Dimineaţa, iunie 1928 (Anul 24, nr. 7712-7741)
1928-06-11 / nr. 7722
Luni II iunie 1028 Literatură.—Artă.— Ştiinţă Erupţia unui vulcan Războiul chimic Nou' experienţe cu lewisita 1 kg. de „neo-lewisită“ poate mm 20.000 oameni împrăştiaţi Intr’o conferinţă „Chimia şi apărarea naţională“, ţinută de d. prof. dr. Ştefan Minovici la Congresul profesorilor de fizico-chimice (Chişinău), savantul român a trecut în revistă nouile descoperiri făcute în Chimie pentru distrugerea civilizaţiei într’un eventual război. Romancierul Alexandre Dumas tatăl a zis: „Lumea este rea, ea nu va deveni niciodată bună“. Şi dacă aceste vorbe sunt adevărate atunci primejdia unui viitor război e vecinie ameninţătoare. Totuşi progresele extraordinare făcute de noua armă chimică sunt de aşa natură, că întrega lume ar putea fi distrusă în câteva ore, în cazul unei conflagraţiuni mondiale şi in cazul când nouile arme ar fi întrebuinţate de beligeranţi. , Ziarele s’au ocupat la timp de descoperirea unui toxic îngrozitor numit „lewisita“. Primele bombe de lewisită au fost fabricate în toamna anului 1918, într'un laborator din New-York, dar n’au avut „norocul“ să ajungă pe fronturile de măcel ale Europei, deoarece se încheiase armistiţiul. Pentru a se studia efectele practice ale lewisitei, s’au făcut experienţe cu animale. Turme întregi de vite au fost distruse de o singură bombă şi noua descoperire fu proclamată ca cea mai puternică armă de distrugere ce s’a cunoscut vreodată în lume. Lewisita a fost perfecţionată, ca orice descoperire omenească. Armata americană posedă azi bombe de „neo-lewisită“, o armă cum nu se poate mai groaznică. După spusa generalului Amos Fries, comandantul armatei chimice americane, dacă s’ar arunca asupra New-York-ului 433 kgr. de neoj lewisită n’ar scăpa decât 10 la sută din populaţie. Deci 1 kgr. lewisită omoară 20.000 oameni. Cititorii să reţină aceste cifre: 433 kgr. din noul toxic pot distruge oraşul New-York. Cum americanii au bombe de 1.000—2.000 kgr. explosibile, într’un viitor război o escadră transatlantică de 100 avioane ar putea preface într’un cimitir întreaga Europa. S’a calculat că populaţia Parisului ar putea fi distrusă de 800 tone de gaze; nici-un om n’ar scăpa teafăr, tot Parisul, 4 milioane locuitori, ar muri asfixiaţi Uzinele chimice moderne pot produce milioane de tone de gaze asfixiante. Astfel clorul şi fosgenul, gaze de natură sufocantă, servesc curent la prepararea materiilor colorante. Iperita, sau gazul muştar, care după lewisită va deveni a doua armă a războiului viitor, rezultă deja, prepararea indigoului. Substanţele asfixiante fiind de un uzagiu zilnic în timp de pace, arma chimică este la dispoziţia tuturor marilor puteri posesoare de uzine chimice. Extrema facilitate cu care aceste uzine pot fi transformate într-o singură noapte, în fabrici de material destinat răsboiului chimic, face să se nască un sentiment de groază faţă de un vecin care dispune de o organizaţie chimică puternică. Aceasta înlesneşte unei naţiuni, animată de intenţii rele, o superioritate imensă. Iperita, fabricată întâia oară la Ypres, de unde îi vine ţi numele, e un gaz fără culoare, fără miros, care pătrunde în corp fără a-l simţi măcar. Două sau trei ore după respirarea unui astfel de gaz, apar pete roşii pe corp, fierbinţeală, ameţeală şi în cele din urmă moartea. Nimic nu te mai poate scăpa. De aceia gazele asfixiante moderne se numesc „toxice“ (otrăvitoare). GAZE SECRETE Intr’o ţară cu industrie chimică, un corp toxic ar putea fi studiat In secret şi să fie fabricat în cantitate mare, nu importă în ce uzină chimică. In caz de război toxicul poate fi aruncat într’o populaţie nepregătită şi să provoace panică, înlăturând din capul locului orice veleitate de rezistenţă. . Nu este clar exclus, ca în viitor, chiar marile oraşe indispensabile vieţii politice sau economice, să fie atacate prin ajutorul gazelor toxice ori explosivilor lansaţi din avioane, ori de arme cu bătaie lungă, cum au fost tunurile germanilor, cu cari s’a bombardat Parisul dela 120 km. depărtare. Asupra eficacităţii gazelor viitorului se fac preziceri teribile. „LA 2 CHESOANE DE MUNIŢII, 1 CHESON DE GAZE“ Statul major rusesc are deviza: „la 2 chesoane de muniţii, 1 cheson de gaze". Formula trebuie înţeleasă în sensul că nu va fi numai un cheson de gaze, ci un cheson de muniţii de gaze, acestea din urmă formând valuri întregi, dătătoare de moarte. Pregătirea ruşilor a fost însă mult întrecută de pregătirile americanilor, ba s-a „dovedit“ că gazele sunt mai „umane“ ca gloanţele, baionetele şi alte arme. O ARMĂ „UMANĂ" Iată ce scrie una din revistele militare americane: „Gazul este cea mai straşnică armă din câte se cunosc, ea este şi cea mai umană, căci din cei atacaţi, nu mor decât 2 la sută, pe când de glonţ ori obuz mor 25 la sută. Arma chimică dă naţiunilor un puternic mijloc de apărare, fără ca să facă mari cheltueli în timp de pace. Conferinţa pentru limitarea armamentului conduce implicit la războiul chimic. Desvoltându-se industria pentru interesele de pace, se desvoltă în acelaş timp mijloacele războiului chimic“. Iar altă revistă militară tot americană spune: „O naţiune cu cunoştinţe ştiinţifice superioare va face complect uz, fără îndoială, în războaiele viitoare de această armă, dacă ea este sigură că, prin această armă va câştiga războiul“ UN TEBORATOR DE GAZE DIN AMERICA America stă în fruntea armei chimice. Un serviciu chimic al ministerului de război, în frunte cu generalul Amos Fries, o autoritate în materie, cu o sută ofiţeri. 1.500 soldaţi şi un fond de 600.000 dolari anual, destinat cercetărilor şi pregătirilor, conduc vestitul arsenal chimic de la Edgewood, care a fost vizitat acum doi ani de d. prof. dr. Ştefan Minovici. Acest arsenal ce se întinde pe un câmp de experienţă de 20 ha. posedă laboratoare de cercetări, fabrici de gaze şi de măşti şi e condus de un corp special de militari Laboratoriile Americei pot produce în 24 ore atâtea gaze şi toxice câte ar fi necesare să omoare întreaga omenire. LIF. „NEO-LEWISITA“ IFERITA Pictură fotografică ! Asfinţit de soare Citiţi Revista „PARDON“ DIMITVCATA Un concert original In teatrul Postland (Statul Oregon din America) cinci mii de persoane asistară la un concert unic In analele muzicii. Pe podiul scenei au luat loc 40 de pianişti, aşezaţi câte doi la câte un piano. Deci 80 de inşi executară simultan bucăţile din program. Când dirijorul Wilhelm von Hoogstreten ridică bagheta, optzeci de mâini atinseră clapele pianelor executând ca prim număr un opus din Chopin și apoi a altora. Au stârnit un entuziasm delirant. Toate cele 40 de piane răsunară deodată ca un singur Instrument având efecte minunate nu numai în fortissimo dar și în pianissimo. Urmarea a fost că asemenea concerte se vor mai repeta. Se proiectează concerte și cu mai multe piane. Marea sărbătoare a ţiganilor In ziua de 25 Mai a avut loc mare sărbătoare anuală a ţiganilor la Sainte-Marie, în sudul Franţei. In acea zi e un pelerinaj al ţiganilor din mai toate ţările Apusului Europei spre cripta în care se păstrează moaştele sfintei Sarah, servitoarea credincioasă a sfintei Mari. Vin acolo toate triburile cunoscute de ţigani: Romaniseli, Gypsii, Gitania, Romini, Bohemienii. Se văd cu acest prilej sosind ţigani în căruţe, în trăsuri, dar şi în automobile. Se constată la această populaţie nomadă a Europei un profund sentiment religios pentru s-ta Mari, mama lui Iacob şi pentru s-ta Marie Salomé. O noapte întreagă au loc ceremonii religioase şi rugăciuni, iar a doua zi petreceri cu jocuri şi cântece. Cu acest prilej se proclamă şi o „regină“, Orăşelul Sainte-Marie, şi împrejurimile capătă în aceste zile un aspect de fericire şi bucurie, căci pe lângă ţigani, vine o lume imensă din Franţa să asiste la spectacol. Pregătiri pentru sertarea dela Măreşti PANCIU, 9. — In vederea trecerei prin oraşul nostru a reginei şi a tuturor persoanelor oficiale ce iau parte la serbările dela Mărăşti, mebrii consiliului comunal s’au întrunit ori în şedinţă, pentru a lua măsurile necesare de pavoazare a oraşului şi a întregului drum până la, Mărăşti. La intrare în oraş se va ridica în cursul zilei de astăzi un mare arc de triumf cât şi în comunele Crucea de jos, Crucea de sus, Străoanele de jos şi sus şi în apropiere de câmpul istoric Mărăşti. Pe tot timpul până la Mărăşti vor fi postaţi jandarmi pentru menținerea ordinei. Ştiri artistice Astăzi şi în fiecare seară la orele 9, la Teatrul Mic de vară (grădina Marconi, fost Teatrul Nostru, calea Griviţei No. 94 Telefon 206) marele succes „Ginerele d-luiprefect", comedie în 3 acte de Paul Gusty, cu d-nii Mişu Fotino, Costică Toneanu, G. Gbamel, I. Pizone, N. Antoniu și d-nele Annie Capustin, Renée Anny, Sylvia Dumitrescu, Mimi Rădulescu, etc etc. Deschiderea stagiunei de vară a companiei dramatice .Teatrul Nostru“ la Parcul Oteteleşeanu a fost definitiv stabilită pentru data de Vineri 15 iunie a. c. cu „Lumpatius Vagabondus“. Un interesant intermezzo va fi celebrul act al balconului din „Romeo şi Julietta“ jucat de d-na Elena Zamora şi d. Mielu Constantinescu. * Revista „Negru pe Alb“ de Puck Keeps şi Nick se va reprezenta la Cărăbuş până joi 14 iunie, când va avea loc premiera revistei „Cioc, Cioc, Cioc“ de d. N. Kiriţescu, cu o nouă montare.* Conservatorul de muzică şi artă dramatică din Bucureşti anunţă pentru ziua de 10 Iunie cor., orele 3 p m. (Duminică), producţia claselor de dramă-comedie ale d-nei Lucia Sturdza Bulandra şi Ion Manolescu, la Teatrul Naţional. Cronica cinematografică Dubla existentă a d-rului Bessel după Ludwig Wolff Alexandru Bessel intrase în convalescenţă. Operaţia reuşise pe deplin. Se liniştise, deşi nu putea încă să mişte braţul. Se liniştise mai ales la gândul că va scăpa de aci şi va fi liberat de emoţiile necontenite prin care trecea de câte ori avea dea face cu ofițerii. Un singur lucru îl întrista: faptul că Chevalier, de care se ataşase foarte mult, trebuia să plece. Despărțirea fu emoționantă. Ei se îmbrăţişară ca doi copii, aproape plângând. — Ne vom revedea vreodată, bunul meu Chevalier? întrebă trist Bessel. — Așa e! Eram să uit. Care-i adresa ta de-acasă? Bessel, puțin încurcat, își descheie cu degetele mânii stângi buzunarul tunicii şi scoase un bileţel pe care era scrisă adresa lui Henry Trouble din orășelul Valdonne. — Dacă soarta, zise Chevalier, mă va aduce prin cine ştie ce întâmplare prin Valdonne, te voi vizita,, cu siguranţă. Şi se despărţiră, lăsând în grija soartei revederea lor. După câteva zile Bessel fu supus unui nou examen medical care fu pentru el pricina unor noui emoţii. După ce căpitanul medic îl cercetă, el spuse filierului care însemna în matricolă: Inapt pentru orice serviciu militar, să i se facă actele de reformă. Apoi adresându-se lui Bessel, zise: Brațul d-tale este deocamdată anchilozat. Va mai dura câtva până să-l poţi mişca din nou. Și după o pauză îl întrebă: — Dar cu pensia cum rămâne? Ai vreo pretenţie faţă de stat? Bessel cere era fireşte lipsit de orice mijloace în acele momente, ar fi primit orice ajutor. Dar la gândul că ridicarea regulată a pensiei lui ar fi însemnat să dea mereu ochii cu autorităţile franceze, răspunse hotărit într’o franţuzească impecabilă: — Nu! renunț! NESHU PE A SĂRUTUL I se făcură deci actele de reformă și astfel părăsi spitalul, fiind deci în complectă libertate. Parisul, cetatea luminii, era pe vremea războiului mai cosmopolit decât oricând. Pe Boulevard des Italiens, ca o ironie, întâlniai nu numai italieni dar tot felul de neamuri din popoarele aliate. In Paris mai erau şi o puzderie întreagă de neutri şi de refugiaţi. Mizeria dănţuia dansul ei macabru atât pe bulevarde cât şi în case. Totuş un număr destul de însemnat de îmbogăţiţi de război ştiau să risipească fără jenă alături de mizeria cea mare, averi considerabile făurite uimitor de repede. La această mizerie pe care francezii o puteau numi naţională, se adăuga şi mizeria unui suflet străin, care începea o viaţă nouă, purtând un nume nou. Bessel rătăcia pe străzile Parisului flămând şi cu buzunarele goale. Pe bulevarde avea spectacolul nepăsării unei lumi care n’a făcut şi nu făcea războiul, iar magazinele mari cu vitrine bogate il îmbiau şi-l ademeneau, zadarnic. Trecu într’o stradă laterală prin faţa unei case de amaneturi, şi-şi aduse aminte că păstrează în buzunar un ceas de valoare. Un ceas pe care Elena i-1 dăruise la un an după nuntă. Dar ce mai putea însemna astăzi pentru el acest obiect odată drag, când făptura lui era complect înstrăinată de trecut? El n’ar fi putut decât să-i redeschidă răni ce dorea să uite. II vându. Și în schimbul lui primi o sumă infimă care abia putea să-i ajungă a-și plăti chiria pe o lună la unul din hotelurile cele mai modeste. Pe o stradă dosnică din cartierul Montmartre găsi ce căuta. Patroana hotelului era o bătrână de un tip extrem de caracteristic. Fardată peste măsură și încărcată de bijuterii false ea primi chiria lui Henry Trouille pentru o lună cu un zâmbet pe care poate îl socotea plin de farmec, dar care în realitate nu era decât respingător. Fu condus în camera sa de către o fetișcană drăgălașe care avea în atitudinile ei, ceva din midinetele obișnuite ale Parisului. Poate prea comunicativă şi prea sprinţară. Dar pentru clienţii acestui hotel era tocmai ceea ce trebuia. Paulette — acesta era numele acestei fetişcane — era darnică cu sentimentele ei şi capabilă să facă dragoste înfocată cu primul venit. Ea primi pe „camaradul“ Trouille Km o deosebită atenţiune. O luă de braţ ca să-l conducă în odae şi acolo cu obişnuinţa fetelor care Îşi vând trupul se lipi de Bessel şi îi şopti: — La noi ai să trăeşti bine. Acesta o respinse uşor şi îi răspunse plictisit: — Nădăjduesc. Paulette eși, puţin supărată. Dar se întoarse îndată cu un săpun şi apă pentru spălat. Bessel se spălă pe mâini şi se duse să privească prin In sudul Franţei se află un orăşel, ascuns într’o vale care se chiamă Valdonne. Aci îşi aşezase o gospodărie Înfloritoare o franţuzoaică bătrână anume d-na Pelagie Trouille. Văduvă de mulți ani, n’avea ca sprijin al bătrâneţelor sale decât pe unicu-i fiu, Henry, şi librărioara din rue des Saules, rămăşiţă a strădaniilor soţului ei. Când sună ceasul plecării lui Henry la datorie, dânsa fu cea dintâi care ii îndemnă să pornească la luptă cu avânt. — Lasă, dragul meu, fii bucuros că Dumnezeu îţi dă prilejul să lupţi pentru patria ta. Eu voi munci aci singură, în librărioara asta. Mi-o da un ajutor şi verişoara ta Germaine şi nu vom muri de foame. Henry Trouville, care-şi iubea mama şi purta o imensă dragoste verişoarei sale devenită logodnica lui, ar fi preferat să rămână aci în Valea Valdonnei, lângă casă şi făpturile ce -i erau dragi. Dar când a putut omul să-şi împlinească visurile şi să-şi realizeze dorinţele ? — Germaine, scumpa mea Germaine zise el în ziua despărţirei. Va trebui să plec. Dacă Dumnezeu va fi cu noi mă voi întoarce şi mai întreg decât plec, şi voi rămâne al tău. Dacă nu.... — Henry, Henry, te rog, nu vorbi aşa. — Dacă nu, trebue să ne supunem fatalităţii oarbe. Germaine avea în ochi ceva din privirea unei căprioare speriate. Nu putea să creadă nimic din ceea ce i se spunea. Şi totuşi trebui săşi ia rămas bun. Ah! acest bun rămas care sfâşie inima care răscoleşte adâncurile unor sentimente de faţă! — Intr’adevăr pleci, Henry? Tânărul plecă ochii şi Germaine gii în acest gest toată durerea unui fapt chinuitor şi inevitabil. El îşi sărută cu patimă mama şi logodnica pe care o iubea din ce în ce mai mult pentru resemnarea ei, şi plecă pregătit de suferinţă. Din pragul prăvălioarei, cele două femei îl petrecură cu privirea până se pierdu în depărtarea drumului. Bătrâna d-nă Pelagie Trouille, obişnuită cu suferinţa îşi continuă cu eroism ocupaţiile zilnice. Deşi gusă se vadă nimic în aparenţă. Era în ea o putere rară susţinută de un simţ patriotic întâlnit de multe ori la mamele din popor. Singură Germaine plângea sdrobită. Şi în vreme ce lacrimile tinerei fete udau pragul prăvălioarei bătrâna se duse de atârnă în vitrină un tablou reprezentând „un pollu“ la atac, având dedesupt Inscripţia următoare * LA MEILLEURE DEFENSE CEST L’ATTAQUE. (Cea mai bună apărare e atacul). Dar vremea trecea, lunile se scurgeau şi Henry care la fiecare popas scria înflăcărat despre toate acţiunile lui, rînduri pline de dragoste, încetă de la Un timp să răspundă scrisorilor ce-i veneau de-acasă._ In inimile celor două femei se cuibări tristeţea apăsătoare. Bătrâna Pelagie îşi aştepta totuşi fiul cu o credinţă neclintită. Cerea informaţii fiecărui soldat ce venea în Valdonne. Scria scrisori pe front, la biurourile militare, cu gândul să afle cel mai mic lucru despre fiul ei drag. Dar acesta nu dedea nici un semn de viaţă, şi nefericita lui mamă începu să creadă că nu-l va mai revedea niciodată. PE STRĂZILE PARISULUI Să ne întoarcem din nou în inima Parisului, acolo unde Alexandru Bessel, străin şi ameţit de cele întâmplate, cutreera străzile fără rost sau se odihnea, flămând în odaia hotelului murdar. Intr’o zi pe când şedea la fereastră şi privea departe, peste acoperişurile caselor din Paris, auzi bătând înuşă, fereastra odăii, pe care o deschise larg. Jos în stradă auzi strigăte entuziaste și văzu goana micilor vânzători de ziare. Paulette coborî și se reîntoarse în curând, fluturând o gazetă. — Două corpuri de armată germane au fost distruse, strigă ea plină de o bucurie nestăpânită, aruncându-se în braţele lui Bessel fără să-şi dea seama de ceea ce face Bessel sta nemişcat. Ştia că trebuie să arate şi el o mare bucurie, odată ce nu mai era subofiţerul german de altădată. Dar Îi era peste putinţă . Paulette fi privia nedumerită, aproape intrigată. Iar el se pierdu în gânduri adânci, şi în amintiri pentru tata şi casa lui, care rămâneau oricum ale sale. In patria lui Bessel, lucrurile se schimbaseră. Elena nu mai era stingherită în întâlnirile ei amoroase cu pictorul Ferrante decât de un singur lucru: Nesiguranţa asupra Întoarcerei soţului ei. Acum se simţia şi mai departe de Bessel şi dacă uneori chipul lui o urmărea ca o umbră, ea II îndepărta plictisit. Aştepta un singur lucru. Vestea pierderii de urmă şi poate chiar a morţii lui Bessel, care nu întârzie. Slăbiciunea ei de femeie, găsi in dragostea pătimaşe a lui Pedro un sprijin aşteptat. Pedro era mai îndrăgostit și mai triumfător ca niciodată. La Paris s-au pus bazele unei noui societăţi de filme intitulată „Uniunea latină cinematografică“. — René Barbeis pregătește un film după comedia lui Tristan Bernard „Dansatoru! necunoscut“. — Raymond Dubreuil, a cărui asemănare cu remetatul Valentine e isbitoare, a fost angajat de Marcel Herbier, cunoscutul regizor francez, pentru turnarea unui film. — „Şeherazada“, operă inspirată din „O mie şi una de nopţi“, plină de fast şi măreţie, e pe punctul să fie terminată. Interpreţii principali sunt Nicolas Koline, Marcella Albani, Gaston Modot, Agnes Petersen. — Deşi autorizat de cenzură, filmul englez „Bătălia titanilor“ a fost refuzat de toate casele de proecţie germane. — Artista maghiară Sari Fedak, s’a hotărît să scrie şi să producă un film, cu subiect unguresc, în care va interpreta nu mai puţin de 16 roluri diferite. , O scenă curioasă s’a desfăşurat in studiul Metrabpom din Moscova. Se turna un film a cărui acţiune se petrece sub vechiul regim. Trebuie înregistrată o recepţie la guvernatorul unei provincii. Ori, nici unul din cei prezenţi, regizor, artist, etc., nu ştia precis în ce chip guvernatorii ţarului primeau pe vizitatori. A trebuit să se recurgă la luminările a doi înalţi funcţionari ţarişti, fostul guvernator Kowsk şi fostul şef al siguranţei generale. Un figurant însă, care altă dată a avut de furcă cu guvernatorul, recunoscându-l, nu s’a putut reţine să nu-l insulte. Scandalul a fost împiedicat cu greutate. * Cap. VI.-Oraşul durerilor ȘTIRI * LILY DAMITA Grevă in perspectivă in aviaţia germană VIENA.— Se telegrafiază din Berlin Im „Neues Wiener Tagblatt" La compania „Lufthansa“ a avut loc un conflict intre administraţie şi lucrători, cari au declarat efi. In cazul când nu li se va acorda sporirea de salariu cerută, circulaţia pe cele mai importante linii ale transportului aerian va fi suspendată in cursul săptămânii viitoare. Pagina 3-a Premiile noastre Oricine se va abona la ziarul „Dimineaţa“ pe timp de un an, pe 6 luni sau pe 3 luni, va primi in mod gratuit, o poliţă de asigurare asupra vieţii cu amortizare lunară pentru suma de Lei 20.000 din partea Societăţii de Asigurare „Steaua României“ din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta 10, cu prima rată complect achitată. Această poliţă constituie cea mai avantagioasă asigurare asupra vieţii şi contra accidentelor şi dă dreptul posesorului să participe la amortizările lunare, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de lei 20.000. Abonaţii cari vor voi să beneficieze şi mai departe de avantagiile asigurării, peste prima rată gratuită ce o oferim, vor avea facultatea de a o face, punându-se în legătură directă cu Societatea „Steaua României“ la sediul ei din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta No. 10. La 5 iulie a patra tragere în afară de premiul de mai sus, abonaţii pe timp de un an, vor mai primi tot în mod gratuit o obligaţiune a Primăriei Oraşului Bucureşti, în valoare nominală de Lei 100, care dă drept la premii în va loare deMILIOANE Această obligaţiune îşi păstrează totdeauna valoarea şi amortizările au loc la 1 Ianuarie, Mai şi Septembrie ale fiecărui an.