Dimineaţa, octombrie 1920 (Anul 17, nr. 5101-5125)

1920-10-14 / nr. 5112

t X Petrolul nostru Suntem cu toții mândri de bogăția petroliferă a pământu­­lui nostru. A pătruns în spiri­tul nostru al tuturor că ea este o comoară mare, între multele comori pe cari natura le-a dă­ruit țărei. Și grija celor cari se ocupă de bunul mers al trebilor ei, a fost totdeauna ca să nu ri­sipim această comoară, ca să tragem din ea toate foloasele posibile pentru prosperitatea României, a poporului român. Comoara aceasta nu e însă lesne de scos la iveală. Siliți am fost și sintem deci să recurgem la capitaluri străine, pentru a putea exploata petrolul. Din prima zi însă când am recurs la acest ajutor, nu credem să fi fost român care să gândească altfel, decât că politica ce tre­­bue urmată, este cea care asi­gură un viitor muncei și capita­lului românesc, stăpânirea asu­pra petrolului. Au putut să fie în aparență deosebiri de vederi­­ asupra acestei politici, în fond nimeni nu s’a îndoit asupra justeții principiului. Numai a­­supra mijloacelor prin care și timpului în care poate și tre­­bue să fie realizat, au fost di­vergențe de opinii. Și cum pu­tea fi altfel, când naționaliza­rea industriei petrolului, era pe linia de dezvoltare naturală a acesteia ? Se pare că facem a­­cum pași hotărâți spre realiza­rea ei. Societatea „Steaua Ro­mână“, cea mai veche și una din cele mai îniari îmitropili.Aferi de petrol ce avem, a suferit o reorganizare în sensul că majo­ritatea capitalului și a conduce­rei sale se găsesc de aci încolo, în mâini românești. Exemplul va găsi cu atât mai mulți imita­tori, cu cât întreprinderea reor­ganizată va merge mai bine și va face dovada utilităței re­formei. Dacă schimbarea aceasta la care asistăm e îmbucurătoare, dacă însemnătatea petrolului pentru economia noastră națio­nală în special, pentru cea mon­dială în general, este evidentă, ni se pare că politica ce trebue urmată față de industria petro­lului, pentru a-i asigura o exis­tență întemeiată și o dezvol­tare progresivă este și ea evi­denta. Prima țintă a acestei po­litici trebue să fie sporirea pro­­ducțiunei. Tot ce înlesnește creșterea ei, trebue să apară util, tot ce o îm­piedică păgubitor. Petrolul e o comoară,­ dar comorile nu ne sunt utile decât după ce le gă­sim. Dacă găsite, scoase la i­­veală, nu trebue să le risipim, trebue însă să le avem în­ mână, chiar și pentru a le cheltui cu judecată. Petrolul ne trebue înăuntrul țării pentru că el ne dă com­bustibilul, forța principală de încă­zire și punere în mișcare a fabricilor, trenurilor și vapoa­relor. Petrolul ne mai trebue în afară, pentru că el este unul din prea puținele articole ce nie stau după război la­ dispoziție, pentru ca să avem in mână o forță cumpărătoare cel puțin e­­gală monetei celei mai căutate și mai scumpe de pe piețele su­­mei­i dolarului. Or, cu politica de până acum, foarte puțini o știu, am ajuns să nu avem pe­trol destul nici pentru trebuin­țele interne, cu atât mai puțin pentru cel e din afară. Intr’o vre­me când în toată lumea specia­liștii strigă : sporiți producția, noi am făcut o politică, de voie sau nevoie, — aceasta-i o scu­ză, dar nu o mângâiere — care a­ dus la o constantă scădere a­­ p roducției. A sos­it momentul să ne de­părtăm dela dânsa. Altfel mer­gem înăuntru spre o criză gra­vă, iar în afară pierdem tere­nul. Concurența ne ia locul pâ­nă și pe piețele din vecinătatea noastră.­­ Ce căi avem însă pentru a spori producțiunea . Până acum, dela armistițiu încoace, statul a practicat un intervenționism constant în in­dustria de petrol, dar un inter­venționism care s’a sinchisit prea puțin de producția însăși, ci, care pândea numai produsul, pentru a dispune de el, în ce pri­vește desfacerea și prețul lui. Evident că în ce privește pre­țul în țară, statul nu putea lăsa ca cota lui să atingă paritatea prețului mondial, fără ca să se producă, din cauza valutei noa­stre slabe, o scumpire excesivă a produselor de petrol. Pe de altă parte însă industria nu pu­tea să lucreze, nu intensiv, dar măcar normal, fara prețul mon­dial, de­oarece materialele, ma­șinile, uneltele de care avea ne­voie, trebuind să fie aduse din străinătate, revin, tot din cauza valutei atât de scump, în­cât întrec chiar diferența valutară. Dacă însă pe de o parte se im­pun și trebue să se impue pen­tru consumația internă prețuri sub cele de pe piețele străine, mondiale, iar pe de alta mate­rialul, mașinile, uneltele, tre­­buesc aduse de pe aceste piețe, — evident că o soluție nu este posibilă decât dacă industria se despăgubește prin export asupra prețurilor mondiale, de diferen­țele ce suportă pe piața inter­nă. Dar și aci a intervenit până acum statul. Iarăși nu cerce­tăm dacă de voie sau nevoie. Admitem chiar că de nevoie. Dar aceasta nu schimbă faptul în sine, că intervenționismul a­­cesta, care punea mâna și pe produsele exportabile, pentru a-și asigura valuta ce ar aduce sau alte beneficii provenite din tranzacții de compensațiune cu străinătatea, — a trebuit să se manifesteze ca o piedică a spo­ritei producției, deci ca o că­tușă pusă dezvoltării industriei de petrol, cum dovedesc în mod elocvent cifrele. Aceasta arată, că oricâte mo­tive de justificare ar avea po­litica urmată până acum față de industria de petrol, ea nu mai poate fi continuată, pentru simplul cuvânt că riscă să se reducă singură la absurd, să râ­mâne fără obiect. Ce politică însă trebue pusă în locul ei ? In general cea menită să refacă producția, în amănunt una pe care vom încerca s’o examinăm într’un viitor articol. B« Brănișteanu TELEFON Centrala ziarelor 6/67 Publicitatea 11/84 Direcția 10/66 Cinci la sută Chestia păinei intră la noi într'o fază, care amintește asestimintele no­­nare ale Romei in decădere. Pe vre­mea împăraților, când descompune­rea societății romane ajunsese fără remediu, Statul s'a văzut silit să îm­partă populației mai m­ici grâu și apoi pâine gata coaptă și să-i dea spectacole gratuite de circ _ e umi­litorul panem et circenses al lui Ju­venal. Situația noastră economică s'a a­­gravat din zi cn zi, iar azi se pare că am ajuns in halul în care se gă­sea Roma în dospire. Guvernul nu va tărât ca Statul să suporte deocam­dată numai jumătate din costul ooli­­nei muncitorilor. Pornit pe această cale, nu știm dacă Guvernul nu va fi nevoit să deschidă în curând gra­tuit și porțile­­ circurilor. Asemănarea de situații e aproape identică. La Romani banul se rărise până ce a dispărut în cele din urmă, și Statul a fost silit să dea gratuit ceea ce el încasa ca dări in natură; la noi frecventa banului i-a scăzut in așa măsură puterea de cumpărare, încât­ a ajuns o absurditate tipărită, a ajuns ca și inexistent. Faptul semi gratuității pâinei a tre­cut la noi aproape nebăgat în seamă, deși el constitue un simptom grav al descompunerei sociale. Dar noul regulament al pâinei con­ține o altă dispoziție, ce-i dreptul de amănunt, dar care caracterizează în­­treaga noastră mentalitate. S'a decis să se macine o făină integrală, din care să se fabrice un tip unic de pâine, așa­dar o egalizare democra­tică, de natură să impresioneze bine spiritele firește agitate. S'a prevăzut însă un cinci la sută — a douăzecea parte — pentru făină de lux, necesară cofeturilor și fran­­zelăriilor — și aici stă buba. Cele cinci la sută vor deveni elastice, se va vinde în București, pe fată sau pe sub mână depinde de severi­tatea guvernului — jimbre albe, iar albeața lor va fi sustrasă celor 95 la sută din care se va fabrica o pâine ca de lemn.­­ Doar nu cunoaștem Star­a ii­ ne cu­noaștem oamenii. S’a lăsat speculei o porciță mică, dar sigura și pe portița aceasta vor trece care, vagoane, șlepuri întregi de făină albă, iar pâinea de tip unic va avea așa înfățișarea încât guver­­nul n'o va putea împărți nici gratuit lucrătorilor — se va vedea silit să dea fiecărui muncitor câte un bilet de circ, ca s-o primească. Și atunci vom fi realizat anticul panem et circenses ca o dovadă au­tentică a obârșiei noastre latine. T. P, Politica Antantei fată de Austria care a denunțat in Parlament pretinsul complot al Franței contra Austriei, DEPUTATUL AUSTRIAC ADLER Greva generală Consiliul general al partidului so­cialist și al mișcării sindicale a dat guvernului un ultimatum-Partidul socialist se ridică împotri­va regimului de teroare și de tăgadă a libertăților, cu toată ridicarea­­a aparentă a stărei de asediu și a cen­­zurei. Ultimatum­ul repune în toată gra­vitatea lor­ perse­cu­țiunile muncito­rești din fabricile statului, evidenția­ză încurajarea elementelor turbulen­te din partea direcțiunilor acestor instituții și amintește promisiunile date pentru aplanarea revendicărilor muncitorești, rămase neîndeplinite din partea guvernului. Se cere suprimarea efectivă a stă­rei de asediu și a cenzurei; desfiin­­țarea curților marțiale, cari în con­trazicere cu Constituia țărei conti­nuă opera lor de răzbunare și aii­­tare ; oprirea ordinelor de expulzare cerute de guvernul Horthy, împotri­va unor anumiți locuitori din terito­riile alipite și judecarea imediată a muncitorilor schingiuiți zadarnic­­i implicați în comploturi inexistente. Consiliul partidului socialist mai cere guvernului să respecte dreptul de asociație și recunoașterea delega­ților și consiliilor muncitorești in toate întreprinderile ; retragerea ar­­matei din fabrici, uzine și ateliere, interzicerea amestecului direcțiilor din întreprinderile statului in orga­nizațiile muncitorești; suspendarea aplicărei legei pentru regulamenta­­rea conflictelor colective de muncă; încetarea expulzărilor și evacuărilor forțate și redarea autonomiei ca­se­­lor cercuale din Ardeal și Banat. Rezoluția partidului socialist pre­zentată guvernului printr'o delegați­­une, arată problema grea muncito­rească ca ajunsă la punctul cel mai adânc al răbdărei și având caracte­­rul unui ultimatum pune guvernului concluzia hotărâtoare și-l face res­ponsabil de consecințele dezastruoase în cazul unei ezitări sau tărăgăncii. E vorba de o grevă generală. DACIAN ‘Hor P atfăi? Cercuri politice bine informate dau ca sigură știrea că guvernul are in­tenția să extrădeze patruzeci de zia­riști unguri, refugiați in Ardeal. Aceasta spre a fi pe placul amiralu­lui ungur Horthy. Delegatiunea care a vizitat redac­ția noastră, între alte amănunte cu privire la soarta lor, ne arată că justiția ungurească dându-și seama că o extrădare pentru o cauză poli­tică va fi refuzată de guvernul ro­mân, a prezentat pe ziariștii unguri, aflați acum pe teritoriul românesc, ca vinovați pentru crime ordinare. Demersuri analoage au fost făcute în numele amiralului Horthy și gu­vernului austriac și cehoslovac, dar fără nici un rezultat favorabil, căci ambele aceste guverne au înțeles că a preda pe ziariștii unguri pe mâna lui Horthy înseamnă a-l trimite la o moarte sigură. Toți acești ziariști, pe cari politica șovinistă ungurească ti reclamă, au sprijinit acțiunea noastră in timpul ocupațiunei românești și a-I preda lui Horthy ar fi, pa lângă o crimi­nală nerecunoștința dar și in con­trazicere cu renumele nostru de ța­ră ospitalieră. Legile noastre, cari opresc extră­dările politice, in concordanță de altfel cu dreptul ginților, nu pot fi călcate, cu atât mai mult cu cât a vorba de Horthy, a căruia acțiune este destul de cunoscută la noi. Vroim să sperăm că această știre de o gravitate aproape de necrezut nu va fi confirmată, căci guvernul român a procedat întotdeauna, cu aceiași prudență și același tact le­gal, ori de câte ori a fost vorba de ex­trădări politice. Extrădarea ziariștilor unguri nu trebue să aibe loc, oricât de mește­șugită ar fi cererea lui Horthy —ea constituind o gravă abatere de la demnitatea unei țări care­ ține să-și respecte legile și tradiția neclintită. V. Sc. OGLINDĂ ZILEI __Tată, de ce la crucea asta frumoasă nu cresc mărgăritarei . Fiindcă aici e mormântul unui bogătaș, care a avut mărgăritare toată viața. ___________ ElBu­littMIft con­vorbire cu un fruntaș ardelian.­ Greva generală se va declara la 20 octombrie în legătură cu hotărârea­ partidu­lui socialist român de a începe o vie campanie pentru desființarea tuturor măsurilor excepționale din tot cuprinsul țării ca: stare de ase­diu, cenzură, intervenția armatei în stabilimentele industriale, legea Trancu-Iași, etc etc., mergând pen­tru impunerea acestor diziderate chiar până la greva generală, am căutat să avem o convorbire cu u­­nul din conducătorii socialiști din teritoriile alipite spre a vedea care e punctul de vedere al lor în acea­stă gravă chestiune și dacă e o u­­nitate de vederi în desfășurarea tacticei. SITUAȚIA M­ ARDEAL Un fruntaș socialist bine cunos­cut ne-a declarat următoarele: — Hotărârile luate în conferința pe care am ținut-o la Club Dumi­necă și Luni au avut unanimitatea tuturor delegaților din regatul vechi și din provinciile noul. Sta­rea de până acum nu mai poate să dureze căci răbdarea muncitorilor a luat sfârșit. Mai cu seamă acum în apropie­rea iernei muncitorii dela noi din Ardeal și Banat sunt în primejdie de a muri de foame căci din cauză că contractele colective vor expira multe întreprinderi au să concedie­ze pe lucrători pe cuvânt că aface­rile nu merg din cauza crizei gene­rale și ele trebuesc ca atare să-și micșoreze producția. Astfel stă ca­zul minerilor de la Buda cari din 3000 câți sunt vor fi concediați 2000 și ceva. Noi nu putem să luăm apărarea acestor muncitori deoarece legea grevelor interzice organelor sindi­cale să facă parte din comisiunile de tratative și arbitraj. REGIMUL MILITAR Noi nu mai putem de asemenea să suferim amestecul armatei în administrație și în industrie căci abuzurile domnilor militari au avut darul să aducă la disperare popu­lația și să facă cel mai mare rău ideea de unire. Muncitorii în special au avut să sufere și mai mult de pe urma gu­vernatorilor militari cari au inter­zis dreptul de asociație și au ares­tat pe cei cari reprezintă­ intere­sele lor. ARDELENII FAȚA DE ATITUDI­NEA D-LUI GRIGOROVICI In deosebire de tovarășul buco­vinean Grigorovici noi credem că spiritul extremist care se observă în masse tot mai mult nu e opera unor agitatori ci a regimului care prin felul cum guvernează trans­formă­ și pe cei mai pașnici oameni în extremiști. Bătăile și Curțile Marțiale nu puteau avea alt rezul­tat. Noi știm că acum un an sau doi nimeni din muncitorii de peste munți nu vroia să audă de bolșe­vism și erau cei mai moderați. De când situația generală s-a în­răutățit și de când, abuzurile au devenit tot mai dese în Ardeal și Banat, muncitorii s’au schimbat e­­voluând spre stânga. GREVA GENERALA Vrem să se întroneze ordinea legală în țară, să se pedepsească abuzurile și jafurile. Altminteri noi suntem hotărâți să luptăm cu orice mijloace și chiar­­ cu prețul vieței pentru drepturile poporului. Nu știu ce va răspunde onoratul guvern dar noi am fixat ziua de 20 Octombrie pentru începutul­­ luptei. Atunci se va declara greva ge­nerală în tot cuprinsul țării. REP. Starea pravă­ a ex-ce­­pției Greciei Lyon. 12. — După știrile pri­mite din Atena, starea sănătă­­ței ex-regelui Alexandru s-a a­­gravat, dar se crede că puterni­ca constituție și tinerețea suve­ranului vor triumfa de boala sa. Se așteaptă sosirea profesorului Widal de la facultatea de medi­cină din Paris. NUVELELE DIMINEȚII Pat După patruzeci de ani de negusto­rie, domnul Ispas, se hotăra, după îndemnul unuia și altuia, să predea prăvălia. De ce? nici el singur nu o știa, îi venise așa. Cârciuma era în colț de stradă pe dealul Spirei, vad vechi, mușterii buni, care de care mai băutori, și a­­bea de scoase vorba și gata au fost doi greci tovarăși, cari cu două sute de mii de lei au intrat în stăpânirea cârciumei la „Mihai­ Viteazu“. Două săptămâni, d. Ispas ca un funcționara și în concediu, cât era ziua ce mare, bătătorea străzile Bu­­cureștiului, plimbându-se, să-și «coa­tă par­ că din capete vremea trecu­­tu’ui la care de dimineață până «ea una c­e C. Ardelean» ră­nu tșia altceva decât să se învâr­­tească în jurul tejghelei, să șteargă mesele de udătura vinului, să-și cer­te băeții că nu umblă destul de re­pede. Când mușterii îl năpădeau, și se lăsa în ușa cârciumei, netezindu-și fața albă cu latul palmei, când soare­le trecea pe după cină, răspunzând la bună ziua vecinilor și uitându-se lung pe urma trecătorilor necuno­scuți în mahala. Și tot așa sor­otind, mereu, desco­perea noi străzi și noi ziduri de case pe locuri știute de el altădată puștii, str. Cișmigiul, și el se făcu altfel, și doară e la inima orașului, — de un­de îl știa tăiat la mijloc cu șoseaua largă ce se oprea în fundul de ruină al cascadei de pe vremuri, din spa­tele Bisericei Schitu Măgureanu, a­­cum era numai flori ei se minuna d­­ispas de atâtea frumuseți ca și când se găsea omul într’o călătorie prin țâri depărtate și luminate. A mai aflat de Ispas la Capul Po­dului, un muzeu în care toate lighioa­­nele pământului înpăiate, erau închi­se în colivii de sticlă. Și-a făcut cru­ce de așa minunății. In vremea lui știa muzeul unde se afla cloșca cu pui, șeaua lui Mihai Viteazul,, pietre scoase de prin pământ, mortul adus din Erusalim, dar de muzeul ăsta, nici pomeneală. Zăduful veni, — că în vară preda­se prăvălia, — îl obosi pe d. Ispas, și apoi tot răscolind orașul până și în mahalaua Tăbâcarilor, începu să simtă plictiseala timpului pierdut. Și atunci cum nu-i rămăsese nimic altceva să mai facă, se trezi diminea­ța când obloanele de fier huruind se ridicau deschizând prăvălia, că pă­șea pragul cârciumei. Și în loc de „bună dimineața” făcând observație băeților, că încă nu măturase și nu stropise bine sau îndeajuns pe jos. Și tot nas, uitându­se ba în dreap­ta, ba în stânga, picioarele îl duse pe după tejghea. Când se ridică noul stăpân după scaun, căscă ochii și abia atunci își adusese aminte că nu el­­ și altul era mai mare, întinse mâ­na și se retrase șezând pe un scaun la o masă. Din ziua aceea, toate în șir câte îi urma”â, d. Ispas de cum se deschi­dea prăvălia până seara când obloa­nele huruind se coborau cu pleoape grele de somn peste ferestrele prăvă­liei. Aci veneau prieteni, cunoscuți vechi, mușterii cu tapeturi învechi­te, pe cari, d. Ispas le privea cu ace­la­ interes și voe bună cu care se ui­tă un părinte, mulțumit în suflet de odrasle. Și cum nu-i răbda inima vă­zând trândăvia băeților, mai la tot Pasul măgărea și dobitocea băeții că O» «tiu să vadă de negoț, până ce— câte nițel — a ajuns să facă obser­vație nouilor stăpâni de prăvălie, to­varășilor greci, cărora le-a spus în­tr’o bună zi că mai bine se făceau simigii, să taie plăcintă și să vândă covrigi, decât să dea vin oamenilor la masă. In acelaș timp începu să vadă, cum vechi mușterii ocoleau prăvălia, și I­ durea în suflet pe d. Ispas, cum unul câte unul se depărtau, oameni cu cari prilej avea să schimbe câte un cu­vânt, să-și aducă aminte de alte vre­muri — legate de vinuri, de țuică și de drojdie, __ până ce într’o bună zi întrebă pe vre-o câțiva de ce-a« S­chimbat prăvălia. — Păi, să vezi d-ta, d-le Ispas, vi­nul acuma e zece lei și ca să vin la grecii ăștia să beau oțet, mai bne trec dincolo, la Pandele. — Ce să le fac domnule Gheorghiță, m’am luat de gânduri, le spui și de­geaba le spui.... și când mă uit la pră­vălioara mea, că se pustiește, pare că A se citi urmarea in pag. II%

Next