Cuventul, iunie 1928 (Anul 4, nr. 1115-1144)
1928-06-01 / nr. 1115
ANUL al IV-lea. No. 1115. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI. Str. SĂRINDAR No. 4. BUCUREŞTI 'tpiffon. 1 ADMINISTRŢIA TELEFON: I 378/ 9 reDCŢIA Director politici : TITUS ENACOVICI. Director: C. GONGOPOL. Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIETĂŢII GENERALE de PUBLICITATE CAROL SCHULDER și S. BERGER Str. Eug. Carada (fost Karagheorghevici 9). Telefon 311/54. ULTIMA ETAPA -¡»*«Partidul naţional-ţărănesc a hotărât să treacă la acte. Ceea ce partizanii lui şi opinia publică nu socotesc prea devreme. Intimidarea unei stăpâniri, care Chiar dacă nu ştie să se stăpânească pe dânsa, nu vrea să renunţe a o face pentru ceilalţi, prin simple injoncţiuni verbale, nu este operantă. Imperativele, cât de categorice, care nu es din cadrul gramaticei pentru a pătrunde în câmpul acţiunei, rămân litere moarte sau silabe inutile. Partidului naţional-ţărănesc i s’a creat reputaţia de organism cu energia latentă. In străinătate chiar. Cu prilejul adunărei de la Alba-Iulia, d. Saint-Brice, redactorul de politică externă de la le Journal, nu a scris oare, că nu s’a întâmplat nimic, fiindcă «d. Iuliu Maniu este omul cel mai indecis» ? In privinţa obiectivităţei acestei aprecieri — ca şi a altora — se vor putea găsi ulterior destule urme la ministerul nostru de externe. Fapt este însă, că din presupusa «indecisie» a d-lui Maniu, care ar determina ezitările partidului naţional-ţărănesc, s’au tras conclusiuni defavorabile şi pentru partid şi pentru şef. Liberalii, cu o mare doză de senină incoherenţă, pe deo parte au denunţat mereu acţiunea «revoluţionară» a naţional-ţărăniştilor, pe de alta i-au copleşit sub sarcasme — regretabil că ortografia nu dispune şi de un semn indicator al umorului — pentru«incapacitatea» de a face ceva. Partidul liberal ar trebui să editeze un «Manual pentru acţiunea de opoziţie a partidelor de guvern». Mania de a decerne certificate de bună ori rea purtare, menite să autentifice sau să anuleze drepturile unui partid la conducerea ţarei, era altădată o impertinenţă politică, pe care însă faptele ulterioare o transformau într’o concretă aberaţie constituţională. Aşa se întâmpla, — după cum cădeau sentinţele partidului liberal. Năzuinţa acestuia a rămas, — dar astăzi nu mai e decât grotească... Grava iniţiativă, dacă nu privilegiu, abandonată în mâinele şefului partidului liberal de către factorul constituţional, acum nu poate dăinui, fiindcă nu mai este cine s’o dea, şi nici cine s’o ţie. O încercare în asemenea sens ar fi, în conjoncturile actuale, o funestă eroare devenită imediat o primejdie. Astfel atestatele guvernului cel mult dacă mai amăgesc pe generalul Averescu, în jurul căruia s’au întors şi oile rătăcite, probabil neputând găsi aiurea ograda ospitalieră în care se aşteptau a fi poftite. Pentru partidul naţional-ţărănesc a cărui forţă politică şi-a verificat-o singur aşa de bine, încât or ce îndoială nu-i mai este îngăduită, — chestia succesiunei la guvern rămâne între deţinătorii provizorii ai prerogativelor constituţionale şi naţie. Intre aceşti factori nu mai este tolerabil amestecul unui partid, care, judecător şi parte, să poată influenţa ori impune o decizie. Această concepţie a făcut partidul naţional-ţărănesc, să se mărginească până astăzi la avertismente platonice în campania lui de răsturnare. Desigur, întrunirea de la Bucureşti anterioară celei de la Alba-Iulia putea să se isprăvească altfel. Pregătirea materială a zecilor de mii de oameni aduşi în capitală ar fi fost alta, căci moralmente vor fi totdeauna pregătiţi să-şi dovedească elanul pentru acţiune. Totul s’a petrecut în cea mai bună ordine... Guvernul a doua zi a zis: «Slăbiciune!» iar cei care se fac a nu admite schimbări politice sub «presiunea străzei», au adoptat această sumară explicaţie. Alba Iulia nu era greu de transformat într’o mişcare, care să se şi mişte. Tendinţa n’a lipsit, — şi mai ales dorinţa. La Bucureşti sferele oficiale simţeau destulă emoţie la cele două emisfere... Când s’a telefonat moţiunea şi lozinca de despărţire în linişte, au revenit culorile în obraz şi zâmbetul pe buze. Guvernul a doua zi a strigat: «Slăbiciune!» Iar Domnii care nu vor să-şi plece urechia către larma populară, nici nu şi-au mai dat osteneala să reflecteze asupra întâmplării... Acum partidul naţional-ţărănesc purcede, la ceeace dânsul numeşte executarea rezoluţiilor dela Alba- Iulia. Programul de îndeplinit nu este banal. Ca «le Tiers-Etat» care s’a întrunit singur la 1789, pentru ca apoi să vază venind la dânsul şi o parte din nobili şi clerul, parlamentarii naţional-ţărănişti, nu se mai duc în Cameră şi în Senatul oficial, — ci se adună între dânşii asociându-şi pe toţi cei care au candidat pe listele tot în alegerile generale, — şi dintre care, fireşte, cei mai mulţi ar fi şi fost aleşi dacă alegerile erau libere. Desbaterile acestei adunări, chemate să ia hotărâri asupra situaţiei politice în primul rând, vor fi supuse unui fel de referendum naţional. Desăvârşirea acestor formalităţi nu pare a se întreprinde cu o seninătate academică. Şi guvernul confient pe baza precedentelor, nu ştiu dacă mai are îndreptăţit surâsul. In ori ce caz, se poate socoti că opoziţia populară a ajuns acum la ultima etapă a «avertismentelor». Simţul ei de ordine şi preocuparea legitimă d’a nu brusca barierele legalităţii, perspectivă de consecinţe grave sau să se găsească într’un impas decisiv. Căci, în definitiv, trebue să fie vreun mijloc de a îndepărta dela putere, guvernele care fac rău, dar nu voesc să plece. Şi asupra acestui capitol ar putea în chip anticipat să mediteze, acei care au datoria să nu lase a fi tulburată viaţa naţiei. C. Gongopol •xox — — Aeronava generalului Nobile a luat şi ea, drumul neantului. Chemările aeriene ale fiilor pământului o pipăie, prin spaţiu, în zadar. Un duh răzbunător pândeşte, undeva, pe îndrăzneţii cari încearcă tainele văzduhului. 1Şi la un semn, câinii vânturilor asmuţiţi, rup cu vrăjmăşie din învelişul de mătasă al sborului prizonier, sau din aripa gudronată a avântului. Viteazul atunci, se prăbuşeşte, din asaltul cereştilor metereze, în mausoleul alb al zăpezilor veşnice. Floarea sângelui nepăsător de moarte se risipeşte şi se încheagă, pe sarcofagul, durat în pripă, din reci lespezi de cristal. Somn de basm începe, în haos de diamant, cu stele mai apropiate ca oriunde, cu nume, rămas, departe, pentru omenirea înfiorată de nepriceperea sfârşitului. Sau poate o altă aventură, mai năpraznică și dea dreptul divină, smulge, potrivit vinei teorii incontrolabile pe cei plutitori în marginea aerului, din legile meschine şi avare ale planetei? Răsuciţi, pe roza dementă a vânturilor, generalul Nobile şi ai săi, sunt săgetaţi dincolo de frontiera, imponderabilă a temniţei rotunde, şi dezorbitaţi, se prăbuşesc acum într’o minunată poveste, prin imperiul unui alt luceafăr, cu alte păsări — cari ne întorc în sbor spatele, — cu alt spaţiu şi altfel de bătaie de ceas.... Ei au mers, astfel, spre cumplita pedeapsă a unei morţi necunoscute sau în captivitatea fără speranţă a unei stranii şi indescifrabile vieţi? Pentru cavalerii recordului, pentru precursorii răsputerilor umane pentru cei ce chezăşuiesc cu trupul lor, autenticitatea măreaţă a nebuniei, şi proclamă, cu înfăptuiri, dreptul sublim al dispreţului de realitate, pentru cei răsvrătiţi faţă de osânda absurdă a greutăţii, pentru cuceritorii miraculosului, toate speranţele, cabrate, ale omenirii, se reunesc astăzi, într’un frăţesc salut. fr. Vinca Guvernul şi d-lui ANCHETE POLITICE acţiunea IULIU MANIU O ridicola campanie de ridiculizare In numărul nostru de ori — la ultima oră — am arătat ce trebue înţeles, conform intenţiilor conducerii naţional-ţărăniste, prin hotărârile luate de comitetul de direcţie al opoziţiei cu privire la aplicarea rezoluţiilor de la Alba Iulia. Accentuăm, ca cea mai importantă semnificaţie, că ACŢIUNEA CE ÎNCEPE D-L IULIU MANIU IN FRUNTEA PARTIDULUI NATIONAL-ŢĂRĂNESC MARCHEAZA ESIREA DIN CADRELE UZUALE SI CHIAR LEGALE DIN LUPTA DE RĂSTURNARE A GUVERNULUI. Concluzia care se impune este aceea că de-acum înainte, orice surpriză de tactică, orice acţiune de căi de fapt, este posibilă, fiind, în concepţia conducerii opoziţiei, şi justificată , de asemenea, că conducerea naţional-ţăranistă consideră a fi pus, numai prin anunţarea hotărârilor luate, guvernul d-lui Vintilă Brătianu într-o situaţiune de drept şi de fapt care-i impune a trage singura concluzie de natură a împiedica desvoltarea planului extraordinar de răsturnare şi aplicarea rezoluţiilor : DEMISIA. Am sintetizat mai sus punctul de vedere al opoziţiei. Cercetările în lumea guvernamentală — chiar în acea strict reprezentantă a vederilor şefului guvernului şi membrilor importanţi ai cabinetului — cari decid situaţia — ne pun în măsură să putem înfăţişa soluţia d-lui Vintilă Brătianu, deşi până acum încă insuficient cristalizată. Răspunsul gravernului: campanie... de ridiculizare Guvernul a examinat şi alaltăeri şi eri şi azi — şi-o va face mereu — chestiunea : cu ce răspunde acţiunei naţional-ţărăniste ! Criza de autoritate — şi neîndreptăţirea lui din cauza impopularităţii şi incapacităţii lui de guvernare — sileşte guvernul d-lui Vintilă Brătianu la a răspunde d-lui Iuliu Maniu printr’o simplă campanie de ridiculizare. Prea simplă, — şi totuşi e singurul lucru decis de guvern. DESI I S’A OFERIT O ALTA SOLUŢIE, LEGALA, A CODULUI PENAL, care stabileşte că oricine — organizaţie politică, s’ar constitui în afara învestirii formale cu autoritate în Stat, ori s’ar constitui în instituţii de substituire a instituţiilor legale (al doilea guvern, al doilea Parlament, etc.) poate fi disolvată, conducătorii arestaţi şi pedepsiţi. — GUVERNUL A REFUZAT-O. Pentru că nu ar vrea-o? Desigur că nu. Pentru că criza de autoritate îl face incapabil a domina astfel situaţia, pentru că teama de reacţiune îl constrânge la a simula... lipsa de importanţă a acţiunei naţional-ţărăniştilor tdv D. IULIU MANIU D. VINTIQA BiBATLAHU Profilul moral al regimului de MAE IONESCU Când am cerut guvernului să dea lămuriri asupra operaţiilor făcute cu acţiunile băncii Naţionale, ştiam că nu va putea răspunde decât în doi peri, deşi îi oferisem posibilitatea unui comunicat franc şi onorabil în acelaş timp. Pentru noi însemnat era nu să punem ministerul de finanţe în încurcătură, ci să înlesnim plasatorilor de capitaluri, cari tremură prin bursă, o indicaţie pentru orientarea lor asupra pieţii. Guvernul a preferat sofisma. Prin directorul general al contabilităţii din ministerul de finanţe, s-a declarat publicului că pachetul de acţiuni al statului e neatins, neglijânduse însă a se da şi informaţia complimentară că transacţii cu acţiuni Banca Naţională au fost totuş făcute de stat. Probabil pentru că în acest caz ar fi trebuit să se spună şi la ce curs s’a făcut vânzarea, şi cine a fost cumpărătorul. Lucruri eminamente delicate. Delicate, pentru că ar fi descoperit ceea ce s’ar putea numi profilul moral al regimului. In adevăr, împrumutul de stabilizare este o necesitate pentru ţară. Aşa se afirmă- Noi nu suntem prea convinşi. Pentru simplul motiv că un împrumut de stabilizare e bun atunci când stabilizarea se poate face efectiv. Dar operaţia apare îndoelnică cu succes astăzi, când bugetul ţării este evident deficitar, şi când balanţa plăţilor e numai artificial activă. Aceasta e însă o problemă pe care o vom desbate în timp util. Astăzi, aşa se spune, împrumutul de stabilizare e o necesitate imediată. Să zicem. Sunt însă necesităţi imediate şi afacerile cari se fac în jurul acestui împrumut? Iată, noi am isbutit să arătăm că o speculă întinsă se face la Paris curentele româneşti cari urmează a fi revalorizate, — şi că de această operaţie nu sunt străini oameni ai regimului. E mai departe îndeobşte cunoscut în bursă că unul din cei mai proaspeţi deţinători de acţiuni Banca Naţională, care a realizat diferenţe de şasezeci de milioane lei în câteva săptămâni la aceste hârtii, joacă un însemnat rol oficial în tratativele împrumutului. Plecarea d-lui Barbu Ştirbey în străinătate nu e pe de altă parte, lispită de legături cu diverse avantagii. In sfârşit — deşi s’ar putea continua — să mai amintim că marile scăderi înregistrate în ultimele zile la bursa efectelor, şi cari au dat operaţiilor un caracter de panică, nu sunt străine de anumite svonuri despre dificultăţile grave ale împrumutului, — svonuri pornite uneori din cercuri apropiate regimului, şi a căror seriozitate şi sens se precizează prin ştirea, aproape publică astăzi, că un personagiu liberal ar fi cumpărat, în scăderea aceasta, hârtii pentru circa 10.000 lire sterline. Afaceri deci. Nu e permis? Ba da- Dar cu anumite condiţiuni. Este permis unui bancher să profite de anumite contoneturi pentru a face lovituri de bursă. Marea avere a Rotschilzilor se datoreşte — după cum se spune— faptului că şeful casei a fost la un moment dat în măsură să utilizeze o informaţie politică pe care a deţinut-o înaintea altora. Dar Rotschild era bancher. Iar dacă acum câţiva ani s’a ridicat împotriva lui Take Ionescu acuzarea că şi-a îmbogăţit partizanii, comunicându-le din vreme cursul la care se vor schimba coroanele — cu atât mai mult se poate obiecta regimului de astăzi că se sprijină pe oameni cari utilizează în folosul personal informaţii pe cari le deţin prin calităţile lor oficiale. Sistemul a fost practicat în chip constant de partidul liberal, asta e drept. Dar asta nu creiază privilegiul de a continua cu aplicarea sistemului în virtutea... precedentelor. Faptele acestea desemnează un profit moral, care face parte integrantă din regim. Suntem de acord cu el, suntem de acord și cu persistența guvernului. Avem însă impresia că asistăm la ultimele manifestări ale sistemului. Lichidarea totală va mătura și această categorie de profitori. Va trebui să o măture. Literatura română în italia ţile criticei. Ajunge, astfel la reconstituirea completă şi organică a operii şi autorului. Articolele sale asupra literaturii române sunt de două ori preţioase: 1) pentrucă dovedesc informaţie, talent şi reflecţie; 2) pentrucă încadrează scriitorul studiat în linia sa corespondentă din literatura universală, D. Grillo — alături de celalt harnic traducător şi larg înţelegător al literaturii noastre, Enzo Loreti, alături de tovarăşii de învăţătură, Lilio Cialdeia, Mino Cilloco şi Nella Callini, toţi elevi ai cursului de limbă română —, aduce efective servicii culturii şi literaturii noastre. Nu pentrucă scrie despre noi, ci pentrucă scrie informat, cu dragoste şi cu multă înţelegere critică. Articolul său asupra lui Caragiale e o nouă dovadă şi o întărire a nădejdilor noastre, începând prin a trii folosindu-se de toate posibilită-l dovedi puţina încredere pe care tre Continuăm recenzia sumară a contribuţiilor tinerilor intelectuali italieni la cunoaşterea culturală a României. Fără îndoială, nu ne putem opri asupra fiecărui articol, şi nu putem afirma că am cunoscut toate articolele publicate în jurul acestei teme. Vom adăuga şi contribuţiile românilor, pentru a întregi icoana. Unul dintre cele mai recente şi mai frumoase studii se datoreşte aceluiaş Alfredo Grillo care a scris Viaţa şi poesia lui M. Eminescu. De data aceasta, analizează opera lui Caragiale: La vis comica di Garagiale (II Lavoro d’Italia, 25 Maiu). D. Grillo îmbină intuiţia artistică a unei opere cu înţelegerea ei filosofică. Caută în fruntaşii literaturii române realizarea tehnică şi miezul filosofic. Izbuteşte să circumscrie personalitatea celor «mari» ai nosbuie să o arătăm teoriilor comicului — d. Grillo surprinde specificul comicului caragialesc în abaterea lui de la tipurile universal comice: avarul, mizantropul, adulterul etc. «Caragiale nu are nici o teză de demonstrat, nici o definiţie de dezvoltat, nici un tip pe care să întemeieze, până la incarnaţie, culmea unui defect sau a unui viciu universal întâlnite în societate. Comicul său izvorăşte cu sinceră puritate din toată felurimea situaţiilor, din complicaţiile cele mai neaşteptate de psihologie individuală şi colectivă. Râsul se porneşte de pretutindeni, dintr’o slăbiciune ireductibilă şi dintr’o naivitate nătângă, din grosolănia unui gest ca şi din calamburul echivoc al unui cuvânt, din prostia minoră a unui defect ca şi din insipidul unei virtuţi, pentrucă societăţii îi place să-şi exercite râsul şi asupra virtuţilor şi anumitor aspecte ale lor. Caragiale înfige rădăcinile comediei sale în omul întreg, fără schematisme şi fără fracţionamente interioare, femul care poate fi tratat fie de comedie fie de tragedie, omul în infinitele, variatele, neaşteptatele sale manifestări. Goliţi acest om de orice seriozitate interioară, de orice conştiinţă morală şi de orice supraveghere a cuvintelor şi artelor, picuraţi în plăpânda sa conştiinţă o doză bună de stupiditate responsabilă şi prezumţioasă — şi veţi avea tipul comic al lui Caragiale, care, pus fiind în anumite situaţii şi într’o anumită societate pare să aibă deja în sine elemente suficiente pentru a se vădi ridiculă , stabileşte în comediile artistului nostru o atmosferă de irezistibilă comicitate. Iar societatea românească, în care trăiau în perfectă armonie asemenea ţipi, se oferea oportun pentru a fi luată în batjocură». Continuând, d. Grillo analizează succint situaţia cultural-politică a Ţării Româneşti în epoca lui Caragiale. Caracterizează pe Caţavencu, pe d. Leonida, pe Rică Venturiano. Apoi, dovedeşte independenţa artei lui Caragiale de circumstanţele istorice, de orice catalogare etică sau definiţie preconcepută. Din nefericire pentru necunoscătorii limbei române, Caragiale este şi un creator de expresii intraductibile, deosebit în acest aspect de Plaut, de Moliére, de Kleist. • Un alt cunoscător de limbă, istorie şi cultură românească, d. Lilio Cialdeia, a închinat mai multe studii şi articole frumoasei cărţi a d-lui Iorga: Italia dei Romeni. Cel dintâi e La nuova opera di Nicola Iorga (II Lavaro d’Italia, 20 Aprilie). Urmează apoi rapporti italoromeni nell’opera di N. Iorga în «Mattino» din Napoli. O voluminoasă recenzie asupra aceleiaşi sinteze publică în L’Europa Orientale. Tot d. Cialdeia — de la care aşteptăm numeroase şi preţioase traduceri ce se află în lucru — a publicat în Construire un fragment din opera lui C. Kiriţescu, sub titlulde «La Romania nella grande guerra». Enzo Loreti, traducătorul lui Brătescu-Voineşti, a tipărit Ombre e luci în revista «Due lire di novelle» (Roma). Iar d. Nino Cilloco: L’Italia e la letteratura romena în «Mattino» (Napoli). In Impero (Roma) d. Mircea Eliade continuă seria Medaliilor româneşti; Hajdeu a apărut în 8 Mai; Spătarul Milescu, Cantemir, vor apare. In Lavara d’Italia din 18 Maiu, Mircea Eliade publică o primă sintetică: La letteratura romena contemporana, schiţând profilele lui Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Teodoreanu, Cezar Petrescu, Gib. I. Mihăiescu, Em. Bucuță, Minulescu, Arghezi, Maniu, etc. De acelaș, un studiu mai larg asupra prozei contemporane, va apare în La Nuova Antologia. ------xxooxx- Vineri I Iunie 9928 Reflecţii apoase Ce însemnează aceatstă apă pe care cerul o toarnă fără întrerupere în vinul nostru şi aşa de sălciu? In fiecare zi plouă, violent sau prin sită, după capriciu şi între pardesiul impermeabil şi umbrelă n’avem decât libertatea alegerii. Să fie un aperitiv, destul de agreabil, pe care Providenţa ni-1 serveşte înaintea banchetului celui mare al morţii? E drept că nu se mai vorbeşte de cataclisme, cutremure, prăbuşiri în inima pământului In ziua de 7 Mai era sigur că vom dispare în neant. Dar nu s’a întâmplat nimic. De aceea, înclinăm a crede că svolul catastrofal a fost răspândit de guvern. Agenţii săi, aveau aerul de a i spune cui vrea să-i asculte: — «Ce se mai duc naţional ţărăniştii la 6 Mai la Alba Iulia? Că a doua zi se scufundă pământul. Mai aveam un hop de trecut pe la finele lui August. II vom traversa, sperăm, şi pe acela cu bine. Dumnezeu n’are nici un motiv special să fie supărat pe România Mare şi să-i dorească peirea. De cele ce-i provoacă indignarea divină, nu sunt responsabili decât doar câţiva trpeleraţi. Ii predăm cu inima uşoară tribunalului său suprem. • «The great season of Bucarest» se prezintă lamentabil. In fiecare an, între finele lui Martie şi începutul lui Iulie, aveam câteva săptămâni bucureştene în care provincia invada Capitala. Doamnele veneau să-şi împrospăteze garderoba de plajă sau de munte, domnii să respire aerul cabaretelor şi altor delectabile distracţii în plin aer... Era o vioaie forfoteală elegantă pe calea Victoriei şi la Şosea, restaurantele estivale gemeau de clienţi, toate alcazalurile şi alhambrele cari au în ele ceva mai mult galiţian decât spaniol, ofereau nectarul uitării şi elixirul voluptăţii cu o generozitate care nu izbutea să satisfacă cererea. De rândul acesta ploaia din atmosferă şi seceta din buzunare a reţinut pe toată lumea acasă. Grădinile de vară sunt pustii. Răzimaţi de mesele imaculate, chelnerii în frac par nişte coabe negre cari aşteaptă clienţii cu mutre încruntate şi eziţi să treci pragul de frică să nu te ia la palme. Dealtfel, după o modestă masă în centru, ieşi complect devalizat. Aşa zisele trufandale cari au îmbătrânit de mult sunt marcate cu preţuri exorbitante şi cerşetoria atinge proporţiuni neverosimile: pe lângă zecimala percepută în notă, chelnerul se uită după un bacşiş suplimentar. Apoi piccolo-ul şi ajutorul lui, groomul, garderobierul şi şeful orchestrei care te urmăreşte cu vioara sub braţ şi cu arcuşul în bătălie, până în stradă. De aceia bunii provinciali cari nu se mai deranjează să vie la Bucureşti cu una cu două, fac bine ce fac.• Am avut o zi a mamelor, fiindcă şi Americanii au una la fel. Astăzi toate ne vin din America, afară de dolari. Dar mai bine că rămân acolo unde sunt, fiindcă-i preferăm în casele de fier din Broadway decât în buzunarele naţional-liberale. Mamele române merită un cult anual şi emoţionat, fiindcă este o dovadă de mare eroism civic să dai mielul vieţii unei noui victime a d-lui Vintilă Brătianu. De aceia, foarte multe persoane pe cale de a deveni mame, recurg în termen util la anumite procedee, tot aşa de expeditive ca extracţia unui dinte sau a unei unghii incarnate. Esteo nouă industrie, care face fericirea unei întregi categorii de praticieni şi mai puţin a bietului galant complice fără să vrea la o crimă pe care sodul penal o urmăreşte cu severitate fără s’o poată stârpi şi care într’o bună dimineaţă se pomeneşte cu o misivă în gustul acesta: — «Trimite-mi urgent 20.000 de lei pentru...» Şi nesigur de o paternitate hazardată, dar în fond oarecum măgulit, plăteşti. Şi un nou înger ia calea paradisului. Altminteri, putea deveni ministru de interne sau censor. Mai bine în găleata cu lături. Cadet Roussel Zile vesele Republica gazetăriei româneşti va deveni iarăşi Arcadia ferice de odinioară? Două evenimente ne îndreptăţesc să clădim cele mai trandafirii speranţe pentru ziua de mâine. Mai întâi ziariştii închişi la Jilava au fost eliberaţi. Pe furiş, pe negândite, când nimeni nu se aştepta, după ce Curtea de Casaţie în căutarea unui text de lege care să îngăduie cu o zi mai devreme repararea unei nejustificate violenţe, a preferat să nu-l găsească. D. Duca este omul surprizelor rezervate altora. Sperăm că cu aceiaşi bravură va primi pe cele rezervate d-sale. Oricum, după o detenţiune de aproape o lună, confraţii noştri au fost redaţi libertăţii... scrisului. Nu ştim cu ce gust se vor mai apuca de lucru.... Ziarişti de bună calitate, au eroica elegantă să nu se plângă de regimul îndurat în cazemate, la zece metri sub pământ. Că au suferit de lipsă de aer şi de lumină, de condiţiuni higienice deplorabile, că au ieşit cu vederea slăbită şi cu membrele înodate de reumatisme, iată ce interesează foarte puţin pe cei cari i-au trimes acolo, cu dezertorii, cu falsificatorii de acte publice, cu dilapidatorii şi cu acuzaţii de pederastie să ispăşească vine inexistente. Presupunem că vor fi destul de prudenţi ca să-şi amâne resentimentete până după prăbuşirea actualului guvern. Va veni pentru ei şi pentru noi o zi a răfuelilor, pe care o prevedem memorabilă. Tot în legătură cu duioasa solicitudine a guvernului Brătianu pentru presă, se spune că săptămâna aceasta se va ridica cenzura. Regimul de teroare sub care am trăit, ne va dispune oare ca să gustăm cu o mai intensă voluptate libertatea regăsită? Oricum, proastă socoteală își fac cei cari-și închipuie că prin asemenea regimuri de duşuri ecoseze îşi vor asigura o eternă recunoştinţă din partea noastră. Trebuie să vedem in această tardivă trezire la realitate, un indiciu că zilele guvernului sunt numărate? Totdeauna liberalii în preajma abandonării puterii au suspendat măsurile aşa zise excepţionale. «C’est mourir en beauté» din partea unor indivizi cari au trăit ca nişte porci. Se afirmă că evenimentul naşării cenzurii va avea loc de unde ce împrumutul va fi fapt îndeplinit. Premierul ţine atunci cu orice preţ ca toată lumea să fie veselă? Evohe Bache! Pregătiţi-vă coroanele de mărgele, lumânari cu de ceară şi arvuniţi trăsura din vreme, fiindcă cei cari au jefuit miliardele statului sunt în stare să vă lase să vă întoarceţi de la cimitir pe jos. Alexandru Kfiriţescu ■ —XXOOXX----------- --------0X0——