Dimineaţa, octombrie 1929 (Anul 25, nr. 8186-8216)

1929-10-14 / nr. 8199

r DISPARIŢIA UNUI SENATOR GERMAN Se bănueşte o sinucidere prin înnec BERLIN. — Se telegrafiază din Lübeck: de câteva zile a dispărut fără urmă fostul preşedinte al Curţii de apel, dr. Niebour, membru al Se­natului din Lübeck. In cursul nopţei de Sâmbătă spre Duminică el părăsi societatea câ­torva din prietenii săi, cu cari a pe­trecut împreună, şi de atunci nu s’a toai arătat la domiciliul său. Poliţia din Lübeck a cercetat por­tul Lübeck şi împrejurimile mai de­părtate ale oraşului, fără a găsi cea mai mică urmă a dispărutului. Numeroşi pescari au fost însărci­naţi să cerceteze apele portului Lü­beck, de­oarece se bănueşte că sena­torul Niebour şi-ar fi găsit moartea în valurile râului Trave Niebour fusese ales senator la ziua de 27 Aprilie 1925, în calitate de candidat al partidelor burgheze. Mulţumită capacităţilor sale turis­­tice, el deveni curând unul din cei mai ocupaţi membri ai Senatului, unde se bucura de cea mai mare simpatie în rândurile tuturor frac­ţiunilor, din cauza firei sale totdea­una prietenoasă şi cavalerească. Trebue notat că Niebour suferea adesea de violente dureri de cap, de pe urma unei grave răni căpătată în timpul războiului şi care de cu­rând necesitase o nouă operaţiune. E posibil ca dispariţia sa să fie în legătură cu această suferinţă. Gafe cari provoacă ceaţă artificială, pentru apăra­­area oraşelor împotriva atacurilor aeriene Anii XXV.­­ Re. 8189 12 Pagini Luai 14 Octombrie 1929 AGEMUE** BUZUNAR pe 19SQ pentru Avocați, Medici etc. Librăria SOCEC Calea Victoriei || Fondată in 1904 ||de CONST. MXLLE ||3 lei|| București, Str. Const. Miile (Sărindar) 7-1111 TELEF. s Centrala: 306 67, 324/73, 346/79, 353/54 | 1 Direcția : 357/72. A­dela 307/69. Provincia 310 66 11 „ACUM­ LA MUNCĂ!“ Cu aceste cuvinte care cuprind un apel, se încheie în mod logic ar­ticolul din „Dimineaţa“, articol în care se lămureşte că a luat defini­tiv sfârşit ceea ce se numise „o lo­vitură de stat“. Am trăit ceasuri de mâhnire obştească pentru greaua pierdere ce a încercat tura prin moartea înţeleptului, eruditului şi mai pre­sus de toate omului cumpănit, care a fost regentul Gh. Buzdugan. Am trăit zile de frământări, de agitaţii în spirite şi de multă în­grijorare, îngrijorare pentru felul cum va fi complectată Regenta, aşa ca instituţia aceasta să nu iasă slăbită şi vulnerabilă. Nu toată lumea a fost de acord a­­supra toloacelor de întrebuinţat, asupra drumurilor de ales, ba chiar şi asupra persoanei, chemată să ia locul mult regretatului Buzdugan. Dar toate drumurile acestea du­ceau la una şi aceiaşi ţintă: întregi­rea Regenţei şi asigurarea autorită­ţii şi a prestigiului ei. Ţinta a fost atinsă.. Aşa fiind, cearta şi sfada asupra mijloacelor întrebuinţate, tălmăcirea şi răstăl­măcirea cutărui sau cutărui articol din Constituţie ar putea prezintă, cel mult, un interes teoretic, dar nu mai răspunde niciunei utilităţi reale şi nici unei nevoi a momentului. De asemenea, nu mai are vreun rost teama şi alarma pe chestiunea „loviturei de stat“ a guvernului S-a încheiat definitiv cu lovitura şi gu­vernul a reintrat în normal. Este timpul şi este toată nevoia ca şi noi cu toţii să facem la fel. De aceea, e bine venit apelul „A­­cum—la muncă !”. Cu toţii la muncă spornica şi po­zitivă..., decât să mi se îngădue aci o observaţie pe care o socot im­portantă. Chemarea „la muncă“ trebue a­­dresată în primul rând şi mai ales celor de sus, acelora cari au răs­punderea situaţiei, acelora cari, ei cei dintâi, trebue să dea tonul şi bunul exemplu. De la dânşii dela conducătorii ac­tuali şi viitori ai ţării se aşteaptă o purtare ca să servească drept pildă pentru noi, obştea simplilor muri­tori, şi o muncă de pe urma căreia ţara să se folosească în mod real. Căci noi, simplii muritori dela o­­raşe şi dela ţară, n’am stat cu bra­ţele încrucişate nici în aceste zile de frământări şi îngrijorare. Tot urmărind desfăşurarea eve­nimentelor cu un interes susţinut, nu ne-am întrerupt munca dela care aşteptăm satisfacerea în mar­ginile putinţei, a nevoilor reclamate de viaţă şi de greutăţile crescânde ale vieţii. A muncit ţăranul şi nu şi-a între­rupt munca nici necăjitul târgoveţ. Am muncit cu toţii pentru noi în­şine şi pentru a da statului partea noastră de contribuţie. Repetăm, prin urmare, că apelul „Acum d­ la muncă“ se îndreaptă în mod deosebit spre mai marii noştri, spre deţinătorii destinelor ţării. Să-şi pună frâu patimelor, să nu facă„— vorba ceea — „din ţânţar armăsar“, agitând opinia publică cu chestiuni ce nu mai prezintă interes pentru dânsa şi să se devoteze în mod real şi spornic binelui obştesc. Opinia publică cere foştilor şi viitorilor conducători ai ţării să fie călăuziţi în acţiunea lor mai puţin de interesele de partid sau de tre­cătoare amărăciuni şi mai mult de interesele generale şi permanente ale ţării. Iar de la actualii conducători ace­iaşi opinie publică reclamă cu drept cuvânt, ca să-şi potrivească mai bine vorba cu fapta şi să dea tării o administraţie onestă şi o gospo­dărie pricepută şi chibzuită. ____ N. BATZARIA T -1^—« __ Poziţia ambasadorului sovietic Dovgaiewski zdruncinată VIENA. — „Neues Wiener Jour­nal“ anunţa din Paris, după cum se află acum, din cauza afacerea consilierului de ambasadă Bese­­dowski şi poziţiunea ambasadoru­lui sovietic la Paris, d. Dovvga­­iewski, este foarte îngreuiată. Dele­gatul „G. P. U."-lul, Reusemann, a declarat Luni, înainte de plecarea sa, personalului întrunit la amba­sadă, că ambasadorul Dowga­­lewwski, a încercat să acopere unel­tirile contra-revoluționare ale pri­mului consilier al ambasadei Din cauza aceasta, Dowgalewsk­ va a­­vea să dea și dânsul socoteală în fața guvernului sovietic. ­ Ce s’a petrecut in „Casa albă“ E vorba de un criminal din înalta societate Enigma din casa albă stăruie. Cercetările n’au trecut de hota­rul ipotezelor confuze. Neîndoios, palatul de o rară fru­museţe din str. Filipescu tăinuieşte dincolo de ferestrele oblonite şi în încăperile mute, o mare dramă. Bogătaşul Asan, nu s’a gândit acum 22 de ani, ridicând această maiestoasă clădire, că va veni o vreme, când sălile de marmoră, vor fi stăpânite de o nelinişte mis­terioasă. Intr’adevăr, dela război încoace, nimeni n’a ştiut ce se petrece în palatul tăcut, nimeni n’a auzit cu ce se îndeletnicesc locatarii, ce fel de viaţă duc, ce interese şi ce am­biţii îi domină, în mijlocul unei ca­pitale frământată de patimi şi cioc­niri de interese. E drept că în urmă cu cinci ani un zvon vag a pomenit de o neno­rocire ascunsa. Câţiva­ iniţiaţi doar au ştiut despre ce este vorba, încolo nu s’a aflat nimic. Viaţa s’a scurs liniştită, până când lucrătorii cari făceau o săpă­tură, pentru instalarea unui ascen­er, au făcut­­ descoperiri, lugubră. Sub pardoseala de mozaic a u­­nei camere, două schelete omeneşti erau aşezate în linie dreaptă. Nici o urmă de îmbrăcăminte, nici o in­dicaţie, nici un semn. Cine a îngropat osemintele sub mozaic, ale cui sunt aceste schelete cum au ajuns aici şi ce întâmplare grozavă s’a petrecut cu ele, nimeni nu poate şti. UN CIMITIR VECHIU ŞI O IPO­TEZĂ EXCLUSĂ Medicul legist, care a făcut ex­pertiza, n’a putut spune lucruri prea precise. Scheletele prezintă oarecare vechime, dar asta nu­ în­seamnă, că se poate pune bază pe ipoteza, că ele datează de câteva sute de ani şi sunt rămăşiţele unui cimitir vechiu. Bătrâna doamnă Asan, care lo­­cueşte la etajul palatului din strada Filipescu a afirmat că pe locul un­de s’a ridicat clădirea, era altă da­tă, cu mulţi ani în urmă un cimitir. Indicaţia nu este serioasă. Con­statări mult mai temeinice împing cercetările în altă direcţie. uile în această direcţie sunt foarte grele. Se ştie că generalul bulgar Tanilloff, care a locuit în palat în timpul ocupaţiei, era domi­nat de anumite preversiuni, şi că avea o faimă care i-a atras mai târziu, din partea lui Stăm­bolinski, aspre sancţiuni. A fost în acest timp un svon stăruitor că unul dintre sol­daţii săi de ordonanţă, a dis­părut in împrejurări necunos­cute. Nu se poate spune ce s’a pe­trecut şi dacă scheletele găsi­te astăzi, aparţin victimelor lui Tanilloff sau dacă ele sunt de dată mai recentă. E stabilit însă, că într’o vre­me pardoseala de mozaic a fost spartă şi înlocuită cu un strat de ciment. Mai târziu mozaicul a fost pus la loc. Acest fapt ar fi o indicaţie se­rioasă, pe lângă altele pe care poliţia nu găseşte de cuviinţă să le facă publice, că aceste can­tiavre n’au fost Îngropate in temelia clădirei, înainte ca ea I să fi fi fost construită. ritroase dela vechiul cimitir trebue cu totul exclusă. Cli­ma, căci la mijloc nu poate fi vorba decât de o crimă, s’a petrecut cu mult după ce ca­sa a fost construită. NU SE ȘTIE UNDE SE AFLĂ D-SOARELE ASAN Lipsesc o serie de elemente care ar putea să ducă la indicii sigure. D-soarele Asan, care au ocupat multă vreme parterul acestei case sunt plecate în străinătate. Nu se ştie unde se află şi poliţia se vede deocamdată silită să renunţe la preţioase declaraţii, pe care le-ar putea face fiicele bogătaşului Asan. E­ demn de reţinut deasemenea că într’un timp a planat în jurul a­­cestei case un fel de legendă. Se spuneau anumite lucruri, iar veci­nii ocoleau cu prudenţă „casa albă“ care ascundea pentru dânşii o în­tâmplare grozavă, zăvorită in în­căperile mute.­Deasemeni situaţia casei şi un­ele inform­aţiuni pe care le posedă po­liţia, la un loc cu unele zvonuri care circulă cu perzistenta, îndrep­tăţesc o cercetare riguroasă. POLITIA TREBUE SA PROCE­DEZE FĂRĂ MENAJAMENTE In ultimele zile investigaţiile s’au înteţit. Se vor asculta o serie de martori, un număr de intimi ai ca­sei, mai multi servitori, şi unele persoane care deţin o situaţie in viaţa socială a Capitalei. Sunt unele puncte delicate, care vor trebui să fie elucidate. Poliţia trebue să procedeze fără nici un menajament şi să excludă orice re­ticenţă de ordin social. Dacă s’a petrecut o crimă, ea tre­bue pedepsită, oricine ar fi vino­vaţii şi orice situaţie ar ocupa ei. S’a petrecut o crima D. N. Milozi, secretarul general al prefecturii Capitalei, cercetând cu minuţioasă grijă, tot materialul care s’a putut aduna in jurul aces­tei enigme, a ajuns la certitudinea, că la mijloc nu poate fi vorba, de­cât de o crimă. Evident, că în cursul cercetărilor politia nu poate divulga prea multe lucruri şi nu poate lansa afirmaţi­­uni, cari ar putea zdruncina stră­duinţele ei de a afla adevărul. E cert o crimă s’a petrecut. O mare dramă, rămasă necunoscută, s’a săvârşit în sălile luxoase şi a fost acoperită cu un văl de mister nepătruns. Sunt foarte importante declara­­ţiunile lucrătorilor, cari au făcut săpăturile pentru instalarea ascen­sorului. Ei spun că în momentul în care au dat peste cadavre, au fost izbiţi de un miros puternic. Se pare că grota din palat a păstrat un miros închis, un miros de sânge şi de ca­davru, care dă atâta de bănuit celor cari fac cercetările. GENERALUL TANILLOFF ŞI ORDONANŢELE SALE Bănuiala că această crimă necunoscută s’a săvârşit tn timpul ocupaţiei perzistă. Se înţelege dela sine că cercetă-1 Ipoteza că scheletele simt Aşan IMPOZITELE — Nu mi-a rămas decât pielea.» — Aia mi-o dai pentru impozitu pe venit.. Copilului D­v. îi puteţi asigura o ţinută corectă pro­­curăndu-l UN DREPTAR model al casei CAROL LUNGER Strada Brezoianu, 4 (Prospecte la cerere) sm­mammmmmmmmmm Dacă nu se poate întocmi o sta­tistică a celor cari se simt fericiţi de pe urma căsătoriei, la schimb se p­oate da cu o preciziune aproape matematică, numărul celor cari di­vorţează. In Ardeal cel puţin, di­vorţul a luat proporţiile unei ma­ladii sociale. CÂTEVA DATE STATISTICE In 1928, în Ardeal, au fost nu mai puţin de 13.000 de procese de divorţ dintre cari majoritatea s'au judecat foarte repede, soţii consim­ţind reciproc pentru despărţire. Pro­centul cel mai mare l'au dat jude­ţele Braşov, Bihor şi Arad. La un loc aceste trei centre furnizează o cifră de aproape 5000 şi cele mai multe cereri de divorţ au fost de­puse de bărbaţi. Populaţia care dă un număr mai mic­ de divorţuri este cea a Mara­mureşului. In 1926 şi 1927 abea sau înregistrat 400 de cereri pentru des­părţirea conjugală. Procentul aces­ta aşa de derizoriu în comparaţie cu alte ţinuturi se explică prin fap­tul că populaţia de la sate fiind foarte săracă, renunţă la formalită­ţile justiţiei cari sunt prea costisi­toare pentru buzunarele lor. Sub raportul cifrelor, statistica generală pe anul 1929 este şi mai edificatoare. Până la sfârşitul lui August s-au înregistrat 11­ 800 de cereri. Lunar revine aproape ■ 1500 de divorţuri, aşa că în anul în curs, procentul se va majora­ considera­bil, socotindu-se că mai sunt până la sfârşitul anului încă patru luni cari nu figurează în statistică. Cu toate aceste date precise, ci­frele totuşi nu pot cuprinde la mod exact aumob­il complect al despăr­­ţirilor. Cele arătate mai sus, înfă­ţişează numai divorţurile publice, adică cele cari au primit confirma­rea instanţelor judecătoreşti. Or în realitate numărul perechilor cari se despart trebuie să fie cu mult mai mare, însă cum aceste despărţiri nu sunt înregistrate oficial, cifrele nu pot fi cunoscute exact. SEZONUL DIVORŢURILOR De statistica divorţurilor din Ar­deal mai sunt apoi legate câteva a­­mănunte extrem de interesante şi cari merită să fie relevate. Primul îl constituie epocile extrem de cu­rioase când divorţurile sunt mai multe. S-a constatat anume că toam­na şi primăvara sunt sezoanele cele mai prielnice pentru lichidarea că­sătoriilor. In Aprilie şi Mai iar toamna 16 Septembrie şi Octombrie instanţele judecătoreşti sunt de-a­­dreptul asaltate de soţii plictisiţi de viaţa comună. Al doilea amănunt destăinueşte profitul fiscului şi al avocaţilor şi în aceiaş măsură paguba pentru a­­vuţia naţională pe care o produc di­vorţurile. Din pricina lor se pierd anual peste 50.000 de zile de muncă. In schimb ele aduc un venit apreci­abil avocaţilor, venit care se evalu­ează la 40—50 milioane lei, iar fiscu­lui încasări din timbre de peste 10 milioane lei. DIVORŢURI CIUDATE Voiu cita şi câteva cazuri curioase de divorţ, pentru ca cititorii să-şi poată da seama de caracterul aces­tei epidemii. La Arad, o tânără cochetă a pre­tins soţului ei, ca în decurs de doi ani acesta să ajungă în ierarhia demnităţilor cel puţin deputat şi să se afirme la tribuna parlamentului. Soţul s-a supus curioasei dorinţi şi, ca să satisfacă orgoliul soţiei sale, a făcut toate eforturile posibile. Ele nu l-au ajutat insă şi după doi ani de străduinţi zadarnice, neînţelege­rea s’a manifestat in forma cea mai acută şi divorţul a devenit inevita­bil. Natural, in faţa instanţei s’a in­vocat argumentul cel mai uzitat: „nepotrivire de caracter” Cauza­ re­ală n’a putut fi totuşi ascunsă şi ca­ a fost mărturisită ulterior de către soţul părăsit. Un alt divorţ nostim s’a înregis­trat recent într’un oraş din secuime. Un intelectual, după mai bine de zece ani de căsnicie, a descoperit că soţia sa­ este „vicioasă“. Femeia vo­ind să fie în moda zilei a început să fumeze, lucru care l’a început nu l’a jenat prea mult pe soţul nefumător. . Numai peste câteva luni, ţigara a început să fie subiect de gâlceavă şi soţul a cerut imperios tovarăşei sale sa se lase de fumat. Intervenţia a sosit prea târziu căci „vioiul” deve­nise indispensabil pentru femeie şi ea a preferat să divorţeze decât să renunţe la o cutie cu ţigări pe zi. In cererea de divorţ, soţul şi-a a­­cuzat­ tovarăşa că a părăsit virtuţile sexului frumos, cerere care a fost admisă de instanţă. Epidemia divorţurilor Gate divorţuri se produc pe an in Ardeal _________ n V.^MUNTEANU Accidentul mortal de automo­bil al contesei Berchtold BUDAPESTA. — Din Satoralja Ujhely se anunţă, că soţia contelui Ladislaus Berchtold, născută conte­să Margit Degenfeld, a căzut victi­­mă unui accident de automobil. Contele Ladislaus Berchtold s’a a­­les şi el cu răni mortale. Soţii Berchtold plecaseră cu un automobil de curse de la Nagykaz­­mer spre Satoralja-Ujhely. In ime­diată apropiere de Satoralja, in drep­tul satului Esergö, contesa, care con­ducea automobilul şi mergea cu o viteză de 100 de chilometri pe oră, voi să evite pe un biciclist. Din ca­uza aceasta automobilul a intrat în plină viteză, în şanţul şoselei, unde s-a răsturnat, îngropând sub ei pe călători. Contesa Berchtold fu ucisă pe loc. Contele Berchtold fu transportat la spital lipsit de cunoştinţă. ★ Contele Ladislaus Berchtold, în vârstă de 23 de ani, este fiul contelui Kasimir Berchtold şi al soţiei sale Helene, născută contesa Teleki din Spele. El descinde din a doua linie a familiei comtale şi e înrudit de departe cu fostul ministru de exter­ne, contele Leopold Berchtold, care aparţine primei linii. Contesa Berchtold era fiica cea mai mare a contelui Nikolaus De­genfeld și era în vârstă de 20 de ani. Cei doi sinistrați se căsătoriseră li­bia de curând. Citiţi azi Viaţa Veselă !

Next