Dimineaţa, iulie 1928 (Anul 24, nr. 7742-7772)

1928-07-24 / nr. 7765

Prețul Abonamentelor Lei 750—pe timp de un n 330 o o n »» *­00 » » In străinătat BIROURILE : București, Str. Sărindar SI». 7-9-11 Anul XXIV NO. 7S94 HAITI 24 IULIE 1928 Centrala: 308 67 324 73 346 79. 353 54. Direcția: 357 72. A-dla 307 69 Provincia 310/6& Amundsen şi­­Guilbaud Dfi sigur, pierderea oricărei vieţi omor^*«ti este pentru umanitate o parclibă ce nu poate fi­­cu nimic împlinită. Viaţa cea mai plăpândă, că şi viaţa cea mai viguroasă, via­ţa c­ea mai neînsemnată in impe­netrabilul ei anonimat, ca­­şi viaţa cea mai­ de seamă — este, mai îna­inte de orice o viaţă. Aceasta ^în­seamnă că închide în sine, o­ farâmă din­ marea taină a­ firii. ■ . . . . Este totuş sufletul nostru astfel închegat,­ încât deplângem mai­­de­graba curmarea­ bruscă a marilor vieţii a existenţelor formidabile care, au­ vrăjit o lume şi care se prăbuşesc de-odată, în nepătrun­sul­ ini­in­it de dincolo. De-aceea,­­ poate, umanitatea — într’o înfrigurată adăstare — ur­măreşte căutarea lui Amundsen şi Quîlbaud în pustietăţile îngheţate ale Polului Nord. Amundsen... ' .* * .Bătrânul, al cărui chip impresio­nant ni s’a adâncit in ochi de ani şi, ani de zile, din toate tipărituri­le vremii... Bătrânul, care a în­fruntat de, atâtea ori infricoşetoa­­rea taină a Polului, ca să smulgă pentru noi de-acolo, dintre gheţu­rile vecinice, secretul pe care firea îl­ înconjurase cu atâtea primejdii, ca să-l păstreze mai sigur... Bă­trânul, pe care-l vedem învăluit în blănuri, între săniuţele trase de câini, luptând cu urşi albi — căci ochii închipuirii noastre aşa îl ză­­riau pe Amundsen... Bătrânul, în care, vitejia se înfrăţia cu înţelep­ciunea, pentru ca amândouă la un loc să împingă cu un pas mai de­parte hotarul cunoştinţelor noas­tre... In ziua când echipagiul „Italiei“ se prăbuşia lamentabil undeva, în necunoscut; când atâtea vieţi ome­neşti se zbateau între hotarul vie­ţii şi acela al morţii; când umani­tatea închipuia în culori sumbre tragica eşuare, în împărăţia în­gheţului, a celor ce porniseră mân­dri să înfrângă Firea. D­in ziua aceea s’a aflat că, pe urmele celor pierduţi vor porni Amundsen şi Guilbaud. Expediţia de salvare fusese în­jghebată în pripă, fără prudente pregătiri de detaliu. Francezul sprinten se întovărăşia cu înţelep­tul nordic. Era ceva magnific, ceva simbolic în această înfrăţire în bravură a entusiasmului latin cu tăcuta vitejie nordică. Dintre toate expediţiile pornite pe urmele „Italiei“, nici una n’a fost întovă­răşită de mai multe simpatii şi de mai puternice nădejdi. Tânărul „as“ al aviaţiei france­ze, condus de ştiinţa bătrânului explorator trebuia să izbutească. In aventurarea celor doi eroi era mai mult decât un act de cavale­rism: era un gest de superbă o­­menie. Destinul a vrut,­­pare-se, să pe­depsească omenia, a vrut să certe eroiismul. De patruzeci şi mai bine de zile, nici o veste despre Amund­sen şi Guilbaud. Sunt undeva, în pustiul ..stăpânit de gerurile necur­mate? Sau au păşit dincolo de ho­tarul lumii noastre? întrebări chi­nuitoare, pentru toţi cei ce au­ în­tovărăşit expediţia. Amundsen- Guilbaud,cu dragostea şi cu spe­ranţa lor. ...Şi totuşi, nădejdile noastre­­nu se dau bătute. Ni­ se pare cu nepu­tinţă ca viteazul aviator francez şi înţeleptul explorator suedez — în­frăţiţi în aceiaşi nebună avântare­­ să ne pierduţi, căci odată cu ei ar însemna sa îngropăm acolo­ în­tre gheţuri, toate nădejdile noastre. Ni­ se pare cu neputinţă să­­cre­dem că destinul, oricât de nedrept îl ştim noi, va pedepsi o mare fap­tă de bine. __ Şi în ciuda tăcerii tragice, care se prelungeşte dezolant, noi aştep­tăm ştirea cea mare, ştirea că A­­mundsen şi Guilbaud au fost găsiţi undeva, într’un cort, mâncând car­ne de urs alb și bând chocolată to­pită în ■ apă caldă.. . Legenda este mai puternică de­­cât realitatea. T. L. Greva de cale ferată din Indii ‘ LONDRA, 21. —­pin Madras se anunţă că greva de la căile ferate din Sudul Indiilor a provocat o situaţii de serioa­să. Au fost ciocniri între gre­vişti şi poliţie, în cursul că­rora au fost omorâţi 9 agenţi de poliţie şi mai mulţi gre­vişti.­­ • Spre a împiedica circulaţia t­renurilor, greviştii, în număr de mai multe mii, saiut culcat pe şine in faţa trenurilor. Nu­meroase staţiuni de cale fera­tă au fost dărâmate de gre­vişti, cari au ridicat şinele pe întinderi destul de mari. Letra­­tura telegrafică dintre staţiuni a fost distrusă. Situaţia agr­ic­l a Germaniei BERLIN. 21. (Radei). — Azi a so­sit aci o comisiune americană în- I sărcinată să studieze situația agri­­cola a Germaniei- Bandele bulgare Datoria guvernului din Sofia PARIS, 21 (Rador). — „Le Temps" consacră editorialul nu­mărului său de azi, comentării re­centelor evenimente din Bulgaria. Nimeni nu contestă, declară „Le Temps", că guvernul din Sofia nu are o răspundere, directă în acţiu­nea comitagiilor care provoacă grave nemulţumiri, când la fron­tiera iugoslavă, când la frontiera română. Dar guvernul bulgar are datoria să împiedice formarea pe teritoriul său a acestor bande înar­mate, Cart se dedau la incursiuni pe teritoriul Statelor vecine. In această privinţă, sarcina gu­vernului din Sofia este anevoioasă, fiindcă e obligat să tină seamă de influenta organizaţiei macedone­ne. Această influentă a fost din totdeauna considerabilă în Bulga­ria şi uneori domină chiar puterile publice. Pentru menţinerea păcii în Bal­cani, observă „Le Temps”, e nece­sară o politică de apropiere între Sofia şi Belgrad, politică al cărui scop ar trebui să fie încheierea u­­nui tratat de amiciţie şi arbitraj, în cadrul acordurilor recomandate de Liga Naţiunilor. O apropriere în această formă, nefiind îndreptată împotriva vreunei alte puteri, e de dorit nu numai între Bulgaria­ şi Iugoslavia, dar şi între România şi Bulgaria şi Bulgaria şi Grecia, după ce guvernele din Belgrad, A­­tena şi Bucureşti vor fi procedat la punerea la punct a tuturor ches­tiunilor ce mai sunt pendinte în­tre diferitele ţări. * SOFIA, 21 (Rador). — Agenția Telegrafică Bulgară desminte zvo­nurile despre izbucnirea unui răz­­boiu civil în Bulgaria. a*»»­ Aniversarea u?iHi'S3s'nat pitic in Jugoslavia BELGRAD, 21 (Rador). — Azi s’a serbat în toată Jugoslavia, a­­niversarea a 7 ani, dela asasinarea lui Milorad Draşcovici, fost minis­tru de interne al Jugoslaviei, de către un agent al Internaţionalei a III-a. Draşcovici, care se distinsese ca bărbat politic in timpurile grele ale războiului, a fost chemat de Pasid, să deţină portofoliul inter­nelor, în momentele in care mişca­rea comunistă pătrunsese in Bal­cani, constituind un pericol pentru pacea, şi siguranţa Europei întregi. El este autorul legii, prin care, pentru protecția Statului, partidul comunist iugoslav, a fost declarat pus in afară de lege. Rearaa Maria si Principele (S­îrj'îiele în revistă la parastasul dela Curtea (ie Ar$e$ O drama plină de mistere în lumea intelectuala Aventurile bizare ale unui refugiat politic la Berlin In ziua de 12 Maia, pe sectă, un anume Ugo Pennetta din Berlin a fost găsit mort în locuinţa lui. Şti­rea a făcut senzaţie, Parnaia fiind o hi foarte cunoscut şi încă in cercuri cu totul deosebite: comerciale, li­terare, ziaristice, politice. Pe masă era o scrisoare prin care Femeita expunea soţiei sale, Alice, motivele cari l'au îndemnat să se sinucidă. Scrisul era cel obişnuit al autoru­lui, nu trăda nici an lai de ener­vare sau emoţie. Pe duşumea era revolverul care servise la împlini­rea teribilei hotărâri. Soţia şi cei doi copii declară că se duseseră la o petrecere, invitaţi fie o familie amică, Gleissner. Tre­buia să meargă şi Ugo Fernetta, dar în ultimul moment er­a obiectat că a mea rău dispus şi nu-i arde de petreceri în această indispoziţie su­fletească el se alia de mai mult timp, şi ameninţa mereu cu sinu­ciderea. — Atunci cum de l’aţi lăsat sin­gur ? . — Ne deprinsesem cu ameninţă­rile lui şi nu le mai dădeam impor­tanţă, tocii sertarele şi a găsit o scrisoare a d-nei Pennetta, de pe timpul când acesta trăia încă, scrisoare prin ca­­re-i arăta cât e de nefericită, cu un soţ maniac, care trăieşte num­ai pen­tru mania lui cinematografică; tot­odata, in cuvinte înfocate, ii spune lui Gleissner cât de mult il iubeşte pe el. D-na Gleissner mai spune că-şi cu­noaşte bărbatul. E slab de caracter şi are particularitatea că se lasă in­fluenţat de femei mai bătrâne de­cât el, dar,mai energice. Aşa l-a cu­cerit ea însăşi: acum, d-na Pennetta, şi mai bătrână, a reuşit ea să-l aca­pareze.. , ASASINAT SAU SINUCIDERE? Fireşte, înfrângerea amoroasă a d-nei Gleissner a fi de mică impor­tanţă Dar ea mai spune şi altceva, că, ori Pernetta a fost ucis, ori a fost sugestionat să se sinucidă, şi lucrul l-a făcut d-na Pernetta, ser­vindu-se, ca instrument, de Gleis­sner. De astă dată, autorităţile intervin energic. Se fac percheziţii şi tot ce se obişnuieşte în asemenea cazuri. Şi cum din primul moment fusese confiscată toată opera literară — manuscrisă — găsită în biroul lui Pernetta, de astă dată un poliţist­­literat e însărcinat s-o citească. Erau diferite piese de cinemato­graf, fără importanţă în cauză Una însă, — cea de căpetenie, capodo­pera la care Pernetta a lucrat până în ultimul moment, — aceea I a frapat pe poliţistul-literat. Erau într’însa fapte şi scene prea asemă­nătoare cu lucruri petrecute în ui tonul timp chiar în viaţa lui Per­netta. Cu alte cuvinte, drama scrisă de el, era în mare parte însăşi dra­ma pe care o trăia el în timpul când scria. O FILA DIN CARNET Uimit de acest lucru, poliţistul a căutat, să aprofundeze şi mai mult textul II preocupa un lucru : din capt fusese ruptă o filă Acea filă, după logica textului, trebuia să con­­ţie o scrisoare, prin care eroul ex­plică de ce se sinucide. Cum se face că fila lipseşte ? Şi deodată, poliţistul se bate pe frunte: ia să vedem scrisoarea lui Fernella! Luând dosarul, scoate scrisoarea, şi constată că e fila ruptă din caiet. Imediat, Gleissner este arestat şi somat să arate în ce chip şi-a pe­trecut timpul în ziua de 12 Mani şi stabileşte alibiuri pentru toate ceasurile şi minutele zilei, afară de o jumătate de ceas — de la 4,15 pâ­nă la 4,45 — când nu poate spune unde a fost şi ce a făcut. In dosar se vede însă constatarea experţilor, făcută chiar în seara de 12 Mai — că moartea trebuie să se fi produs pt la 4*2A. Va să zică: Gleissner, care avea petrecere — a fost­ acolo și familia lui Pernetta — s’a strecurat pe la 4,15 de acasă, s’a repezit până la Pernetta, l’a împuşcat, a scos caie­tul din saltar, a rupt­ fila cu scri­soarea, a pus-o pe masă, a aruncat revolverul ,pe duşumea,, s’a întors acasă — și gata ! IN PLIN MISTER Lucrul ar fi simplu. Cum Gleis­sner a colaborat, la filmul lui Pen­netta, nu numai că a ştiut ce con­ţine, dar a şi­ dirijat acţiunea în aşa fel, ca să fie acea scrisoare acolo, pentru ca so poată rupe din caiet şi să se creadă — cum s'a şi crezut la început­ — că e o scrisoare sponta­nele, scrisă sub inspiraţia momen­tului ,în ultima­ clipă de viaţă. Da, dar sunt două dificultăţi: întâia, scrisoarea, deşi ruptă din caiet, e iscălită de Pennetta; or, în text acela care scria era eroul fil­mului, şi­ îl chema altfel; al doilea, scrisoarea e datată: 12 Mai 1928; or, în film acţiunea se petrece la altă dată, nu în ziua de 12 Mai când s’a produs sinuciderea. Atunci ? Acest lucru îl cercetează instruc­ţia. Este întrebarea dacă Gleissner,­­ din ordinul d-nei Pennetta, l’a tot puşcat el pe soţul ei; sau dacă, sub aceiaşi influenţă, l’a inluenţat, la rândul lui pe Pernetta ca să se si­nucidă. Profesorul Theodor Lessing din Hamovra, care a făcut studiul psi­hologic al cazului şi după care am luat multe din amănuntele fie mai sus, crede că s’ar putea ca Pernetta să se fi sinucis în adevăr din pro­prie iniţiativă şi să se fi dedat la jocul cu lila ruptă din caiet din spirit de răzbunare, ca să stârnească bănuieli împotriva soţiei şi prie­tenului cari l-au trădat. Aceasta ar presupune că el descoperise dra­gostea lor. Cei doi vinovaţi, sau presupuşi astfel, sunt închişi. Instrucţia lu­crează febril. Lumea așteaptă cu nerăbdare rezultatul. REP. e Pernetta? Nu e uşor să-i defineşti persona­litatea. Upci Pernetta era italian. In ţara­ lui fusese ziarist de seamă şi au­tor dramatic. Era şi autor de filme, îşi pusese un gând să revoluţioneze cinematograful, pe baza unor anu­mite idei ale lui proprii. Mai era şi bogat, dacă mai punem la soco­teală că se însurase din dragoste, cu o englezoaică şi că avea doi co­­pii foarte „reuşiţi“,­ putem spune că Ugo Per­­fta era un om fericit Aşa se prezintau lucrurile acum doi ani, când în viaţa lui Pernetta intră un element nou, care avea să-l nenorocească. Acest element este politica, Ugo Pennetta era un adversar pa­sionat al regimului fascist, împo­triva căruia s’a ridicat cu energie, in trio zi află că e vorba să fie ares­tat, reuşeşte să fugă, trece graniţa, încotro s’o ia ? Se gândeşte la dez­voltarea pe care a luat-o cinemato­graful în Germania şi speră să-şi găsească şi el acolo un bun câmp de activitate şi în acelaş timp să şi aplice ideile lui personale întru per­fecţionarea şi revoluţionarea cine­matografului. Sosit la Berlin, este foarte bine primit în cercurile literare, artis­­tice, ziaristice şi politice. Cu dubla aureolă de autor şi de refugiat, în­tâmpină numai simpatii. Deodată o catastrofă, tocmai când se gândea să-şi aducă familia din Italia, îi vine ştirea că guver­nul fascist i-a confiscat averea. Acum situaţia este extrem de grea. Trebuie să-şi câştige existen­ţa. Filmele pe care le scrie nu sunt acceptate, la ziare colaborarea lui nu-i găsită necesară, iar un refugiat politic sărac are cu totul altă pri­mire decât unul bogat, chiar când ei sunt amândoi una şi aceiaş per­soană. NEGUSTOR DE FRUCTE In disperare de cauză, Pennetta recurge la o soluţie eroică : el cere rudelor din Italia să-şi deschi­dă credit la un mare negustor de fructe de acolo, iar acela să-i trimeată lui marfa spre vânzare la Berlin. Reuşeşte. Ugo Pennetta închiriază o prăvă­lie în piaţa halelor centrale din Berlin, unde el în persoană vinde fructe clienţilor, îşi aduce nevasta şi copiii. Acum, relativ liniştit, el îşi petrece nopţile cu cititul şi cu scrisul, ducând viaţa dublă de mic comerciant şi de intelectual visător. Bine­înţeles, negustoria o făcea cu mare dezgust. Idealul lui era să se descurce cât mai repede, ca să se poată deda exclusiv activităţii li­terare. Alături de prăvălia lui Pennetta, era altă prăvălie, tot de fructe, care aparţinea unui anume Gleissner. Coincidenţa face ca şi acesta să fie un intelectual cu însuşiri artis­tice, în deosebi muzicale, şi cei doi vecini şi concurenţi se împrietenesc, deşi Gleissner era mult mai tânăr decât Pernetta. Gleissner avusese şi el alte pla­nuri de viaţă. Era student când ta­tăl său murind pe neaşteptate, a fost silit să ia­ conducerea prăvăliei moştenite. In sufletul lui ducea do­rul vieţii intelectuale şi artistice pe care o visase. Pernetta şi Gleissner petreceau deci adesea împreună. Şi nevestele lor se Împrieteniră. Dna Gleissner era cu zece ani mai mare decât so­ţul ei, şi totuşi mai tânără decât d-na Pernetta. Soţii Gleissner a­­veau trei copii şi al patrulea era pe drum Pe când contactul dintre Pernetta şi Gleissner părea a-l fi liniştit complect pe acesta din urmă, pe cel dintâi l-a surescitat mai mult: discuţiile de artă aţâţau în el şi mai mult dorul de a se închina ex­clusiv artei. O nouă catastrofă Mereu cu gândul de a re­liber­a din viaţa pe care o ducea, Fernelta a ajuns la o soluţie indirectă,­ toc­mai spre a putea mai târziu să se retragă din afacere, să-i dea întâi o mare extindere, căci numai aşa va putea câştiga mult iar la urma ii va fi posibil să lichideze in mod onorabil. Dar pentru extinderea afa­cerii ii trebuia capital. Urmărit mereu de această ideie, Pennetta găseşte şi de astă dată so­luţia: el combină o modalitate ca să treacă averea sa din Italia negusto­rului de la care primea fructe spre vânzare. In felul acesta sechestrul se ridică, iar negustorul ii va trimete bani, treptat, pe măsura trebuinţe­lor, astfel ca să­ nu se simtă opera­ţia care, legalmente vorbind era o fraudă. Lucrul a mers perfect. Ugo Pen­netta a intrat in mari cheltuieli şi a contractat grele obligaţii extinzfln­­du-şi afacerile. Aceasta satisfăcea şi imaginaţia lui de autor dramatic şi nevoia lui de a înscena: in acelaşi timp ii dădea speranţa că in curând va fi liber, bogat, independent. In sfârşit, Ugo Pennetta era li­niştit şi vesel. Serile le petrecea lu­crând la un film de mare concepţie, în privinţa căruia primea sugestiuni şi de la amicul său Gleissner. Intr'o bună zi însă, o nouă catas­trofă vine să strice totul : o tele­gramă din Italia îl anunţă că ne­gustorul căruia îi trecuse în chip clandestin averea, a dat faliment, înghiţind, bine­înţeles, şi această a­vere, pentru care, fireşte, nu dăduse nici un fel de chitanţă. Acum Pennetta se afla pe drumuri cu nevasta şi copiii, iar pe deasu­pra mai era şi dator peste cap. In această situaţie disperată, Gleissner nu-1 putea linişti altfel, decât îndem­năndu-1 să continue a lucra serile la acel film vast, me­nit unui mare succes. Cine ştie? Poate că de aici va veni salvarea ! UN ARANJAMENT Se vede însă că Ugo Pennetta e­­puizase ultimul stoc de speranţe. De aceea s-a sinucis, cum spune şi în scrisoare. Se înţelege durerea ambelor familii, atât de strâns le­gatei. Cum era şi firesc, Gleissner se o­­feră să dea tot concursul fi­nel Per­­netta, ca să-şi lămurească afacerile. Se constată că situaţia nici nu-i atât de îngrozitoare cât părea. Gleissner aranjează foarte uşor lucrurile cu toţi creditorii. Ce-i drept, ca să-l li­niştească pe deplin, garantează el personal pentru toate sumele dato­rate. Şi cum, de fapt, el trebuia să conducă şi prăvălia d-nei Pennetta, vecină cu a sa, Gleissner se conto­peşte pur şi simplu pe amândouă, transformându-Ie intr’una singură. Lucrul s’a comentat în diferite feluri. Unii au spus că Gleissner c­­itea generos, primejduindu-şi credi­tul său intact, pentru a servi un prieten mort. Alţii l-au acuzat de rapacitate. O întorsătură senzaţională intr'o zi au început insă să cir­cule alte comentarii. S'au ivit bănu­ieli.Prima a prilejit-o un ofiţer, care s'a prezintat la poliţie şi a spus: — Revolverul cu care s'a sinucis Pernetta şi pe care dv. l’afi confis­cat drept corp delict este al meui. Nu înţeleg cum, a ajuns la Pernetta: eu il împrumutasem unui domn Gleis­sner . Chemat numai decât și întrebat, Gleiss­­er răspunde : — Pernetta a venit la mine fi m'a rugat să-i împrumut Revolverul pe motivul că avea să facă un lung vo­iaj.­­ Politia s'a mulțumit cu acest răs­puns.­­De-odată, un teribil strigăt de pro­­testare: d-na Gleissner se plânge că soţ­ul său­ a părăsi­t-o, pe ea şi pe cei trei copii prezenţi — plus al patru­lea viitor — iar in schimb trăieşte lu­­ d-na Pennetta, văduva neconso­lată. Lume­a nu crede. Dar după­ pleca­rea lui Gleissner, nevastă-sa i-a sco­ Recolta in Ungaria BUDAPESTA, 21. (Rador). -- Eva­luarea oficială a recoltei de grâu, al cărui seceriş este terminat în par­te, este de 24,1 milioane quintale, depăşind evaluarea precedentă cu 1,1 milioane quintale. Această ulti­mă evaluare este oficială şi depăşe­şte recolta anului precedent cu 3,1 milioane quintale. Secara, al cărei seceriş este ter­minat, începându-se chiar treerişul ei, este evaluată la 7,9 milioane de quintale, faţă de 5,6 milioane ale a­­nului precedent. Orzul este evaluat la 5,8 milioane quintale, faţă de 3,1 milioane produ­se anul trecut. Ovăzul este evaluat la 3,1 milioa­ne quintale, față de 3,2 milioane ale anului precedent. Danii Barbu Stirssey, I. Mijijineu $i dr. parastasul de eri deta Curtea de N. Lupu la Arges

Next