Dilema, octombrie-decembrie 1999 (Anul 7, nr. 347-359)

1999-11-26 / nr. 355

Despre Chestionarul pentru dilematici După cum dilematicii noștri își amin­tesc, la sfirșitul lunii septembrie am pu­blicat un chestionar („nici nu-mi închipu­iam că o să ignorați voga chestionarelor“, ne apostrofează un cititor de 24 de ani din Blaj). Am făcut-o pentru a ne cunoaște mai bine cititorii și pentru a avea o imagine mai limpede despre felul în care este re­ceptată revista noastră. Sîntem datori să mulțumim celor care ne-au răspuns și să prezentăm, succint, rezultatele. Un cititor ne-a sugerat să realizăm, pe baza răspun­surilor la întrebări, „un portret-robot al dilematicului“, nu-i chiar atît de ușor, pen­tru că cele 197 de scrisori primite oferă o multitudine de perspective, gusturi, pre­ferințe. Dilematicul român e greu de în­cadrat într-un contur rigid, ceea ce din punctul nostru de vedere este bine. Și totuși, să cuantificăm ceea ce e de cuan­tificat. Ne-au răspuns, așadar, aproape 200 de cititori, majoritatea din provincie (59%), cei mai mulți cu studii superioare (85%). Aproape două treimi dintre ei citesc Dile­ma de mai mult de trei ani (65%), iar cealaltă treime se împarte între cei care o citesc de 1­3 ani (31%) și „debutanți“ (sub un an - 4%). Marea majoritate cumpără revista de la chioșc (88%), pentru că abonamentele (10%) „se fură din cutia poștală“, ne scrie un cititor, sau „ajung tîrziu sau deloc“, spune un altul; împru­mutarea revistei de la prieteni este un fenomen minor printre dilematici (sub 2%). Cei care ne-au scris sînt „cititori pu­ternici“, cum li se spune în studiile despre lectură: 91% ne citesc săptămînal. Cei mai mulți sînt „bugetari“ (40%), pensionari (18%), studenți (17%), dar și salariați la firme private (15%). Pe segmente de vîrstă, au răspuns la chestionar mai ales cei sub 30 de ani (44,5%), urmați de „ge­nerația de mijloc“ (37,5%) și de cei care au peste 60 de ani (18%). Cel mai tînăr dile­­matic care a completat chestionarul are 16 ani, cel mai în vîrstă - 93. Omagieri, deo­potrivă, tinerețea și senectutea pline de dileme. In medie, fiecare exemplar din Dilema este citit de mai mult de 2 per­soane. Dilematicul nu prea citește cotidi­ene (47% dintre cei care ne-au scris nu citesc nici un ziar); dacă citește, preferă Adevărul, Curentul sau România liberă (în jur de 15 % fiecare), celelalte ziare în­trunind procente mult mai mici. în ma­terie de săptămînale însă cititorii noștri sînt și „ai lor“, în primul rînd ai Academiei Cațavencu (43%), ai României literare (33%) și ai revistei 22 (31%). Aproape două treimi dintre cei care ne-au răspuns con­sideră că revista noastră nu trebuie să re­flecte într-un grad mai mare evenimentele care țin de actualitate. Dilema „infor­mează, dar nu stresează“, ne scrie un citi­tor și nu putem decît să ne bucurăm dacă este așa; în sfirșit, dilematicii vor mai multe pagini (36%), un aspect grafic mai atrăgător, colaboratori noi. Ne vom stră­dui să le facem pe plac. Foarte interesante și utile pentru noi au fost răspunsurile la întrebările care se refereau la temele preferate și la rubricile care interesează sau nu. Aici nu vom in­sista cu procentele, nici nu vom face to­­puri, ci vom ține seama de observațiile citi­torilor noștri, cel puțin la fel de dilematici ca și noi. în orice caz, constatăm cu plăcere că diversitatea de opinii e bine primită, că sîntem citiți cu mare atenție (nici un redactor sau colaborator n-a scăpat din sita „mă interesează/nu mă interesează“), că, în sfirșit, dilematicul vrea nu atît să fie informat, cît să înțeleagă și să reflecteze asupra evenimentelor. Partea cea mai simpatică a răspun­surilor au reprezentat-o însă „anexele“, de la comentarii adăugate pe marginea ches­tionarelor pînă la scrisori însoțitoare pline de laude sau critici (ba chiar și o­, scoică, trimisă de o studentă din Timișoara). Ni le însușim pe toate, ca și cele 294 de pro­puneri de teme (fix­) pe care dilematicii noștri ni le-au făcut cadou (avem de lucru, așadar, pentru aproape 6 ani). Alte cîteva zeci de teme și propuneri ne-au fost suge­rate pentru suplimentul Vineri, pe care 59% dintre cei care ne-au răspuns la ches­tionar îl citesc întotdeauna și 30 % „une­ori“. Mulțumim pentru idei și pentru fi­delitate. Și pentru că există (totuși) lucruri în care nu încape nici o dilemă, n-o să ne dăm pe mîna concurenței pînă într-atît încît să publicăm toate datele și toate interpre­tările. Dilematicii din toată țara, pe care în continuare îi ascultăm, vor descoperi singuri că sugestiile lor au fost luate în seamă. (Redacția) Rupte din viață Anarhism feroviar Nu credeam că o seară obișnuită se poate transforma în România într-una ex­traordinară, dar cred că ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că la noi nu posibilul pozitiv are șanse ci posibilul negativ. Noi cei care încă mai credem în normalitate sîntem făcuți de rîs tocmai de ea. Schim­barea ne preschimbă în fiare. O seară obișnuită. Aparent normală. Pentru cei ca mine, fără informații confi­dențiale. După ce am vizitat Tîrgul de Carte Gaudeamus m-am îndreptat senin către punctul reîntoarcerii. Gara de Nord. Ca un călător prostesc de cinstit mi-am cumpărat bilet, în compartiment îmi întîl­­nesc cîțiva foști colegi de liceu. Discuții. Amintiri. Ce a mai făcut unul, ce a mai reușit altul. 18.45. Acceleratul de Brașov se odihnește. Cam lungă odihna. „Oare ce sur­prize ne mai pregătește S.N.C.F.R.-ul?“ 19.00. Gluma se îngroașă. Glumim. Facem parte din categoria acelor călători­ veterani chiar dacă avem numai 22 de ani. Rîdem. Punem pariuri. Miza, durata întîrzierii. Doar sîntem obișnuiți. Stația gării a amu­țit. Dacă ar fi stins luminile aș fi putut crede că se pregătesc să (pre)întîmpine un atac aerian anglo-american. Am mai avut timp să-mi aduc aminte de faptul că ame­ricanii au cam distrus Gara de Nord în 1944. Spre marea mea satisfacție, Gîndeam „poate că ar fi mai bine să ne distrugă ei pentru a ne reconstrui ei“. 19­15 și în con­tinuare nimic. Un sinistru nimic­ încep să apară zvonurile. Se răspîndesc precum pra­ful într-o zi de vară. Numai că acum este iarnă și frig. Nașul trece nepăsător fără să ne dea vreo informație (ah! cît de prețioase se pot dovedi a fi acestea în vremuri de criză...). Cineva își aduce aminte că a auzit la radio de o grevă a C.F.R.-iștilor. începem să ne explicăm încremenirea. „Dar de ce ne-au dat bilete? Inexplicabil. Probabil că nimeni nu are habar în S.N.C.F.R. de ce face celălalt. Simt cum încep să mă enervez. Sentimentele anarhiste care domină acum România îmi dau tîrcoale. „Dacă nu-i dau drumul pînă la 20.00 nu mai pleacă“ - un alt zvon. Așteptăm destoinici venirea orei amintite. Se aud cîteva sirene. Ne dăm jos din tren pentru a inspecta situațiunea. Mergem spre Basarab. Pe drum, nașul foarte calm ne spune că nu mai plecăm. Anul VII • Nr. 355 • 26 noiembrie - 2 decembrie 1999 Dilematici din toată țara, vă ascultăm. - Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea. Unde ai citit asta? In toate cărțile bune... ”­ (WILLIAM FAULKNER - „LECȚIA DE CHIMIE „Probabil că dumnealui îi convine, o mărire nu strică niciodată...“ aud un prieten sugerînd. La capul trenului, înspre Basa­rab, două sute de „protestatari“ stăteau înghețați. Un călător care a avut neobră­zarea să ceară explicații pe un ton nervos era cît pe ce să fie luat la bătaie de un domn bine îmbrăcat, ceferist cu funcție și (proba­bil) sindicalist prin vocație. Acesta din urmă i-a trîntit călătorului o explicație de zile mari (de mult nu am mai fost amuzat de o tîmpenie atît de mare...). „Domnule, dacă nu-ți convine să mergi cu trenul, ni­meni nu te obligă, bagă-te într-un compar­timent și taci din gară, asta e treaba noas­tră, nu te amesteca. Dacă nu-ți convine, nu mai merge cu trenul i­ați mașină...“. Cine spunea că poporul român este un popor in­teligent? Am avut pe loc impresia că sindi­caliștii sînt proprietarii vagoanelor, locomo­tivelor, ai gărilor și macazelor, ai șinelor și podurilor. Și am rămas uimit deoarece nu știam că metoda M.E.B.O. a fost aplicată și la S.N.C.F.R. Dar dacă-i așa, de ce-i mai zic S.N. (Societate Națională)? Este evident că este PRIVATĂ. Din nou mi-am adus aminte de muncitorii bolșevici care în timpul Re­voluției confiscau proprietatea burghezimii sau industriașilor pentru ca poporul să se poată bucura de ea. Iar eu, o parte din popor, m-am bucurat cu vîrf și îndesat. Nici nu am avut curajul să întrebăm cît mai stau prostii de călători în compartimente pînă la plecare. Era o întrebare riscantă. Am simțit-o. în acel moment mi-a fost rușine că sînt călător, dar fericit că nu sînt Băsescu. în România întotdeauna partea proastă are un revers (tot o parte) bun. Am șoptit un vers pe care nu l-au înțeles „ To­morrow’s gone for me“. O parte din tribul seneceferiștilor a început să mănînce. Un adevărat picnic lîngă sine. Sumbră ima­gine. Mi-am dat seama că noțiunea geo­grafică România riscă să fie populată de tot felul de triburi (ale minerilor, ale trac­toriștilor, ale Roman­iștilor, ale S.N.C.F.R.­­iștilor) unite numai de aspirația lor de a-i învinge și de a suge de la Marele­ Om-Alb cît mai multe subvenții. Războiul civil spa­niol (1936-1939) a fost precedat de tot felul de mișcări sociale, fiecare sindicat consti­­tuindu-și propria miliție. Aici cred că fie­care uzină, regie tinde să-și organizeze pro­priile bande sindicale al căror principal scop este degajarea unei violențe cît mai substanțiale. Studenții cu greva lor sînt niște bieți copii... Ne-am retras în vagonul nostru înju­rând S.N.C.F.R.-ul, pe primul-ministru, pe sindicaliști (mai ales) și neșansa de a ne naște tocmai în aceste „vremuri istorice“ la nord de Dunăre, în acele momente statul român nu mai exista. Două sute de oameni au paralizat o țară. Șase sute de jandarmi se uitau la cei două sute cum paralizau o țară. La in­trarea în țară vameșii ar fi trebuit să scoa­tă niște plăcuțe cu „Sorry, we’re closed.“ Ca telefon mama mă îndemna să părăsesc rapid gara deoarece se aștepta o inter­venție. La fel cred că-și îndemnau mamele unii studenți în decembrie 1989. Așa că am plecat și nu m-aș mai fi oprit pînă în Franța. Codruț CONSTANTINESCU Gura Humorului Cîmpina Stimați concetățeni, în orașul Gura Humorului, județul Su­ceava funcționează cea mai mare unitate de învățămînt special din țară, respectiv Centrul Școlar care asigură recuperarea și educarea copiilor cu deficiență mintală începînd de la clasa I și pînă la anul IV de­­ școală profesională. La această dată școlarizăm peste 900 elevi repartizați în 79 de clase din care 15 clase I-IV, 31 clase V-VIII și 33 clase de școală profesională, iar rezultatele obți­nute sînt apreciate de către specialiștii în domeniu atît la nivel județean cît și la nivel național. Menționăm că elevii noștri nu fac par­te din cei pe care îi putem regăsi în mass­­media ca fiind fugari sau autori de acte cu caracter antisocial. Consecință a unui efort colectiv, din cei peste 900 elevi doar 1­2% nu se încadrează în cerințele regulamentului școlar. Din cele trei promoții de absolvenți de școală profesională (confecționer îmbră­căminte, cofetar-patiser și tîmplar) peste 80% lucrează la diverse societăți comer­ciale de pe raza județului Suceava. Pînă la această dată cu personalul și cu elevii școlii am realizat lucrări de autodotare în valoare de sute de milioane de lei, respectiv: ateliere de croitorie, de cofetărie-patiserie și tîmplărie cu utilajele necesare și nu am apelat decît foarte rar la susținerea efortului nostru cu alte surse decît cele bugetare dar, în acest moment, consecință a finanțării insuficiente, nu reușim să facem față problemelor ridicate de asigurarea cu alimente pentru rația zil­nică a celor 600 de elevi interni, pentru încălțăminte și materiale igienico-sanitare fapt pentru care apelăm la bunăvoința dumneavoastră solicitîndu-vă ca funcție de posibilități să ne sprijiniți financiar pentru a depăși această perioadă mai puțin favorabilă. Subliniem că orice ajutor, indiferent de valoare, ne poate ajuta în a oferi elevilor noștri o bucurie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Contul nostru de sponsorizări are nr. 50014440926 și este deschis la Trezoreria Gura Humorului, iar modul de utilizare a sponsorizării dumneavoastră va fi justifi­cat în conformitate cu legislația în vigoare. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim un sfirșit de an cît mai rodnic. Prof. M. CIOCOIU director al Centrului Școlar, str. Parcului, nr. 1-3 Numărul 359 al Dilemei, ul­timul din acest an, are nevoie de ajutorul dilematicilor din toată țara, care sînt invitați să răs­pundă la următoarea întrebare: Ce dileme ați lua cu dumnea­voastră la trecerea în anul 2000? Așteptăm răspunsurile pînă la 12 decembrie a.c. Acest număr a apărut cu sprijinul Fundației pentru o Societate Deschisă. Propuneri de Dileme pentru viitor:­­ Constituția Subculturi­i Două cincinale de tranziție Anul 2000 Valorile familiei

Next