director: C. GOVGOPOL_____ Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIET­AŢII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER şi S. BERGER Str Eug. Ca­rada .fost Karagn­eorghevici) 9 t­elefon : 3*1/84 ÎMPRUMUTUL E IMPOSIBIL -«J11»­ «Imprum­utul pentru stabilizarea leului este asigurat» repetă cu atâta persistenţă directorii de la Banca Na­ţională şi oamenii în directă legă­tură cu guvernul, încât trădează un cuvânt de ordine. Se dau tot felul de deta­lii asupra quantumului, asupra datei încheierii împrumutului, asu­pra instituţiilor cari-l acordă, pentru a convinge pe interlocutor că deci... liberalii rămân la putere şi că in­­trigele naţional-ţărăniştilor nu vor reuşi. Şi după ce misionarul guver­nului te-a convins, fără să vrea, continuând pare că un gând ascuns se pomeneşte vorbind : — «Litigiile cu Germania, chestiunea rentei, pre­tenţiile lui stock-exchange î Mof­turi. Cedează Vintilă la tot, i-a dat pline puteri lui Titulescu să trateze şi să rezolve totul». Dacă cumva rişti să ripostezi : «Dar Titulescu e la San-Remo în convalescenţă şi nu tratează nimic Mai mult, a declarat la plecare că n’are misiuni finan­ciare», misionarul are ordin să răs­pundă : «Nu e nimic, va trata, când se va face bine». Se vede deci cât de prost este ti­cluită propaganda guvernului. îm­prumutul este sigur şi se va realiza imediat dar este totuş dependent de tratative mai îndepărtate ca cure d. Titulescu n’a voit să se însărcineze Nu am nevoe să cunosc culisele tratativelor cari se duc nici stadiul­­lor, de aceea voi face abstracţie de tot ce ştiu în această chestiune. Presupunem că mi s'ar pune în­trebarea: Cunoscând situaţia de azi a României, ar putea ea obţine un împrumut de stabilizare . Cu toată obiectivitatea pot răspunde: Situa­ţia ei monetară o recomandă pentru obţinerea unui împrumut. Dacă îm­prumutul s’ar reduce numai la aur pentru garantarea emisiunii şi la credite la băncile de emisiune pen­tru a lu­pta contra unei eventuale ofensive a speculei, cu puţină di­­băcie s’ar putea obţine concursul marilor bănci de emisiune (New- York, Londra, Paris) şi a guverne­lor respective pentru obţinerea a­­celui împrumut. Cum însă odată cu împrumutul pentru stabilizare, e necesar şi un alt împrumut pentru acoperirea golurilor din buget pro­vocate de stabilizare (nu mai vor­besc de deficitele exerciţiilor tre­cute), împrumut pentru care con­cursul guvernelor şi al băncilor de emisiune nu mai este suficient, ci e nevoe şi de concursul finanţei particulare, răspund că ultimul este imposibil de obţinut, în actuala si­tuaţie, deci şi primul devine inutil. De ce concursul finanţei particu­lare nu se poate obţine î D. Vintilă Brătianu este pedepsit pe unde a greşit A declarat război finanţei internaţionale şi a exclus ţara ro­mânească din această formidabilă internaţională. Finanţa internaţio­nală îi cere azi să recunoască că a greşit, şi recunoaşterea să fie nu verbal făcută de un Victor Antones­­cu prin «Vintilă s’a schimbat» ci prin fapte. Un împrumut nu se obţine trimi­ţând un emisar la Paris şi căutând să rupi solidaritatea băncilor de e­­misiune cu pretenţia ca numai Ban­ca Franţei să acopere întreg împru­mutul de stabilizare. Au cercat şi Italienii să obţină împrumutul lor de stabilizare numai de la Banca Angliei şi au fost nevoiţi apoi să se întoarcă la Paris şi să solicite şi concursul Băncii Franţei. Băncile mari de emisiune sunt solidare şi se ajută reciproc şi nu de ochii lui Mussolini sau ai lui Vintilă, vor re­nunţa ele la solidaritatea de pe ur­ma căreia au tras aşa mari avantaje Un împrumut se pregăteşte dom­nule Vintilă Brătianu ! Şi pregăti­rea ar fi fost: Ridicarea interdicţiei exportului acţiunilor româneşti co­tate la bursele străine, desfiinţarea acţiunilor nominative, libertatea participării străinilor în afaceri ro­mâneşti şi aranjarea pe rând a tu­turor litigiilor pendinte între Ger­mania şi noi şi între stock exchange şi noi. Toat© acestea ar fi creat atmos­fera favorabilă şi ar fi cauzat urca­rea valorilor româneşti pe pieţele străine şi în special a rentelor de stat. înaintea unui împrumut tot­deauna trebue provocat — dacă nu­ se întâmplă de la sine — o ridicare a hârtiilor statului care vrea să re­alizeze un împrumut. Cum este posibil ca noi să obţinem azi un împrumut cu 7 sau 8 la sută, când rentele statului sunt aşa de jos cotate încât produc 11 până la 12 la sută? Cum­­­e poate ca marile bănci din străinătate cari ar garan­ta împrumutul, să propue publicu­lui să subscrie la o hârtie româneas­că nouă care aduce 7 la sută, când acelaș public poate cumpăra hârtie românească veche care produce 11 la sută Și atunci e nevoe să ne ocupăm de stadiul împrumutului tratat de Victor Antonescu, Kiriacescu etc, etc.­­ E nevoe să spun dacă împru­mutul se va realiza sau dub­lată de ce noi am spus din prima zi: Împrumutul nu se va realiza. Împrumutul trebue pregătit şi pre­gătirea cere timp. Dar atunci declaraţiile emisari­lor guvernului? Vorba lui Zeilig Schon «sunt pentru proşti». Titus Enacovici pili­ni­ţila Guvernul Poincaré a câştigat o victorie care poate fi fecundă în urmări. Chestiunea arestărei deputaţilor comunişti a fost la doua degete să provoace o criză ministerială dori­tă şi de socialişti şi de o bună par­te din partidul radical, care nu văd cu ochi buni prezidarea apropiate­lor alegeri de către un guvern Poin caré. Dar chiar cu riscul de-a cădea guvernul nu putea să aibă o altă a­­titudine, fără a nu-şi compromite in mod grav şi prestigiul şi autorita­tea. Cei patru deputaţi comunişti, condamnaţi la închisoare pentru articole instigând armata la rebe­liune, fuseseră lăsați în libertate pe timpul sesiunei legislative prin­­tr-un vot al Camerei din sesiunea trecută. Dar după închidere nici unul nu s-a mai prezentat la închisoare. Și toate cercetările poliției spre a-i descoperi au rămas infructuoase, Guvernul, examinând situația în vederea reapariției lor la deschide­rea Camerei, a hotărît să ceară re­venirea asupra votului precedent, menținându-se arestările și pe tim­pul lucrărilor parlamentare. Pe această chestiune s’a dat bă­tălia care na fost lipsită de clipe grele, mai ales după discursul d-lui Leon Blum leaderul socialist, care a făcut un vibrant apel către par­tidul radical, «oi nu-şi renege pro­gramul său politic. Când însu­şi d. Daladier, actua­lul şef al partidului radical-socia­list, a răspuns la apelul d-lui Blum cerând să se respingă propunerea guvernului, care pusese chestiunea de încredere s’a părut că situaţia a­­cestuia e lichidată. S’a produs însă acel reviriment care totdeauna apare la clipele cri­tice în viața publică franceză. O parte din radicali a refu­zat să-și urmeze șeful, votând în­crederea în guvern care a obținut peste optzeci de voturi de majori­tate, cifra rezultată din unirea vo­turilor cu ale dreptei şi centrului... Un vot cu consecinţe. El vădeşte hotărîrea unei majoritati noui de a împedica să se subordoneze marile interese ale Franţei sofismelor po­litice şi preocupărilor de partid. In preziua alegerilor generale acest fapt politic are proporțiile unui im­portant eveniment, căci succesul radical-socialist în alegeri, care părea o certitudine, devine de acum destul de hipotetic. Quid. -exo----­ Guvernul d-lui Vintilă Brătianu a ajuns să fie suveran nu numai contra Regenţei, care vrea să-l vadă plecat de bunăvoe, contra Ţării care vrea să nu-l mai vadă — pur şi simplu — ci şi contra d-lui Vinti­lă Brătianu, şeful său. Oricât ar părea de paradoxal, aceasta este o realitate, căci lucrurile se prezin­tă în modul pe care îl vom arăta mai jos, — şi aceasta însemnează că dacă d. Vintilă Brătianu este cu numele şeful guvernului, numai puţin guvernul, adică toţi sau a­­proape toţi ceilalţi miniştri cari îl formează, sunt pentru o altă po­litică decât aceea pe care ar vrea-o d. Vintilă Brătianu. D. Duca şi p­olitica de rezistenţă Intr’adevăr, d. L G. Duca, minis­trul de interne şi inconsolabilul văduv al şefiei partidului liberal care se consideră moştenitorul po­litic al lui I. I. C. Brătianu este partizanul unei politici de rezis­tenţă cu orice preţ, pe spinarea Ţă­rii şi a d-lui Vintilă Brătianu, care, ca şef al guvernului e res­ponsabil. D. Duca nu admite să se pără­sească puterea; vrea remanierea susţinând pe toţi pe cari d. Vintilă Brătianu i-ar lăsa pe dinafară dacă ar face remanierea; nu vrea cu nici un preţ o combinaţie de suc­cesiune care, întrebuinţată acum (dacă ar fi posibil) să asigure o retragere onorabilă guvernului. D. Vintilă Brătianu şi retragerea Pe când d. Vintilă Brătianu, con­ştient de răspunderea d-sale, con­ştient de dificultăţile situaţiei şi ale Regenţei în caz de călcare a cu­vântului ei faţă de d. Iuliu Maniu căruia i-a afirmat că guvernul e provizoriu, în frică de partid pe care îl ridică d. Duca contra d-sale, în teamă de opoziţie, — ar vrea să se retragă de guvern, într’un mo­ment favorabil. D. Titulescu, a cărui influenţă asupra d-lui Vintilă Brătianu e pe cât de consider-vbilă ne atât de le­gitimă, —­­i-a deschis ochii şi i-a dat soluţia. Numai pentru că a dat-o d. Titulescu, ar fi suficient ca d. Duc,a s’o respingă. Iată ce se petrece în guvern. Guvern Ior­ga—Titulesru şi retragerea In formă concretă, soluţia d-lui Titulescu este: ori trecerea puterii d-lui Maniu, direct şi imediat, ori un guvern de alegeri pe care şi na-}ional-ţărăniştii l’ar primi (d. Titu­lescu crede că l’ar convinge pe d. Maniu la formula aceasta). — In ori ce caz, retragere onorabilă. D.Fintilă Brătianu a înţeles acea­sta, — şi vrea; d. Duca nu vrea să înţeleagă, — şi se opune. Aşa că guvernul va trebui atun­cat.­. tdv. ANCHETE POLITICE D. Duca şi politica de rezistenţă d. Vintilă Brătianu şi retragerea onorabilă Ce se petrece în guvern D. VINTILĂ BRATIANU D. I. G. DUCA Pe d. Egry Gergely, primar în Oradea Mare, unde funcţionează teatrul d-lui Erdélyi Miklós, Tani văzut o singură dată. Pe atunci se numea Gelu Egri, şi venise în re­dacţia noastră să protesteze în po­triva unor informaţii inexacte apă­rute asupra d-sale în gazetă; pro­ducea în favoarea d sale mărturia că ar fi membru al partidului na­­ţional-ţă­rănist, numit deci primar în opoziţie, pentru deosebitele sale merite pe terenul naţional şi gos­podăresc. Nu am mai auzit de atunci nimic de d-sa. (In timpul turburăriior de la Oradea nu a existat). Până când l’am găsit trecut — într’o formă destul de convenabilă pentru d-sa — în petiţia d-lui Erdélyi către mi­nisterul artelor din Budapesta. De atunci însă, ziarele maghiare sunt pline de persoana d-sale. Când a început să protesteze, să se sbată şi să se agite d. Erdélyi sub acu­zaţia formulată de noi, de îndată chipul d-lui primar a apărut ală­turi, ca un fel de garanţie. Iar zia­rele minoritare au anunţat că de îndată ce primăria din Oradea are un contract cu teatrul maghiar, d. Ergry s’a simţit dator să între­prindă o anchetă, pentru a stabili ce e adevărat din faptele relatate de noi în sarcina d-lui Erdélyi, şi ce nu. Rezultatul acestei anchete, favorabil directorului teatrului ma­ghiar în sensul că acesta a decla­rat pe cuvânt de onoare că nu are nici o vină, a fost consemnat cu satisfacţie de gazetele minoritare. Dar lucrurile nu se opresc aci, domnul Egry fiind un om­ care în­ţelege să meargă într’o acţiune până la capăt. Beci spune ziarul «Nagyváradi Friss Újság» din 8 l­ ioux­ie 1928. Intre timp, călăto­ria primarului Egry la Budapesta a devenit actuală şi Erdélyi s'a fo­losit de acest prilej pentru ca în prezenţa factorilor oficiali din Ora­dea să capete o desminţire a acuza­ţiilor ridicole de iredentism. «N. Erdélyi A PLECAT împre­ună cu primarul Egry l& Budapes­ta, unde VA PRGUURA dela mi­nisterul Cultelor o desminţire a acu­zaţiunilor ziarului «Cuvântul». Confratele nostru s’a dovedit a fi bine informat, nu numai asupra faptelor întâmplate, ci şi asupra celor ce urmau să se întâmple. Căci în adevăr, d. primar Egry a plecat la Budapesta. D-sa merge des la Budapesta. Când îl cauţi, a­­colo e. Sunt acolo diverse ches­tiuni pendinte ale primăriei de a­­ranjat, şi d. primar, ca un bun pă­rinte al oraşului său, osteneşte pen­tru aranjarea lor. Probabil că nu­mai datorită acestui fericit con­curs de împrejurări, d. Erdélyi a avut norocul să poată face d-lui primar proba nevinovăţiei sale. La Budapesta însă, d. primar, ca personalitate marcantă, a acordat un interview ziarului «Reggel» în care, după ce se desvinovăţeşte de acuzaţiile de pasivitate în aface­rea scandalurilor din Oradea — pre­cum vă închipuiţi, era absolută ne­­voe —, declară şi următoarele: «In ce priveşte acuzaţiile ziaru­lui «Cuvântul», vă pot declara pe baza convorbirilor şi informaţiilor mele de aci, că acuza a căzut. Nici N. Erdélyi şi nici alt director de teatru maghiar din România nu a cerut şi nici nu a primit subven­ţie de la guvernul maghiar». Va să zică în adevăr, d. primar Egry a continuat ancheta sa la Bu­dapesta. Stă mintea în bpel Să cer­cetăm deci mai deaproape lucru­rile. D. primar se alarmează de a­firmaţiile noastre, şi are nevoe de certitudini. Deci întreprinde o an­chetă. Sunt doi acuzaţi: Erdélyi care a primit bani de peste hotare în scopuri iredentiste, şi ministerul artelor din Budapesta care între­ţine cu fonduri mişcări iredentiste intr’un stat vecin, şi un acuzator, ziarul nostru. Cine e în măsură să dea lămuriri într’un asemenea pro­ces? Evident, cel care a formulat acuzaţia. Cui se adresează d. pri­mar pentru a se lămuri? Nouă? Nu. Ci însuşi acuzatului Erdelyi. Şi pen­tru ca neseriozitatea să fie com­pletă, d. primar pleacă la Buda­pesta, cerând ministerului compli­ce la delict, probe acuzatorii în po­triva delicventului) Avem sau nu dreptul să spunem că e extraordi­nar? Dar nu e numai atât. D. Egry Gergely, primar în Oradea Mare, deci în țara românească, se duce la Budapesta, în Ungaria, să facă o anchetă oficială, la oficialitate. În­trebăm: s’a mai pomenit aşa ceva? In virtutea căror drepturi, de când existente, o autoritate comunală din statul român poate avea relaţiuni directe cu ministerul unui stat ve­lin? Noi ştiam că pentru legături­le dintre state există un minister de externe. Ori primăria din Ora­dea nu face parte din statul ro­mân? Asta se chiamă anarhie sau in­conştienţă. Care nu poate fi expli­cata decât prin graba d-lui Egry de a scoate de sub acuzaţie pe d. Erdélyi. Noi credem însă că d. Duca are cuvântul. Nae Ionescu PLASTICA Ateneul Român de N. N. TOMITZA « Expoziţiile ~ RETROSPECTIVA­­ ... «artiştilor decedaţi şi în via­ţă» —­ organizată de Ateneul Ro­mân cu concursul, excesiv de isteţ, al ministrului instrucţiunii publi -Mahalaua —­ şi tot ce e fatal fi­xat de mahala prin gust şi sensibi­litate — este, şi de data aceasta, în­cântată. Idealul Tinerimii e astfel cu pri­ce — este ultimul şi cel mai trist irosinţă atins, bluff al «Tinerimii Artistice». Un catalog luxos —­­cel mai la Sprijinindu-se pe artiştii decedaţi jos din câte s’au tipărit vreodată cu cari n’au avut nici un fel de le­­gaturi spirituale sau pe care i-a prigonit, în timpul vieţii lor, prin manevre incalificabile , agăţând, printre artiştii de azi, câteva ele­mente cu atitudini guraitante şi ere­zuri nebuloase. Tinerimea Artistică încercat, deghizat, o reabilitare publică şi — trebuie s’o recunoaş­tem — a reuşit­ la noi) — reproduce în negru şi cu­lori o mare parte din lucrările ex­puse. Aşa bunăoară sunt reproduse în chromo operele d-lor Costin Petre­­scu, Verona, Mirea, Kimon Login, etc. Nu aflăm însă nimic reprodus în culoare din bucăţile singurului co­lorist pe care îl are — (fără plăce­rea ei) — tinerimea onis­ică, colo­rist de forţă europeană şi, printre contemporanii noştri, desigur cel mai preţuit dintre artişti. Cum altă dată cu Luchian, socie­tatea d-lui Loghi munceşte astăzi pentru înăbuşirea lui Bet­raşca. Tinerimea are iluzia, că a izbutit —î şi delirează de satisfacţie­ Dar în mijlocul acestei beţii de bucurie — parchetul este sesizat să descindă în retrospectiva de la Ate­neu, ca să constate o ordinară ex­crocherie: un tablou iscălit, proas­păt, Luchian — şi care trecuse pe sub ochelarii de arbitru ai d lui An­ghelescu — n­u este decât un medic ce studiu al unui elev din Belle Arte. Sufletul lui Luchian e pălmuit, aşa­dar, şi după înălţarea lui defi­nitivă. «Tinerimea Artistică» — e corn­ sfântă. D-NA DONA D­EL A V R­A N­CEA —, expune, în una din sălile din par­terul Ateneului, ultimile d-sale lu­crări. Peisagii, flori, figurine... Lucrările nepretenţioase, simpa­tice şi calde. La baza picturii d-nei Dona Delavrancea descoperi uşor un «stimmung» care imprimă pân­zelor sale o duioşie particulară, ca un oftat blajin în amurguri pa­lide... D-NA ADELA JEAN — Stăruieşte în aceiaşi stricteţă pro­fesională, ce se renzimă netul­burat pe un misticism — desbrăcat de po­rticul grav , nevinovat şi tandru- C. BACALU - ... nu încearcă să epateze prin aici un fel de «modernitate». Nu etalează, ostentativ, vreun ar­senal de ochioase garnituri «speci­fice» —­ menite să-l fixeze în aten­ţia, scremută, a alchimiştilor artei noastre naţionale.­­» Prin urmare expoziţia acestui ar­tist este o simplă manifestare a bu­nului simţ plastic. Eveniment destul de rar în ţara aceasta, unde pictorul este perma ■ n­ent terorizat de rafalele abstrac­­tivismului critic — deci uluit, de­montat şi smuls din făgaşurile lui fireşti, cari sunt : spovedania clară a unor sentimente clare — prin mij­loace cromatice clare. Arta lui C. Bacalu este o artă liniştită, cuminte şi desfătătoare. E liniştită în sensul că strecoară in sufletul privitorului — nu îndo­ială, nici haos, nici panică — ci pacea întremătoare a albastrurilor înalte,... tristeţa blândă a cenuşiu­­rilor, cernute prin melancolia ocru­lui de aur vechiu,... şi briza recon­fortantă a violeturilor cu îndepăr­tate sonorităţi de umede zenituri. E cuminte arta lui C. Bacalu, fiindcă arta aceasta — desbrăcată de platidini scolastice, de pedan­tisme seci, de morgă morfinoma­­nică şi de impertinente maimuţă­reli avantgardiste — se mărgineş­te să resfrângă, neschimonosit, în­săşi cuminţenia pământului aces­tuia, logic întocmit în toate înfă­ţişările lui şi mai presus de orice­ limpede. E desfătătoare pictura lui Baca­­­u — aşa cum se cuvine să fie des­fătătoare orice pictură care se rea­­zimă şi respectă temeiurile meşte­şugului zugrăvicesc — temeiuri ce pornesc de la înţelegerea m­ajesta­­ţii solare şi conduc la cântarea — (prin acele note solare cari sunt culorile) — a eternei şi universa­lei sărbători: Lumina — şi­ a tot ce ni se vădeşte, transfigurat prin ea până la divinizare. Actuala expoziţie a lui Bacalu are, fireşte, calităţile şi defectele inerente ori­cărei lupte cu mate­rialul brut şi recalcitrant, pe care trebue să l învingi, să-l stăpâneşti, să-l subtilizezi. Ca să grăiască. Să , rămasefi nu cum vrea el, di deia doreşti tu. In­să- fără să-l meschinizezi, fără săi anihilezi calităţile primare, fără să-l denaturezi. Respectându-i — dacă ne putem exprima astfel — deplina lui indi­vidualitate, pentru timpul cât mai curat al propriei noastre persona­lităţi. C. Bacalu a izbutit să rezolve, în­tr’o apreciabilă măsură, această e­­tern chinuitoare problemă a pare­(Citit continuarea in vag. Il-a) ---------------­ Aeronautica noastră ilantu­l unei fii­n doi ani de UN OFIŢER SUPERIOR AVIATOR La În Ianuarie 1928 se împlinesc doi ani de când aeronautica noastră şi-a încredinţat destinele unui nou comandament. Un sentiment profund omenesc — acela al orientării — ne obligă să privim înapoi la drumul parcurs. A fost acest drum ascendent sau descendent? Să examinăm, pentru a ne da sea­ma de aceasta, cari au fost mani­festările aviaţiei noastre în concer­tul aeronauticelor europene înainte şi după 15 ianuarie 1926, înainte de 15 ianuarie 19­­6 a) Raidul Tecuci-Varşovia într’o singură zi (Cpt. Jienescu) reuşia cu un avion Bébé-Nieuport de SC H.P. într’un timp când toate aviaţiile streine întrebuinţau în acest gen de întreprinderi numai avioane de ma­re putere; b) Raidul Bucureşti-Praga şi îna­poi (Lt. Sava-Cpt. Gheorghiu Emili pe un avion Bréguet 300 H. P. se e­­xecută în perfecte condiţiuni; c) Raidul Bucureşti-Atena (Lt Gonta—S.Lt. Gruia) făcea să parti­cipe la nunta Principelui Carol o delegaţie a aviaţiei române; d) Raidul României­ Mari (Lt Ad­­mănescu-S.­Lt. Gruia) pe un avion Bréguet 300 H. P. Se termina cu cel mai deplin succes; e) înconjurul României­ Mari (1800 km.) (S.Lt. Opriş şi S.Lt. Pâr­­vulescu) începea dimineaţa la Te­cuci şi se termina în seara aceleiaşi zile tot la Tecuci; f) Raidul Mirei­ Antante executat de trei avioane Potez XV sub co­manda d-lui general Henţescu, to­talizează peste 6000 (şease mii) km purtând cocarda tricoloră prin toa­tă Polonia şi Ceho-Slovacia. Totalul activităţii aviatice: 6 rai­duri reuşite. După 16 Ianuarie 1926 a) Raidul Paris-Bucureşti se ter­mină în Slovacia, cu rezultatul: un mort, un grav rănit, un avion dis­trus; b) Raidul Paris-Roma-Bucureşti reuşeşte a stabili primul record mondial al probei: «Cea mai mare încetineală, cu cea mai mare chel­tuială». Nu isbuteşte totuşi a rupe decât un singur avion. c) Călătoria (cu Expresul-Orient) întreprinsă de d. general Rudeanu în Franţa, pentru a vizita aeronau­tica franceză (5000 km. dus şi în­tors); d) Banchetul oferit de către şefii aviaţiei franceze şefului aviaţiei române; e) Călătoria (cu Expresul Orient) întreprinsă de d. Comandant al tru­pelor aeronautice (Gh. Lăzărescu) pentru a vizita şi d-sa aeronautica franceză (5000 km. dus şi întors); f) Călătoria (cu Simplonul) în­treprinsă de d. director superior al aeronauticei la Paris, în intere­sele superioare ale aeronauticei noastre (5000 km, cu trecerea mun­ţilor Alpi); g) Conferinţa despre aviaţie a d-lui general Rudeanu la constitui­rea asociaţiei A.R.P.A.; h) Călătoria (cu Expresul-O­rient) întreprinsă de d. director su­perior al aeronauticei (Gh. Dumi­­trescu) la Londra, pentru a lua par­te la un congres, unde se vorbea despre aviaţie (6000 km. dus şi în­tors); i) Participarea d-lui Gh. Dumi­­trescu la banchetul — consecinţă a congresului; j) Călătoria (cu Simplonul) în­treprinsă de d. general Rudeanu în Franţa, pentru a vizita încă odată aviaţia franceză (5000 km.; călduri mari, puternice reniuri); k) Călătoria (cu Simplonul) în­treprinsă de d. G-ral Lăzărescu la Roma, pentru a reprezenta pe sbu­­rătorii români la un congres aero­nautic (4000 km. ziua şi noaptea, pe timp foarte nefavorabil); l) Conferinţa d-lui Gh. Rudeanu asupra importanţei covârşitoare a aviaţiei; mi) Conferinţa d-lui Gh. Rudeanu ____________________ -■■■-»­I (Citiţi continuarea i pagina U-ui “PATRIA RECUNOSCĂTOARE!“ Ministerul de externe a luat asu­pra lui toate datoriile contractata la Paris de către acei care au adus servicii cauzei naţionale şi guver­nului nostru de atunci în timpul negocierilor de pace. Un aranjament s-a făcut între mi­nister şi Banca de Scont pentru a plăti cu trei lei mai puţin decât cursul. Printre cei care au dreptul să be­neficieze de acest avantaj este ?» profesorul A. D. Athanasiu. D. Athanasiu este autorul hărţi­lor — în număr de douăzeci şi cinci — care au servit lui Ion Brătianu la conferinţa păcei pentru determi­narea fronturilor României Mari. Chemat la Paris în acest scop, profesorul Athanasiu şi-a pus hăr­ţile la dispoziia primului nostru negociator fără nici un fel de con­­cifie, cum era şi firesc. Dar nimeni nu s’a întrebat dată sim­plul profesor, crezând numai în cota lui, are cu ce să stea acolo, cum era o datorie pentru cei cari îi solicitase o colaborare atât de pre­ţioasă. Ceva mai mult. Părăsind Parisul după eşecul întâmpinat la conferin­ţă, Brătianu tuci măcar nu şi-a mai adus aminte de Athanasiu, lăsăm­du-l la Paris în plata Domnului şi prin îngrijirea d-lui Vaida-î'oevud care a luat succesiunea lui Ion Brd­tianu, profesorul Athanasiu sa pu­tut întoarce în țară. Ca să trăiască la Paris a contrac­tat și dânsul un împrumut­at zece mii de franci la Banca fraco-ro­­mână, într o vreme când leul era a­­proape 80 de centime. Or, astăzi se pretinde profesoru­lui Athanasiu să-și plătească îm­prumutul de atunci, trecut asupra Băncei de Scont și care reprezintă o sumă respectabilă după valuta zi­lei, — pe când despre alți care nau adus mei în parte serviciile lui A­­thanasiu, li se achită datoria de că­tre Stat. Profesorului Athanasiu i s’a dat o simplă igratificafie* de 3000 lei. Shm că d. dr. V. Anghelescu, minis­trul instrucfiunei publice, a inter­venit pe lângă colegul său dela Ex­terne, d. Duca atunci. I s’a răspuns că nu sunt fonduri. Și această for­mulă negativă se perpetuiază, pe când anumite fonduri știm cum le întrebuinţează d. Ducal Unsprezece luni d. Athanasiu la Paris şi-a sacrificat muncă, sănăta­te şi bani, ducând un trai de mu­­cenic cu sofia săi şi un copil mic, desvoltănd o istovitoare activitate la masa lui de lucru ca România să aibă cu ce înfrânge pretenţiile te­ritoriale ale Sârbilor şi celorlafi adversari. Iar azi Athanasiu este amenin­ţat cu sechestru pe leafă singurul său venit, pentru ceea ce a cheltuit la Paris. Căci Athanasiu nu este liberal.. Ce scârbă! X & Y

Next