Dimineaţa, octombrie 1928 (Anul 24, nr. 7834-7864)
1928-10-01 / nr. 7834
Luni Octombrie 1928 ca333 15 zile sub soarele polar Muntele pasărilor. Iarăşi furtună. Capul Nord răstorn pe nişte scaune în aşteptarea unor vremuri mai bune... Spectacolul pare mai suportabil decât în Skagerrak — deşi nu fără desnodăminte fatale — şi în plus lumea a mai făcut şcoală. CAPUL NORD Pe la orele 12 înaintăm tot prin vaer împletit cu fluerături şi plesnete de vânt, cu strigăt de valuri ridicate împotrivă-ne; situaţia este insuportabilă, deşi in direcţia tribordului se vede iarăşi uscatul: un masiv de stâncă retezat, ieşind înnainte şi înfruntând şi el — împreună cu Monte Cervantes — năvala apei din miază-noapte. ,,Observaţi Capul Nord la dreapta!". Observaţia Capul Nord la dreapta“ — ni se repetă printr’un megafon ce răspunde de undeva de sus, dela puntea bărcilor... Cu toată teroarea clătinării vasului şi mai cu seamă a consecinţelor ei ultime, pasagerii se îngrămădesc la balustradă. . .\ i. — Dar trecem... — Ce însemnează să trecem aşa? In program e debarcare... — Iată că trecem... IN ADĂPOST Ni se aduce la cunoştinţă că pe o aşa furtună comanda nu-şi poate lua răspunderea de a cobori şalupele şi de a ne transporta pe stâncă, vaporul va intra deci în primul adăpost la răsăritul Capului Nord, într-o baie, unde — rămânând vreo trei ore — să putem lua masa şi mai târziu, chiar cafeaua. Cei învinşi ori pândiţi de „rău“ privesc cu nepăsare încunoştinţarea Comandei, cum ar fi primit şi executarea minuţioasă a programului distribuit al masă şi în care bătrânii şi cei slabi sunt sfătuiţi să nu debarce... Mulţi şi mai cu seamă unii mai tinerei, electrizaţi subit de vecinătatea Capului vestit din manualul de şcoală, pe care îl şi părăsim, ar vrea, de entuziasm să facă ceva care să consfinţească trecerea noastră prin extremitatea de nord a Europei, să-şi arunce vreunul şapca ori măcar o pereche de ghete în mare... In sfârşit, nelinişte, neastâmpăr. LA MASĂ Dar trâmbiţa — cu o Întârziere de 20 minute pentru Nord Cap — ne chiamă la masă... Şi când ne ridicăm, noi prima sene, de la dejunul nostru tihnit, ne aflăm într'o baiîngustă ca la Abazzia, adică mai îngustă decât la Abazzia, iar la mijloc mare, mai liniştită, tot ca acolo... Un cârduleţ de capre paşte iarba şi muşchiul pe coasta de răsărit pic- î şuvă şi sură a băii noastre... Iarăşi cape la Abazzia, un cătun de vre-o 25 de case se înşiră la mal în fundul băii: case de pescari, unele ca nişte vile, drăgălaşe, aşezate direct pe stâncă, absolut libere de vegeta-ţie şi având în prejmă nişte instalaţii pntru uscat peşte, prăjini prin- se pe nişte stâlpi şi pe ele atârnând ca tutunul, peşte alb şi galben se clatină de vânt. Localitatea aceasta, cu numele Skarsvaag, deşi se găseş- te, cu Nord Cap cu tot, pe o mică insulă — insula Magere — are un ■ telefon, care duce peste deal, nu ştiu , unde şi... serviciu poştal. (Redactorii noştri de ilustrare, aflând că lăsăm aici poşta, muncesc de zor...) Ieşim in largul Oceanului îngheţat după ce locotenentul cu nume predestinat Wohlfahrt (Călătorie bună) transportă el însuşi sacul cu ilustrate la Sharsvaag. Cu această ocazie locotenentul nelipsit la debarcările noastre de la cârma uneia dintre şalupe şi răspândind in jurul lui activitate şi voie bună, îşi adaugă definitiv simpatia unanimă şi a redactorilor de Cu toate punţile spălate de ploile nopţii, cari se ţin şi acum serie cu scurte pauze — şi cu toate adăposturile lui Monte Cervantes înţesate de public, înaintăm prin ceaţă, printre mormane de stânci îmbrobodite, fără conture şi fără vegetaţie, împărăţia stâncilor, a muşchiului şi a negurii! Englezii cei cu patru călătorii în Nord spre a putea apuca odată soarele miezului nopţii în Oceanul îngheţat, teamă mi-e că au dreptate... A rămas şi orăşelul Hammerfest învăluit în negură, undeva nu departe spre sud-est. Căci, după linia coastei norvegiene, direcţia plutirii noastre e tot mai vădită spre est. Apoi cu totul spre est. ÎMPĂRĂŢIA pasărilor In direcţia babordului marea e acum cu totul liberă şi cu inevitabilul neastâmpăr de valuri. O detunătură puternică cutremură vaporul, apoi alta. Publicul, şovăind între spaimă şi curiozitate, năvăleşte pe punţi. E muntele pasărilor..., şi Monte Cervantes îşi execută cu acurateţa programul.... Stârneşte, sperie pasările! Şi, în adevăr, după cele două focuri de tun, un stol alb-sur tremurat, o bogată ninsoare, se stârneşte odată cu ecourile de stâncă— şi îmbrobodeşte pe sute de metri tot muntele cu peretele drept, negru scrijelat, încadrat de turnuri... E insula Hjelmsö. O nouă detunătură zgudue văzduhul, dar pare şi ea insuficientă comandei lui Monte Cervantes, intrată în lupta cu pasările şi decisă a ne da spectacolul deplin şi, mai deslănţuind şi urletul prelung al sirenei, muntele abia se mai întrevede în norul de pescăruşi, pinguini şi scufundători. Unele taie apa pe lângă gulerul de spumă, tremurat, de la poalele muntelui, altele înfăşoară muntele, ţinându-se pe aproape de cuiburi. Binoclul uşor mă face să constat că tot ce mi se păruse brumă pe masivul de stâncă, depăşind 700 metri înnălţime sunt zeci de mii de pasări ce fac salbe şi ciorchini — şi nu au găsit de cuviinţă să răspundă la apelul Căpitanului. Rezemate în coadă, ele cată îndelung, ca mirare, la vaporul lui, care se îndepărtează de acum fără urlături şi tunete... Iată ce este marea pe aici! Mama hrănitoare, singura mamă pentru viaţa de aici, ea este pământul. Şi nu mai târziu decât ori — cu 12 ore înainte — la Troms, pământul celălalt, cel adevărat, uscatul nu avea nici o pasăre... La Tromsdal — înfiorătoarea, neobişnuita tăcere de aripi şi de ciripit mă cutremurase pe neaşteptate în păduricea de mesteceni. PRIN NEGURĂ „Wunderschön!“ „Hoh interesant!“ — se aud de pretutindeni, drept încheiere, exclamaţiile şi puntea începe să se mai elibereze, stârniţi, ca şi pasările, de la mesele lor de joc ori de la flirtunii se întorc la pocherul lor de salonul cald ori la conversaţia întreruptă. , Şi de aici, petrecuţi de trena noastră de pescăruşi — pe lângă cari Muntele Pasărilor ne-a mai dat câteva sute — ne urmăm drumul cufundaţi tot mai adânc în negură. Mormanele de stâncă ale continentului se desprind greu din ea, — abia la temelia lor înspumată de valuri — apoi dispar ca totul VREME DUŞMANĂ De acum, prin cernerea şi vântul din pustietatea înnegurată Monte Cervantes ne croeşte cale cu zgomotele lui. Câte cinci-şase metri îşi ridică şi îşi coboară prora în faţa movilelor de maluri rostogolite cu adâncile prăpăstii între ele. Prudent, ca mulţi alţii, mă trag din faţa... măreţului stuatacol şi mă ilustrate, cam, ocupaţi fiind B'*U prea debarcat — şi îl sorb acum din ochi văzându-l cum se întoarce acum cu sacul golit... ROMULUS CIOFLEC Ştiri artistice „Amantul de carton“, comedie în 3 acte cu care se inaugurează noul „Teatru Intim“, va avea ca principali interpreţi pe Marietta Rareş, Leon Lefter şi Costică Toneanu. * Premiera piesei „Manasse" la Teatrul Regina Maria, a fost fixată pentru Luni 1 Octombrie. In rolurile principale d-nii: G. Storin, I. Manolescu, Mortzun, Talianu şi d-nele : Maria Manolescu,Dida Solomon, etc. o In portul Tromsoe Spre a dovedi sentimentele de simpatie ce nutreşte pentru ţara noastră, Statul francez, în legătură cu d-nul Al. Lapedatu ministrul cultelor şi artelor au organizat o splendidă expoziţie a artei decorative franceze care s’a inaugurat eri dimineaţă în pavilionul artelor de la şosea. , Aci In saloanele vaste şi luminoase, Arta modernă franceză ne-a trimis eşantioane printre care se află cape d’opere de gust. Mobile în lemn, garnituri sculptate în „fer forcé”, bijuterii, instrumente muzicale, porţelanuri de „Sévres” covoare cu motive cu totul noui, tablouri, atrag privirile şi admiraţia celui mai ales public. Apariţia reginei Maria în impozantul ei costum negru şi alb, întovărăşită de principesa mamă Elena, de regina Elisabeta, principesele Ileana şi Irina a Greciei, a fost semnalul inaugurării expoziţiei al cărui rost a fost tălmăcit de către d. Al. Lapedatu, ministrul Artelor printr'un discurs ocazional. D-sa începe prin a mulţumi reginei Maria care a binevoit a patrona această expoziţie, susţine tot ce înseamnă artă, progres şi frumos. D. Lapedatu adaugă că această manifestare artistică a Franţei în ţara noastră nu face decât să lege şi mai strâns raporturile de prietenie între ambele ţări. Aduce omagii de asemeni d-lui Paul Léon directorul şcoalei de Bele-Arte din Paris care a ţinut să vină în persoană în ţară la noi pentru inaugurarea expoziţiei. D. Paul Léon, arată că rostul acestei expoziţii este de a face cunoscută şi celor ce nu pot veni în Franţa evoluţia artei franceze. — Să stabilim un lucru, spune d. Léon, o evoluţie în artă nu înseamnă revoluţie. Noi suntem tot aşa de moderni ,cum erau şi părinţii noştrii în arta de pe vremea lor. Numai, cum nimic nu stă pe loc, şi arta caută formele noui mergând pe căi numite moderne, care însă sunt în unire cu timpurile. Discursul d-lui Paul Léon a fost foarte aplaudat de aleasa asistenţă printre care am notat pe d-nii miniştrii: Al. Lapedatu, C. Angelescu, Stelian Popescu, pe d-nii de Mutius ministrul Germaniei, Ciolac Antici, ministrul Iugoslaviei Jappy, însărcinatul de afaceri al Franţei, Collas, ministrul Greciei, general Nicoleanu, O. Goga, d-nele de onoare, Procopiu şi Colette Plagino, d-na şi d. Aristide Banik, d-na Alexandrina Cantacuzino, d. Sarret, d. Puaux, dna şi d. Barras, comisarul României pentru Expoziţie, d-nul Minulescu, d. Steriade, d. Macedonski, d. Thoraud, d. Malgras, d. Teodorescu- Sion, cum şi numeroşi membri ai Coloniei franceze din Capitală. FULMEN CITIŢI LA ULTIMA ORĂ Moartea lui Bălan Inaugurarea expoziţiei de artă decorativă franceză REGINA MARIA, PRINCIPESELE ELENA ŞI ELISABETA LA EXPOZIŢIE own NEATA explorator român in ţara Eschimoşilor Un voiaj ştiinţific timp de 3 ani D. Constantin Dumbravă, un tânăr Ilogice în punctele cele mai imporexplorator român, în etate de 34 ani, a revenit la Paris, din Groenlanda, unde a făcut un voiaj de studiu, timp de 3 ani, în tovărăşia unui explorator belgian, d. Freddy Bernard. Ambii exploratori, au plecat din Anvers, la 5 Septembrie 1925, fiind însărcinaţi cu o misiune meteorologică de către societăţile de geografie din Franţa şi Belgia. Iată, după L’.Intransigeant“ interesantele declaraţiuni făcute de d. Dumbravă cu ocazia vizitei la acest ziar. „Un vapor m-a transportat cu bagajul nostru, compus dintr-un aparat pentru luat vederi cinematografice şi o mică provizie de alimente, până la coasta de Est a Groenlandei. Pentru faptul că, vânatul şi peştele erau în mare cantitate în regiunile polare, n’a fost necesar să ne aprovizionăm cu conserve; raţele sălbatece, potârnichele polare şi foca a cărei carne este delicioasă, erau în abundenţă şi foarte uşor de capturat. Vorbind despre eschimoşi, d. Dumbravă declară: „Eschimoşii sunt oameni blânzi şi îndatoritori cu condiţia însă de a nu fialimentaţi cu alcool pentru că, în acest caz, ei devin furioşi şi ameninţători. Eschimoşii au moravurile cele mai simple posibile, ei îşi petrec timpul cu vânatul focilor, cu a căror carne se hrănesc în special. Sunt eschimoşii inteligenţi? Da. O dovadă, cazul următor: un tânăr servitor pe care l-am învăţat limba franceză, a fost capabil să manipuleze instrumentele mele de precizie, dându-mi în fiecare zi preciziunea barometrică. — Cu ce descoperiri sau învăţăminte v-aţi înapoiat din misiunea d-stră. — In special am studiat formarea anti ciclonului glacial. Graţie acestui fapt, voi pleca în Statele Unite, spre a lua contact cu profesorul Holls. Ne vom comunica observaţiunile noastre; dupe aceia ne vom fii’îichi; să shibilim staţiuni meteoro N. FLORFSORT tante în aşa fel, încât, graţie T. F. T, vapoarele vor putea fi prevenite de apropierea furtunelor, putând să se refugieze cât mai curând, în portul cel mai apropiat. Dacă voi putea reuşi să stabilesc o astfel de organizaţie, voi avea mulţumirea sufletească de a fi contribuit să scap de la moarte în fiecare ani mii de vieţi, şi atunci satisfăcut, mă voi înapoia în Groenlanda peste 2 ani, în avion, spre a stabili topografia acestei insule puţin populată, care deşi în aparenţă este lipsită de farmec, există totuşi asupra mea o atracţie invincibilă“. Exploratorul român şi prietenul său belgian s’au plâns de timpul rău ce au avut de îndurat în Groenlanda „In 7 luni, declară d. Dumbravă, am avut de suferit 53 de furtuni, venite de la Est, de o rară violenţă, încât viteza vântului trecea câte odată de 145 kilometri pe oră -pietrele sburau ca praful, punând în pericol existenţa noastră. Am mai suferit: 109 căderi de zăpadă cu fulgi enormi, 45 zile cu ceaţă şi 3 zile cu grindină. In luna Februarie, presiunea barometrică a căzut la 700 milimetri. O dată, în 24 de ore a căzut o înălţime de 15 centimetri de ploae. In mijlociu plouă la polul Nord, 47 zile în cursul crnei“. Cei doi tineri exploratori vor înainta un raport detailat asupra misiunei lor, societăţii de geografie belgiene. Salutăm cu multă plăcere apariţia pe orizontul ştiinţific a compatriotului nostru d. Dumbravă, a cărui activitate în domeniul meteorologic e atât de bine apreciată de forurile competente din occident. Ar fi oportun ca Societatea noastră de Geografie să caute să invite pe tânărul nostru compatriot, ca să facă la Bucureşti, eventual şi în provincie, o serie de conferinţe asupra cercetărilor sale. Pagina 3-a Jubileul unei scriitoare Zilele acestea, d-na Smara, cunoscuta scriitoare şi profesoară, a împlinit trei sferturi de veac. Activitatea sa multiplă, devota D-NA SMARAmentul unei vieţi întregi pus în slujba patriei şi a tinerilor generaţii sunt bine cunoscute de toţi. Opera literară a d-nei Smara, variată şi bogată, cuprinde numeroase volume de proză şi versuri printre care foarte remarcate au fost romanele: „Fata tatei’’ şi „Băiatul mamei”. Poetă de multă simţire, d-na Smara a scris frumoase versuri: „Spade strămoşeşti“ volumul cu caracter eroic şi „Simfonii din trecut“ s-au bucurat de sufragiul marelui public. Nici micuţii a căror destoinică profesoară le-a fost, nu se pot plânge de uitarea distinsei scriitoare. Lor le-a dedicat „Tuşa Diţa” povestiri pline de tâlc şi morală. Cât despre opera patriotică a d-nei Smara, ea face cinste tuturor femeilor. Bustul Veronichei Micle, statuia lui Tudor Vladimirescu din Târgovişte şi în urmă restaurarea catedralei din Târgovişte se datoresc neobositei luptătoare a cărui frunte sclipitoare de inteligenţă e încununată azi cu argintul a celor şaptezeci de ani glorioşi de muncă şi propagandă pentru binele ţării. Femeile în deosebi ale căror drepturi d-na Smara le-a susţinut cea din dintâi, mamele de copii crescuţi sub auspiciile princeputului ei proffesoral, ar trebui să se unească şi să amintească d-nei Smara că recunoştinţa e o floare care tot mai creşte în inimile duioase şi bune ale româncelor. E. R. Cronica muzicală Deschiderea Operii de stat Năpasta”, dansumus din „Prinţ Igor” ——---nam ■ — ! De data aceasta, cuvântul de deschidere a stagiunei de Operă în curs, a fost rezervată unei lucrări româneşti. „Năpasta“ d-lui Drăgoi, dramă muzicală în două acte, după Caragiale, montată la sfârşitul stagiunei trecute, s’a prezentat aseară cu oareşicari schimbări. Compozitorul a introdus un prolog, care se petrece la epoca omorîrii lui Dumitru. Fetele şi flăcăii satului îşi petrec ziua de sărbătoare, în cântece şi jocuri. Anca voioasă, ia parte şi dânsa la aceste manifestaţii de bucurie. Când deodată apare un sătean, care îi anunţă că Dumitru a fost găsit mort, lângă pădurea Corbenilor şi că jandarmii sunt pe urma asasinului, în felul acesta se termină prologul. Scena cu apariţia săteanului, care anunţă crima, e de scurtă durată, fiind singurul element nou introdus în operă, cu scopul de a lămuri mai mult de cum era înainte, evenimentul care deslănţueşte întreaga dramă. Faptul că acest incident nu e scenic de loc pregătit şi nici nu are o încheiere teatrală convenabilă, autorul servindu-se de această scenă numai pentru a da o informaţie spectatorului, fără a exploata partea dramatică care se degajează dintr’însa, mă face să regret versiunea primă, care este destul de lămurită de cele ce s’au petrecut cu zece ani îndărăt şi mult mai teatrală. In afară de scurtarea duetului între Anca şi învăţătorul Gheorghe, din actul I, restul materialului muzical, care e de o frumoasă manifestare melodică românească, cu coruri interesant ritmate, dar cari din punct de vedere scenic adesea nu exprimă sensul textului, nu mai prezintă nici o retuşare. Retuşare, care ar fi fost necesară instrumentaţiei, în general greoaie, adesea neavând o linie melodică conducătoare întru susţinerea vocilor. Această polifonie orchestrală produce interes văzută în partiţiune, dar fiind discutabilă in practică. Desigur combinaţiile de timbre, abil întrebuinţate, pentru a prezenta linia melodică într'o continuă claritate, e un dar aparte, care adesea nu se poate învăţa. Meritul muzicii d-lui Drăgoi nu e atât scenic, cât simfonic. Sunt într'adevăr, câteva admirabile pagini muzicale, de autentic spirit popular, cari pot foarte bine figura, în programul unui concert simfonic. Dar să revin la subiectul dramei. Actul I, care se petrece după zece ani de la asasinarea lui Dumitru, prezintă pe Anca măritată , acum cu Dragomir, care în realitate e omorâtorul fostului ei bărbat, scăpat de pedeapsă prin faptul, că jandarmii au găsit lângă cadavru pe unul Ion, contra căruia se găsesc dovezile care îl condamnă la închisoare perpetuă. Soţii Dragomir, în cadrul cârciumii lor, discută cu învăţătorul Gheorghe ştirea evadării lui Ion, aflată din ziar. Noutatea aceasta tulbură grozav pe Dragomir care ese din cârciumă foarte agitat. Apare Ion la începutul actului, înnebunit de suferinţele morale şi fizice, găzduit de Anca, mărturiseşte într'un moment de luciditate, c'a fost crunt bătut, pentru a spune de ce l-a omorât pe Dumitru. Ion însă mai târziu, într’un moment de expansiune spirituală, se înjunghie şi moare. Anca fiind acuma absolut convinsă de vinovăţia lui Dragomir, este hotărită să se răzbune. Profitând de momentele, lui de slăbiciune morală, îi smulge mărturisirea definitivă, care Îl face să cadă in mâna consătenilor lui, preveniţi de dânsa prin Gheorghe, pe care pare a-l iubi, dovedind pe Dragomir, în faţa tuturor, ca omorâtor al lui Ion. „Pentru faptă, şi răsplată", încheie Anca cu o voce teribilă, „şi năpastă pentru năpastă". Drama e puternic închegată şi prezintă foarte serioase dificultăţi de realizare muzicală, cerând unui compozitor multă experienţă de tehnică teatrală în tratarea ei. Distribuţia din anul acesta e mai în nota cerinţelor vocale şi muzicale. Am regăsit pe vechii interpreţi: d. Folescu (Ion) foarte nemerit, şi d. Pabega (Dragomir), element muzical sigur, cu joc degajat. In Anca a apărut pentru prima oară, d-na Enescu, cu mijloace vocale, scenice şi muzicale, sensibile, incisive, potrivite eroinii, iar idem d. N. Dumitrescu în Gheorghe, cu voce sonoră. Amândoi aceşti interpreţi se vor familiariza repede, de grelele dificultăţi ritmice şi modulatorii ale respectivelor roluri. Veşnic hazliu, d. Oprişan, în beţivul. Muzicală replică a dat d. Manolescu. Spectacolul s’a încheiat cu o excelentă redare muzicală şi, coreografică a dansurilor Postroviene cu cor din capodopera lui Borodin „Prințul Igor", operă pe care regret că nu s’a putut da la noi cum ar fi trebuit, în chip integral. Potrivitul aranjament al baletului, în frunte cu d-ra Dobiezka şi d. Romanowsky, e datoria celui din urmă. într'adevăr muzica e de o mare putere ritmică și de un strașnic pitoresc. Prin claritatea expunerii instrumentale, e o adevărată lecţie de orchestraţie. D-lui Alessandrescu i se cuvine elogii pentru punerea la punct a ambelor lucrări şi pentru echilibrarea in general a primei. Baletul, ca de obicei, impecabil costumat. Coral plin şi sigur. CONSTANT. C. NOTTARA Arta decorativă contemporană CONFERINŢA D-LUI PAUL LEON LA FUNDAŢIA CAROL Aseară a avut loc la „Fundaţia Carol", conferinţa d-lui Paul Léon, directorul Artelor frumoase franceze, una din cele mai distinse personalităţi ale oficialităţii artistice franceze. După ce conferenţiarul mulţumeşte ministerului artelor pentru buna primire ce i s-a făcut, intră în subiect vorbind despre „Arta decorativă contimporană”. Arată că la expoziţia din 1925 s’a manifestat tendinţa unei strânse legături între artă şi industrie. De unde altădată artele frumoase se limitau numai la pictură şi sculptură pe când arta mobilatului şi a podoabelor rămăsese numai pe mâna muncitorilor din fabrici, astăzi, graţie artiştilor la care fac apel industriaşii francezi, bibeloul, mobila, găteala femeilor, decorul străzilor, toate au un colorit plin de artă şi de gust. Arată cât de mult se deosebeşte arta industrială modernă de cea veche. Arhitectura nu mai apelează deloc la sculpturi. Totul se reduce la frumuseţea liniei şi a lemnului. Exigenţele vieţii de astăzi au transformat cu totul casa şi podoabele noastre.