Dilema, octombrie-decembrie 1999 (Anul 7, nr. 347-359)
1999-11-26 / nr. 355
Despre Chestionarul pentru dilematici După cum dilematicii noștri își amintesc, la sfirșitul lunii septembrie am publicat un chestionar („nici nu-mi închipuiam că o să ignorați voga chestionarelor“, ne apostrofează un cititor de 24 de ani din Blaj). Am făcut-o pentru a ne cunoaște mai bine cititorii și pentru a avea o imagine mai limpede despre felul în care este receptată revista noastră. Sîntem datori să mulțumim celor care ne-au răspuns și să prezentăm, succint, rezultatele. Un cititor ne-a sugerat să realizăm, pe baza răspunsurilor la întrebări, „un portret-robot al dilematicului“, nu-i chiar atît de ușor, pentru că cele 197 de scrisori primite oferă o multitudine de perspective, gusturi, preferințe. Dilematicul român e greu de încadrat într-un contur rigid, ceea ce din punctul nostru de vedere este bine. Și totuși, să cuantificăm ceea ce e de cuantificat. Ne-au răspuns, așadar, aproape 200 de cititori, majoritatea din provincie (59%), cei mai mulți cu studii superioare (85%). Aproape două treimi dintre ei citesc Dilema de mai mult de trei ani (65%), iar cealaltă treime se împarte între cei care o citesc de 13 ani (31%) și „debutanți“ (sub un an - 4%). Marea majoritate cumpără revista de la chioșc (88%), pentru că abonamentele (10%) „se fură din cutia poștală“, ne scrie un cititor, sau „ajung tîrziu sau deloc“, spune un altul; împrumutarea revistei de la prieteni este un fenomen minor printre dilematici (sub 2%). Cei care ne-au scris sînt „cititori puternici“, cum li se spune în studiile despre lectură: 91% ne citesc săptămînal. Cei mai mulți sînt „bugetari“ (40%), pensionari (18%), studenți (17%), dar și salariați la firme private (15%). Pe segmente de vîrstă, au răspuns la chestionar mai ales cei sub 30 de ani (44,5%), urmați de „generația de mijloc“ (37,5%) și de cei care au peste 60 de ani (18%). Cel mai tînăr dilematic care a completat chestionarul are 16 ani, cel mai în vîrstă - 93. Omagieri, deopotrivă, tinerețea și senectutea pline de dileme. In medie, fiecare exemplar din Dilema este citit de mai mult de 2 persoane. Dilematicul nu prea citește cotidiene (47% dintre cei care ne-au scris nu citesc nici un ziar); dacă citește, preferă Adevărul, Curentul sau România liberă (în jur de 15 % fiecare), celelalte ziare întrunind procente mult mai mici. în materie de săptămînale însă cititorii noștri sînt și „ai lor“, în primul rînd ai Academiei Cațavencu (43%), ai României literare (33%) și ai revistei 22 (31%). Aproape două treimi dintre cei care ne-au răspuns consideră că revista noastră nu trebuie să reflecte într-un grad mai mare evenimentele care țin de actualitate. Dilema „informează, dar nu stresează“, ne scrie un cititor și nu putem decît să ne bucurăm dacă este așa; în sfirșit, dilematicii vor mai multe pagini (36%), un aspect grafic mai atrăgător, colaboratori noi. Ne vom strădui să le facem pe plac. Foarte interesante și utile pentru noi au fost răspunsurile la întrebările care se refereau la temele preferate și la rubricile care interesează sau nu. Aici nu vom insista cu procentele, nici nu vom face topuri, ci vom ține seama de observațiile cititorilor noștri, cel puțin la fel de dilematici ca și noi. în orice caz, constatăm cu plăcere că diversitatea de opinii e bine primită, că sîntem citiți cu mare atenție (nici un redactor sau colaborator n-a scăpat din sita „mă interesează/nu mă interesează“), că, în sfirșit, dilematicul vrea nu atît să fie informat, cît să înțeleagă și să reflecteze asupra evenimentelor. Partea cea mai simpatică a răspunsurilor au reprezentat-o însă „anexele“, de la comentarii adăugate pe marginea chestionarelor pînă la scrisori însoțitoare pline de laude sau critici (ba chiar și o, scoică, trimisă de o studentă din Timișoara). Ni le însușim pe toate, ca și cele 294 de propuneri de teme (fix) pe care dilematicii noștri ni le-au făcut cadou (avem de lucru, așadar, pentru aproape 6 ani). Alte cîteva zeci de teme și propuneri ne-au fost sugerate pentru suplimentul Vineri, pe care 59% dintre cei care ne-au răspuns la chestionar îl citesc întotdeauna și 30 % „uneori“. Mulțumim pentru idei și pentru fidelitate. Și pentru că există (totuși) lucruri în care nu încape nici o dilemă, n-o să ne dăm pe mîna concurenței pînă într-atît încît să publicăm toate datele și toate interpretările. Dilematicii din toată țara, pe care în continuare îi ascultăm, vor descoperi singuri că sugestiile lor au fost luate în seamă. (Redacția) Rupte din viață Anarhism feroviar Nu credeam că o seară obișnuită se poate transforma în România într-una extraordinară, dar cred că ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că la noi nu posibilul pozitiv are șanse ci posibilul negativ. Noi cei care încă mai credem în normalitate sîntem făcuți de rîs tocmai de ea. Schimbarea ne preschimbă în fiare. O seară obișnuită. Aparent normală. Pentru cei ca mine, fără informații confidențiale. După ce am vizitat Tîrgul de Carte Gaudeamus m-am îndreptat senin către punctul reîntoarcerii. Gara de Nord. Ca un călător prostesc de cinstit mi-am cumpărat bilet, în compartiment îmi întîlnesc cîțiva foști colegi de liceu. Discuții. Amintiri. Ce a mai făcut unul, ce a mai reușit altul. 18.45. Acceleratul de Brașov se odihnește. Cam lungă odihna. „Oare ce surprize ne mai pregătește S.N.C.F.R.-ul?“ 19.00. Gluma se îngroașă. Glumim. Facem parte din categoria acelor călători veterani chiar dacă avem numai 22 de ani. Rîdem. Punem pariuri. Miza, durata întîrzierii. Doar sîntem obișnuiți. Stația gării a amuțit. Dacă ar fi stins luminile aș fi putut crede că se pregătesc să (pre)întîmpine un atac aerian anglo-american. Am mai avut timp să-mi aduc aminte de faptul că americanii au cam distrus Gara de Nord în 1944. Spre marea mea satisfacție, Gîndeam „poate că ar fi mai bine să ne distrugă ei pentru a ne reconstrui ei“. 1915 și în continuare nimic. Un sinistru nimic încep să apară zvonurile. Se răspîndesc precum praful într-o zi de vară. Numai că acum este iarnă și frig. Nașul trece nepăsător fără să ne dea vreo informație (ah! cît de prețioase se pot dovedi a fi acestea în vremuri de criză...). Cineva își aduce aminte că a auzit la radio de o grevă a C.F.R.-iștilor. începem să ne explicăm încremenirea. „Dar de ce ne-au dat bilete? Inexplicabil. Probabil că nimeni nu are habar în S.N.C.F.R. de ce face celălalt. Simt cum încep să mă enervez. Sentimentele anarhiste care domină acum România îmi dau tîrcoale. „Dacă nu-i dau drumul pînă la 20.00 nu mai pleacă“ - un alt zvon. Așteptăm destoinici venirea orei amintite. Se aud cîteva sirene. Ne dăm jos din tren pentru a inspecta situațiunea. Mergem spre Basarab. Pe drum, nașul foarte calm ne spune că nu mai plecăm. Anul VII • Nr. 355 • 26 noiembrie - 2 decembrie 1999 Dilematici din toată țara, vă ascultăm. - Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea. Unde ai citit asta? In toate cărțile bune... ” (WILLIAM FAULKNER - „LECȚIA DE CHIMIE „Probabil că dumnealui îi convine, o mărire nu strică niciodată...“ aud un prieten sugerînd. La capul trenului, înspre Basarab, două sute de „protestatari“ stăteau înghețați. Un călător care a avut neobrăzarea să ceară explicații pe un ton nervos era cît pe ce să fie luat la bătaie de un domn bine îmbrăcat, ceferist cu funcție și (probabil) sindicalist prin vocație. Acesta din urmă i-a trîntit călătorului o explicație de zile mari (de mult nu am mai fost amuzat de o tîmpenie atît de mare...). „Domnule, dacă nu-ți convine să mergi cu trenul, nimeni nu te obligă, bagă-te într-un compartiment și taci din gară, asta e treaba noastră, nu te amesteca. Dacă nu-ți convine, nu mai merge cu trenul iați mașină...“. Cine spunea că poporul român este un popor inteligent? Am avut pe loc impresia că sindicaliștii sînt proprietarii vagoanelor, locomotivelor, ai gărilor și macazelor, ai șinelor și podurilor. Și am rămas uimit deoarece nu știam că metoda M.E.B.O. a fost aplicată și la S.N.C.F.R. Dar dacă-i așa, de ce-i mai zic S.N. (Societate Națională)? Este evident că este PRIVATĂ. Din nou mi-am adus aminte de muncitorii bolșevici care în timpul Revoluției confiscau proprietatea burghezimii sau industriașilor pentru ca poporul să se poată bucura de ea. Iar eu, o parte din popor, m-am bucurat cu vîrf și îndesat. Nici nu am avut curajul să întrebăm cît mai stau prostii de călători în compartimente pînă la plecare. Era o întrebare riscantă. Am simțit-o. în acel moment mi-a fost rușine că sînt călător, dar fericit că nu sînt Băsescu. în România întotdeauna partea proastă are un revers (tot o parte) bun. Am șoptit un vers pe care nu l-au înțeles „ Tomorrow’s gone for me“. O parte din tribul seneceferiștilor a început să mănînce. Un adevărat picnic lîngă sine. Sumbră imagine. Mi-am dat seama că noțiunea geografică România riscă să fie populată de tot felul de triburi (ale minerilor, ale tractoriștilor, ale Romaniștilor, ale S.N.C.F.R.iștilor) unite numai de aspirația lor de a-i învinge și de a suge de la Marele Om-Alb cît mai multe subvenții. Războiul civil spaniol (1936-1939) a fost precedat de tot felul de mișcări sociale, fiecare sindicat constituindu-și propria miliție. Aici cred că fiecare uzină, regie tinde să-și organizeze propriile bande sindicale al căror principal scop este degajarea unei violențe cît mai substanțiale. Studenții cu greva lor sînt niște bieți copii... Ne-am retras în vagonul nostru înjurând S.N.C.F.R.-ul, pe primul-ministru, pe sindicaliști (mai ales) și neșansa de a ne naște tocmai în aceste „vremuri istorice“ la nord de Dunăre, în acele momente statul român nu mai exista. Două sute de oameni au paralizat o țară. Șase sute de jandarmi se uitau la cei două sute cum paralizau o țară. La intrarea în țară vameșii ar fi trebuit să scoată niște plăcuțe cu „Sorry, we’re closed.“ Ca telefon mama mă îndemna să părăsesc rapid gara deoarece se aștepta o intervenție. La fel cred că-și îndemnau mamele unii studenți în decembrie 1989. Așa că am plecat și nu m-aș mai fi oprit pînă în Franța. Codruț CONSTANTINESCU Gura Humorului Cîmpina Stimați concetățeni, în orașul Gura Humorului, județul Suceava funcționează cea mai mare unitate de învățămînt special din țară, respectiv Centrul Școlar care asigură recuperarea și educarea copiilor cu deficiență mintală începînd de la clasa I și pînă la anul IV de școală profesională. La această dată școlarizăm peste 900 elevi repartizați în 79 de clase din care 15 clase I-IV, 31 clase V-VIII și 33 clase de școală profesională, iar rezultatele obținute sînt apreciate de către specialiștii în domeniu atît la nivel județean cît și la nivel național. Menționăm că elevii noștri nu fac parte din cei pe care îi putem regăsi în massmedia ca fiind fugari sau autori de acte cu caracter antisocial. Consecință a unui efort colectiv, din cei peste 900 elevi doar 12% nu se încadrează în cerințele regulamentului școlar. Din cele trei promoții de absolvenți de școală profesională (confecționer îmbrăcăminte, cofetar-patiser și tîmplar) peste 80% lucrează la diverse societăți comerciale de pe raza județului Suceava. Pînă la această dată cu personalul și cu elevii școlii am realizat lucrări de autodotare în valoare de sute de milioane de lei, respectiv: ateliere de croitorie, de cofetărie-patiserie și tîmplărie cu utilajele necesare și nu am apelat decît foarte rar la susținerea efortului nostru cu alte surse decît cele bugetare dar, în acest moment, consecință a finanțării insuficiente, nu reușim să facem față problemelor ridicate de asigurarea cu alimente pentru rația zilnică a celor 600 de elevi interni, pentru încălțăminte și materiale igienico-sanitare fapt pentru care apelăm la bunăvoința dumneavoastră solicitîndu-vă ca funcție de posibilități să ne sprijiniți financiar pentru a depăși această perioadă mai puțin favorabilă. Subliniem că orice ajutor, indiferent de valoare, ne poate ajuta în a oferi elevilor noștri o bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Contul nostru de sponsorizări are nr. 50014440926 și este deschis la Trezoreria Gura Humorului, iar modul de utilizare a sponsorizării dumneavoastră va fi justificat în conformitate cu legislația în vigoare. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim un sfirșit de an cît mai rodnic. Prof. M. CIOCOIU director al Centrului Școlar, str. Parcului, nr. 1-3 Numărul 359 al Dilemei, ultimul din acest an, are nevoie de ajutorul dilematicilor din toată țara, care sînt invitați să răspundă la următoarea întrebare: Ce dileme ați lua cu dumneavoastră la trecerea în anul 2000? Așteptăm răspunsurile pînă la 12 decembrie a.c. Acest număr a apărut cu sprijinul Fundației pentru o Societate Deschisă. Propuneri de Dileme pentru viitor: Constituția Subculturii Două cincinale de tranziție Anul 2000 Valorile familiei