Dimineaţa, iunie 1928 (Anul 24, nr. 7712-7741)

1928-06-11 / nr. 7722

12 . PAGINI Prețul Abonamentelor Lei 750—pe timp de un an ii 380— n » »»6 luni n 200— ii ii n 3 n In străinătate dublu Fondată in 1904 de CONST. MILLE Anul XXVI No. 7722 L­uni 11 IUNIE Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54. Direcția: 357/72. A-dla 307/69. Provincia 310/60. Vacantă Iunie. început de vacantă. înce­put de vilegiatură. In tot cursul a­­nului, doi inşi care se întâlnesc îşi spun invariabil: — Ce mai faci? Numai în lunile de vară, această banală întrebare este înlocuită prin­­tr’un: — Unde te duci? Oraşele trăesc, de-acum până în Septembrie, dominate de o obşteas­că dorinţă de evadare. Fiecare vrea să plece, simte nevoia de-a pleca. Monotonia vieţii cotidiane exaspe­rează unsprezece luni pe an, chiar sufletul cel mai blajin, in a două­sprezecea lună, omul vrea să schimbe. Să schimbe aerul, să schimbe viaţa. Este o dorinţă de înoire, pe care o trăeşte fiecare din noi. Este o sete de noutate, pe care o trăim în muşchi, în nervi şi în suflet Puţini, foarte puţini sunt cei cari îşi pot împlini această legitimă dorinţă de primenire care îşi pot potoli această firească sete de nou­tate! In alte ţări, vilegiatura nu-i un lux, ci o necesitate. Există acolo, localităţi cu viaţă ieftină în care se pot refugia — o lună pe an — şi cei mai săraci: funcţionarul cu salariu modest, intelectualul cu câştiguri reduse. Chiar cel ce nu-şi poate părăsi casa, găseşte în mar­ginea oraşului său locuri pito­reşti de plimbare şi de odihnă. Hoteluri ieftine, dar înzestrate cu tot ce este necesar unei vieţi omeneşti, restaurante curate, stau, acolo, la îndemâna celei mai modeste pungi. Treizeci de zile omul nevoiaş poa­te sta de vorbă cu sine, cu ai săi, cu pasările cerului şi cu freamătul pădurei. Treizeci de zile poate gus­ta cea mai desăvârşită dintre bucu­riile acestei lumi, atât de săracă în bucurii: tihna. Iar în toamnă, omul se întoarce împrospătat, odihnit, în stare de un nou efort şi de o nouă îndârjire în istovitoarea muncă. Asemenea lucruri lipsesc la noi. Avem, de sigur, o ţară bogată nu numai în avuţii materiale , ci şi în superbe frumuseţi. Dar în mar­ginea oraşelor noastre nu s’au ri­dicat adăposturi pentru vizitatori, după cum în minunatele oraşe de munte nu s’au clădit hoteluri . Şi restaurante pentru vilegiaturiştii săraci. Vilegiatura, la noi este un lux, pe care nu şi-l poate îngădui decât­ bogatul. Cel sărac este osândit să trăiască toate zilele anului aceeaşi viaţă, în acelaş oraş, cu aceleaşi privelişti. Ii este strict interzisă plăcerea evadării din banat, volup­tatea supremă a variaţiei. In micile orăşele, în care vara se înghesuesc căutători de aer şi de noutate, stăpâneşte cea mai neîn­frântă şi neruşinată speculă. Vile­giaturistul, care cade într’un ast­fel de târg, are soarta albului că­zut în mijlocul unui trib sălbatec. Intre vilegiaturişti şi indigeni se duce o luptă de exterminare, ca între două tabere inamice. Hote­lierul, restauratorul, chelnerul, văxuitorul de ghete de pe bulevard, birjarul, toţi iau parte prin nu ştiu ce tacită înţelegere, la opera de jefuire a omului care a îndrăznit să descindă între ei, ca să respire aerul oraşului lor. Bietul om este supus unui infernal lanţ de torturi, care începe cu obrăznicia şi sfâr­şeşte cu­­spolierea neîndurată. Bruscat de hotelier sau de chelner, cu ochii în buzunar care se goleşte spăimântător, — sărmanul vilegia­turist nu mai are timp să-şi înalţe privirile spre crestele cenuşii ale munţilor sau să şi­ le plimbe pe co­vorul multicolor al mării. După o lună de necazuri şi de cheltuială, omul ,se întoarce în via­ţa lui de fiecare zi, — mai plictisit, mai trist, mai bolnav decât plecase. Nici măcar pentru şcolari, pen­tru trupurile fragede ale cetăţeni­lor de mâine — nu se face nimic în acest sens. Prea puţine sunt ta­­berile şcolăreşti, care-şi instalează corturile şi veselia în poenile Car­­paţilor sau în nisipul, ţărmului de­­ mare! Şi totuşi cât­­ar fi de trebu­­incios, cât ar fi de uşor —­ cu mai multă orânduială şi bună voe — să asigurăm fiecărui copil de orăşean sărac, o lună de sănătoasă zburdăl­nicie, departe de atmosfera cinema­tografului şi­ a mahalalei bucureş­­tene... Dar toate acestea sunt numai câ­teva gânduri bune. Cine va avea destul­ suflet — căci nu trebue mai mult decât atât —­ ca să le înfăp­tuiască? T. L. SPORTURILE — Cum de te-ai dezvoltat aşa de bine?... — Nu vezi, fac educație fizica... Un american cercetează în România urmele „fiicei Ţarului“ —■ — ■ I I Mijlace sigure pentru stabilirea identităţii marei ducese? Este sau nu Anastasia Ceaicov­ski una şi aceeaşi persoană cu A­­nastasia Nicolaevna, fiica ţarului Nicolae al II-lea ? E cu putinţă ca din oribilul masacru săvârşit in casa Ipatieff din Ecaterinenburg—­­masacru fără precedent în istoria contimporană — să fi scăpat cine­va din familia imperială a Rusiei? Şi chiar dacă ar fi scăpat marea ducesă Anastasia, — care ar fi do­vada certă a identităţii cu Anasta­sia Ceaicovski ? E drept că, în ultimele luni, Anastasia Ceaicovski a putut po­vesti oarecari amănunte din inti­mitatea marei ducese Anastasia Nicolaevna. Acele cercuri cari sunt în măsură să verifice aceste amă­nunte, înclină să­ creadă în auten­ticitatea lor, opinie categoric se­parată făcând numai fostul pre­ceptor al ţareviciului, care afirmă că Anastasia Ceaicovski e sau o dementă sau pur şi simplu o im­postoare. E foarte adevărat că, aceste a­­mintiri au putut fi sugerate. Persoanele cari au vorbit cu A­­nastasia Ceaicovski, persoane cari au cunoscut curtea imperială a Rusiei —­ fără să-şi dea seama, chiar ele au putut destăinui câte­­ceva în cursul convorbirilor. Anas­tasia Ceaicovski, dacă­ are memorie şi oarecare şiretenie, poate întoar­ce aceste destăinuiri cui are inte­res să le asculte. Singura dovadă sigură, ar fi, de­sigur, asemănarea fizică. Din pă­cate şi aci controversa continuă pe toată linia. Anastasia Ceaicovski — sau Anastasia Nicolaevna — şi-a regăsit numai memoria, nu şi fi­zicul. In afară de deformaţiunile faciale, datorite unor cri­spaţiu­ni din cauza groazei şi a suferinţelor de tot felul — Anastasia Ceaiclv­­ski are alt nas decât fiica Ţaru­lui şi până acum ştiinţa medicală nu pare să fi înregistrat astfel de modificări integrale. UN ZIARIST AMERICAN SE INTE­RESEAZĂ ÎN EUROPA Cu toate acestea, Anastasia Ni­­eolaevna­— sau femeia care se dă drept marea ducesă —■ îşi poves­teşte şi-şi comercializează aminti-­­ rile în America. ‘ Oarecari specialişti din partea locului, au luat chestiunea în braţe şi dacă e să judecăm după comunicările de peste ocean, a­­colo s’ar fi găsit mijloace pentru stabilirea identităţii reale a Anas­tasiei Ceaicovski. Se pare chiar că americanii se arată mai pasionaţi de enigma tragediei din casa Ipatieff, decât casele princiare din Europa, legate prin relaţiuni de familie cu Ro­­manovii. Pe cale particulară aflăm că un ziarist american, d. Sam Howe, ar fi plecat de acum două săptămâni din New-York, pentru Europa. Ziaristul american ar avea mijloa­cele necesare pentru deslegarea enigmei într’un sens sau într’altul. D. Sam Howe — care probabil se află încă la Berlin — caută să ia, în prealabil, toate informaţiunile privitoare la trecerea Anastasiei Ceaicovski prin Europa. In mod special va fi vizitată cli­nica Momsen, din Berlin , unde d-na Ceaicovski a fost îngrijită pentru maladia nervoasă, de care suferea­­- și familia de Hessa, ca­re a făcut, se știe, cercetări cu deo­sebire în România, unde a fost trimisă detectiva germană Berta Spindler. ASEMĂNAREA Ancheta detectivului în România Câteva familii din Capitală, care au cunoscut pe Anastasia Ceaicov­ski pe când aceasta se afla în Bu­cureşti, au primit câte o scrisoare circulară, în care li se anunţă so­sirea ziaristului-detectiv american. In această scrisoare se arată că adresele au fost procurate de A­­nastasia Ceaicovski şi însoţitorii ei. S-a­r spune un impresariat în toată regula. Ziaristul american va lua con­tact cu siguranţa generală a sta­tului, pentru a i se înlesni anche­ta atât în Capitală, cât şi în Ba­sarabia, unde urmele trecerii A­­nastasiei Ceaicovski par a fi oare­cum într’adevăr interesante. Odată în România, ziaristul a­­merican va trebui să ia contact şi cu d. C. C. Anastasiu, din Călăraşi,­­ singura persoană până acum, care­­ afirmă c’ar aduce chiar mărturia unui fost comisar bolşevic în fa­voarea versiunii despre scăparea unei mari ducese din măcelul de la Ecaterinenburg. — DELTA - D-NA ANASTASIA CEAICOVSKI Moartea prinţului Oualeno fiul regelui Behanzin PARIS. — Se anunţă­­din Dakar moartea prinţului Arini Oualeno Be­­hanzin, fiul fostului suveran al Da­­homerului, în urma unei congestii pulmonare. El era în vârstă de 42 de ani. După ce şi-a făcut studiile de drept, prinţul Arini Oualeno Behan­­zin s-a înscris în baroul din Bor­deaux și se aliase prin căsătorie u­­nei mari familii din localitate. Revenit de curând din Dahomery, unde se dusese să ia­ rămășițele mortuare ale părintelui său, prin­țul Behanzin a contractat o răceală, ce i-a fost fatală.. întâmplările zilei din urmările densului A fi ■ citit poate, şi domniile voastre că la o nuntă dintr'o comună din judeţul Botoşani, o femeie tânără, căsătorită abia de un an, s'a spânzu­rat de un copac..., pentru că bărba­tul ei dansase cam mult cu o fată din comuna aceea. Gelozia fiind mai puternică decât raţiunea, sărmana femeie şi-a­ pus zilelor capăt­ Tot găsind bărbatului o mare vi­nă că a împins-o la un act aşa de tragic, în acelaş timp osândim şi pe sinucigaşa, care a socotit că nu a­­fără de moarte, nu e pentru dânsa altă »şire Această dramă familiară ne pro­voacă unele reflexii asupra dansului şi urmările sale. Sunt simple gân­diri şi constatări, iar nici­decum critici, căci oricât de mult am criti­ca atât de puţin esteticele excentri­cităţii ale unor dansuri moderne, ştim de mai înainte că nu vom ajun­ge la nici un rezultat, fie aceea, nici nu încercăm să spargem zidul cu capul. Cam­ sunt urmările dansului? Cul­tivarea unui sport elegant şi procu­rarea unei plăceri — vor răspunde adepţii lui. In răspunsul acesta este, o parte de adevăr, dar nu e tot adevărul, căci deseori dansul —­ dansul vo­luptos, excitant —are şi urmări mai puţin plăcute. Fac abstracţii­, de ur­mările cari produc sănătate, cum ar fi, de pildă, o răceală, o îmbolnăviră. Dar mă gândesc la urmări cu ca­racter mai grav, culminând, cum a fost în cazul povestit mai sus, la acte de suprimare a vieţii." Câte coarne n'au răsărit pe frun­ţile multora din cauza şi în urma dansului! Câte fete tinere n'au cre­zut că au dat, în sfârşit, peste Făt- Frumos visat de ele, pentru ca mai târziu să aibă cea mai cruntă dez­­amăgire. Câte divorţuri şi alte ne­norociri conjugale nu-şi au obârşia în strângerea din timpul dansului! Totuş, dansul va continua. ELVIN ZĂPADĂ IN LETTONIA RIGA. — Zilele trecute a căzut zăpadă ca în toiul iernei, învăluind capitala Letoniei şi împrejurimile într’un linţoliu alb, puţin obişnuit în luna Iunie. In unele părţi tempe­ratura a scăzut la zero grade. In de­curs de peste 60 ani nu s'a pomenit un astfel de fenomen metereologic, şi faptul s’ar explica printr’o pre­siune atmosferică polară neobişnui­tă, a cărei scurgere spre sud ar fi întârziat. Populaţia a început să facă focul in sobe, şi să se îmbrace in haine de iarnă. Tragedia „Împăratului Traian“ Oferit pentru două milioane lei, nu găseşte cumpărători întreţinerea lui costă 250.000 lei lunar Epava „împăratului Traian“, za­ce de câteva luni lângă dana no. 10 a cheiului Constanţei. După cheltuelile importante făcu­te cu despotmolirea lui şi aducerea în port, — operaţiuni, după cum se ştie extrem de anevoioase — spe­ranţa în repararea şi utilizarea lui a fost în cele din urmă abandona-­ tă. Dacă technicienii şi specialiştii noştri ar fi cercetat din capul lo­cului situaţia vasului, cu mai multă atenţiune, s’ar fi ajuns desigur la concluzia că salvarea lui e inutilă. S’ar fi economisit astfel cele a­­proape 20 milioane cât a costat despotmolirea, sumă importantă, ce nu poate îi nici pe sfert acope­rită cu vânzarea epavei, în starea ei actuală. Şi mai ales, — altă cheltuială ab­surdă — n’ar trebui să se suporte întreţinerea acestei ruine, care se ridică la 250.000 lei lunar, cheltueli ce au înghiţit — numai acestea — aproape jumătate din suma oferită pentru rămăşiţele „împăratului Traian“. O OFERTĂ ITALIANĂ Se ştie că în faţa dezastrului ire­mediabil, singura soluţie ce se im­punea era vânzarea vasului ca ma­terial vechi. S’a şi anuntat aceasta. Dar amatorii nu se prezentau. Cei străini, nu voiau să se angajeze într’o achiziţie ce-ar fi necesitat cheltueli de demontare şi cheltueli de transport, costisitoare. In cele din urmă s’a primit o o­­fertă din partea şantierului „Ga­staldi“ din Genova, pentru suma de 2500 lire sterline, adică 2 mi­lioane lei. Autorităţile noastre au acceptat. Insă şantierul a revenit asupra o­­fertei, cerând ca vasul să-i fie pre­dat la Genova. Faţă de această condiţie, care, cum am arătat mai sus, necesita noui cheltueli, propu­nerea a trebuit să fie respinsă. Şi iată că soarta tragică urmă­reşte mereu „împăratul Traian“, menit să rămâie la Constanţa, încă multă vreme, în trista lui înfăţi­şare. Ce-i dreptul chiar epavă fiind, întreţinerea lui, cum am spus, reclamă un sfert de milion lunar. Faţă de această situaţie e vorba ca să fie imediat demontat de că­tre S. M. R., şi vândut în ţară, la licitaţie. Până atunci continuă­­să întriste­ze portul cu aspectul lui dezolant, mort. „„„ REP. Nord­ul Capitalei Prin cartierul Regina Maria Se cheltuesc milioane pentru „aliniere“ dar se neglijează nevoile urgente In ultima săptămână, am primit invitaţii în cele patru colturi ale Ca­pitalei. Nu la vreo nuntă sau petre­cere. Ziarul nostru a fost din nou ru­gat să întreprindă o anchetă edili­tară, căci de ani, multe cartiere, şi nu din cele mai îndepărtate, sunt, ocolite de tot ce se chiamă ,solicitu­dine municipală. Nu mai vorbim de cartierul Grant, unde şoseaua denu­mită Crângaşi e o permanentă mlaş­tină, nici de Dobroteasa unde guno­iul se lăfăeşte în mijlocul străzii, nici de periferiile faţă de care pri­măriile au o trecătoare atenţiune o­­cazională, în preajma alegerilor. E revoltător să vezi că se du­râmă imobile, se cheltuesc zeci de milioane pentru vagi veleităţi de estetică ur­bană, dar se neglijează nevoile ur­gente edilitare. IN CARTIERUL REGINA MARIA Am vizitat cartierul cu acest nu­me, situat aproape de centru, lângă b-dul Elisabeta, cartier nou, cu case frumoase și îngrijite. De folos însă, la intrarea cartieru­lui chiar, un vast loc viran a fost transformat în depozit de gunoaie, neridicat cu lunile de serviciul pri­măriei. Ce folos că oamenii adaugă pro­prietăţilor lor arătoase, grădiniţe şi flori, când străzile desfundate şi no­roioase întristează toată priveliştea, desgustă şi pe localnic şi pe vizita­tor. SFT. ELEFTERIE NOU Stradă proaspătă, populată de vile recente şi imobile de o atrăgătoare arhitectură, în cartierul de care vor­bim, am găsit-o însă într-un hal de mizerie indescriptibilă. Toată strada e o m­ică mlaştină, iar intersecţia ei cu str. Dr. Iatro­­pol, pe o mare întindere e un lac negru de noroi. Lipsa canalului de scurgere, con­tribuind la conservarea permanentă a apei. Pe o rază de cel puţin 50 de metri, apa adunată şi prefăcută în noroi, înch­ipue o baltă infectă. Acum când au venit căldurile, noroiul de­­gajază miazme insuportabile. Pe aci, circulaţia e cu totul ane­voioasă. Vehiculele ce se aventurea­ză, riscă să se împotmolească. Gos­podarii din partea locului au căutat să asaneze întrucâtva balta, muncă zadarnică, căci ploile o refac. La toate plângerile şi intervenţiile locuitorilor, cea mai mare parte pro­prietari ce au investit capitaluri im­portante în clădiri, primăria respec­tivă dacă nu revocă „planul“ se mul­ţumeşte să promită. Şi totuşi lucrările de canalizare, n’ar costa mult. E păcat ca un car­tier atât de chipeş, să sufere din cauza aspectului lui exterior. E pă­cat că primăria, care nu se uită la bani când e vorba de aliniere, ex­propriere, estetică urbană etc., nu in­tervine unde ar trebui să intervină. E rușinos ca un cartier aproape de centru, să fie lăsat pradă noroiului, când un mic efort ar putea să-l pu­nă printre cele mai frumoase ale Capitalei. Dar vom mai reveni. REP. Un zbor transoceanic al „Reginei Diamantelor“ VIENA. — Din New-York se tele-­ grafiază lui „Neues Wiener Tag-­­blatt“. Miss Carhart, care se află în ajun de a întreprinde un zbor trans­oceanic, a căpătat o concurentă în persoana lui Miss Mabel Boll, cu­noscută sub numele de „Regina Diai­mantelor“. Mis Mabel Boll va întreprinde de asemenea un zbor transoceanic, dar de la linia de sud a Atlanticului. Ea se află în căutarea unui pilot, deoa­rece pilotul Stultz, cu care și tra­­trase, a părăsit-o trecând la Miss Carhart. Mlaştina din faţa unei case recent construită din str. Str. Ele­fterie Nou

Next