Dimineaţa, iunie 1928 (Anul 24, nr. 7712-7741)

1928-06-11 / nr. 7722

Luni II iunie 1028 Literatură.—Artă.— Ştiinţă Erupţia unui vulcan R­ăzboiul chimic Nou' experienţe cu lewisita 1 kg. de „neo-lewisită“ poate mm 20.000 oameni împrăştiaţi Intr’o conferinţă „Chimia şi apă­rarea naţională“, ţinută de d. prof. dr. Ştefan Minovici la Congresul profesorilor de fizico-chimice (Chi­şinău), savantul român a trecut în revistă nouile descoperiri făcute în Chimie pentru distrugerea civiliza­ţiei într’un eventual război. Romancierul Alexandre Dumas tatăl a zis: „Lumea este rea, ea nu va deveni nici­odată bună“­. Şi dacă aceste vorbe sunt adevărate atunci primejdia unui viitor război e ve­cinie ameninţătoare. Totuşi progre­sele extraordinare făcute de noua armă chimică sunt de aşa natură, că întrega lume ar putea fi distrusă în câteva ore, în cazul unei confla­­graţiuni mondiale şi in cazul când nouile arme ar fi întrebuinţate de beligeranţi. , Ziarele s’au ocupat la timp de descoperirea unui toxic îngrozitor numit „lewisita“. Primele bombe de lewisită au fost fabricate în toamna anului 1918, într'un laborator din New-York, dar n’au avut „norocul“ să ajungă pe fronturile de măcel ale Europei, de­oarece se încheiase armistiţiul. Pentru a se studia efectele prac­tice ale lewisitei, s’au făcut expe­rienţe cu animale. Turme întregi de vite au fost distruse de o singură bombă şi noua descoperire fu pro­clamată ca cea mai puternică armă de distrugere ce s’a cunoscut vre­odată în lume. Lewisita a fost perfecţionată, ca orice descoperire omenească. Armata americană posedă azi bombe de „neo-lewisită“, o armă cum nu se poate mai groaznică. După spusa generalului Amos Fries, comandantul armatei chimice americane, dacă s’ar arunca asupra New-York-ului 433 kgr. de neoj lewisită n’ar scăpa decât 10 la sută din populaţie. Deci 1 kgr. lewisită omoară 20­.000 oameni. Cititorii să reţină aceste cifre: 433 kgr. din noul toxic pot distruge oraşul New-York. Cum americanii au bombe de 1.000—2.000 kgr. explo­­sibile, într’un viitor război o esca­dră transatlantică de 100 avioane ar putea preface într’un cimitir în­treaga Europa. S’a calculat că populaţia Parisului ar putea fi distrusă de 800 tone de gaze; nici-un om n’ar scăpa teafăr, tot Parisul, 4 milioane locuitori, ar muri asfixiaţi Uzinele chimice moderne pot pro­duce milioane de tone de gaze asfi­xiante. Astfel clorul şi fosgenul, gaze de natură sufocantă, servesc curent la prepararea materiilor colorante. Iperita, sau gazul muştar, care după lewisită va deveni a doua ar­mă a războiului viitor, rezultă deja, prepararea indigoului. Substanţele asfixiante fiind de un uzagiu zilnic în timp de pace, arma chimică este la dispoziţia tuturor marilor puteri posesoare de uzine chimice. Extrema facilitate cu care aceste uzine pot fi transformate în­­tr-o singură noapte, în fabrici de material destinat răsboiului chi­mic, face să se nască un sentiment de groază faţă de un vecin care dispune de o organizaţie chimică puternică. Aceasta înlesneşte unei naţiuni, animată de intenţii rele, o superioritate imensă. Iperita, fabricată întâia oară la Ypres, de unde îi vine­ ţi numele, e un gaz fără culoare, fără miros, care pătrunde în corp fără a-l simţi mă­car. Două sau trei ore după respi­rarea unui astfel de gaz, apar pete roşii pe corp, fierbinţeală, ameţeală şi în cele din urmă moartea. Nimic nu te mai poate scăpa. De aceia gazele asfixiante moder­ne se numesc „toxice“ (otrăvitoare). GAZE SECRETE Intr’o ţară cu industrie chimică, un corp toxic ar putea fi studiat In secret şi să fie fabricat în cantitate mare, nu importă în ce uzină chi­mică. In caz de război toxicul poate fi aruncat într’o populaţie nepregă­tită şi să provoace panică, înlătu­rând din capul locului orice velei­tate de rezistenţă. . Nu este clar exclus, ca în viitor, chiar marile oraşe indispensabile vieţii politice sau economice, să fie atacate prin ajutorul gazelor toxice ori explosivilor lansaţi din avioane, ori de arme cu bătaie lungă, cum au fost tunurile germanilor, cu cari s’a bombardat Parisul dela 120 k­m. depărtare. Asupra eficacităţii gazelor viito­rului se fac preziceri teribile. „LA 2 CHESOANE DE MUNIŢII, 1 CHESON DE GAZE“ Statul major rusesc are deviza: „la 2 chesoane de muniţii, 1 cheson de gaze". Formula trebuie înţeleasă în sen­sul că nu va fi numai un cheson de gaze, ci un cheson de muniţii de gaze, acestea din urmă formând va­luri întregi, dătătoare de moarte. Pregătirea ruşilor a fost însă mult întrecută de pregătirile americani­lor, ba s-a „dovedit“ că gazele sunt mai „umane“ ca gloanţele, baione­tele şi alte arme. O ARMĂ „UMANĂ" Iată ce scrie una din revistele mi­litare americane: „Gazul este cea mai straşnică ar­mă din câte se cunosc, ea este şi cea mai umană, căci din cei atacaţi, nu mor decât 2 la sută, pe când de glonţ ori obuz mor 25 la sută. Arma chimică dă naţiunilor un puternic mijloc de apărare, fără ca să facă mari cheltueli în timp de pace. Conferinţa pentru limitarea ar­mamentului conduce implicit la răz­boiul chimic. Desvoltându-se indus­tria pentru interesele de pace, se desvoltă în acelaş timp mijloacele războiului chimic“. Iar altă revistă militară tot ame­ricană spune: „O naţiune cu cunoştinţe ştiinţi­fice superioare va face complect uz, fără îndoială, în războaiele viitoare de această armă, dacă ea este si­gură că, prin această armă va câş­tiga războiul“ UN TEBORATOR DE GAZE DIN AMERICA America stă în fruntea armei chi­­mice. Un serviciu chimic al minis­terului de război, în frunte cu ge­neralul Amos Fries, o autoritate în materie, cu o sută ofiţeri. 1.500 sol­daţi şi un fond de 600.000 dolari a­­nual, destinat cercetărilor şi pregă­tirilor, conduc vestitul arsenal chi­mic de la Edgewood, care a fost vi­zitat acum doi ani de d. prof. dr. Ştefan Minovici. Acest arsenal ce se întinde pe un câmp de experienţă de 20 ha. po­sedă laboratoare de cercetări, fa­brici de gaze şi de măşti şi e con­dus de un corp special de militari Laboratoriile Americei pot pro­duce în 24 ore atâtea gaze şi toxice câte ar fi necesare să omoare în­treaga omenire. LIF. „NEO-LEWISITA“ IFERITA Pictură fotografică ! Asfinţit de soare Citiţi Revista „PARDON“ DIMITVCATA Un concert original In teatrul Postland (Statul Oregon din America) cinci mii de persoane asistară la un concert unic In anale­le muzicii. Pe podiul scenei au luat loc 40 de pianişti, aşezaţi câte doi la câte un piano. Deci 80 de inşi exe­cutară simultan bucăţile din pro­gram. Când dirijorul Wilhelm von Hoog­­streten ridică bagheta, opt­zeci de mâini atinseră clapele pianelor exe­cutând ca prim număr un opus din Chopin și apoi a altora. Au stârnit un entuziasm delirant. Toate cele 40 de piane răsunară de­odată ca un singur Instrument a­­vând efecte minunate nu numai în fortissimo dar și în pianissimo. Urmarea a fost că asemenea con­certe se vor mai repeta. Se proiectează concerte și cu mai multe piane. Marea sărbătoare a ţiganilor In ziua de 25 Mai a avut loc mare sărbătoare anuală a ţiganilor la Sa­­inte-Marie, în sudul Franţei. In acea zi e un pelerinaj al ţiga­nilor din mai toate ţările Apusului Europei spre cripta în care se păs­trează moaştele sfintei Sarah, servi­toarea credincioasă a sfintei Mari. Vin acolo toate triburile cunoscute de ţigani: Romaniseli, Gypsii, Gita­­nia, Romini, Bohemienii. Se văd cu acest prilej sosind ţi­gani în căruţe, în trăsuri, dar şi în automobile. Se constată la această populaţie no­madă a Europei un profund senti­ment religios pentru s-ta Mari, mama lui Iacob şi pentru s-ta Marie Sa­­lomé. O noapte întreagă au loc cere­monii religioase şi rugăciuni, iar a doua zi petreceri cu jocuri şi cân­tece. Cu acest prilej se proclamă şi o „regină“, Orăşelul Sainte-Marie, şi împreju­­rimile capătă în aceste zile un as­pect de fericire şi bucurie, căci pe lângă ţigani, vine o lume imensă din Franţa să asiste la spectacol. Pregătiri pentru sert­are­a dela Măreşti PANCIU, 9. — In vederea trecerei prin oraşul nostru a reginei şi a tu­turor persoanelor oficiale ce iau parte la serbările dela Mărăşti, m­ebrii consiliului comunal s’au în­trunit ori în şedinţă, pentru a lua măsurile necesare de pavoazare a oraşului şi a întregului drum până la, Mărăşti. La intrare în oraş se va ridica în cursul zilei de a­stă­zi un mare arc de triumf cât şi în co­munele Crucea de jos, Crucea de sus, Străoanele de jos şi sus şi în apropiere de câmpul istoric Mă­răşti. Pe tot timpul până la Mărăşti vor fi postaţi jandarmi pentru men­ținerea ordinei. Ştiri artistice Astăzi şi în fiecare seară la orele 9, la Teatrul Mic de vară (grădina Marconi, fost Teatrul Nostru, ca­lea Griviţei No. 94 Telefon 20­6) marele succes „Ginerele d-lui­­pre­fect", comedie în 3 acte de Paul Gusty, cu d-nii Mişu Fotino, Cos­­tică Toneanu, G. Gbamel, I. Pizo­­ne, N. Antoniu și d-nele Annie Capustin, Renée Anny, Sylvia Du­mitrescu, Mimi Rădulescu, etc etc. Deschiderea stagiunei de vară a companiei dramatice .Teatrul Nos­tru“ la Parcul Oteteleşeanu a fost definitiv stabilită pentru data de Vineri 15 iunie a. c. cu „Lumpatius Vagabondus“. Un interesant intermezzo va fi ce­lebrul act al balconului din „Romeo şi Julietta“ jucat de d-na Elena Zamora şi d. Mielu Constantinescu. * Revista „Negru pe Alb“ de Puck Keeps şi Nick se va reprezenta la Că­răbuş până joi 14 iunie, când va avea loc premiera revistei „Cioc, Cioc, Cioc“ de d. N. Kiriţescu, cu o nouă montare.* Conservatorul de muzică şi artă dramatică din Bucureşti anunţă pen­tru ziua de 10 Iunie cor., orele 3 p m. (Duminică), producţia claselor de dramă-comedie ale d-nei Lucia Sturd­­za Bulandra şi Ion Manolescu, la Teatrul Naţional. Cronica cinematografică Dubla existentă a d-rului Bessel după Ludwig Wolff Alexandru Bessel intrase în con­valescenţă. Operaţia reuşise pe de­plin. Se liniştise, deşi nu putea încă să mişte braţul. Se liniştise mai ales la gândul că va scăpa de aci şi va fi liberat de emoţiile necontenite prin care trecea de câte ori avea de­­a face cu ofițerii. Un singur lucru îl întrista: faptul că Chevalier, de care se ataşase foarte mult, trebuia să plece. Despărțirea fu emoționantă. Ei se îmbrăţişară ca doi copii, aproape plângând. — Ne vom revedea vreodată, bunul meu Chevalier? întrebă trist Bessel. — Așa e! Eram să uit. Care-i­ a­­dresa ta de-acasă? Bessel, puțin încurcat, își descheie cu degetele mânii stângi buzunarul tunicii şi scoase un bileţel pe care era scrisă adresa lui Henry Trouble din orășelul Valdonne. — Dacă soarta, zise Chevalier, mă va aduce prin cine ştie ce întâm­plare prin Valdonne, te voi vizita,, cu siguranţă. Şi se despărţiră, lăsând în grija soartei revederea lor. După câteva zile Bessel fu su­pus unui nou examen medical care fu pentru el pricina unor noui e­­moţii. După ce căpitanul medic îl cercetă, el spuse filierului care în­semna în matricolă: Inapt pentru orice serviciu mili­tar, să i se facă actele de reformă. Apoi adresându-se lui Bessel, zise: Brațul d-tale este deocamdată an­chilozat. Va mai dura câtva până să-l poţi mişca din nou. Și după o pauză îl întrebă: — Dar cu pensia cum rămâne? Ai vreo pretenţie faţă de stat? Bessel cere era fireşte lipsit de orice mijloace în acele momente, ar fi primit orice ajutor. Dar la gândul că ridicarea regulată a pensiei lui ar fi însemnat să dea mereu ochii cu autorităţile franceze, răspunse ho­­tărit într’o franţuzească impecabilă: — Nu! renunț! NESHU PE A SĂRUTUL I se făcură deci actele de refor­mă și astfel părăsi spitalul, fiind deci în complectă libertate. Parisul, cetatea luminii, era pe vremea războiului mai cosmopolit decât oricând. Pe Boulevard des Ita­­liens, ca o ironie, întâlniai nu nu­mai italieni dar tot felul de nea­muri din popoarele aliate. In Paris mai erau şi o puzderie întreagă de neutri şi de refugiaţi. Mizeria dăn­­ţuia dansul ei macabru atât pe bu­levarde cât şi în case. Totuş un­ nu­măr destul de însemnat de îmbogă­ţiţi de război ştiau să risipească fă­ră jenă alături de mizeria cea mare, averi considerabile făurite uimitor de repede. La această mizerie pe care francezii o puteau numi naţională, se adăuga şi mizeria unui suflet străin, care începea o viaţă nouă, purtând un nume nou. Bessel rătă­­cia pe străzile Parisului flămând şi cu buzunarele goale. Pe bulevarde avea spectacolul nepăsării unei lumi care n’a făcut şi nu făcea războiul, iar magazinele mari cu vitrine bo­gate il îmbiau şi-l ademeneau, za­darnic. Trecu într’o stradă laterală prin faţa unei case de amaneturi, şi-şi a­­duse aminte că păstrează în buzunar un ceas de valoare. Un ceas pe care Elena i-1 dăruise la un an după nun­tă. Dar ce mai putea însemna astăzi pentru el acest obiect odată drag, când făptura lui era complect înstră­inată de trecut? El n’ar fi putut de­cât să-i redeschidă răni ce dorea să uite. II vându. Și în schimbul lui primi o sumă infimă care abia putea să-i ajungă a-și plăti chiria pe o lună la unul din hotelurile cele mai modeste. Pe o stradă dosnică din cartierul Montmartre găsi ce căuta. Patroana hotelului era o bătrână de un tip extrem de caracteristic. Fardată peste măsură și încărcată de bijuterii false ea primi chiria lui Henry Trouille pentru o lună cu un zâmbet pe care poate îl socotea plin de farmec, dar care în realitate nu era decât respingător. Fu condus în camera sa de către o fetișcană drăgălașe care avea în a­­titudinile ei, ceva din midinetele o­­bișnuite ale Parisului. Poate prea comunicativă şi prea sprinţară. Dar pentru clienţii acestui hotel era toc­mai ceea ce trebuia. Paulette — aces­ta era numele acestei fetişcane — era darnică cu sentimentele ei şi capa­bilă să facă dragoste înfocată cu primul venit. Ea primi pe „camaradul“ Trouille Km o deosebită atenţiune. O luă de braţ ca să-l conducă în odae şi acolo cu obişnuinţa fetelor care Îşi vând trupul se lipi de Bessel şi îi şopti: — La noi ai să trăeşti bine. Acesta o respinse uşor şi îi răs­punse plictisit: — Nădăjduesc. Paulette eși, puţin supărată. Dar se întoarse îndată cu un săpun şi apă pentru spălat. Bessel se spălă pe mâini şi se duse să privească prin In sudul Franţei se află un orăşel, ascuns într’o vale care se chiamă Valdonne. Aci îşi aşezase o gospo­dărie Înfloritoare o franţuzoaică bă­trână anume d-na Pelagie Trouille. Văduvă de mulți ani, n’avea ca spri­jin al bătrâneţelor sale decât pe uni­­cu-i fiu, Henry, şi librărioar­a din rue des Saules, rămăşiţă a strădaniilor soţului ei. Când sună ceasul plecării lui Hen­ry la datorie, dânsa fu cea dintâi care ii îndemnă să pornească la lup­tă cu avânt. — Lasă, dragul meu, fii bucuros că Dumnezeu îţi dă prilejul să lupţi pentru patria ta. Eu voi munci aci singură, în librărioara asta. Mi-o da un ajutor şi verişoara ta Germaine şi nu vom muri de foame. Henry Trouville, care-şi iubea ma­ma şi purta o imensă dragoste veri­­şoarei sale devenită logodnica lui, ar fi preferat să rămână aci în Valea Valdonnei, lângă casă şi făpturile ce -i erau dragi. Dar când a putut omul să-şi îm­plinească visurile şi să-şi realizeze dorinţele ? — Germaine, scumpa mea Ger­maine zise el în ziua despărţirei. Va trebui să plec. Dacă Dumnezeu va fi cu noi mă voi întoarce şi mai întreg decât plec, şi voi rămâne al tău. Dacă nu.... — Henry, Henry, te rog,­ nu vorbi aşa. — Dacă nu, trebue să ne supunem fatalităţii oarbe. Germaine avea în ochi ceva din privirea unei căprioare speriate. Nu putea să creadă nimic din ceea ce i se spunea. Şi totuşi trebui săşi ia rămas bun. Ah! acest bun rămas care sfâ­şie inima care răscoleşte adâncurile unor sentimente de faţă! — Intr’adevăr pleci, Henry? Tânărul plecă ochii şi Germaine gi­i în acest gest toată durerea u­nui fapt chinuitor şi inevitabil. El îşi sărută cu patimă mama şi lo­godnica pe care o iubea din ce în ce mai mult pentru­ resemnarea ei, şi plecă pregătit de suferinţă. Din pragul prăvălioarei, cele două femei îl petrecură cu privirea până se pierdu în depărtarea drumului. Bătrâna d-nă Pelagie Trouille, o­bişnuită cu suferinţa îşi continuă cu eroism ocupaţiile zilnice. Deşi gu­­să se vadă nimic în aparenţă. Era în ea o putere rară susţinută de un simţ patriotic î­ntâlnit de multe ori la mamele din popor. Singură Ger­maine plângea sdrobită. Şi în vreme ce lacrimile tinerei fe­te udau pragul prăvălioarei bătrâna se duse de atârnă în vitrină un ta­blou reprezentând „un pollu“ la a­­tac, având dedesupt Inscripţia ur­­mătoare * LA MEILLEURE DEFENSE CEST L’ATTAQUE. (Cea mai bună apă­rare e atacul). Dar vremea trecea, lunile se scur­geau şi Henry care la fiecare popas scria înflăcărat despre toate acţiu­nile lui, rînduri pline de dragoste, încetă de la Un timp să răspundă scrisorilor ce-i veneau de-acasă._ In inimile celor două femei se cuibări tristeţea apăsătoare. Bă­trâna Pelagie îşi aştepta totuşi fiul cu o credinţă neclintită. Cerea infor­maţii fiecărui soldat ce venea în Val­­donne. Scria scrisori pe front, la biu­rourile militare, cu gândul să afle cel mai mic lucru despre fiul ei drag. Dar acesta nu dedea nici un semn de viaţă, şi nefericita lui mamă în­cepu să creadă că nu-l va mai reve­dea nici­odată. PE STRĂZILE PARISULUI Să ne întoarcem din nou în inima Parisului, acolo unde Alexandru Be­ssel, străin şi ameţit de cele întâm­plate, cutreera străzile fără rost sau se odihnea, flămând în odaia hotelu­lui murdar. Intr’o zi pe când şedea la fereas­tră şi privea departe, peste acoperi­şurile caselor din Paris, auzi bătând în­­uşă, fereastra odăii, pe care o deschise larg. Jos în stradă auzi strigăte en­tuziaste și văzu goana micilor vân­zători de ziare. Paulette coborî și se reîntoarse în curând, fluturând o ga­zetă. — Două corpuri de armată germa­ne au fost distruse, strigă ea plină de o bucurie nestăpânită, aruncân­­du-se în braţele lui Bessel fără să-şi dea seama de ceea ce face Bessel sta nemişcat. Ştia că tre­buie să arate şi el o mare bucurie, odată ce nu mai era subofiţerul ger­man de altădată. Dar Îi era peste pu­tinţă . Paulette fi privia nedumerită, a­­proape intrigată. Iar el se pierdu în­ gânduri adânci, şi în amintiri pentru­ tata şi casa lui, care rămâneau ori­cum ale sale. In patria lui Bessel, lucrurile se schimbaseră. Elena nu mai era stin­gherită în întâlnirile ei amoroase cu pictorul Ferrante decât de un singur lucru: Nesiguranţa asupra Întoarce­rei soţului ei. Acum se simţia şi mai departe de Bessel şi dacă uneori chipul lui o ur­mărea ca o umbră, ea II îndepărta plictisit. Aştepta un singur lucru. Vestea pierderii de urmă şi poate chiar a morţii lui Bessel, care nu întârzie. Slăbiciunea ei de femeie, găsi in dragostea pătimaşe a lui Pedro un sprijin aşteptat. Pedro era mai îndrăgostit și mai triumfător ca niciodată. La Paris s-au pus bazele unei noui societăţi de filme intitulată „Uniunea latină cinematografică“. — René Barbeis pregătește un film după comedia lui Tristan Ber­nard „Dansatoru­! necunoscut“. — Raymond Dubreuil, a cărui a­­semănare cu rem­etatul Valentine e isbitoare, a fost angajat de Marcel Herbier, cunoscutul­ regi­zor francez, pentru turnarea unui film. — „Şeherazada“, operă inspirată din „O mie şi una de nopţi“, plină de fast şi măreţie, e pe punctul să fie terminată. Interpreţii principali sunt Nicolas Koline, Marcella Albani, Gaston Mo­­dot, Agnes Petersen. — Deşi autorizat de cenzură, fil­mul englez „Bătălia titanilor“ a fost refuzat de toate casele de pro­­ecţie germane. — Artista maghiară Sari Fedak, s’a hotărît să scrie şi să producă un film, cu subiect unguresc, în care va interpreta nu mai puţin de­ 16 roluri diferite. , O scenă curioasă s’a desfăşurat in studiul Metrabpom din Moscova. Se turna un film a cărui acţiune se petrece sub vechiul regim. Tre­buie înregistrată o recepţie la gu­vernatorul unei provincii. Ori, nici unul din cei prezenţi, regizor, artist, etc., nu ştia precis în ce chip gu­vernatorii ţarului primeau pe vizi­tatori. A trebuit să se recurgă la lu­minările a doi înalţi funcţionari ţa­­rişti, fostul guvernator Kowsk şi fostul şef al siguranţei generale. Un figurant însă, care altă dată a avut de furcă cu guvernatorul, re­­cunoscându-l, nu s’a putut reţine să nu-l insulte. Scandalul a fost îm­piedicat cu greutate. * Cap. VI.-Ora­şul durerilor ȘTIRI * LILY DAMITA Grevă in perspectivă in aviaţia germană VIENA.— Se telegrafiază din Ber­lin Im­ „Neues Wiener Tagblatt" La compania „Lufthansa“ a avut loc un conflict intre administraţie şi lucrători, cari au declarat efi. In ca­zul când nu li se va acorda sporirea de salariu cerută, circulaţia pe cele mai importante linii ale transportu­lui aerian va fi suspendată in cursul săptămânii viitoare. Pagina 3-a Premiile noastre Oricine se va abona la ziarul „Di­mineaţa“ pe timp de un an, pe 6 luni sau pe 3 luni, va primi in mod gratu­it, o poliţă de asigurare asupra vieţii cu amortizare lunară pentru suma de Lei 20.000 din partea Societăţii de Asigurare „Steaua României“ din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta 10, cu prima rată complect achitată. Această po­liţă constituie cea mai avantagioa­­să asigurare asupra vieţii şi con­tra accidentelor şi dă dreptul po­sesorului să participe la amortiză­rile lunare, aşa că poate primi în caz de amortizare, imediat întreaga sumă asigurată de lei 20.000. Abonaţii cari vor voi să benefi­cieze şi mai departe de avantagiile asigurării, peste prima rată gratuită ce­ o oferim, vor avea facultatea de a o face, punându-se în legătură directă cu Societatea „Steaua Ro­mâniei“ la sediul ei din Bucureşti, Bulevardul Elisabeta No. 10. La 5 iulie a patra tragere în afară de premiul de mai sus, abonaţii pe timp de un an, vor mai primi tot în mod gratuit o obliga­ţiune a Primăriei Oraşului Bucu­reşti, în valoare nominală de Lei 100, care dă drept la premii în va­ loare deMILIOANE Această obligaţiune îşi păstrează totdeauna valoarea şi amortizările au loc la 1 Ianuarie, Mai şi Septem­brie ale fiecărui an.

Next