Dimineaţa, noiembrie 1905 (Anul 2, nr. 633-658)

1905-11-26 / nr. 654

Sîmbată 26 Noembrie 1905 ASTĂZI: 25 Noembrie (8 Decembrie 1905 Calendar: ORT»»0î: Sf. mariniță, Ecaterina și M. Mercuril ,, CATOLIC . Concepți pijca JiXai­u­i Soarele răsare 7 ore 41 m., apune 4 ore 35 m. Timpul foarte frumos în toată țara. In Muntenia și Dobrogea căldicel, în cursul zilei termometrul ridicîndu-se pînă la plus 9 grade în mai multe părți, pe cînd în unele localități din Moldova a persistat înghețul. Cea mai coborîtă temperatură de peste noapte minus 10 grada la Tg.­Frumos. Eri dimineață ceață și brumă groasă pretutindeni. Barometrul este foarte ridicat și staționar. Blonc sau zăpadă n’a căzut nicășr î. Tß Cafpil­ Ustim­ul Ultima reprezentație extraordinară cu concursul d-reî.Re- ICItU UI Î Miluiîdi gîna Pacini, se va ciuta Puritani, operă în 3 acte și 5 ta­blouri, muzica de V. Bellini—Danturi de caracter executate de d-ra Cleo de Merod­e, de la opera mare din Paris. O^j­pînnfirp Sala Edison: In fiecare seară teatru de varietăți cu program ales. Joi­u­l bwlfluUIC serată lxigl­-lifo, iar în fiecare Duminică de la 2—5 p. m. matinet! pentru familii și copii.—Teatrul Boulevard : Reprezentațiile teatrului Ceser.— Cir­cul Sidoli: Reprezentațiune dată de cavaler Delaune și miss Benitta.—Teatrul Ly­ric: Trupa de operetă germană sub direcția d-lui Em. Waldmarnn. Se va căuta pen­tru a treia oară Nakiri operetă japoneză, muzica de Lincke. MJ MEST' Autorități.— Toate autoritățile sunt deschise. Judiciare. — Instanțele judecătorești sunt deschise. Ateneu: Expoziția de pictură a d-lui Eugen Voinescu. — Expoziția marelui artist italian, Ga­­scota, în rotonda Ateneului. Parlamentare: Camera și Senatul din ședință. Politice: Se ține consilii­ de miniștri, pentru a se discuta proectul d-înî Take Ionescu, relativ la scăderea dârei perso­nală pentru țărani de la 6 la 4 lei. REVOLU­ȚIA DI­ RUSIA Un locotenent și doi subofițeri de cazaci de la Don chemați la Peters­burg, pentru a întări garda imperială. LIPSA DE VAGOANE Interpelarea d-ln Gr. Cantacuzino asupra lipsei s de vagoane constatată în mod dureros mai ales în toamna aceasta a pus în lumină marea lipsă de material rulant care este la noi și cîte sacrificii se mai cer pentru ca să se poată îndestula circulația comercială. Anul acesta toată lumea știe că fost o adevărată calamitate datorită unei serii de împrejurări. Intîia împrejurare este că am a­­vut o recoltă de un belșug aproape neobicînuit mai ales în ce privește griul. A doua împrejurare au fost ma­nevrele care au acaparat cea mai mare parte din vagoane. A treia împrejurare a fost poli­tica de economii a guvernului libe­ral căci, după cum au prevăzut oa­menii cari știu­ să vadă, o mare mul­țime de vagoane au fost scoase din întrebuințare, din cauză când au fost reparate. Se afirmă că lipsa de reparațiune fiindcă n’au fost fonduri disponibile pentru aceasta, a scos din uz cel puțin 800 de vagoane, ceea ce este foarte mult față de micul număr al celor de care dispune G. F. R. Dar interpelarea d-lui Cantacu­zino a mai pus în evidență și alt neajuns : acela anume că direcția C. F. N­. cam persecută lumea, se poartă țd­rea «autoritar și toți se tem de dinsa pentru ca să nul lovească în inte­rese. Starea aceasta de lucruri era de natură ca să alarmeze chiar pe cei mai fervenți guvernamentali. Din dezvoltarea interpelărea s’a putut vedea că, pentru nevoile co­merțului, atît al comerțului de ce­reale cît și al comerțului­ de lem­nărie, se cer multe, se cer vagoane numeroase—cel puțin 5500—se cer linii de garaj, ateliere, mașini, va­goane acoperite, elevatorii, etc. Ne­greșit toate acestea nu pot fi reali­zate numaidecît, fiindcă nici tim­pul nu iartă, nici fonduri îndestulă­toare nu sunt, însă începutul trebue făcut căci trebue să-și dea seama guvernul de imensele pagube ce su­feră țara. Anul acesta, este dovedit, că am pierdut multe milioane, chiar zecimi de milioane din cauză că grînele au stat cu săptămînile prin gări expuse la intemperii, căci, pe lângă că nu sunt vagoane, nici măcar nu există pe la gări hambare sau alte locuri acoperite. Sacii cu grîne au stațio­nat afară, au fost plouate, s’au spart și griul a curs, iar proprietarii au suferit pagube enorme atît din cauza stricărei mărfurilor cît și din cauză că s’au pierdut momentele în care prețurile erau urcate. Nu trebue de glumit cu această chestie căci inte­resează de aproape avuția publică și privată. Intr’o țară de rasă anglo-saxonă, în Anglia sau în America de Nord, toate celelalte cestiuni ar fi fost lă­sate de o parte și de urgență s’ar fi construit linii, magazii, vagoane și tot ce este necesar spre a veni în ajutorul comerțului. La noi bi­­roterația, pe de o parte, și lipsa de simț comercial pe de alta, ne fac să nu dăm atenție îndestulă cestiu­­nilor celor mai vitale. Toate lipsurile constatate au pro­dus o stare de nemulțumire, foarte exagerată, în contra direcțiunea O. F. E., dar nu este mai puțin ade­vărat că nici direcția n’a fost des­tul de stăruitoare spre a pune în e­­vidență nevoile comerțului și spre a cere îndreptările reclamata de ac­tualitate. Este și direcția vinovată, însă, a­­cuma nu mai e momentul ca guver­nul să -și piardă vremea în incri­minări și în stabilirea răspunderilor ci trebue de purces la treabă. Noi, cari am cerut, în mod stă­ruitor și de multă vreme, sporirea materialului rulant, aprobăm, fără rezerve, cererile d-lui Grigore Can­­tacuzino. Iod! minister englezesc Dupa zece ani de guvernare, partidul conservator se retrage de la cîrma ța­rei, în neputință de a mai guverna din cauza marilor neînțelegeri ce domnesc în sînul partidului pe chestiunea fiscală. Se știe ce înseamnă această chestiune : d. Chamberlain, fostul ministru al colo­niilor, e acela care a ridicat-o. El vrea ‘ Anglia, care este liber-sc­himbata, adică unde mărfurile pot intra și eși, fără a plăti vreo taxă vamală, să devie protectionism, adică să pue taxe vamale. Aceasta este părerea d-lui Chamberlain, dar nu și a d-lui Balfour, fostul prim­­ministru al guvernului conservator. Și deoarece d. Chamberlain dispunea în Cameră de o mare mulțime de partizani, d. Balfour a­ crezut că nu mai poate guverna și s-a retras. Căderea aceasta aduce la ciműt pe partidul liberal, care , e de zece ani în opoziție. Dar nici partidul liberal nu e unit, întocmai,cum conservatorii sînt despărțiți pe chestiunea vamală, tot așa și liberalii sunt­ despărțiți pe chestiunea irlandeză, a home­rul­ yim. O mare parte dintre liberali admit hame­rr* il, adică autonomia Irlande­i, pe cinci alții, in frunte cu lordul Rosebery, fost prim­­mi­nistru liberal, nu admit aceasta. Chiar acum cite­va su­ptămmi, șeful partidului ,­borai, d. âamphr-Rannerman, a avut o polemică­­ publică cu lordul Rosebery asupra acestei probleme mari, primul declarîndu-se pentru­ hom­a­rul și al doilea contra. Liberalii, ajunși la guvern, vor putea cu greu­ să scape de chestia home­rul­­ului, pentru­­ n­u sunt probabilități că ei nu vor avea majoritate în parlament decit cu ajutorul celor 80 deputați ir­landezi, cari vor pune desigur ca o con­­dițiune sine qua non realizarea ho­me­nii-ului. Partidul liberal va mai avea să con­teze în Cameră și în alegeri cu un alt adversar, cu deputații partidului socia­list. Socialiștii speră să aleagă 30--40 de deputați. Ei profită de înspăimântâ­­toarea mizerie care domnește acum în Anglia printre populația muncitoare, mizerie care amenință să devie o cata­strofă națională, pentru a face o mare agitație. * Noul prim ministru al Angliei, sir Henry Campbell-Bannerman, e născut în Scoția. El e născut în 1836, are adică aproape 70 de ani. De la 1868 pînă azi continuă de a fi ales în Cameră. E un om foarte bogat. Familia Campbell e foarte raspîndită în Scoția și Anglia. A fost pînă acum de cîteva ori mi­nistru în diferite ministere liberale. In 1899, după retragerea lui sir William Harcourt, a fost ales conducător al par­tidului liberal în Camera comunelor. Sir Campbell-Bannerman e un liberal democrat sincer, mai mult radical. El a fost contra războiului cu burii și e un amic declarat al păcei. E sigur că el va inaugura un sistem de relațiuni mai pacinice față de Germania. Nu e un mare orator, dar un bun conducător. VIAȚA POLITICA Modificarea legei clerului Reformele introduse de d. ministru Vlădescu La ordinea zilei e modificarea legei clerului, cerută printr-un proect de lege al d-lui ministru Vlădescu. Ne ocupăm de acel procet la o ru­brică politică, pentru că partidele poli­tice au­ dus campanii și pe chestiunea clerului și deci au politicianizat-o. De fapt însă chestia clerului e de natură socială și națională. Cu toate modifică­rile ce s’au adus legei clerului din 1872 la 1893 și 1902, se simțea acum nevoia de nouî modificări. Tendința noastră, ca popor tînăr, de a ne cultiva ci­ mai mult, a făcut să se observe că n’avem elemente îndestu­lătoare pentru a răspindi, prin ajutorul lor, cultura în masele poporului. Avem corpul didactic primar, dar el e insu­ficient, ca număr și cel rural, e insu­ficient chiar ca cultură. In sate s’a vă­zut însă că există un alt element, care împreună cu corpul didactic să contri­buie la răspândirea culturei. Acel ele­ment era preoțimea, dar s’a constatat că ea nu corespunde misiunea. Atunci s’a prevăzut ca preoții de sate să fie absolvenți a 8 clase de seminar. După cîtva timp s’a simțit însă ne­voia ca acei preoți să poseade și titlul academic care e licența în teologie. Prin legea propusă acum de d. Vlădescu se începe experiența cu preoții titrați la sate. Dar pentru ca acei preoți să poată trăi la sate în condițiuni cari să nu jic­nească calitatea lor de titrați academici s’au prevăzut în buget suma pentru a li se da o retribuțiune mai de seamă. Tot experiența a determinat pe d. Vlădescu să sporească numărul paro­hiilor și să lărgească condițiunile pen­tru hirotonirea preoților parohi. Căci s’a constatat c­ă sunt vreo sută, de pa­rohii vacante și nevoia cere înființarea altora noi. Odată cu sporirea numărului preoților, li s’a dat tuturor îndatorirea de a ține predici, de a se interesa de starea po­pulației și de a da concursul lor școa­­lelor de adulți și cercurilor culturale. Cu alte cuvinte s’a lărgit sfera de ac­tivitate a preoțimei, spre a o face utilă culturea poporului. D. Vlădescu a ținut ca odată cu A apărut No. 4 din revista Medicina Populară cu următorul sumar: Un fapt ce se poate întîmpla ori­cum.— Despre caracterele oamenilor.—Oare este cel mai bun fel de hrană?—Influența.— Varicele.—Din viața centenarilor.—îngri­jirea frumusețe­: despre corp.—Cum să se pună ventuzele.—Chinezii și curățenia.— Bracarea sau blinda. — Tratamentul bu­­bonelor.—Animalele războinice.—Cronica­­hazlie— Higiena somnului. — Infrumuse­­țarea femeilor și sănătatea.—Din leacurile sufletului. — Desinfectarea prin zahăr.— Sfaturi practice.—Otrava din cartofi.—A­­jutoare grabnice.—Sfaturi color ce suferă de boale de piept.—Jocuri în familie.— Rețete.—Cugetări. — D’ale sosii.­—Consul­tații medicale.­— Veștejiții (roman original) —etc. etc. 10 Bani mimatul.========== ===== 5 lei abonamentul amia crearea de îndatoriri­ pentru cler, să-i dea și posibilitatea d­e a avea mai multă siguranță în justiția bisericească, înfiin­țând, două Curți apelative bisericești. C. Dem. n convorbire cu Tolstoi Tolstoi declarind că­ situația nu i se pare periculoasă, că tulburările a­­grare nu au­ mare însemnătate și că revoluțiunea rusească nu va fi ca revoluțiunea franceză, din cau­za caracterului poporului rusesc. Corespondentul lui­ „Berliner Tage­blatt“ în Rusia, d. .Eduard Höher, a re­ușit să aibă, la Vasnaia Polyana, o scurtă convorbire cu Tolstoi. Prima întrebare pe care i-a adresat-o corespondentul a fost cum o duce cu sănătatea. — Foarte bine, răspunse Tolstoi. Dar mă apropi­a tot mai mult de hotarul mor­­ții. Și e bine, așa. Asupra situației interne a Rusiei, Tol­stoi a spus: : — După mine, situația nu e așa de periculoasă. Odinioară s’a exagerat pen­tru guvern, acum se exagerează contra guvernului. Mai ales n'o să existe nici­odată în Rusia o revoluție ca cea fran­țuzească, pentru că aceasta nu cores­punde cu caracterul poporului rusesc. Față de atîta optimism,­îî arătă tot ce se spune despre revoltele agrare. — A, ce spun ziarele, obiectă Tolstoi, dar ziarele mint. Eu nu mai citesc de ani de zile gazete, dar mi se comunică ceea ce conțin. Tulburările țărănești nu sunt așa de periculoase. Țărșaie se duc în păduri și­­ își iau lemne ; aceasta o făceau și înainte ; acum însă o fac mai cu curaj. Numai un mic partid revolu­ționar vrea neliniște. Și la congresul ță­rănesc din Moscovă au vorbit numai advocați și cademiciani. In Rusia, continuă­ Tolstoi, procentul populației rurale față de cea orășenească, este de 80­­ ri 90 la sută. Țăranii con­­stitue clar imensa majoritate a poporu­lui. Lucrător , din fabric­ í ha înseamnă nimic pe lingă el. Țăranul e mulțumit cînd fiul lui cîștigă cinci ruble pe săp­­tămînă, pe­ cînd lucratorul cere douăzeci și douăzeci și cincis* do ruble. Țăranul nu vrea nici acum ea să-și ia el singur pământul, el știe că nu poate aceasta și da sarcina aceasta pe seama guvernului. In ce privește tendințele reformatoare ale guvernului, Tolstoi a­ spus: „ Știți bine, că eu nu sunt înțeles eu guvernul. Vreafi să spun însă numai a­­tît: pînă acum guvernul s’a sprijinit pe forța, de azi înainte va­ trebui să se sprijine pe iubire. Tot ce e important e ca guvernul să înlocuiască forța pe care s’a întemeiat pînă acum cu dragostea, după spiritul și prescripțiunea crești­nismului. ■ ■ Pungașii și hoții Bucureștilor a Vizită într’o speluncă.—Uite popa nu e popa!—Un pungaș cu cărți măs­luite ! —Dacă ești hotârît să faci o anchetă printre pungași, să­ o facem împreună ! Cel ce-mi spunea aceste cuvinte e un personagiu destul de cunoscut în Capi­tală pentru curagiu­ și forța sa hercu­­lană. Amicul meu a fost amestecat în multe scandaluri, are o reputație de mare bătăuș și scandalagiu și numai nu­mele său baga în groază pe mulți. To­tuși posedă un fond de o rară delica­teță sufletească, o inimă­­ distinsă și ca­valerească, în felul să îi va soiă de Cy­rano ele Bergerac românesc, dar care e tot atît de puțin înțeles, cum­ a fost și eroul gascon. Amicul­­. se oferea să facă ancheta ca amator, nefiind nici ziarist, nici ro­mancier, totuși pasionîndu-se pentru studiul straielor sociale bucureștene. Deși nici autorul acestor rînduri nu are mușchi prea puțini dezvoltați, totuși primii ca bucurie tovărășia amicului moti­v. Printr’o firească intuiție, bănu­iam—și din articolele ce vor urma se va vedea Că am avut dreptate— bănuiam, zic, că vom avea nevoe de mușchii noș­tri în expediția ce o întreprindeam. Spre a ne începe ancheta, precarăm, e­i și amicul meu X., la Ghitila. Acolo ne deghizarăm: amicul meu­ ca țăran fruntaș, iar eu ca vechil."Intenția noas­tră era rea, întorcindu-ne în Capitală seara cu trenul de Moldova, să fim luați drept „dela țară“, niscaiva naivi cari vin cu chimirul plin­ la București, fie pentru a cumpăra niște cai la obor, vite, și vii pentru alte afaceri. Ajunserăm cu bine în gara de Nord, înghesuiți într’un vagon de clasa a III-a. ........... Pe peronii gării nimic remarcabil. Dar cum, ești­ vin în curtea garei, ne văzurăm deodată înconjurați de cîteva mutre suspecte." O speluncă din­ calea­­ Griviței —Veniți la noi la botel, ne strigă la ureche un individ ca , și cum am fi fost surzi. E aci pe calea Gri­viței.. Mai eftin și mai bine ca la noi nu-î­nică­­erea... Auzisem despre spalancele din calea Gri­viței, și intenția noastră era tocmai asta, ca să pătrundem în calitate de că­lători de la țară, în unul din aceste loca­luri, despre cari auzisem lucruri extra­ordinare. —­ Avem și fete frumoase! ne șopti agentul. .................. Păzindu-i-se insă­, că stăm prea mult pe gîrnduri și din altă parte venind o echipă concurentă de agenți, individul ce ne acosta se începu a ne trage de mînecă. Deodată ne simțirăm îmbrîncițî din toate părțile, de tovarășii agentului, și mai pe sus, mai pe jos, fiind luați cînd cu vorbă bună, cînd înjurați, ne trezirăm într’un­a din cârciumile din a­­propierea găreî, cîrciumă cari închiriază paturi de dormit. —• La noî veți fi mai bine ca ori­­unde!—ne primi hangiul cu mutra su­­rîzîndă. „Băeți, v’ați și adus bagajele... să scuzați vă rog, dacă [v’ați d­us cam re­pede, dar pe aci pa la noi prin Bucu­rești, trec multe trăsuri...și Doamne fe­rește vă putea călca vreuna.. Ni se dădură paturi ,într’o­­ odăiță se­parată, de altfel mai curată, decit ne-am fi așteptat. Dorința noastră ar fi fost să dormim împreună cu „grămada“, pen­tru ca să observăm tipurile... Dar han­giul ne spuse, ca toate camarile sunt tixite și că unde ne vede „oameni mai cum­­se cade“, vrea să ne servească mai bine. i.Trebuia să ne resignăm,­ ca să nu deșteptăm bănueli, cu speranța că poate în odaia noastră vor mai veni mai tîrzi­i și alții, cari să întrebuințeze cele­lalte două paturi, ce le vedeam libere. Afectînd că suntem­, obosiți, ne culca­răm imediat, după frugala masă ce o luarăm în circiumă. Uite popa nu e popa! De abea ne întinseserăm pa paturile noastre, și iată că apărură pe pragul o­­dăei alți doi „călători“, dar cari după­ cum am înțeles mai tîrziul, erau niște pungași—poate chiar tovarăși cu stă­­pînul hanului! — și cari veneau să ne prade în această odăiță, unde fuseserăm izolați. Nu trecu mult și acum­ veniți, după ce se făcură comori, se așezară pe mar­ginea patului. Unul dintre înșii scoase din buzunar o pereche de cărți, fără a na da în aparență nici o atenție. — Hai să ne mai trecem vremea cu cărțile!—zise acesta. — Haide !—fu răspunsul celuilalt. Primul alese, apoi trei cărți și ridică în sus ca mina dreaptă un 5 ochi de pică și un popă. In mina stângă ținea un 2 de treflă. — Uite popa!..—zise el. Apoi așeză încet cărțile pe masă cu dosul în sus, po­ rînd cîte, una, zicînd: — Unde-i popa ? Jocul acesta se repetă de mai multe ori... Se vedea foarte clar, unde punea pe popa. Totuși tovarășul găti odată ghicea altă dată nu. Cînd perdea, plătea un franc. Evident că se prefăcea, pentru a excita interesul și­­ curiozitatea noastră. Amicul moa X., afectînd mult interes se sculă de pe patul său. — Mă primiți și pe mine în joc ? — Cum nu ! ■— răspunseră pungașii, cari nu așteptai­ decit asta.—Jucăm pe doi lei ? Fie și pe doi.... Eu mă uitam cu încordare la mîi­­nile pungașului. — Uite popa... nu e popa !— zise el aruncând cărțile po­­ pat, fără prea multă grabă. In acea clipă, cum steteam culcat în patul celult, putui observa că [nu pu­sese jos, giî mina dreaptă întîiiî pe popă — cum ar fi fost mai firesc, de­oarece era mai în față—ci pe­ 5 ochi de pică, ce era la spate, și pe care-1 lăsase să alunece în mod abil din mină. Sărit indignat în sus. AMANTE DE REGI v ITIi I>oii­i liiau­ imperial Prințul bolnav­­ de febră tifoidă După însănătoșire — Supraveghiat cu stricteță în scris Într-un par­tid de conspiratori italieni.—Tur­barea sexuală.—Diferitele aventuri amoroase în Florența.—Frumoasa florentină. Odată în t­­verne, prințul chefuia pînă în zi, făcînd excese peste excese și abia spre zi , femeile îl lăsau­ să plece cu punga goală și obosit din cale afară.­­ Așa petrecu el o vreme, și în cele din urmă consecințele rele nu întîrziară să se arate. Intr'una din zile Louis nu putu să se ridice căci avea dureri vio­­lente în toate membrele ; frigurile îl scuturau,puternic și tot corpul i se a­­coperi­ cu bășici roșii. Medicii consta­tară o febră tifoidă și în bășicile roșii o boală pe care o capătă tinerii cînd fac excese. Civic­­d. Lebas află aceasta se îns­păimânta teribil și conjură pe medici să spue m­amoi lui Louis țelul boalei pen­tru că el sa considera nu prin nepreve­derea lui, drept autor al ei. După ce tînărul vagabond se însă­nătoși, încet, încet Lebas deveni mai aspru ; Louis trebuia să doarmă în a­­ceeași odae cu dînsul și noaptea așa era încuiată cu mare îngrijire. Louis se supuse voios soartei, cu atît mai­ mult că și lui îî trecuse pofta, în urma lecției căpătate de orgii și de excese.. El se consacră în totul studiilor gimnaziale spre m­ai marea mulțumire a profesorilor săi.­­ La înfirșîtul anului, el Căpătă un ex» ■celetat­­ certificat de absolvire a cursului gimnazial, și plecă—1823—in vacanță. Un an întreg rămase la Arnenberg pe lingă mama lui, se ocupa, pe cît ii permiteau numeroasele lui relațiuni de dragoste, cu diferite femei, cu studii mi­litare, și intră apoi într’un regiment ba­­dez de­­ artilerie. De acum încolo, Louis întreprinse sin­gur diferite voiagii în Austria și Italia, la­ Florența și Roma, punctul central al ,— Aci e popa ! strigai, nelăsînd timp amicului meu­ să răspundă. Pungașul­ înțelesese că i’am­ prins, și că văzusem, fiind culcat, manevra lui. Eu regretam, că mă trădasem. Ar fi trebuit să­ am mai multă răbdare. Totuși hoțu­l nu se descurajă. Plăti doi Iránei,­ își făcu o țigară și apoi zise : — Pentru că v’ațî sculat, și sîntem acuta patra, hai să jucăm mai bine un zmen dă fer... Cunoașteți jocul? —1 .11 cunoaștem! — răspunseră la a­­mindoi de­odată, eu și amicul meu. In rîndul viitor : Secretul­ cariilor măsluite.— Ce este o cartă cu suster și stor sau­ transparent ? Misterele unei tabntiere, propagandei bonapartiste; aci în Roma, se înscrise a membru în asociația re­publicană secretă ia carbonarilor, fapt care­ î se impută teribil mai tîrziu cînd, devenit împărat, luă sub protecțiunea sa pe Papa. Pasul acesta pare cu atît mai curios, cu cit mama lui s’a silit mereu­ să-i inculce idei de absolutism, tot vorbindu-î de legendele napoleoniane. * Odată cu anii, tînărul prinț, devenit bărbat, își ocupă vremea tot mai mult cu aventuri galante. La nceput, aven­turile acestea nu aveau mare însemnă­tate, d­ar după absolvire, gimnaziului ele luară niște dimensiuni înspăimîn­­tătoare.­­ Pasiunea , degenera în turbare,­uu, era femee pe care sa n’o dorească și pe care sa n’o urmărească cu inzis­­tențele lui, mai ales italiencele cu pă­rul lor negru buclat și­­ cu ochii de foc plini de farmec divin și înebuneațî. In Florența el avu o aventură foarte co­mică, care făcu multă vreme să rîză pe toți florentinii. Louis Napoleon se amorezase violent de o femee din înalta aristocrație flo­rentină, pe care o plictisea­ cu declara­­țiile lui, dar care îl respingea cu cea din urmă indignare. Ochii ei cei negri, focoși, zîmbetul ei incomparabil, statura ei minunată, obrazul de­­madonă al a­­­cestei femei de o neîntrecută frumusețe îl zăpădiră însă în așa­­ grad că el jură că n’o să se lase pînă n’o s’o aibă. El nu mai avea un ceas liniștit și fă­cea sforțări supraomenești ca să pose­idă acest tezaur de frumuseți și iubire. Toate rugăciunile, amenințările și se­­­lecțiunile lui fură însă zadarnice. Fru­moasa femee nu-l voia cu­ ni­c î un preț. După ce se gindi multă vreme în ea chip ar putea să se furișeze in casa a­­dorateî sale, el se hotărî la un plan pe care-l crezu minunat. Era sigur că acest plan îi va procura succesul așa cu­­ înfocare dorit. ’> (Va urma) Mi­­ral Lindley, în vederea unei interpe­lări. . . Se proceda la votarea­­ indigenatului d-lui August Isăcescu, vot rămas nul la precedenta ședință, și se admite cu 44 bile albe contra 14 negre. . Se votează recunoașterea ’d-lui Ranait Georgescu, cu 36 bile albe. . . . D. general Jacob Lahovary invită ca senatori să intre în secțiuni spre a dez­bată proectul relativ la modificarea le­gei clerului mirean. D-niî senatori trec în secțiuni în orale 2 și jam., ședința publică ridicindu-se. Corpurile Legiuitoare CAMERA Ședință de la 24 Noembrie D. Gr. Iriandafil, președintele Came­rei,­ a deschis ședința la ora 2 și 10 în prezența a 95 deputați și a d-nor mi­niștri : I. N. Lahovary și Al. Bădărău­. D. Emili Costinescu protestează în con­tra faptului că nu i s’au pus încă la dis­poziție dosarele cerute de la ministerul de finanțe. D-sa..cere să i se pun la dispoziție registrul de partize pe an­ul curent. D. președinte spune că va interveni. D. N­­ichilipescu­ se asociază la cere­rea d-lui Costinescu. D. dr. G. Angelescu reînoește și d-sa ce­rerea făcută pentru dosarele de la mi­nisterul de instrucție. La ora 2.20 deputații trec în secții după propunerea d-lui președinte spre a se ocupa cu studierea proiectelor de­puse. . D.­ președinte Gr. Triandafil a redes­chis ședința la ora 3 și 30. Se pune la vot recunoașterea d-lui I. Șteflea ; re­zultatul votului este nul, deoarece depu­tații, nu mai sunt în număr reglementar, la s'a ridicat la orele 3 și 40. SENATUL Sediului de la 24 Noembrie a * Ședința sa deschide la orele 2 și S m. de d. Boerescu, în prezența a 74 senatori și a d-ni. ministru Iacob La­hovary. Se fac formalitățile obișnuite. D. ra­portor dă­­ citire “cererilor de recunoa­ștere ale d-lor N. Kațaria, I. C. Savu și G. Nicolescu, romîni macedoneni. Ce­­rerile,­șe înaintează comisiunea de indi­­genark . Skijjitradu Porumbarii­^­cu toate inzis­­tențile d-lui Zarifopol — roagă pe d. prezident al Senatului să intervină pe lîng­ if d.1­ ministru de interne spre a-i pune la dispoziție dosarele relative la alimentarea orașului cu apă, asupra concesiei iluminatului și contractul în­cheiat de primăria Capitalei cu ingine, BIMINEAAȚA Dela palatul justiției Succesiunea Bantaș.­ Incetind din viață d-na Maria Bantaș, din str. Pri­­măverei, plicul, conținind testamentul ei, a fost deschis ora, în camera de con­siliu a trib. Ilfov s. II, față fiind ru­dele de sînge ale­ defunctei, d. Bantaș soțul, d. locol. colonel Basarabescu și alții. Prin testament d-na Maria Bantaș, lasă toată averea sa peste­ un milion, d-lui Scarlat Arion avocat și deputat. Rudele de singe au și atacat testa­mentul in nulitate. Notar falsificator. — M. Constanti­­nescu notar în com­. Lr.ica (Ilfov), în­­țelegindu-se cu mai mulți, țigani fiați de vite, furați vite de prin sat, și no­tarul le libera bilete false. Parchetul de Ilfov a deschis acțiune publică contra Ini. Falsul polițelor Ghețul-Tribunalul Ilfov, secția I, a fixat pentru ziua de 17 Ianuarie, judecarea procesului inten­tat lui Mitrany și Pribegeanu, pentru falsificarea polițelor decedatului Ghețu. In jurul alegerei de efort la asea-s­mintele Nifon.­In Februarie anul tr­e­cut fiind ales tînărul Ionel Rozescu fiul eforului Ion Rozescu, în locul de efor vacant, mai multa rude de ale deceda­tului mitropolit Nifon, cari aveau cali­tatea de a fi aleși ca efori, s’au plîns trib. Ilfov s. LII, că­ cu prilejul acestei ale­geri s’au­ făcut ingerința și s’au călcat dispozițiunî din testamentul defunctului mitropolit Nifon. In acest proces a intervenit și mini­sterul de instrucție publică. Eri a venit înaintea tribunalului acel proces în care pe lîngă efort a chemat în judecată și mitropolitul primar ca efor supraveghetor.. . . Mitropolitul a fost reprezentat pri­n« instanță prin d. Petre Grădișteanu, mi­nistrul de instrucție publică prin țre Mișu Antonescu, eforii prin d-niî C. G. Disescu, N. Xenopol și A. Djuvara. Reclamanții și rudele intervievate prin d-niî Vasile Lascar, Antonescu, B. Delavrancea, Emil Lăzărescu și I. Mur­muianu. După mai multe incidente, ridicat« de intimat, pe căre trib­ le-a respins, la orele 6 s’au »minat dezbaterile în continuare. .­­ . Em. FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA'­­ _ 41 _ ROBIA BANULUI MARE ROMAN ORIGINAL de doamna SOFIA NĂDEJDE PARTEA a II-a II Se uită cu jale la lucrurile din casă­, unde nă­­dejduise și suferise atîta ! Cu ochii îmbrobonațî de lacrimi îșî luă da în toate remas bun. Simțea că’n veci­n’o să le mai vază. O jale a­­dîn­ca o prinse gindind : „Ce parte am eu de-a mă despărți de tot ce mi-e drag ! Am părăsit satul și casa unde m­'au născut, lăsînd mormintele sărmanilor miei părinți... „La maice eram fericită, soarta și de acolo m’a izgonit: „In locul unde am iubit, abia vremea unui vis am stat. „Aci, intre patru păreți, cîtec iluzii și cîte dureri E am­ avut! Trebue să fug, mereu să fug, ca zi­­stovu­l rătăcitor, s’alerg din loc în loc!“ De cîte­va orî își luase lucrurile se plece, mer­gea păn la ușă și iar se ’nturna îndărăpt, între­­bîndu-se, încotro ? Mare luptă se petrecea în sufletul Susanei, trebuea un imbold puternic s-o silească a pleca înstrăinată în lume străină! Afară începea să se îngîne ziua cu noaptea. Nu maî era vreme de amînare , mai curînd moarte de­cît să dea ochii cu omul ce i-l h­otărise un­chiul, de soț. Singur acest gînd îî aduse atîta desgust în­­cît se ridică hotărâtă ; mai luă seamă dacă perdelele sînt lăsate, se așeză bine pe la colțuri, ca să­­ se crează că doarme. Scoase încetișor cheea din ușă, înc­e­pe din anafară, stătu o clipă de ascultă, dacă toți din casă dorm, apoi­ încet, în vîrful degetelor, se fu­rișă pe ușa, din dos, de la antret. Pe aici eșea adesea în nopțile frumoase cu lună, mergea în grădiniță să privească cu duioșie ce­rul, gîndind că și Sorin îl privește și cu drag îî spune numele ei’n pădurea singuratecă. Toate aceste simțiri le trăi o clipă fără a le gîndi cu vorbe. Portița de fier era numai închisă, o dădu în­­cetinel în lături, aproape făr de zgomot. In această clipă inima îî stage locului, auzi un slab lătrat de nedumerire al lui Clăbuc. Dacă unchiul o prindea era pierdută. Grăbi pa­sul și­ mai sprintenă de­cît o umbră, coti colțul ca­sei, apucînd pe o ulicioară care da în strada gărei. O trăsură .I­eși înnainte, Susana îî făcu semn și se urcă. Abia îngînă , „la gară.“ Tremura ea de friguri. A pleca în neștire între străini, se poate ceva mai fioros Intră în sala de așteptare. Nu era aim« afară de servitorii, cari maturau. Toți o priveau­ curioși văzînd-o că sosise atît de demineață. "După cît­va­ timp,întrebă pe un tregher. — In­cotro pleacă gel di’ntîiu tren ? —­ Spre Moldova. D-voastră încotro plecați ? Susana nu știa singură în­cotro. Să plece, atîta era gîndul­ respirat­, tinde ? Nu era oare tot una? Orî în ce parte tot străină avea să fie. — La Iași, respunse ea, pa­să spue ceva. Era singurul oraș despre care auzise vorbindu-se mai mult, avuse de-acolo cîte­va colege. Știa că și la Iași mareele au un institut mare, i se părea că nu va fi atît de străină ; sufletul i se simțea atras într­’acolo. Atît ne e de șubredă ființa, în­cît adesea, no­țiuni slabe, neînsemnate, ne h­otăresc viața noa­stră și a urmașilor. . Maî știa că păn la Iași e­­ mult de mers , i se părea că de ce va fi mai departe de unchiul sa, de ce mai sigur n’o va găsi, îndată ce sa deschise casa pentru Iași, luă un bilet de clasa a doua. Toată viața nu-î păru atît de lungă cît vremea păn ce plecă trenul. Tot soiul de spaime îî treceau prin cap. La fie­care deschidere de ușă se uita sperioasă, de nu-î cum­va undiiu-se, care s’o întoarne cu sila îndărăpt. . ■ In fața voinței lui de fier simțea că s-ar fi re­mas doar numai să se omoare, să-șî dea sufletul caznelor iadului, cum îî spuseseră de-atitea ori maicele. Fiorosul purgator îî trecea ,prin mintea aprinsă, atîtea suflete nenorocite, cari în loc să-șî răscum­pere greșalele prin rugăciune și pocăință îșî re­pun singure zilele ! Cum au tras vagoanele, Su­sana se urcă, pă­­rîndu-i că-î maî în siguranță.­ " > • E trist, cînd pleci cu trenul și lasî în urmă rude și prieteni, dar, cînd pleci singur, uitat, pă­răsit și te duciin neștire, e fioros!. Alții se’nbrățoșează, își întt remas bun. Iar ție părăsit, uitat, nu-țî zice nime : „la revedere.“ Susana se’mbrăcase e’o rofelie­- cbmișie, pe care o avea de pe cînd era la maici. . O pelerină neagră îî ascundea talia; pe față avea un văi dus albastru. " Cum întră în cabină s’așeză la fereastră pri­vind pămîntul abia dezvălit de­ zăpada.. Sub cerul senin se’ntindeau, cîmpiile negre ver­zui; iarba, momită de raze cald­e,­­începea să dea colț. In aerul rec­orca al demineței ..toate, se trezeau la viață. Văzduhul întreg se lărgise, cerul se de­părtase. Soar­ele se zărea atotputernic, dînd­ binecuvîn­­tarea părintească stejarului falnic și firicelului de iarbă; în văzduh plutea dorul nemărginit de viață ! Paserile despicau­ aerul nelăsînd nici o urmă. Sufletul Susanei nu putea lua parte, la trezirea vieței, înstrăinată era și de ustură. I se părea că un vînt o duce, o mină într’un pustiu necunoscut. Clătinatul trenului îî amorțea durerile, cum leagănul ogone plînsul copilului . Să gîndească, să nădăjduească nu avea ce. Haos și gol era viața și mintea eî. Atîtea nenorocite întîmplărî pentru creerii ti­neri și fără experienț­ă îî zguduiseră prea tare. Avea răstimpuri de nesimțire și­ uitare, aproape nu se-ntreabă dacă e vis orî realitate. De o dată jalea și frica o prinseră: se temea că­ nu-î vieiai un leșin. Chinuită, îșî aduse aminte, de povețele surorei Ana: „In cele maî mari nenorociri roa*­gă-te bunului Isus, elto să­­ te ajute." La acest gînd, deschise cu grabă geamăntari!, în care îșî pusese crucifixul și cartea de rugă­­ciunî. Privi lung chipul mîntuitorului blind și’n cele mai amare dureri. Gîndi : „Isus a suferit pentru păcatele lumei, cu atît mai mult noi trebui sa ne ducem fie­care cruce a greșalelor noastre!‘ De cînd văzuse furia unchiu-se și soarta ne­norocită ce așteaptă pe copilul ei, tot mai mult înțelegea greșeala unei iubiri cum , nu trebui să fie. Getirea rugăciunilor îî duse mintea în alte tă­­rimuri, se uită pe sine, sufletul i se liniști; dure­­rile amorțiră o clipă. Viitorul bălaur nesățios, nu-și mai căsca mereu gura sfășiindu-îi inima cu întrebări, la care­eu știe să respunză. (Va urma) Șy&r­j* е. i

Next