Dimineaţa, noiembrie 1905 (Anul 2, nr. 633-658)
1905-11-26 / nr. 654
Sîmbată 26 Noembrie 1905 ASTĂZI: 25 Noembrie (8 Decembrie 1905 Calendar: ORT»»0î: Sf. mariniță, Ecaterina și M. Mercuril ,, CATOLIC . Concepți pijca JiXaiui Soarele răsare 7 ore 41 m., apune 4 ore 35 m. Timpul foarte frumos în toată țara. In Muntenia și Dobrogea căldicel, în cursul zilei termometrul ridicîndu-se pînă la plus 9 grade în mai multe părți, pe cînd în unele localități din Moldova a persistat înghețul. Cea mai coborîtă temperatură de peste noapte minus 10 grada la Tg.Frumos. Eri dimineață ceață și brumă groasă pretutindeni. Barometrul este foarte ridicat și staționar. Blonc sau zăpadă n’a căzut nicășr î. Tß Cafpil Ustimul Ultima reprezentație extraordinară cu concursul d-reî.Re- ICItU UI Î Miluiîdi gîna Pacini, se va ciuta Puritani, operă în 3 acte și 5 tablouri, muzica de V. Bellini—Danturi de caracter executate de d-ra Cleo de Merode, de la opera mare din Paris. O^jpînnfirp Sala Edison: In fiecare seară teatru de varietăți cu program ales. Joiul bwlfluUIC serată lxigl-lifo, iar în fiecare Duminică de la 2—5 p. m. matinet! pentru familii și copii.—Teatrul Boulevard : Reprezentațiile teatrului Ceser.— Circul Sidoli: Reprezentațiune dată de cavaler Delaune și miss Benitta.—Teatrul Lyric: Trupa de operetă germană sub direcția d-lui Em. Waldmarnn. Se va căuta pentru a treia oară Nakiri operetă japoneză, muzica de Lincke. MJ MEST' Autorități.— Toate autoritățile sunt deschise. Judiciare. — Instanțele judecătorești sunt deschise. Ateneu: Expoziția de pictură a d-lui Eugen Voinescu. — Expoziția marelui artist italian, Gascota, în rotonda Ateneului. Parlamentare: Camera și Senatul din ședință. Politice: Se ține consilii de miniștri, pentru a se discuta proectul d-înî Take Ionescu, relativ la scăderea dârei personală pentru țărani de la 6 la 4 lei. REVOLUȚIA DI RUSIA Un locotenent și doi subofițeri de cazaci de la Don chemați la Petersburg, pentru a întări garda imperială. LIPSA DE VAGOANE Interpelarea d-ln Gr. Cantacuzino asupra lipsei s de vagoane constatată în mod dureros mai ales în toamna aceasta a pus în lumină marea lipsă de material rulant care este la noi și cîte sacrificii se mai cer pentru ca să se poată îndestula circulația comercială. Anul acesta toată lumea știe că fost o adevărată calamitate datorită unei serii de împrejurări. Intîia împrejurare este că am avut o recoltă de un belșug aproape neobicînuit mai ales în ce privește griul. A doua împrejurare au fost manevrele care au acaparat cea mai mare parte din vagoane. A treia împrejurare a fost politica de economii a guvernului liberal căci, după cum au prevăzut oamenii cari știu să vadă, o mare mulțime de vagoane au fost scoase din întrebuințare, din cauză când au fost reparate. Se afirmă că lipsa de reparațiune fiindcă n’au fost fonduri disponibile pentru aceasta, a scos din uz cel puțin 800 de vagoane, ceea ce este foarte mult față de micul număr al celor de care dispune G. F. R. Dar interpelarea d-lui Cantacuzino a mai pus în evidență și alt neajuns : acela anume că direcția C. F. N. cam persecută lumea, se poartă țdrea «autoritar și toți se tem de dinsa pentru ca să nul lovească în interese. Starea aceasta de lucruri era de natură ca să alarmeze chiar pe cei mai fervenți guvernamentali. Din dezvoltarea interpelărea s’a putut vedea că, pentru nevoile comerțului, atît al comerțului de cereale cît și al comerțului de lemnărie, se cer multe, se cer vagoane numeroase—cel puțin 5500—se cer linii de garaj, ateliere, mașini, vagoane acoperite, elevatorii, etc. Negreșit toate acestea nu pot fi realizate numaidecît, fiindcă nici timpul nu iartă, nici fonduri îndestulătoare nu sunt, însă începutul trebue făcut căci trebue să-și dea seama guvernul de imensele pagube ce suferă țara. Anul acesta, este dovedit, că am pierdut multe milioane, chiar zecimi de milioane din cauză că grînele au stat cu săptămînile prin gări expuse la intemperii, căci, pe lângă că nu sunt vagoane, nici măcar nu există pe la gări hambare sau alte locuri acoperite. Sacii cu grîne au staționat afară, au fost plouate, s’au spart și griul a curs, iar proprietarii au suferit pagube enorme atît din cauza stricărei mărfurilor cît și din cauză că s’au pierdut momentele în care prețurile erau urcate. Nu trebue de glumit cu această chestie căci interesează de aproape avuția publică și privată. Intr’o țară de rasă anglo-saxonă, în Anglia sau în America de Nord, toate celelalte cestiuni ar fi fost lăsate de o parte și de urgență s’ar fi construit linii, magazii, vagoane și tot ce este necesar spre a veni în ajutorul comerțului. La noi biroterația, pe de o parte, și lipsa de simț comercial pe de alta, ne fac să nu dăm atenție îndestulă cestiunilor celor mai vitale. Toate lipsurile constatate au produs o stare de nemulțumire, foarte exagerată, în contra direcțiunea O. F. E., dar nu este mai puțin adevărat că nici direcția n’a fost destul de stăruitoare spre a pune în evidență nevoile comerțului și spre a cere îndreptările reclamata de actualitate. Este și direcția vinovată, însă, acuma nu mai e momentul ca guvernul să -și piardă vremea în incriminări și în stabilirea răspunderilor ci trebue de purces la treabă. Noi, cari am cerut, în mod stăruitor și de multă vreme, sporirea materialului rulant, aprobăm, fără rezerve, cererile d-lui Grigore Cantacuzino. Iod! minister englezesc Dupa zece ani de guvernare, partidul conservator se retrage de la cîrma țarei, în neputință de a mai guverna din cauza marilor neînțelegeri ce domnesc în sînul partidului pe chestiunea fiscală. Se știe ce înseamnă această chestiune : d. Chamberlain, fostul ministru al coloniilor, e acela care a ridicat-o. El vrea ‘ Anglia, care este liber-schimbata, adică unde mărfurile pot intra și eși, fără a plăti vreo taxă vamală, să devie protectionism, adică să pue taxe vamale. Aceasta este părerea d-lui Chamberlain, dar nu și a d-lui Balfour, fostul primministru al guvernului conservator. Și deoarece d. Chamberlain dispunea în Cameră de o mare mulțime de partizani, d. Balfour a crezut că nu mai poate guverna și s-a retras. Căderea aceasta aduce la ciműt pe partidul liberal, care , e de zece ani în opoziție. Dar nici partidul liberal nu e unit, întocmai,cum conservatorii sînt despărțiți pe chestiunea vamală, tot așa și liberalii sunt despărțiți pe chestiunea irlandeză, a homerul yim. O mare parte dintre liberali admit hamerr* il, adică autonomia Irlandei, pe cinci alții, in frunte cu lordul Rosebery, fost primministru liberal, nu admit aceasta. Chiar acum citeva suptămmi, șeful partidului ,borai, d. âamphr-Rannerman, a avut o polemică publică cu lordul Rosebery asupra acestei probleme mari, primul declarîndu-se pentru homarul și al doilea contra. Liberalii, ajunși la guvern, vor putea cu greu să scape de chestia homerulului, pentru nu sunt probabilități că ei nu vor avea majoritate în parlament decit cu ajutorul celor 80 deputați irlandezi, cari vor pune desigur ca o condițiune sine qua non realizarea homenii-ului. Partidul liberal va mai avea să conteze în Cameră și în alegeri cu un alt adversar, cu deputații partidului socialist. Socialiștii speră să aleagă 30--40 de deputați. Ei profită de înspăimântâtoarea mizerie care domnește acum în Anglia printre populația muncitoare, mizerie care amenință să devie o catastrofă națională, pentru a face o mare agitație. * Noul prim ministru al Angliei, sir Henry Campbell-Bannerman, e născut în Scoția. El e născut în 1836, are adică aproape 70 de ani. De la 1868 pînă azi continuă de a fi ales în Cameră. E un om foarte bogat. Familia Campbell e foarte raspîndită în Scoția și Anglia. A fost pînă acum de cîteva ori ministru în diferite ministere liberale. In 1899, după retragerea lui sir William Harcourt, a fost ales conducător al partidului liberal în Camera comunelor. Sir Campbell-Bannerman e un liberal democrat sincer, mai mult radical. El a fost contra războiului cu burii și e un amic declarat al păcei. E sigur că el va inaugura un sistem de relațiuni mai pacinice față de Germania. Nu e un mare orator, dar un bun conducător. VIAȚA POLITICA Modificarea legei clerului Reformele introduse de d. ministru Vlădescu La ordinea zilei e modificarea legei clerului, cerută printr-un proect de lege al d-lui ministru Vlădescu. Ne ocupăm de acel procet la o rubrică politică, pentru că partidele politice au dus campanii și pe chestiunea clerului și deci au politicianizat-o. De fapt însă chestia clerului e de natură socială și națională. Cu toate modificările ce s’au adus legei clerului din 1872 la 1893 și 1902, se simțea acum nevoia de nouî modificări. Tendința noastră, ca popor tînăr, de a ne cultiva ci mai mult, a făcut să se observe că n’avem elemente îndestulătoare pentru a răspindi, prin ajutorul lor, cultura în masele poporului. Avem corpul didactic primar, dar el e insuficient, ca număr și cel rural, e insuficient chiar ca cultură. In sate s’a văzut însă că există un alt element, care împreună cu corpul didactic să contribuie la răspândirea culturei. Acel element era preoțimea, dar s’a constatat că ea nu corespunde misiunea. Atunci s’a prevăzut ca preoții de sate să fie absolvenți a 8 clase de seminar. După cîtva timp s’a simțit însă nevoia ca acei preoți să poseade și titlul academic care e licența în teologie. Prin legea propusă acum de d. Vlădescu se începe experiența cu preoții titrați la sate. Dar pentru ca acei preoți să poată trăi la sate în condițiuni cari să nu jicnească calitatea lor de titrați academici s’au prevăzut în buget suma pentru a li se da o retribuțiune mai de seamă. Tot experiența a determinat pe d. Vlădescu să sporească numărul parohiilor și să lărgească condițiunile pentru hirotonirea preoților parohi. Căci s’a constatat că sunt vreo sută, de parohii vacante și nevoia cere înființarea altora noi. Odată cu sporirea numărului preoților, li s’a dat tuturor îndatorirea de a ține predici, de a se interesa de starea populației și de a da concursul lor școalelor de adulți și cercurilor culturale. Cu alte cuvinte s’a lărgit sfera de activitate a preoțimei, spre a o face utilă culturea poporului. D. Vlădescu a ținut ca odată cu A apărut No. 4 din revista Medicina Populară cu următorul sumar: Un fapt ce se poate întîmpla oricum.— Despre caracterele oamenilor.—Oare este cel mai bun fel de hrană?—Influența.— Varicele.—Din viața centenarilor.—îngrijirea frumusețe: despre corp.—Cum să se pună ventuzele.—Chinezii și curățenia.— Bracarea sau blinda. — Tratamentul bubonelor.—Animalele războinice.—Cronicahazlie— Higiena somnului. — Infrumusețarea femeilor și sănătatea.—Din leacurile sufletului. — Desinfectarea prin zahăr.— Sfaturi practice.—Otrava din cartofi.—Ajutoare grabnice.—Sfaturi color ce suferă de boale de piept.—Jocuri în familie.— Rețete.—Cugetări. — D’ale sosii.—Consultații medicale.— Veștejiții (roman original) —etc. etc. 10 Bani mimatul.========== ===== 5 lei abonamentul amia crearea de îndatoriri pentru cler, să-i dea și posibilitatea de a avea mai multă siguranță în justiția bisericească, înființând, două Curți apelative bisericești. C. Dem. n convorbire cu Tolstoi Tolstoi declarind că situația nu i se pare periculoasă, că tulburările agrare nu au mare însemnătate și că revoluțiunea rusească nu va fi ca revoluțiunea franceză, din cauza caracterului poporului rusesc. Corespondentul lui „Berliner Tageblatt“ în Rusia, d. .Eduard Höher, a reușit să aibă, la Vasnaia Polyana, o scurtă convorbire cu Tolstoi. Prima întrebare pe care i-a adresat-o corespondentul a fost cum o duce cu sănătatea. — Foarte bine, răspunse Tolstoi. Dar mă apropia tot mai mult de hotarul morții. Și e bine, așa. Asupra situației interne a Rusiei, Tolstoi a spus: : — După mine, situația nu e așa de periculoasă. Odinioară s’a exagerat pentru guvern, acum se exagerează contra guvernului. Mai ales n'o să existe niciodată în Rusia o revoluție ca cea franțuzească, pentru că aceasta nu corespunde cu caracterul poporului rusesc. Față de atîta optimism,îî arătă tot ce se spune despre revoltele agrare. — A, ce spun ziarele, obiectă Tolstoi, dar ziarele mint. Eu nu mai citesc de ani de zile gazete, dar mi se comunică ceea ce conțin. Tulburările țărănești nu sunt așa de periculoase. Țărșaie se duc în păduri și își iau lemne ; aceasta o făceau și înainte ; acum însă o fac mai cu curaj. Numai un mic partid revoluționar vrea neliniște. Și la congresul țărănesc din Moscovă au vorbit numai advocați și cademiciani. In Rusia, continuă Tolstoi, procentul populației rurale față de cea orășenească, este de 80 ri 90 la sută. Țăranii constitue clar imensa majoritate a poporului. Lucrător , din fabric í ha înseamnă nimic pe lingă el. Țăranul e mulțumit cînd fiul lui cîștigă cinci ruble pe săptămînă, pe cînd lucratorul cere douăzeci și douăzeci și cincis* do ruble. Țăranul nu vrea nici acum ea să-și ia el singur pământul, el știe că nu poate aceasta și da sarcina aceasta pe seama guvernului. In ce privește tendințele reformatoare ale guvernului, Tolstoi a spus: „ Știți bine, că eu nu sunt înțeles eu guvernul. Vreafi să spun însă numai atît: pînă acum guvernul s’a sprijinit pe forța, de azi înainte va trebui să se sprijine pe iubire. Tot ce e important e ca guvernul să înlocuiască forța pe care s’a întemeiat pînă acum cu dragostea, după spiritul și prescripțiunea creștinismului. ■ ■ Pungașii și hoții Bucureștilor a Vizită într’o speluncă.—Uite popa nu e popa!—Un pungaș cu cărți măsluite ! —Dacă ești hotârît să faci o anchetă printre pungași, să o facem împreună ! Cel ce-mi spunea aceste cuvinte e un personagiu destul de cunoscut în Capitală pentru curagiu și forța sa herculană. Amicul meu a fost amestecat în multe scandaluri, are o reputație de mare bătăuș și scandalagiu și numai numele său baga în groază pe mulți. Totuși posedă un fond de o rară delicateță sufletească, o inimă distinsă și cavalerească, în felul să îi va soiă de Cyrano ele Bergerac românesc, dar care e tot atît de puțin înțeles, cum a fost și eroul gascon. Amicul. se oferea să facă ancheta ca amator, nefiind nici ziarist, nici romancier, totuși pasionîndu-se pentru studiul straielor sociale bucureștene. Deși nici autorul acestor rînduri nu are mușchi prea puțini dezvoltați, totuși primii ca bucurie tovărășia amicului motiv. Printr’o firească intuiție, bănuiam—și din articolele ce vor urma se va vedea Că am avut dreptate— bănuiam, zic, că vom avea nevoe de mușchii noștri în expediția ce o întreprindeam. Spre a ne începe ancheta, precarăm, ei și amicul meu X., la Ghitila. Acolo ne deghizarăm: amicul meu ca țăran fruntaș, iar eu ca vechil."Intenția noastră era rea, întorcindu-ne în Capitală seara cu trenul de Moldova, să fim luați drept „dela țară“, niscaiva naivi cari vin cu chimirul plin la București, fie pentru a cumpăra niște cai la obor, vite, și vii pentru alte afaceri. Ajunserăm cu bine în gara de Nord, înghesuiți într’un vagon de clasa a III-a. ........... Pe peronii gării nimic remarcabil. Dar cum, ești vin în curtea garei, ne văzurăm deodată înconjurați de cîteva mutre suspecte." O speluncă din calea Griviței —Veniți la noi la botel, ne strigă la ureche un individ ca , și cum am fi fost surzi. E aci pe calea Griviței.. Mai eftin și mai bine ca la noi nu-înicăerea... Auzisem despre spalancele din calea Griviței, și intenția noastră era tocmai asta, ca să pătrundem în calitate de călători de la țară, în unul din aceste localuri, despre cari auzisem lucruri extraordinare. — Avem și fete frumoase! ne șopti agentul. .................. Păzindu-i-se insă, că stăm prea mult pe gîrnduri și din altă parte venind o echipă concurentă de agenți, individul ce ne acosta se începu a ne trage de mînecă. Deodată ne simțirăm îmbrîncițî din toate părțile, de tovarășii agentului, și mai pe sus, mai pe jos, fiind luați cînd cu vorbă bună, cînd înjurați, ne trezirăm într’una din cârciumile din apropierea găreî, cîrciumă cari închiriază paturi de dormit. —• La noî veți fi mai bine ca oriunde!—ne primi hangiul cu mutra surîzîndă. „Băeți, v’ați și adus bagajele... să scuzați vă rog, dacă [v’ați dus cam repede, dar pe aci pa la noi prin București, trec multe trăsuri...și Doamne ferește vă putea călca vreuna.. Ni se dădură paturi ,într’o odăiță separată, de altfel mai curată, decit ne-am fi așteptat. Dorința noastră ar fi fost să dormim împreună cu „grămada“, pentru ca să observăm tipurile... Dar hangiul ne spuse, ca toate camarile sunt tixite și că unde ne vede „oameni mai cumse cade“, vrea să ne servească mai bine. i.Trebuia să ne resignăm, ca să nu deșteptăm bănueli, cu speranța că poate în odaia noastră vor mai veni mai tîrzii și alții, cari să întrebuințeze celelalte două paturi, ce le vedeam libere. Afectînd că suntem, obosiți, ne culcarăm imediat, după frugala masă ce o luarăm în circiumă. Uite popa nu e popa! De abea ne întinseserăm pa paturile noastre, și iată că apărură pe pragul odăei alți doi „călători“, dar cari după cum am înțeles mai tîrziul, erau niște pungași—poate chiar tovarăși cu stăpînul hanului! — și cari veneau să ne prade în această odăiță, unde fuseserăm izolați. Nu trecu mult și acum veniți, după ce se făcură comori, se așezară pe marginea patului. Unul dintre înșii scoase din buzunar o pereche de cărți, fără a na da în aparență nici o atenție. — Hai să ne mai trecem vremea cu cărțile!—zise acesta. — Haide !—fu răspunsul celuilalt. Primul alese, apoi trei cărți și ridică în sus ca mina dreaptă un 5 ochi de pică și un popă. In mina stângă ținea un 2 de treflă. — Uite popa!..—zise el. Apoi așeză încet cărțile pe masă cu dosul în sus, po rînd cîte, una, zicînd: — Unde-i popa ? Jocul acesta se repetă de mai multe ori... Se vedea foarte clar, unde punea pe popa. Totuși tovarășul găti odată ghicea altă dată nu. Cînd perdea, plătea un franc. Evident că se prefăcea, pentru a excita interesul și curiozitatea noastră. Amicul moa X., afectînd mult interes se sculă de pe patul său. — Mă primiți și pe mine în joc ? — Cum nu ! ■— răspunseră pungașii, cari nu așteptai decit asta.—Jucăm pe doi lei ? Fie și pe doi.... Eu mă uitam cu încordare la mîinile pungașului. — Uite popa... nu e popa !— zise el aruncând cărțile po pat, fără prea multă grabă. In acea clipă, cum steteam culcat în patul celult, putui observa că [nu pusese jos, giî mina dreaptă întîiiî pe popă — cum ar fi fost mai firesc, deoarece era mai în față—ci pe 5 ochi de pică, ce era la spate, și pe care-1 lăsase să alunece în mod abil din mină. Sărit indignat în sus. AMANTE DE REGI v ITIi I>oiii liiau imperial Prințul bolnav de febră tifoidă După însănătoșire — Supraveghiat cu stricteță în scris Într-un partid de conspiratori italieni.—Turbarea sexuală.—Diferitele aventuri amoroase în Florența.—Frumoasa florentină. Odată în tverne, prințul chefuia pînă în zi, făcînd excese peste excese și abia spre zi , femeile îl lăsau să plece cu punga goală și obosit din cale afară. Așa petrecu el o vreme, și în cele din urmă consecințele rele nu întîrziară să se arate. Intr'una din zile Louis nu putu să se ridice căci avea dureri violente în toate membrele ; frigurile îl scuturau,puternic și tot corpul i se acoperi cu bășici roșii. Medicii constatară o febră tifoidă și în bășicile roșii o boală pe care o capătă tinerii cînd fac excese. Civicd. Lebas află aceasta se înspăimânta teribil și conjură pe medici să spue mamoi lui Louis țelul boalei pentru că el sa considera nu prin neprevederea lui, drept autor al ei. După ce tînărul vagabond se însănătoși, încet, încet Lebas deveni mai aspru ; Louis trebuia să doarmă în aceeași odae cu dînsul și noaptea așa era încuiată cu mare îngrijire. Louis se supuse voios soartei, cu atît mai mult că și lui îî trecuse pofta, în urma lecției căpătate de orgii și de excese.. El se consacră în totul studiilor gimnaziale spre mai marea mulțumire a profesorilor săi. La înfirșîtul anului, el Căpătă un ex» ■celetat certificat de absolvire a cursului gimnazial, și plecă—1823—in vacanță. Un an întreg rămase la Arnenberg pe lingă mama lui, se ocupa, pe cît ii permiteau numeroasele lui relațiuni de dragoste, cu diferite femei, cu studii militare, și intră apoi într’un regiment badez de artilerie. De acum încolo, Louis întreprinse singur diferite voiagii în Austria și Italia, la Florența și Roma, punctul central al ,— Aci e popa ! strigai, nelăsînd timp amicului meu să răspundă. Pungașul înțelesese că i’am prins, și că văzusem, fiind culcat, manevra lui. Eu regretam, că mă trădasem. Ar fi trebuit să am mai multă răbdare. Totuși hoțul nu se descurajă. Plăti doi Iránei, își făcu o țigară și apoi zise : — Pentru că v’ațî sculat, și sîntem acuta patra, hai să jucăm mai bine un zmen dă fer... Cunoașteți jocul? —1 .11 cunoaștem! — răspunseră la amindoi deodată, eu și amicul meu. In rîndul viitor : Secretul cariilor măsluite.— Ce este o cartă cu suster și stor sau transparent ? Misterele unei tabntiere, propagandei bonapartiste; aci în Roma, se înscrise a membru în asociația republicană secretă ia carbonarilor, fapt care î se impută teribil mai tîrziu cînd, devenit împărat, luă sub protecțiunea sa pe Papa. Pasul acesta pare cu atît mai curios, cu cit mama lui s’a silit mereu să-i inculce idei de absolutism, tot vorbindu-î de legendele napoleoniane. * Odată cu anii, tînărul prinț, devenit bărbat, își ocupă vremea tot mai mult cu aventuri galante. La nceput, aventurile acestea nu aveau mare însemnătate, dar după absolvire, gimnaziului ele luară niște dimensiuni înspăimîntătoare. Pasiunea , degenera în turbare,uu, era femee pe care sa n’o dorească și pe care sa n’o urmărească cu inzistențele lui, mai ales italiencele cu părul lor negru buclat și cu ochii de foc plini de farmec divin și înebuneațî. In Florența el avu o aventură foarte comică, care făcu multă vreme să rîză pe toți florentinii. Louis Napoleon se amorezase violent de o femee din înalta aristocrație florentină, pe care o plictisea cu declarațiile lui, dar care îl respingea cu cea din urmă indignare. Ochii ei cei negri, focoși, zîmbetul ei incomparabil, statura ei minunată, obrazul demadonă al acestei femei de o neîntrecută frumusețe îl zăpădiră însă în așa grad că el jură că n’o să se lase pînă n’o s’o aibă. El nu mai avea un ceas liniștit și făcea sforțări supraomenești ca să poseidă acest tezaur de frumuseți și iubire. Toate rugăciunile, amenințările și selecțiunile lui fură însă zadarnice. Frumoasa femee nu-l voia cu nic î un preț. După ce se gindi multă vreme în ea chip ar putea să se furișeze in casa adorateî sale, el se hotărî la un plan pe care-l crezu minunat. Era sigur că acest plan îi va procura succesul așa cu înfocare dorit. ’> (Va urma) Miral Lindley, în vederea unei interpelări. . . Se proceda la votarea indigenatului d-lui August Isăcescu, vot rămas nul la precedenta ședință, și se admite cu 44 bile albe contra 14 negre. . Se votează recunoașterea ’d-lui Ranait Georgescu, cu 36 bile albe. . . . D. general Jacob Lahovary invită ca senatori să intre în secțiuni spre a dezbată proectul relativ la modificarea legei clerului mirean. D-niî senatori trec în secțiuni în orale 2 și jam., ședința publică ridicindu-se. Corpurile Legiuitoare CAMERA Ședință de la 24 Noembrie D. Gr. Iriandafil, președintele Camerei, a deschis ședința la ora 2 și 10 în prezența a 95 deputați și a d-nor miniștri : I. N. Lahovary și Al. Bădărău. D. Emili Costinescu protestează în contra faptului că nu i s’au pus încă la dispoziție dosarele cerute de la ministerul de finanțe. D-sa..cere să i se pun la dispoziție registrul de partize pe anul curent. D. președinte spune că va interveni. D. Nichilipescu se asociază la cererea d-lui Costinescu. D. dr. G. Angelescu reînoește și d-sa cererea făcută pentru dosarele de la ministerul de instrucție. La ora 2.20 deputații trec în secții după propunerea d-lui președinte spre a se ocupa cu studierea proiectelor depuse. . D. președinte Gr. Triandafil a redeschis ședința la ora 3 și 30. Se pune la vot recunoașterea d-lui I. Șteflea ; rezultatul votului este nul, deoarece deputații, nu mai sunt în număr reglementar, la s'a ridicat la orele 3 și 40. SENATUL Sediului de la 24 Noembrie a * Ședința sa deschide la orele 2 și S m. de d. Boerescu, în prezența a 74 senatori și a d-ni. ministru Iacob Lahovary. Se fac formalitățile obișnuite. D. raportor dă citire “cererilor de recunoaștere ale d-lor N. Kațaria, I. C. Savu și G. Nicolescu, romîni macedoneni. Cererile,șe înaintează comisiunea de indigenark . Skijjitradu Porumbarii^cu toate inzistențile d-lui Zarifopol — roagă pe d. prezident al Senatului să intervină pe lîng if d.1 ministru de interne spre a-i pune la dispoziție dosarele relative la alimentarea orașului cu apă, asupra concesiei iluminatului și contractul încheiat de primăria Capitalei cu ingine, BIMINEAAȚA Dela palatul justiției Succesiunea Bantaș. Incetind din viață d-na Maria Bantaș, din str. Primăverei, plicul, conținind testamentul ei, a fost deschis ora, în camera de consiliu a trib. Ilfov s. II, față fiind rudele de sînge ale defunctei, d. Bantaș soțul, d. locol. colonel Basarabescu și alții. Prin testament d-na Maria Bantaș, lasă toată averea sa peste un milion, d-lui Scarlat Arion avocat și deputat. Rudele de singe au și atacat testamentul in nulitate. Notar falsificator. — M. Constantinescu notar în com. Lr.ica (Ilfov), înțelegindu-se cu mai mulți, țigani fiați de vite, furați vite de prin sat, și notarul le libera bilete false. Parchetul de Ilfov a deschis acțiune publică contra Ini. Falsul polițelor Ghețul-Tribunalul Ilfov, secția I, a fixat pentru ziua de 17 Ianuarie, judecarea procesului intentat lui Mitrany și Pribegeanu, pentru falsificarea polițelor decedatului Ghețu. In jurul alegerei de efort la asea-smintele Nifon.In Februarie anul trecut fiind ales tînărul Ionel Rozescu fiul eforului Ion Rozescu, în locul de efor vacant, mai multa rude de ale decedatului mitropolit Nifon, cari aveau calitatea de a fi aleși ca efori, s’au plîns trib. Ilfov s. LII, că cu prilejul acestei alegeri s’au făcut ingerința și s’au călcat dispozițiunî din testamentul defunctului mitropolit Nifon. In acest proces a intervenit și ministerul de instrucție publică. Eri a venit înaintea tribunalului acel proces în care pe lîngă efort a chemat în judecată și mitropolitul primar ca efor supraveghetor.. . . Mitropolitul a fost reprezentat prin« instanță prin d. Petre Grădișteanu, ministrul de instrucție publică prin țre Mișu Antonescu, eforii prin d-niî C. G. Disescu, N. Xenopol și A. Djuvara. Reclamanții și rudele intervievate prin d-niî Vasile Lascar, Antonescu, B. Delavrancea, Emil Lăzărescu și I. Murmuianu. După mai multe incidente, ridicat« de intimat, pe căre trib le-a respins, la orele 6 s’au »minat dezbaterile în continuare. . . Em. FOIȚA ZIARULUI „DIMINEAȚA' _ 41 _ ROBIA BANULUI MARE ROMAN ORIGINAL de doamna SOFIA NĂDEJDE PARTEA a II-a II Se uită cu jale la lucrurile din casă, unde nădejduise și suferise atîta ! Cu ochii îmbrobonațî de lacrimi îșî luă da în toate remas bun. Simțea că’n vecin’o să le mai vază. O jale adînca o prinse gindind : „Ce parte am eu de-a mă despărți de tot ce mi-e drag ! Am părăsit satul și casa unde m'au născut, lăsînd mormintele sărmanilor miei părinți... „La maice eram fericită, soarta și de acolo m’a izgonit: „In locul unde am iubit, abia vremea unui vis am stat. „Aci, intre patru păreți, cîtec iluzii și cîte dureri E am avut! Trebue să fug, mereu să fug, ca zistovul rătăcitor, s’alerg din loc în loc!“ De cîteva orî își luase lucrurile se plece, mergea păn la ușă și iar se ’nturna îndărăpt, întrebîndu-se, încotro ? Mare luptă se petrecea în sufletul Susanei, trebuea un imbold puternic s-o silească a pleca înstrăinată în lume străină! Afară începea să se îngîne ziua cu noaptea. Nu maî era vreme de amînare , mai curînd moarte decît să dea ochii cu omul ce i-l hotărise unchiul, de soț. Singur acest gînd îî aduse atîta desgust încît se ridică hotărâtă ; mai luă seamă dacă perdelele sînt lăsate, se așeză bine pe la colțuri, ca să se crează că doarme. Scoase încetișor cheea din ușă, începe din anafară, stătu o clipă de ascultă, dacă toți din casă dorm, apoi încet, în vîrful degetelor, se furișă pe ușa, din dos, de la antret. Pe aici eșea adesea în nopțile frumoase cu lună, mergea în grădiniță să privească cu duioșie cerul, gîndind că și Sorin îl privește și cu drag îî spune numele ei’n pădurea singuratecă. Toate aceste simțiri le trăi o clipă fără a le gîndi cu vorbe. Portița de fier era numai închisă, o dădu încetinel în lături, aproape făr de zgomot. In această clipă inima îî stage locului, auzi un slab lătrat de nedumerire al lui Clăbuc. Dacă unchiul o prindea era pierdută. Grăbi pasul și mai sprintenă decît o umbră, coti colțul casei, apucînd pe o ulicioară care da în strada gărei. O trăsură .Ieși înnainte, Susana îî făcu semn și se urcă. Abia îngînă , „la gară.“ Tremura ea de friguri. A pleca în neștire între străini, se poate ceva mai fioros Intră în sala de așteptare. Nu era aim« afară de servitorii, cari maturau. Toți o priveau curioși văzînd-o că sosise atît de demineață. "După cîtva timp,întrebă pe un tregher. — Incotro pleacă gel di’ntîiu tren ? — Spre Moldova. D-voastră încotro plecați ? Susana nu știa singură încotro. Să plece, atîta era gîndul respirat, tinde ? Nu era oare tot una? Orî în ce parte tot străină avea să fie. — La Iași, respunse ea, pasă spue ceva. Era singurul oraș despre care auzise vorbindu-se mai mult, avuse de-acolo cîteva colege. Știa că și la Iași mareele au un institut mare, i se părea că nu va fi atît de străină ; sufletul i se simțea atras într’acolo. Atît ne e de șubredă ființa, încît adesea, noțiuni slabe, neînsemnate, ne hotăresc viața noastră și a urmașilor. . Maî știa că păn la Iași e mult de mers , i se părea că de ce va fi mai departe de unchiul sa, de ce mai sigur n’o va găsi, îndată ce sa deschise casa pentru Iași, luă un bilet de clasa a doua. Toată viața nu-î păru atît de lungă cît vremea păn ce plecă trenul. Tot soiul de spaime îî treceau prin cap. La fiecare deschidere de ușă se uita sperioasă, de nu-î cumva undiiu-se, care s’o întoarne cu sila îndărăpt. . ■ In fața voinței lui de fier simțea că s-ar fi remas doar numai să se omoare, să-șî dea sufletul caznelor iadului, cum îî spuseseră de-atitea ori maicele. Fiorosul purgator îî trecea ,prin mintea aprinsă, atîtea suflete nenorocite, cari în loc să-șî răscumpere greșalele prin rugăciune și pocăință îșî repun singure zilele ! Cum au tras vagoanele, Susana se urcă, părîndu-i că-î maî în siguranță. " > • E trist, cînd pleci cu trenul și lasî în urmă rude și prieteni, dar, cînd pleci singur, uitat, părăsit și te duciin neștire, e fioros!. Alții se’nbrățoșează, își întt remas bun. Iar ție părăsit, uitat, nu-țî zice nime : „la revedere.“ Susana se’mbrăcase e’o rofelie- cbmișie, pe care o avea de pe cînd era la maici. . O pelerină neagră îî ascundea talia; pe față avea un văi dus albastru. " Cum întră în cabină s’așeză la fereastră privind pămîntul abia dezvălit de zăpada.. Sub cerul senin se’ntindeau, cîmpiile negre verzui; iarba, momită de raze calde,începea să dea colț. In aerul recorca al demineței ..toate, se trezeau la viață. Văzduhul întreg se lărgise, cerul se depărtase. Soarele se zărea atotputernic, dînd binecuvîntarea părintească stejarului falnic și firicelului de iarbă; în văzduh plutea dorul nemărginit de viață ! Paserile despicau aerul nelăsînd nici o urmă. Sufletul Susanei nu putea lua parte, la trezirea vieței, înstrăinată era și de ustură. I se părea că un vînt o duce, o mină într’un pustiu necunoscut. Clătinatul trenului îî amorțea durerile, cum leagănul ogone plînsul copilului . Să gîndească, să nădăjduească nu avea ce. Haos și gol era viața și mintea eî. Atîtea nenorocite întîmplărî pentru creerii tineri și fără experiență îî zguduiseră prea tare. Avea răstimpuri de nesimțire și uitare, aproape nu se-ntreabă dacă e vis orî realitate. De o dată jalea și frica o prinseră: se temea că nu-î vieiai un leșin. Chinuită, îșî aduse aminte, de povețele surorei Ana: „In cele maî mari nenorociri roa*gă-te bunului Isus, elto să te ajute." La acest gînd, deschise cu grabă geamăntari!, în care îșî pusese crucifixul și cartea de rugăciunî. Privi lung chipul mîntuitorului blind și’n cele mai amare dureri. Gîndi : „Isus a suferit pentru păcatele lumei, cu atît mai mult noi trebui sa ne ducem fiecare cruce a greșalelor noastre!‘ De cînd văzuse furia unchiu-se și soarta nenorocită ce așteaptă pe copilul ei, tot mai mult înțelegea greșeala unei iubiri cum , nu trebui să fie. Getirea rugăciunilor îî duse mintea în alte tărimuri, se uită pe sine, sufletul i se liniști; durerile amorțiră o clipă. Viitorul bălaur nesățios, nu-și mai căsca mereu gura sfășiindu-îi inima cu întrebări, la careeu știe să respunză. (Va urma) Șy&rj* е. i