Dimineaţa, ianuarie 1921 (Anul 18, nr. 5177-5198)
1921-01-15 / nr. 5186
ANUL XVin-l«*.- No. 5186 pagini Ziar fondat in 1004 de CONST. MILLE SO dani exemplarul fn (toată tara padini Sâmbătă 15 Ianuarie 1921 io noi uoi io de obiceiu, în pragul unui an tsoa, fiecare se oprește o clipă pentru ca să arunce o privire îna- S Un repede bilanț, o revistă a întristărilor și bucuriilor trecute și din aceste elemente prinse în lumina fugară a clipei • sufletul omenesc, veșnic încrezător, încheagă speranțele vitorului. Fie neîngăduit ca de data aceasta să rupem firul tradiției și să ne singularizăm din corul bucuriei de circumstanță cu care e întâmpinat anul cel nou. La ce am Intona un imn de speranță când stima ne ieroasă de îngrijorare? La ce bun să ne amăgim iarăși, când experiența anului trecut și aceea a celui ce Ta precedat, nu ne-o mai îngădue? Câte speranțe nu și-a făurit țara aceasta în pragul anului ce se închee acum, și totuși nici una nu s’a îndeplinit. Cine nu va recunoaște că ne aflăm astăzi într’o situație mult mai grea decât cu un an în urmă ? Toate problemele, de o excepțională gravitate, care se puneau anul trecut, sunt și azi tot nedeslegate, în primul rând problema refacerei. Plutim și astăzi in pină dezorganizare economică, și statul nostru rătăcește încă în mijlocul diverselor și marilor chestiuni ridicate de războiu, ca o corabie fără pânze. Ridicarea valutei, refacerea mjloacelor de circulație, intensificarea producției, organizarea finanțelor statului, iată atâtea puncte de întrebare cari se proectează cu forme amenințătoare pe orizontul anului ce începe. Ce facem cu ele? Anul trecut ne-am învârtit în lunii lor , neputincioși și dezorientați. Va fi fost oare numai din pricină dă ele, fiind o repercursiune a unor fenomene de ordin general, treceau peste puterile unor vremelnici cârmuitori ? Sau poate că, ț lăsându-le nerezolvate, pe lângă tributul plătit partei de fatalitate din ele, am plătit și birul special al lipsei noastre de pregătire în arta de a guverna ? Țara noastră a fost o țară binecuvântată de Dumnezeu, in trecut putea să fie oricine la cârmă. <De prosperitatea țarei se îngrijeau soarele si ploile, cari umpleau vistieria și aduceau belșugul in gospodării. Dar a venit războiul cu înspăimântătorul lui proces de dezorganizare, și eeniculele naturii n’au mai fost îndestulătoare pentru a drege toate cele stricate și a umple iarăși vistieria și magaziile goale. A fost nevoe ca geniul omenesc să intervie și să închee toate energiile sociale într’o direcție unitară de muncă și de refacere. Pentru întâia dată am simțit că mânuirea nu ne-o mai putem aștepta dela cer, și avem nevoe reala, pentru întâ'a dată o nevoe reală, de conducător piceputi. Dumnezeu putea de data aceasta prea puțin pentru noi. Trebuia să intervie în mod efectiv OMUL. Dar conducătorii înzestrați cu geniul creator nu s’au avut. Să se pare din pricină că întâmplător convulsiunile societate nu i-au scos încă la suprafață? Ori poate pentru că, realmente, nu există? Nu putem ști. Ne mulțumim deci să așteptăm ca viitorul să-și deschidă cuta cu surprize. Fi-va în ea un dar și pentru noi? De un lucru putem fi siguri. Că dacă e să așteptăm o îndreptare, n’o putem cere decât de la proprile noastre sforțări. Mintea, energia, puterea noastră de muncă și de sacrificiu—în ele stă salvarea, și singurul dar cu care ne-ar putea ferici ana] cel nou, ar fi să ascută mintea conducătorilor, să ne înzecească energia, să ne însoțească puterea de muncă și de sacrificii. Iosif Nădejde cursu2§ciii itiy^ La Fam Paris, 13. — Londra 61.15 jum; New-York 16.28; Germania 23.75; Belgia 105.25; Spania 217; Olanda 536; Italia 56.75; România 22. 51- vefa 254.50; Viena 3.25, A Mim ]rar €>tCF :a Întotdeauna semeni iluzii care se risipesc ca florile ce se usucă* Müiste contrat» Delegația Ligei Chiriașilor s'a prezentat noului ministru, de justiție, d. Antonescu și l'a rugat să prelungeați că termenul contractelor de închiriere peste Aprilie 1921. Ministrul a făgăduit că le va prelungi Și a mai făgăduit că își va țne cuvântul dat, ceia ce-i foarte frumos din partea unui ministru. Altfel nici n'avea, cum să facă. S'au construit case, s’au evacuat locuințele din Capitală de „îndestrăbili, s'au restrâns biurourile administrațiilor publice care se lățesc, se întind și acaparează noul locuințe ? Nuf Atunci, în fața imposibilului, ce vreți să facă cineva decât să se plece și să sică: Aferim! Acum îți vine să te întrebi, se va clădi oare ceva în București anul acesta ? Cine știe. Dar să schimbăm întrebarea: s’a clădit vreodată în Capitală? Vom răspunde cateoric nu, deși există o societate de construcțiuni a locuințelor eftine, care n’are ochi să vadă că în centrul Capitalei sunt sute de locuri virane unde ar putea clădi, în loc să se fi dus la dracu'n praznic, la marginea Bucureștilor. Iată o chestiune care rămâne deschisă și pentru anul care vine. Singura mângâiere a chiriașilor e că de voe, de nevoe, contractele se vor prelungi. Astfel Știu și ei că vor avea unde să-și culce capul și nu vor fi lăsați la discreția nimănui, absolvire va refuza a face angajamentul in aeronautică. Oricine își poate închipui că văduvele de război, cari își vor indrepta copiii spre o școală de meseriași trebue să fie lipsite de mijloace și astfel ele ezită a iscăli o hârtie de despăgubire, care, in caz când elevul ar fi contrar prevederilor, un element stricat, ar permite ministerului de război să se despăgubească din pensiunea văduvelor de război. Acolo unde orfanii sunt lipsiți de ambii părinți, tutorii ca rude, sau străini numai, nu găsesc nici un motiv să și ia, un angajament bănesc, întro chestiune ce nu-i privește direct. Condițiunea despăgubiri este desigur bine chibzuită pentru cazurile în care părinții candidatului trăesc și sunt cu dare de mână; dar ea nu-și are aplicațiunea când este vorba de orfanii de război, cari in loc să fie protejați, cum este tendința regulamentului—școala pentru aeronautică, îi va îndepărta, de la concursul de admitere. O revenire asupra acestei condițiiuni pentru orfanii de război, se impune. Dacian Sifiliifizil O Î in chestia unui concurs școlar La 1 Februarie a. c. începe să funcționeze școala de meseriași pentru aeronautică, de curând înființată în Capitală. In acest scop ministerul de război publicând un concurs de admitere, arată ca la darea rezultatului vor avea prioritate orfanii de război. Intre condițiunile de înscriere la concurs ministerul de război a prevăzut ceva care îndepărtează tocmai orfanii de război. Astfel se cere tutorilor acestor orfani de război să se oblige în scris să despăgubească ministerul de război cu sumele cheltuite cu întreținerea elevului în școală, în caz când va părăsi cursurile, sau dacă după felThe fel iseară, pe la orele zece nu se mai găsea un singur loc, !n nici un local din atâtea câte au anunțat că organizează mese mari pentru sărbătorirea Anului nou. Toți s’au ospătat, dar nimeni nu s’a gândit să rezerve un singur loc, noului venit, astfel că, în țara cea mai îmbelșugată, Anul Nou a venit pe lume flămânzind. Prostia omenească este fără fund. O lume întreagă își ridică, ochi plini, de speranțe spre Anul Nou și cere. Ei însă, ascultă cu răbdare și ca orice politician român, promite de toate și nu dă nimic. Cu toate acestea, până va veni celălalt an, lumea amăgită va uita, și va cere iar. Ce ciudați sunt oamenii. In fiecare an petrec și chhitiesc în numele Anului Nou și nici unul din e nu i’a văzut la fată. Habar n’au dacă e vesel sau trist, dacă râde sau plânge. Mister Walk 11 or •09 Si petrecere... Botoșănenii nu se pot plânge că n'au petrecut de sărbători, dar mai cu seamă nu se pot plânge că n’au avut și scandaluri, încă ce scandaluri ! Odinioară se îmbăta de Crăciun la crâșmă omul nevoiaș. Două pahare de vin îi erau de ajuns ca să înceapă a cânta și ochiul. Dacă chiuia pe stradă era dus la poliție, unde răcoarea beciului îl trezea din dulcele vis. Iată în Botoșani, subocotenenții Dupu și Călinescu, scriu ziarele, s’au năpustit, asupra unui biet sergent de stradă care-i rugase să nu facă scandal, și leau bătut Comandantul de sergenți a încheiat cuvenitele acte de dare în judecată. (Numai de un Tar bate și pe dânsul). Pe sublocotenentul Mintinci__ziarele scriu că era „beat“__s’au apucat dorinți de a deveni proprietar. Deci a intrat în casa directorului de poliție Petrovanu și a început să facă pe stăpânul. Ne închipuim numai ce cap vor fi făcut ai casei. In sfârșit, cu ajutorul sergenților de oraș, a fost evacuat din „proprietatea” sa. In sfârșit a doua seară, sergentul Burdianu de la muzica reg. 77 infanterie, „fiind turmentat de băutură” a somat pe un negustor „să-i împrumute nevasta pentru un ceas” și a voit să-l lovească cu baioneta. . Și să se mai spue că la Botoșani nu se petrece. Staia și reîntronarea Habsburilor Roma 13. — Recentele discursuri ale Contelui Teleki, atitudinea presei ungare și numeroase alte simptome, dovedesc că atitudinea decisă a Italiei și-a produs efectul e: și că, cel puțin pentru moment, chestiunea tronului în Ungaria este pusă de o parte. Se pare chiar că o anumită repulsiune în contra Habsburgilor începe să se ivească. Mai multe ziare din Budapesta au publicat artiole, anunțînd că Habsburgii, au fost întotdeauna mai mult austriac decât unguri și aveau mai multă simpatie pentru elementele germane ori slave ale monarhiei, decât pentru maghiari. Termenul pentru redeschiderea șacalelor, in urma epidemiilor ce bânfac in Capitală, se apropie peste câteva zle. Consiliul sanitar comunal a constatat insă că epidemiile — in special cea de scarlatină — deși în descreștere, dar au rămas staționare în ultimele zile, fapt care nu poate decât îngrjora serviciul sanitar. Este vorba deci ca primăria Capitalei să ceară ministerului de instrucție publică prelungirea termenului pentru ca o nouă vacanță școlară să permită serviciului sanitar să continue cu măsurile profilactice pentru desăvărșta stingere a epidemiilor. Ministerul de instrucție publică nu poate decât accepta propunerea pentru prelungirea vacanței școlare, întrucât epidemia de scarlatină a făcut în ultimele zile încă vicuime mortale între copii, așa cum buletinele medicilor curanți constată. In acelaș timp, tot în sarcina ministerului de instrucție rămâne să înștiințeze din timp fie prelungirea vacanței școlare, fie redeschiderea cursurilor, pentru ca elevi din provincie plecați din internate, sau gazdele din Capitală, să poată f înștiințați din vreme de hotărârea luată de departamentul școalelor. Pe aceste vremuri, când călători pe C. F. R. este mai mult decât anevoioasă, măsurile de reîntoarcere a elevilor în școlile din Capitală trebue să se facă cu multă prudență, pentru a nu expune copiii la o deplasare inutlă, dar nici a nu se lăsa destul răgaz pentru a fi exacți la deschiderea cursurilor, V, Ss. convEss*.in noaptea Anului nou do n. Braniște Marul Gribîncea, intră umilit, între cele două santinele, în odaie „corpului de gardă“ a micii stații de drum de fier din mijlocul zăganului. Rămas singur, între cei patru pereți văruiți de îndelungată vreme, zgâriați și pătați de atâtea nume și inscripții, soldatul se uită buimac în juru-i. Toate se întâmplaseră așa de repede ! Plecase în ziua aceea de deja regiment. In grabă, uitase să-și vizeze „biletul de voe“ la comenduire. Ajunsese la gară tocmai în clipa când pleca trenul, spre satul lui. Se aruncase din fugă pe o scară a vagonului de clasa treia. Aici, în gara asta, se făcea controlul. Și „dom’sergont“, fără milă, îl arestase pentru lipsa vizei cerute. Tocmai aici ! Și tocmai în noaptea Anului Nou... Marin Gribincea se infioră... Or prin păiajenișul unui vis, văzu casa lui... căsuța mică, dărăpănată din marginea satului... pe Catrina, nevastă-sa, singură — singurică, lângă vatră... pe Ion, fiusău, alături... ’l așteptau... Acolo, e cald, e bine... Catrina s’a îngrijit de vin și de carne proaspătă.. Nădăjduia să petreacă împreună.. Doar e Anul Nou ! Și el. n’o să poată veni... Trenul o să treacă prin stația răzleață... Ceilalți, Or să coboare din vagoane, de pe scări și de coperișuri... O să se ducă fiecare acasă... Numai el o să stea aici, în „corpul de gardă“... Maria aftă din adâncul sufletului. Luminița, așezată în firida ferestreif ábra un&í bear ea* încețite’ cet. In pâlpâirile subțiri, lumini fața osoasă, bătută de vânt și roșită de ger, a soldatului. Prin geamul spart, lipit cu hârtii, răzbătea suflarea viforului. Huetul oric lung se apropia și se depărta capricios. Marin asculta atent, ca și cum ar fi așteptat ceva. Dar »’auzea decât vântul și arare, flueratul strident al vr’unei mașini, în gară. In sală, răsunau din când în când pașii vr’unui hamal sau vorbe răzlețe, grăbite. — 144 a plecat? — Să fii sănătos... — Ascultă, mașina de manevră e în stație ? — Vine-acu, dom’le șef... Marin auzea, dar nu înțelegea nimic, fiindcă cu gândul era departe, în satul lui, acasă la el. Catrina l’o fi mai așteptând oare ? O fi aflat dela ceilalți că el e arestat? Sau l’o fi crezând în cazarmă? Sau și-o fi făcând închipuiri rele... că l’o fi călcat trenul?.. Cine știe ? Marin tresări. Deasupra lui, în locuința șefului de gară, auzi vorbe, veselie, chihote, ciocnei de pahare, danț și cântec de lăutari. Fără să-și dea seama de ce, căuta însă să audă tot, să afle tot Era—poate—trebuința sau curiozitatea de-a lua parte de acolo, din „corpul de gardă“ — la o petrecere frumoasă, a unor oameni bogați, străini și fericiți. Erau glasuri de femei. — Hai Jean, fă ca trenul... — Hail Te rog ! Marin nu înțelegea... Dar după un răstimp, auzi un duduit surd și un val de râsete vesele... Urmă, apoi o clipă de liniște O mașină fiu era undeva, în apropierea gării. Câțiva copii, cu steaua, cântau mai departe. Și vântuluia neîncetat... (Citid confirmarea in pag. îl a) anusta ureazi tuturor prietenilor și cititorilor săi Ani multi și îmbelșugați ScreeMsr St Coajp. Cs cal © âia ami pM flia tome* taarugl © IreOMs COMST.’ AMSLAE ■‡