Cuventul, noiembrie 1931 (Anul 7, nr. 2347-2376)
1931-11-26 / nr. 2372
ARUL Al VllHeau No. 137». REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Calea Victoriei 48, etajul I (Intiaiea ptiu Pasagiu/ Imobiliara) ( 3*2/45 OIRECTIfl Jlil 1.1 ON: { 378,10 REOACţlft l 378,09 ADMINISTRAŢIA Fondator: TITUS ENACOVICI Director: NAE IONESCU________ ANIINCINR11E $1 PUBLICAŢIILE SE PRIMESC LA A® PSINISTIC AŢIA ,,CD VANI OUT* şi prin toate agenţiile de publicitate Ofensiva liberală Partidul liberal a deschis focul în potriva guvernului. Şi a ales pentru aceasta prilejul discuţiei la Mesaj, iar ca purtător de cuvânt pe d. G. Tătărăscu. D. Tătărăscu e, precum se ştie, de o înfăţişare cu totul simpatică. Vorbitor cu remarcabil debit, cu rotunjime de glas, de frază şi de gest, fostul subsecretar de la interne poate cuceri prin persoana lui netăgăduite simpatii pentru cauza pe care o prezintă. Atacul încercat Luni, însă, în potriva guvernului, nu a isbutit. Şi chiar lăsând la o parte deosebirile politice dintre liberali şi noi, putem afirma categoric că, până la sfârşit el s-a transformat în înfrângere, înfrângerea aceasta era de prevăzut. Ea putea fi mai dinainte dedusă, odată din împrejurările personale ale luptei, a doua oară din elementele obiective ale situaţiei politice. Desigur, d. Tătărăscu e un om plăcut. Dar asta nu e suficient pentru a da un atac de mari proporţii în potriva guvernului, mai ales când acest guvern e prezidat de prof. Iorga, şi când e de aşteptat că agresorii vor avea să fie întâmpinaţi de replica acestuia. Gândirea d-lui Tătărăscu, aşa cum s’a dovedit eri, e lipsită de substanţă politică, şi se ţine mai ales pe la periferiile tactice. Cu un asemenea instrument nu se poate însă face nimic împotriva d-lui Iorga. Care e un om, în primul rând, de credinţă, şi care nu poatefi bătut de arme din afara credinţei lui. Ce nu înţeleg adversarii primului ministru e faptul că acesta nu poate fi atacat cu succes decât de un adversar de aceeaş credinţă cu el, care la un moment dat ar fi în stare să dovedească, negru pe alb, că şi-a devenit necredincios sie însuş. Asta nu se poate întâmpla însă în situaţia de azi, pentru simplul motiv că nu e în toată viaţa noastră publică un singur om care să se poată ridica la înălţimea de credinţă a lui Neculai Iorga şi să-l poată chema la judecată în numele acestei credinţe. Iată de ce, în afară de orice consideraţii de îndemânări dialectice, actualul preşedinte de consiliu nu va putea fi niciodată înfrânt într’un duel parlamentar. Situaţia d-lui George Tătărăscu era insă şi altfel defavorabilă. D-sa pornea, în numele partidului liberal, lupta împotriva guvernului Iorga, care nu e un guvern de partid. Tema pusă aşa nu putea duce decât la înfrângere. Pentru că pornea de la un partid — împotriva guvernelor în afară de partide — într’un moment în care partidele sunt toate în descompunere; și pentru că pornea dela partidul liberal, împotriva guvernului Iorga, adică tocmai împocriva guvernului cu care liberalii merseseră în alegeri. Să ne mai mirăm deci de rezultatul desbaterii de Luni ! Eu singur lucru rămâne neexplicat în toată această afacere: de ce ■a pornit liberalii la ofensivă. Ca lui răstoarne guvernul ! E greu de crezut. Pentru ca să răstorni guvernul, trebue ca — atunci când ești partid politic — să fii gata a- lua succesiunea; sau cel puţin să ştii că prin răsturnarea guvernului ţi se creiază ţie o situaţie mai favorabilă. E acesta cazul ? Nu. Partidul d-lui Duca nu poate prelua puterea — sau cel puţin nu o poate prelua acum. Căci în afară «le orice conjonctură, partidul liberal e în momentul de față în prefăceri lăuntrice așa de hotărâtoare, încât nu poate prezintă o organizație coherentă de guvernare. Nu poate deci perlua guvernului și, suntem siguri, nici nu vrea. Cine să formeze, atunci, guvernul ? Cu disalvarea parlamentului, oricine, afară de liberali, după cum văzurăm. Va avea însă d. Duca în parlamentul viitor optzeci de deputaţii? Nu. Fără dizolvarea parlamentului, cum ? Cu o regrupare de forţe esenţialmente alta decât cea care dă actualele majorităţi ? Să nu mai pierdem vremea în discuţii, este exclus ! Atunci, cu aceleaşi majorităţi parlamentare ? Principial, se poate. Dar asta nu schimbă cu nimic situaţia partidului liberal. Aşa fiind, ofensiva liberală nu poate urmări răsturnarea guvernului Iorga. Ce urmăreşte atunci ? E ceva mai simplu: partidul liberal, în descompunere azi, ca toate partidele politice, încearcă să-și refacă cohesiunea prin luptă. Conducerea partidului e slabă, ea cedează astăzi presiunii anarhice a unor cercuri subversive din partid, care urmărește crearea haosului; cedează, chiar dacă «a contra coeur», numai pentru motivul că dacă nu ar face-o, ar risca să meargă la desfacerea partidului. Metoda e însă greşită. In încercarea iniţiată prin discursul d-lui Tătărăscu, liberalii nu pot fi decât înfrânţi. Aşa după cum am arătat-o. De aci va urma o scădere de prestigiu. Şi mai ales o scădere pentru cei cari au naivitatea de a da atacul pe faţă. Partidul liberal ar avea o altă cale de urmat: să provoace lichidarea înlăuntrul partidului. E adevărat, ar urma frământări şi ruperi dureroase pentru organizaţia lor. Dar ceea ce ar rămâne, ar fi un sâmbure sănătos, în jurul căruia s’ar putea crea cu timpul ceva. Aşa cum se lucrează azi se merge tot la destrămare, dar la o destrămare cu victoria elementelor subversive. De ce nu se uită liberalii mai cu atenţie la naţional-ţărănişti? Căci, după impresia noastră, acolo s’a adoptat metoda cea bună. Nae Ionescu Tenorii n’ar trebui să se producă decât în faţa unui public sigur. Entuziasmat de acasă, dinainte dresat şi de aplauzele pregătite după indicaţii. Căci, producăndu-se în faţa linei săli incerte, riscă să se compromită, o adunare neprietenă de oameni neţinând, de obicei, seama de vanitatea şi susceptibilităţile sale de artist. Poate, o astfel de adunae să vadă că tenorul e cam tâmpit, după cum îi merge vestea şi să aibă suprema indelicateţă de a-i o şi spune. Poate o astfel de adunare să-l întrerupă în mijlocul celei mai patetice fraze muzicale... De aceia, un tenor îşi ia un bun impresar, care tocmeşte câteva echipe de specialişti în aplauze. S’a găsit totuşi un tenor care n’a ţinut seama de aceste obligatorii formalităţi necesare succesului. Este drept că tenorul nu e pur muzical, ci politic. Se numeşte G. Tătărăscu, a fost subsecretar de stat şi are veleităţi de şef de partid. Domnul ăsta G. Tătărăscu (Guţă, George sau Gheorghe) are pasiunea recitalurilor oratorice. Să debiteze, adică, discursuri a căror idei şi fapte le împrumută de la alţii. Că dom■niei-sale personal, îi place să se ameţească, să se asculte şi să se autoadmire. Cât era pe jumătate ministru şi avea la dispoziţie o majoritate, compactă, era sigur de succes. Libani aleşi din camerele liberale plăteau subsecretarului ordinei tributul lor de recunoştinţă, îi iertau orice slăbiciune. Nu prea băgau de seamă că domnul subsecretar plutea pe apele elocinţei ca un om care nu ştie să înnoate şi se agita mai mult decât înainta. Când se simţea totuşi covârşit, pomenea un cuvânt magnetic ca «patrie» sau altul — şi majorităţile îi aruncau colacul de salvare al aplauzelor. Bizuindu-se i de acest glorios trecut, fostul tânăr şi subsecretar de stat s’a încumetat să vorbească şi în actualul parlament. Mai precis: să facă pe tenorul. Dar, după un text muzical compus de d-sa. Apărând un punct de vedere care era și al său personal și al grupării din care face parte. N’a mai avut succes. Nu numai fiindcă nu era simpatică actualelor majorităţi, tema, ci fiindcă, d. Tătărăscu îşi îngăduia să fie imprudent. Reţivut încă de izbânzile sale parlamentare trecute, când vorbea de unul singur, d. Tătărăscu a vrut să recolteze acelaş succes. Şi s’a pomenit încolţit din toate părţile: ‘s’a pomenit că în sala de concert nu răsună aplauzele. ...De aceia şi afirmam dintru început că un tenor trebuie să-şi aranjeze dinainte un public sigur. Altfel riscă să-şi trădeze secretul profesional al succesului. D. G. Tătărăscu, n’a ţinut însă seamă de acest adevăr, la Cameră. Dar. ! 8 PAGINA 3 LEI Actualităţi INCIMNTI HUSARI Datorim d-lor I. E. Torouţiu şi Gh. Cardaş, un început de faptă editorială, de la care istoriografia literară românească are, numai bine, de aşteptat. Pornind de la convingerea că operele literare, curentele şi epocile au o îndoită existenţă, una publică, cunoscută obştei cetitoare şi alta de arhivă, ascunsă mulţimilor, d-niil. E. T. şi Gh. C. au întreprins tipărirea unui corpus de STUDII ŞI DOCUMENTE LITERARE, (tip. «Bucovina», XXVI -1- 476 pag.; 350 lei), sau ca să rămânem pe terenul analogiilor noastre, un Hurmuzache al celor literare, de extensiunea şi importanţa celui istoric. întâiul volum, un impunător şi compact pp de 1. 500 pagini deschide seria cu documente referitoare la istoricul «Junimei» şi Convorbirilor literare». In el se cuprinde corespondenţa primită de venerabilul secretar de redacţie al «C. L.», d. Iacob Negruzzi, între 1867— 1915, de la o seamă de personalităţi, colaboratori în marea lor majoritate, şi membri, ai revistei şi cercului. Volume ulterioare vor completa corespondenţa, în aşa fel că primele patru vor pune la îndemâna istoricului literar sau amatorului de literatură, materialul cel mai viu şi mai preţios pentru cunoaşterea epocii maioresciene, din literatura românească. Să mai adăugăm, ceea ce ni se pare demn de remarcat, că volumul întruneşte toate condiţiile unei lucrări moderne, mai exact occidentale. Profuziune de note explicative şi indice sistematic, uşor maniabil, completează meritele acestei lucrări şi-i dau toate atributele unui veritabil instrument de cultură. Nu vom intra, de astă dată, în amănunte. O atare operaţie cere Legea care, pentru necesităţi bun, în acest stare, a cerut şi acestor funcţie-floc' EaTM trebu făcută, totuşi,o pengerare, nari o contribuţie, i-a pus poate pentru prima dată în chip concret în faţa Statului şi în acelaş timp a arătat şi acestuia cât de crud se în na şi utilitatea colecţiei întreprinsă Octav Onicescu I de d-nii I. E. T. şi Gh. C. Caragiale, Eminescu, Greangă, Maiorescu şi toţi ceilalţi membrii ai «Junimea», de la fruntaşi până la Caracudă (termenu-i istoriceşte consacrat) apar cu gândurile lor din marginea operei, cu acele intimităţi care şi mai mult îi sporesc valoarea, când poemul sau nuvela se văd înflorind ca nufărul din nămol. Ce ziceţi de pildă de rândurile acestea din scrisoarea lui Creangă: «Pisemne D-voastră nu mă credeţi că sunt bolnav şi aproape, dacă nu de tot, idiot. Apoi ocupat 30 de ore pe săptămână cu şcoala primară, plus dusul şi întorsul de 2 ori pe zi, cine ştie de unde, prin ploaie şi noroiu, ger sau arşiţă, cum se întâmplă, nu e lucru tocmai uşor pentru omul vrâsnic şi gropiu... încurajat de Dv. voiu mai încerca a scrie câte ceva. Timpul însă, pe când voiu ave ceva gata, nu vi-l pot hotărî, căci ştiţi Dvs. tare bine că aceasta e treabă de gust, nu de silinţă». Scrisoarea e din 1885. Iar 1883 e ultimul an în care Ion Creangă mai colaborează la «Convorbiri Literare». Iar în 1883 Eminescu, tovarăşul lui Creangă îşi începe amurgul, pentru că în 1889 cei doi tovarăşi de basme şi petrecere să se pornească, la scurtă distanţă, pe tărâmul celălalt Perpessicius Micii şcolari bucureşteşti strângând frunzele uscate pentru a face cu ele învăliş de iarnă trandafirilor FUNCŢIONARII Iată-ne ajunşi din nou vrând nevrând, la politica socială. Orice s’ar spune budgetul rămâne o oglinlă a politicei unui guvern, dacă nu în realizările sale, măcar în intenţiile sale Şi poate cu atât mai mult este de examinat lucrul acesta când e vorba de un budget de «adaptare». Decât pentru a aprecia legătura dintre concepţia politică şi budget treime să ştii să-l citeşti şi să vezi cum, adesea, lucrurile cele mai scumpe sunt lăsate fie in colţuri nebănuite, fie în rezervele unde iniţiativa guvernului poate manevra în mai multă libertate. Cu aceste prealabile considerente aş vrea să examinez o chestiune pe care formarea actualului budget ne-o aduce din plin în faţă: problema funcţionarilor Statului şi a celor particulari. Salariile tuturor funcţionarilor Statului vor suferi deci, începând cu 1 ianuarie o reducere de 15 la sută. Trebue să atrag atenţia asupra unui fapt care aduce o oarecare ameliorare acestei reduceri. Şi anume: în tot cursul anului trecut reţinerea de pensie se făcea asupra salariului nominal, aşa cum era trecut în budget. Abia după aceea opera curba de sacrificiu. Deci la un salariu de 10.000 de lei, de pildă, se oprea 1000 de lei pentru pensie; salariul real era însă numai de 8000 lei, sau chiar mai puţin; prin urmare reţinerea pentru pensie era cu 200 lei mai mare de cum ar fi fost normal. Se poate spune deci că, în medie reţinerea de pensie era cu 2 la sută mai mare de cum va fi anul acesta, când operaţia nu se va face asupra unui salariu nominal, ci asupra salariului real. Rezultă, cu oarecare aproximaţie, că în realitate de la 1 ianuarie înainte reducerea reală va fi de 13 la sută, cel puţin pentru salariile atinse până acum de curba de sacrificiu. Dar nu astfel de consideraţii sunt obiectul preocupărei noastre în acest articol. Cr, pe lângă constatarea faptului reducere! sensibile a crurile, nu suntem departe de preocupările cari interesează şi cealaltă mare categorie de funcţionari, cei particulari. Fără stabilitate, fără garanţii, în aceste vremuri de economii forţate, ameninţaţi în situaţia lor în fiecare clipă, aruncaţi violent pe drumuri prin neprevăzutul unor evenimente care au dărâmat vechi şi mari instituţii economice private, funcţionarii particulari au trăit cu mai salariului, punerea în evidenţă a necesităţii ca sub o altă formă, prin asistenţa şi autoritatea Statului, funcţionarii să poată suporta aceste reduceri. Ştiu că preocuparea există, dovadă atenţia pe care guvernul o acordă casselor de credit de pe lângă ministere, al căror număr creşte prin înfiinţarea Cassei de Credit a Magistraţilor. Problema trebu privită în întrefăţişează problemele vieţei funcţio- uimea ei, cu problemă narilor particulari, socială, până in prezent sunt două mari instituţii pe cari Statul le tutelează: Ossa pensiior şi Cassele de credit Ele însă nu sunt suficiente pentru scop: susţinerea funcţionarului în împrejurările mai speciale, mai critice ale vieţei lui, atunci deci când regimul normal al veniturilor sale nu poate răspunde necesităţilor. Oricum ar apărea la prima vedere o Cassă de Credit, fie ea chiar aşa de bine organizată şi condusă, cum e Cassa de Credit a Corpului didactic nu poate da decât bani. Şi uneori manipularea banilor este de evitat pentru funcţionarul care nu ştie să şi-i distribue, după nevoi, de ajuns de bine. Prestarea unor servicii materiale uniforme, bine şi eftin distribuite, cum ar fi de pildă asistenţa în caz de boală, sau pentru accidente, sau pentru măritişul fetelor, sau înzestrarea profesională a copiilor în genere, iată câteva lucruri care ar putea fi organizate — măcar unele din ele — în favoarea funcţionarilor Statului. Ar fi deasemeni de reluat încă şi de aproape chestiunea căminelor pntru a desprinde imagina «Junimei din documentele prezentului volum, pentru a confrunta imagina aceasta cu aceia transmisă generaţiilor actuale şi pentru a încerca o părere şi o punere la punct, din alăturarea celor două imagini. Vom stărui de astădată mimai asupra caracterului utilitar al unor astfel de tipărituri, de mulţimea şi perfecţiunea cărora o literatură matură nu se poate dispensa. De bună seamă, voiu ceti întotdeauna, în primul rând opera şi multă intensitate ca ceilalţi viaţa deapr .locl”fCI‘t"1,anex’ IntrU romanele lui Stendhal şi în urmă anecdotele şi cancanurile câte se leagă de numele de viaţă şi de peregrinaţiile marelui romancier. Dar nu-mi va fi nimic străin şi voiu voi să ştiu totul, când un autor m’a pasionat cu opera lui. Viaţa lui merge, din ziua aceia, mână în mână cu opera şi amândouă îmi sunt de o iluzii a inflaţiei şi au înainte-le mai crud ca ceilalţi realităţile de astăzi. Şi doar ei sunt unul din factorii esenţiali ai comerţului şi industriei noastre. Sunt acum aduşi să contribue la sforţarea de adaptare a budgetului, cu un procent modest desigur, potrivă de preţioase. Fără să mai pentru că nici nu ar putea fi altfel. SpUne cât de mult se luminează în Statul va înţelege însă şi ce le dasesi opera din cunoaşterea conditorează, în primul rând asistenţa ţiunilor de laborator în care a fost şa pentru crearea unei Casse de distilată. Aceasta pentru Dostoievpensii de invaliditate şi bătrâneţe, pentru Stendhal, pentru Proust Desigur că lucrul nu este uşor de şi pentru Eminescu, realizat, în primul rând pentru că Şi dacă mă pasionează să aflu vor trebui armonizate diferitele re- toate zecile de pseudonime între rugimuri la cari sunt supuşi funcţio-1 iutate de autorul lui Lucien Leuwen narii particulari de patronii respec- ^ întreg itinerarul drumurilor lui fie tivi. Dar mai ales pentru că asigu-1 italiene, fie galice, în aceiaşi mărarea unei pensiuni convenabile sură, desigur, ţin să aflu, d’a fir a presupune o reţinere importantă din părul, viaţa lui Eminescu. Deaceia, miliare funcţionăreşti. Oricâte greu- s salariu, pe care nu ştim în ce mi-1 a fost binevenită cercetarea, curmataţi întâmpină ideea, reuşita ei în sară ar fi dispuşi aceşti funcţio- ta înainte de vreme, ce d. Bogdai alte ţări şi nu voiu lua ca exemplu ţările de inflaţie şi de politică socială desordonată, ei Italia şi Franţa, ne arată că este a ei o direcţie înspre care trebue să mergem. Fără mari sacrificii budgetare. Ci tot prin contribuţia funcţionărească, însă administrată eftin, echitabil şi onest Sub acest aspect privite fiind la Bogdan nari s’o consimtă. Duică întreprinsese, acum câţiva în toate aceste greutăţi o Cassă ani, pe urmele lui Eminescu, de ade pensiuni trebue realizată şi am ce z il ar trebui mai mult răspândită avut multe ocaziuni să constatăm şi mai, mudimentata publicaţia cernauţeană «Mihail Eminescu», încă funcţionarii o doresc, chinată în întregime studiilor şi de Realizările mari şi durabile sentimentelor eminesciene. Deaceia, fac mai ales în vremuri grele, semnalăm cu toată deferenţa râ. JOI 26 NOEMBRIE 1931 Pentru Smaranda Brăescu Ne-a cercetat la redacţie, domnişoara Smaranda Brăescu şi ne-a cerut, cu o timiditate pe care i-o cunoşteam de mai de mult, să scrim aici câteva bune cuvinte despre proectele ei viitoare. Aţi aflat poate că această călătoare a văzduhului, după ce descinzând de la 0000 de metri cu paraşuta, a câştigat un campionat mondial feminin, s-a hotărât să depăşească propriul ei record şi să încerce a-şi atribui campionatul «la toate categoriile» (nu ştiu dacă termenul acesta e sportiv). Smaranda Brăescu va pleca, deci ceea, în America şi va repeta acolo o ispravă, care ne-a uimit pe noi cei de aici — atât de nesportivi cât suntem — dar care în altă ţară, cu o educaţie serioasă a sportului, ar fi însemnat realmente un moment de mare entuziasm colectiv. Smarandei Brăescu îi este necesară această vizită într-o ţară în care curajul, liniştea şi hotărârea ei de a înfrunta moartea, şi-ar găsi dintr’odată răsplata ce se cuvine gesturilor nebune şi frumoase. Dar această campioană a lumii e săracă. Va fi fost probabil singurul campionat al lumii, care n’a fost urmat de publicitate, milioane şi proprietăţi. O plecare dincolo de ocean costă bani. Bani mulţi, Smaranda Brăescu nu are de unde să-i ia. Ori, dacă noi n’avem cum să-i creiăm, aici la noi, cadrul de celebritate mondială cuvenită titlului ei, cel puţin să-i înlesnim plecarea înspre ţări care vor şti să o preţuiască. Se organizează serbări şi liste de subscripţie în acest scop. Nimeni dintre cei cari pot da, n’are dreptul să lipsească de-acolo. O spunem noi, în locul domnişoarei Brăescu, prea modestă ca să o spună singură. Căci, lucrul e curios dar explicabil, această foarte curagioasă campioană, este o foarte timidă fiinţă. Două zile după frumoasa ei victorie din Octombrie, venind la «Cuvântul» să vorbească de la postul nostru de difuziune, publicului bucureştean, ne-a privit pe toţi câţi ne adunaserăm să o cunoaştem, cu o privire de copil speriat. Asemenea eroism şi asemenea discreţie spune foarte mult despre cineva, care le posedă laolaltă, Amyntas (Citiţi continuarea în pag. II-a) cu pe slujbe importante, nici să-şi formeze organizaţii culturale şi de instrucţiune publică, ei oprimau şcolile şi limba polonă, încercând să demoralizeze şi să desnaţionalizeze acest popor, când le ştim toate acestea, înţelegem de ce greutăţi era legată organizarea interioară a statului polon. Prin urmare, pentru munca de organizare a statului a fost nevoe să fie angajaţi toţi acei cari posedau o practică oarecare şi erau socotiţi ca specialişti, aşa că problemele e Scrisori din Varşovia • 9 NI [ull 911 După războiul victorios contra senţiale erau destul de des negii labolşevicilor în 1920, naţiunea polonă te din cauza lipsei de forţe spea început opera de refacere a ţărei leializate. Dacă ne dăm seama că statele ca * Din această cauză, la începuturire au stăpânit naţiunea polonă stâle de desvoltareale statului polon, şiată nu permitea polonezului să o 1 posturile principale erau uneori ocupate de persoane ale căror idei erau în contrazicere cu interesele statului. Şi numai din luna Mai 1926, desvoltarea şi organizarea afacerilor interne a statului au luat o direcţiune nouă, graţie acţiunii Mareşalului Pilsudski, care a reintrat în guvern, după ce l-a părăsit pentru a se retrage la Sulejowek, după alegerea primului preşedinte al Republicei. Noul guvern afost format din persoane cunoscute de naţie ca vechi luptători pentru libertatea ei. Caracterul acestora, conştiinţa lor şi iubirea lor de ţară, dădeau toate garanţiile că sarcina lor va fi dirijată în special spre folosul republicei, chiar dacă nu puteau număra printre ei numai specialişti. Aceşti vechi luptători au început reorganizarea statului. Astfel aceia care au ştiut să-şi sacrifice viaţa întreagă şi chiar să-şi verse sângele pentru independenţa Poloniei au ocupat posturi importante sub ordinele desrobitorului Mareşal Pilsudski. Cei cinci ani scurşi ne arată roade vrednice de admiraţiune. Din momentul în care Mareşalul Pilsudski ia parte activă la guvernare, observăm progrese uimitoare în toate domeniile de activitate. S-a început prin reorganizarea administraţiei publice, eliminându-se o cantitate de dispoziţii biroacratice rămase de pe vremea dominaţiilor străine. Aceste simplificări erau necesare pentru a da un ritm nou serviciilor publice. Din punctul de vedere al politicei externe Polonia și-a manifestat cu hotărâre pacifismul. Ideea dominantă a politicei externe polone se bazează pe necesitatea de apărare a păcei. Polonia a fost cea dintâi care a prezentat la Geneva moţiunea prin care se dezaprobă războiul şi numai după aceea a urmat semnarea pactului Kellog. Pe lângă consolidarea relaţiunilor pacifice şi a găsirii de modalităţi pentru lichidarea diferendelor între diferitele state, Polonia desfăşoară o continuă acţiune de garantare a păcei şi în altă privinţă, adică prin sistemul de convenţiuni de conciliaţiune şi arbitraj, cum sunt acelea încheiate cu România, Iugoslavia, Ungaria şi Bulgaria. Polonia s’a asociat la protocolul din Moscova, semnat în Februarie 1929, punând astfel în practică pactul Kellog înainte de termen şi subliniind astfel încă odată pacifismul său. In acelaş timp i-a reuşit să extindă şi asupra României, Letoniei şi Estoniei iniţiativa guvernului sovietic, ceea ce a făcut ca negocierile între Polonia şi Rusia să câştige o semnificaţie cu mult mai largă. Cu toată poziţia vădit ostilă ce o au Germanii faţă de Polonia, politica externă polonă e animată în relaţiunile cu aceştia de un spirit liniştit şi hotărât. Strădania de a asigura poporului o instrucţiune publică bine organizată este una din principale probleme ale Poloniei contimporane. S’a stabilit instrucţiunea obligatorie pe timp de 7 ani. Pe lângă 29.111 şcoli primare au funcţionat în 1929—302.617 şcoli secundare. Minorităţile naţionale posedă şcolile lor proprii, şcoli al căror număr a crescut simţitor în ultimul an. Căile ferate contează printre cele mai importante bogăţii naţionale, reprezentând un capital de 7 miliarde de zloţi. Desvoltarea lor creşte zi de zi sistematic. In această privinţă e vrednică de amintit linia nou construită pentru transportul cărbunilor din Silezia de Sus până la portul Gdynia, de o lungime de 453 km. Nouile linii Kutno — Strzalkow, Plock — Kutno, etc., formează un total de 650 km. Linia Plock — Sierpe este în curs de construire. Aviaţia civilă a ajuns într’o situaţie strălucită şi toate centrele importante ale ţării Odansk, Poznan, Katowice, Cracovia, Lwow şi Wilno sunt legate de Varşovia printr-o reţea aeriană care funcţionează normal şi care creşte necontenit. Lucrările ministerului poştelor şi telegrafelor au ajuns la desvoltarea reţelelor de cabluri telefonice. Această desvoltare concepută pe un plan vast permite să întrevedem organizarea a 8 linii principale, care vor lega Varşovia nu numai cu toate regiunile ţării, ci vor face posibilă legătura directă cu statele străine. Cu toată situaţiunea grea Ministerul de Comerţ şi Industrie ne înfăţişează pe anii 1926 — 1931 rezultate dintre cele mai bune. Ul