Dimineaţa, octombrie 1928 (Anul 24, nr. 7834-7864)

1928-10-01 / nr. 7834

Luni­­ Octombrie 1928 ca333 15 zile sub soarele polar Muntele pasărilor.­­ Iarăşi furtună.­­ Capul Nord răstorn pe nişte scaune în aştepta­rea unor vremuri mai bune... Spec­tacolul pare mai suportabil decât în Skagerrak — deşi nu­ fără desnodă­­minte fatale — şi în plus lumea a mai făcut şcoală. CAPUL NORD Pe la orele 12 înaintăm tot prin vaer împletit cu fluerături şi ples­­nete de vânt, cu strigăt de valuri ri­dicate împotrivă-ne; situaţia este insuportabilă, deşi in direcţia tri­­bordului se vede iarăşi uscatul: un masiv de stâncă retezat, ieşind în­­nainte şi înfruntând şi el — împre­ună cu Monte Cervantes — năvala apei din miază-noapte. ,­,Observaţi Capul Nord la dreap­ta!". Observaţia Capul Nord la dreap­ta­“ — ni se repetă printr’un mega­fon ce răspunde de undeva de sus, dela puntea bărcilor... Cu toată teroarea clătinării vasu­lui şi mai cu seamă a consecinţelor ei ultime, pasagerii se îngrămădesc la balustradă. . .\ i. — Dar trecem... — Ce însemnează să trecem aşa? In program e debarcare... — Iată că trecem... IN ADĂPOST Ni se aduce la cunoştinţă că pe o aşa furtună comanda nu-şi poate lua răspunderea de a cobori şalu­pele şi de a ne transporta pe stâncă, vaporul va intra deci în primul adă­post la răsăritul Capului Nord, în­­tr-o baie, unde — rămânând vre­o trei ore — să putem lua masa şi mai târziu, chiar cafeaua.­­ Cei învinşi ori pândiţi de „rău“ privesc cu nepăsare încunoştinţa­­rea Comandei, cum ar fi primit şi executarea minuţioasă a programu­lui distribuit al masă şi în care bă­trânii şi cei slabi sunt sfătuiţi să nu debarce... Mulţi şi mai cu seamă unii mai tinerei, electrizaţi subit de vecinăta­tea Capului vestit din manualul de şcoală, pe care îl şi părăsim, ar vrea, de entuziasm să facă ceva care să consfinţească trecerea noas­tră prin extremitatea de nord a Eu­ropei, să-şi arunce vre­­unul şapca ori măcar o pereche de ghete în mare... In sfârşit, nelinişte, neastâm­păr. LA MASĂ Dar trâmbiţa — cu o Întârziere de 20 minute pentru Nord Cap — ne chiamă la masă... Şi când ne ridi­căm, noi prima sene, de la dejunul nostru tihnit, ne aflăm într'o bai­­­îngustă ca la Abazzia, adică mai îngustă decât la Abazzia, iar la mijloc mare, mai liniştită, tot ca acolo... Un cârduleţ de capre paşte iarba şi muşchiul pe coasta de răsărit pic- î şuvă şi sură a băii noastre... Iarăşi cape la Abazzia, un cătun de vre-o 25 de case se înşiră la mal în fun­dul băii: case de pescari, unele ca nişte vile, drăgălaşe, aşezate direct­­ pe stâncă, absolut libere de vegeta-­­ţie şi având în prejmă nişte insta­laţii pntru uscat peşte, prăjini prin-­ se pe nişte stâlpi şi pe ele atârnând­­ ca tutunul, peşte alb şi galben se­ clatină de vânt. Localitatea aceasta, cu numele Skarsvaag, deşi se găseş-­­ te, cu Nord Cap cu tot, pe o mică­­ insulă — insula Magere — are un ■ telefon, care duce peste deal, nu ştiu , unde şi... serviciu poştal. (Redactorii noştri de ilustrare, aflând că lăsăm aici poşta, muncesc de zor...) Ieşim in largul Oceanului înghe­ţat după ce locotenentul cu nume predestinat Wohlfahrt (Călătorie bună) transportă el însuşi sacul cu ilustrate la Sharsvaag. Cu această ocazie locotenentul ne­lipsit la debarcările noastre de la cârma uneia dintre şalupe şi răs­pândind in jurul lui activitate şi voie bună, îşi adaugă definitiv sim­patia unanimă şi a redactorilor de Cu toate punţile spălate de ploile nopţii, cari se ţin şi acum serie cu scurte pauze — şi cu toate adăpos­turile lui Monte Cervantes înţesate de public, înaintăm prin ceaţă, prin­tre mormane de stânci îmbrobodite, fără conture şi fără vegetaţie, îm­părăţia stâncilor, a muşchiului şi a negurii! Englezii cei cu patru călă­torii în Nord spre a putea apuca o­­dată soarele miezului nopţii în O­­ceanul îngheţat, teamă mi-e că au dreptate... A rămas şi orăşelul Ham­merfest învăluit în negură, undeva nu departe spre sud-est. Căci, după linia coastei norvegiene, direcţia plutirii noastre e tot mai vădită spre est. Apoi cu totul spre est. ÎMPĂRĂŢIA pasărilor In direcţia babordului marea e a­­cum cu totul liberă şi cu inevitabi­lul neastâmpăr de valuri. O detună­tură puternică cutremură vaporul, apoi alta. Publicul, şovăind între spaimă şi curiozitate, năvăleşte pe punţi. E muntele pasărilor..., şi Monte Cervantes îşi execută cu acu­rateţa programul.... Stârneşte, spe­rie pasările! Şi, în adevăr, după cele două focuri de tun, un stol alb-sur tremurat, o bogată ninsoare, se stâr­neşte odată cu ecourile de stâncă— şi îmbrobodeşte pe sute de metri tot muntele cu peretele drept, negru scrijelat, încadrat de turnuri... E in­sula Hjelmsö. O nouă detunătură zgudue văzdu­hul, dar pare şi ea insuficientă co­­mandei lui Monte Cervantes, intrată în lupta cu pasările şi decisă a ne da spectacolul deplin şi, mai deslăn­­ţuind şi urletul prelung al sirenei, muntele abia se mai întrevede în no­rul de pescăruşi, pinguini şi scufun­dători. Unele taie apa pe lângă gulerul de spumă, tremurat, de la poalele muntelui, altele înfăşoară muntele, ţinându-se pe aproape de cuiburi. Binoclul uşor mă face să constat că tot ce mi se păruse brumă pe masi­vul de stâncă, depăşind 700 metri în­­nălţime sunt zeci de mii de pasări ce fac salbe şi ciorchini — şi nu au găsit de cuviinţă să răspundă la a­­pelul Căpitanului. Rezemate în coa­­dă, ele cată îndelung, ca mirare, la vaporul lui, care se îndepărtează de acum fără urlături şi tunete... Iată ce este marea pe aici! Mama hrănitoare, singura mamă pentru viaţa de aici, ea este pămân­tul. Şi nu mai târziu decât ori — cu 12 ore înainte — la Troms, pămân­tul celălalt, cel adevărat, uscatul nu avea nici o pasăre... La Tromsdal — înfiorătoarea, neobişnuita tăcere de aripi şi de ciripit mă cutremurase pe neaşteptate în păduricea de mes­teceni. PRIN NEGURĂ „Wunderschön!“ „Hoh interesant!“ — se aud de pretutindeni, drept în­cheiere, exclamaţiile şi puntea începe să se mai elibereze, stârniţi, ca şi pasările, de la mesele lor de joc ori de la flirt­unii se întorc la pocherul lor de salonul cald ori la conversa­ţia întreruptă. , Şi de aici, petrecuţi de trena noa­stră de pescăruşi — pe lângă cari Muntele Pasărilor ne-a mai dat câ­teva sute — ne urmăm drumul cu­­fundaţi tot mai adânc în negură. Mormanele de stâncă ale conti­nentului se desprind greu din ea, — abia la temelia lor înspumată de valuri — apoi dispar ca totul VREME DUŞMANĂ De acum, prin cernerea şi vântul din pustietatea înnegurată Monte Cervantes ne croeşte cale cu zgomo­tele lui. Câte cinci-şase metri îşi ri­dică şi îşi coboară prora în faţa mo­vilelor de maluri rostogolite cu a­­dâncile prăpăstii între ele. Prudent, ca mulţi alţii, mă trag din faţa... măreţului stuatacol şi mă ilustrate, cam­, ocupaţi fiind B'*U prea debarcat — şi îl sorb acum din ochi văzându-l cum se întoarce a­­cum cu sacul golit... ROMULUS CIOFLEC Ştiri artistice „Amantul de carton“, comedie în 3 acte cu care se inaugurează noul „Teatru Intim“, va avea ca princi­pali interpreţi pe Marietta Rareş, Leon Lefter şi Costică Toneanu. * Premiera piesei „Manasse" la Tea­trul Regina Maria, a fost fixată pen­tru Luni 1 Octombrie. In rolurile principale d-nii: G. Storin, I. Mano­­lescu, Mortzun, Talianu şi d-nele : Maria Manolescu,­­Dida Solomon, etc. o In portul Tromsoe Spre a dovedi sentimentele de sim­patie ce nutreşte pentru ţara noas­tră, Statul francez, în legătură cu d-nul Al. Lapedatu ministrul culte­lor şi artelor au organizat o splen­didă expoziţie a artei decorative franceze care s’a inaugurat eri di­mineaţă în pavilionul artelor de la şosea. , Aci In saloanele vaste şi lumi­noase, Arta modernă franceză ne-a trimis eşantioane printre care se află cape d’opere de gust. Mobile în lemn, garnituri sculptate în „fer for­cé”, bijuterii, instrumente muzi­cale, porţelanuri de „Sévres” covoare cu motive cu totul noui, tablouri, a­­trag privirile şi admiraţia celui mai ales public. Apariţia reginei Maria în impo­zantul ei costum negru şi alb, înto­vărăşită de principesa mamă Elena, de regina Elisabeta, principesele I­­leana şi Irina a Greciei, a fost sem­nalul inaugurării expoziţiei al cărui rost a fost tălmăcit de către d. Al. Lapedatu, ministrul Artelor prin­­tr'un discurs ocazional. D-sa începe prin a mulţumi reginei Maria care a binevoit a patrona această expo­ziţie, susţine tot ce înseamnă artă, progres şi frumos. D. Lapedatu adaugă că această manifestare artistică a Franţei în ţara noastră nu face decât să lege şi mai strâns raporturile de priete­nie între ambele ţări. Aduce omagii de asemeni d-lui Paul Léon direc­torul şcoalei de Bele-Arte din Paris care a ţinut să vină în persoană în ţară la noi pentru inaugurarea ex­poziţiei. D. Paul Léon, arată că rostul a­­cestei expoziţii este de a face cunos­cută şi celor ce nu pot veni în Franţa evoluţia artei franceze. — Să stabilim un lucru, spune d. Léon, o evoluţie în artă nu înseam­nă revoluţie. Noi suntem tot aşa de moderni ,cum erau şi părinţii noştrii în arta de pe vremea lor. Numai, cum nimic nu stă pe loc, şi arta caută formele noui mergând pe căi numite moderne, car­e însă sunt în unire cu timpurile. Discursul d-lui Paul Léon a fost foarte aplaudat de aleasa asistenţă printre care am notat pe d-nii mi­niştrii: Al. Lapedatu, C. Angelescu, Stelian Popescu, pe d-nii de Mutius ministrul Germaniei, Ciolac Antici, ministrul Iugoslaviei Jappy, însăr­cinatul de afaceri al Franţei, Collas, ministrul Greciei, general Nicolea­­nu, O. Goga, d-nele de onoare, Pro­­copiu şi Colette Plagino, d-na şi d. Aristide Banik, d-na Alexandrina Cantacuzino, d. Sarret, d. Puaux, d­na şi d. Barras, comisarul Româ­niei pentru Expoziţie, d-nul Minu­­lescu, d. Steriade, d. Macedonski, d. Thoraud, d. Malgras, d. Teodorescu- Sion, cum şi numeroşi membri ai Coloniei franceze din Capitală. FULMEN CITIŢI LA ULTIMA ORĂ Moartea lui Bălan Inaugurarea expoziţiei de artă decorativă franceză REGINA MARIA, PRINCIPESELE ELENA ŞI ELISABETA LA EXPOZIŢIE own NE­ATA explorator român in ţara Eschimoşilor Un voiaj ştiinţific timp de 3 ani D. Constantin Dumbravă, un tânăr Ilogice în punctele cele mai impor­explorator român, în etate de 34 ani, a revenit la Paris, din Groenlanda, unde a făcut un voiaj de studiu, timp de 3 ani, în tovărăşia unui ex­plorator belgian, d. Freddy Bernard. Ambii exploratori, au plecat din Anvers, la 5 Septembrie 1925, fiind însărcinaţi cu o misiune meteorolo­gică de către societăţile de geogra­fie din Franţa şi Belgia. Iată, după L’.Intransigeant“ inte­resantele declaraţiuni făcute de d. Dumbravă cu ocazia vizitei la acest ziar. „Un vapor m­-a transportat cu ba­gajul nostru, compus dintr-un apa­rat pentru luat vederi cinematogra­fice şi o mică provizie de alimente, până la coasta de Est a Groenlandei. Pentru faptul că, vânatul şi peştele erau în mare cantitate în regiunile polare, n’a fost necesar să ne apro­vizionăm cu conserve; raţele sălba­tece, potârnichele polare şi foca a cărei carne este delicioasă, erau în abundenţă şi foarte uşor de captu­rat. Vorbind despre eschimoşi, d. Dum­bravă declară: „Eschimoşii sunt oa­meni blânzi şi îndatoritori cu con­diţia însă de a nu fi­alimentaţi cu alcool pentru că, în acest caz, ei de­vin furioşi şi ameninţători. Eschimoşii au moravurile cele mai simple posibile, ei îşi petrec timpul cu vânatul focilor, cu a căror carne se hrănesc în special. Sunt eschimoşii inteligenţi? Da. O dovadă, cazul următor: un tânăr ser­vitor pe care l-am învăţat limba fran­ceză, a fost capabil să manipuleze instrumentele mele de precizie, dân­­du-mi în fiecare zi preciziunea baro­­metrică. — Cu ce descoperiri sau învăţă­minte v-aţi înapoiat din misiunea d-stră. — In special am studiat formarea anti­ ciclonului glacial. Graţie aces­tui fapt, voi pleca în Statele­ Unite, spre a lua contact cu profesorul Holls. Ne vom comunica observa­­ţiunile noastre; dupe aceia ne vom fii’îichi; să shibilim staţiuni meteoro­ N. FLORFSORT tante în aşa fel, încât, graţie T. F. T, vapoarele vor putea fi prevenite de apropierea furtunelor, putând să se refugieze cât mai curând, în portul cel mai apropiat. Dacă voi putea reuşi să stabilesc o astfel de organizaţie, voi avea mulţumirea sufletească de a fi con­tribuit să scap de la moarte în fie­care ani mii de vieţi, şi atunci sa­tisfăcut, mă voi înapoia în Groen­landa peste 2 ani, în avion, spre a stabili topografia acestei insule pu­ţin populată, care deşi în aparenţă este lipsită de farmec, există totuşi asupra mea o atracţie invincibilă“. Exploratorul român şi prietenul său belgian s’au plâns de timpul rău ce au avut de îndurat în Groen­landa „In 7 luni, declară d. Dumbravă, am avut de suferit 53 de furtuni, venite de la Est, de o rară violenţă, încât viteza vântului trecea câte o­­dată de 145 kilometri pe oră -­­pietrele sburau ca praful, punând în pericol existenţa noastră. Am mai suferit: 109 căderi de ză­padă cu fulgi enormi, 45 zile cu ceaţă şi 3 zile cu grindină. In luna Februarie, presiunea ba­­rometrică a căzut la 700 milimetri. O dată, în 24 de ore a căzut o înăl­ţime de 15 centimetri de ploae. In mijlociu plouă la polul Nord, 47 zile în cursul crnei“. Cei doi tineri exploratori vor îna­inta un raport detailat asupra mi­­siunei lor, societăţii de geografie belgiene. Salutăm cu multă plăcere apari­ţia pe orizontul ştiinţific a compa­triotului nostru d. Dumbravă, a că­rui activitate în domeniul meteoro­logic e atât de bine apreciată de forurile competente din occident. Ar fi oportun ca Societatea noas­tră de Geografie să caute să invite pe tânărul nostru compatriot, ca să facă la Bucureşti, eventual şi în pro­vincie, o serie de conferinţe asupra cercetărilor sale. Pagina 3-a Jubileul unei scriitoare Zilele acestea, d-na Smara, cunos­cuta scriitoare şi profesoară, a îm­plinit trei sferturi de veac. Activitatea sa multiplă, devota­ D-NA SMARA­mentul unei vieţi întregi pus în sluj­ba patriei şi a tinerilor generaţii sunt bine cunoscute de toţi. Opera literară a d-nei Smara, va­riată şi bogată, cuprinde numeroase volume de proză şi versuri printre care foarte remarcate au fost roma­nele: „Fata tatei’’ şi „Băiatul ma­mei”. Poetă de multă simţire, d-na Smara a scris frumoase versuri: „Spade strămoşeşti“ volumul cu ca­racter eroic şi „Simfonii din trecut“ s-au bucurat de sufragiul marelui public. Nici micuţii a căror destoinică profesoară le-a fost, nu se pot plân­ge de uitarea distinsei scriitoare. Lor le-a dedicat „Tuşa Diţa” poves­tiri pline de tâlc şi morală. Cât despre opera patriotică a d-nei Smara, ea face cinste tuturor fe­meilor. Bustul Veronichei Micle, sta­tuia lui Tudor Vladimirescu din Târ­­govişte şi în urmă restaurarea cate­dralei din Târgovişte se datoresc neobositei luptătoare a cărui frunte sclipitoare de inteligenţă e încunu­nată azi cu argintul a celor şapte­zeci de ani glorioşi de muncă şi pro­pagandă pentru binele ţării. Femeile în deosebi ale căror drep­turi d-na Smara le-a susţinut cea din dintâi, mamele de copii crescuţi sub auspiciile princeputului ei pro­­f­fesoral, ar trebui să se unească şi­­ să amintească d-nei Smara că re­cunoştinţa e o floare care tot mai­­ creşte în inimile duioase şi bune ale româncelor. E. R. Cronica muzicală Deschiderea Operii de stat Năpasta”, dan­su­mu­s din „Prinţ Igor” ——---nam ■ — ! De data aceasta, cuvântul de des­chidere a stagiunei de Operă în curs, a fost rezervată unei lucrări româ­neşti. „Năpasta“ d-lui Drăgoi, dramă muzicală în două acte, după Cara­­giale, montată la sfârşitul stagiunei trecute, s’a prezentat aseară cu oa­­reşicari schimbări. Compozitorul a introdus un prolog, care se petrece la epoca omorîrii lui Dumitru. Fetele şi flăcăii satului îşi petrec ziua de sărbătoare, în cântece şi jo­curi. Anca voioasă, ia parte şi dânsa la aceste manifestaţii de bucurie. Când deodată apare un sătean, care îi anunţă că Dumitru a fost găsit mort, lângă pădurea Corbenilor şi că jan­darmii sunt pe urma asasinului, în felul acesta se termină prologul. Scena cu apariţia săteanului, care anunţă crima, e de scurtă durată, fiind singurul element nou introdus în operă, cu scopul de a lămuri mai mult de cum era înainte, evenimen­tul care deslănţueşte întreaga dra­mă. Faptul că acest incident nu e scenic de loc pregătit şi nici nu are o încheiere teatrală convenabilă, au­torul servindu-se de această scenă numai pentru a da o informaţie spectatorului, fără a exploata par­tea dramatică care se degajează din­­tr’însa, mă face să regret versiunea primă, care este destul de lămurită de cele ce s’au petrecut cu zece ani îndărăt şi mult mai teatrală. In afară de scurtarea duetului în­tre Anca şi învăţătorul Gheorghe, din actul I, restul materialului mu­zical, care e de o frumoasă mani­festare melodică românească, cu coruri interesant ritmate, dar cari din punct de vedere scenic adesea nu exprimă sensul textului, nu mai prezintă nici o retuşare. Retuşare, care ar fi fost necesară instrumen­taţiei, în general greoaie, adesea ne­­având o linie melodică conducătoa­re întru susţinerea vocilor. Acea­stă polifonie orchestrală produce interes văzută în partiţiune, dar fiind discutabilă in practică. Desi­gur combinaţiile de timbre, abil în­trebuinţate, pentru a prezenta linia melodică într'o continuă claritate, e un dar aparte, care adesea nu se poate învăţa. Meritul muzicii d-lui Drăgoi nu e atât scenic, cât simfonic. Sunt într'adevăr, câteva admira­bile pagini muzicale, de autentic spirit popular, cari pot foarte bine figura, în programul unui concert simfonic. Dar să revin la subiectul­­ dramei. Actul I, care se petrece du­­­pă zece ani de la asasinarea lui Du­­mitru, prezintă pe Anca măritată , acum cu Dragomir, care în reali­tate e omorâtorul fostului ei băr­bat, scăpat de pedeapsă prin faptul, că jandarmii au găsit lângă cada­vru pe unul Ion, contra căruia se găsesc dovezile care îl condamnă la închisoare perpetuă. Soţii Dragomir, în cadrul cârciu­mii lor, discută cu învăţătorul Gheorghe ştirea evadării lui Ion, aflată din ziar. Noutatea aceasta tul­bură grozav pe Dragomir care ese din cârciumă foarte agitat. Apare Ion la începutul actului, înnebunit de suferinţele morale şi fizice, găzduit de Anca, mărturiseşte într'un moment de luciditate, c'a fost crunt bătut, pentru a spune de ce l-a omorât pe Dumitru. Ion însă mai târziu, într’un moment de ex­pansiune spirituală, se înjunghie şi moare. Anca fiind acuma absolut convinsă de vinovăţia lui Dragomir, este hotărită să se răzbune. Profi­tând de momentele, lui de slăbiciu­ne morală, îi smulge mărturisirea­ definitivă, care Îl face să cadă in mâna consătenilor lui, preveniţi de dânsa prin Gheorghe, pe care pare a-l iubi, dovedind pe Dragomir, în faţa tuturor, ca omorâtor al lui Ion. „Pentru faptă, şi răsplată", încheie Anca cu o voce teribilă, „şi năpastă pentru năpastă". Drama e puternic închegată şi prezintă foarte serioase dificultăţi de realizare muzicală, cerând unui compozitor multă experienţă de teh­nică teatrală în tratarea ei. Distribuţia din anul acesta e mai în nota cerinţelor vocale şi muzi­cale. Am regăsit pe vechii inter­preţi: d. Folescu (Ion) foarte ne­­merit, şi d. P­abega (Dragomir), ele­ment muzical sigur, cu joc degajat. In Anca a apărut pentru prima oară, d-na Enescu, cu mijloace vo­cale, scenice şi muzicale, sensibile, incisive, potrivite eroinii, iar idem d. N. Dumitrescu în Gheorghe, cu voce sonoră. Amândoi aceşti inter­preţi se vor familiariza repede, de grelele dificultăţi ritmice şi modu­latorii ale respectivelor roluri. Veşnic hazliu, d. Oprişan, în beţi­vul. Muzicală replică a dat d. Manolescu. Spectacolul s’a încheiat cu o excelentă redare muzicală şi, coreografică a dansurilor Postrovi­­ene cu cor din capod­opera lui Bo­rodin „Prințul Igor", operă pe care regret că nu s’a putut da la noi cum ar fi trebuit, în chip integral. Potrivitul aranjament al baletu­lui, în frunte cu d-ra Dobiezka şi d. Romanowsky, e datoria celui din urmă. într'adevăr muzica e de o ma­re putere ritmică și de un strașnic pitoresc. Prin claritatea expunerii instrumentale, e o adevărată lecţie de orchestraţie. D-lui Alessandrescu i se cuvine elogii pentru punerea la punct a ambelor lucrări şi pen­tru echilibrarea in general a primei. Baletul, ca de obicei, impecabil costumat. Coral plin şi sigur. CONSTANT. C. NOTTARA Arta decorativă contemporană CONFERINŢA D-LUI PAUL LEON LA FUNDAŢIA CAROL Aseară a avut loc la „Fundaţia Ca­rol", conferinţa d-lui Paul Léon, di­rectorul Artelor frumoase franceze, una din cele mai distinse personali­tăţi ale oficialit­ăţii artistice fran­ceze. După ce conferenţiarul mulţumeş­te ministerului artelor pentru buna primire ce i s-a făcut, intră în su­biect vorbind despre „Arta decorati­vă contimporană”. Arată că la expo­ziţia din 1925 s’a manifestat tendin­ţa unei strânse legături între artă şi industrie. De unde altădată artele frumoase se limitau numai la pictură şi sculp­tură pe când arta mobilatului şi a podoabelor rămăsese numai pe mâ­na muncitorilor din fabrici, astăzi, graţie artiştilor la care fac apel in­dustriaşii francezi, bibeloul, mobila­, găteala femeilor, decorul străzilor, toate au un colorit plin de artă şi de gust. Arată cât de mult se deosebeşte ar­ta industrială modernă de cea ve­che. Arhitectura nu mai apelează de­loc la sculpturi. Totul se reduce l­a frumuseţea liniei şi a lemnului. Exi­genţele vieţii de astăzi au transfor­mat cu totul casa şi podoabele noa­stre.

Next